duminică, 7 august 2011

Cum să ajungi Preşedintele Coloniei România

Prin intermediul emisiunii Subiectiv din 2 august 2011, emisiune a postului tv. Antena 3, Olguţa Vasilescu ne spune cum poţi să ajungi Preşedintele României, al coloniei România, adaug eu.

Aici un extras din emisiunea respectivă.
Aici înregistrarea întregii emisiuni.
Fragmentul menţionat: de pe la reperul temporal 02:27:00

3 comentarii:

  1. Păi din ce spune dna Vasilescu reiese că Băsescu este unealta diavolului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Bogdan,

    Într-un fel, noi, cei care în momentul Marii Păcăleli aveam personalităţile coapte, aveam deja discernământ, ne merităm soarta, pentru că refuzăm să vedem adevărul gol-goluţ. Toată strădania unora, precum cei care au realizat filmele despre mijloacele folosite de Jupânii Lumii pentru a-şi realiza scopurile lor mercantile - mă refer la "asasinii economici", la propulsarea la guvernare a unor oameni manipulabili, şantajabili, vulnerabili prin egoismul lor etc. -, pare o irosire de resurse. Noi refuzăm să observăm că lucrurile acelea ni se întâmplă şi nouă, acum şi aici.

    Ar fi interesant de studiat (prin efortul unei echipe) cum au fost selecţionaţi oamenii care au condus această ţară pe drumul pierzaniei, în ce condiţii trăiesc, după ce au luat deciziile bune pentru alţii. Pe unde sunt, cum o duc cei care au făcut privatizările prin care a fost expropriat poporul român ? Dar cei care au subminat economia naţională ? Dar cei care au distrus sistemul bancar al ţării ? Dar cei care au desfiinţat armata populară, intenţionând s-o înlocuiască cu mercenari, lefegii care vor executa orbeşte ordinul venit de la cei care le garantează lefurile ? Unde sunt şi ce recompense au primit cei care au deturnat instituţiile noastre cu rol în apărarea intereselor naţionale (armata, serviciile de informaţii ş.cl.) de la rolul lor firesc, apărarea independenţei şi suveranităţii naţionale ale acestui stat ? Dar cei care au "negociat" cu marii cămătari ai lumii, semnând angajamente dezastruoase pentru ţară, uneori secrete ?

    Ne merităm soarta, căci am făcut posibil, prin tăcerile noastre laşe, prin voturile noastre, ca un reprezentant al cămătarilor mondiali să ne spună cu neruşinare că "noi am acordat destulă autonomie guvernului" ! A se citi: guvernanţii voştri sunt nişte oameni de paie ai noştri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, aveți dreptate în tot ce spuneți mai sus. Probabil cei care au făcut privatizările frauduloase sunt bine mersi și cu bani în conturi.

    Noi avem și niște probleme la nivel de popor cu corupția, oportunismul în detrimentul propriei țări și a propriului popor și ”atitudinea vegetală”. Da, românii au mar caliăți, dar sunt și antamați de cele de mai sus. A mai zis și Rădulescu-Motru niște lucruri.

    Ați dat acele exemple excelente cu maghiarii, cu impozitarea băncilor și refuzul de a vinde terenuri nemaghiarilor, deci se poate și altfel.
    Pe de altă parte, această rezistență pasivă (mămăliga a explodat rar, dar și când a explodat), cred că este o mutație genetică care ne-a ajutat să supraviețuim sub atâția cotropitori (și acum suntem tot sub stăpânire străină, ca pe vremea rușilor, a maghiarilor, a austriecilor sau a turcilor).

    Cert este că sub conducători buni, români fac minuni (Mihai Viteazul, Ștefan, Vlad, Carol I, Ferdinand, Brătienii, Dej, Ceaușescu până în 1980). De douăzeci de ani încoace nu am avut însă conducători, ci lupi ciobani la stână, care s-au înfruptat în principal din ceea ce a creat poporul român înainte de decembrie 1989.

    RăspundețiȘtergere