luni, 14 aprilie 2014

La 25 mai 2014 voi vota ”soarele”: Partidul Alianța Socialistă

Dacă sunteți contemporani cu mine, -  în realitate, nu în visuri, nu în fantasme, nu în interese meschine  -, atunci nu se poate să nu fi ajuns și dv., ca și mine, la concluzia că toate formațiunile politice care au guvernat România după Marea Păcăleală din decembrie 1989 au lucrat cu spor, sub comandă străină, la ruinarea României. Mai e puțin și vor pune și bomboana pe colivă – când ne va fi luat și pământul de sub picioare, România, aceea moștenită de la strămoși,  va mai exista doar în cărțile de istorie. Eu nu spun că în aceste formațiuni politice există numai oameni îndrăciți, dușmani și trădători de țară, nu, există, de exemplu la nivel local, și oameni cu bune intenții, buni gospodari. Dar acolo, la nivelul conducerii sistemului, s-au succedat, începând cu Ion Iliescu, numai oameni pentru care interesul personal a fost mai presus de  interesul țării, de interesul majorității cetățenilor acestei țări. Toți au acționat ca niște marionete, răspunzând la comenzi din afara țării, căci în această calitate au și fost propulsați la acel nivel.


sursa imaginii: http://s30.postimg.org/mg5v48zep/taraf.jpg

Orice inițiativă de înfăptuire a unei politici diferite de aceea având drept scop transformarea României în colonie a fost blocată, prin mijloace legale ori ilegale (mă gândesc la asasinarea lui Virgil Zbăganu).
În mai vor fi alegeri pentru Parlamentul European. Cu greu, înfruntând ostilitatea sistemului politic opresor, Partidul Alternativa Socialistă a reușit să obțină admiterea listei lui de candidați pentru Parlamentul European. Programul electoral al acestui partid este, dintre toate programele aflate în această competiție, cel mai apropiat de așteptările, de speranțele, de obiectivele mele. Există pe lista candidaților PAS oameni care-mi inspiră încredere. Constantin Rotaru mi-a făcut o bună impresie în timpul campaniilor electorale anterioare. Există și doi oameni remarcabili pe care i-am cunoscut personal: Gheorghiță Zbăganu și Oneață Bogdan. Domnul Gheorghiță Zbăganu (fratele curajosului Virgil Zbăganu) mi-a făcut o impresie deosebit de bună: de formație profesională matematician (doctor în matematică), profesor universitar, este un om cu un larg orizont cultural, cunoscător al mai multor limbi străine, un om curajos, energic, având autentice opțiuni de stânga și autentice sentimente patriotice.




Programul electoral al PAS pentru legislatura europeană 2014-2019
Ne adresăm tuturor celor care trăiesc din rezultatele muncii lor şi resping orice formă de exploatare a muncii altora. Europarlamentarii Partidului Alternativa Socialistă vor acţiona cu prioritate alături de reprezentanţii celorlalte partide membre ale Partidului Stânga Europeană (membri în grupul parlamentar GUE/NGL) pentru înlocuirea actualului sistem legislativ şi instituţional al Uniunii Europene, dar fără a periclita viitorul Uniunii.
  • Împotriva autoritarismului. Vom respinge autoritarismul și dictatura birocrației de la Bruxelles şi vom sprijini activ renaşterea democraţiilor şi libertăţilor naţionale, precum și a democrației la nivelul UE.
  • O singură democrație europeană. Vom milita pentru corelarea legilor electorale în toată Uniunea pe principiul adoptării legii celei mai favorabile în toate țările Uniunii, inclusiv în România; astfel vom milita pentru dispariția pragurilor electorale, a cerințelor privind listele cu semnături de susținere, împotriva condiționării candidaturilor de depunerea unei sume de bani.
  • Pentru dezvoltare economică reală. Vom milita, alături de partenerii noștri din Partidul Stânga Europeană, pentru dreptul statelor naționale de a avea politici proprii de dezvoltare economică, pentru recuperarea dreptului statelor naționale de a fi actori economici activi. Considerăm că politicile neoliberale globale din ultimii 25 de ani au dovedit cu prisosință că lupta împotriva șomajului, împotriva inechității economice, nu poate fi lăsată la cheremul „pieței libere”, fiind necesară intervenția societății prin intermediul statului.
  • Fără austeritate. Vom respinge politicile de austeritate şi vom acorda prioritate solidarităţii sociale şi dezvoltării ecologice.
  • Justiție fiscală. Vom lupta împotriva dependenţei faţă de pieţele financiare şi vom asigura justiţia fiscală. Astfel,

    - considerăm prioritară soluţionarea situaţiei datoriilor statelor - o parte a datoriei trebuie anulată, o alta eșalonată;
    - considerăm prioritară crearea Băncii Publice Europene care să finanţeze avantajos investițiile sociale şi ecologice, și care să creeze locuri de muncă pe termen lung;
    - considerăm prioritar schimbarea statutului Băncii Centrale Europene în vederea includerii luptei împotriva șomajului ca obiectiv fundamental al BCE, pe lângă lupta împotriva inflației, şi acordarea independenţei băncilor naţionale;
    - considerăm prioritară adoptarea unei politici de aplicare a impozitelor excepționale pe averile foarte mari și trecerea la o luptă reală împotriva evaziunii fiscale și a polarizării sociale generată de aceasta;
    - considerăm prioritară adoptarea la nivelul UE a unui Pact Social de Stabilitate contrapus actualului Pact Fiscal, de care nu beneficiază decât băncile, marile corporații transnaționale și politicienii corupți.
  • Demnitate. Vom milita pentru stabilirea unui salariu minim şi a unei pensii minime corelate pentru toate statele Uniunii Europene (puterea de cumpărare a salariului minim și a pensiei minime va trebui să fie aceeași în toată Uniunea).
  • Împotriva militarismului de orice fel. Vom solicita desfiinţarea NATO şi elaborarea unei strategii europene de apărare, în cadrul căreia România să-și poată reface potențialul militar.
  • O Românie prezentată corect. Vom milita permanent pentru prezentarea obiectivă şi corectă a realităţilor naţionale, pentru refacerea imaginii României în exterior; pentru remodelarea politicii externe a României, care va trebui să se întemeieze pe relaţii de bună vecinătate, de colaborare, în respectul independenţei şi suveranităţii naţionale cu toți vecinii săi.
  • Sprijin pentru românii emigrați. Vom lupta pentru adoptarea de măsuri concrete de integrare a românilor care au emigrat în ultimii 10 ani în țările din Occidentul european. Astăzi, aceștia sunt într-o imensă măsură discriminați și persecutați. Vrem ca românii emigrați să aibă niște reprezentanți concreți în Parlamentul European, vrem ca vocea lor să fie auzită.
  • Nu vrem americanizarea Europei! Ne vom opune ferm oricărei încercări de "americanizare" a Uniunii Europene prin intermediul preconizatului Tratat de liber schimb dintre UE și SUA. Acest tratat nu va face decât să importe în Europa problemele sociale ale Americii (America este cu zeci de ani în urma Europei în privința dreptului muncii, o parte imensă a populației este încarcerată, 47 de milioane de americani nu se pot hrăni corespunzător decât cu ajutorul tichetelor de mâncare distribuite gratuit de guvern etc.) în schimbul iluziei că deschiderea reciprocă a piețelor va ajuta creșterea economică. Deschiderea nu le va ajuta decât pe companiile multinaționale și va îngropa definitiv speranțele de mai bine ale cetățenilor europeni.
  • Susținem candidatura lui Alexis Tsipras la președinția Comisiei Europene.

Linkuri utile:

Saitul oficial al PAS aici.

Pagina de campanie electorală (2014) a PAS aici.

Lista candidaților aici.

Ziarul Socialistul aici.


3 comentarii:

  1. Şi dvs. sunteţi un om remarcabil, d-le Valerius! Venceremos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit articolul, am văzut saitul partidului, am văzut comitetul director, am văzut lista de candidați. Pare un partid cu oameni serioși și mai de calitate decît cei ai unor partide de top. Programul este interesant și greu de respins! O viziune modernă de stînga. Vă urez succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De nefericire unii spun că nu vor mai vota, iar dintre cei care vor vota mulți vor vota din inerție, pentru cei care au pus umărul la ruinarea țării.

      Ștergere