sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Domnule Ion Iliescu,

(NOTĂ : această scrisoare a fost postată iniţial - 21.12.2010 - ca un comentariu pe blogul domnului Ion Iliescu. Dar nu a primit „verde la semafor”. În consecinţă, am postat-o aici). Mă numesc Valeriu Stănescu şi sunt profesor de filozofie (socio-umane) într-un liceu din Slobozia, judeţul Ialomiţa. Nu am nici un drept să vă irosesc timpul, de aceea mă simt dator să vă previn că nu intenţionez să vă aduc vreun omagiu, dar nici să fiu necuviincios. Decideţi în acest moment dacă veţi continua să citiţi sau nu scrisoarea mea. Îmi displace manierismul de tip „nici usturoi nu am mâncat, nici gura nu-mi pute”, dar cred că este necesar să vă spun câteva lucruri despre mine, care pot fi verificate. N-am fost un privilegiat al vechiului regim. În momentul „revoluţiei” eram profesor suplinitor (în locul căsniciei de tip fără frecvenţă, am preferat facultatea fără frecvenţă, în consecinţă nu am primit repartiţie). Am convingeri politico-ideologice de stânga, apreciez că Marx nu trebuie aruncat la coşul de gunoi al istoriei. Am devenit membru al P.C.R. pentru că am vrut, nu „de nevoie” sau „pentru a obţine butelie de aragaz”. Mă consider, în continuare, membru al acelui partid, despre care cred că a fost desfiinţat în mod abuziv. În decembrie 1989, deşi eram conştient că sistemul scârţâia chiar în articulaţiile sale fundamentale, am simţit o mare tristeţe intuind că scopul păpuşarilor era nu neapărat îndepărtarea Ceauşeştilor, ci schimbarea sistemului social-politic. Presupunând că este relevant, de-a lungul timpului, în alegerile prezidenţiale, am votat pentru Ion Iliescu, Adrian Păunescu, Vadim Tudor, Constantin Rotaru, Mircea Geoană. Permiteţi, vă rog, şi câteva mărturisiri care vă privesc. Nu ştiam nimic despre dv. în decembrie 1989 (nu m-am informat niciodată de la surse otrăvite ideologic, precum „Europa Liberă”). Partea din discursul de la televiziune care începea cu „stimaţi tovarăşi” şi în care apreciaţi că Ceauşeştii „n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară” mi-a trezit o speranţă (pentru acelaşi fragment alţii v-ar „judeca” precum pe Ceauşescu la Târgovişte). În alt moment, în care un răsculat v-a întrebat câţi muncitori sunt nominalizaţi pe lista CFSN şi dv. i-aţi răspuns răstit că acolo sunt nominalizate personalităţi care s-au afirmat ca disidenţi etc., am simţit ghimpele îndoielii. Eram conştient că nu alde nea Gheorghe şi ţaţa Vasilica ar fi putut conduce ţara în acel moment, dar tonul răspunsului nu mi-a plăcut. Deşi ştiam că mă fac părtaş, inclusiv prin votul meu, la distrugerea formaţiunii social-economice socialiste, am fost constrâns să intru în jocul evenimentelor. De pildă, în 12 ianuarie 1990, când pe Dumitru Mazilu îl apucase isteria anticomunistă, eu, familia mea, rudele mele am fost de partea maselor de muncitori care vă scandau numele. Ulterior am reuşit să vă cunosc mai bine. V-am înţeles destinul dramatic: sunteţi atacat şi de la dreapta şi de la stânga. Cea mai gravă acuzaţie pe care mi-am permis să v-o aduc, în forumul Pruteanu, a fost de „gorbaciovist trădător”. În opinia mea, şi dv., dar mai ales Gorbaciov, de pe o poziţie elitistă, aţi hotărât că ştiţi ce este bine pentru popor şi că sunteţi îndreptăţiţi să înfăptuiţi acest bine. Despre prototipul Gorbaciov nu (mai) am o impresie bună. Este posedat, ca de un demon, de convingerea că este reformatorul genial de care Omenirea avea nevoie. Occidentalii i-au intuit orgoliul maladiv şi au aplicat politica vulpii faţă de corb. După ce l-au stors ca pe o lămâie, în momentul în care decrepitul Elţân, în prostia lui proverbială, le servea mai bine interesele, l-au abandonat pe Gorbi. Ceauşescu, deşi mai puţin instruit, avea o inteligenţă vicleană superioară elitismului narcisist al lui Gorbaciov: a primit medaliile şi elogiile ipocrite ale occidentalilor, s-a lăsat plimbat cu caleaşca regală, dar şi-a urmărit propriile interese. Dv., domnule Iliescu, prin intelectualismul narcisist vă asemănaţi cu Gorbaciov: de mai multe ori aţi relevat, cu emfază, că Ceauşescu v-a acuzat de „deviaţie intelectualistă”. Totuşi, acuza „Cizmarului”, cum îi spun unii, era concordantă într-o măsură cu o idee valoroasă, exprimată încă de Heraclit: „polimathia” (mulţimea cunoştinţelor, erudiţia) nu este o condiţie suficientă pentru a fi „sophos” (înţelept). Alteori aţi abandonat principii, preferând o victorie politică imediată. După ce anterior aţi declarat că sunteţi „liber cugetător”, în momentul în care Emil Constantinescu v-a întrebat „Credeţi în Dumnezeu, d-le Iliescu ?”, aţi improvizat un răspuns despre educaţia religioasă pe care aţi primit-o. Eu, ca alegător, aş fi preferat să spuneţi: domnule Constantinescu, eu candidez pentru calitatea de Preşedinte al României, nu pentru a deveni Patriarh. În consecinţă, declar în mod sincer că nu mă lepăd de opţiunea mea de liber cugetător şi că, totodată, am tot respectul pentru cei care au opţiuni religioase. Am speranţa că poporul român nu are puseuri inchizitoriale şi va aprecia sinceritatea mea. Dacă nu, vă va alege pe dv. Dintre politicienii români ai momentului respectiv, doar venerabilul Bârlădeanu a fost sincer până la capăt, spunând la televiziune cam aşa: „noi trebuie să întrebăm poporul ce vrea, vrea o reformare a socialismului, vrea capitalism ? Trebuie să spunem oamenilor că economia de piaţă are drept consecinţe şi şomajul, şi inflaţia, şi polarizarea averii”. Domnule Iliescu, probabil că nu v-aş fi scris niciodată, dar lectura unui articol recent din „Adevărul” m-a determinat să vă scriu. Cu îngăduinţa dv., citez câteva pasaje din acel articol: „Ion M. Ioniţă.: Regretaţi executarea lui Ceauşescu în ziua de Crăciun? Ion Iliescu: Nu am de ce să regret. El a plătit pe merit, pentru că era principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. I.M.I.: Procesul pare un proces stalinist, din 1938. I.I.: Nu stalinist, dar a apărut ca un proces într-o situaţie excepţională. I.M.I.: În care apărătorul devine principal acuzator. I.I.: A fost un proces excepţional, într-o situaţie excepţională. Ovidiu Nahoi: Dumneavoastră ştiaţi, înainte de declanşarea procesului, că or să-l judece şi or să-l şi împuşte? I.I.: Nu dragă, pe 24 am luat noi decizia. Am văzut că a trecut noaptea de 22 spre 23, noaptea de 23 spre 24, mureau oameni cu fiecare oră de întârziere. Atunci a apărut o asemenea idee, că cei care execută o asemenea diversiune o fac legaţi de un crez. (…) orice întârziere ne costa vieţi omeneşti. Şi am zis, indiferent în ce condiţiuni, un proces, chiar improvizat, este forma juridică bazată pe legile lui Ceauşescu, pentru a lua o decizie dramatică. O.N.: Ştiaţi că o să moară? I.I.: Eram convins. Atunci, orice complet nu putea să nu-l judece şi să nu-l condamne, conform legilor. I.M.I.: Decizia de a iniţia procesul a fost cea mai grea pe care aţi luat-o? I.I.: Sigur că nu era simplu. (…) Eu nu sunt un tip crud, răzbunător”. Mult timp am crezut că dv. nu împărtăşiţi convingerile killer-ului Gelu Voican Voiculescu, pentru care sensul vieţii constă în cinism. Acum constat că etalaţi acelaşi cinism: „nu am de ce să regret”, „a fost un proces excepţional, într-o situaţie excepţională”, „şi am zis, indiferent în ce condiţiuni, un proces, chiar improvizat, este forma juridică bazată pe legile lui Ceauşescu, pentru a lua o decizie dramatică”. Reiese clar, din cuvintele dv., că aţi fost de acord cu o crimă, considerând-o scuzabilă în acel moment istoric. Nu aveţi remuşcări pentru faptul că Ceauşeştii au fost împuşcaţi pe baza unor acuzaţii mincinoase ! Nu sunt un susţinător fanatic al lui Ceauşescu, dar nici un duşman care i-ar fi băut sângele. Ca tot românul pe care fostul şef de stat a vrut să-l facă fericit cu forţa, am avut momente când l-am urât, dar au fost şi momente în care mi-a fost simpatic. Îmi provoacă, însă, oroare asasinatul politic, violenţa iraţională, injustă, imorală asumate cu cinism ca mijloace pentru progres social. Citind declaraţiile dv. cinice, pentru câteva clipe am dorit să aveţi parte de aceeaşi „situaţie excepţională” (ştiţi foarte bine că aveţi mulţi adversari fanatici, care v-ar trata ca pe Ceauşeşti). Dar în momentul următor mi s-a făcut ruşine. Totuşi, nu v-am putut ierta, căci prin cinismul dv. aţi trezit în mine o dorinţă pentru care mi-e ruşine. Drept pentru care v-am comunicat aceste gânduri. Dixi et salvavi animam meam.

6 comentarii:

  1. Bine v-am regăsit, d-le Valerius. :)
    Am citit şi apreciat postarea dvs către master Iliescu, pentru că tovarăş nu mai este din 1989 încoace, s-a transformat într-un veritabil cap al unui partid de tip mafiot din economia de piață.
    D-le Valerius, frustrările provocate de Ceauşescu, care l-a îndepărtat din sfera marii decizii, au fost ceea ce l-a determinat pe Ion Iliescu să-l asasineze pe Ceauşescu, de fapt să-i asasineze pe Ceauşeşti, unde merge unul merg şi doi, în fapt doi bătrâni de peste 70 ani, el – diabetic, într-o stare avansată a bolii, şi da, el, chiar dacă a greşit în modul cum a tratat ţara, populaţia, în anii 80, a fost un mare patriot şi naţionalist.
    Iliescu, mânat în continuare de frustrări, s-a suit pe tron, visul lui, picioarele acestuia fiind corupţii pe care i-a lăsat să dea iama în ţară.
    România ar fi trebuit s-o apuce fie pe cale socialismului reformat, ca să-l citez pe Bârlădeanu, fie, dacă nu se putea altfel, s-o apuce pe calea unui capitalism care să aibă o conducere fiabilă, care să dea dovadă de un nivel suficient de decenţă, onestitate şi competenţă. PSD însă nu a reprezentat nimic din toate acestea, ci ceea ce se putea mai rău. Cu ajutorul PSD-ului am apucat pe calea care azi ne-a făcut să fim clasificaţi ca ţara cea mai coruptă din UE.
    Eu acum mânuiesc milioane de euro pentru statul român, bani cu care acesta îşi plăteşte contractorii, titularii de lucrări. Ştiţi de ce nu s-a făcut treabă până acum, de ce nu s-au făcut autostrăzi, case, etc? Pentru că atunci când cineva a avut un contract cu statul, contract obţinut nu de puţine ori ca o recompensă de la politicieni, acela a ştiut că poate să fure cu milioanele fără să păţească nimic. Şi asta se întâmplă şi pentru că PSD-ul ne-a fost baci la început, cu Ion Iliescu cu tot. Bogdan.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine aţi venit, domnule Bogdan.
    Aţi scris: "frustrările provocate de Ceauşescu, care l-a îndepărtat din sfera marii decizii, au fost ceea ce l-a determinat pe Ion Iliescu să-l asasineze pe Ceauşescu, de fapt să-i asasineze pe Ceauşeşti".
    Mă preocupă ideea de dreptate socială. Din această perspectivă, mă gândesc şi la rolul violenţei în istorie. Aş vrea să trăiesc într-o societate în care asasinatul, inclusiv cel cu motivaţie politică, să nu existe. De regulă, în proximitatea morţii oamenii au intuiţia absurdităţii violenţei interumane: Mircea Vulcănescu a spus cu gură de muribund "Să nu ne răzbunaţi !"; tot aşa, într-un filmuleţ din internet, Petre Ţuţea, bătrân şi bolnav, îi sfătuieşte pe oameni "Să nu-i mai schingiuiască pe semeni !". Din nefericire, istoria probează că nu de puţine ori răul nu poate fi înlăturat decât prin rău. E ca un blestem de care nu ne putem elibera. Se pare că violenţa e inevitabilă în istorie. Ar trebui să ia aminte şi cei care azi cred că îşi pot permite orice, umilind, exploatând popoare, categorii sociale, indivizi. Dar există o violenţă pe care n-o pot accepta nici măcar teoretic. La ea mă gândeam când i-am scris lui Ion Iliescu "Îmi provoacă, însă, oroare asasinatul politic, violenţa iraţională, injustă, imorală asumate cu cinism ca mijloace pentru progres social". Asasinarea Ceauşeştilor a fost o astfel de violenţă. În cei 20 de ani care au trecut de atunci s-a dovedit că toate pârghiile puterii (armata, securitatea etc.) nu mai erau în mâinile lor. Erau doar doi bătrâni trădaţi de toţi cei care le linseseră mâinile şi care trăiseră foarte bine în schimbul servilismului lor. În comportamentul faţă de cei doi bătrâni al politrucilor frustraţi, al spionilor, al generalilor dezertori, al avocaţilor care se manifestă ca procurori, al killerilor care se lăbărţează pe ecranele televizoarelor declarând că ar mai produce o baltă de sânge ca aceea din cazarma târgovişteană nu pot vedea nimic eroic, nimic care seamănă a act justiţiar. Să fie clar, nu am fost şi nu sunt un simpatizant al Ceauşeştilor, îi consider vinovaţi pentru multe, mai ales pentru cultul deşănţat al propriilor lor personalităţi. Dar agresivitatea iraţională, imorală, nedreaptă, prezentată ipocrit ca fiind în slujba poporului îmi provoacă greaţă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, aveți perfectă dreptate în ceea ce ați nuanțat despre asasinarea celor doi. Și eu am exact aceleași opinii.
    Nici eu nu am fost simpatizant al Ceaușeștilor, dar acum eu îi admir lui naționalismul, un lucru care la actualii a fost înlocuit de altele, de exemplu de dorința de înavuțire pe căi necinstite conexată cu sentimentul de sfidare totală a populației, a omului de rând.

    RăspundețiȘtergere
  4. Domule profesor,

    Sunt de acord cu punctele de vedere exprimate în articol, aveți perfecta dreptate.
    Ca o completare a-și mai face următoarele considerații:

    Nicolae Ceaușescu și-a răscumpărat toate greșelile guvernării sale cu patriotismul sau exemplar. Tot ce a făcut, bine sau rău, a făcut pentru România, nu pentru persoane private, coterii, grupuri de interese etc. și mai cu seama nu a pus țara și poporul sau la dispoziția puterilor străine.
    Din punct de vedere doctrinar Ceaușescu a greșit în opinia noastră atunci când s-a abătut pe calea “deviationismului naționalist”,când “uitând” sa se mai revendice de la marxism-leninism și cautându-și rădăcini în istoria antica a Daciei lui Burebista sau înfățișându-se pictural alături de marii voievozi romani a lăsat impresia unui om dominat la nivel subliminal de comandamente legionare, atunci când s-a îndepărtat de teza leninista a unui partid comunist puțin numeros, constituind avangarda clasei muncitoare, format exclusiv din revoluționari autentici,cu înalta pregătire teoretica, intim atașați ideilor și valorilor comuniste în favoare unui partid comunist de masa cu milioane de membrii dar diluat pana la inconsistenta politica și atunci când nu și-a însușit de la Stalin tactica absolut necesara a epurării periodice a partidului care pe lângă faptul ca asigura deblocarea circulație pe linie verticala în cadrul societății socialiste, constituie cheia prospețimii și vigorii partidului.
    Dar, tot din punct de vedere doctrinar, Ceaușescu a avut dreptate atunci când a susținut și promovat economia planificata centralizat în defavoarea economiei de piața - ultimii douăzeci de ani au dovedit justețea și tăria conceptului de economie planificata –, menținerea tuturor mijloacelor de producție în proprietatea statului sau în proprietate cooperatista fără nici o concesie proprietății private, ridicarea de la nivelul zero a unei industrii grele menita sa susțină toate ramurile economiei, edificarea unei agriculturi moderne, intensive, covârșitor cooperativizata, complet mecanizata și irigata, aplicarea consecventa a principiului socialist “fiecăruia după munca și capacitate”, preocuparea permanenta pentru ridicarea nivelului de trai, educational și cultural al clasei muncitoare, promovarea unei politici externe independente, neaservite, demne, strict în interesul poporului roman și a cauzei comuniste internaționale.

    Faptul ca Ion Iliescu nu a fost linșat de popor, de clasa muncitoare pe care a mințit-o,a terfelit-o, a folosit-o ca instrument de presiune când a avut nevoie sa se mențină la putere apoi a trădat-o fără sa clipească și fără remușcări, dovedește abulia care a pus stăpânire pe țară. Nu cred ca mai exista în istorie vreun caz asemănător în care un criminal ale cărui crime sunt atât de bine și solid documentate debarcat de la putere sa se plimbe liber înconjurat de victimele sale.
    Faptul ca Ion Iliescu este încă în viata dovedește înaltul grad la care a ajuns tehnologia spălării creierelor și a manipulării prin mass-media a romanilor de către forțele ostile acestora.
    Da,domnule profesor, violenta în istorie este justificata dacă și numai dacă are de partea sa Dreptatea.

    Cu multa stima și considerație,
    al dvs. Florian Liviu
    http://anticapitalism2.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnului Florian Liviu

    1). „Din punct de vedere doctrinar Ceaușescu a greșit în opinia noastră atunci când s-a abătut pe calea “deviationismului naționalist”.

    Deviaţionism naţionalist faţă de ce ? Faţă de „internaţionalismul proletar” ? Opinez că între conştiinţa apartenenţei la o clasă socială care transcende graniţele unui stat naţional şi conştiinţa apartenenţei la un popor sau la o naţiune nu există o absolută incompatibilitate. Chiar termenul „inter-naţionalism” presupune anterioritatea logică a naţiunilor. Mai înainte de a fi „cetăţean al lumii”, coparticipant la realizarea unui proiect internaţional, am o identitate culturală, etnică, naţională.

    2). „Ceaușescu a avut dreptate atunci când a susținut și promovat economia planificata centralizat în defavoarea economiei de piața”.

    Oricare act omenesc, inclusiv cel de natură economică, presupune un scop, un proiect. Asta ne deosebeşte de animale. Marx spunea în acest sens cam aşa: albinele pot construi faguri de o geometrie uimitoare, dar în mod instinctiv. Ceea ce conferă superioritate „arhitectului cel mai prost” faţă de „albina cea mai perfectă” este faptul că arhitectul construieşte mai întâi în minte. Prin urmare, reacţiile furibunde ale unor „liberali” radicali împotriva ideii de planificare în economie sunt inepţii. O problemă reală este, însă, găsirea unui echilibru optim între planificarea macroeconomică centralizată şi încurajarea iniţiativei individuale. Politica de planificare centralizată până şi a detaliilor sau a aspectelor care ţin de stricta intimitate a indivizilor este rea, prin consecinţele ei. Termenii „detaliu”, „intimitate” necesită o definire contextuală. De exemplu, decizia de a avea un copil sau mai mulţi, pentru România se putea lăsa la nivelul familiei. Pentru o ţară suprapopulată, cum e China, această decizie trebuie luată la nivelul „macro”, deci centralizat.

    3). „Faptul ca Ion Iliescu este încă în viata dovedește înaltul grad la care a ajuns tehnologia spălării creierelor și a manipulării prin mass-media a romanilor de către forțele ostile acestora”.

    Oricare om trebuie să aibă parte de o judecată dreaptă. Iar judecata dreaptă n-o poate face, în stradă, o gloată condusă de afecte. O gloată l-a condamnat la moarte pe Isus şi l-a iertat pe Barabas. O mulţime furioasă l-a condamnat la moarte pe Socrate. O altă mulţime isterizată, autodesemnată „poporul”, cerea să fie omorât Ceauşescu. Recent, am văzut la OTV un filmuleţ din 1989, adus de ipochimenul Paul Agarici, în care o gloată decerebralizată îl scuipa şi-l lovea pe Adrian Păunescu.

    Astfel de reacţii îmi sunt profund neplăcute.

    RăspundețiȘtergere
  6. ERATĂ:
    Am impresia că nu se poate reveni asupra comentariilor, pentru a le corecta. De exemplu, în comentariul anterior am pus o virgulă între subiect şi predicat. Înţeleaptă cugetare este asta: "Cuvântul nerostit este stăpânit de noi. Cuvântul rostit ne stăpâneşte, el, pe noi".

    RăspundețiȘtergere