Am găsit într-un articol mai vechi din www.dw.de câteva constatări cu privire la semnificaţia
zilei de 1 Mai în conştiinţa socială, constatări care mi se par, în mare,
corecte.
1. „Ziua de 1 Mai este de ani buni în România o simplă
mini-vacanţă. Chiar dacă revendicările sociale au dobîndit uneori note acute,
ele nu mai sînt asociate, ideologic, cu 1 Mai”.
2. „Ideea unui conflict social între bogaţi şi săraci, între
salariaţi şi patronate nu mai este cultivată în România nici măcar de partidele
de stînga. Pentru politicienii inteligenţi ai stîngii – nu mai vorbesc de cei
de dreapta- agitarea vechilor idei marxiste ar părea cel puţin indecentă. Cu
puţine excepţii, sindicatele se arată, la rîndul lor, foarte moderate cu acest
tip de limbaj şi evită generalizări de tip ideologic.”
3. „Este adevărat că mai există pe scena publică din România
economişti de factură marxistă şi de şcoală veche, care continuă să
interpreteze toate fenomenele economice ca pe o luptă între munca salariată şi
capital. Ei nu mai vorbesc despre “proletariat”, întrucît cuvîntul este grav
compromis şi acoperit de oprobiu. Ei nu mai vorbesc de asemenea nici de “lupta
de clasă”, deoarece noţiunea evocă cea mai întunecată perioadă din istoria
României moderne. “Lupta de clasă” a devenit de fapt sinonimă cu genocidul în
întreaga Europă răsăriteană. Marxizanţii vorbesc, aşadar, cu precauţie
conştientă sau instinctivă, dar, indiferent de subiect, ei apasă asupra
aceluiaşi aspect: polarizarea socială.”
Comentarii
Repet, constatarea că 1 Mai a fost golit de semnificaţia lui
iniţială, de moment de conflict social relevant, şi încărcat cu festivism (în
anul acesta, proximitatea Paştelui induce şi ea un sentiment de sărbătoare), cu
un hedonism de joasă specie, al cărui corespondent "filozofic" este „Din viaţă te
alegi cu ce bagi în gură şi cu ce tragi în p...”, este corectă, corespunde
realităţii.
Dar nu sunt de acord cu interpretările, explicaţiile care
sunt date în articolul la care m-am referit.
1). „Chiar dacă
revendicările sociale au dobîndit uneori note acute, ele nu mai sînt asociate,
ideologic, cu 1 Mai, din cauza unei
repudiate tradiţii comuniste.”
Repudierea tradiţiei comuniste, în măsura în care există, e mai
mult din partea privilegiaţilor epocii de după dinamitarea sistemului ţărilor socialiste,
iar când ea există şi în rândul păcăliţilor este mai mult efectul unei
manipulări anticomuniste, decât rezultatul unei reflecţii serioase. Sondajele
de opinie dovedesc „nostalgia” majorităţii cetăţenilor după „tradiţia comunistă”.
2). „Pentru
politicienii inteligenţi ai stîngii – nu mai vorbesc de cei de dreapta -
agitarea vechilor idei marxiste ar părea cel puţin indecentă.”
De acord, dacă inteligenţa despre care-i vorbirea este
manifestată prin oportunism.
3). „În ciuda
sărăciei relative există în România o stare de spirit mai curînd optimistă. Din
anul 1999 şi pînă în prezent România a cunoscut o creştere economică continuă,
o scădere spectaculoasă a şomajului şi a inflaţiei. Există aşadar o realitate
psihologică care nu concordă cu resentimentul care stă la temelia contestaţiilor
sociale radicale. Aflaţi în marea lor majoritatea într-o stare materială mai
curînd precară românii evită totuşi conflictul social şi se feresc de capcana
revendicărilor marxizante.”
Să fii „într-o stare materială mai curînd precară” şi să ai „o
stare de spirit mai curînd optimistă” ar fi cel puţin ciudat. Situaţia reală
nu-i asta. Constatarea că românii, în marea lor majoritate, sunt într-o „stare
materială mai curând precară” este conform realităţii, dar afirmaţia despre „o
stare de spirit mai curînd optimistă” este o minciună. Sondajele de opinie
arată că, după 1989, majoritatea românilor spun că România se află pe un drum
greşit şi că sunt pesimişti.
4). „Marxizanţii,
atît de imprudent prizaţi în ţările Europei occidentale, au în România un iz de
mucegai şi de gaz toxic.”
Iată modul de exprimare al unui ideolog de serviciu. Că
marxismul şi marxiştii îi put acestui ideolog de serviciu este dovada că ideea
luptei de clasă nu a pierit, că ea este prezentă în mintea adversarilor
marxismului chiar prin aversiunea faţă de marxism, pentru că acesta şi-a permis
să evidenţieze rolul luptei de clasă în istoria omenirii. Ideologii de servicii
vor să ne inducă ideea că între lupi şi oi, între vulpi şi găini a fost şi va
fi frăţietate, nu cum spun „mucegăiţii şi toxicii marxişti”, că ar fi o luptă
de clasă.
În încheiere:
- recunosc, există o deplasare a percepţiei zilei de 1 Mai
de la semnificaţia ei primară, de manifestare a luptei de clasă, la aceea de zi
liberă, prilej de ospăţ la iarbă verde, cu mici şi cu bere;
- dar această deplasare s-a produs, în cazul multor oameni,
nu din cauza respingerii teoriei luptei de clasă, ci parţial ca urmare a „spălării
creierilor” tot mai multor cetăţeni ai capitalismului planetar, parţial din
resemnare, din sentimentul că tot ce mai se poate face este salvarea
individuală, fie şi sub forma unui hedonism de joasă specie. Eşecul ultimei
încercări de solidarizare larg-socială, în timpul referendumului pentru
demiterea lui Traian Băsescu, a creat acest sentiment al ineficienţei
solidarizării în lupta cu inamicul social şi al speranţei salvării pe cont
propriu.
Cunducatori sindicatelor aproape toti sunt patroni . Regimul politic capitalist a reusit sa transforme sindicatele care sa reprezinte interesele patronilor
RăspundețiȘtergereAşa este. Controlul politic al liderilor de sindicat este unul dintre mijloacele pseudo-democraţiei burgheze. Iar când vreun lider de sindicat important nu vrea să trădeze sindicaliştii o păţeşte ca Virgil Sahleanu.
ȘtergereCa Virgil Sahleanu sau ca Ionel Ciontu, decedat in Spitalul Penitenciarului Jilava la 11 ianuarie 2007 din cauze care nu sunt cunoscute nici pana astazi. Nu sunt cunoscute in sensul ca nu sunt facute publice.
ȘtergereN-am ştiut.
ȘtergereAm găsit în internet asta:
http://aemcraiova.files.wordpress.com/2011/05/tribuna-sociala-feb-2007.pdf
Ei vorbesc despre "crimele comunismului".
Constat că vor să "regleze conturile".