luni, 13 iunie 2011

Comentarii la articolul „De ce nu social-democraţia?”, de Ana Bazac, adicătelea "Dialogul cu un surd"


 În CRITICATAC

Valerius spune:
 12 iunie 2011 la 10:37

„Astăzi, social-democraţia nu „este mai bună decât altceva”. E cazul să îndrăznim. Le-o datorăm indignaţilor care nu doresc să-şi irosească indignarea.”

1). Din punctul meu de vedere, enunţul „social-democraţia este mai bună decât altceva” este un enunţ adevărat; dacă social-democraţia este autentică. Presupunând că v-am înţeles mesajul, în chestiunea aceasta sunt în dezacord cu dv.

2). „E cazul să îndrăznim (să depăşim limitele social-democraţiei – completarea mea, V.). Le-o datorăm indignaţilor care nu doresc să-şi irosească indignarea.”

De această dată sunt în acord cu dv.
 Cu permisiunea dv., fac o precizare. Social-democraţia nu este rea atunci când se prezintă sincer, cu limitele ei reale. Ea devine rea atunci când este prezentată sofistic, în maniera în care Churchill prezenta democrația (burgheză): social-democraţia este imperfectă, dar este cea mai bună dintre programele politice de stânga posibile.

Ana Bazac spune:
 12 iunie 2011 la 16:06

     Astăzi nu mai suntem pe vremea lui Churchill. Deci nu doar că social-democraţia nu e mai bună decât dreapta explicită, dar ea chiar face mai mult rău prin confuziile pe care le întreţine. În textul meu, nu era subliniat. Deci ideea e că social-democraţia nu e mai bună…, fără ghilimelele care pot să schimbe sensul.

Valerius spune:
 12 iunie 2011 la 17:59

„nu doar că social-democraţia nu e mai bună decât dreapta explicită, dar ea chiar face mai mult rău prin confuziile pe care le întreţine.”

În comentariul meu anterior am sugerat, şi eu, reproşul faţă de social-democrația care se prezintă altfel decât este în realitate (cum s-a zis, semnalizează că vrea să meargă spre stânga, dar o cotigeşte la dreapta). Acestei social-democraţii i-aş spune: „Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul”.

Veţi fi de acord, sunt convins, că operând cu termenii „bună”, „rea” riscăm să ni se aducă reproşuri îndreptăţite: pretindem că introducem clarificări de tip matematic când, în fapt, perpetuăm confuziile. În politică, în istorie nu există „bine” absolut, „rău” absolut. Ceva este bun sau rău în funcţie de interesele unor categorii, ale unor clase sociale. Chiar şi confuziile pe care le întreţine social-democraţia românească (prefer această formulare în locul unei generalizări riscante) sunt „bune” pentru cei ale căror interese sunt promovate prin aceste confuzii. Social-democraţia nu este rea în sine, ci ea devine rea, în sensul de duplicitară, atunci când este reprezentată de oameni care ţin discursuri de felul „Stimaţi tovarăşi, Ceauşeştii n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”, dar care în fapt girează capitalismul de junglă.

Ana Bazac spune:
 12 iunie 2011 la 19:29

1. Sunt de acord cu dl. Valerius în ceea ce priveşte caracterul contextual al termenilor “bun”, “rău” etc. Totuşi, asta nu înseamnă neapărat relativism. Există criterii etc.
 2. Dar nu sunt de acord cu faptul că, dacă servesc cuiva, confuziile sunt “bune”. Puteţi să-mi daţi exemple de asemenea “confuzii bune”?

Valerius spune:
 12 iunie 2011 la 20:43

Doamnă profesoară,

Aţi fost de acord cu caracterul contextual al termenilor „bun”, „rău”, în consecinţă ar trebui să admiteţi şi că, dacă servesc cuiva, confuziile sunt „bune” pentru cei cărora le servesc.

Exemple de confuzii bune ? Presupun că nu-mi cereţi exemple de confuzii bune în sine, bune în mod absolut, întrucât am convenit că ele, confuziile, pot fi „bune” contextual, aşadar în raport cu anumite interese. Un de exemplu de confuzie „bună” contextual vă pot da: social-democraţii de la noi au câştigat multe voturi întreţinând confuzia (prin programele prezentate în campaniile electorale) că apără interesele „celor mulţi”, dar când au ajuns la guvernare au făcut o politică de dreapta, aplicând obedient dictatele FMI şi ale altor forţe externe. Această confuzie a fost „bună” pentru ei.

Îmi exprim şi eu consideraţia pentru domnul profesor Alexandru Boboc. Din punctul meu de vedere, domnia sa este, cel puţin moralmente, superior în raport cu Gabriel Liiceanu.

elena hristu spune:
 12 iunie 2011 la 23:44

‘Îmi exprim şi eu consideraţia pentru domnul profesor Alexandru Boboc. Din punctul meu de vedere, domnia sa este, cel puţin moralmente, superior în raport cu Gabriel Liiceanu.’ – cu siguranta nu ati citit nimic din opera anonima a prof A. Boboc, nu cunoasteti care este calitatea traducerilor sale din Husserl, nu ati audiat cursurile lui, nu il stiti ce facea in facultatea de filosofie inainte de 1989 – altminteri, este usor de spus ‘cel putin moralmente…’ superior cuiva

Valerius spune:
 13 iunie 2011 la 4:21

Am crezut că am dreptul să exprim un punct de vedere personal.
Dv. vă simţiţi îndreptăţită să-mi atacaţi punctul de vedere, de pe poziţia omului care crede că le ştie pe toate, inclusiv despre mine („cu siguranta nu ati citit nimic din opera anonima a prof A. Boboc, nu cunoasteti care este calitatea traducerilor sale din Husserl, nu ati audiat cursurile lui, nu il stiti ce facea in facultatea de filosofie inainte de 1989”).
Experienţa mă sfătuieşte să nu discut cu oamenii care cred că le ştiu pe toate. Încalc acest principiu, sperând că vă fac un bine, ajutându-vă să vă reconsideraţi atitudinea. Eu am argumente că măcar moralmente profesorul Alexandru Boboc îi este superior lui Gabriel Liiceanu, dv. aveţi băşcălii („opera anonima a prof A. Boboc”).
O rog pe doamna profesoară Ana Bazac să mă ierte pentru faptul că m-am angajat într-o discuţie care n-are nicio legătură cu tema articolului.

elena hristu spune:
 13 iunie 2011 la 14:15

Nu, afirmarea unei superioritati morale a unui om fata de altul nu este un lucru pentru care se poate argumenta. Comparatia era extrem de puerila si am sesizat in spatele ei niste carente de informare. Totusi, care a fost opera dlui Boboc care v-a ramas la suflet?

Ana Bazac spune:
 13 iunie 2011 la 10:52

(...) 
2) Dlui Valerius. Pe mine mă interesează să vorbim serios despre „confuzii”, şi nu să dăm în relativism: X întreţine confuzia x, deci e bună pentru el. Aşa e, totul e contextual, cum spuneam, dar mai departe? Adică, mai clar, să criticăm, dacă putem, discursul politic social-democrat. Faptul că „a fost bun pentru ei” că una au zis şi alta au făcut, trebuie, cred eu, deconstruit şi nu doar caracterizat ca „ei au făcut ce e bine pentru ei”.

Valerius spune:
 13 iunie 2011 la 16:26

Doamnă profesoară,

Presupun că, în condiţiile în care trebuie să dialogaţi cu atât de mulţi comentatori, vă e foarte greu să citiţi cu atenţie ce scrie fiecare. Altă justificare nu pot găsi pentru reproşurile pe care mi le faceţi [vd. (1) şi (2)].

(1). „să criticăm, dacă putem, discursul politic social-democrat”.

Doamnă, vă amintesc: dv., nu eu, aţi scris un articol intitulat „De ce nu social-democraţia?”.
 Sub aspect cantitativ: articolul are 31 de fraze; dintre acestea, doar 6 fraze se referă la social-democraţie, doar 6 fraze sunt în strânsă legătură cu tema articolului.
 Sub aspect logic-argumentativ:
 a). Identificaţi o necesitate, „necesitatea de a reconstrui statul social (despre această necesitate a vorbit excelent Tony Judt[5])”.
 b). Negaţi că „strategia edificării statului social” ar putea fi „vechea „social-democraţie a fricii” de care vorbea Tony Judt”; „în nici un caz problemele care astăzi sunt integrate şi globale nu pot fi rezolvate cu o „social-democraţie a fricii” de ceva mai rău”.
 c). Şi încheiaţi sibilinic: „Astăzi, social-democraţia nu „este mai bună decât altceva”. E cazul să îndrăznim. Le-o datorăm indignaţilor care nu doresc să-şi irosească indignarea”.

Să mă ierte Dumnezeu, „dacă îmi permiteţi acest cuvânt”, eu tot n-am priceput „De ce nu social-democraţia?”. Din cauza a două zise ale lui Tony Judt invocate în articol şi a unui îndemn la îndrăzneală exprimat de dv. ?

În schimb m-am pricopsit cu reproşul „să criticăm, dacă putem, discursul politic social-democrat”. Păi, stimată doamnă, „dacă-mi permiteţi şi acest cuvânt”, eu trebuia să argumentez „De ce nu social-democraţia?”. Şi totuşi eu am scris astea: „Social-democraţia nu este rea în sine, ci ea devine rea, în sensul de duplicitară, atunci când este reprezentată de oameni care ţin discursuri de felul „Stimaţi tovarăşi, Ceauşeştii n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”, dar care în fapt girează capitalismul de junglă”.

(2). „Pe mine mă interesează să vorbim serios despre „confuzii”, şi nu să dăm în relativism”.

Dar unde, păcatele mele – dacă mi se permite expresia – , am „dat în relativism” ? Poate când am scris astea: „operând cu termenii „bună”, „rea” riscăm să ni se aducă reproşuri îndreptăţite: pretindem că introducem clarificări de tip matematic când, în fapt, perpetuăm confuziile. În politică, în istorie nu există „bine” absolut, „rău” absolut. Ceva este bun sau rău în funcţie de interesele unor categorii, ale unor clase sociale” ? Mie mi se pare că sună marxist !

E adevărat, dv. aţi scris:
 „Sunt de acord cu dl. Valerius în ceea ce priveşte caracterul contextual al termenilor “bun”, “rău” etc. Totuşi, asta nu înseamnă neapărat relativism. Există criterii etc.”

Problema este că dv. aţi văzut criteriile mele, dar dv. nu le faceţi vizibile pe ale dv. Sunt tare curios să aflu care este criteriul acela irefutabil prin care îi veţi convinge pe social-democraţi că „nu doar că social-democraţia nu e mai bună decât dreapta explicită, dar ea chiar face mai mult rău prin confuziile pe care le întreţine” !

Doamnă profesoară, mă tem că dv. nu înţelegeţi cum e cu relativismul, aşa cum Ştrul nu înţelegea cum e cu relativitatea, în bancul acela.

Dar cel puţin într-o privinţă sunt în acord cu dv.: „Desigur că noi doar discutăm aici şi sigur că nu „am soluţii”.” Adicătelea, cum zicea un hâtru, vorbim discuţii.

Ana Bazac spune:
 13 iunie 2011 la 17:08

(…)
2. Dlui Valerius. Chiar vorbim discuţii dacă vreţi să rescriu argumentele pe care le-am tot dat, nu numai în acest articol şi care au apărut şi la unii comentatori de pe acest blog. Problema practică este că susţinând social-democraţia, nu vă gândiţi la consecinţele acestei strategii politice.
 Lăsând la o parte faptul că vă mulţumiţi cu duplicitatea social-democraţilor care una spun şi alta fac, în numele “pragmatismului” politic (că asta înseamnă că acele mesaje ale lor care confuzionează populaţia sunt bune pentru ei, din moment ce le dau. A propos de rationamentul dvs., Grigore Alexandrescu v-a persiflat cam demultişor – ” Şi caii lui Ahil…” ).

Valerius spune:
 13 iunie 2011 la 18:20

Doamnei Ana Bazac

Doamnă, mulţumesc lui Dumnezeu, vorba marxiştilor, că nu v-am fost student. Căci m-aţi fi nedreptăţit. Bănuiam că citiţi „în diagonală” comentariile, dar dv. le citiţi în poziţie răsturnată.

Fiindcă tot vorbeaţi de raţionament, exersaţi-vă, rogu-vă, gândirea logică şi vedeţi dacă ceea ce am scris eu este logic-echivalent cu ceea ce pretindeţi dv. că am susţinut eu.

Ana Bazac: „vă mulţumiţi cu duplicitatea social-democraţilor care una spun şi alta fac”.

Valerius:
 Social-democraţia „devine rea atunci când este prezentată sofistic, în maniera în care Churchill prezenta democrația (burgheză): social-democraţia este imperfectă, dar este cea mai bună dintre programele politice de stânga posibile”. (…)
 „am sugerat, şi eu, reproşul faţă de social-democrația care se prezintă altfel decât este în realitate (cum s-a zis, semnalizează că vrea să meargă spre stânga, dar o cotigeşte la dreapta). Acestei social-democraţii i-aş spune: „Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul”. (…)
 „social-democraţii de la noi au câştigat multe voturi întreţinând confuzia (prin programele prezentate în campaniile electorale) că apără interesele „celor mulţi”, dar când au ajuns la guvernare au făcut o politică de dreapta, aplicând obedient dictatele FMI şi ale altor forţe externe”.

Domnule Florian Liviu,

De ce nu mi-aţi spus, domnule, că sunt un susţinător inconştient al social-democraţiei ?
 Mă lăsaţi să mor în întunericul necunoaşterii de mine însumi ?

Florian Liviu spune:
 13 iunie 2011 la 20:14

Domnule profesor Valerius,

Eu cunosc foarte exact poziţia dvs. politică şi ştiu că în privinţa social-democraţiei, ca şi mine dealtfel, împărtăşiţi concepţiile leniniste. Nu cred că greşesc, dacă o fac, corectaţi-mă, dacă afirm că sunteţi marxist-leninist. Probabil doamna Ana Bazac nu ştie acest lucru şi va băgat în oala victorpontiştilor.
Confuzia a plecat, cred, de la afirmaţia dvs că social-democraţia, ca şi democraţia burgheză, sunt două sofisme, care ar fi bune dacă nu ar fi sofisme.
De aici doamna Ana Bazac a concluzionat eronat că sunteţi apărător al social-democraţie.

Valerius spune:
 13 iunie 2011 la 21:13

Domnule Florian Liviu,

Vă mulţumesc pentru caracterizare. Mă străduiesc să fiu cum m-aţi caracterizat. Poate că mai deviez uneori, dar din bună intenţie.

Ca între proletari, permiteţi-mi să vă reamintesc o poezie, care cred că vă e dragă.

Serenada muncitorului, de George Bacovia

Eu sunt un monstru pentru voi
 Urzind un dor de vremuri noi,
 Şi-n lumea voastră-abia încap…
 Dar am să dau curând la cap.

 O, dormi adânc, mereu, aşa,
 În vise dulci, hidos burghez,
 Oftând, palate de-ţi lucrez,
 Eu ştiu şi bine-a dărâma.

 În noaptea asta, iată, sună
 O serenadă din topor,
 Amanţilor pierduţi sub lună,
 Poeţi cu putredul amor.

 O, dormi în noaptea infinită,
 Burghez cu aer triumfal,
 Dar preistoric animal
 În raţiunea aurită.

 Sub luna blondă nu se plânge,
 Ci răzbunările se curmă,
 Martirilor scăldaţi în sânge,
 Cânt serenada cea din urmă.

 O, dormi… dar voi urca spre soare
 În zbor sublim de-aeroplan…
 Cu vise dulci, burghez tiran:
 E aurora-ngrozitoare…

Iertare pentru posibilele greşeli; am luat poezia de prin internet.
N-am mai citit-o de pe când eram elev de liceu.

Florian Liviu spune:
13 iunie 2011 la 21:39

Vă mulţumesc pentru poezie. Bacovia a fost poetul adolescenţei mele, alături de Eminescu.
  

28 de comentarii:

  1. Da, eu am înțeles ce spuneți dvs. cu social-democrația, exemplul cu PSD este elocvent.

    PSD-ul trădează însă social-democrația nu numai printr-o lupă insuficientă în favoarea celor mulți și prin acceptarea dictatelor FMI, dar și prin aceea feudalizare prin intermediul baronilor locali.

    Nu vom putea pune nciodată egal la socia-democrație între PSD-ul românesc și, de exemplu, cel suedez.

    RăspundețiȘtergere
  2. Când am scris, în dialogul cu doamna profesoară Ana Bazac,

    "Chiar şi confuziile pe care le întreţine social-democraţia românească (prefer această formulare în locul unei generalizări riscante) sunt „bune” pentru cei ale căror interese sunt promovate prin aceste confuzii."

    i-am sugerat că domnia sa generalizează ilicit.

    După cum ştiţi, eu nu sunt un susţinător al social-democraţiei. Eu am fost şi am rămas comunist din convingere, nu din oportunism. Pentru actualul regim, care n-are cu democraţia nici în clin nici în mânecă, eu sunt unul dintre cei mai periculoşi comunişti, pentru că am şi argumente consistente.

    Într-o societate cu adevărat democratică, ar trebui acceptate atât partidul social-democrat cât şi partidul comunist. Esenţa oricărei democraţii autentice constă în acceptarea pluralismului opiniilor şi decizia prin voinţa majorităţii, după ascultarea cu atenţie maximă a minorităţii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, sunt de acord, atât partidul comunist cât şi partidul social-democrat trebuie să existe într-o democraţie burgheză.
    Dar într-o democraţie socialistă în care mijloacele de producţie au fost socializate, iar în locul anarhiei pieţei a fost introdus planul central, pe cine ar mai reprezenta social-democraţia ? Social-democraţia ca şi alte partide ale burghezei aparţin capitalismului, sunt părţi ale sistemului capitalist. S-au născut în capitalism, au evoluat împreună cu el şi mor odată cu el.

    Se poate concepe o democraţie socialistă fără nici un partid, chiar şi fără partidul comunist.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, sunt de acord cu dvs., d-le Valerius, că, într-un sistem democratic, este firesc să existe atât partid comunist cât și social-democrat. Partid Comunist există și în Marea Britanie, de exemplu.

    Dacă la noi noțiunea de partid social-democrat a fost compromisă, prin comportamentul celor din partidul condus de dl Victor Ponta, asta nu înseamnă că automat trebuie să nu mai existe social-democrație.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Florian Liviu,

    Dv. mă întrebaţi:

    „Da, sunt de acord, atât partidul comunist cât şi partidul social-democrat trebuie să existe într-o democraţie burgheză.
    Dar într-o democraţie socialistă în care mijloacele de producţie au fost socializate, iar în locul anarhiei pieţei a fost introdus planul central, pe cine ar mai reprezenta social-democraţia ?”

    Nu credeţi că, dacă democraţia burgheză ar accepta funcţionarea cu drepturi egale a unui partid comunist, iar democraţia socialistă nu ar accepta funcţionarea cu drepturi egale a unui partid social-democrat, deşi ar exista un segment semnificativ al electoratului care s-ar simţi reprezentat de un partid social-democrat, democraţia burgheză ar fi superioară democraţiei socialiste ?

    Nu putem fi dialecticieni, deci nici marxişti, fără a accepta manifestarea liberă a pluralismului opiniilor, ca expresie a „luptei contrariilor”. Şi nu am în vedere o dialectică de tip hegelian, „cu capul în jos”. Confiscarea puterii, pentru eternitate, de către o majoritate vremelnică este principial nedemocratică. Trebuie să existe posibilitate ca, dacă la un moment dat majoritatea ar vrea altceva, voinţa acelei majorităţi să se poată înfăptui.

    De la Heraclit la Adrian Păunescu există un filon de gândire înţeleaptă care exprimă ideea consecinţelor benefice ale manifestării luptei contrariilor.

    Permiteţi-mi să reamintesc „Liedul dialecticii”, al lui Adrian Păunescu.

    Liedul dialecticii

    Nimic nu se face de n-are opus,
    nimic nu trăieşte cînd nu-i să-l conteste,
    oricît se înalţă puterea de sus,
    ovaţii o ţin, dar o ţin şi proteste.

    Eternul război dintre minus şi plus
    e cea mai curată şi sfîntă poveste,
    nimic nu se face de n-are opus
    şi viaţa, mereu, opoziţie este.

    Aceasta n-o cred nici tiranii cei mari,
    nici servii de rînd ce le cîntă din tavă.

    Trăiţi, învăţînd fericirea grozavă
    că nu veţi muri monolit, gospodari.

    Putere, iluzie definitivă,
    de vrei să durezi, fă-ţi ceva împotrivă.

    (Volumul Iubiţi-vă pe tunuri (1981) / Manifest pentru mileniul trei, Ed. Eminescu 1984, p. 742)

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Bogdan,

    Consider că prin răspunsul dat domnului Florian Liviu v-am răspuns şi dv.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, ați răspuns foarte frumos, d-le Valerius.

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnule Valerius,

    Domnul Nicolae Nicu, care are blog în cadrul sistemului blogspot, nu mai poate comenta nici la dvs. și nici la dl Liviu. Dvs., de exemplu, cum comentați la dl Liviu, cum postați acolo? Puteți să-i dați un sfat d-lui Nicolae Nicu?

    RăspundețiȘtergere
  9. Da, domnule profesor Valerius, aţi răspuns elegant în stilul dvs. pe care eu îl apreciez mult.

    Dvs. aţi argumentat pro folosindu-vă de dialectică. Voi argumenta şi eu, contra, tot legându-mă de dialectică, sper să nu vă plictisesc dacă nu voi fi foarte scurt.

    Dialectica este după cum se ştie atât o teorie a dezvoltării(mişcării) societăţii şi gândirii omeneşti cât şi o metodă de cercetare a fenomenelor ţinând seama de contextul istoric în care se manifestă, precum şi de faptul că fenomenul nu este decât parte a unui întreg, de care se leagă prin conexiuni şi interdependenţe ce trebuiesc dezvăluite,şi cu care trebuie corelat.

    Cercetată din punct de vedere dialectic, democraţia burgheză multipartinică sau aşa-zis pluralistă apare pe o anumită treaptă istorică de dezvoltare a societăţii omeneşti pentru a sluji interesele capitalului. Revoluţiile burgheze antifeudale din Anglia şi Franţa au adus în avanscenă conceptul de democraţie burgheză sau parlamentară. Democraţia burgheză este pentru capital mediul politic propice în care acesta se poate dezvolta nestingherit, îşi poate impune cel mai uşor dominaţia sa spirituală şi materială asupra societăţii.

    Democraţia burgheză este o parte a suprastructurii societăţii capitaliste, o parte a relaţiilor de producţie capitaliste, o parte a ideologiei burgheze. Democraţia burgheză nu poate fi judecată, deci, în afara capitalismului, pentru că este indisolubil legată de acesta, şi din acest motiv nu poate fi comparată cu democraţia socialistă, aşa cum aţi comparat-o dvs. În sine democraţia burgheză nu are nici o valoare, nu este nici bună nici rea, la fel cu maşina de ţesut dată exemplu de Marx, care în sine este o simplă maşină de ţesut dar care în condiţiile capitalismului se însufleţeşte, se transformă în capital, ridicându-se la capacitatea de a-şi aservi munca umană, înălţându-se, astfel, într-un sens deasupra omului. În afara capitalismului, odată risipită magia ideologiei capitalului, toată teoria democraţiei burgheze n-ar fi cu mult mai însemnată decât regulamentul unui club de bridge.

    Dialectica (de data aceasta în sensul de teorie a dezvoltării) ne învaţă că nici o forma politică nu este veşnică, că toate formaţiunile politice se nasc, îşi consumă devenirea istorică şi apoi pier. Democraţia burgheză nu poate avea altă soartă.

    RăspundețiȘtergere
  10. Socialismul fiind din punct de vedere dialectic un salt calitativ în raport cu capitalismul, nu poate păstra democraţia burgheză, cum nu poate păstra capitalul.

    Sovietele, consiliile muncitoreşti, sunt iată forma politică în care socialismul şi-a găsit şi-şi va găsi întruparea.

    Partidele politice sunt expresia democraţiei burgheze, care l-a rândul ei este expresia capitalismului, ele nu-şi mai găsesc locul în socialism.

    Partidele politice nu sunt decât întruparea politică a intereselor economice ale capitalului, instrumente create de capital pentru a-i sluji în asigurarea şi garantarea profiturilor.

    Singurul partid care nu slujeşte capitalul şi capitalismul, ci din contră se constituie în negarea sa dialectică, este Partidul Comunist.

    Partidul Comunist este vectorul prin care capitalismul se transformă în socialism prin revoluţie, printr-un salt calitativ.

    De ce acceptă, capitalismul un astfel de partid ? Răspunsul e simplu, nu-l acceptă, se face că-l acceptă.

    Câtă vreme el nu reprezintă nici un pericol pentru sistem, acceptarea sa face parte din ideologia burgheză, este o manevră vicleană prin care capitalismul vrea să arate că nu se teme, că iată ce liberal şi ce democrat este.

    Dar sunt şi ţări capitaliste cum este România în care Partidul Comunist este interzis.

    Cum Partidul Comunist devine puternic, capitalismul renunţă la învelişul democraţiei burgheze şi apelează la mijloacele şi arsenalul fascismului. După consolidarea regimului sovietic, în momentul când comunismul nu mai era doar ocupaţia intelectuală a unui grup minuscul de romantici revoluţionari, când Europa Occidentală a simţit puterea şi forţa Cominternului sprijinit de Moscova, cum a devenit jumătate fascistă. La fel au stat lucrurile şi în "marea democraţie" americană imediat după 1945 când McCarthy a declanşat vânătoarea de vrăjitoare comuniste.E marele merit al Uniunii Sovietice şi al conducătorilor săi de atunci că au forţat Statele Unite să-şi arate adevărata faţă.

    Asta nu înseamnă că dialectica încetează în socialism, că în socialism nu mai sunt contradicţii, că nu trebuie să existe opoziţie sau dezbatere a deciziilor politice.

    Trebuie să există dezbatere şi democraţie în cadrul consiliilor muncitoreşti, în cadrul organizaţiilor sociale, în cadrul partidului comunist. Trebuie să existe libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor dar toate acestea trebuiesc ghidate de un scop etic superior care este "creşterea" omului.

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule Florian Liviu,

    Am nevoie de clarificări.

    1).” Democraţia burgheză este o parte a suprastructurii societăţii capitaliste, o parte a relaţiilor de producţie capitaliste, o parte a ideologiei burgheze.”

    Dacă democraţia burgheză este şi parte a suprastructurii societăţii capitaliste, şi parte a relaţiilor de producţie capitaliste, atunci ea este şi parte a suprastructurii societăţii capitaliste, şi parte a bazei (economice) a societăţii capitaliste (bază a societăţii capitaliste = totalitatea relaţiilor de producţie capitaliste).

    În această situaţie nu mai gândiţi în termenii materialismului istoric, în cadrul căruia distincţia bază – suprastructură este una fundamentală.

    Trebuie să vă hotărâţi, ori argumentaţi din perspectivă marxistă, ori recunoaşteţi că reformaţi marxismul.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Florian Liviu

    2). „Democraţia burgheză nu poate fi judecată, deci, în afara capitalismului, pentru că este indisolubil legată de acesta, şi din acest motiv nu poate fi comparată cu democraţia socialistă, aşa cum aţi comparat-o dvs."

    Argumentul dv. este un paralogism (mi-e greu să cred că l-aţi construit ca sofism).

    Pe de o parte, susţineţi că democraţia burgheză poate fi judecată doar din interiorul capitalismului, cu alte cuvinte doar în interiorul sistemului de valori al acestuia, doar prin „logica” lui. Dacă aţi fi consecvent, aţi face doar o prezentare apologetică a democraţiei (burgheze). Ideologii burghezi consecvenţi folosesc termenul „democraţie” pentru a desemna „democraţia burgheză”; mai mult, pentru ei democraţie = capitalism. Dar intenţia dv. este evident critică. Prin urmare nu sunteţi un ideolog burghez ortodox, nu judecaţi democraţia burgheză din perspectiva sistemului de valori al capitalismului.

    Pe de altă parte, operaţi cu termenii „democraţie burgheză” şi „democraţie socialistă”, fapt care dovedeşte că deosebiţi doi termeni-specii ai termenului-gen „democraţie”. Înseamnă că judecaţi dintr-o perspectivă mai largă, din care puteţi compara două tipuri de democraţie, existente în formaţiuni social-economice diferite (capitalism, socialism). Altfel spus, în fapt judecaţi democraţia burgheză dintr-o perspectivă care transcende orizontul capitalismului şi faceţi comparaţie între democraţia burgheză şi cea socialistă (altfel nu le-aţi putea distinge). Una spuneţi şi alta fumaţi.

    Prin iluzionism (i)logic, cu nişte ani în urmă, Gabriel Liiceanu vrea să deducă nişte concluzii politice opuse celor ale dv. Dacă vă interesează, puteţi (re)citi articolul meu „’Democraţie-democraţie’ sau „’democraţie-originală’ ?”.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Florian Liviu

    3). „În afara capitalismului, odată risipită magia ideologiei capitalului, toată teoria democraţiei burgheze n-ar fi cu mult mai însemnată decât regulamentul unui club de bridge.”

    Parcă ziceaţi că „Democraţia burgheză nu poate fi judecată, deci, în afara capitalismului, pentru că este indisolubil legată de acesta, şi din acest motiv nu poate fi comparată cu democraţia socialistă, aşa cum aţi comparat-o dvs." !

    RăspundețiȘtergere
  14. @Florian Liviu

    4). „Dialectica (de data aceasta în sensul de teorie a dezvoltării) ne învaţă că nici o forma politică nu este veşnică, că toate formaţiunile politice se nasc, îşi consumă devenirea istorică şi apoi pier. Democraţia burgheză nu poate avea altă soartă.”

    Prin urmare şi orânduirea comunistă trebuie (a trebuit) să piară, pentru a face loc altei orânduiri, superioare ? Sau dv. sacrificaţi dialectica, precum Hegel, de dragul „sistemului” pe care-l construiţi ? Adică dialectica va funcţiona până ce se va instaura comunismul, apoi va muri, lăsând pentru eternitate orânduirea comunistă ?

    RăspundețiȘtergere
  15. @Florian Liviu

    5). „Partidele politice sunt expresia democraţiei burgheze, care l-a rândul ei este expresia capitalismului, ele nu-şi mai găsesc locul în socialism.
    Partidele politice nu sunt decât întruparea politică a intereselor economice ale capitalului, instrumente create de capital pentru a-i sluji în asigurarea şi garantarea profiturilor.
    Singurul partid care nu slujeşte capitalul şi capitalismul, ci din contră se constituie în negarea sa dialectică, este Partidul Comunist.”

    Aici logica iar scârţâie.

    Mai întâi, enunţaţi o propoziţie universală, „Partidele politice sunt expresia democraţiei burgheze, care l-a rândul ei este expresia capitalismului, ele nu-şi mai găsesc locul în socialism.”. Adică toate partidele.

    Apoi veniţi cu o excepţie, care face din propoziţia universală anterioară una particulară („Unele partidele politice sunt expresia democraţiei burgheze, care l-a rândul ei este expresia capitalismului, ele nu-şi mai găsesc locul în socialism.”). Excepţia este: „Singurul partid care nu slujeşte capitalul şi capitalismul, ci din contră se constituie în negarea sa dialectică, este Partidul Comunist.”

    Aşadar iar suntem într-o dilemă:

    - sau partidul comunist are misiunea istorică de a distruge capitalismul şi de a-l înlocui cu o societate superioară care nu existase până atunci, dar în această alternativă el ar trebui să apară în afara capitalismului, ceea ce ar fi o imposibilitate istorică şi logică;

    - sau partidul comunist apare în capitalism, dar trebuie să dispară împreună cu acesta, conform propoziţiei dv. universale de mai sus, în consecinţă el nu-şi poate onora misiunea istorică de gropar al capitalismului.

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule Florian Liviu,

    Aştept să mă scoateţi din ceaţă.

    RăspundețiȘtergere
  17. Ştim cu toţii foarte bine că dialectica nu se opreşte în comunism. Despre comunism nu putem spune prea multe pentru că este o perspectivă prea îndepărtată, ci doar că în acea etapă a dezvoltării societăţii omeneşti subiectul şi obiectul dialecticii ajung la identitate. Sau mai simplu, pentru a înţelege şi Bogdan, proletarul cu guler alb şi aspiraţii mic-burgheze şi care urăşte neo-protestantismul, oamenii eliberându-se din robia legilor obiective ale mişcării istorie îşi vor construi istoria în mod deplin conştient.

    Marx spunea că abia atunci începe cu adevărat istoria omului,istoria omului, desprinsă de istoria naturii.

    Stalin spunea undeva că cine crede că socialismul a învins definitiv este un tâmpit, că istoria avansează prin fluxuri şi refluxuri şi că răsturnarea socialismului este posibilă oricând.

    Iată cum încheie marele dialectician şi practician Stalin celebra sa Istorie a partidului bolşevic:

    "Se poate socoti de regulă generală că atât timp cât bolşevicii îşi vor păstra legăturile lor cu masele largi ale poporului, ei vor fi de neînvins.Şi, dimpotrivă, va fi deajuns ca bolşevicii să se rupă de mase şi să-şi piardă legăturile lor cu ele, va fi de ajuns ca ei să se învăluie de rugină birocratică, pentru ca ei să-şi piardă orice forţă şi să se prefacă într-o nimica toată"

    sau în altă parte:

    "Partidul piere dacă el îşi ascunde greşelile, voalează chestiunile spinoase, îşi acoperă lipsurile prin false aparenţe, în sensul că totul merge bine, dacă el nu suferă critica şi autocritica, se lasă cuprins de sentimente de mulţumire de sine, dedându-se la propriul său cult şi începând să se culce pe lauri"

    Nu pot să nu remarc în cele două pasaje citate, scrise probabil în 1938, cât de bine descriu ele starea partidelor comuniste din Est în momentul prăbuşirii socialismului,în 1989.

    Prăbuşirea socialismului nu înseamnă că dialectica a triumfat asupra sa, nu înseamnă că el a cedat locul unui sistem superior, aşa cum crede Bogdan.

    E vorba doar de un reflux temporar al istoriei, nespus de dureros, dar care în acelaşi timp constituie şi o bine venită lecţie .

    Este regretabil desigur că s-a ajuns aici, că a fost nevoie de reinstaurarea capitalismului pentru a înţelege cât de importantă era legătura partidului comunist cu masele de unde aidoma lui Anteu, eroul grec, îşi trăgea invincibilitatea.

    RăspundețiȘtergere
  18. Voi reveni, promit cât de curând, pentru a încerca să lămuresc pe rând toate obiecţiile ridicate de dvs.

    RăspundețiȘtergere
  19. O scurtă precizare.Răspunsul meu se referă la obiecţia nr.4

    RăspundețiȘtergere
  20. Apreciez faptul că insistaţi asupra aspectelor de logică formală. Logica formală ne învaţă să gândim just, respectând principiul după care ideea trebuie să aibă o singură semnificaţie, să nu conţină contradicţii, să fie precisă, concludentă, consecventă. Dacă în gândire există contradicţii interne, dacă ea decurge în mod dezordonat, inconsecvent, devin imposibile orice fel de cunoştinţe ştiinţifice, orice fel de raţionamente argumentate, care au ca scop să rezolve o problemă sau alta.

    "O 'contradicţie logică' - desigur, cu condiţia unui raţionament logic just - nu trebuie să existe nici într-o analiză economică, nici într-o analiză politică" (Lenin, vol.23 ed.Politică - 1962 . pag.30)

    Dar trebuie să facem deosebire între contradicţiile unui raţionament greşit şi contradicţiile vieţii, contradicţiile dialectice.Este adevărat că contradicţiile unui raţionament greşit sunt inadmisibile. Nu putem spune despre o teză care este considerată justă că în acelaşi timp este greşită.

    Cel mai de seamă principiu al logicii elementare mi se pare principiul raţiunii suficiente. El ne obligă ca ideea să decurgă în mod consecvent şi ne spune că orice idee este adevărată numai dacă este întemeiată, dacă decurge ca o consecinţă dintr-o altă idee justă, care-i serveşte în cazul respectiv drept bază. De aceea gândirea trebuie să fie consecventă.A există pentru că există B ne învaţă legea raţiunii suficiente.

    În convorbirea cu prima delegaţie a muncitorilor americani, la întrebarea dacă este posibil desfiinţarea monopolului comerţului exterior, Stalin a răspuns, rezolvând prin răspunsul său şi problema noastră privind legitimitatea existenţei partidelor moştenite din capitalism în noua ordine socialistă:

    "Delegaţia nu are, se vede, nimic de obiectat împotriva faptului că proletariatul Uniunii Sovietice a luat burgheziei şi moşierimii fabricile şi uzinele, pământul şi căile ferate, băncile şi minele.

    Dar delegaţia este, mi se pare, oarecum nedumerită de faptul că proletariatul nu s-a mărginit la aceasta şi a mers mai departe, luându-i burgheziei şi drepturile politice.

    Asta, după mine, nu e tocmai logic sau, mai bine zis e complet nelogic...Socot că logica obligă.

    Acela care se gândeşte la la posibilitatea de a restitui burgheziei drepturile ei politice trebuie, dacă vrea să fie logic, să meragă mai departe şi să pună şi chestiunea de a restitui burgheziei fabricile şi uzinele, căile ferate şi băncile."

    Stalin Opere vol.10 pag 119-120

    RăspundețiȘtergere
  21. În 1990 social-democraţie i s-a permis accesul pe scena politică, dar nu numai ei, ci şi fostelor partide aşa zis istorice ale burgheziei, liberalii şi ţărăniştii. În 1990 democraţia socialistă, denaturată de autoritatea lui Nicolae Ceauşescu, a fost înlocuită cu o democraţie de tip burghez aşa zis pluralistă, iar rezultatul este cel pe care-l putem constata cu uşurinţă: dezastru total.

    Nu numai la noi, ci în tot blocul estic, inclusiv în fosta Rusie sovietică, care nu este România, fiind putredă de bogată în resurse naturale şi petrol. Rezultatul este o viaţă mizerabilă mult inferioară celei din socialism. Vorbesc de medie.

    RăspundețiȘtergere
  22. @Domnului Florian Liviu

    1). „Este regretabil desigur că s-a ajuns aici, că a fost nevoie de reinstaurarea capitalismului pentru a înţelege cât de importantă era legătura partidului comunist cu masele de unde aidoma lui Anteu, eroul grec, îşi trăgea invincibilitatea.”

    Sunt de acord. Dar fiţi şi dv. de acord că această legătură nu se verifică prin teorie pură („goală”), prin citate din clasici. Cultura politică şi filozofică a unui ins este o condiţie necesară dar insuficientă pentru ca acel individ să fie un mare om politic. El trebuie să fie atent la vuietul vieţii, al Cetăţii. Viaţa este infinit mai complexă decât toate ideile pe care personalităţile istorice, teoreticienii le-au putut avea despre ea.

    2). „Socialismul fiind din punct de vedere dialectic un salt calitativ în raport cu capitalismul, nu poate păstra democraţia burgheză, cum nu poate păstra capitalul.”

    Nici n-aş putea susţine că este necesară păstrarea democraţiei burgheze în socialism. Este la mintea cocoşului că este logic-imposibil.

    Decacordul consta în faptul că eu, spre deosebire de dv., admit posibilitatea existenţei legale a unui partid social-democrat într-o democraţie socialistă consolidată.

    Cei care nu admit manifestarea pluralismului de opinii, de opţiuni se tem de propria lor slăbiciune. Cu alte cuvinte, dacă majoritatea reprezentată într-o democraţie socialistă de partidul comunist se teme de existenţa unui partid social-democrat, atunci acea majoritate este slabă în cadrul acelei Cetăţi sau chiar este o pseudo-majoritate. Aşa cum este cazul celor care conduc ţara acum în numele „poporului”, dar contra poporului. Poziţia dv. în cadrul acestei discuţii este poziţia lor privită în oglindă. Ei nu admit existenţa unui partid comunist în regimul lor politic, dv. nu admiteţi existenţa unui partid social-democrat într-o democraţie socialistă.

    În concepţia mea, democraţia autentică se verifică nu prin citate, mai mult sau mai puţin inteligente, ci prin rezultatul din urnele de votare. Într-o democraţie autentică şi consolidată exercitarea puterii ar trebui să se facă prin voturi, nu prin mitraliere. Gloanţele ar trebui păstrate pentru cei care atentează la esenţa democraţiei (ca exprimare a voinţei politice a majorităţii bine instruite, bine educate a cetăţenilor), inclusiv pentru cei care falsifică rezultatul final din urnele de votare.

    RăspundețiȘtergere
  23. "Într-o democraţie autentică şi consolidată exercitarea puterii ar trebui să se facă prin voturi, nu prin mitraliere."

    Sunt, fireşte, de acord, de trei ori, de acord.

    Precizez, numai, că o democraţie autentică presupune cetăţeni egali, nu numai din punct de vedere politic, dar şi economic.

    Egalitatea economică este ceea ce lipseşte democraţiei burgheze, şi ceea ce socialismul trebuie să aducă nou.

    Egalitate economică plus egalitate politică egal democraţie, iată formula democraţiei exprimată matematic.

    Burghezia militând pentru inegalitate economică militează implicit contra democraţiei.

    "Gloanţele ar trebui păstrate pentru cei care atentează la esenţa democraţiei..."

    Deplin de acord, de trei ori, de acord..

    RăspundețiȘtergere
  24. Deci rămâne cum am stabilit.

    Gata, dom'le, am rezolvat-o şi cu democraţia.

    Suntem cei mai tari din parcare.

    O problemă tot rămâne: să vedem dacă o să mai avem ţară în care să instituim democraţia, după cum am stabilit. Şi popor. Unii zic că vom avea populaţie.

    RăspundețiȘtergere
  25. Vă respect părerea în privinţa democraţiei, poate că aveţi dreptate. Dacă înţelegem prin democraţie voinţa unei majorităţii pe deplin edificate în privinţa chestiunii de hotărât atunci putem admite în socialism un partid care să militeze pentru reinstaurarea capitalismului.

    Dacă esticii ar fi ştiut în 1990 ce înseamnă capitalismul cu adevărat, cu siguranţă ar fi acţionat şi votat altfel.

    Eu personal nu aş fi de acord ca oameni ca Vântu, Băsescu, Patriciu, Ţiriac, Hrebenciuc,şi alţii ca ei, din aceeaşi clasă burgheză, să mai aibă drepturi politice într-un viitor regim socialist.

    Burghezia a eşuat într-un munte de datorii, a amanetat ţara şi i-a pierdut independenţa. Ar merita o pedeapsă mult mai aspră decât simpla lustraţie.

    Din păcate cred că nu mai avem nici ţară, nici popor. Uniunea Europeană seamănă din ce în ce mai mult cu imperiului ţarist. La periferie se practică jaful economic şi deznaţionalizarea dură, dar în forme mai rafinate, mai sofisticate.

    Singura salvare a Estului este, după mine, o revoluţie izbucnită în inima imperiului occidental.

    Noi, aici la periferie, suntem sortiţi unei agonii fără speranţă.

    RăspundețiȘtergere
  26. Domnule Florian Liviu,

    Sunt conştient că în ideile mele există şi multă naivitate. În teorie putem face speculaţii, putem visa.

    Dar în viaţa politică reală probabil că răul nu poate fi înlăturat decât prin violenţă. Mă îngrozeşte gândul că toate nenorocirile, nedreptăţile acestea sociale nu vor putea fi îndepărtate decât prin acte de eroism, prin sângele unor eroi. Aproximez că numărul naivilor care au fost ucişi în timpul Marii Păcăleli din 1989 este mult mai mic decât numărul celor care vor fi ucişi de către apărătorii acestui sistem.

    RăspundețiȘtergere
  27. D-le Profesor, am actualizat linkul oferit în textul "Apăraţi istoria românilor!", de pe blogul meu, link pe care nu îl puteaţi utiliza. Linkul conţine nişte erori de redactare iniţială, pe care eu, în naivitatea mea, le-am corectat, ceea ce a avut consencinţa pe care a avut-o. Uite că şi corectitudinea este relativă. Pasămite, corectitudinea nu este implicit funcţionabilă. Dimpotrivă, precum vedem, incorectitudinea poate surprinde prin viabilitate, prin capacitatea de a deschide, măcar adepţilor ei, noi orizonturi de afirmare şi succes. Progresul şi împlinirea în lumea contemporană par, iată!, mai lesnicioase pe dea-ndaratelea. Încercaţi linkul defect... şi veţi reuşi!

    Este commentul dl-ui Nicolae Nicu pentru dv. dl. Valerius.
    O zii bna!

    RăspundețiȘtergere