În ultima vreme m-am uitat tot mai des la Realitatea Tv.
Urmăresc emisiunea lui Rareş Bogdan, „Jocuri de putere”, şi emisiunea Andreei
Creţulescu, „Realitatea la raport”.
Amândoi îmi sunt simpatici, prin curajul lor şi prin
sentimentele lor patriotice, tot mai greu de observat în epoca de după Marea
Păcăleală.
În emisiunea „Jocuri de putere” de ieri, Rareş Bogdan a
început emisiunea cu un fragment dintr-un documentar despre efectele catastrofale
ale acordurilor cu FMI-ul pentru Argentina. Emisiunea a adus argumente
împotriva unui nou acord al României cu FMI-ul, această instituţie a marelui
capital financiar internaţional care a produs atât rău, atâtea umilinţe în
ţările în care a pătruns.
Rareş Bogdan a declarat, după ce anterior spusese că este urmărit de serviciile secrete, că i se intentează proces
pentru buna intenţie şi pentru iubirea de ţară.
Postări
Am aceeași părere cu a celor doi ziariști în legătură cu acordul cu FMI. Practic, politica României este dictată de FMI. Iar această politică duce la sărăcirea României pentru că scopul FMI nu este o dezvoltare durabilă a țărilor pe care le împrumută, ci o politică de recuperare cu vîrf și îndesat a datoriilor. Pe ei îi interesează un singur lucru, să nu existe deficit bugetar mare, astfel încît guvernele să le poată înapoia datoriile și dobînzile aferente. Nu-i interesază pe ei dezvoltarea economiei, a industriei în special, și nu-i interesează dezvoltarea pe termen lung. Împrumuturile lor nu se direcționează, cum ar fi natural, în investiții care să ducă la dezvoltare, ci doar în finanțarea deficitelor guvernamentale ale țărilor.
RăspundețiȘtergereAţi prezentat pe deplin corect interesele FMI.
ȘtergereO completare ar fi necesară: politica FMI are drept consecinţă exproprierea popoarelor respective de avuţiile lor naţionale.
Din nefericire, aproape toţi politicienii post-decembrişti nu ne reprezintă interesele. Ce blestem o fi pe capul nostru că suntem conduşi de oameni precum Băsescu şi Victor Ponta, care declară că vor ca România să fie "în hamul FMI" ? Mai este puţin şi vom fi un popor fără ţară: sunt înstrăinate ultimele capacităţi productive importante (vor să privatizeze chiar şi reactoarele nucleare ! Ce face CSAT-ul ? Ce fac serviciile secrete ? Ne urmăresc pe noi, ăştia care-i criticăm pe politicienii trădători de ţară şi de neam ?), vor să înstrăineze şi ultimele resurse naturale, vor să scoată la vânzare, pe piaţa mondială, şi pământul de sub picioare.
Am o problemă şi cu tovarăşii mei, comuniştii. Direct sau aluziv, unii mă acuză că nu înţeleg din punct de vedere marxist situaţia. Îi deranjează "naţionalismul" meu. Ei sugerează că din perspectiva internaţionalismului proletar nu trebuie să-mi pese că avuţia ţării intră în proprietatea unor capitalişti străini sau autohtoni.
Într-o măsură sunt de acord cu ei, esenţială este trecerea mijloacelor de producţie din proprietate publică în proprietate privată, sunt de acord că nedreptatea cea mai mare constă în exproprierea poporului de produsele muncii lui intense, cu mari sacrificii, timp de zeci de ani, expropriere în avantajul unor indivizi, instituţii, state care se manifestă precum vulturii, precum hienele.
Dar sentimentul naţional, patriotismul sunt fireşti, cât timp mai există naţiune, patrie, ele nu trebuie aruncate la coşul de gunoi.
Pare logic că internaţionalismului (globalismului) capitalist trebuie să-i opui un alt fel de internaţionalism, internaţionalismul proletar. Dar, aşa cum capitalismul s-a modificat (nu şi în esenţa lui, este adevărat), proletariatul însuşi s-a modificat, nu mai este identic celui din vremea lui Marx, deşi, şi în cazul lui, esenţa rămâne, anume exploatarea lui sub forma preluării nedrepte a plusvalorii ca profit.
Problema pe care mi-o pun este:
- să acceptăm marşul triumfal al capitalismului global, râzând în pumni la gândul că instalarea globală a capitalismului va duce cândva (când generaţii întregi nu vor mai fi) în mod necesar la naşterea unui internaţionalism proletar care va fi groparul capitalismului mondial,
- sau să apărăm ultimele redute împotriva capitalismului mondial, anume interesele naţionale, încercând să realizăm, simultan, pe cât posibil, atât o solidarizare a celor care trăiesc din vânzarea forţei de muncă ("proletarii"), precum şi o solidarizare a popoarelor care sunt victime ale neo-neocolonialismului, pe baza respectului reciproc al acestor popoare ?
Am aflat că ungurii mai au puţin şi achită datoria faţă de FMI, urmând să rupă relaţia cu aceşti cămătari care au produs efecte devastatoare, comparabile cu cele ale războaielor mondiale. Ceea ce este mai grav decât în timpul războaielor este faptul că în timpul războaielor se ştia care sunt amicii şi care sunt inamicii. Acum, prin manipularea perfidă, duşmanii sunt prezentaţi ca fiind prieteni, salvatori. Armele clasice (săbiile, tancurile, tunurile, bombele etc.) au fost înlocuite cu mijloacele manipulării, care distrug sistemul de apărare al spiritului, anume discernământul, şi cu mijloacele financiar-monetare, prin care se urmăresc nu doar avantaje financiare şi, mai larg, economice uriaşe, ci şi scopuri politice, militare, geostrategice.
Cât de eficient a lucrat maşinăria diabolică a manipulării se poate constata (de către cei cărora nu li s-au spălat creierele încă, fireşte) din faptul că suntem, deja, în lumea cărţilor lui Orwell, dar puţini conştientizează asta !