luni, 14 februarie 2011

Aniversare

                Azi împlinesc 62 de ani. M-a născut mama pe 14 februarie 1949 (după 1989 am aflat că e ziua darurilor și a iubirii, ziua Sfântului Valentin). Părinții mei mergeau către o nuntă, dar nașterea mea a devenit prioritatea numărul unu și s-au întors acasă. În copilăria mea, apropiații familiei îmi spuneau Nuntașul.

                Când eram (mai) tânăr și la trup curat scriam în jurnalul intim bilanțuri și proiecte. Acum nu mai scriu decât ceea ce mi se pare a fi cugetarea cea mai înțeleaptă a omenirii: dacă dragoste nu e, atunci nimic nu e.

                Din motive lesne de înțeles, ”petrecerea” s-a produs ieri. Au fost prezenți copiii (4), nepoții (doi băieți, o fată și încă un băiat… ”pe drum”), nora și doi gineri din trei. Și, bineînțeles, partenera mea de-o viață. Bucuria cea mai mare a fost că se țin de neamuri, că se iubesc și se respectă reciproc, că se ajută la nevoie. Vedeți fotografii la pagina ”Foto-video”. Dar… așa cum ”croitorul nu are haine”, ”pantofarul nu are pantofi”, tot așa, fotograful nu are poze.

                Din partea surorii mele celei mari, Aurora (Lolica), aflată în suferință, soră care mi-a fost și Moș Crăciun, și profesoară, și reazem în situație de depresie, am primit o scrisoare, unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit vreodată. Eu am plâns, citind-o, dintr-o emoție pozitivă; dv. faceți din lectura acestei scrisori un prilej pentru a depăna amintiri proprii, care v-au umplut viața de sens.

                Era în iarna anului 1949. Februarie, noapte, între 13 și 14. În casă e cald și bine. Multă curățenie. Poate că fuseseră sărbătorile de iarnă, iar mama noastră – o minunăție de mamă – iubea enorm curățenia… a casei… a patului… a trupului în frica lui D-zeu. Folosea adesea cuvântul ”curvă” (îmi permit să-l folosesc și eu, pentru că-l găsesc și în Sf. Scriptură). De aceea poate noi am urît curvia și fiindu-ne frică de ea am fost cam ”geloși” și posesivi. Biata mama nu făcea distincție între păcat și persoana căzută în păcat. Le ura pe ambele.
                Îmi amintesc perfect. Lampa, lumina, încăperea. Noi (eu, mamaia dinspre mama, Joița) stăteam în tihnă pe patul acoperit cu o cuvertură de lînă pe care o țesuse mamaia dinspre tata. De altfel, casa, mobila, multe și minunate lucruri manuale, cuverturi, broderii erau confecționate de această harnică bunică, care a murit în putere (62 ani) și care a silit, cu dragoste, să lase celor doi copii, avere. Și le-a lăsat: case, pămînt, lucruri; multe și minunate. De mică mă odihneam în aceste ”daruri”, simțeam în ele hărnicia și dragostea unei mame. Și ea m-a iubit pe mine; dorea să fiu preoteasă.
                În seara aceea de februarie mă odihneam pe cuvertura minunată țesută de ea. Aveam numai 9 ani dar eram fericită. Dragostea bunicii, materializată într-o cuvertură, mă încălzea ca o îmbrățișare a ei. Spărgeam alene semințele coapte pe plită. Eu, mamaia, Joița. Deodată auzim zgomote și voci în prăvălie. Intrase cineva. Cine o fi ? Părinții noștri erau plecați la Cioara, la un văr (bogătaș) al tatălui meu (Andrei), la nuntă. Auzim glasul mamei, al tatălui. Ne miram. Era prea devreme să se întoarcă. Mamaia poate ghicise, eu parcă nu. În cameră intră mama noastră frumoasă și gătită ca la nuntă. E nemulțumită. Primul lucru pe care-l vede sunt cojile de semințe care se așternuseră peste preșurile albe imaculate ca un covoraș. ”Ce-i dezastrul ăsta ?” se întreabă ea. Mamaia cînd evoca mai tîrziu noaptea aceea zicea ”ce-i sihastrul ăsta”. Era primul lucru pe care-l observa mama, obsedată de ordine și curățenie.
                Apoi a intrat în camera de mijloc. Noi am adunat semințele și ne-am dus în salon, o cameră mai îndepărtată. Măsură strategică ce mă privea pe mine. Am adormit fericită și neștiutoare. Cum să nu fii fericită cu o bunică așa de veselă și de bună, care ne spunea la culcare rugăciuni sau îmi povestea basme.
                Dimineață frumoasă de iarnă. Soarele strălucea. Nu mai știu nimic ce făcusem. Momentul de care-mi amintesc mă arată îmbrăcată în ușa de la prăvălie cu spatele spre drum, cu fața spre tejghea, unde tata cîntărea un ”bulgăre de aur”. Un superb copil blond și grăsun. Îmi amintesc că primul meu gînd de copil a fost: ”E mai frumos ca Lușică !” Lușică (alt frățior al meu) murise cu câteva luni în urmă. Orchestra de lăutari de la nuntă a venit și i-a cîntat ”Nuntașului”. Membrii orchestrei l-au numit Nuntașul pînă ce au murit. Mai ales Stere Țuculoi.
                Iar ”Nuntașul”, după botez ”Valeriu”, creștea! Semăna mai mult cu mama pe latura morală. Iubea frumosul. Cuminte. La școală învăța bine și era smerit, timid. Începe să-și facă prieteni. Iubea copiii de mic. Mai tîrziu avea o întreagă trupă. Numai ce auzeai la poartă semnale… ”Valy, Valeruș, Valerică”. Se jucau mai mult de-a armata. Mă mir că n-a ales cariera militară.
                Iubirea față de copii iese la iveală în relația cu copiii mei. Cine s-a jucat cel mai mult din tot neamul cu Răzvan și Florian ? –” 'CHIU VA' ”, ca să-l cităm pe bebelușul Răzvan.
                Ce să mai spun după căsătorie… Iubire totală față de soție, ce-i drept, cam posesivă. Iubire față de copii. Materialicește o duceau la fel de greu ca noi, dar niciodată nu l-am auzit să se plîngă pe tema aceasta. Voia ca Mioara să facă toți copiii. A semănat dragoste și acum culege dragoste. Casa plină de copii și de nepoți.
                Ce să mai spun de relația lui cu sora Aurora. O relație plină de ascultare, de bun simț, de respect și de dragoste cuminte, interiorizată, un frate pe care poți să te bazezi, un frate de caracter.
                Mulți ani trăiască, Valică, și iubirea ta, ce izvorăște chiar fără să ne dăm seama, din Domnul nostru Iisus Hristos. La el găsim iubirea deplină, complet dezinteresată și nespus de generoasă, jertfelnică. Această iubire să-ți aducă mîntuirea sufletului !
                                                                                  Sora ta Lolica

11 comentarii:

  1. La mulţi ani, multă bucurie şi fericire alături de cei dragi !

    Deşi nu ne cunoaştem personal simt că ne leagă o strânsă prietenie politică bazată pe idealul comun al apărării şi propovăduirii ideilor comuniste.

    "Bătrânul Marx, profetul lucid al omenirii", aşa cum frumos se exprima un tânăr poet plecat mult prea devreme, ne-a dăruit o credinţa, un sens al vieţii, o cale pe care dvs. aţi mers consecvent şi cu fruntea sus în ciuda vicisitudinilor.

    Simt la dvs., şi de aceea vă şi preţuiesc foarte mult, acea tărie de a nu ceda, acel curaj nobil ce izvorăsc împreună din creuzetul spiritual al pământurilor udate de Olt de a spune răspicat şi cu orice preţ: "NOI, NU !"

    O parte din noi ne-am învins
    Greşeala, minciuna şi groaza,
    Dar e drum, mai e drum necuprins
    Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
    Generaţii secate se sting,
    Tinerii râd către stelele reci -
    Cine-şi va pierde credinţa-n izbânda
    Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

    Cine din noi va muri
    Înainte ca trupu-i să-i moară?
    Cine-o să-şi lepede inima-n colb -
    Insuportabil de mare povară?
    Ca un vânt rău, ori ca o insultă
    Întrebarea prin rânduri trecu.
    - Ascultă, ascultă, ascultă!
    Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

    Nicolae Labiş

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, domnule Florian Liviu, pentru cuvintele frumoase și pentru versurile lui Labiș.

    Vă rog să fiți încredințat că vă prețuiesc și eu la fel de mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. La Mulţi Ani, d-le Valerius! Vă "vizitez" de scurtă vreme, de cînd am dat de blogul dvs., întîmplător, printr-o legătură indirectă. Sînt absolut surprins de ce am găsit şi găsesc aici. Oau! Mai au curaj comuşti(i) să existe declarat?! Credeam că numai eu nu sînt în toate minţile în ţara asta! Nţ, nţ, nţ! Uf, nu pot să mai rămîn, dar voi reveni. Veţi avea în mine, la nevoie, o teribilă gură de tun, nu vă faceţi griji! Toată "stima şi mîndria" pentru dvs. şi vizitatorii dvs. Salut feroviar!

    RăspundețiȘtergere
  4. La mulţi ani cu bucurii de tot felul pentru dumneavoastră şi frumoasa familie pe care o aveţi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Nicolae Nicu,

    Domnule Traian Ioan,

    Vă mulțumesc pentru urări. Vă doresc multă sănătate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Valerius, deoarece de abia azi am văzut postarea de mai sus, cu un pic de întârziere, vă doresc: ”La mulți ani! Multă sănătate și putere de muncă!”.

    Un cadou, o strofă emblematică din lirica marelui Păunescu, din poezia ”Totuși iubirea”:

    Și totuși există iubire
    Și totuși există blestem
    Dau lumii, dau lumii de știre
    Iubesc, am curaj și mă tem.

    Emoționată scrisoarea sorei dvs.

    Nepoții sunt superbi, să vă trăiască!

    Nu v-am întrebat niciodată, câți băieți și cîte fete aveți și ce vârste au copiii dvs.? Fiica mea a făcut 19 ani anul trecut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Bogdan,

    Mulțumesc pentru urare.
    Avem 3 fiice și un fiu.
    Toți sunt maturi, căsătoriți.

    O urare de mulți ani de viață fericiți, alături de părinți, pentru fiica dv.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulțumesc, domnule Valerius, să ne dea la toți Domnul sănătate și putere să trecem peste toate !

    Să vă trăiască copiii, să vă bucurați de ei!

    RăspundețiȘtergere
  9. La mulți ani cu sănătate!

    RăspundețiȘtergere