duminică, 21 aprilie 2013

Mafia transpartinică hăcuieşte ce-a mai rămas din Maica Ţară



Deşi n-am exclus că USL va fi „aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie”, am avut speranţă în USL. Am votat pentru USL.
Dar realitatea mă trezeşte brutal din visul  frumos. 
Nu-i vorba doar de Victor Ponta, omul care (oricât ne-ar povesti maică-sa la televizor cât de „patriot” este) are, evident, aceiaşi stăpâni şi acelaşi program cu Traian Băsescu, omul despre care nu puteam crede că poate fi depăşit în a face rău ţării. 
Este vorba de o mafie transpartinică, obsedată doar de propriile-i interese, care minte în campaniile electorale şi lucrează în slujba neprietenilor ţării în timpul mandatului politic.
Mi s-a pus o nouă piatră pe inimă ieri, când am aflat de afacerea „Transgaz”, de planul lui Vosganian de a da lovitura de graţie Oltchimului şi de intenţia prea-micului Titulescu de a înstrăina Cuprumin.

Despre afacerea Transgaz citez după HotNews.ro:

Oferta publică prin care statul vinde pe bursă 15% din acţiunile Transgaz a fost finalizata in cursul zilei de marți. "Am avut suprasubscriere", a anunțat ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă. Acesta a mai afirmat ca prețul de "adjudecare" este de 179 lei/acțiune, ceea ce înseamnă ca statul va încasa din această listare circa 72 milioane de euro. Trebuie precizat că prețul de 179 lei/acțiune se apropie de minimul din intervalul stabilit pentru subscriere. Oferta publica secundară pentru 15% din acțiunile Transgaz s-a desfășurat la un preț minim de 171 lei/titlu si un preț maxim  de 230 lei/titlu.”

Imbecilul numit Constantin Niţă juisează: „Am avut suprasubscriere”, deşi preţul obţinut pe acţiune este apropiat de „minimul din intervalul stabilit pentru subscriere” ! Ce păcate avem de ispăşit de a ajuns ţara asta să fie hăcuită de aceşti imbecili obsedaţi doar de interesele lor egoiste ?

Deosebit de interesante sunt comentariile la articolul din HotNews.

I). „nu pot sa nu ŢIP când aud un demnitar al României lăudându-se că vinde la un preț bun ceva moștenit de la înaintașii săi. Pentru cei care nu cunosc: Transgaz are 13300km conducte, iar valoarea de vânzare a 100% din acțiuni (conform prețului declarat ca fiind foarte bun pentru cele 15%) este de 420mil euro.
Astăzi statul român vinde conductele de transport cu 30.9 euro /metru liniar şi cumpără cu 570 euro /km (conducta Arad Szeget). Este unul din cele mai mari furturi din istoria modernă a României. Ungaria are o companie similară, dar mult mai mică... dar evaluată la 1.5-1.8 miliarde euro. Chiar nu înțelegem că niște incompetenți vând ţara ca să plătim 2 pensii din Dolj?”.

II).
1. Transgazul e o societate fără pierderi, superprofitabilă....
Şi totuși se vinde la cererea FMI
şi la slugărnicia lui Ponta fata de FMI....
Ponta vinde 15% din Transgaz la un preț între 72 mil EU
Ce-nseamnă asta:
 Înseamnă ca 10% Transgaz face după Ponta undeva la 48 mil EU
 Tot Transgazul ar face după Ponta doar 480 milioane EU
Doar activele (conducte, clădiri) fac 860 milioane de euro....
 (vezi: wikipedia care preia din bilanțul oficial al Transgaz)
O Hoție Uriașă patronată de Ponta!

2. Bibliografie:
-----------------------------------
a.
"Doar activele Transgazului (conducte, clădiri etc. ..) fac 3.83 miliarde de lei [adică 860 milioane de EU]
Societatea este la momentul actual singurul transportator național de gaze naturale, făcând legătura între companiile care se ocupă cu extracția (Romgaz, Petrom și alții) și distribuitorii autorizați (printre care Distrigaz Nord și Distrigaz Sud)."
(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Transgaz)
b.
Acțiunile Transgaz au fost vândute aproape de prețul minim de subscriere (care era între 170-230 lei cf. aceluiași Niţă). Constantin Niţă: "Am avut suprasubscriere la Transgaz, iar prețul a fost de 179 lei/acțiune. Vom încasa 72 de milioane de euro".

3. Concluzie: O societatea superprofitabila Transgaz a fost vânduta pe nimic. Rușine guvernului Ponta, vânzători de tara la propriu.!


III). „Unde sunt cei ce muncesc la Transgaz? Care azi - mâine vor fi "reduși"? Unde e întreg poporul român care asistă pasiv cum i se vinde propria agoniseală făcuta cu trudă in de zeci de ani?


IV).
1) Activele Transgaz erau de 4.439 miliarde RON la sfârșitul lui 2011 (cele pe 2012 nu s-au publicat încă). Ca fapt divers asta e valoarea contabilă estimată. Dacă Transgazul s-ar apuca să le vândă mâine n-ar lua nici jumătate din valoarea lor pe ele (din cauza volumului enorm şi a cererii reduse). Tot ca fapt divers, valoarea activelor e rareori un factor dominant în a stabili valoarea de piaţă a unei companii (valabil pentru toate companiile ce încearcă să se tranzacționeze pe bursă).
2) Ce contează mai mult e lichiditatea (de exemplu capitalurile proprii) de care dispune firma. În cazul Transgaz astea se ridică la 3.263 miliarde de RON (tot pentru sfârșitul lui 2011), în creștere de la 2.36 miliarde de RON în 2009.
3) Market Cap (capitalizarea bursiera) a Transgaz, la începutul anului trecut era de 2.237 miliarde de RON (sub lichiditate ... ceea ce e puțin ciudat pentru o companie sănătoasă).
4) Acum un an, prețul unei acțiuni era peste 245 RON, anul ăsta statul le-a vândut cu 179 RON, deși profitul net a crescut.”


V). „vindem 15% dintr-o companie uriașă cu aprox. 72 milioane ca să avem un punct de reper când o s-o dăm pe toată cu restul de aprox. 400 milioane. Adică pe degeaba!



Un alt articol alarmant a apărut în „Vocea Rusiei”, în 14.01.2013: „Dezmembrarea României şi diversiuni informaţionale”.

Citez din acel articol:

Anul 2013 va fi unul deosebit de greu pentru România, mai ales în contextul geopolitic în care s-a înscris Uniunea Europeană. Conducerea UE pare să fi decis că distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o „federaţie de regiuni”, astfel încât elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles – Berlin. Liderii comunitari, care s-au dovedit a fi foarte activi în privinţa intervenţiilor în viaţa politică din România, totodată dau dovadă de o timiditate inexplicabilă în privinţa stăvilirii mişcărilor separatiste din ţări precum Spania, Marea Britanie, Italia sau Franţa. Comisia Europeană ar fi putut priva aceste mişcări de orice suport popular printr-o simplă declaraţie în care să spună că regiunile care-şi vor obţine independenţa nu vor putea intra uşor în Uniunea Europeană. În locul acţiunilor de conservare a statelor naţionale, se observă facil suportul implicit oferit de Bruxelles mişcărilor separatiste din Catalonia, Scoţia, Veneţia etc. Privite într-un context mai larg, aceste mişcări se înscriu sinergic în planurile Comisiei Europene de a regionaliza toate statele-membre şi de a crea o structură federativă europeană. Logica decidenţilor de la Bruxelles este uşor de înţeles: o federaţie a regiunilor este uşor de controlat şi uşor de dominat, fără a mai exista probleme de negociere cu elite naţionale care nu sunt dispuse să-şi cedeze suveranitatea. În 2011 nimeni nu ar fi crezut că Scoţia va ajunge să organizeze un referendum în vederea obţinerii independenţei, dar iată că acest referendum va avea loc. Nimeni nu ar fi crezut că milioane de catalani vor ieşi în stradă pentru a cere independenţa, iar guvernul regional va fi format din partide separatiste. Unul dintre motivele pentru care oficialii britanici încep să vehiculeze ideea ieşirii din UE este legat de dorinţa Londrei de a „rezolva” problema scoţiană fără ca Bruxelles să aibă un cuvânt de spus în această privinţă. Problema distrugerii organizate a statelor naţionale este cât se poate de reală, iar în spatele procesului de regionalizare forţată stau entităţi naţionale şi supranaţionale deosebit de influente. Anul 2013 se preconizează a fi anul triumfului separatismului şi regionalismului european.
Modificarea Constituţiei României va oferi un excelent prilej pentru forţarea unei regionalizări, inclusiv pe criterii etnice. Contextul economic dificil (tăierea salariilor, privatizările forţate, acordul cu FMI) va da o greutate în plus argumentelor legate de necesitatea regionalizării în vederea obţinerii fondurilor europene. Cedarea de jure a suveranităţii politice către centrul federal al UE va consfinţi situaţia de facto în care suveranitatea economică a României a fost cedată către FMI, iar suveranitatea politică a fost de facto cedată Comisiei Europene. Trebuie remarcat faptul că, în ciuda dorinţei propagandiştilor occidentali de a demonstra contrariul, Moscova nu are nici un interes în acest proces, iar impunerea regionalizării este o iniţiativă care aparţine integral Uniunii Europene. România şi-a dorit mult să facă parte din această construcţie politică, iar acum a venit timpul consecinţelor nefaste ale acestei decizii.

Dar pădurea ar rămâne în picioare dacă nu ar fi cozile de topor.

13 comentarii:

  1. Ceea ce scrieți în articol ar putea fi adevărat, nu-mi propun acum să analizez problema. Vreau doar să vă spun că eu nu mai am încredere în ce scrie Hotnews. Mi-a zdruncinat această încredere un titlu care răstălmăcea ceea ce eu auzisem spus altfel de către un demnitar, în direct, la TV. Cu alte cuvinte, hotnews mințea cu bună știință!
    Să nu se creadă, din această intervenție, că țin partea guvernanților, ci, așa cum am spus, să privim cu îndoială informațiile și comentariile din unele ziare. Sunt multe ziare care mint, punînd cîte un titlu mare, scos din context. De exemplu, mai alaltăieri, pe yahoo văd un titlu cam așa: Năstase: "Bă, proștilor, nu dați totul foștilor proprietari". Nu garantez că am reprodus exact textul, dar cam asta era ideea. Cine citește, crede că îndemnul de mai sus este al lui A. Năstase! Întîmplător, am văzut, în direct, convorbirea cu A. Năstase din care a fost extras, rupt din context, îndemnul! Nu A. Năstase a îndemnat așa, el doar a reprodus o propoziție spusă de altcineva, reproducere spusă în cadrul unei discuții mai largi despre legea restituirii proprietăților.
    În concluzie, nu mai cred ce scrie un ziar sau altul. Dacă vreau să știu ceva, ascult doar vocea politicianului în cauză. Adică, să aud direct din gura lui ce spune.
    Mulți ziariști merg cu pîra de la unul la altul. De exemplu, îl agață pe cutare politician și îi zice "Ce părere aveți despre faptul că X a spus despre dv., așa și pe dincolo". Mulți cad în plasă și răspund tot ofensator, fără să verifice dacă ziaristul a spus adevărul sau doar a venit cu șopîrla, ca să bage rîca între ei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E adevărat ce spuneţi. Probabil că nu a existat epocă mai îmbâcsită cu dezinformare decât aceasta, în care trăim.

      Totuşi, ştirea la care v-aţi referit este plauzibilă. Doar trăim în aceeaşi realitate. De douăzeci şi ceva de ani ei hăcuiesc ţara şi o vând la bucată, la preţuri de plâns, sau o dau pe degeaba.

      O greşeală cred că este şi aici, într-unul dintre comentarii: "Astăzi statul român vinde conductele de transport cu 30.9 euro /metru liniar şi cumpără cu 570 euro /km (conducta Arad Szeget)". Conform artimeticii mele, preţul de vânzare (30,9 euro/metru) este mai mare decât preţul de cumpărare (0,57 euro/metru). Prin urmare, concluzia "Este unul din cele mai mari furturi din istoria modernă a României." nu este bine întemeiată.










      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia-te, Miţy, şi ţine-te bine. Nu e drept să rămâi cu onoarea nereperată.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Îhî. Adicătelea eu am pus aici de-o colivă pentru pomenirea "coincidenţelor" din SUA, iar glumele din comentarii sunt bomboana de pe colivă, "numai bună de luat ochii și cu efect de uitare completă a motivului pentru care ne aflăm aici" ?

      Coană Miţo, mă tem că Ţara piere şi nouă ne arde de hârjoneală.

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  3. Şi eu i-am votat pe băieţi. Am văzut ce au făcut noii stăpâni la mine - şi nun cred că numai la mine - au făcut atâta rău încât foştii par băieţi buni prin comparaţie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu lipsesc oamenii care iubesc România. Dinu C. Giurescu, Tudor Gheorghe, Dan Puric, Ilie Şerbănescu sunt doar câteva nume ale unor personalităţi care-şi iubesc patria şi pe care le-am văzut exprimându-se la televizor în ultimele zile.

      Există, de asemenea, mulţi oameni care se manifestă patriotic în sfera internetului.

      Din păcate, aceste energii nu se unesc într-un flux eficient la nivel social.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Sincer, nu mai am încredere în personalităţile care-şi declamă iubirea de ţară pe sticlă. Ilie Şerbănescu a fost cândva ministru - nu a văzut atunci ce vede acum? - iar Giurescu este mare liberal, coleg cu hoţul de Fenechiu. Mai în glumă, mai în serios, metoda stalinistă cu "se rade tot din vechiul regim" are deliciul ei. Nu mai am încredere decât în oamenii de stânga pe care îi cunosc personal şi din care faceţi parte şi dvs., dl profesor Zbăganu şi Florin.

      Ștergere
  4. Vorbind de stânga, am fost pe 8 mai la comemorarea înfiinţării PCR la această dată, în 1921. Acţiunea a fost organizată de Petre Ignatencu, preşedintele Comitetului de reorganizare a PCR. Dintre cei cunoscuți de dvs. au mai fost, în afară de mine, dl profesor Zbăganu și Florin Liviu. A fost extrem de interesant. Dl profesor a citit din memoriile lui Argetoianu, despre ce a scris acesta în legătură cu congresul respectiv (volumul șase al memoriilor) - Argetoianu era ministru de interne atunci, în 1921.

    RăspundețiȘtergere
  5. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere