marți, 20 septembrie 2011

Comentarii la articolul „Vă invităm să ne dați o mînă de ajutor: critici, sugestii, propuneri”, din CriticAtac


Valerius :  

1). Îmi displac:
 - comentariile-înjurături;
 - comentariile cu multe greşeli de scriere.
Soluţia ? Nu mi-aş putea asuma responsabilitatea rezolvării acestei probleme. E uşor să spui: „este nevoie de o cenzură pe criterii de valoare”, dar riscul este enorm, căci ar fi în primejdie pluralismul de opinii, idei, opţiuni.

2). Propunere: aş vrea ca mesajele, comentariile să poată fi citite în ordinea postării lor. În forma de acum, pentru a afla comentariile noi la un articol trebuie să parcurgi toate comentariile, pierzând mult timp.

Nu ştiu cum, dar ştiu că se poate ca mesajele să fie citite în ambele moduri:
 - cronologic;
 - în conexiune cu alte comentarii.

Vedeţi aici un exemplu de forum cum aş dori să fie şi acesta:


Observați:
 - comentariul 9140 vine … după 9139 (cronologic);
 - cine doreşte, poate afla şi comentariul la care cel cu nr. 9140 se referă (în acest caz, clicând pe linkul care trimite la comentariul 9138).

rate :  
Mai bine un sistem de marcare a valorii/importanţei/adecvării comentariilor în aşa fel încât lumea să nu-şi piardă vremea cu semnale grafice ale tuturor comentatorilor fără treabă.

Valerius:
@rate
” marcare a valorii/importanţei/adecvării comentariilor”

 Cine să facă această evaluare ?
Evaluarea este, inevitabil, subiectivă. Ceea ce pentru mine este “valoros”, “important”, “adecvat” ar putea să nu fie tot aşa şi pentru alt cititor. Este preferabil ca fiecare cititor să aibă şansa de a evalua, selecta el însuşi.

Raluca :
Apreciez in primul rand simplul faptul ca existati, oricat de patetic ar putea suna asta. Ca sa fie mai clar, as spune ca apreciez ca exista oameni care iti dau silinta sa gandeasca lucrurile care ni se intampla si in alta cheie, care se documenteaza si combat pe pagini intregi, se implica in dialoguri intre reviste etc. Aceeasi apreciere uimita o am si fata de unii dintre comentatorii dumneavoastra, care ma intreb de unde si cum reusesc sa aloce atata timp si energie unui schimb de idei care foarte usor poate fi considerat de la un punct incolo superfluu.
Ceea ce pe mine ma indeparteaza totusi de Criticatac este necesitatea de a fi revolutionar si de stanga, care transpare atat de clar din ce publicati, astfel incat toata initiativa se acopera de o aura fluorescenta, care semnaleaza de la o mila distanta culoare ideologica necesara. Desi ii inteleg ratiunea, inclusiv faptul ca dumneavoastra considerati probabil ca a face acest lucru este o dovada de autenticitate, mie mi se pare ca sensul criticii si a fi in alerta fata de distorsiunile, exploatarea si marsaviile pe care le intalnim, nu este de a oferi o reteta de interpretare, ci de a incuraja pe bune spiritul critic, “oriunde s-ar afla el”. Iar asta nu prea vad la voi, din pacate. Spun din pacate pentru ca asta asteptam de la o revista care se numeste Criticatac, si nu Stangatac. Asteptam sa incurajeze gandirea critica si opiniile nuantate oriunde s-ar afla ele, la orice pol al ideologiei politice, si nu sa imi ofere o alternativa gata mestecata de gandire, o lentila colorata pentru a vedea altfel realitatea.

In rest, cred ca pentru ce va propuneti voi sa faceti, o faceti destul de bine, mai ales ca sunteti online doar de 1 an. Doar cred ca ar fi mai onest ca daca chiar doriti sa continuati cu un continutul atat de puternic de stanga, sa va schimbati pe bune numele in Stangatac si sa va asumati treaba asta. A critica nu este doar apanajul stangii. Din acest motiv eu nici nu va mai citesc de ceva vreme, pentru ca am impresia ca mi se serveste ideologie pe paine iar eu personal caut mai mult lecturi care ridica probleme si le discuta asumandu-si posibilitatea unor argumente venite din mai multe zone. In acest sens, impresia mea este ca autorii textelor publicate de voi nu dileme cu privire la justetea opiniilor pe care le exprima, ca sunt atat de convinsi ca detin perspectiva corecta, ca unii dintre ei par aproape ne-umani. Scuze ca zic asta, poate e cam tare, dar asta e impresia mea. Si e nitel ciudat si infricosator.

In rest, o sugestie functionala ar fi sa puneti un newsletter saptamanal, cu titlurile articolelor publicate in perioada respectiva, si sa faceti categorii pentru articole: economie, social, politica, drepturile omului etc.

Cele bune,
 Raluca

Valerius :

1). „Ceea ce pe mine ma indeparteaza totusi de Criticatac este necesitatea de a fi revolutionar si de stanga, care transpare atat de clar din ce publicati”

S-ar părea că aici exprimaţi o trăire afectivă, în consecinţă orice contraargument ar fi inutil; dragoste (pentru „stânga”) cu sila nu este posibilă. Nu vă pot demonstra că trebuie să iubiţi „stânga”.

2). „mie mi se pare ca sensul criticii si a fi in alerta fata de distorsiunile, exploatarea si marsaviile pe care le intalnim, nu este de a oferi o reteta de interpretare, ci de a incuraja pe bune spiritul critic, “oriunde s-ar afla el”. Iar asta nu prea vad la voi, din pacate. Spun din pacate pentru ca asta asteptam de la o revista care se numeste Criticatac, si nu Stangatac. Asteptam sa incurajeze gandirea critica si opiniile nuantate oriunde s-ar afla ele, la orice pol al ideologiei politice, si nu sa imi ofere o alternativa gata mestecata de gandire, o lentila colorata pentru a vedea altfel realitatea.”

Mi se pare că aici vreţi să vă manifestaţi raţional-logic, în consecinţă contraargumentele mele au un rost.
Generalizarea potrivit căreia toate articolele din CriticAtac sunt „reţete de interpretare”, este nedreaptă. Am motive să vă suspectez de pre-judecata că a fi de „stânga” înseamnă a fi dogmatic (lipsit de spirit (auto)critic).
Dacă, totuşi, observaţi că un articol este doar o „reţetă de interpretare”, „o alternativa gata mestecata de gandire”, „o lentila colorata pentru a vedea altfel realitatea”, „ideologie pe paine”, ce sau cine vă împiedică să-l criticaţi ? Pentru un om care afirmă că preţuieşte atât de mult „spiritul critic” atitudinea adecvată este angajarea critică, nu „îndepărtarea” grăbită de ceea ce i se pare criticabil.

3). „Doar cred ca ar fi mai onest ca daca chiar doriti sa continuati cu un continutul atat de puternic de stanga, sa va schimbati pe bune numele in Stangatac si sa va asumati treaba asta. A critica nu este doar apanajul stangii.”

Aici abaterea de la logică este evidentă.
Pe de o parte, susţineţi, pe bună dreptate, că „A critica nu este doar apanajul stangii” (în treacăt fie spus, „doar” nu-şi avea rostul în compania lui „apanajul”). Cu alte cuvinte, dreptul de „a critica” aparţine şi „dreptei”.
Pe de altă parte, vă deranjează că acest sait nu poartă pe frontispiciu, vizibil de la un kilometru, denumirea „Stangatac”.

Întrucât (având în vedere ceea ce aţi exprimat mai sus) nu gândiţi că atributul „critic” a fost „privatizat” de către „dreapta” (nu gândiţi că ar fi un apanaj al dreptei), trebuie să caut o altă explicaţie a solicitării ca această revistă online să se numească „Stangatac”. Presupun că aţi vrea ca oamenii care au prejudecata „A fi de stânga = a fi dogmatic” să poată vedea de la distanţă „orientarea” revistei şi să se „ îndepărteze” în grabă, evitând pierderea de timp.

Raluca :
Valerius, ma voi referi doar la ultima remarca din comentariul dumneavoastra. En passant, da, mi se pare ca a fi de stanga inseamna a fi dogmatic, la fel cum “a fi” de dreapta e la fel de dogmatic etc. Asta nu e neaparat ceva rau, e doar ceva ce mi se pare corect a fi asumat.
Sugestia de a numi revista Stangatac, in loc de Criticatac este din punctul meu de vedere de natura sa coerentizeze discursul platformei online, mai exact sa dea justa masura a ceea ce se intampla aici: nu este vorba de o critica oarecare, este vorba despre o critica DE STANGA cu raspunsuri exclusiv de stanga, cel putin cate am citit eu… Odata asta asumat, cine vrea sa fuga, sa fuga. Cine vrea sa ramana, sa ramana. Mi se pare mai cinstit si autentic.
Pe de alta parte, de milioane de ori ar fi mai interesant pentru mine o abordare asa cum a prezentat Norbert Coman, cand spune despre Criticatac “să fie locul interogației, deci nu neapărat și al soluțiilor (care pot fi greșite)”. In sensul asta mi s-ar parea mult mai util pentru dezvoltarea functiei critice sa nu existe coloratura de stanga in imaginarea solutiilor, cel putin nu tratata ca obligatoriu (daca va propun un articol care aplica o critica libertariana la o politica de stanga existenta, hai sa-i zicem salariul minim pe economie, un exemplu, o acceptati la Criticatac? nu prea cred, si e pacat).
Asta e opinia mea (asta era ideea acestui exercitiu de consultare si feedback, din cate am inteles) dar desigur, este la latitudinea celor care se ocupa de aceasta platforma in ce directie vor sa o duca.

@raluca
 (I)

 Continui discuţia noastră nu pentru că aş fi Gică-Contra, ci pentru că ea este în sfera temei articolului.

„da, mi se pare ca a fi de stanga inseamna a fi dogmatic, la fel cum “a fi” de dreapta e la fel de dogmatic etc.”

Dacă doar „vi se pare” este încă bine. Dacă sunteţi închisă în conserva unei convingeri este rău. Dv. nu observaţi că realitatea este mai complexă, mai nuanţată ?

Indubitabil, există şi indivizi care se plasează pe poziţia de „stânga” ori în cea de „dreapta” în mod dogmatic, necritic (din snobism, mimetism etc.), cam aşa cum un copil „ţine” cu Steaua pentru că tatăl lui este suporter al Stelei. De exemplu, unii sunt de „dreapta”, chiar dacă n-au habar ce înseamnă a fi de „dreapta”, pentru că au o admiraţie pentru Liiceanu ori pentru Pleşu.

Există, însă, şi oameni care au devenit de „stânga” ori de „dreapta” prin exersarea spiritului critic, prin reflecţie şi prin opţiune în conştiinţă de cauză [erată: în cunoştinţă de cauză]. Aceştia, fie ei dintr-o tabără, fie ei din cealaltă tabără, sunt cei care reprezintă în mod legitim cele două orientări, nu ageamiii.

Valerius :
-  Scuze. Mi s-a părut că scrieţi numele cu iniţiala minusculă (raluca).

- Erată:
            - în loc de “prin opţiune în conştiinţă de cauză”
            - se va citi “prin opţiune în cunoştinţă de cauză”. 

@raluca
 (II)

„ Asta („a fi dogmatic”, ca om de stânga sau ca om de dreapta, nota mea, V.) nu e neaparat ceva rau, e doar ceva ce mi se pare corect a fi asumat.”

În deosebire de dv., eu consider că a fi dogmatic – fie la „stânga”, fie la „dreapta” – este neapărat rău. Spiritul dogmatic este ca o mumie. Dogmatismul este compatibil, cel mult, cu religia. Istoria religiilor dovedește, însă, că viaţa fluidizează chiar şi concepţiile religioase pietrificate.

@raluca
 (III)

 „Sugestia de a numi revista Stangatac, in loc de Criticatac este din punctul meu de vedere de natura sa coerentizeze discursul platformei online, mai exact sa dea justa masura a ceea ce se intampla aici: nu este vorba de o critica oarecare, este vorba despre o critica DE STANGA cu raspunsuri exclusiv de stanga, cel putin cate am citit eu…”

Aveţi un mod de a gândi care mă surprinde, presupunând că vine de la un om tânăr. Dv. gândiţi aşa: cei de stânga şi cei de dreapta să se grupeze în găşti izolate.

Am două contraargumente:

a). Această izolare nici nu este posibilă în absolut, căci în fiecare dintre cele două găşti ar apărea diferenţieri; de exemplu, în gaşca celor iniţial de stânga unii ar deveni mai de stânga, alţii mai de dreapta. Nu pot exista unul fără celălalt: lumina şi întunericul, parul şi imparul, vertebratul şi nevertebratul, stânga şi dreapta.

b). Presupunând că izolarea ar fi posibilă, ea nici nu ar fi benefică, deoarece ea ar însemna degenerare pentru oricare dintre cele două tabere. „Războiul” dintre ele este motorul dezvoltării fiecărei tabere şi al societăţii, în ansamblu.

Iertaţi-mi ticul profesional (deh, sunt profesor): v-aş recomanda o lectură mai profundă a unor texte din Heraclit, din Hegel.

Până atunci, vă ofer câteva versuri ale unui mare poet-dialectician:

Adrian Păunescu, 
„Liedul dialecticii”

Nimic nu se face de n-are opus,
 nimic nu trăieşte cînd nu-i să-l conteste,
 oricît se înalţă puterea de sus,
 ovaţii o ţin, dar o ţin şi proteste.

Eternul război dintre minus şi plus
 e cea mai curată şi sfîntă poveste,
 nimic nu se face de n-are opus
 şi viaţa, mereu, opoziţie este.

Aceasta n-o cred nici tiranii cei mari,
 nici servii de rînd ce le cîntă din tavă.

Trăiţi, învăţînd fericirea grozavă
 că nu veţi muri monolit, gospodari.

Putere, iluzie definitivă,
 de vrei să durezi, fă-ţi ceva împotrivă.

Coman Norbert :
Superbă poezia…

Valerius :
Mă bucur că vă place şi dv.

@raluca
 (IV)

„de milioane de ori ar fi mai interesant pentru mine o abordare asa cum a prezentat Norbert Coman, cand spune despre Criticatac “să fie locul interogației, deci nu neapărat și al soluțiilor (care pot fi greșite)”

Nu ştiu ce aţi alege dv., dar eu, cu mintea de acum, aş refuza categoric oferta unui Dumnezeu de a mă face un papagal care ar repeta la nesfârşit întrebările geniale din istoria filozofiei universale, dar fiind incapabil de ale [erată: a le] înţelege sensurile şi fiind lipsit de posibilitatea unor răspunsuri (prin efortul propriu ori prin efortul marilor filozofi). Nu, domnişoară, întrebările îşi au rostul doar pentru că aşteaptă un răspuns. A întreba de dragul de a întreba este absurd. Cu gândirea-i profundă, Blaga a descoperit că întrebarea (problema) este îngemănată cu răspunsul (soluţia), ea prefigurează deja un orizont de căutare a întrebării („zarea interioară” a problemei). Când te întrebi (scrie Blaga comparând „problema ştiinţifică” şi „problema filozofică”) „Este sunetul un fenomen mecanic cuantificabil ?”, respectiv „Ce este Lumea în substanţa ei ?”, deja ai conturat nişte orizonturi de căutare ale răspunsurilor.

@raluca
 (V)

 „In sensul asta mi s-ar parea mult mai util pentru dezvoltarea functiei critice sa nu existe coloratura de stanga in imaginarea solutiilor, cel putin nu tratata ca obligatoriu”
Intuiesc o „asumpţie de fundal” a discursului dv.: „coloratura” ideologică, politică vi se pare mult prea impregnată de subiectivism, lipsită de obiectivitate. Păi, dacă sunteţi însetată de cunoaşterea „obiectivă”, ce căutaţi în zonele de dezbatere ideologică ? De ce nu mergeţi în cercurile de discuții ale matematicienilor, ale celor din sfera „ştiinţelor exacte” ? Nu cred că există cunoaştere absolut obiectivă, căci, inevitabil, oricare cunoaştere există printr-un Subiect, este inevitabil „contaminată” de acesta, dar pot accepta că în domeniul „ştiinţelor exacte” cunoaşterea este mai puţin impregnată de subiectivism şi subiectivitate. Nu aceeaşi este situaţia în domeniul disciplinelor, dezbaterilor sociale şi politice.

gheorghitazbaganu :

Domnule Valerius

 Cred că ar fi bine de lămurit şi ce înseamnă a fi dogmatic. Pentru mine înseamnă a da un răspuns de tipul “Propoziţia x este/nu este adevărată fiindcă aşa e scris AICI”. Totuşi, fiecare om are implantat în el un sistem de axiome şi de valori. A şi la releva nu înseamnă a fi dogmatic. Sau înseamnă? NU crdeţi că în final răspunsurile la probleme care se sustrag unei verificări/respingeri empirice ajung la răspunuri asemănătoare de forma “Propoziţia x este/nu este adevărată fiindcă aşa e scris ÎN MINE”?
 Întreb şi eu, sper că nu vă supăraţi-

Valerius :
@ gheorghitazbaganu

1). „Întreb şi eu, sper că nu vă supăraţi”

Dacă vă închipuiţi că m-aş putea supăra din cauza întrebărilor dv., înseamnă că nu aveţi o impresie tocmai bună despre mine.

2). „Cred că ar fi bine de lămurit şi ce înseamnă a fi dogmatic.”

a). N-am nicio îndoială că ar fi bine. Dar ar fi o sarcină dificilă, care ar merita să fie abordată ca temă măcar a unei lucrări de licenţă, dacă nu chiar de doctorat.

b). În contextul discuţiei mele cu „raluca” nu am urmărit un scop atât de greu de realizat. Sper că, în mod explicit, dar şi implicit-contextual, am făcut transparente sensurile cu care am folosit termenii „dogmatism” şi „dogmatic”:
 •„există şi indivizi care se plasează pe poziţia de „stânga” ori în cea de „dreapta” în mod dogmatic, necritic (din snobism, mimetism etc.), cam aşa cum un copil „ţine” cu Steaua pentru că tatăl lui este suporter al Stelei.”
 •„eu consider că a fi dogmatic – fie la „stânga”, fie la „dreapta” – este neapărat rău. Spiritul dogmatic este ca o mumie. Dogmatismul este compatibil, cel mult, cu religia.”

c). Încerc să răspund solicitării dv. de a aborda mai serios, metodic termenul „dogmatism”.

- Primul lucru pe care simt nevoia să-l fac este să recurg la dicţionar:

*** (editori Jonathan Dancy şi Ernest Sosa), Dicţionar de filosofia cunoaşterii, vol. I, Ed. Trei, 1999, p.256: „Dogmatism: a spune despre cineva că este dogmatic înseamnă să spui că ţine la vederile sale mai mult decât este potrivit, mai puternic decât o garantează experienţa, de exemplu. (…) înseamnă să spui că îşi susţine vederile în mod necritic, fără să acorde suficientă atenţie obiecţiilor şi alternativelor sau limitărilor raţiunii omeneşti”.

- Al doilea lucru pe care gândesc că trebuie să-l fac este să găsesc manifestări de „dogmatism” şi „antidogmatism” în istoria culturi:

Dogmatismul „etalon” este cel religios şi este exprimat în principiul „Crede şi nu cerceta”.

În filozofia cunoaşterii există, de asemenea, „dogmatism”, manifestat prin încrederea necritică, naivă, în valoarea cunoaşterii. De pildă, până la Kant filozofii presupuneau că, în relaţia cognitivă, subiectul este pasiv, pur şi simplu înregistrează obiectul, cam aşa cum într-o bucată de ceară se imprimă o ştampilă (un sigiliu). Această premisă întemeia concluzia că valoarea cunoaşterii este garantată tocmai prin pasivitatea Subiectului cunoscător în raport cu Obiectul cunoaşterii.

Ca reacţii antidogmatice aş da ca exemplu „criticismul” kantian şi epistemologia carteziană.

Kant, pe bună dreptate, afirmă că a făcut o „revoluţie copernicană” în filozofia cunoaşterii argumentând rolul activ, constructiv, al subiectului în cunoaştere. Subiectul nu înregistrează obiectul cunoaşterii, ci-l construieşte, folosindu-se de structurile sale (ale subiectului).

Descartes începe să filozofeze folosind îndoiala (dubito) metodică, suspendând orice pre-judecăţi.

3). „fiecare om are implantat în el un sistem de axiome şi de valori. A şi la releva nu înseamnă a fi dogmatic. Sau înseamnă?”

Din punctul meu de vedere, dacă enunţul „fiecare om are implantat în el un sistem de axiome şi de valori” este înţeles într-un mod religios [(„Dumne)Zeul a implantat în om acel sistem de axiome şi de valori, în consecinţă ele nu mai trebuie cercetate, puse sub microscopul îndoielii metodice”], atunci acesta este un mod dogmatic de gândire. Este aşa-numitul ineism (teoria ideilor înnăscute), prezent şi în filozofia lui Descartes. Ineismul l-a costat pe Descartes însuşi un cerc vicios în argumentare:
 - criteriul adevărului este claritatea şi distincţia ideilor; garantul clarităţii şi al distincţiei este însuşi Dumnezeu (căci el ne-a întipărit, dinainte de naştere, aceste idei clare şi distincte);
 - ideea existenţei lui Dumnezeu este adevărată, căci este clară şi distinctă.

4). „NU crdeţi că în final răspunsurile la probleme care se sustrag unei verificări/respingeri empirice ajung la răspunuri asemănătoare de forma “Propoziţia x este/nu este adevărată fiindcă aşa e scris ÎN MINE”?

În mod intenţionat sau neintenţionat îmi întindeţi capcana empirismului, constând în absolutizarea principiului „nimic nu există în intelect care să nu fi fost mai întâi în simţuri (în experienţă)”. Cunoaşteţi că în domeniul ştiinţelor formale (matematica, logica) folosim ca un criteriu al adevărului coerenţa (noncontradicţia ideilor), criteriu care, de asemenea, nu trebuie absolutizat.

5). „ce înseamnă a fi dogmatic. Pentru mine înseamnă a da un răspuns de tipul “Propoziţia x este/nu este adevărată fiindcă aşa e scris AICI”.

Şi pentru mine înseamnă dogmatism. Folosesc (din nou) un exemplu din istoria astronomiei: cândva, un om de ştiinţă (pare-mi-se că Galileo Galilei) i-a arătat unui reprezentant al Bisericii, cu ajutorul unei lunete (sau telescop), un fenomen cosmic (poate că petele din Soare). Omul Bisericii a spus că fenomenul nu-i real, căci nu este în concordanţă cu doctrina religioasă (cum spuneţi dv., „nu este adevărat, căci nu scrie AICI, în concepţia aristotelic-biblică”).

gheorghitazbaganu :

Deci gîndim cam la fel. Decît că eu cred că în ultimă instanţă cu toţii suntem oarecum dogmatici. În sens slab, dacă vreţi….

Valerius :

Sunt convins că nimeni nu este imun faţă de dogmatism.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu