joi, 31 martie 2011

Ce a fost la început, oul sau găina ?

Articol apărut în   Naparis, noiembrie 2002, p. 20
(revistă editată de elevii Grupului Şcolar ”Al. I. Cuza”, Slobozia, Ialomița)


          Cel care-ţi pune o astfel de problemă, într-un moment de divertisment, chicoteşte înfundat, conştient fiind de capcana pe care ţi-o pune în cale gândirii. Interlocutorul imprudent poate improviza un răspuns: ”oul !”. ”Şi oul din ce a apărut ?”, îl asaltează hâtrul. Imprudentul îşi încearcă ultima şansă: ”Din găină !!”, ”Dar găina din ce s-a făcut ?, vine replica-mat. Imprudentul conştientizează abia acum că a intrat într-o circularitate fără sfârşit, absurdă precum efortul lui Sisif.

            Lărgind perspectiva, vom spune că gândirea umană, angajată pe drumul nesfârşit al cunoaşterii, intră uneori în ”fundături”, cum sunt aporiile lui Zenon, paradoxurile, antinomiile kantiene, sofismele. Celebru este ”paradoxul mincinosului”: Cretanul Minos spune: ”toţi cretanii sunt mincinoşi”. Cum este enunţul lui Minos, adevărat sau fals ?

            Să revenim la problema ”ce a fost la început, oul sau găina ?”. Este un exemplu de problemă rău-pusă pentru că antrenează termeni vagi, ambiguităţi, confuzii. Pentru a-i sugera propunătorului că ”problema” este rău pusă l-am putea sâcâi astfel: care ”ou”, ”oul lui Columb” sau oul de raţă pe care l-am mâncat ieri la prânz ? Care ”găină”, cea pe care se ţine târgul de fete sau cea pe care o desenez aici, pe hârtia aceasta ? Care ”început”, cel al anului [2006] sau cel al erei creştine ?

            Sintetizând:
- ”problema” insinuează că în succesiunea ou-găină-ou-găină ar exista un Prim Ou sau o Primă Găină, ca un început absolut al seriei. Or, din perspectiva evoluţiei biologice şi, la limită, a devenirii universale, nu există un început absolut. ”Oul” sau ”Găina” au fost, de exemplu, la un moment dat, coacervatele din oceanul planetar;

- ”problema” se hrăneşte, de asemenea, din confundarea relaţiei dintre ou şi găină, ca entităţi concrete, cu relaţia dintre noţiunile de ou şi găină, care sunt abstracţii, idei. Dacă în cazul relaţiei dintre acest ou concret şi această găină concretă putem, prin cercetări adecvate, să spunem care ”a fost la început” (= anterior), în cazul relaţiei dintre noţiunile de ou şi de găină problema primordialităţii este lipsită de sens, căci în noţiunea de găină gândim şi nota că ea apare dintr-un ou, iar în noţiunea de ou gândim că el este o găină posibilă…

            Servindu-ne de logică, de dialectică, de ”spiritul de fineţe” (Blaise Pascal), gândirea umană poate depăşi astfel de fundături. Încercaţi şi voi: ce-a fost la început, sămânţa de grâu sau planta de grâu ? Părintele sau copilul ? Societatea  sau individul ? Ordinea sau dezordinea (haosul) ? Lumina sau întunericul ? Cauza sau efectul ? Materia sau spiritul ?

            Succes !

PS

Mi-am adus aminte de aceste reflecții ale mele cu prilejul unei discuții din blogul lui conumishu , pe tema raportului individ-societate.

10 comentarii:

  1. Interesant raționamentul.

    Ce a fost la început, Iliescu sau KGB-ul? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Bogdan,

    Conexiunea pe care o faceți (Iliescu-KGB) este amuzantă.

    Dar, într-o analiză gravă, ea nu este de felul raportului ou-găina. Problema ”ce a fost mai întâi, oul sau găina ?” permite o confuzie între lucrurile concrete și noțiunile (abstracte) de ”ou” și ”găină”. Iliescu și KGB-ul sunt lucruri concrete. În consecință, având cultura necesară, oricine poate răspunde cu ușurință la întrebarea ”Ce a fost la început, Iliescu sau KGB-ul? :)”

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine, dacă Iliescu Ion este un produs al KGB, căci, cronologic, nu-i aşa?, nu poate fi invers, tatăl lui nea Ion, Alexandru, i-a premers KGB-ului. Din acelaşi punct de vedere al cronologiei, i-a premers şi NKVD-ului, chiar, şi atunci, firesc, ne întrebăm, oare ce a produs... predecesorul NKVD-ului, respectiv CEKA ţaristă, sau cum se numea respectiva instituţie? Adicătelea, cine-i ou şi cin' găină?

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Nicu, instituția respectivă, țaristă, se numea Ohrana, ea este cea care l-a alergat pe vremuri pe Ioseb Djugașvili, pe când, ca tânăr ilegalist, acesta incita în Caucaz la greve, făcea propagandă Partidului Bolșevic și spărgea bănci ca să finanțeze activitățile acestui partid (aceasta cu spargerea băncilor nu o spun la modul peiorativ, ci pentru că asta spune istoria despre tânărul Stalin).

    Bineînțeles, eu glumeam cu simpaticul Nea Nelu - cârpa kaghebistă.

    RăspundețiȘtergere
  5. :)
    La-nceput nu a fost gaina si nici oul, ci cocosul, rationament desprins din dogma religioasa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Râdeți, râdeți, dar purceaua-i aproape moartă de foame în cotineața capitalistă, oaia a avortat mielul care ne trebuia la Paști, iar găina a ouat o mărgică.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acum e încă bine, să vedem la anul pe vremea asta ce-o mai fi! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Admir frumoasa dvs. lecţie de logică.

    RăspundețiȘtergere
  9. E foarte simplu Nicu...
    Oul e KGB-ul şi gaina CİA:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Andreiule, ştintific vorbind oul a fost primul, cel de dinozaur:))

    RăspundețiȘtergere