duminică, 3 iulie 2011

Despărţirea de un tovarăş: "Adio, dar rămânem împreună !"


Cu ceva timp în urmă am descoperit, cu bucurie, blogul „Anticapitalism” al domnului Florian Liviu. Cu bucurie, pentru că domnul Florian Liviu este un om cu o inteligenţă remarcabilă, cu multă ştiinţă de carte şi curajos în a-şi afirma opţiunea sa pentru comunism.
Am discutat de multe ori, pe teme diferite, cu beneficii intelectuale de ambele părţi (sper eu).
Ultimul său articol, „Puncte de vedere”, a prilejuit un dialog al nostru la sfârşitul căruia am ajuns la concluzia că nu mai pot fi tovarăş de drum cu domnul Florian Liviu.
  Reproduc aici dialogul meu cu domnul Florian Liviu şi-i rog pe cititorii mei să se pronunţe, fără părtinire, cu privire la ideile din acest dialog.

Post-scriptum:

În finalul dialogului am priceput că m-am grăbit cu concluzia referitoare la domnul Florian Liviu.

Valerius:
Domnule Florian Liviu,
Dumneavoastră sunteţi rus ?
Să vă motivez întrebarea mea. Din punctul meu de vedere, calificativele de felul „rasă superioară”, „popor ales” sunt prostii. Nu am fobii şi nici simpatii necondiţionate faţă de nicio etnie sau rasă, nici măcar faţă de poporul român. Consider că apartenenţa la o etnie este mai degrabă o stare de spirit, un ataşament sincer la un sistem de valori, decât o calitate determinată biologic. De exemplu, pentru mine un ţigan care simte româneşte este la fel de român ca şi mine, eu însumi am uneori trăiri sârbeşti sau ungureşti.
Etno-diversitatea este o binefacere pentru omenire, pentru cultură şi civilizaţie şi ar trebui acceptată ca atare.
Îmi exprim dezacordul atât faţă de naţionalismul făţiş-intolerant, cât şi faţă de naţionalismul intolerant dar nesincer, mascat sub chipul internaţionalismului blajin sau al marxismului care transcende limitele disputele etnice. Dintre aceste două naţionalisme maladive, mai tare mă tem de cel nesincer, căci de cel făţiş mă pot apăra.
Nu-mi doresc să stric aproape-prietenia noastră prin presupunerile mele. Dar vă comunic în mod sincer impresia mea că, ori de câte ori arbitraţi într-o dispută ruso-română, invariabil daţi câştig de cauză părţii ruseşti. Iar eu nu cred în existenţa vreunui „popor infailibil”.
Articolul acesta, pe marginea căruia fac acest comentariu, deşi bine scris din punct de vedere ştiinţific şi logic (dar nu fără greşeală), nu face excepţie: dă câştig de cauză părţii ruseşti.
Se explica asta prin faptul că sunteţi rus, fie şi doar în sensul pe care l-am definit eu ?
Florian Liviu:
Domnule profesor Valerius,
Înainte de a avea o apartenenţă etnică, simt cu putere că aparţin clasei sociale în care m-am născut şi în care m-am format şi al cărei set de valori îl respect şi mi l-am însuşit,clasa muncitoare.
Aparţin spiritual lumii proletare, sunt şi mă simt proletar, sunt mândru de acest statut şi de libertatea interioară ce mi-o conferă, detest sistemul de valori burgheze, impregnat de elitism, cupiditate,ipocrizie,mercantilism, egoism individualist.
Deci, sunt mai întâi proletar, apoi român, apoi mare admirator al culturii ruse, apoi european.
Fiind mai întâi proletar, patria mea nu este Rusia,nici România, vorbesc de patrie în sensul descris de dvs., "o stare de spirit, un ataşament sincer la un sistem de valori", ci Uniunea Sovietică.
Uniunea Sovietică, leagănul comunismului, stat al proletarilor şi ţăranilor liberi, stat prin esenţa sa antiburghez, ce nu avea nimic etnic, nici în denumire, nici pe drapelul roşu cu simbolurile sale universale, stat în care naţionalismul popoarelor ce îl compuneau şi în special naţionalismul rus erau subordonate idealurilor comuniste, iată adevărata mea patrie.
Valerius:
Mulţumesc pentru răspuns.
Valerius:
Aparţin spiritual lumii proletare, sunt şi mă simt proletar, sunt mândru de acest statut şi de libertatea interioară ce mi-o conferă
Condiţia de proletar este o condiţie umilitoare. Proletarul este un om care n-are decât „lanţuri”, el este o victimă a sistemului capitalist, în care este considerat o marfă, un animal de muncă al cărui rost este să producă profit pentru capitalist. Cu alte cuvinte proletarul nu are nici un motiv să fie „mândru de acest statut”. Dacă ar fi „mândru de acest statut” al lui, nu şi-ar propune să înfăptuiască revoluţia proletară, prin care urmăreşte să se emancipeze din condiţia de proletar, împreună cu înlocuirea sistemului capitalist alienant cu o societate mai dreaptă.
Valerius:
Fiind mai întâi proletar, patria mea nu este Rusia,nici România, vorbesc de patrie în sensul descris de dvs., "o stare de spirit, un ataşament sincer la un sistem de valori", ci Uniunea Sovietică.
Uniunea Sovietică, leagănul comunismului, stat al proletarilor şi ţăranilor liberi, stat prin esenţa sa antiburghez, ce nu avea nimic etnic, nici în denumire, nici pe drapelul roşu cu simbolurile sale universale, stat în care naţionalismul popoarelor ce îl compuneau şi în special naţionalismul rus erau subordonate idealurilor comuniste, iată adevărata mea patrie.”
Este dreptul dv. de a exprima apartenenţa afectivă la o anumită patrie, Uniunea Sovietică. Sub acest aspect n-am obiecţii.
Sub aspectul motivării teoretice a apartenenţei dv. la patria Uniunea Sovietică am obiecţii.
Ca marxist, sunt de acord că naţionalismele trebuie subordonate idealurilor comuniste. Pentru un comunist, contradicţia fundamentală este cea dintre Muncă şi Capital, dintre Proletar şi Burghez. În raport cu această contradicţie, conflictele etnice devin secundare.
Dezacordul meu apare în momentul în care se postulează o contradicţie fundamentală între calitatea de comunist şi identitatea etnică, între „idealurile comuniste” şi „naţionalismul popoarelor”. Nu, domnule, comunismul, în esenţa lui autentică, se referă la punerea în comun a mijloacelor de producţie, nu la o omogenizare etnică. Această eroare este prezentă şi în argumentul dv.: motivaţi apartenenţa dv. la Uniunea Sovietică pentru că Uniunea Sovietică „nu avea nimic etnic, nici în denumire, nici pe drapelul roşu cu simbolurile sale universale”. Eroarea aceasta din planul teoriei, anume că naţionalismele, ca manifestări ale unor identităţi etnice, sunt antagonice în raport cu idealul comunist, a stat la baza unor cumplite drame şi tragedii: grupuri etnice masive au fost mutate dintr-un loc în altul, cu scopul „omogenizării”. S-a urmărit înlocuirea unor oameni reali, concreţi, cu anumite identităţi etnice, cu o abstracţie, „omul sovietic”.
În ceea ce mă priveşte, nu simt nicio incompatibilitatea între opţiunea mea pentru comunism şi calitatea mea de român care doreşte să fie respectat în aceeaşi măsură în care el îi respectă pe oamenii cu altă identitate etnică.
Valerius:
Prin urmare, Băsescu reiterează teza fascistă cum că războiul românesc în Est era un război drept, întemeiat, pentru recuperarea unor teritorii răpite abuziv, nicidecum un război de agresiune, imperialist”
Războaiele nu fac cinste speciei umane. Aş dori să trăiesc într-o lume fără războaie. Din nefericire, ele sunt o realitate istorică. Nu ne rămâne decât să distingem, cum faceţi şi dv., între „război de agresiune” şi „război drept, întemeiat”.
Dacă Băsescu a susţinut că întregul război românesc din Est a fost drept, întemeiat, eu nu sunt de acord cu el.
Dar nici dv. nu procedaţi corect sugerând că tot acel război românesc în Est a fost un „război de agresiune, imperialist”.
Valerius:
Faptul că fascistul Antonescu a continuat alături de Hitler operaţiunile militare mai departe de Nistru, pătrunzând adânc în inima Rusiei până la Stalingrad, loc unde armatele fasciste au suferit o usturătoare şi bine meritată înfrângere, confirmă afirmaţia că miza războiului româno-sovietic nu era Basarabia, ci loialitatea şi afinitatea ideologică dintre Antonescu şi Hitler, imperialismul şi cupiditatea clasei dominante româneşti ce se visa înstăpânită peste o bucată din stepele Rusiei.”

Sunt de acord.
Sunteţi şi dv. de acord că războiul până la Nistru a fost „un război drept, întemeiat, pentru recuperarea unor teritorii răpite abuziv, nicidecum un război de agresiune, imperialist” ?
Valerius:
condamn fără reţinere orice fel de imperialism.”
Pe bune ? Inclusiv imperialismul sui-generis sovietic ? Sau nu vă lasă apartenenţa sufletească la patria dv., Uniunea Sovietică ?
Valerius:
E bine de reţinut că Rusia a luat Basarabia de la Imperiul Otoman, nu de la România, care în 1812 nu exista ca stat
Domnule Florian Liviu, nu încercaţi să ne aburiţi.
1). Dacă un individ îşi însuşeşte un obiect, preluându-l prin forţă de la un hoţ care furase acel obiect, nu înseamnă că acel individ săvârşeşte un act drept şi moral.
2). N-o fi existat România ca stat în 1812, dar statul român proclamat ulterior este, conform dreptului internaţional şi al logicii general-umane, succesorul legitim al provinciilor româneşti reunite în România, aşa cum, de exemplu, Rusia actuală este membră a Consiliului de Securitate ca succesoare a Uniunii Sovietice.
Valerius:
Referitor la ex-regele Mihai scrieţi:
Nu, abdicarea a fost gestul unui om responsabil, care a înţeles să se dea la o parte de bună voie pentru a nu stingherii cu nimic calea progresului pe care proletariatul român se angajase urmat îndeaproape de ţărănimea săracă având ca ţel construirea socialismului.”
Domnule, chiar aşa ? De dragul concluziilor dv. pro-sovietice faceţi din această faţă palidă a istoriei noastre un „om responsabil”, un vizionar care a făcut posibil „progresul pe care proletariatul român se angajase urmat îndeaproape de ţărănimea săracă având ca ţel construirea socialismului” ?
Omul acesta n-a fost decât o personalitate slabă, un oportunist care s-a aplecat după cum a bătut vântul istoriei.
Iată ce scrie prof. univ. dr. Ioan Scurtu în saitul domniei sale: „Regele Mihai, care aflase de la Radio Londra că ţara sa intrase în război, s-a grăbit să-i trimită o telegramă de felicitare lui Antonescu: „În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei, pentru a întregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul se îndreaptă către Domnia Voastră, domnule general, şi către ostaşii ţării”.”

Florian Liviu :
 @Valerius
1.Mândria de a fi proletar.
Marx spunea că eliberarea proletariatului trebuie să fie opera proletariatului însuşi.
Orice luptă de eliberare, fie de clasă, fie naţională, şi aici trebuie să fiţi de acord cu mine, presupune un sentiment de mândrie al luptătorului, înţeles ca sentiment al demnităţii şi al încrederii în calităţile proprii şi în justeţea cauzei pentru care s-a ridicat la luptă.
Fără acest sentiment, fără conştiinţă de clasă, proletariatul nu ar fi decât o masă amorfă de sclavi.
Conştiinţa de clasă a proletariatului, care poate ajunge până la cea mai înaltă forma a sa, care este conştiinţa revoluţionară, complet detaşată şi în opoziţie antagonistă cu falsa conştiinţă nutrită de eşafodajul ideologiei burgheze, ce realizează misiunea sa istorică de răsturnare a ordinii capitaliste, de declanşare a revoluţiei totale are la bază pe lângă cunoaşterea şi înţelegerea rolului istoric şi social al proletariatului şi sentimentul de mândrie al apartenenţei la o clasă socială revoluţionară cu un sistem de valori propriu.
Condiţia de proletar este o condiţie umilitoare doar din punct de vedere burghez.
Ea este în esenţă o condiţie antiburgheză şi, atenţie !, singura condiţie umană care permite, după cum spune Marx, înţelegerea deplină a esenţei umane.
Următorul pasaj cred că este elocvent:
"Dar, întrucât omul nu poate ajunge la cunoaşterea reală a lui însuşi, a celorlalţi şi a lumii obiectuale în situaţia lor social-istorică decât în MUNCĂ şi în obiectele MUNCII SALE, înseamnă că stăpânul ca non-muncitor nu are acces la această cunoaştere"
Un ultim argument şi cu aceasta închei acest capitol,astăzi, când am intrat, după cum spunea Lenin, în etapa istorică a "revoluţiilor proletare", când proletariatul a demonstrat că nu este numai o abstracţie teoretică, ci o forţă socială minunată, capabilă cu adevărat să salveze lumea, când organizat sub forma Armatei Roşii sovietice a dat cel mai mare tribut de sânge în lupta pentru stoparea barbariei naziste, a fi proletar nu este o ruşine, o umilinţă, o înfrângere, ci o mare mândrie. A fi proletar înseamnă a avea conştiinţa şi mâinile curate de sângele de care este pătată burghezia, de a nu avea nici un amestec în opera de prăbuşire naţională şi economică, trădare şi înstrăinare a avuţiei României, în care burghezia este angrenată de 20 de ani.

Florian Liviu :
 @Valerius
2. Contradicţia dintre naţionalism şi comunism.
Contradicţia dintre comunism şi naţionalism se naşte din negarea comunismului de către naţionalismul burghez.
Naţionaliştii burghezi au declanşat războiul împotriva comunismului, altfel comunismul nu are nimic doctrinar cu naţionalismul, nu-l neagă, cum nu neagă nici un fel de tradiţie sau credinţă religioasă, pentru că în esenţă, comunismul este o sporire a libertăţii omului, nu o îngrădire.
Naţiunea este o categorie istorică care a luat naştere în epoca capitalismului ascendent, prin desfiinţarea fărâmiţării feudale, prin dezvoltarea legăturilor economice între diferite regiuni, prin unirea pieţelor locale într-o piaţă naţională unică.
Naţiunile astfel formate erau naţiuni burgheze, pentru că burghezia a strâns într-un singur tot naţiunea şi a cimentat-o, pentru că principala forţă conducătoare a naţiunii era burghezia şi partidele sale naţionaliste. Acest fapt şi-a pus amprenta asupra întregii fizionomii morale şi social-politice a acestor naţiuni.
Pacea între clase înăuntrul naţiunii de dragul "unităţii naţionale"; mărirea teritoriului naţiunii proprii prin cotropirea unor teritorii naţionale străine;neîncredere şi ură faţă de alte naţiuni; asuprirea minorităţilor naţionale; front unic cu imperialismul- iată bagajul ideologic şi social-politic al acestor naţiuni.
Desigur că burghezia a folosit naţionalismul ca armă de luptă violentă împotriva comunismului şi de aici conflictul, comunismul a fost totdeauna în legitimă apărare.
Dar naţiunea burgheză nu este veşnică,o dată cu lichidarea capitalismului dispar de pe scenă şi naţiunile burgheze. Pe ruinele vechilor naţiuni, burgheze se dezvoltă naţiuni noi socialiste, care reprezintă un tip principial nou de naţiuni.Aceste naţiuni se formează pe baza dezvoltării socialismului.
Clasa muncitoare şi partidul ei internaţionalist constituie forţa conducătoare şi îndrumătoare care cimentează aceste naţiuni noi.
Numai în interiorul naţiunilor socialiste poţi fi în acelaşi timp pe deplin şi naţionalist şi comunist.

Florian Liviu :
 @Valerius
3. Războiul românesc împotriva Uniunii Sovietice
Nu sunt de acord cu nici un fel de război împotriva Uniunii Sovietice, nici cu cel până la Nistru.
1. Pentru că războiul nu este un mijloc de soluţionare a conflictelor dintre state (vezi pactul Kellog-Briand semnat şi de România)
2. Pentru că România burgheză condusă de un naţionalism îngust nu a avut curajul şi viziunea politică să organizeze în Basarabia un plebiscit în problema unirii, absolut normal şi firesc, aşa cum Litvinov a cerut pe bună dreptate la conferinţa de la Viena, asumându-şi toate consecinţele care ar fi decurs de aici.
Problema unirii unei ţări cu alte ţări nu poate fi hotărâtă de un for superior, fie el Sfatul Ţării, parlament, etc., ci numai de popor prin forma democratică a referendumului.
Aici, orice aţi spune dvs. împotrivă, sovietele aveau dreptate în privinţa consultării populare, iar România a plătit mai târziu preţul aroganţei cu care a tratat această propunere, repet, justă.

Valerius :
 Domnule Florian Liviu,
Răspund acum la mesajul dv. care începe aşa:
"@Valerius
1.Mândria de a fi proletar."
Intenţia dv. este evidentă:
a). Vă menţineţi pe poziţia anterioară: „Aparţin spiritual lumii proletare, sunt şi mă simt proletar, sunt mândru de acest statut şi de libertatea interioară ce mi-o conferă”.
b). Vreţi să combateţi opinia mea: "Condiţia de proletar este o condiţie umilitoare. Proletarul este un om care n-are decât „lanţuri”, el este o victimă a sistemului capitalist, în care este considerat o marfă, un animal de muncă al cărui rost este să producă profit pentru capitalist. Cu alte cuvinte proletarul nu are nici un motiv să fie „mândru de acest statut”."
Dar intenţia dv. nu s-a convertit în faptă. Nimic din mesajul dv. la care mă refer nu are valoare contra-argumentativă în raport cu opinia mea. Dv. negaţi ceea ce eu n-am afirmat, afirmaţi ceea ce eu n-am negat. Vă referiţi la tot felul de lucruri care nu constituie obiectul disputei noastre: "eliberarea proletariatului", "sentiment de mândrie al luptătorului", "conştiinţa de clasă a proletariatului", "Condiţia de proletar" ca "singura condiţie umană care permite, după cum spune Marx, înţelegerea deplină a esenţei umane."
Singura propoziţie care îşi are rostul în polemica noastră este aceasta: "Condiţia de proletar este o condiţie umilitoare doar din punct de vedere burghez". Adică pentru proletar este o condiţie demnă ? Ei, aş ! Te pomeneşti că proletarul dv. este masochist !
Domnule Florian Liviu,
Impresia mea este că nu aţi citit cu atenţie contra-argumentul meu sau nu l-aţi înţeles.

Valerius :
 Domnule Florian Liviu
Am observat, însă, că vă plac citatele, că vreţi să ne batem în citate. Drept urmare, vă voi oferi eu nişte citate care au, cu adevărat, strânsă legătură cu discuţia noastră.
Mai întâi, vă ofer definiţiile termenilor "mândrie" şi "proletar/proletariat".
MÂNDRÍE, mândrii, s. f.
1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire.
2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.
 Sursa: DEX '98
Presupun că nici dv. nu aţi avut în vedere sensul (2), care este fudulia prostului, ci sensul (1).
Proletariat
Karl Marx Şi Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, "Proletari şi burghezi"
(nota 1, subsolul paginii)
"Prin proletariat se înţelege clasa muncitorilor salariaţi moderni, care, neposedînd mijloace de producţie proprii, sînt nevoiţi să-şi vîndă forţa lor de muncă pentru a putea trăi. [Nota lui Engels la ediţia engleză din 1888.]"

Apoi vă prezint concepţia lui Marx şi Engels despre condiţia umilitoare a proletariatului:
1). "proletariatul, clasa muncitorilor moderni, care nu trăiesc decît atîta vreme cît găsesc de lucru şi care găsesc de lucru numai atîta vreme cît munca lor sporeşte capitalul. Aceşti muncitori, care sînt siliţi să se vîndă cu bucata, sînt o marfă ca oricare alt articol din comerţ şi prin urmare sînt supuşi deopotrivă tuturor vicisitudinilor concurenţei, tuturor oscilaţiilor pieţei." (...)
2). "Mase de muncitori îngrămădite în fabrică sînt organizate milităreşte. În calitate de simpli soldaţi industriali, ei sînt supuşi supravegherii unei ierarhii întregi de subofiţeri şi ofiţeri. Ei nu sînt numai robii clasei burgheze, ai statului burghez, ci sînt, zi cu zi şi ceas cu ceas, robiţi de maşină, de supraveghetori şi, mai ales, de fiecare burghez fabricant în parte. Şi cu cît acest despotism proclamă mai făţiş cîştigul ca scop final, cu atît este mai meschin, mai duşmănos, mai aprig". (...)
3). "Proletarii n-au nimic propriu de ocrotit; ei au de nimicit tot ce pînă acum ocrotea şi asigura proprietatea privată." (...)
4). "Să tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluţie decît lanţurile. Ei au o lume de cîştigat."

Valerius :
 Tovarăşe Florian Liviu,
Acesta este proletariatul în concepţia lui Marx şi Engels şi aceasta este condiţia lui umilitoare, lipsită de demnitate şi fără niciun motiv de mândrie pentru proletariat.
În concepţia dv.:
- sau proletariatul este masochist, trăind situaţia sa umilitoare, nedemnă ca fiind generatoare de plăcere, fericire, mândrie;
- sau dv., atunci când vorbiţi de mândria dv. de proletar, în loc să vă gândiţi la situaţia reală, umilitoare, nedreaptă a proletariatului, vă gândiţi la trăirea subiectivă pe care proletariatul o poate avea dacă visează la o societate revoluţionată de el însuşi. În această alternativă, preferabilă pentru dv. ca interlocutor, mândria proletarului este precum fericirea lui Faust, din finalul scrierii lui Goethe: bătrân şi orb, Faust îşi imaginează cum ar fi dacă ar răpi mării ceva teritoriu şi l-ar oferi comunităţii. El are o fericire ipotetică, pe care Mefisto nu i-a putut-o oferi: "Atunci aş spune clipei 'Opreşte-te, că prea frumoasă eşti !' " (sau cam aşa ceva).

Valerius :
 „Florian Liviu spunea...
 @Valerius
2. Contradicţia dintre naţionalism şi comunism.”
Domnule Florian Liviu,
Eu încă mai sper că dv. nu sunteţi un fel de Dan M. privit în oglindă.
Tocmai pentru că am această speranţă, vă întreb: credeţi că următoarele două texte dovedesc consecvenţă logică şi principială ?
1). „Uniunea Sovietică, leagănul comunismului, stat al proletarilor şi ţăranilor liberi, stat prin esenţa sa antiburghez, ce nu avea nimic etnic, nici în denumire, nici pe drapelul roşu cu simbolurile sale universale (…) iată adevărata mea patrie”.
2). „comunismul nu are nimic doctrinar cu naţionalismul, nu-l neagă”.

Valerius :
 „Florian Liviu spunea...
 @Valerius
3. Războiul românesc împotriva Uniunii Sovietice
Nu sunt de acord cu nici un fel de război împotriva Uniunii Sovietice, nici cu cel până la Nistru.
1. Pentru că războiul nu este un mijloc de soluţionare a conflictelor dintre state (vezi pactul Kellog-Briand semnat şi de România)
2. Pentru că România burgheză condusă de un naţionalism îngust nu a avut curajul şi viziunea politică să organizeze în Basarabia un plebiscit în problema unirii, absolut normal şi firesc, aşa cum Litvinov a cerut pe bună dreptate la conferinţa de la Viena, asumându-şi toate consecinţele care ar fi decurs de aici.
Problema unirii unei ţări cu alte ţări nu poate fi hotărâtă de un for superior, fie el Sfatul Ţării, parlament, etc., ci numai de popor prin forma democratică a referendumului.”

Da, domnule ? Pe cuvântul dv. de onoare ?
Ia citiţi următoarele rânduri:
„Prin Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, Uniunea Sovietică şi Germania şi-au împărţit zonele de ocupaţie între Marea Baltică şi Marea Neagră.
Articolul 3 al Anexei secrete a acestui Pact, prevedea:
„În privinţa Europei sud-estice, Partea Sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea Germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.
O săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial.
Capitularea Franţei, la 22 iunie 1940, a constituit un adevărat şoc pentru guvernanţii români, care-şi bazau politica externă pe alianţa cu această ţară.
Profitând de starea de derută instalată la Bucureşti, în ziua de 23 iunie, Molotov a comunicat lui Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, decizia sovieticilor de a pune în aplicare Pactul din 23 august 1939 privitor la Basarabia, precizând:
„Dacă România nu va accepta soluţionarea paşnică a problemei basarabene, Uniunea Sovietică o va rezolva prin forţa armată”.
La 25 iunie a venit răspunsul pozitiv al lui Ribbentrop, iar în seara zilei de 26 iunie ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, i-a fost înmânată nota prin care guvernul sovietic cerea guvernului român:
„1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei”.
Propunerea guvernului român de a „începe imediat şi în spiritul cel mai larg discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic” a fost respinsă, iar la 28 iunie a transmis o nouă notă ultimativă, în care preciza că în aceeaşi zi trupele sovietice vor ocupa oraşele Chişinău, Cetatea-Albă şi Cernăuţi.
Guvernul român a răspuns: „pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.
Aşadar, nu a fost vorba de o „convenţie româno-sovietică” cum avea să se scrie în Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944 şi nici de un „acord româno-sovietic” cum avea să figureze în Tratatul de pace din 10 februarie 1947, ci de o cedare sub presiunea forţei militare. A fost un act de agresiune, la care România nu a ripostat în acel moment.”

Domnule Florian Liviu,
Vă jur că eu nu am vreo misiune politico-ideologică prin internet. Sunt în stare să recunosc, în faţa probelor, un adevăr, chiar de-ar fi dureros pentru mine.
Spuneţi-mi, dovediţi-mi că nici dv. nu sunteţi un ideolog de serviciu care are sector pe aici. Am nevoie de sinceritatea dv. ca de aer.
Credeţi că acele note ultimative au fost conforme cu cele două principii enunţate de dv. (nerecurgerea la război, la forţă şi folosirea referendumului) ?
Prefer tăcerea în locul unei minciuni politice.

Florian Liviu :
 Domnule profesor Valerius,
Respect opiniile dvs., vă admir puterea logică şi eleganţa frazei, chiar dacă uneori susţinem idei şi teze diferite.
Vă asigur că nu mă plăteşte nimeni să iau apărarea Uniunii Sovietice şi a lui Stalin, ci din contră, am de suferit din cauza acestui lucru.
Dar asta e viaţa, prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevărul.
Nu pot să rămân indiferent când se aruncă cu tone de noroi în Uniunea Sovietică şi în fondatorii ei. Mi-am asumat un drum şi merg pe el, deşi vă asigur cu toată sinceritatea, că nu este deloc profitabil.
Sunt convins că nici dvs. nu aveţi o poziţie foarte comodă afişându-vă convingerile comuniste.
În ceea ce am scris, am exprimat convingerile şi credinţele mele sincere, întemeiate pe cercetarea documentelor şi dovezilor istorice, dacă m-am înşelat în interpretarea lor, prin intervenţiile dvs. aţi avut şi aveţi posibilitatea să vă exprimaţi opiniile contrare.
Adevărul se naşte întotdeauna din lupta ideilor opuse.


Florian Liviu :
 Domnule profesor Valerius,
Nimeni nu este infailibil, şi eu pot greşi şi dvs. puteţi greşi. Dan M. pe dos pot fi şi eu, dar şi dvs.
Haidem să renunţăm amândoi la pretenţiile integraliste, să ne exprimăm punctele de vedere şi atât.
Răspunsul la întrebarea cine are dreptate România sau Sovietele nu poate fi dat pe cale logico-raţională, cum nu pot fi rezolvate pe această cale antinomiile lui Kant.
Problema este una politică, punct. Şi în calitatea de problemă politică, cere, deci, o rezolvare politică.
Din punctul meu de vedere problema şi-a găsit rezolvarea justă în Sentinţa Tribunalului Poporului din Bucureşti, din 17 mai 1946, care a condamnat războiul românesc în Răsărit.
Ce nu ştie Băsescu sau a uitat este faptul că
Sentinţa din 17 mai 1946 a fost contestată în anul 2006 şi reconfirmată, cu anumite amendamente, de Curtea de Apel Bucureşti la 5 decembrie 2006.
În urma recursului intentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul a fost rejudecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, la 6 mai 2008 a anulat sentinţa Curţii de Apel Bucureşti şi a respins definitiv cererea de revizuire a sentinţei date de Tribunalul Poporului din Bucureşti, din 17 mai 1946.

Deci, Ion Antonescu a fost reconfirmat vinovat de crimă împotriva păcii-întemeiată pe actul de agresiune împotriva sovietelor- în mai 2008, deci chiar în timpul mandatului marinarului.

Valerius :
 Nu pot să rămân indiferent când se aruncă cu tone de noroi în Uniunea Sovietică şi în fondatorii ei.
Foarte bine. Nici eu nu sunt indiferent faţă de acele neadevăruri.

Valerius :
 Răspunsul la întrebarea cine are dreptate România sau Sovietele nu poate fi dat pe cale logico-raţională, cum nu pot fi rezolvate pe această cale antinomiile lui Kant.
Problema este una politică, punct. Şi în calitatea de problemă politică, cere, deci, o rezolvare politică.”

Eu nu v-am pus întrebarea „cine are dreptate România sau Sovietele”, întrebare la care nu se poate răspunde clar şi precis.
V-am pus o întrebare la care se poate răspunde clar şi precis: „Credeţi că acele note ultimative au fost conforme cu cele două principii enunţate de dv. (nerecurgerea la război, la forţă şi folosirea referendumului) ?”

Vă amintesc datele problemei.
„Documente şi dovezi istorice”:
În ziua de 23 iunie, Molotov a comunicat lui Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, decizia sovieticilor de a pune în aplicare Pactul din 23 august 1939 privitor la Basarabia, precizând: „Dacă România nu va accepta soluţionarea paşnică a problemei basarabene, Uniunea Sovietică o va rezolva prin forţa armată”.
În seara zilei de 26 iunie ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, i-a fost înmânată nota prin care guvernul sovietic cerea guvernului român:
„1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei”.
La 28 iunie [guvernul sovietic] a transmis o nouă notă ultimativă, în care preciza că în aceeaşi zi trupele sovietice vor ocupa oraşele Chişinău, Cetatea-Albă şi Cernăuţi.
Vă amintesc principiile enunţate de dv.:
1.„războiul nu este un mijloc de soluţionare a conflictelor dintre state”
2.„Problema unirii unei ţări cu alte ţări nu poate fi hotărâtă de un for superior, fie el Sfatul Ţării, parlament, etc., ci numai de popor prin forma democratică a referendumului.”
Problema pe care v-am pus-o,
„Credeţi că acele note ultimative au fost conforme cu cele două principii enunţate de dv. (nerecurgerea la război, la forţă şi folosirea referendumului) ?”,
nu este antinomică, ci poate fi rezolvată prin „cercetarea documentelor şi dovezilor istorice” şi „pe cale logico-raţională”.

Răspunsul nu poate fi decât unul:
acele note ultimative nu au fost conforme cu principiile enunţate de dv.

Dar dv. aplicaţi în mod arbitrar acele principii, numai în raport cu România, dar nu şi în raport cu guvernul sovietic.
Când scrieţi:
Răspunsul la întrebarea cine are dreptate România sau Sovietele nu poate fi dat pe cale logico-raţională, cum nu pot fi rezolvate pe această cale antinomiile lui Kant. Problema este una politică, punct. Şi în calitatea de problemă politică, cere, deci, o rezolvare politică.”,
dv. sugeraţi că „rezolvarea politică” poate să nu fie „logico-raţională”, că poate să nu fie conformă cu nişte principii deja cunoscute şi recunoscute, ci conform cu „principiul” „uite aşa vrea tancurile mele”. Ăsta-i cinism de cea mai joasă speţă, domnule Florian Liviu. Astfel de cinism a provocat milioane de morţi în istoria mai veche ori mai nouă a omenirii.

Valerius :
 Dar asta e viaţa, prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevărul.”
Iertare, domnule Florian Liviu, dar mi-aţi oferit suficiente dovezi că alt principiu vi se potriveşte: „Mi-e prieten adevărul, dar mai prietenă mi-e politica”.
Dacă politica pe care o faceţi dv. implică, cel puţin uneori, suspendarea rezolvării pe cale logico-raţională a problemelor, dacă această politică aplică principiile relaţiilor dintre state în mod arbitrar, atunci eu nu pot face aceeaşi politică.

Îmi pare rău, domnule Florian Liviu, dar nu putem fi tovarăşi de drum.

51 de comentarii:

  1. Domnule profesor,

    Respect decizia dvs. de a vă despărţi de orice şi de oricine inclusiv de mine. Nu pot să spun că mă lasă indiferent, chiar mă mâhneşte, pentru că în viaţă nu prea ai ocazia să-ţi faci mulţi prieteni, fie ei şi virtuali.

    Dar mă frământă o întrebare. Dvs. aţi citit notele guvernului sovietic din 26 iunie 1940 şi 27 iunie 1940 ?

    Unde este ameninţarea cu forţa ?

    Permiteţi-mi să public mai jos cele două note pentru ca cititorii dvs. să se poată pronunţa în polemica dintre noi în cunoştinţă de cauză.

    Nota sovietică din 26 iunie 1940

    În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

    Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o dată şi deschis în faţa întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, U.R.S.S. consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

    Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţiune este legată în marea sa majoritate de Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia.

    Guvernul U.R.S.S. propune guvernului regal al României:

    1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;

    2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele sale potrivit cu harta alăturată.

    Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi propunerile de faţă ale U.R.S.S. şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. şi România.

    Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul guvernului regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nota sovietică din 27 iunie 1940:

    Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul guvernului regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de nord a Bucovinei. Însă cum ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al guvernului regal al României însemnează accedarea la propunerea guvernului sovietic, guvernul sovietic primind această explicaţie a d-lui Davidescu, propune:

    1. În decurs de patru zile, începând de la ora 14, după ora Moscovei, la 28 iunie să evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

    2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei.

    3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea - Albă.

    4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

    5. Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai guvernului român şi U.R.S.S., câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de nord a Bucovinei.

    Guvernul sovietic insistă ca guvernul regal al României să răspundă la propunerile mai jos menţionate nu mai târziu de 28 iunie ora 12 ziua (ora Moscovei).

    Sursa:http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/13-4.htm

    Deci, întrebarea este de unde reiese explicit din aceste două note sovietice ameninţarea cu
    forţa ? Precizez că adăugarea adjectivul "ultimativ" substantivului "notă" a fost făcută de diplomaţia română.

    Încă un punct şi cu asta am terminat, din prima nota se poate observa că în schimbul Basarabiei, Sovietele oferă o pace solidă între cele două ţări. România se putea folosi de această propunere pentru a încheia o alianţa militară şi politică cu Sovietele, care ar fi scutit ţara noastră de mult sânge, dar burghezia fascizată de la Bucureşti îşi pusese toate speranţele şi privea încrezătoare spre Berlin.

    RăspundețiȘtergere
  3. „Dar mă frământă o întrebare. Dvs. aţi citit notele guvernului sovietic din 26 iunie 1940 şi 27 iunie 1940 ?”

    Le-am citit. Am început cursurile Facultăţii de filozofie şi, ca urmare a fuzionării facultăţilor de filozofie şi de istorie, am absolvit Facultatea de istorie-filozofie (specialitatea principală filozofie, specialitatea secundară istorie). Am predat vreo câţiva ani istoria la clasele V-X. Pe deasupra, dacă puteţi accepta cu referire la mine, îmi place să citesc şi să vorbesc în cunoştinţă de cauză.

    RăspundețiȘtergere
  4. „Unde este ameninţarea cu forţa ?”

    Domnule Florian Liviu,

    Eu chiar vă stimez pe dv.
    Aţi putea şi dv. să-mi arătaţi un real respect, nu prin formalul „domnule profesor”, ci prin renunţarea la tentaţia de a-mi adresa „subtilităţi” de natură sofistică. Suntem amândoi suficient de inteligenţi ca să înţelegem că „notele” respective n-au fost redactate de imbecili inconştienţi că acele documente vor deveni documente istorice. Numai nişte imbecili ar fi adresat un ultimatum de felul „căraţi-vă din Basarabia, căci altfel trecem cu tancurile peste voi”.

    Natura ultimativă, agresivă a notelor respective este evidentă pentru orice om suficient de inteligent.

    Citez după dv. „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia (…). Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului (…)”.

    Asta, în termeni de mahala, ar suna aşa: „Măi, Sculă, mai ţii minte că mi-ai luat haina când am trecut acum cinci ani pe strada ta ? Acum treci tu pe strada mea şi nu mai sunt puşti. Ia dă tu la băiatu’ haina de pe tine şi, ca dobândă, dă-mi şi pantofii. Haide, haide, mişcă-te, dacă nu vrei să te cotonogesc şi să mă mai şi piş pă tine”.

    N-are rost să mai fac analiză pe text. „Notele” sunt pline de aroganţă şi agresivitate diplomatic-disimulată.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Valerius,

    Eu am exact aceeaşi poziţie ca a dvs., exact ce aţi scris asta cred şi eu. Un comentariu legat de Basarabia şi politica Mareşalului am făcut de curând pe blogul d-lui Nicolae Nicu ( http://nicolaenicu.blogspot.com/2011/06/22-iunie-1941-atacarea-uniunii.html ). Acolo am am scris şi ce a avut în minte Mareşalul când acesta a depășit Nistrul.

    Rusia imperialistă şi apoi cea comunistă au înfăptuit un rapt, un jaf, când ne-au luat Basarabia. Basarabia a fost, este şi va fi pământ românesc.

    În iunie 1940, ruşii au cotropit Basarabia. Ca soluţie de criză, la începutul lui septembrie 1940 a fost numit ca prim-ministru generalul Ion Antonescu. România era prinsă între Germania şi URSS. Un atac în direcţia Ardealului ar fi dat curs ambiţiei expansioniste a URSS, care ar fi intrat pe la Est, iar pe la Vest ar fi intrat nemţii. De fapt, în septembrie 1940, principala ameninţare era exapansionismul sovietic. Antonescu a protejat ţara atunci aliindu-se cu Hitler. România a trimis trupe până la cotul Donului, la Stalingrad (un unchi de-al meu a luptat acolo), deoarece Antonescu a crezut că după război, Hitler, ca o compensație de onoare pentru sacrificiiile şi loialitatea României, ne va lăsa să reluăm Ardealul. Să ne amintim că până în decembrie 1940, când a intrat America în război, trupele Axei erau de departe învingătoare.

    Ce ar fi trebuit să facă Antonescu după mine? Să oprească armata la Nistru, să convoace alegeri şi să se pună la dispoziţia noului guvern, asta ar fi însemnat pe de-o parte împărţirea responsabilităţii deciziilor ulterioare, iar pe de-o altă, decizii mai fundamentate.

    Vă înţeleg motivul despărţirii de drum faţă de domnul Liviu. Îmi pare rău însă că s-a ajuns la asta, oricum, cred că asta era invitabil. Dl Liviu ştie poziţia mea faţă de Stalin şi URSS-ul lui Stalin, de fapt cred că o ştie toată lumea.
    În 1940, URSS a fost stat agresor, imperialist, a rupt bucăţi din Finlanda şi România, a cotropit Ţările Baltice,a împărţit Polonia cu Germania, celălalt stat agresor, cu care avea un pact care se referea la aceste împărţiri, Pactul Ribbentrop-Molotov.

    Am avut comunişti în familie şi am în continuare simpatizanţi comunişti în familie. Pentru ei însă este valabil ceea ce a spus Lucreţiu Pătrăşcanu cândva, lucru care i-a adus moartea: „Întâi sunt român şi apoi comunist”.

    Eu nu sunt nici comunist şi nici nu simpatizez cu vreun alt partid din România, însă, pot să spun că sunt român înainte de toate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnilor,
    Nu cred ca avem noi posibilitatea de a rezolvaniste neintelegeri vechi de peste o jumatate de secol. Mai ales ca accesul la informatie este, cel mai adesea, limitat.
    Istoria are caile ei si legile ei. Istoria este realitate. Niciodata realitatea nu fost complet logica, dupa logica simpla pe care o cunoastem noi si pe care o folosim in discutii academice.
    De aceea imi rau ca, asa putin citi sintm de parte aceasta a baricadei, nu gasim o cale de ane intelege.
    Nicunul dintre noi nu detine adevarul absolut, pentru ca acesta nu exista.

    RăspundețiȘtergere
  7. „Rusia imperialistă şi apoi cea comunistă au înfăptuit un rapt, un jaf, când ne-au luat Basarabia.”

    Numai oamenii care-şi schimbă principiile ad-hoc pot susţine că preluarea de către URSS a Basarabiei, sub ameninţarea folosirii forţei, a fost un act de dreptate, iar preluarea aceleiaşi Basarabii de către trupele române sub comanda lui Antonescu a fost un act de agresiune.

    (Fără legătură cu discuţia noastră: totuşi, după cum scriam încă în forumul Pruteanu, eu preferam lumea bipolară, care exista înainte de destrămarea URSS. Pe de o parte pentru că URSS era garantul sistemului social comunist, pe de altă parte pentru că exista un echilibrul al puterilor, o limitare reciprocă a lor. Acum SUA şi acoliţii lor au devenit o putere absolută, iar puterea absolută corupe în mod absolut. O dovadă e faptul că au transformat în ţăndări dreptul internaţional).

    „Basarabia a fost, este şi va fi pământ românesc.”

    Din locul din care privesc eu lucrurile se văd a fi mult mai complicate.

    „A cui a fost Basarabia ?” este o problemă care nu poate fi rezolvată precum una matematică. Oricare din părţile implicate în litigiu ar putea aduce argumente; adevărul se pierde în negura vremurilor; cum spune dl. geomarz, „Nicunul dintre noi nu detine adevarul absolut”.

    „Basarabia va fi pământ românesc”

    Pe tema asta am un răspuns clar. Basarabia trebuie să fie a oamenilor care trăiesc acolo, fără excepţie. Ştiu, ca şi dv., că actuala Basarabie este produsul unui viol istoric. Dar, aşa cum copilul rezultat dintr-un viol n-are nicio vină, tot aşa actuala Basarabie, cu locuitorii, cu mentalităţilor lor, cu tradiţiile lor, cu profilul lor spiritual, nu are nicio vină. Noi trebuie să-i acceptăm aşa cum sunt, simultan diferiţi şi asemănători cu noi (evident, distincţia limbă moldovenească – limbă românească este o nerozie). Noi trebuie să acceptăm că ţara aceea este ţara lor. O „uniune” forţată cu România ar fi un nou viol istoric. Aşa am simţit eu integrarea României, fără organizarea de referendumuri, în UE, această construcţie artificială care scârţâie din toate încheieturile, şi în NATO, această organizaţie criminală, care pedepseşte popor după popor.

    Domnule Bogdan,

    Un pericolul care ne pândeşte pe noi, românii, acum este dezlănţuirea afectelor, scăpate de sub controlul raţiunii, ca în cazul acestui blestem al României, numit Băsescu. Noi nu suntem o mare putere mondială. Noi avem mulţi neprieteni, care abia aşteaptă să rupă trupul României în bucăţi. Un naţionalism exacerbat, care se ia de piept şi cu Dumnezeu şi cu Dracul ar fi sinucidere. Vreţi să recuperăm ceea ce ni s-a luat cu forţa de-a lungul istoriei ? Prin ce mijloace ? Este aceasta conjunctura optimă ? Noi nu am fost capabili să păstrăm nici România pe care am avut-o acum vreo 20 de ani ! România, din punct de vedere economic, politic, militar, aproape că nu mai există ! Economia nu mai este a românilor decât în mică măsură. Suveranitatea şi independenţa nu mai există. Armata populară nu mai există, ci doar o mână de cadre militare aflate sub ordinul NATO, dispuse să participe la războaie care nu sunt ale noastre. Nivelul cultural a coborât îngrozitor, dovadă rezultatele catastrofale de la ultimul examen de bacalaureat. Se lucrează eficient, cu metodă, prin politică la nivel de stat, pentru crearea lui „stupid people”, căci un popor prost este uşor de manipulat, e ca o turmă de animale care poate fi dusă fără dificultate la abator.

    Domnule Bogdan,

    Şansele noastre, ale românilor, sunt mici. Ar fi o prostie să le irosim şi pe acestea. Noi trebuie să găsim căile de solidarizare prin valorile noastre perene, trebuie să ne folosim inteligenţa, nu să umflăm ostentativ muşchii. Trebuie să chemăm necontenit la respectarea principiilor, care pot fi mai eficiente decât tancurile şi avioanele militare. Trebuie să respectăm, pentru a avea dreptul moral să cerem să fim respectaţi.

    Ştiu, este uşor de zis, dar este greu de făcut.

    RăspundețiȘtergere
  8. "... că preluarea de către URSS a Basarabiei, sub ameninţarea folosirii forţei, a fost un act de dreptate, iar preluarea aceleiaşi Basarabii de către trupele române sub comanda lui Antonescu a fost un act de agresiune."

    Eu nu am spus că preluarea de către URSS a Basarabiei în 1940 a fost un act de dreptate, ci doar am prezentat şi argumentele sovietice, argumente pe care naţionaliştii români, precum Bogdan şi mulţi alţii ca el, le trec de obicei sub tăcere.

    Ideea centrală pe care am dorit să o dezvolt este că actul sovietic din 1941 a fost pandantul actului românesc din 1918. Nu susţin că a fost drept, nici nedrept.

    Dezaprob în general toată politica internă şi externă a Românie burghezo-fasciste, deci şi actul de a începe războiul în Răsărit, care nu era deloc un stat mai independent decât România de azi, cum crede Bogdan, ci un pion în mâna capitalurilor monopoliste occidentale, iar în ultima fază a sa, o anexă hitleristă.

    Simpatia mea deosebită faţă de Soviete se datorează şi faptului că pe lângă realitatea că ele ne-au adus o ordine superioară capitalismului, socialismul, numai în sfera sovietică, România a putut în sfârşit să-şi afirme independenţa, independenţă garantată de Soviete, dar care s-a pulverizat odată cu acestea.

    Iată ce este de reţinut pentru naţionaliştii de operetă gen Bogdan, România nu a fost independentă în toată istoria ei decât o foarte scurtă perioadă, iar această scurtă independenţă s-a datorat Uniunii Sovietice.

    Nu cred că naţionalismul este soluţia la problema de azi a României, care este subdezvoltarea economică, subdezvoltare la care am ajuns prin oprirea dezvoltării în 1989, iar apoi prin demantelarea sistematică, programată a economiei socialiste.

    Cred că tot lupta pentru socialism este soluţia, dar lupta într-un cadru nou, în cadrul Uniunii Europene.

    Nu cred că Uniunea Europeană se va destrăma.

    Din contră, piaţa unică europeană este un factor puternic de coagulare, de integrare, într-un stat european din ce în ce mai centralizat. Vom merge spre limitarea sistematică a suveranităţii statelor componente, exemplul Greciei este elocvent, şi vom putea asista chiar la contopirea tuturor naţiunilor europene într-o naţiune nouă, naţiunea europeană.

    Aceasta este tendinţa istorică, după părerea mea, iar a te opune ei înseamnă consum de energie inutil.

    Mişcarea comunistă trebuie să ţină cont de această tendinţă şi să o folosească ca pe un instrument ca pe o pârghie în atingerea scopurilor sale.

    O Românie socialistă într-o lume capitalistă este de neconceput, dar putem concepe o Federaţie Socialistă Europeană în care să se afle şi România.

    Domnule profesor Valerius, vă asigur de tot respectul meu şi de toată preţuirea mea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule Valerius,

    Apreciez cuvintele înțelepte, de bun-simț, pe care le-ați scris.
    În afară de problema Basarabiei, nu recunosc alte probleme esenţiale legate de relaţia noastră cu Rusia. Eu am o o mare admiraţie faţă de spiritualitatea poporului rus şi recunosc că greul războiului cu nemţii ruşii l-au dus.

    Nu aș putea spune în prezent cum ar fi mai bine să se realizeze unirea Basarabiei cu țara (care, acum, dacă ne referim la teritoriul denumit Republica Moldova, aceasta este o Basarabie ciuntită, fără nordul și sudul ei, care, după 1945, aparțin Ucrainei), însă, pot să spun un lucru ce ține de suflet, de sentiment, la fel ca Adrian Păunescu, titanul pe care şi dvs. îl admiraţi atât de mult, nu voi conteni a simţi şi afirma de câte ori este nevoie: ”Basarabia este pământ românesc”.

    Da, într-adevăr, în problema României, României de acum, este nevoie de inteligenţă, cum spuneţi şi dvs., şi de perseverenţă, de oameni cu harul datoriei faţă de ţară. Sper să apară odată şi astfel de oameni.

    Închei, spunând: ”Dumnezeu să ajute România!”.

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Florian Liviu,

    În opinia mea, domnul Bogdan nu este un „naţionalist de operetă”, ci unul autentic.

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule Florian Liviu,

    Scrieţi:
    „Eu nu am spus că preluarea de către URSS a Basarabiei în 1940 a fost un act de dreptate (…)”.

    Iar vorbiţi ca Pitia.

    Toată discuţia noastră în legătură cu Basarabia se poate termina dacă răspundeţi clar la problema pe care v-am pus-o:
    „Credeţi că acele note ultimative au fost conforme cu cele două principii enunţate de dv. (nerecurgerea la război, la forţă şi folosirea referendumului) ?”

    Dacă sunteţi consecvent sub aspect logic şi principial, răspunsul ar trebui să fie: „Nu, acele note nu au fost conform cu principiile enunţate de mine”.

    Din acest răspuns s-ar subînţelege că preluarea Basarabiei prin ameninţarea cu folosirea forţei nu a fost dreaptă.

    Căci din felul cum aţi formulat acele principii se înţelege că aplicarea lor o consideraţi calea dreaptă de rezolvarea a problemelor teritoriale dintre state, iar încălcarea lor ar fi calea nedreaptă:

    „1. Pentru că războiul nu este un mijloc de soluţionare a conflictelor dintre state (vezi pactul Kellog-Briand semnat şi de România)
    2. Pentru că România burgheză condusă de un naţionalism îngust nu a avut curajul şi viziunea politică să organizeze în Basarabia un plebiscit în problema unirii, absolut normal şi firesc, aşa cum Litvinov a cerut pe bună dreptate la conferinţa de la Viena, asumându-şi toate consecinţele care ar fi decurs de aici. Problema unirii unei ţări cu alte ţări nu poate fi hotărâtă de un for superior, fie el Sfatul Ţării, parlament, etc., ci numai de popor prin forma democratică a referendumului.”

    RăspundețiȘtergere
  12. Stimate d-le Liviu,

    Folosiţi anumite epitete cu uşurinţă, de genul ”naționalist de operetă”, acesta din urmă la adresa mea. Am văzut că mă pomeniţi de multe ori în ultima dvs. de postare. D-le Liviu, cu tot respectul, nu eu v-am stricat tovărăşia de drum cu dl Valerius, ci dvs. înşivă. Argumentele pe care le-a prezentat dl Valerius referitoare la raptul Basarbiei acesta nu le ştie de la mine, deşi le folosesesc şi eu, se vede că d-sa le ştie de dinainte să le prezint eu. Orice român adevărat le cunoaşte şi crede în ele.

    În mod normal, un naţionalist ca mine v-ar admoneta serios, unul dintre epitete ar fi acela de alogen şi sigur aţi fi făcut trădător de ţară. Paradoxal, mie nu îmi pasă, sunteţi o excepţie, alta oricum nu va mai fi. Am o simpatie faţă de dvs. care nu mă lasă să mă supăr pe dvs. şi care nu mă lasă nici să-i las pe cei de dreapta să vă admonesteze. Probabil că aţi luat o parte din locul unchiului mei marxist, mort la 33 de ani, pe care nu l-am cunoscut niciodată. A murit pentru că înainte să fie secretar pe Dâmboviţa a fost tractorist, obişnuia să doarmă sub tractor, astfel a contractat o boală la plămâni care l-a dat gata la 33 de ani. L-am văzut în poze, avea cam 1,90 sau chiar peste şi semăna cu Humphrey Bogart la faţă. A fost cel mai inteligent din neamul nostru, se spune, un om drept şi un om care a crezut în marxism. Dumnezeu să-l odihneasă pe Marin! Şi pe Mişu, Dumitru, celălalt frate al mamei, alt bărbat frumos, cu figură de actor. A murit ceva peste 50 de ani, în ’94, un atac cerebral. Şi acesta a fost tractorist, la Institutul de Cercetări Agricole sau ceva de genul acesta, de la Băneasa. Fiind făţos, îl puneau pe pliante, la scara tractorului. Da, familie săracă, cea a mamei, nu cred că unchiul Mişu avea 5 clase. Atâta a putut să facă pe vremea boierilor. Un om mereu vesel, hazos, bun, nu am putut să mă duc la înmormântare, nu am avut puterea, la 26 de ani, să-mi văd unchiul preferat, cel mai bun şi mai vesel dintre unchii mei, în coşciug.

    Mai cred că trebuie să existe o diversitate şi că trebuie să fiţi ascultat şi dvs.

    Aveţi o problemă comună cu TLC, care este legionar şi un tip deosebit, vreţi să schimbaţi istoria conform politicii pe care o faceţi. Ce v-am reproşat dvs. se ştie. Pentru TLC am avut un singur mare reproş, nu am fost de acord cu asasinarea lui Duca. Renaşterea naţională nu e compatibilă cu asasinatul. Când Legiunea l-a asasinat pe Duca a pierdut orice ascendent moral.

    RăspundețiȘtergere
  13. Mulţumesc, d-le Valerius, pentru apreciere!

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnului Florian Liviu

    „Nu cred că Uniunea Europeană se va destrăma.”

    Eu nu sunt sigur că nu se va destrăma. Scopul marilor puteri a fost de a îngurgita nişte ţări, prin integrarea în UE. Dar numai naivii pot crede că UE este o construcţie de tip comunist, în care fiecare ţară dă Uniunii cât poate şi primeşte cât are nevoie.
    În momentul în care ţările îngurgitate vor deveni nişte „găuri negre”, precum pare să devină Grecia, Mai Marii vor ieși din această așa-zisă Casă Comună Europeană, lăsând țările secătuite să-și ducă singure crucile. Vor manifesta doar un minim interes pentru a nu le fi afectate interesele, prin nu știu ce evoluții necontrolate ale acestor țări. Există zvonuri că Germania deja tipărește mărci, pentru a renunța la euro.

    Politica se face în funcție de interese, nu în funcție de niște ipotetice sentimente de solidaritate tovărășească europeană.

    N-am dorit integrarea României în această „uniune”, căci a fost din constrângere, ni s-au impus tot felul de condiţii umilitoare, dar am fost conştient că alternativa ar fi fost mult mai rea.

    U.E. este o casă mare, în care există stăpâni şi slugi. Cu reprezentanți ca EBA și ca taică-său nu putem fi altceva decât slugi.

    România a făcut mari sacrificii, dar nu a obţinut mai nimic în schimb. Cotizăm, cotizăm, dar nu „absorbim” mai nimic. Nu mai avem independenţă, nu mai avem suveranitate, am înstrăinat economia, resursele naturale, vindem forța de muncă ieftin, am contractat credite pe care le-am cheltuit tot cum au vrut Ei. În continuare suntem umiliţi cu monitorizări şi cu ameninţări, inclusiv cu excluderea din Uniune, de către uriaşa birocraţia a acestei construcţii suprastatale.

    RăspundețiȘtergere
  15. Domnului profesor Valerius,

    „Credeţi că acele note ultimative au fost conforme cu cele două principii enunţate de dv. (ne-recurgerea la război, la forţă şi folosirea referendumului) ?”

    Nu, cele două note ale Sovietelor nu au fost conforme cu aceste principii, pe care eu le consider esenţiale când se pune problema modificării frontierelor între state.

    Domnului mic-burghez Bogdan,

    Sunteţi un dulce ca de obicei şi mă amuzaţi teribil.Mă acuzaţi pe mine de trădare de patrie, ha, ha, ha !

    Păi dacă eu sunt trădător de patrie pentru că am scris un articol,hai să-i spunem prosovietic deşi eu cred că am apărat adevărul, atunci toţi hoţii care s-au aflat la guvernare, toate regimurile, toată burghezia compradoară, de la Ion Iliescu şi până la Traian Băsescu, care au jefuit tot ce era de jefuit, care au distrus independenţa politică şi economică a ţării, care au demantelat economia socialistă în interesul capitalurilor occidentale, care, slugi ale imperialismului american, varsă sângele soldaţilor români pe teatre de război aflate în ţări ale căror capitale dacă ar figura printre subiectele date la BAC la Geografie, ar pica nouă zecimi dintre elevii, iată, ajunşi cu nivelul de instrucţie aproape la zero sub luminata lor guvernare, ce sunt ?

    Păi dacă eu sunt trădător de ţară, atunci toate regimurile din 1989 încoace şi mai dinainte, puteţi începe chiar cu revizionistul Gheorghiu Dej, care au declarat şi au semnat trate bilaterale în acest sens, vezi tratatul semnat de E.Constantinescu, chipurile pentru aderarea la NATO, că România nu are nici o pretenţie teritorială, nici un litigiu teritorial cu nimeni, ce sunt ?

    De ce v-am făcut naţionalist de operetă ? Vorba simpaticului ţigan/rom Vanghelie, pentru că sunteţi.

    Când o să văd că pe blogul dvs. abandonaţi subiectele de doi bani şi o să văd că veţi avea curajul şi demnitatea, lucru foarte rar la mica burghezie, pentru care traiul comod e singurul ideal, să numiţi adevăraţii vinovaţi pentru dezastrul ţărişoarei de care sunteţi atât de afectat, cu nume, prenume funcţie în stat, şi să-i acuzaţi public de trădare de neam şi de ţară, atunci voi ieşi în public şi chiar voi veni personal în faţa dvs. să-mi cer scuze şi să-mi retrag cuvintele.

    RăspundețiȘtergere
  16. "Nu, cele două note ale Sovietelor nu au fost conforme cu aceste principii, pe care eu le consider esenţiale când se pune problema modificării frontierelor între state."

    Stimate domnule Florian Liviu,

    Acum pricep şi eu, în sfârşit.

    În consecinţă, "Adio, dar rămânem împreună".

    Dacă, fireşte, sunteţi de acord să rămânem tovarăşi.

    RăspundețiȘtergere
  17. Și am vrut să vă sugerez să rămâneți în continuare colaborator cu dl Liviu, am considerat însă că e mai bine să nu mă bag.

    Cu toate acestea, se vede treaba că există diferențe ideologice, unele chiar majore, între marxismul dvs. democratic, liberal, cu o tentă naționalistă și stalinismul d-lui Liviu, o formă radicalizată a marxismului. S-ar putea să mai vă loviți și pe viitor de chestiuni unde să aveți păreri care nu coincid, la fel ca acum.

    O diferență asemănătoare există între mine, în postura mea de credincios creștin-ortodox și anumiți credincioși care scriu la mine. La un moment dat se pune eticheta comunism=rău. Chiar de curând, la postarea ”Polemică” de pe blogul meu, am avut un schimb de idei în care i-am arătat lui Vasile că milioane de oameni au beneficiat de realizări ale regimului comunist românesc, exemplul cu apartamentele este unul dintre cele mai bune, milioane stau încă în blocuri comuniste. Mai poate cineva să se atingă azi, dacă nu e mahăr, de apartamentele din blocurile private? Acelea, din comunism, au fost repartizate pe gratis, iar de plătit se plătea lunar o sumă modică ca chirie. Și eu stau într-un astfel de apartament, care este cel primit de părinți.

    În altă ordine de idei, sistemul blogspot, spre deosebire de wordpress, nu mai permite niciun alt fel de postare în afara celor din interiorul sistemului. Comentatorii trebuie să aibă bloguri blogspot, așa că mi-am făcut unul, m-a distrat munca de creație, acest blog intenționez să-l folosesc doar pentru semnătură, pentru comentarii pe blogurile din blogspot.

    RăspundețiȘtergere
  18. Domnului profesor Valerius,

    Am "semnat" pacea pe blogul meu o semnez şi aici cu bucurie, cu respect şi consideraţie pentru tot ce aţi scris pe acest blog în interesul cauzei noastre, care este în esenţă lupta pentru emanciparea proletariatului.

    RăspundețiȘtergere
  19. Bine, domnule Florian Liviu.

    Proletari din toate ţările, uniţi-vă !

    RăspundețiȘtergere
  20. "sistemul blogspot, spre deosebire de wordpress, nu mai permite niciun alt fel de postare în afara celor din interiorul sistemului."

    Asta nu-mi place. Să mă mut la "wordpress" ?

    RăspundețiȘtergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  22. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  23. Domnule Valerius,

    Nu cred că este cazul să vă mutați de pe blogspot, poate blogspot are niște erori care nu au fost încă remediate, eu pornesc de la premiza că nu este ceva intenționat, deși se poate foarte bine să fie și invers.

    RăspundețiȘtergere
  24. Doamnă Zefira,

    Mulțumesc pentru apreciere. La dl Valerius, aici, se vede fața mea cea mai blândă. Apoi, după cum spuneam, dl Liviu mi-este simpatic.
    Dl Liviu are dreptate, noi am avut independență datorită rușilor, dar după 1958, după ce i-a gonit Dej.

    RăspundețiȘtergere
  25. Stimată doamnă/domnişoară Zafira,

    Intervenţia dvs. este plină de clişee împrumute de la Lucia Hossu-Longin, gen Memorialul Durerii, vezi Doamne, ce suferea ţărişoara şi ţăranul mioritic şi lifiţerul regalist după ce primise un şut în părţile moi, şi bunicii săracii, deposedaţi de boii, oile şi pământurile strămoşilor, ba chiar de credinţa-n Dumnezeu, ha,ha,ha, în vreme ce "elita" intelectualităţii româneşti pătimea îngrozitor în puşcării, iar "eroii" şi "martirii" luptau cu arma în mână contra bolşevismului criminal.

    Clişee, clişee, clişee ! Nu v-aţi plictisit de ele ! Eu, da.

    Până şi domnul Bogdan, care trebuie să recunosc până la urmă că este un mic-burghez reacţionar simpatic şi pe care din păcate pentru mine am ajuns să-l îndrăgesc, a recunoscut marile merite ale socialismului, pentru că trebuie subliniat cu tărie, şi cred că aici şi domnul Bogdan m-ar susţine, fiind în cunoştinţă de cauză, dat fiind că mediul social din care provine mama sa este cel sătesc, că socialismul a făcut cel mai mult pentru ţăranii săraci ce reprezentau marea masă a populaţiei României în 1945.

    Acestor oameni socialismul le-a asigurat posibilitatea să aibă acces gratuit la învăţământ, la un loc de muncă, la asistenţă medicală gratuită, etc. Astfel multe milioane de oameni au putut părăsi bezna şi sărăcia lucie a satelor pentru a-şi croi o viaţă nouă ca muncitori industriali.

    Sigur că socialismul a lovit în capitalişti, moşieri şi în chiaburi expropriindu-i, suprimându-le drepturile politice şi unele drepturi civile. Construcţia socialismului nu era posibilă decât prin această luptă de clasă, uneori dură, alteori violentă, prin îndepărtarea fostelor clase dominate de la puterea politică şi economică.

    Dar aceste lucruri, folosirea violenţei în lupta de clasă, nu s-a făcut în interesul unor persoane sau grupuri particulare, ci în interesul general al întregului popor român, care odată eliberat de exploatatori şi-a găsit cadenţa pentru recuperarea modernităţii.

    RăspundețiȘtergere
  26. @Bogdan

    Dvs. ştiţi foarte bine că eu nu-l înghit pe revizionistul Nichita Hruşciov. Dar are şi el un mare amestec în chestiunea "ruşilor goniţi de Dej", cum vă exprimaţi dvs.

    Păi dvs. chiar credeţi că i-a "gonit" Dej. Păi cine era Dej, să-i gonească, superman. Dej nu era decât tot un om de casă de-al lui Hruşciov, altfel ar fi zburat demult, odată cu destalinizarea. Verbul a goni este total inadecvat. Putem vorbi de gonirea sovieticilor din Afganistan. Asta da, e "gonire" pe bune.

    Sovieticii s-au retras din România pentru că România era înconjurată de state socialiste şi poate cel mai important, considerau România socialistă un stat prieten, un stat partener,un stat pe care se puteau baza.

    RăspundețiȘtergere
  27. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  28. Pentru politica lui naționalistă, Deja a plătit cu viața, a fost iradiat de ruși, la Moscova. În perioada aceea taică-meu îl păzea, tot personalul știa povestea. Dej, secondat de Ceaușescu, a reușit să-i facă să plece pe ruși în 1958. Cred că rușii ne iubeau la fel de mult pe cât îi iubeam noi. Să ne mai amintim și de prăbușirea suspectă a avionului care transporta delegația română, din 1957, de la ruși, din care Ceaușescu a scăpat ca prin minune, dar în care au murit alți înalți demnitari români, printre care și Grigore Preoteasa, un preambul al accidentului care a avut loc anul trecut cu polonezii, în care a murit și președintele Lech Kaczynski. Se pare că în 1957, Dej era considerat deja prea insistent datorită cererilor lui de retragere a trupelor sovietice și a consilierilor ruși.


    În 1968, Ceaușescu i-a înfruntat cu un mare curaj pe sovietici, cerând respectarea principiilor independenței și neamestecului intern, principii care noi de abia acum vedem cât sunt de importante Atunci am mai dat un motiv de dragoste conducerii sovietice.

    Sunt pentru colaborarea cu Rusia, cred că vecinul de la Est este unul dintre cei mai buni parteneri economici posibili pentru o Românie sărăcită, dar niciodată nu trebuie uitată apetența vecinului de după Ucraina pentru teritorii care nu-i aparțin și faptul că România și românii a avut mult de suferit în 1812, 1940 și 1945 cu Basarabia, de pe urma setei de rapt teritorial a rușilor.

    RăspundețiȘtergere
  29. Zefira,

    E foarte bine că vă implicaţi în aceste discuţii politico-ideologice. Eu sunt convins de valoarea pluralismului de concepţii, de opţiuni.

    Există, indiscutabil, o rusofobie de largă întindere în conştiinţa românilor. Ea este prezentă şi în „Doina” lui Eminescu:
    „Din Hotin şi pân' la mare
    Vin muscalii de-a călare,
    De la mare la Hotin
    Mereu calea ne-o aţin”

    Această rusofobie are o anumită justificare, începând cu relatarea unor experienţe de viaţă de către „oamenii simpli”, până la argumentele elaborate de cărturari, argumente în care este acuzată în principal politica expansionistă a Rusiei, respectiv a URSS.

    De exemplu, părinţii mei, oameni „simpli”, comparând comportamentul nemţilor cu al ruşilor, au rămas cu o impresie favorabilă nemţilor. Ei îmi relatau următorul fapt. Când au venit ruşii (sovieticii) încoace, în drumul lor spre vizuina lui Hitler, au trecut şi prin satul meu natal. Când li s-a poruncit „Davai hleb ! Davai hleb !” părinţii mei au oferit ce aveau: o mămăligă rece şi întărită. Rusul a luat-o, supărat, şi a aruncat-o ca pe o bilă în jocul de popice, mămăliga rostogolindu-se până la grajduri. Părinţii mei povesteau cu năduf, dar, parcă, şi cu un anume amuzament.

    Totuşi rusofobia nu este generalizată la români şi, pe lângă o determinare obiectivă, ea este într-o măsură produsul manipulării ideologice, mai ales după 1989. Acum e la modă, chiar profitabil, să fii rusofob, filoamerican. În prima linie a acestei rusofobii sunt - cum altfel ? – oportuniştii, oamenii al căror principiu dominant este cel de „a o suge Licuriciului-cel-Mare”. Ieri i-au supt-o tovarăşului Ivan, căci el era Licuriciul cel Mare, azi i-o sug Unchiului Sam, cel mai mare licurici actual.

    Rusofobia asta implică o memorie selectivă, care nu reactualizează şi conexiunile pozitive cu ruşii: culturale, economice, politice, militare. Uităm, de exemplu, că noi am fost, uneori, tovarăşi de arme cu ruşii, ca la Stănileşti.

    Scrieţi:
    „Dar, sinceră să, fiu mi-a zburat repede cheful când am citit următorul text: "Iată ce este de reţinut pentru naţionaliştii de operetă gen Bogdan, România nu a fost independentă în toată istoria ei decât o foarte scurtă perioadă, iar această scurtă independenţă s-a datorat Uniunii Sovietice".”

    Hai să judecăm „la rece”. Dej i-a convins pe sovietici să-şi retragă trupele din România. În aceste condiţii, a fost posibil ca în timpul lui Ceauşescu România să fie cu adevărat independentă. Aşa se explică politica lui internă discreţionară, reacţii pe plan extern precum în cazul invadării Cehoslovaciei, cochetăria lui cu Occidentul capitalist.

    Care este situaţia de acum ? Instituţiile cu rol în apărarea ţării - armata, serviciile secrete, poliţia - sunt „penetrate” şi subordonate forţelor externe. Vor veni trupe NATO care vor uita să mai plece. Vor săvârşi abuzuri, precum în cazul lui Teo Peter, dar justiţia română va fi neputincioasă. Avuţia ţării este înstrăinată. Ţara nu se mai autoguvernează, căci ordinele vin de la birocraţia UE, de la cămătarii mondiali (FMI etc.).

    Pe bună dreptate scrieţi că bocancii sovietici în gură nu erau comozi. Dar actuala situaţie cum vi se pare ?

    Să nu-mi spuneţi că posibilitatea de a scrie aici ceea ce scriem este dovada independenţei. Suntem lăsaţi să ne exprimăm pentru două motive principale:
    - ni se oferă un fel de supapă, pentru a depresuriza tensiunea interioară care poate duce la explozii sociale imprevizibile;
    - în felul acesta pot controla starea de spirit a poporului.

    Fiţi convinsă că, în momentul în care s-ar crea un curent periculos pentru sistem, jucăria libertăţii de exprimare ne-ar fi luată iar formatorii de opinie implicaţi în acel curent ar fi anihilaţi.

    RăspundețiȘtergere
  30. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  31. Într-adevăr, d-le Liviu, mai ales în Est și Sud, regimul comunist a făcut enorm nu numai pentru țărănime, dar pentru întreaga pătură modestă, care reprezenta majoritatea covârșitoare în comunism. Până în 1979 aici a fost un rai.

    Țăranii mei de Dâmbovița au dus-o mai bine decât orășenii în criza indusă forțat a anilor ’80. Lângă comuna de origine a tatălui meu, Lungulețu, era Combinatul Avicol de la Titu, mereu veneam cu pui de acolo în portbagajul mașinii familiei, când plecam de la Lungulețu, după vizită, erau mulți lucrători la combinat din Lungulețu. Ca anecdotă, am înțeles că țăranii din Lungulețu, pe vremea aia ,mâncau numai pieptul de la pui și uneori copanele, restul îl dădeau la câini.

    Acum țăranii au sărăcit și în Petrești și Lungulețu, alcoolismul e un adevărat flagel, copii de țărani nu mai ajung la facultate. Fiica adoptivă din Găești a unchiului meu, cel care murit la 33 de ani, a învățat bine, a avut bursă și a făcut Facultatea de Chimie la București, era mai mare cu vreo trei ani decât mine, o olteancă frumușică, era nepoata soției unchiului, fiica sorei ei. Ce folos însă, pentru că a luat un polițist, cu care are doi copii, acela e gelos, se îmbată și o bate.
    Nepoții mei de la țară sunt semianalfabeți acum, din cauza educației deficitare. Am ajuns din nou, la sate, aici, în Sud, ca pe vremea regelui, din acest punct de vedere. Poate în Ardeal și Banat este mai bine.

    Tata, după cum mai spus, a făcut liceul la seral și școala de ofițeri. Eu am beneficiat de educație bună, am făcut un liceu foarte bun în București pe vremea aceea, Caragiale și am putut să intru la ASE, apoi, la buget, la FF, după armata la trupă. Toate astea pentru că sistemul permitea și încuraja lucruri ca acestea. E adevărat, eu am intrat la facultate în 1991, dar baza bună o aveam din liceu. Prima dată am dat în 1987 la Politehnică, era cât pe aici să intru, la TCM, dar mai bine că nu am intrat. :) ASE-ul zic eu că mi-a prins mai bine.
    Acum se vede ce face sistemul pentru educație.

    În altă ordine de idei, cum a fost cu bacul la liceul unde predați, d-le Valerius?

    RăspundețiȘtergere
  32. Domnule Bogdan,

    Am aflat, din presă, că în judeţul nostru, Ialomiţa, promovarea la recentul bacalaureat a fost de 40,2%.

    RăspundețiȘtergere
  33. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  34. Din sursă neoficială am aflat că procentul de promovare în liceul nostru este cam pe la nivelul celui judeţean.

    De mai mulţi ani nu mai mă implic în examenul de bacalaureat. Nu mai mă înscriu pe lista celor din care Inspectoratul selectează profesori pentru bacalureat. Am motivele mele.

    RăspundețiȘtergere
  35. Zefira,

    Consider că esenţa ultimului mesaj al dv. este: "nu cred în forţele politice instaurate altfel decât democratic".

    Sunt de acord.
    Dar există o problemă: pentru ca nişte forţe politice să se poată instaura democratic trebuie să existe, deja, cadrul instituţional-democratic necesar pentru desfăşurarea unor alegeri libere. Acest cadru instituţional nu exista în acea Românie capitalistă. De aceea comunismul a trebuit să fie instaurat prin forţă.

    Este adevărat că după instaurarea regimului comunist în România s-au săvârşit şi abuzuri, care, evident, nu pot fi democratice. Care au fost acele abuzuri ? În problema asta nu pot ajunge la un consens nici măcar cu domnul Florian Liviu, care-mi este cel mai apropiat ideologiceşte. De exemplu, după mine, falsificarea alegerilor din 1946 (admiţând că falsificarea a fost reală) a fost un rău mult mai mare decât dacă nu s-ar fi organizat alegeri şi s-ar fi condus prin forţă ţara până când comunismul ar fi convins majoritatea oamenilor, dobândind legitimitate. În mod real, comunismul a avut şi are mijloace pentru a atrage de partea lui majoritatea societăţii. Chiar şi ultimul sondaj de opinie realizat de CCSB arată că majoritatea poporului consideră greşită direcţia în care merge România, s-o spunem pe şleau: nu vrea capitalism.

    Nici în decembrie 1989 cei mai mulţi n-au vrut înlocuirea socialismului cu sistemul capitalist.

    Dar şi atunci, ca şi acum, direcţia nu se determină în mod democratic, prin vot.

    Aşa că aveţi un motiv pentru a realiza un virulent pamflet şi împotriva celor care decid nedemocratic acum, nu irosiţi toată muniţia pe abuzurile istorice ale comuniştilor.

    RăspundețiȘtergere
  36. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  37. "Nici prin cap nu-mi trece, vocea mea ar fi prea subţire să se audă."

    Atunci jucaţi-vă, în continuare, de-a apolitica. Poate că nu v-a ajuns cuţitul la os. Sau osul la cuţit. Poate că niciodată nu veţi scrie un paflet ca "Baroane".
    Totuşi, încercaţi. "Cărtărăscu" a încercat.

    http://www.culturasicomunicare.com/v2/dascalu.pdf

    RăspundețiȘtergere
  38. D-le Valerius,

    Mi se pare procentul de promovabilitate la BAC pe țară, cred că am auzit ceva de genul la 50%, foarte mic.

    Nu cred că elevii de acum au fost mai prost pregătiți decât cei de acum un an sau doi, de exemplu.

    Poate au fost subiectele mai grele, pare să fi intervenit ceva care a modificat condițiile, față de anii anteriori.

    RăspundețiȘtergere
  39. @ Bogdan
    In Banat nu-i mai bine ca la Lunguletu sau la Titu. Acelas dezastru economic si social.
    Satele din Banat sint pe moarte. De data aceasta nu vor mai scapa. Vor dispare in maximum 20 de ani.
    Exista un sit, Banaterra care are un forum pe localitati. Acolo este un forum al satului meu. Se numeste Visag. Am scris mai multe materiale despre realitatea actuala a Visagului.
    Ce mi se pare cel mai grav la nivel de tara, este instrainarea pamintului arabil. La mine in sat mai exista maximum 30 ha care nu au fost acaparate de straini (dintr-un total de 3 000)

    RăspundețiȘtergere
  40. Geomarz,

    Am auzit de această înstrăinare, e un lucru îngrozitor. Soția mea e născută în Ghiroda.

    RăspundețiȘtergere
  41. @ Zefira
    Spuneti :
    ”Cum sa-ti faci propria tara o inchisoare pentru cetateni ?”
    V-ati pus vreodata intrebarea daca nu cumva aceasta ”inchisoare” a fost impusa de afara ?
    Va mai amintiti cind prin 90 Fidel Castro le-a dat liber sa plece celor care vroiau catre SUA ce s-a plins SUA ?
    Ca au dat drumul numai la criminali ?

    In ceea ce priveste ”libertatea gindirii”
    Considerati cumva ca acum exista asa ceva in R sau aiurea? Dar libertatea de exprimare exista ? Exista gindire de stinga exprimata oficial in R acutala ?

    Nici cu democratia nu mi-e rusine. Daca brambureala actuala se numeste democratie, prefer sa nu am de-a face cu ”democratia”.

    Daca ”comunistilor” le imputati impunerea cu forta a societatii si a gindirii de anumit tip, credeti ca asasinarea actuala in masa a intelectului poporului (actualele evenimente de la bac nu arata decit ce trebuie sa coata scoala romaneasca: 60% analfabeti) roman este mai breaza, dar dsirtugerea biologica a poporului roman (cum altfel poate fi interpretata asisenta medicala din R actuala unde numai cine are bani poate supravietui).
    In 20 de ani s-a distrus mai tot ce s-a realizat in 50. Industrie, agricultura, snatate, invatamint, societate. Singura optiune a tineretului roman este sa plece din tara pe post de servitor. Profesori care stringeau capsuni in Spania (ii trimit acasa ca nu mai au nici aia capsuni) doctori care spala la fund mosii si babele din Italia, muzicieni care fac duc piza la client acasa... Cam asta ofera, in mod real Apusul romanilor de dincolo de granitele aceste deschise cu atita fast in 89.

    RăspundețiȘtergere
  42. Doamnă geomarz,

    E îngrozitor ce am aflat de la dv.:

    „Satele din Banat sint pe moarte. De data aceasta nu vor mai scapa. Vor dispare in maximum 20 de ani. (…) Ce mi se pare cel mai grav la nivel de tara, este instrainarea pamintului arabil. La mine in sat mai exista maximum 30 ha care nu au fost acaparate de straini (dintr-un total de 3 000)”.

    Înseamnă că toate semnalele de alarmă, de la cele ale lui Nicolae Ceauşescu, până la cele ale lui Octavian Paler, Adrian Păunescu, potrivit cărora suntem în primejdie, ca ţară şi popor, sunt justificate !

    Îmi amintesc cum râdea în barbă dispreţuitor Emil Constantinescu, unul cintre cei care au săpat la temelia ţării: „Să terminăm cu prostia asta, ’Nu ne vindem ţara!’. Ce, vin străinii s-o ia şi să plece cu ea ?”.

    Cum e posibil să ajungem străini în propria noastră ţară ? E vreun blestem sau suntem nişte imbecili ?

    Ungurii n-au permis aşa ceva. Încă o dată, bravo lor.

    „Ungaria nu renunță la legea controversată, care interzice cetățenilor străini să cumpere pământ pe teritoriul ei. Declarația a fost făcută de premierul de la Budapesta în cadrul unui interviu pentru publicația ”Welt am Sonntag”. Întrebat cum se potrivește legea ungară a proprietății cu spiritul Europei fără frontiere, șeful Guvernului ungar a explicat că Budapesta a primit o derogare din partea Uniunii Europene în privința aceasta. ”Argumentul nostru este că există țări, spre exemplu Ungaria, unde prețul pământului este mult mai mic ca în multe alte țări din UE. Dacă ar fi regularizate aceste prețuri pentru terenuri în spațiul comunitar, am lua în calcul schimbarea legii”, a spus Orban. La insistența jurnalistului german care a întrebat dacă asta înseamnă că Ungaria ca renunța cândva la legea controversată, premierul de la Budapesta a răspuns răspicat: ”Când agricultura va deveni mai rentabilă, va crește și prețul pământului. Până atunci, este aberant să vorbim despre abolirea acestui act normativ” (…)”

    http://www.adevarul.ro/international/Orban_-reda_ungurilor_mandria_nationala_0_304769869.html

    S-a mai discutat şi aici, la mine, pe această temă:

    http://valeriuss.blogspot.com/2010/07/demnitate-ungureasca.html

    RăspundețiȘtergere
  43. @
    Domnule Valerius,
    Asa este. Iar satul meu nu este deosebit de celelate din zona. Rapotul dintre pamintul care mai apartine localnicilor si cel care apartine altor natii este cam acelas pentru tot Banatul. In Banat procesul a inceput deprin 1995, cel putin, daca nu mai devreme.
    Diferenta dintre realitate si afiramtiile oficiale este imensa. Ca aceea dintre numarul declarat de someri si cel real. In realitate, cam 1/2 dintre persoanele apte de munca, NU au un loc de munca nici macar temporar, daramite stabil... Cel putin 1/4 dintre cei care muncesc, muncesc la negru iar dintre cei care sint recunoscuti ca muncesc au salariul minim pe economie vreo 3/4. Statiticile oficiale sint o minciuna oficiala.

    RăspundețiȘtergere
  44. Am tendinţa să mă ciupesc de obraz, sperând că e doar un vis urât.

    RăspundețiȘtergere
  45. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  46. @Zefira
    Nu prea inteleg ce definiti prin ”manifestarea libertati de drept”.
    In alta ordine de idei, realitatea concreta contemporana de pretutindeni nu prea are nimic in comun cu dorintele nimanui. Sau cel putin ale mele si ale celor care discuta pe acest blog unde sepromoveaza idei zise de stinga adica nu individualismul american si nu balmajeala ”democratica” occidntala care accepta ca zeu suprem banul.

    RăspundețiȘtergere
  47. @ Valerius
    Domnule, nu prea cred ca este un vis urit. Cu pamintul Banatului lucrurile stau asa cum va spun. In partile Regatului, nu este chiar asa, dar lucrurile evolueaza rapid in acest sens. Eu estimez ca in 15-25 de ani romanii vor ajunge in situatia palestinienilor cu pamintul vindut la straini si fara drept de circulatie in majoritatea teritoriilor rurale unde apararea proprietatii private va lasa disponibile numai drumurile. Imi amintesc din copilaria mea cind bunicii nu ne lasu sa ne abatem de la drumul comunal ca intram pe pamintul lui cutare si cutare care iese cu furca la noi.

    RăspundețiȘtergere
  48. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  49. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  50. @ Doamna Zefira,
    1. ”Inteligenta se plateste”...
    Banuiesc ca vroiati si scrieti ”informatia” sau ”cunostintele” ca inteligenta o ai sau nu.
    Cine v-a mintit ? In lumea de azi, detinerea unei informatii este inutila daca aceasta nu se refera la modul de a specula si obtine bani. Doar posesia banilor este starea de gratie a vemurilor actuale. In rest, nu conteaza nimic.
    2. Daca nu explicitati temenii pe care-i folositi, sa nu va asteptati sa va inteleaga cineva.
    3. Sintagma ”balmajeala zisa democratica” mi se pare ca descrie cel mai adecvat discursurile politice mondiale actuale. Asta este parerea mea. Paote ca nu va place, dar eu asa cred.
    4. ”Nimeni nu munceste pe gratis” ziceti dumneavaoatra...
    Dar agricultirii carora nu li se plateste recolta la sfirsitul anului , cum muncesc ? Asta nu numai in R ci peste tot in Europa.
    Dar profesorii care sint platiti cu ceva mai mult decit nimic si li se pretinde marea cu sarea ? Cei care isi mai fac bine meseria indiferent de remuneratie sint ei oare respectati de societate ? Loaze de bani gata le rastoarna catedra in cap. Vedeti pe youtub.
    Daca nu ma insel tot ce mai functioneaza acum in societatea romanesaca funcioneaza in virtutea celor care isi fac treba FARA a fi platiti: mamele care-si cresc copii cu grija, tatii care se dau de ceasul mortii sa-si intretina familia, specialistii neglijati si huiliti din diferitele domenii carora nu le recunoast nimeni meritele...
    Revin la ceea ce am scris mai sus.
    Democratia actuala nu este altceva decit suprematia nesimtita a banului.
    5.”s-au încălcat drepturi, s-au omorât copii ori s-au violat femei”
    La ce vremuri va referiti ?
    2010-2011, razboiul ruso-turc, cucerirea Americilor de catre europeni, colonizarea Asiei de catre europeni, cruciade...
    6. Si sa stiti ce nu fac parte din nici un partid.
    In ceea ce priveste studiul lui Titulescu, va multumesc pentru recomandare, numai ca nu prea am timp sa-l citesc. In ciuda faptului ca il respect ca pe unul dintre cei mai mari politicieni ai R.

    RăspundețiȘtergere