în
1). ” Încercarea de sinucidere a domnului Adrian Sobaru nu a emoţionat puternica naţiune română (…)”
N-aș generaliza, dar nici nu spun că enunțul dv. nu este adevărat cu referire la majoritatea trăitorilor în capitalismul fundamentat pe principiul ”homo homini lupus”. Poate transmiterea în direct a unui act canibalic ar mai putea emoționa ”omul nou”. Căci afectivitatea lui este tăbăcită prin emisiunile suprasaturate de violență, de senzații tari și, bineînțeles, de traiul de zi cu zi în jungla numită ”democrație”. Omul nou își poate savura prânzul chiar și asistând la o necropsie.
2). ”Despre Sfîntul Sinod tac, pentru că şi sinodul tace cu privire la poporul român”.
Tace, căci și acolo Întâi-Stătătorul este, ca și Guvernatorul Băncii (așa-zis) Naționale a României, om cu plecăciune față de Mai-Marii Lumii care-și experimentează proiectele sadice pe turmele numite popoare.
3). ”Încercarea de sinucidere care a avut loc în Parlamentul României este un gest de protest politic cert, fără urmă de îndoială. Este tocmai încărcătura care i-a făcut pe reprezentanţii puterii să tacă, apoi să-l acuze pe „făptuitor“ de intenţii necurate, de boală psihică şi de trădarea propriei familii”.
Inițial am avut îndoială față de motivația politică a gestului lui Adrian Sobaru.
Dar, după ce am văzut emisiunea lui Mihai Gâdea, în care l-a avut ca invitat pe Adrian Sobaru, am ajuns la aceeași concluzie, anume că încercarea de sinucidere a lui AS este ”un gest de protest politic cert”. Adrian Sobaru mi-a făcut o impresie bună prin inteligență, prin problemele pe care și le pune, prin abilitatea de a evita manipularea răspunsurilor sale de către Mihai Gâdea.
4). ”Sinuciderea ca protest politic este o formă extremă de acţiune politică a unui om care îşi vede sfîrşite orice alte posibilităţi de acţiune. Acesta este convins că nimic din ordinea sau dezordinea societăţii nu-l mai poate adeveri ca cetăţean în faţa unei puteri abnorme şi abuzive”.
Dar ele pun în evidență, totodată, după cum remarcați și dv., absența solidarității sociale a celor umiliți. Oare care ar fi fost reacția mulțimii, a ”presei democratice”, a ”Occidentului paznic al drepturilor omului” dacă un om s-ar fi aruncat, în semn de protest, de la balconul Marii Adunări Naționale, în timpul cuvântării lui Nicolae Ceaușescu ? De ce ”mămăliga” nu mai ”explodează” ? Ne lipsesc impulsurile mobilizatoare ale ”Europei Libere”, ”Vocii Americii” ? Sau s-a produs o schimbare esențială în conștiința oamenilor ? Nu cumva am devenit, deja, ”oameni noi” ?
Postări
"Adrian Sobaru nu este un erou, nu este nici o victimă, este doar o fereastră spre dezastrul nostru ca societate.", conchide eronat Mihai Gheorghiu. Din contră, eu am convingerea că este deopotrivă şi erou şi victimă.
RăspundețiȘtergereEste erou pentru că în situaţia disperată a lui Sobaru se afla milioane de români dar numai el a avut demnitatea, curajul şi tăria morală de a-şi da viaţa pentru ca suferinţa şi mizeria mută a acestora să ajungă la urechile înfundate cu ceară ale guvernanţilor.
Este victimă chiar de două ori,o dată este victima contrarevoluţiei din decembrie 1989 care a împins înapoi în mizerie,lipsuri şi sclavie salarială toată clasa muncitoare românească, iar apoi pentru că a avut "nenorocul" să rămână în viaţă, este victima nepăsării şi lipsei noastre de solidaritate.
"Adrian Sobaru nu este un erou, nu este nici o victimă, este doar o fereastră spre dezastrul nostru ca societate.", conchide eronat Mihai Gheorghiu. Din contră, eu am convingerea că este deopotrivă şi erou şi victimă.
RăspundețiȘtergereDomnule Florian Liviu,
În problema pe care ați ridicat-o opinia mea este concordantă cu a dv.
Cred că ar fi bine să vă dezvoltați argumentele și în ”Observatorul Cultural”, în spațiul comentariilor la articolul respectiv. E întristător faptul că acest subiect grav nu este comentat, în timp ce alte subiecte sunt comentate pe multe pagini.
Mă tot întrebam de ce Mihai Gheorghiu nu răspunde la întrebarea îndreptăţită şi pusă pe un ton foarte civilizat de dvs. în legătură cu concluzia sa idioată că Adrian Sobaru nu este nici erou nici victimă. Am accesat zile în şir pagina respectivă aşteptând răspunsul, mizând eronat pe faptul că Mihai Gheorghiu este un om de bună credinţă ale cărui afirmaţii au o bază raţională.
RăspundețiȘtergereDar curiozitatea m-a împins ieri să dau click pe linkul cu numele său aflat chiar sub titlul articolului despre Sobaru. Şi iată ce aberaţii cumplite poate să scrie acest snob certat cu logica, cu bunul simţ şi cu adevărul istoric în articolul intitulat "Comunism şi experienţă teratologică românească"
http://www.observatorcultural.ro/Comunism-si-experienta-teratologica-romaneasca*articleID_22978-articles_details.html
Am ales un pasaj la întâmplare:
"Ceea ce rezistă pînă la capăt în comunism este exerciţiul biologic al supravieţuirii şi funcţia socială a muncii. Nicăieri munca nu îndeplineşte un astfel de rol „metafizic“ ca în comunism. Chemarea Partidului este întîi la muncă. Munca creează sentimentul vieţii şi al umanităţii, precum şi pe acela al solidarităţii. Poporul muncitor este poporul suveran, poporul salvat istoric. Avem aici crearea sclaviei supreme. Occidentul leagă munca de profit, deci de putere. Stalin o concepe ca sclavie generalizată, ca modul optim al supunerii, al înfrîngerii. Munca în comunism este un îndelung experiment al falimentului. Cu toate acestea, nu mai puţin util. Munca instituie, produce robi perpetuu, pentru gigantica minciună ideologică. Ficţiunea iresponsabilă a construcţiei şi a progresului nemărginit funcţionează ca religie a salvării, a devenirii glorioase spre omul nou. Munca este instrumentul acestei deveniri, asceza necesară pentru noua umanitate planificată. "
Un exemplu tipic de beţie de cuvinte, stereotipuri, un ghiveci de incultură, incoerenţă, lipsă de respect pentru logică şi pentru cititor.
Fireşte că în mintea confuză, amalgamată şi plină de clişee a autorului, Sobaru nu este nici erou nici victimă.
Concluziile critice din articolul lui Mihai Gheorghiu despre Adrian Sobaru sunt corecte.
RăspundețiȘtergereDin cele aflate de la dv. conchid că nu mi-a răspuns (nu ne-a răspuns) pentru că a considerat compromițător dialogul cu noi (s-o fi interesat și el de ”profilul” nostru politico-ideologic).
Evaluările dv., bazate pe citatul oferit, sunt corecte (”lipsă de respect pentru logică” etc.). Parcă un copil a tăiat cu foarfeca niște fraze din ziare și le-a juxtapus.
Presupun că autorul ăsta n-a auzit de principiul logic al non-contradicției, altfel nu-mi explic inepția: ”Munca în comunism este un îndelung experiment al falimentului. Cu toate acestea, nu mai puţin util.” Mă întreb dacă mintea unui astfel de individ poate înțelege adevărul următor: capitalismul restaurat după 1989 are aproape jumătate din durata ”îndelungului experiment al falimentului” comunist din România, dar el n-a reușit încă nici să fure, nici să consume tot ceea ce s-a creat în timpul acelui ”experiment al falimentului”, cu atât mai puțin să construiască ceva echivalent !
Altă tâmpenie: ”Chemarea Partidului este întîi la muncă.” La ce-o fi vrut să-i cheme pe oameni, la ”profit”, înainte de a-l produce ?
Analiza întregului citat ar fi o pierdere de timp. Prefer să închei cu vorbele dv. : ”Un exemplu tipic de beţie de cuvinte, stereotipuri, un ghiveci de incultură, incoerenţă, lipsă de respect pentru logică şi pentru cititor.”