miercuri, 6 martie 2013

„Democraţii” care ucid


          A murit Hugo Chávez. Pentru prezentarea personalităţii sale citez din Wikipedia:

          Hugo Chávez (n. 28 iulie 1954 - d. 5 martie 2013) a fost Președintele Venezuelei din 2 februarie 1999 până la moartea sa, în 5 martie 2013. El a fost anterior liderul partidului politic Mișcarea a Cincea Republică de la înființarea sa din 1997 până în 2007, atunci când a fuzionat cu mai multe partide pentru a forma Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV), pe care l-a condus până la moartea sa. Urmând propria ideologie politică de Bolivarianism și „socialism al secolului XXI-lea”, el s-a concentrat pe implementarea reformelor socialiste în țară ca o parte a unui proiect social cunoscut sub numele de Revoluția Bolivariană, care prevedea punerea în aplicare a unei noi constituții, consiliile democrației participative, naționalizarea mai multor industrii-cheie, creșterea fondurilor publice de îngrijire a sănătății și educației și reducerea semnificativă a sărăciei, după datele guvernului.
          Fiind un critic al neoliberalismului, globalizării și a politicii externe a SUA, el a promovat socialismul și colaborarea latino-americană. La 7 octombrie 2012 Chavez a câștigat alegerile prezidențiale din țara sa pentru a patra oară, fiind ales pentru un nou mandat de șase ani.
          Pe 30 iunie 2011 Chavez a declarat că el a avut o recuperare după o operație pentru a elimina o tumoare cu celule canceroase. A cerut o a doua operație în decembrie 2012. El a fost învestit în funcție la 10 ianuarie 2013, Adunarea Națională a Venezuelei fiind de acord să amâne inaugurarea sa (sic) și să-i dea timp pentru o recuperare și revenire dintr-o călătorie cu scopul de a se trata în Cuba. Chávez a murit pe 5 martie 2013, la  vârsta de 58 de ani.

          Cum era de aşteptat, reacţiile politicienilor din cele patru puncte cardinale, când au aflat de moartea lui Hugo Chávez,  au fost diferite.

          Reprezentanţii profitorilor lumii contemporane aproape că au aplaudat la aflarea ştirii.

          Citez după Mediafax:
          În Congresul american, aleşii republicani au primit cu entuziasm, fără menajamente, decesul. "Hugo Chavez a fost un tiran care i-a forţat pe venezueleni să trăiască în sărăcie. Decesul său compromite alianţa liderilor de stânga, antiamericani, în America de Sud", a declarat Ed Royce, preşedintele comisiei de Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor.
          Premierul Canadei, Stephen Harper, a apreciat că decesul preşedintelui Chavez deschide o perioadă de tranziţie care ar trebui să permită venezuelenilor să acceadă la un "viitor mai bun şi mai promiţător".
          Ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle a cerut miercuri Venezuelei să înceapă o nouă eră după moartea preşedintelui Chavez. "Contez pe faptul că Venezuela va cunoaşte un nou început, după aceste zile de doliu", a subliniat şeful diplomaţiei germane, într-un comunicat. "Venezuela are un mare potenţial, iar democraţia şi libertatea sunt cele mai bune mijloace pentru a concretiza acest potenţial", a adăugat el.

          Dimpotrivă, au omagiat personalitatea lui Hugo Chávez şi au exprimat regrete aflând despre moartea lui aliaţii politici ai liderului venezuelean, cei care speră într-o şi luptă pentru o lume mai dreaptă, precum şi cei care se opun politicii SUA de înjugare a întregii lumii la carul intereselor lor.

          Citez, din nou, din Mediafax:
          Regimul comunist cubanez a decretat doliu naţional pentru trei zile, aducând un omagiu principalului său aliat politic şi economic, care a fost spitalizat în ultimele două luni în Cuba, înainte să se întoarcă la Caracas.
          Preşedintele bolivian Evo Morales a declarat cu lacrimi în ochi că este "devastat de moartea fratelui Hugo Chavez".
         „După ce patima va dispărea (...), nu există niciun dubiu că lumea întreagă va recunoaşte măreţia acestui om extraordinar, curajos, plin de dragoste şi eroism", a declarat suspinând preşedintele ecuadorian Rafael Correa.
          Guvernul din Nicaragua, şi el membru, alături de Bolivia şi Ecuador, în Alianţa Bolivariană pentru Americi (Alba), inspirată de preşedintele venezuelian, a declarat că "oamenii excepţionali şi formidabili ca Hugo Chavez nu mor niciodată".
          Preşedintele brazilian de stânga, Dilma Rousseff, a declarat că "Guvernul brazilian nu a fost întotdeauna de acord cu preşedintele Chavez, însă dispariţia sa este o pierdere irecuperabilă. Era un prieten al Braziliei şi al poporului brazilian".
          În Chile, preşedintele Sebastian Pinera a subliniat rolul jucat de omologul venezuelian în înfiinţarea CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene).
          "Palestina se îşi ia adio de la un prieten loial, care a apărat cu înfocare dreptul nostru la libertate şi autodeterminare", a declarat Nabil Shaath, însărcinat cu relaţiile externe ale mişcării palestiniene Fatah.
          Afirmând că Chavez a cedat în faţa "unei boli suspecte", preşedintele Iranian Mahmoud Ahmadinejad i-a adus omagii preşedintelui venezuelian într-o scrisoare de condoleanţe, numindu-l "un martir care şi-a slujit poporul şi care a protejat valorile umane şi revoluţionare".
          Preşedintele rus Vladimir Putin l-a descris pe Hugo Chavez, într-o scrisoare de condoleanţe, drept "un bărbat puternic şi extraordinar, care a privit înspre viitor şi care a fost exigent chiar şi cu el însuşi".
          China a afirmat miercuri că îl consideră pe Chavez drept un "mare lider al Venezuelei şi, în plus, un important prieten al poporului chinez. El a contribuit în mare măsură la relaţiile amicale şi avantajoase între China şi Venezuela", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Hua Chunying.
          Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon i-a adus un omagiu lui Hugo Chavez, subliniind că acesta "a fost constrâns să răspundă aspiraţiilor şi provocărilor celor mai vulnerabili" din ţara sa.

          Există voci care afirmă că moartea lui Hugo Chávez a fost provocată de forţe din SUA.  

          Susţinătorii fanatici ai politicii SUA de dominare a lumii se vor grăbi să spună că afirmaţia este aberantă etc.
          Şi totuşi sunt prea multe „coincidenţe”. Citez după www.libertatea.ro:
          „În ultimii doi ani, patru lideri din America Latină au fost diagnosticați cu cancer. Fernando Lugo ( ex-președintele Paraguay), Luis Inacio Lula da Silva (fostul președinte al Braziliei), Hugo Chavez (de acum defunctul președinte al Venezuelei) și Cristina Fernandez de Kirchner (actualul președinte al Argentinei) au fost diagnosticați cu cancer relativ în aceeași perioadă, fapt ce a generat o serie de suspiciuni.”

          Nu uit că poporul, naţiunea din SUA au merite istorice: prin spirit antreprenorial remarcabil, prin cultură civică, au transformat o fostă colonie britanică în cea mai puternică economie şi în cel mai puternic stat din lume. Au evoluat de la stadiul în care legile le făceau pistolarii la stadiul unei democraţii burgheze preţuite de un teoretician precum Alexis de Tocqueville.
          Dar nu uit nici că istoria politică a SUA este plină de bălţi de sânge şi de nedreptăţi: cvasi-exterminarea băştinaşilor de către colonizatori, tratamentul inuman al negrilor, asasinatele politice (inclusiv asasinarea unor preşedinţi – Lincoln , J. F. Kennedy), crimele de război din Hiroshima şi Nagasaki, războaiele de cuceriri anterioare ori posterioare prăbuşirii sistemului comunist.  Trebuie să fii lipsit de bun-simţ ca să dai lecţii de democraţie şi de apărare a drepturilor omului promovând o politică de cucerire, colonizare, de umilire a popoare întregi, de crime şi „victime colaterale”, de încălcare a normelor de drept internaţional: "În momentul în care Venezuela a intrat într-un nou capitol al istoriei sale, Statele Unite continuă să susţină politicile care promovează principiile democratice, statul de drept şi respectarea drepturilor omului", zis-a Obama când a aflat că Hugo Chávez a murit.

          Mai citez după www.libertatea.ro:
         „Mai multe organizații neguvernamentale din domeniului apărării drepturilor omului din SUA și din alte țări au semnat o petiție prin care au cerut CIA (Central Intelligence Agency) și Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii să dea publicității orice documente vizând eventualele comploturi îndreptate împotriva lui Hugo Chavez.”

            Într-o lume dreaptă, criminalii ar trebui judecaţi pentru crimele lor. Dar noi trăim într-o lume în care criminalii se erijează în democraţi şi dau lecţii de democraţie şi de drepturi ale omului. 

Post-scriptum

Cometarii la articolul 50 de adevăruri despre Hugo Chávez şi revoluţia bolivariană

Articolul a apărut în CriticAtac. Autorul articolului: Salim Lamrani. Traducerea articolului: prof. univ. dr. Ana Bazac


Valerius spune:
13 martie 2013 la 15:37

          Doamna Ana Bazac scrie: „(…) acel fatalism că „nu există alternativă” reflectă doar punctul de vedere al fetişizării logicii capitalului (…)”

         „Tovarăşul” Ion Iliescu mi-a devenit antipatic (după ce l-am votat de mai multe ori) când am conştientizat că semnalizează că merge spre stânga dar merge spre dreapta. Nu ştiu nici acum dacă a făcut-o deliberat sau doar prin substanţa de tip „trahana”.

          Totuşi, cu toată antipatia mea faţă de el, nu pot uita că el a avut curajul de a argumenta necesitatea unei „democraţii originale”. Adică a pledat pentru alternativă. Dar, timp de mai mulţi ani, hienele ideologiei instalate după 1989, susţinute financiar din afară, s-au repezit asupra lui, îngrozite de gândul că îndemnul la găsirea propriului nostru drum ar putea dobândi un suport social masiv.

          Am scris cândva un articol în care semnalam paralogisme (poate chiar sofisme) prin care Liiceanu se năpustea asupra ideii de democraţie originală:
http://valeriu-stanescu.blogspot.ro/2010/03/democratie-democratie-sau-democratie.html

          Am mers pe drumul care ne-a fost impus, ca vitele spre abator. Curând vom fi un popor fără ţară, vom fi „în ţara noastră slugi”, vom fi „cerşetori la noi acasă”. Sau, chiar mai rău, nu vom mai fi nici măcar popor, nu vom mai avea conştiinţa apartenenței la o comunitate de acest fel.

          Cum apare în vreun loc de pe Pământ o oază de demnitate, în pustiul capitalist care se întinde mai rapid decât cel geografic, cum se şi reped ideologii de serviciu să-l discrediteze ! Acum a venit rândul experienţei venezuelene.



Lucian Sârbu spune:

14 martie 2013 la 8:40



Ideea lui Ion Iliescu privind „democrația originală” era o prostie. Exprima de fapt o lipsă de idei, de soluții. Iliescu e vinovat de faptul că a preluat puterea în 1989 complet, dar complet nepregătit pentru ceea ce ar fi trebuit să facă după ce Ceaușescu dispare din peisaj și apoi nu s-a retras când a înțeles, dacă o fi înțeles, că nu are idei și nu are soluții. Dacă s-ar fi retras pe 20 mai 1990 sau cel târziu la alegerile din 1992 ar fi rămas în istorie ca liderul providențial care a scos România de sub dictatura lui Ceaușescu. Așa, e primul dintr-un șir încă neterminat de lideri compradores.

Valerius spune:
14 martie 2013 la 15:53

“Ideea lui Ion Iliescu privind „democrația originală” era o prostie.”

Nu ştiu care sunt argumentele dv. Le aştept.

Dar ştiu argumentele lui Gabriel Liiceanu. Susţin ideea lui Liiceanu potrivit căreia “prostia este încremenire în proiect”. Dar mă surprinde că un filozof, Gabriel Liiceanu, care ar trebui să fie tare în logică, nu conştientizează că opţiunea lui pentru “democraţia-democraţie”, “democraţia democrată” şi respingerea “democraţiei originale” este o încremenire în proiect. Dacă luăm în serios modul lui de gândire, ar trebui să acceptăm că democraţia a apărut, precum Atena din Capul lui Zeus, dintr-o dată şi perfectă şi că este imuabilă. Trebuie să fii autist ca să nu înţelegi că democraţia, pentru a rămâne democraţie, nu trebuie să fie un pat procustian pentru realitatea socială, ci trebuie să-şi verifice continuu acordul cu noile provocări ale realităţii sociale. Trebuie să fii chiar prost ca să gândeşti că între democraţia ateniană antică şi democraţia dintr-o ţară a Occidentului capitalist contemporan există identitate, cu alte cuvinte să respingi originalitatea unei democraţii occidentale contemporane în raport cu cea ateniană antică.

a spune:
15 martie 2013 la 6:22

Nu cred ca lucrurile stau chiar asa. Sunt convins ca Ion Iliecu dorea( impreuna cu Gorbaciov, de ex.) perpetuarea sistemului socialist ,insa intr-o forma complet noua, care sa ofere acele liberati si drepturi ale omului pe care le promisese la inceputurile sale teoretice, avand insa ca suport material principiul de proprietate socialist ( sau socializant), precum si mentinerea rolului statului in economie. Ceea ce mie mi se pare ca era fezabil in alte circumstante istorice. Socul emotional produs de ” revolutia ‘ din Romania, de cei ” 60.000″ de morti, de ” baionetele infipte in burta gravidelor ” si toate celelalte , a compromis insa orice idee de acest fel. Acest lucru s-a observat insa destul de tarziu ( cam odata cu disparitia URSS ) si, intr-adevar, atunci Iliescu ar fi trebuit sa ia pozitie : ori sa declare onest ca el doreste mentinerea socialismului, urmand atunci sa i se alature doar acei care mai doreau acest lucru, ori sa renunte. In prima varianta ar fi castigat alegerile, dar ar fi pus Romania intr-o pozitie imposibila pe plan international ( iar opozitia turbulenta ar fi facut imposibil actul de guvernare),in a doua varianta Romania ar fi trecut brutal la Constitutia din 1923 ( grefata pe realitatile din 1990) ceea ce ar fi provocat alte lucruri nedorite . Asa ca a ramas , servind ca un fel de amortizor,fara a putea impiedica insa alunecarea tarii spre statutul de tara bananiera/. E greu de judecat.

Valerius spune:
15 martie 2013 la 15:03

“Sunt convins ca Ion Iliecu dorea ( impreuna cu Gorbaciov, de ex.) perpetuarea sistemului socialist ,insa intr-o forma complet noua, care sa ofere acele liberati si drepturi ale omului pe care le promisese la inceputurile sale teoretice, avand insa ca suport material principiul de proprietate socialist ( sau socializant), precum si mentinerea rolului statului in economie. Ceea ce mie mi se pare ca era fezabil in alte circumstante istorice. ”

În mare, sunt de acord cu argumentarea dv. Spre deosebire de dv., nu sunt convins că Iliescu, precum Pătatul, au dorit cu adevărat menţinerea socialismului, reformat. Am mai spus-o: nu ştiu dacă indivizii ăştia au fost (mai mult) orbiţi de orgolii sau (mai mult) trădători.

Ca să revin în limitele problematicii articolului, pentru ideea lui de “democraţie originală” l-am votat de câteva ori pe Ion Iliescu. Dacă înţeleg, din acest punct de vedere suntem în acord (eu şi dv.). Sunt de acord, de asemenea, cu evidenţierea riscurilor alegerii, în acel moment, a unui drum diferit (“democraţie originală”) de cel impus de factorii de putere externi, vestici. Experienţa tragică a Serbiei este relevantă.

a spune:
15 martie 2013 la 16:45

Da, asa este. Sunt convins ( indiferent de cat as putea indigna pe cineva ) ca aceasta a ” a treia cale ” (reala, insa) era fezabila si, mai ales, ca era de dorit. Sunt convins acum- nu stiu daca si atunci. Cred ca va fi calea viitorului , in sensul ca statul isi va reasuma functia economica. Altfel va fi imposibil de (supra)vietuit. Oricum, cred ca Iliescu a inteles destul de repede ce era de inteles si a ramas doar spre a amortiza socul caderii comunismului. El a fost deasemeni, cred eu, cel care,cumva, a orientat politica Romaniei spre SUA. De ce, in ce circumstante politice, geoglobale, etc.-nu stiu. Dar, in orice caz, de la un moment dat, dinspre SUa nu a mai fos atacat. Sunt convins ca a avut de gestionat si problema integritatii teritoriale a Romaniei ( in circumstante politice interne foarte grele) In legatura cu lovitura de stat, sunt si eu de acord ca scenariul i-a fost cunoscut, dar presupun ca autorii n-au relizat ca ar fi ajuns o singura demonstratie a 100.000 oameni in Bucuresti pentru ca N.Ceausescu sa cada de la putere. Si ar fi ajuns !

Valerius spune:
15 martie 2013 la 20:59

@a
Nu ştiu ce înţelegeţi prin „a treia cale”.

Din punctul meu de vedere (marxist), ca şi din cel al regizorilor Marii Păcăleli din 1989, problema fundamentală pentru o formaţiune social-economică este forma de proprietate asupra mijloacelor de producţie. Din acest punct de vedere, în plan teoretic apare dihotomia capitalism-comunism. Esenţa capitalismului este proprietatea privată-capitalistă asupra mijloacelor de producţie, esenţa comunismului este proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie.

În practică, între aceste două extreme pot apărea n combinaţii în proporţii diferite ale acestor două forme de proprietate. În România, de exemplu, edificarea comunismului a început cu „naţionalizarea principalelor mijloace de producţie”. În opinia mea, probabil nu tocmai ortodox-marxistă, ar merita să reflectăm asupra unei proporţii optime (din perspectiva binelui pentru cât mai mulţi oameni) între cele două forme de proprietate. Cred că ar fi fost mai bine dacă mijloacele de producţie aflate în proprietatea micilor producători care foloseau exclusiv munca lor (deci care nu exploatau muncă salariată) nu ar fi fost naţionalizate. Iar în cazurile în care aceşti producători, prin creativitate excepţională, ar fi acumulat prea multă putere economică, punând în pericol ordinea socialistă, statul ar fi putut interveni printr-o impozitare mai mare. Cam asta înţelegeţi şi dv. prin „a treia cale” ?

După Marea Păcăleală proprietatea privată a fost fetişizată, căci prin acest mecanism manipulatoriu a fost posibilă exproprierea poporului român de către Marele Capital Transnaţional.

Vorbeam de Ion Iliescu. Vrând-nevrând, m-am gândit mult la acest om şi la rolul lui în istoria României. Mă întreb, şi vă întreb, va rămâne Ion Iliescu în istorie ca o mare personalitate? Un răspuns pertinent ar putea fi: „Depinde de cine va scrie istoria !”. Dacă acest popor nu-şi va pierde identitatea în malaxorul diabolic în care a fost pus, atunci, cred eu, Ion Iliescu va rămâne în istoria acestui popor ca o unealtă a Marilor Păpuşari. O mare personalitate istorică poate fi numai un om care, pe lângă nişte competenţe excepţionale, are un proiect propriu care se hrăneşte din aspiraţiile majorităţii covârşitoare a societăţii în care trăieşte. Şi mai trebuie să aibă şi mult curaj, îmbrăcând chiar „cămaşa morţii” pentru a îndeplini proiectul. Astfel de personalităţi au fost, de exemplu, Chavez şi Nicolae Ceauşescu. Din păcate, Nicolae Ceauşescu a părăsit proiectul pentru care primise sprijin popular şi l-a înlocuit cu propriile lui ambiţii. Dacă sunt bine informat, Chavez va rămâne ca o mare personalitate istorică. Ion Iliescu nu are niciuna din calităţile necesare unei mari personalităţi istorice. El nu şi-a elaborat proiectul de edificare a unei noi societăţi pe temelia aspiraţiilor poporului, ci a preluat acest proiect de la factori de decizie externi. El a fost unealta perfectă: în deosebire de moliile istorice, precum Ex-ul şi bătrânii politicieni posedaţi de patima revanşei istorice, Iliescu era credibil pentru popor, căci şi-a început discursul „revoluţionar” cu „Stimaţi tovarăşi”, aşadar sugera că nu vrea schimbarea sistemului social-politic, ci doar înlăturarea Ceauşeştilor şi a acoliţilor lor. Ion Iliescu este un om slab, are o substanţă de tip „trahana”. Slăbiciunea lui vine, în primul rând, din narcisismul lui intelectualist; suprema lui „disidenţă”, cu care se făleşte, a fost că N. Ceauşescu l-a acuzat de „deviaţie intelectualistă”. El a avut dispreţ, camuflat, e adevărat, faţă de „poporul prost”. Îmi amintesc ce criză de nervi a făcut (episodul apare în filmul „revoluţiei” române) când un răsculat („revoluţionar”) l-a întrebat câţi muncitori sunt în Consiliul Frontului Salvării Naţionale ! Un om care începe cu „Stimaţi tovarăşi” şi termină cu „Trăiască capitalismul !” are deasupra lui cel puţin un mare semn de întrebare, dacă nu este chiar imoral.

Cândva, i-am mărturisit opiniile mele despre domnia-sa. Cei care sunt interesaţi pot citi aici:
http://valeriu-stanescu.blogspot.ro/2010/01/domnule-ion-iliescu.html

Am formatat textul de câteva ori, dar nu ştiu cine îl transformă de fiecare dată într-un text care n-are decât cap şi coadă, fiind greu de citit şi înţeles. Scuze.

Florian Liviu spune:
15 martie 2013 la 21:16

@Valerius,

De acord cu dvs. Ion Iliescu a făcut dintr-o ţară fără datorii şi cu economie puternică şi diversificată, care cuprindea toate ramurile de producţie fără excepţie o ţară bananieră fără banane-expresia îi aparţine lui Ilie Şerbănescu-, complet aservită şi înjugată imperialismului occidental. El va intra în istorie la capitolul cum se distruge un popor şi o ţară atunci când se face trecerea de la un mod de producţie superior (socialism) la unul inferior (capitalism).


Valerius spune:
15 martie 2013 la 22:03

Domnule Florian Liviu,

Ceea ce mă întristează foarte tare este că omul acesta, Ion Iliescu, niciodată nu şi-a exprimat regretul pentru că România a părăsit drumul realizării unui proiect de înfăptuire a unui mai-bine pentru ţară, în condiţiile în care, de mulţi ani, sondajele scapă informaţia că majoritatea românilor declară că ţara se află “pe un drum greşit”. Asta mă îndreptăţeşte să presupun că el nu a avut un proiect de reformare a sistemului socialist din România, ci doar a executat ordinul de înfăptuire a proiectul de restaurare a capitalismului. Poate că sunt nedrept din ignoranţă, căci nu i-am citit toate cărţile. Dar îmi displace, deja, să citesc cum iubeşte el, precum castratul Abelard, pe Héloïse a lui – “Revoluţia română”.


Epistemologul spune:

17 martie 2013 la 0:46

Iliescu s-a uitat in jur si a vazut, cu groaza, ca nu exista nimeni pregatit sa preia puterea. De-aia a fost de acord sa preia puterea… O fi fost nepregatit, dar nu “complet nepregatit”, cum spuneti. Asa au fost toti celalti, in frunte cu bietul Coposu, care ramasese cu informatia si cu gandirea politica la nivelul anilor ’40. Toti iesisera din “mantaua” comunismului.
Ideea “democratiei originale” nu era deloc o prostie, e valabila si azi. Prostie era in capul celor care l-au acuzat de comunism fiindca li s-a parut ca “rimeaza” cu ideea lui Ceusescu despre “adaptarea creatoare a teoriei revolutionare la conditiile concrete ale Romaniei”, ideea corecta din pdv teoretic, dar care functiona ca alibi pentru voluntarismul faraonic al lui N.C. In realitate nu exista doua democratii identice, toate sunt originale. Ce atata discutie in jurul acestei idei?!
Asa s-a intamplat si cu “modelul suedez”. Au sarit pe Iliescu toti urechistii (care intelegeau politica dupa ureche), formularea le evoca ideea de “model unic” de la Ceausescu (dar, urechisti, cum erau, nu stiau ca N.C. era imotriva modelului unic, adica a celui sovietic, in numele independentei nationale). Si uite-asa, anticomunistii-urehisti devenisera… ceausisti!
In ceea ce priveste pseudo-stanga si pseudo-dreapta, va dau perfecta dreptate. De fapt, suntem o pseudo-natiune fiindca formam o societate pseudo-moderna. De unde stanga si dreapta autentice?! Astea au aparut odata cu Modernitatea si exista doar in societatile moderne…

Valerius spune:
17 martie 2013 la 8:51

Din conţinutul comentariului îmi dau seama că vă adresaţi domnului Lucian Sârbu. Sper că nu vă deranjează că intervin.

„O fi fost nepregatit [Ion Iliescu], dar nu “complet nepregatit”, cum spuneti.”

N-am dovezi (peremptorii), dar din informaţiile aflate la îndemâna marelui public se poate deduce, cu mare probabilitate, că Iliescu a fost împins în faţă mai ales de forţele gorbacioviste, cu acceptul forţelor capitalist-occidentale.

Occidentul miza pe două aspecte importante:
1. credibilitatea lui Ion Iliescu în rândurile cetăţenilor români (el ne apărea ca un comunist reformator, ca un adversar al lui Ceauşescu, nu al sistemului);
2. după ce este introdus în sistemul socialist, cheagul capitalismului lucrează (precum în China) în sensul generalizării capitalismului la nivel de sistem.

După cum observaţi şi dv., ideea de „democraţie originală” nu este o prostie.

Observaţi, de asemenea în mod corect, că, deoarece Ion Iliescu propunea ca model democraţia dintr-o monarhie constituţională, el nu mai era un ortodox comunist-marxist.

Iar chestiunea „modelului” este discutabilă: dacă modelul nu este dezbătut în plenul poporului şi dacă nu este adoptat de către acesta, în cunoştinţă de cauză şi cu amendamentele necesare, prin voinţa majorității, atunci originalitate ar putea fi, dar nu şi o manifestare a democraţiei. Nu ştiu vreun stat fost socialist („comunist”) în care revenirea la capitalism să se fi făcut prin voinţa poporului, exprimată în cunoştinţă de cauză. Pretutindeni restauraţia capitalistă s-a făcut în mod insidios. Regizorii se feresc precum Dracul de tămâie de referendumuri autentice. „Democraţia”, „libertatea”, „drepturile omului” sunt folosite doar ca instrumente manipulatorii; în practică, ei, Păpuşarii, au dispreţ pentru democraţia autentică, după cum s-a văzut în cazul ultimului referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu: ambasadorul SUA („cea mai democratică ţară”) a calificat luarea deciziei prin voinţa majorităţii alegătorilor ca fiind o „tiranie a majorităţii” ! Individul ăsta nu înţelege esenţa democraţiei, luarea deciziilor prin voinţa majorităţii (evident, după ce a fost ascultată şi evaluată opinia minorităţii, care ar putea schimba raportul minoritate-majoritate) ! Istoria o dovedeşte, alternativa la acceptarea luării deciziilor prin voinţa majorităţii este bătălia sângeroasă.



Ghita Bizonu' spune:
17 martie 2013 la 11:22

a, kinn, Lucian Sârbu, V, Valerius

am (ne)placerea sa va va zic ca :

1) nu exista democratie standard (asa cum nu exista votca standard – au 40 de grade da sunt unele deoseobiri). Oriec democratie este orginara .. adica cat or fi ele de “democratice” Franta, Germania, SUA sunt totusi “nitelus/” diferite ince priveste institutiile, legile samd. Ma rog nu va place ca Ilescu a zis ca sa ne facem noi o “democraţie originala” INSA ar fi fots si mai hazliu daca i-am lua pe aia care doresc “democratie” pir si simplu simi-ma baga in aceiasi camera ca sa stabileasca ei ce fel de democratie doresc (si faca le pui la indemana niste sifoane din alea vechi de sticla s-ar putea ca la final .. sa scapi de ei!!)

2) Adevarul neplacut este ca in 1989 toate statele din Pactul de la Varsovia , cu exceptia RSR si poa a URSS) erau in satre de faliment. Ioar feluel in care arata RSR dupa ce isi platise datoria …. (famelica , rupta in fund) stimula capocaitaea de compromis (o da! Sa fi refuzat revolutionar sa isi plateasca datoriile!! Da pana la refuz putea fi refuzul creditorilor de a le mai “da” pe datorie… Ceva in genu “iti sterg datoria da in rest poti sa crapi de foame”)

3) Povestea cu 60.000 morti am auzit-o prima data in legatura cu procesul Causestilor. Insa era “stimulat” si din “surse” externe. Povestea cu femeia spintecata este din sursa germana (si asta imi face sa ma intreb cat de adevarate erau relatrile privind represiunea de la Kwagju). Cautati Minciuni mass media (Gérald de Selys, 1990) si va recomand in special articolul/capitolul “Nu am vazut nimic la Timisoara” ….

4) “uitati” cu amabilitate reactiile furibinde ale tinerilor cand au auzit pe Ilescu zicand “tovarasi” … Ca studentasii (si elevii de liceu) dorerau “capitalism” aedica mercedes, piscina si palmieri (fara sa se intrebe cum sa reziste palmierii in Romania) Fiindca (si asta e in legatura cu pct 1) majoritatea celor care “gandeau” cand ziceau democratie “viziualizau” California holiwoodiana . “Uitati” mistoul crunt fata de “nu ne vindem tara” si marsurile camsilor albe … Presupun ca
”uitati” fiindca si dvoastra marsaluiati sub steagul AC .. Cu “tovu” Sarbu e clar Dacă s-ar fi retras pe 20 mai 1990 sau cel târziu la alegerile din 1992 ar fi rămas în istorie ca liderul providențial care a scos România de sub dictatura lui Ceaușescu. Așa, e primul dintr-un șir încă neterminat de lideri compradores. Apropos daca se retragea in 1990 pe cine ati fi preferat “tovarase” : pe Ratiu, Coposu sau Monarhia saveaza Romania?!

5) Ca nu avea un plan. Nici dracu’ (Sarsaila, Lucifer samd) nu avea unu. Dar asa e pe la noi (sei se paree ca si prin Rusia, Ungaria samd) “dinati taiem si poi masuram!! Oricum nici un”intelectual” nu avea nici un plan in fara de restituire imediat in integrum si privatizare a outrance .
Inchei aici .. nu inainte de a observa ca cestia cu Iliescu azi nu mai este incremenire in proiect ci incremenire in BMW ca apoteoza a efortului intectual…

Valerius spune:
17 martie 2013 la 12:40

@ Ghita Bizonu’

1. „Oriec democratie este orginara”

Originală, da, originară („orginara”, sic), nu. De exemplu, noi doi putem fi originali (diferiţi, inediţi, în felul de a gândi, de a scrie etc.), dar nu avem aceeaşi origine (nici aceeaşi localitate de naştere, nici aceeaşi „barză” care ne-a adus pe lume).

2. „Adevarul neplacut este ca in 1989 toate statele din Pactul de la Varsovia , cu exceptia RSR si poa a URSS) erau in satre de faliment.”

O fi „adevărul” dv. Termenul de „faliment” nu este compatibil cu situaţia din România din 1989. România suferea grav din perspectiva a ceea ce azi am numi management defectuos, suferea de înstrăinare a deciziei la nivelul cel mai înalt de aşteptările majorităţii cetăţenilor. Dar România nu se afla în stare de „faliment”. România avea resurse (materiale, umane şi chiar financiare) cel puţin suficiente. Dovada este faptul că politicienii-cozi-de-topor post-decembrişti n-au terminat nici acum de înstrăinat resursele pe care ni le-a lăsat România Socialistă.

3. „“uitati” cu amabilitate reactiile furibinde ale tinerilor cand au auzit pe Ilescu zicand “tovarasi” … Ca studentasii (si elevii de liceu) dorerau “capitalism” aedica mercedes, piscina si palmieri (fara sa se intrebe cum sa reziste palmierii in Romania)”

Dv. păcătuiţi prin generalizare ilicită. Eu nu vă contrazic, existau şi tineri care doreau „mercedes, piscina si palmieri (fara sa se intrebe cum sa reziste palmierii in Romania)”. Acolo, în masa de protestatari, existau tot felul de tineri: unii care ştiau foarte bine ce trebuie să strige (fiind bine pregătiţi şi plătiţi pentru asta); alţii care au ieşit să se gagicărească, pentru că era mai plăcut decât în timpul cursurilor aride; nu puţini se manifestau ca în turmă, căci trebuie să fii cel puţin imprudent (eufemistic spus) ca să strigi la modul tembel „Nu vrem re-par-ti-ţie ! Nu vrem re-par-ti-ţie !” Este improbabil ca toţi tinerii (toţi protestatarii) care au reacţionat dezaprobator când Iliescu li s-a adresat cu „tovarăşi” să fi fost cerebral-anticomunişti.

Aveţi memoria setată într-un fel care deformează realitatea de atunci. Eu îmi amintesc şi altă secvenţă. În 12 ianuarie 1990 (?), când pe Dumitru Mazilu îl apucase strechea (striga „Moarte securiştilor !”, „Îl vreţi pe Ion Iliescu jos ?”), exista un grup restrâns care-l sprijinea, prin scandări, dar spre seară au apărut mase de muncitori, de cetăţeni care au acoperit strigătele susţinătorilor lui Mazilu, strigând „Iliescu ! Iliescu !”, adică îl sprijineau pe acel Iliescu al cărui discurs „revoluţionar” de la televiziune începuse cu … „Stimaţi tovarăşi”.

4. Preferinţele dv. politico-ideologice pot să le înţeleg şi să le respect, dar cu limba română ce aveţi ? O fi şi ea comunistă ?




2 comentarii:

  1. Dintre participanţii la funeralii să remarcăm prezenţa prinţului moştenitor al Spaniei, Felipe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cinste lui (prinţului despre care scrieţi). Înseamnă că nu-i o grămadă de prejudecăţi.

      M-a enervat, în schimb, psihologul ăla de tv., Hanibal şi nu mai ştiu cum. Când a văzut mulţimea de oameni care-l pângeau pe Chavez a zis că ăla-i un "fenomen de masificare", că Chavez a fost un dictator etc. Fac ceva pe cultura lui psihologică dacă vede în orice manifestare de solidaritate umană pe baza unor valori comune o manifestare de masificare !

      Ștergere