vineri, 25 martie 2011

Captivi într-o lume hâdă


Panorama deșertăciunilor, pe care ne-o oferă mass-media, îmi creează sentimentul că suntem captivi într-o lume hâdă, schimonosită, fără speranța de a o putea înfrumuseța ori de a evada din ea.
În Japonia s-au produs mai multe accidente nucleare. Așteptam știrea că progresul tehnic miraculos din țara super-roboților a rezolvat rapid problema. Dimpotrivă, am aflat că bogătanii, conducătorii marilor bănci au părăsit în grabă țara, precum șobolanii corabia aflată în pericol de scufundare. Au fost desemnați 50 de nefericiți care să se sacrifice, aruncând apă peste reactoarele supraîncălzite. Bogătanii sunt mai preocupați de pokerul de la bursă.
În Libia se desfășoară un nou episod al procesului diabolic de violare a popoarelor, după episoadele relativ-recente ”Irak”, ”Afganistan”, ”Serbia” și după episodul ”democratizării” estului comunist. Individul care, printr-un fel de blestem, ne conduce de câțiva ani, calcându-ne cu sadism  în picioare, a așteptat cu obediență porunca de la Marele Licurici, pentru a ne angaja țara într-o altă mizerie a istoriei mondiale.
Fanaticii unguri (fiecare pădure are uscăturile ei) lucrează cu metodă la hăcuirea României. Unii folosesc mijloace subtile, sărind dintr-o barcă politică în alta, pentru a rămâne veșnic la conducerea țării (forțele naționaliste românești, precum PRM, sunt împiedicate cu obstinație să ajungă la putere). Alți unguri, cinici, spânzură simbolurile istoriei noastre naționale în piețe. Subtil sau cinic, ei își înfăptuiesc politica pașilor mărunți de hăcuire a României.
Pesediștii și liberalii se joacă de-a opoziția, de-a dărâmarea guvernului. Până și proștii pricep că ei nu doresc în mod real să acceadă la putere, asumându-și riscul guvernării înainte de alegeri. Nu grija salvării patriei este prioritară pentru ei, ci calculul politic meschin al poziției în sondaje. Iliescule ! Țara piere ! E mai rău decât în vremea lui Ceaușescu, de ce nu mai faci o revoluție ? N-ai ordin de la Pătatul ? Lăsați-l în pace, cred că tovarășul-domn Iliescu își scrie memoriile, omițând adevărurile tenebroase ale ”revoluției” române.
Ne-ar trebui un partid de stânga autentic, care să grupeze pe toți oropsiții acestui sistem, indiferent de naționalitate. Contradicția fundamentală este între Capital și Muncă. Noul Cod al muncii este un instrument perfid în mâna Capitalului folosit pentru înrobirea Muncii.
Dirigintele Aurel Badea ne spunea, pe când eram elev de liceu, că ”deșteptul învață și din experiența altuia, iar prostul nici măcar din a lui”. Mă tem că nu învățăm nici măcar din propriile noastre necazuri trecute. Așadar ne merităm soarta.

35 de comentarii:

  1. Bine aţi revenit, domnule profesor!
    Aspectul cu părăsirea Japoniei, precum fuga şobolanilor de pe corabia naufragiată, este foarte adevărat. Nu am timp şi loc să detaliez aici chiar cazul unui cunoscut, care, aflat în misiune temporară la Tokyo, şi-a evacuat soţia şi copii în România, dar apoi punea problema renunţării cu orice preţ la postul său, numai să vină şi el în ţară, pentru că acolo "e dezastru", că sînt "radiaţii", că e situaţie grea în privinţa condiţiilor de viaţă, tot de-astea.

    Păi, bun, şi ce facem, am zis, plecăm toţi de acolo şi îi lăsăm pe oamenii ăia singuri la greu? Nu e aici şi un aspect moral, întocmai ca al unei dezertări? Cum să renunţi tocmai acum, ca un laş, în mijlocul dezastrului, la serviciul pe care îl ai acolo, reprezentînd chiar oarece interese ale ţării tale, şi să dai bir cu fugiţii? Tu nu eşti acolo un simplu turist, nu? Ţi-ai pus la adăpost familia, e ok, dar tu rămîi pe metereze cît timp îţi cere misiunea. Mă rog, îl priveşte, eu subliniez doar aspectul chestiunii.

    Dar, de la bogătaşii aceia de care vorbiţi dvs., ce pretenţii să ai? Credeţi că la noi ar fi altfel? În caz de război sau de calamitate naturală, tot noi, ăştia, de rînd, rămînem. Parcă văd ce de limuzine, buluc, se vor precipita spre aeroporturi! În fine...

    Despre agresiunea din Libia mi-am spus părerea. De fapt, nimic din ceea ce s-a întîmplat şi din ce se întîmplă în nordul Africii şi prin celelalte state arabe nu este întîmplător. Şi, nici nu cred că explicaţia corectă e aceea că "popoarele arabe se ridică la luptă împotriva dictatorilor şi pentru democraţie". Nu asta e democraţia lor, nu pe asta o vor ei. Apoi, în spatele acestor dezordini sociale, în spatele acestor revoluţii haotice să le numim, se ascunde cu totul altceva. În spatele lor se ascund, în primul rînd, profitorii. Cine sînt ei? Îi vom vedea la un moment dat, căci vor ieşi la lumină triumfători!

    Iar, dacă vorbim de dictatori, primii care ar trebui să se ridice la luptă sînt supuşii monarhiilor, inclusiv supuşii britanici. La Londra nu e dictatură? Evident, atîta doar că acolo funcţionarea mecanismului politicianist în sine însuşi, e prezentat, perceput şi acceptat prosteşteşte ca regim democrat. Cît timp Imperiul există, adică atît timp cît resursele popoarelor pe care le supune şi le exploatază de secole nu se epuizează, britanicii vor avea de păpică, iar monarhia şi baborniţele ei, cu tot fastul, demagogia şi cabotinismul lor disgraţios şi perfid, nu se vor da plecate. Cînd le va veni sfîrşitul, nici măcar oile supuşilor majestăţii nu vor mai avea ce găsi pe insulele alea! Atunci, haleala şi titlurile nobiliare le vor veni englezoilor, în sfîrşit, din munca proprie. Aşa, vor scăpa, cu siguranţă, şi de sclifoseala aristocratică.

    Apropo de "Pătatul" iliescului. L-a îngropat pe Ceauşescu, a îngropat socialismul, a îngropat Uniunea Sovietică, a îngropat-o şi pe nevastă-sa, iar el îşi spală mîinile de sînge şi îşi mănîncă în tihnă milioanele de arginţi ai trădării scriindu-şi memoriile de vînzător de sine, de patrii şi de tovarăşi, unde altundeva decît acolo unde, pe vremuri, a fost ambasador racolat, la Londra! De-ai zic eu că, cel puţin la noi, "revoluţia anticomunistă" a fost, pe fond, o tentativă de lovitură antinaţională şi antirepublicană. Asta semnifica, de fapt, decuparea stemei republicane de pe drapelul tricolor.

    Ceva îmi spune, însă, că eşuată fiind, tentativa se va repeta. Sînt multe elemente care, pe un atent observator, îl conduc la o atare concluzie. Voi mai vorbi în viitor despre aspectul ăsta. Acuma, ce să zic, să încerce numai... Va fi vai şi amar, nu am nici o îndoială! Ori că, ori că că...

    RăspundețiȘtergere
  2. Erată: "...funcţionarea mecanismului politicianist în sine însuşi e prezentată, percepută şi acceptată prosteşteşte ca regim democrat".

    RăspundețiȘtergere
  3. Abia acum, pe seară, am avut surprinderea să aflu că, în timp ce eu mă revoltam pe aici împotriva politicii britanice, la Londra era în plină desfăşurare de forţe o mare... demonstraţie antiguvernamentală. Mă bucur nespus!

    Nu mă iluzionez că poporul va alunga de pe tron mucegăita dictatură a cotoroanţei şi va instaura Republica. Dar, e un fapt salutar că, circa o jumătate de milion de oameni au fost în stradă! Asta înseamnă că se poate! Şi, la această oră a serii demonstranţii încă sînt pe străzi.

    Tv-urile noastre de ştiri sînt foarte expeditive cu ştirea asta şi o tratează superficial, neimportant. Mai mult decît atît, Vlad Nistor, comentator de politică externă parcă, susţinea că cei "doar o 100-150 de tineri care i-au atacat pe poliţişti cu pietre şi au devastat un sediu de bancă, reprezintă grupul violent, antisocial, al demonstranţilor şi asupra lor autorităţile trebuie să acţioneze cu fermitate şi intransigenţă".

    Sigur că da. Am văzut, însă, că în Egipt şi Libia autorităţile nu au voie să acţioneze la fel cu cele de la Londra, iar dacă o fac, ea, Londra, şi acoliţii ei de la Paris, Roma, Washington ş.c.l., adică vaşnicele apărătoare ale "demooocrasi" în lume, vor interveni, scrofoloase la datorie, aşa cum ştiu ele mai bine: în fapt de seară, cu şişurile scoase, ca orice bandă de tîlhari la drumul mare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Nicolae Nicu,

    Aș paria că ar fi cum scrieți: ”În caz de război sau de calamitate naturală, tot noi, ăştia, de rînd, rămînem. Parcă văd ce de limuzine, buluc, se vor precipita spre aeroporturi!” Pentru că oamenii care își fac un scop al vieții din a strânge munți de avere într-o societate în care cei mai mulți oameni se zbat în nevoi sunt oameni egoiști. N-am nicio îndoială că indivizi precum Dinu Patriciu, Ion Țiriac ar reacționa cum v-ați imaginat.

    Despre situația din Libia, analizată într-un context mai larg, am citit un articol foarte bun în CriticAtac: ” Libia: revoltă populară, război civil sau agresiune militară?”
    Dacă nu l-ați citit și sunteți curios, îl găsiți aici:

    http://www.criticatac.ro/5360/libia-revolta-populara-razboi-civil-sau-agresiune-militara/

    ” Apropo de "Pătatul" iliescului. L-a îngropat pe Ceauşescu, a îngropat socialismul, a îngropat Uniunea Sovietică, a îngropat-o şi pe nevastă-sa, iar el îşi spală mîinile de sînge şi îşi mănîncă în tihnă milioanele de arginţi ai trădării scriindu-şi memoriile de vînzător de sine, de patrii şi de tovarăşi, unde altundeva decît acolo unde, pe vremuri, a fost ambasador racolat, la Londra!”

    I-aș dori un proces precum ”procesul de la Târgoviște”, să trăiască intens în ultimele clipe de viață ce bună este ”democrația” pe care a instaurat-o în locul ”regimului comunist totalitar”. Orgoliul oamenilor de acest fel juisează la gândul că vor rămâne în istorie ca mari ”reformatori”. În realitate sunt niște cinici pentru care oamenii sunt obiecte de statistică, sunt nedemni de a fi întrebați ce vor ei înșiși.

    ”aflu că, în timp ce eu mă revoltam pe aici împotriva politicii britanice, la Londra era în plină desfăşurare de forţe o mare... demonstraţie antiguvernamentală.”
    Despre astfel de demonstrații citesc în ziare de pe când eram copil. E un fel de libertate a animalului aflat în lesă. O schimbare radicală, o revoluție nu e posibilă fără ideologie adecvată și fără martiri. De exemplu în România, toți parveniții restaurației capitalismului s-ar solidariza, folosind toate mijloacele, inclusiv armele, pentru a apăra regimul care le conservă privilegiile. Ceaușescu a avut scrupule, ezitări, ăștia nu ar avea.
    ” Am văzut, însă, că în Egipt şi Libia autorităţile nu au voie să acţioneze la fel cu cele de la Londra”

    Nicolae Titulescu ar spune că așa se întâmplă când forța dreptului este înlocuită cu dreptul forței. Trăim într-o epocă în care principiile de drept internațional sunt ”flexibilizate” pervers sau încălcate în mod fățiș. ” Quod licet Iovis, non licet bovis”.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulţumesc pentru link-ul propus. Nu am citit textul, intru pe saitul respectiv, dar nu foarte des. Îl voi citi.

    Despre cinismul personajului de care vorbim, aş aminti declaraţia pe care a dat-o în timpul recentei sale vizite efectuate în România, unul dintre locurile crimelor sale, la care, iată, a revenit ca orice ucigaş: "Nu trebuia să îl omorîţi pe Ceauşescu ca pe un cîine"! Aha-aha!

    RăspundețiȘtergere
  6. Documentale publicate de WikiLeaks, care au produs valuri, ne arată în ce situație umilitoare a ajuns țara asta. Democrația este un paravan, după care păpușarii trag sforile. Țara noastră este guvernată de marionete, de lingăi față de Marele Licurici. România colcăie de spioni și de lingăi. S-au dus dracului independența, suveranitatea, demnitatea națională, nu doar economia națională.

    Fenomenul WikiLeaks acționează ca un developator de caractere. Din comentarii, constatăm că lingăii se calcă în picioare pentru a-și declara servilismul față de Jandarmul Mondial.

    L-am văzut pe Corneliu Vadim Tudor la emisiunea ”Subiectiv”. Categoric, este cel mai curajos om politic din zilele noastre. Este ultimul apărător al demnității noastre naționale.

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Valerius nu cred ca romani sunt pregatiti pentru "stanga" momentan...Mai dureaza pana ce romani ışi vor ındrepta atentia spre stanga, ınca nu le-a ajuns cutitul la os.Cred ca peste cativa ani va da roade.Ma ınşel?
    Şi apropos de bisericile şi bisericutele socialiste actuale din Romania ce parere aveti?

    Sanatate şi toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  8. S-a lucrat metodic, profesionist pentru a discredita ideologiile de stânga, îndeosebi ideologia comunistă. Toate slăbiciunile sistemului socialist au fost explicate prin așa-zisul caracter fundamental greșit al ideologiei respective. La efectele acestei propagande s-au adăugat efectele compromițătoare ale politicii partidelor autocaracterizate ”de stânga” (mă refer la cele care au semnalizat ”stânga”, dar au mers către ”dreapta”).

    Chiar dacă le ajunge cuțitul la os, oamenii fără un proiect politico-ideologic care să propună o alternativă autentică la actualul sistem nu pot depăși stadiul de răsculați. Probabil că timp de multe zeci de ani de aici încolo nemulțumirile sociale vor lua cel mult forma îmbrâncelilor cu jandarmii, pe stradă. Puternicii vremii au grijă să înăbușe din stadiul incipient orice mișcare revoluționară.

    Fără un centru de putere mondial care să ofere o alternativă la sistemul capitalist, orice zvâcnire revoluționară eșuează. Unii își pun speranțe în China. Eu cred că mai probabilă este evoluția Chinei către stadiul de mare putere imperialistă. Fermentul capitalist, din momentul în care apare în organismul social, lucrează eficient în sensul capitalismului. Mai devreme ori mai târziu, procesul instaurării capitalismului în tot sistemul nu va mai putea fi împiedicat.

    Vă urez și eu cât mai mult bine. Dar nu precum ipocritul ”Să trăiți, bine !”.

    RăspundețiȘtergere
  9. "Panorama deșertăciunilor, pe care ne-o oferă mass-media, îmi creează sentimentul că suntem captivi într-o lume hâdă, schimonosită, fără speranța de a o putea înfrumuseța ori de a evada din ea."

    De câte ori mă îneacă pesimismul mă consolez cu gândul că până la urmă această lume strâmbă, inumană, lipsită de raţiune şi sens se va prăbuşi sub povara propriei neputinţe de a mai avansa.

    Într-un fel pentru cauza revoluţiei cu cât este mai rău cu atât este mai bine.

    Mă aştept ca din nou ca lanţul capitalismul mondial să se frângă în cea mai slabă verigă a sa sub presiunea acestei mari crize economice şi morale ce în loc să se amelioreze, iată, se adânceşte.

    Cu privire la ţara noastră românii sau scuturat de iluzii în aceşti douăzeci de ani, iar oamenii ce trăiesc din muncă nu mai sunt reticenţi la discursul stângii radicale, nu se mai tem de comunism.

    Am vorbit cu o echipă de muncitori în construcţii pe care i-am angajat să-mi renoveze un apartament despre cum văd ei actualul capitalism. Toţi erau băieţi tineri în jurul vârstei de 30 de ani. Toţi fără excepţie mi-au spus că în această ţară nu se mai poate trăi, că singura lor speranţă şi dorinţă este să obţină de muncă în Occident, dar nici acolo nu este lesne de găsit ceva de lucru. Toţi trecuseră prin experienţa muncii în Spania unde perioadele bune au alternat cu cele rele şi cu ţepele date de antreprenori.
    Au declarat la unison că nu au nimic împotriva venirii din nou a comuniştilor la putere, ba chiar s-ar bucura de confiscarea averilor bogătanilor.

    Aceşti oameni tineri care până la urmă vor îngroşa rândurile proletariatului european sunt de ordinul milioanelor;nu au nimic de câştigat din capitalism pentru că nu-şi posedă decât braţele dar îşi aduc aminte de viaţa bună pe care părinţii lor au dus-o în comunism, de copilăria lor lipsită de griji, poartă în sufletul lor "virusul" unui "paradis pierdut" ce îi poate contamina şi pe muncitorii occidentali.

    Până la urmă, de ce nu, izbăvirea noastră ar putea veni din Occident sub forma unei revoluţii proletare.

    RăspundețiȘtergere
  10. ” De câte ori mă îneacă pesimismul mă consolez cu gândul că până la urmă această lume strâmbă, inumană, lipsită de raţiune şi sens se va prăbuşi sub povara propriei neputinţe de a mai avansa.”

    Este adevărat, istoria dovedește că nicio formațiune social-economică nu este veșnică. Și totuși, cât a durat sclavagismul ? Dar feudalismul ? Capitalismul însuși e revigorat, prin îngurgitarea sistemului socialist.

    ” românii sau scuturat de iluzii în aceşti douăzeci de ani, iar oamenii ce trăiesc din muncă nu mai sunt reticenţi la discursul stângii radicale, nu se mai tem de comunism.”

    Nu știu printre ce fel de oameni trăiți dv., dar cei printre care trăiesc eu, cu puține excepții, fac criză de nervi când le pui problema revenirii la socialism-comunism. Constat o gravă confuzie la acești oameni: sunt profund nemulțumiți de societatea în care trăiesc, au revendicări, cerințe de tip socialist-comunist, dar nu conștientizează natura cerințelor lor și nici că acestea nu pot fi înfăptuite în capitalism.

    RăspundețiȘtergere
  11. Asta am vrut sa scriu şi eu aseara dupa ce am citit comentul dl-ului Liviu. Da, sunt şi romani care vor dar multimea e problema. Multimea doreşte schimbare, sunt anti-basişti dar foarte multi te huiduie cand aud de communism.
    Dl. Liviu, nu sta de vorba decat cu marxişti, deci sa ınteleg ca şi zugravii erau marxişti?:))

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu vreau să-l supăr pe dl. Liviu, dar - zic, nu dau cu parul - poate că zugravii au intuit opțiunile politice ale gazdei și au dorit să-i facă plăcere, spunând ce-i place gazdei; mai apare o gustărică, o bericică...

    RăspundețiȘtergere
  13. :)
    Buna seara, tuturor!

    Mi-a placut radiografia, succinta si plina de obiectivitate, as spune.

    Am citit printre randuri si comentariile, si am fost de acord 100% cu observatia urmatoare, foarte pertinenta:
    "fac criză de nervi când le pui problema revenirii la socialism-comunism. Constat o gravă confuzie la acești oameni: sunt profund nemulțumiți de societatea în care trăiesc, au revendicări, cerințe de tip socialist-comunist, dar nu conștientizează natura cerințelor lor și nici că acestea nu pot fi înfăptuite în capitalism.
    Ma-ncumet sa spun ca nimanui nu-i pasa (dintre cei "sus-pusi"), ce fel de nemultumire sau deziderate au "talpasii". Se cauta o noua forma de sclavagism, si cred ca au si gasit-o, au inceput sa o si implementeze, incepand cu tarile dezvoltate, civilizate... "capitalizate".

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu constat nemulțumirile ”tălpașilor”, dar nu aș avea motivația (presupunând că aș avea puterea necesară) pentru a le face ”bine” cu forța. Prea de multe ori s-a greșit în istorie în acest fel, prin facerea de ”bine” cu forța. Eventuala comparația cu situația în care părintele îi face un bine cu forța copilului său nu cred că simplifică, ci complică discuția.

    RăspundețiȘtergere
  15. Am reflectat adesea la ceea ce înseamnă maxima morală a îndeplinirii necondiţionate a datoriei din respect pentru Legea Morală.
    Kant scoate acest imperativ categoric din existenţa libertăţii umane şi a lui Dumnezeu.

    Eu nu cred în Dumnezeu, sunt ateu, dar cred în libertatea omului şi în dialectica marxistă pe care o înţeleg ca mişcare a istoriei către punctul în care mersul său va fi guvernat în întregime de voinţa umană conştientă, în care socialismul va triumfa pe întreaga planetă.

    Consider că pentru oricine aderă la cele două principii enunţate mai sus maxima kantiană a datorie devine: acţionează în aşa fel încât acţiunea ta să se afle pe linia dialecticii marxiste sau altfel formulat, dă vieţii tale acelaşi sens cu sensul istoriei.
    Acţionând astfel pe lângă faptul că se circumscrie celei mai înalte morale, omul se eliberează şi de angoasa precarităţii şi contingenţei existenţei sale.

    Omul moral în sensul celor de mai sus nu are voie să contemple nepăsător războiul claselor, ci trebuie să se înroleze în el de partea celor care luptă pentru progres istoric.

    Socialismul nu este în esenţă un "bine" făcut celor mulţi, deşi posedă şi această latură, ci efortul celor mai avansate conştiinţe ale umanităţii de a raţionaliza istoria şi societatea.

    Raţiunea trebuie să triumfe chiar dacă cei mulţi i se vor opune deoarece nu-i înţeleg cu claritate scopurile sau sunt manipulaţi de forţele reacţiunii.

    RăspundețiȘtergere
  16. Bun articolul. Eu sunt mare fan al lui Gaddafi, sper ca această pisică cu nouă vieți care este colonelul să scape și să scape și țara sa odată cu el.

    Chiar e nevoie de o stânga adevărată, cum bine spuneși și dvs, d-le Valerius. Întrebarea este, există oamenii, conducătorii, care sunt în stare să reziste presiunilor și corupției, și să ducă această stângă la o victorie? Îmi pusesem speranța, după cum s-a văzut, în dl. Rotaru, al cărui discurs l-am apreciat.

    RăspundețiȘtergere
  17. Poporului ăstuia – să ne referim doar la poporul român – nu i-a ajuns cuţitul la os. Sau, şi dacă i-a ajuns, îi e totuna, căci pare să-şi fi pierdut simţul realităţii.

    Deşi adevărul şi calea (îi) sînt evidente încă din prima clipă a acestor peste 20 de ani trecuţi de la turnura istoriei şi cu atît mai evidente pe măsura trecerii timpului, a vieţii!, ele ţinînd de simţurile primare, aş zice chiar de simţurile instinctuale, măria sa, poporul, nu le vede, nu le înţelege, ori nu le crede.

    Dependenţa sa faţă de mistica ideologică insidioasă şi alienantă a regimului de ocupaţie, faţă de propaganda şi îndoctrinarea de substanţă mercantilist-amorală la care îl supun împilatorii săi, a devenit una de-a dreptul regnală.

    Este condiţia în care poporul îşi percepe şi îşi asumă îndobitocirea mentală şi comportamentală în modul cel mai firesc, ca pe o virtute democratică, ba, chiar, ca pe o binecuvîntare a sorţii, iar lanţul, cătuşa şi căpăstrul şi-le primeşte şi le acceptă la fel de firesc, ca pe bijuterii ale libertăţii de sine şi de conştiinţă.

    Nemulţumirea poporului, aparentă şi paradoxală în conţiile date şi, deopotrivă, înşelătoare pentru cei care mai cred în el şi mai mizează pe conştienţa şi pe revolta sa eliberatoare, este stimulată şi instigată înadins tocmai de ocupanţii şi împilatorii săi, cînd în contra puterii marionetă, cînd în contra opoziţiei simulacre, dar, de fiecare dată şi întotdeauna, împotriva fostei orînduiri socialiste, ca mecanism garant al alternanţei politicianiste derutante, ca argument anesteziant şi încarcerant al pretinsei existenţe şi funcţionări a libertăţii şi democraţiei şi, de fapt, ca mecanism garant şi atribut al susţinerii, menţinerii şi încăpuşării definitive a regimului decapitalizării naţionale şi sociale.

    În aceeaşi notă conceptuală, am să spun că – apropo de China şi de perspectiva evoluţiei ei spre imperialism, pe care o desluşeşte dl. Valeriu într-unul dintre cometariile d-sale – nu mi se pare deloc nerealistă o asemenea perspectivă asupra uriaşului stat asiatic şi cred, am mai spus-o cuiva cu cîtva timp în urmă, că este probabil să asistăm, la un moment dat, urmare a gravelor inechităţi şi nedreptăţi pe care le generează economia capitalistă în rîndul celor mai largi structuri ale populaţiei chineze, la o revoltă socială... „anticomunistă” de proporţii în China, menită să înlăture de la conducerea politică a ţării partidul comunist.

    Riscurile asupra securităţii şi integrităţii Chinei vor fi în acest caz enorme, iar în plan mondial efectele unui conflict intra-social, politic şi ideologic, economic, etnic şi confesional, şi, inevitabi, militar în China vor fi, de-a dreptul, devastatoare.

    În primul rînd exodul a sute de milioane de chinezi – din toate motivele pe care le-am enumerat a le presupune un asemenea conflict – spre ţările asiatice vecine, inclusiv Rusia, dar, mai ales, spre Europa şi America de Nord, va fi de neoprit şi de necontrolat. Ce va urma într-o asemenea situaţie, nici să nu îndrăznim să ne gîndim.

    RăspundețiȘtergere
  18. ... Da, putem spune că poporul a fost manipulat împotriva stângii. Pe de altă parte, există și semnale contrare, de exemplu, am citit de un sondaj care arăta că 60% dintre români regretă regimul trecut - presupun că este vorba de partea de până în anul 1980, când românii au atisn cel mai înalt nivel de trai și de civilizație din întreaga lor istorie.

    RăspundețiȘtergere
  19. Da, şi acelaşi sondaj, sau altul similar, dat publicităţii săptămîna trecută, spune că 81% dintre români consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sigur, autorii sondajului nu au mai considerat necesar să precizeze că direcţia de deplasare a României este, de 21 de ani, spre capitalism. Asta înseamnă că nici nu a ajuns acolo, deşi eu, mărturisesc, aveam altă impresie. Dar, şi dacă nu a ajuns încă, şi trăim în halul în care trăim, vă imaginaţi cum vom trăi cînd vom şi ajunge acolo? Cine va mai ajunge acolo...

    Hai, care vrei s-o tăiem înapoi? Pînă nu e prea tîrziu. Să nu ziceţi că nu v-am spus!

    RăspundețiȘtergere
  20. Domnule Florian Liviu,

    Citind comentariul dv. de mai sus am simțit primul dezacord major în raport cu ideile pe care le exprimați, de când vă citesc.

    Dacă cineva m-ar fi întrebat cine a spus ”Raţiunea trebuie să triumfe chiar dacă cei mulţi i se vor opune deoarece nu-i înţeleg cu claritate scopurile sau sunt manipulaţi de forţele reacţiunii.”, aș zice că vreun Patapievici. Dar am constatat, cu tristețe, că ”sentința” a fost dată de dv. Ideea aceasta este mai degrabă hegeliană, decât marxistă. Spuneți că sunteți ateu, dar ideea la care mă refer este mai curând teologică (nu trebuie decât să înlocuiți termenul ”Rațiunea” prin termenul ”Dumnezeu). Marx ar fi spus altfel, de exemplu ar fi spus ”Teoria devine o forță materială deîndată ce cuprinde masele”.

    Eu gândesc altfel, ca un Churchill în oglindă: comunismul nu poate fi o societate perfectă, dar este cea mai bună societate pe care mi-o pot imagina, pentru că are drept scop desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție – sursa inechităților sociale majore (deja Rousseau exprima în mod clar această idee când se referea la primul om care a împrejmuit o suprafață de pământ și a spus ”Acesta este al meu”). Dar nu recunosc nimănui ”dreptul”, chiar dacă omul respectiv ar fi genial, de a mă constrânge să merg pe un drum pe care el îl consideră a fi drumul Rațiunii. Tot așa, nu pot constrânge majoritatea nedreptățită a societății capitaliste să meargă pe drumul spre comunism. Dacă această majoritate nu alege în cunoștință de cauză, deci în mod liber, comunismul, atunci ea nu va avea nicio responsabilitate pentru tot ce se va întâmpla pe drumul către comunism, orice vină va fi a mea, în calitate de factor constrângător. Dimpotrivă, dacă am de partea mea o majoritate socială formată din oameni aflați în cunoștință de cauză, atunci nu voi avea nicio ezitare în a-i constrânge pe privilegiații societății capitaliste să urmeze drumul comunismului.

    Sunt conștient, în acest mod proiectul comunist devine aproape imposibil de realizat, dar acesta mi se pare un rău mai mic decât drumul spre comunism ca un drum pavat cu bunele mele intenții. Pur și simplu, nu-mi pot asuma rolul de face bine cu forța.

    RăspundețiȘtergere
  21. Domnule profesor,
    Poate că aveţi dreptate. Voi reflecta.

    RăspundețiȘtergere
  22. Domnule Nicu, câteodată mai visez și eu la comunism, unul bun, bineînțeles, mitic aș putea spune.

    RăspundețiȘtergere
  23. Vă felicit! Eu nu visez şi nu am visat niciodată la într-atît de departe. Rînduielile socialiste cred că ne-ar fi fost şi ne-ar fi suficiente. Şi, mai ales, necesare. Noi nu observăm, dar, uite, de socializat, socializăm! Procesul de socializare este continuu, de cînd lumea, şi ireversibil, de neoprit şi de nerăsturnat, nici prin revoluţii, nici prin contra-revoluţii. Doar formele, mijloacele şi procedeele manifestării sale diferă, se diversifică şi se multiplică în timp şi spaţiu. Chestiune de dialectică imanentă a materiei şi a metafizicii imanente... Chestiune a mişcării universale şi multiversale absolute.

    RăspundețiȘtergere
  24. Domnule Nicu,

    Om vedea ce-o mai fi, orânduirea capitalistă prezintă cam multe semne de boală.

    RăspundețiȘtergere
  25. Domnule Florian Liviu,

    Știți că în domeniul proiectelor de transformare a societății nu operăm cu adevăruri de tip matematic, valabile oricând și oriunde, ci lucrăm cu preferințe, interese. Din această perspectivă, nimeni nu are Dreptatea (absolută) de partea lui.

    Mi se pare că în mesajul dv. (”Poate că aveți dreptate. Voi reflecta.”) simt o undă de supărare. Dacă este așa, supărarea dv. este, ea însăși, o dovadă că am spus un adevăr atunci când opinam că preferința unui om în domeniul transformării societății poate să nu fie pentru oricare alt om ”binele”, ”Rațiunea”, prin urmare nu putem accepta, principial, că o astfel de preferință poate fi justificat-constrângătoare.

    RăspundețiȘtergere
  26. Nu poate fi justificat-constrângătoare împotriva majorității cetățenilor, dar poate fi justificat-constrângătoare împotriva unei minorități privilegiate, exploatatoare. În fond, aceasta este esența democrației autentice.

    RăspundețiȘtergere
  27. Domnule profesor Valerius,

    Nu mă deranjează critica atunci când vine de la o persoană bine voitoare, din contră, este chiar bine venită pentru că îndeamnă la reflecţie mai adâncă, mai profundă.

    Ştiu că adevărul nu se obţine prin revelaţie ci se cucereşte prin lupta argumentelor, prin dezbatere.

    Rezumând problema este următoarea.
    Esenţa democraţiei autentice este impunerea voinţei majorităţii, aflată în deplină cunoştinţă de cauză,într-o chestiunea sau alta în ceea ce priveşte viaţa politico-socială.

    Dar ce ne facem când majoritatea este manipulată, dezinformată, intoxicată, minţită, dusă de nas, etc. de o minoritate de privilegiaţi care culmea ipocriziei se legitimează în numele democraţiei?

    Ce ne facem când majoritatea din motivele enumerate mai sus se află în incapacitate decizională ?

    În 1917 masele au pornit revoluţia cerând trei lucruri: pace, pâine, pământ. Atât. Nu au cerut nici socialism, nici comunism pentru că ţinute în ignoranţă ca şi azi prea puţini ştiau despre ele.

    Lenin şi partidul său nu au aşteptat ca masele să devină marxiste,deşi au fost voci puternice în partid care susţineau teza că revoluţia trebuie să-şi consume mai întâi etapa burghezo-democratică, că proletariatul nu este pregătit pentru preluarea puterii politice, că trebuie să aştepte mai întâi declanşarea revoluţiei în ţările occidentale, că Rusia este o ţară cu o uriaşă majoritate ţărănească care nu aderă la socialism, etc., ci au acţionat cu hotărâre asumându-şi întreaga responsabilitate politică.
    Au înlăturat guvernul pro-capitalist al lui Kerensky şi au dizolvat Adunarea Constituantă pe motivul întemeiat că nu mai reflecta noua situaţie politică a ţării.

    Ştim de la Marx că practica istorică este singurul criteriu al adevărului, iar în cazul de mai sus ea ne-a arătat că Lenin a avut dreptate pentru că masele l-au urmat făurind în urma unui război civil deosebit de sângeros declanşat de forţele reacţiunii primul stat al proletarilor liberi.

    RăspundețiȘtergere
  28. Deci Lenin conduce o minoritate care devine majoritate abia după preluarea puterii şi care se cimentează şi se oţeleşte în luptele războiului civil.

    RăspundețiȘtergere
  29. Domnule Florian Liviu,

    1). Ați exprimat o concluzie:

    ” Rezumând problema este următoarea.
    Esenţa democraţiei autentice este impunerea voinţei majorităţii, aflată în deplină cunoştinţă de cauză,într-o chestiunea sau alta în ceea ce priveşte viaţa politico-socială.”

    Presupun că prin această concluzie ați exprimat nu doar punctul meu de vedere, ci și pe al dv. Dacă da, atunci nu ne rămâne decât să acționăm în consecință, adică în sensul democrației autentice.

    2). ” Dar ce ne facem când majoritatea este manipulată, dezinformată, intoxicată, minţită, dusă de nas, etc. de o minoritate de privilegiaţi care culmea ipocriziei se legitimează în numele democraţiei?
    Ce ne facem când majoritatea din motivele enumerate mai sus se află în incapacitate decizională ?”

    Ce facem cu copilul care vrea să bage mâinile în foc, crezând că este Gerilă din basmul cu Arap Alb ? Îi tăiem mâinile ? Dacă ”majoritatea este manipulată, dezinformată, intoxicată, minţită, dusă de nas, etc. de o minoritate de privilegiaţi”, trebuie să facem tot ce stă în puterile noastre pentru a o face să ajungă ”în deplină cunoştinţă de cauză”, cum spuneați în concluzia de mai sus. Trebuie să explicăm chiar și ”minorității de privilegiaţi” că, în locul unui război cu valuri de sânge, între clase antagoniste, este de preferat o societate socialistă echitabilă; unii din această minoritate, cei care sunt cu adevărat creativi (nu speculanții, mafioții, hoții) ar putea fi foarte buni conducători de întreprinderi socialiste.

    Anticipez: veți spune că acesta este ”iluminism” desuet, naiv, ineficient. Și nu veți spune chiar un neadevăr. E multă naivitate în a crede că, într-o societate în care ”minoritatea de privilegiați” deține (aproape) toate mijloacele de persuasiune în masă, poți ilumina masele de nedreptățiți, ba încă și pe câțiva dintre privilegiați.

    Dar alternativa dv. este preferabilă ? Sugerați că o minoritate de băieți deștepți, care știu totul despre ”Rațiune” ca principiu al Lumii, ar trebui să se războiască nu doar cu cei care, realmente, sunt arhitecții acestei lumi hâde, ci și cu ceilalți, mulți, nedreptățiți dar și proști, cărora ar trebui să le facă ”bine” prin constrângere.

    3). Ca un contraargument față de poziția mea, dați ca exemplu experiența leninistă: ”Deci Lenin conduce o minoritate care devine majoritate abia după preluarea puterii şi care se cimentează şi se oţeleşte în luptele războiului civil.”

    Indubitabil, Lenin a fost un geniu. Dar noi, ăștia bolnavi de ideea comunistă, ce trebuie să facem ? Plecăm pe același drum ? Oare drumul acela mai există sau istoria l-a șters ? Dacă mai există, atunci hai să începem: să preluăm puterea politică mai întâi și apoi să chemăm majoritatea să vină de partea noastră.

    Domnule Florian Liviu, eu sunt Don Quijote, dumneavoastră cine sunteți ?

    RăspundețiȘtergere
  30. Domnule profesor Valerius,

    Sunt un proletar, umil slujitor al idealurilor comuniste.

    RăspundețiȘtergere
  31. Bine, domnule Florian Liviu.

    Dacă nu vă e rușine cu mine, sunt alături de dv.

    RăspundețiȘtergere
  32. Minoritate care își recapătă "legal" și "firesc" privilegiile prin ceața "drepturilor speciale ale minorităților" organizate - bresle alcătuite pe alte criterii decît cele profesionale, dar cu același rol de a stabiliza ierarhiile sociale ca în feudalism. Proces care se desfășoară în paralel cu diluarea respectului față de individ și demnitatea lui, singura minoritate (ultimă) care începe să-și piardă pînă și identitatea.

    (sper că voi reușesc să plasez comentariul)

    RăspundețiȘtergere
  33. Domnule profesor Valerius,

    mă simt nespus de onorat de solidaritatea dvs. şi vă asigur că şi eu sunt alături de dvs.

    RăspundețiȘtergere
  34. ”Minoritate care își recapătă "legal" și "firesc" privilegiile prin ceața "drepturilor speciale ale minorităților" organizate - bresle alcătuite pe alte criterii decît cele profesionale, dar cu același rol de a stabiliza ierarhiile sociale ca în feudalism.”

    Constatați o realitate.
    Dar acesta este sensul autentic al democrației ?

    RăspundețiȘtergere