duminică, 17 octombrie 2010

Ați vrut capitalism ? Vă priește capitalismul ?

Stimați trecători pe aici,

Ipoteza mea este că în momentul Marii Păcăleli din decembrie 1989 marea majoritatea a poporului român n-a vrut schimbarea sistemului social-politic socialist cu acela capitalist, ci doar înlăturarea de la putere a clicii ceaușiste.

Dv. ați vrut capitalism ? Da sau nu ?

Vă priește capitalismul ? Da sau nu ?

35 de comentarii:

  1. I
    Stimate domnule profesor,

    Am să încep să răspund la întrebările dvs. în ordine inversă. Eu personal eram mult mai fericit în socialism pentru că toată mizeria şi nedreptatea pe care o văd zilnic în jurul meu îmi frânge inima şi mă mâhneşte. Apoi resimt toată această epoca ca fiind lipsită de ţel, de ideal. Mi-e un dor neostoit de elanul socialist, de setea de viaţă din socialism, de entuziasmul tineresc din taberele şi şantierele de muncă răspândite pe tot cuprinsul patriei.
    Este foarte adevărat că stăpânirea lui Ceauşescu îşi atinsese limitele, ajunsese complet ruptă de popor şi de clasa muncitoare în numele căreia dicta, iar Ceauşescu însuşi incapabil să mai comunice coerent şi altfel decât formal cu poporului său. Cu puţin timp înainte de evenimentele din decembrie 1989 Ceauşescu vorbea în linia generală a discursului său paralel cu realitatea de obiectivul atins al omogenizării totale a societăţii româneşti, de poporul unic muncitor, de eliminarea oricăror contradicţii sociale, pentru ca imediat după evenimentele de la Timişoara, în ultimul său discurs televizat, să se refere la elemente fasciste care urmăresc destabilizarea ţării. Elementele fasciste răsăriseră peste noapte dintr-o societate omogenă, fără clase şi fără contradicţii sociale. Era limpede pentru oricine că aşa nu se mai putea guverna o ţară. Partidul Comunist care număra pe atunci în jur de patru milioane de membrii devenise o organizaţie de masă rigidă şi complet lipsită de spirit revoluţionar, o simplă curea de transmisie a ordinelor de sus, decât un partid de tip leninist, adică un partid puţin numeros format din revoluţionari profesionişti, adevărat comandament şi avangardă politică a clasei muncitoare. Elemente ostile socialismului se aflau în conducerea statului, partidului, armatei şi a securităţii la cel mai înalt nivel. Victor Atanasie Stănculescu, generalul trădător, a recunoscut că a urât socialismul încă de la instaurarea sa pentru că provenea dintr-o familie burgheză. Relaţiile strânse pe care Ceauşescu le avea cu Vestul Europei, cu Statele Unite şi cu Israelul, întreaga sa politică externă era într-o contradicţie de neîmpăcat cu politica sa internă, pentru că nu te poţi declara acasă marxist-leninist intransigent iar afară să te pupi în bot cu corifeii imperialismului care culmea mai veneau din când în când pe la Bucureşti pentru a fi primiţi cu mare fast şi ovaţii populare grandioase. Ce să mai înţeleagă muncitorul de rând care suferea şi făcea eforturi demne de toată lauda pentru construcţia socialismului, el nu avea voie să părăsească ţara pentru că Occidentul capitalist era duşmanul României şi al socialismului, dar conducătorii duşmanului veneau la noi în „vizite prieteneşti”, iar Ceauşescu la rândul său era primit cu mare pompă şi festivităţi în capitalele Occidentului şi chiar la Washington. El sesiza fără îndoială farsa, minciuna, duplicitatea şi jocul dublu al regimului iar toate la un loc îl făceau în mod neîndoios să se îndepărteze de el. Dar şi celelalte regimurile revizioniste din Estul Europei făceau la fel cu excepţia faptului că celelalte state socialiste stăteau cuminţi în trena Moscovei şi nu agitau stindardul independenţei faţă de Uniunea Sovietică aşa cum o făcea Ceauşescu.

    RăspundețiȘtergere
  2. II

    Eu personal îi reproşez lui Nicolae Ceauşescu faptul că niciodată nu a perceput în mod adecvat pericolul răsturnării socialismului şi al revenirii capitalismului, că nu a înţeles pe deplin ameninţarea mortală reprezentată de imperialism, că s-a lăsat înşelat de demagogia pacifistă a Occidentului, că nu a realizat că nu se poate construi socialismul cu banii capitaliştilor, că politica externă trebuie să fie o consecinţă logică a politicii interne şi în nici un caz un fenomen arbitrar sau oportunist, că marxism-leninismul cere vigilenţă revoluţionară, respectarea şi afirmarea adevărului istoric indiferent de consecinţe, că insuflarea în partid a spirtului revoluţionar nu poate să vină din cer ci din lupta continuă şi fără preget cu elementele duşmănoase ce se ascund în sânul său şi al statului, că trebuie să fim naţionalişti în formă şi comunişti în fond, cum spunea Stalin, şi nu invers cum făcea Ceauşescu. Nu vreau să se înţeleagă că neg meritele lui Ceauşescu în dezvoltarea economică a României, dar menţionarea lor nu face subiectul acestei note.Însă aceste greşeli pe care le-am enumerat, dar şi unele pe care nu le-am enumerat, în construcţia socialismului, greşeli plătite acum atât de scump, nu i se pot imputa numai lui Ceauşescu personal. El trebuie încadrat în contextul general istoric în care a trăit, s-a format ca lider, şi şi-a desfăşurat cariera. Ceauşescu ca şi ceilalţi şefi de partid din Est, cu excepţia lui Enver Hoxha, a înotat in curentul revizionismului modern al cărui lider şi creator a fost Nichita Hruşciov. Hruşciov a lansat teza otrăvită a coexistenţei paşnice între cele două sisteme opuse, a dizolvat toate valorile stalinismului, a transformat Uniunea Sovietică într-o putere imperialistă şi a împins mişcarea comunistă internaţională în haos.
    E clar că sistemul socialist mondial s-a prăbuşit în urma unor greşeli fatale în construcţia sa şi este extrem de important pentru noi toţi să le localizăm în timp şi să le numim. Să cercetăm cu obiectivitate şi fără partizanat adevărul istoric.
    Dacă aceste greşeli s-ar fi produs în vremea lui Stalin atunci sistemul socialist s-ar fi prăbuşit odată cu atacul nazist asupra Uniunii Sovietice. Faptul că Uniunea Sovietică a rezistat atacului şi chiar mai mult, a reuşit să extindă socialismul în toată Europa de Est, să dea aripi mişcării maoiste din China dovedeşte fără putinţă de tăgadă spiritul revoluţionar al stalinismului. La moartea lui Stalin, socialismul era mai puternic decât va fi vreodată iar Uniunea Sovietică se afla în plin avânt economic şi cultural. Imperialismul mondial avea de ce să se teamă în mod concret.
    Prin urmare rezultă în mod logic că greşelile fatale s-au comis după Stalin. Calomniile debitate de Hruşciov la adresa lui Stalin cu dublu scop de a-şi întări puterea personală printr-un atac la adresa antecesorului său ţintindu-i în acelaşi timp şi pe apropiaţii acestuia care ar fi putut emite pretenţii legitime la putere şi cu cel de a afirma şi impune propria sa doctrină revizionistă de sorginte buharinistă, au picat ca o mană cerească în mâna propagandei anticomuniste occidentale care le-a amplificat până la infinit.
    Fisurile apărute în mişcarea comunistă internaţională, iar manevra lui Hruşciov de la Congresul 20 al PCUS a provocat multe, au fost speculate de imperialişti care s-au străduit apoi să le adâncească şi să le aducă în stadiul de rupturi. În final Hruşciovismul s-a dovedit falimentar distrugând pe rând mişcarea comunistă internaţională, unitatea blocului Estic şi în final Uniunea Sovietică.

    RăspundețiȘtergere
  3. III

    Comunismul românesc sub Dej şi Ceauşescu nu s-a rupt de acest context, a aderat în mod eronat la tezele antistaliniste ale lui Hruşciov, la doctrina sa ilogică a coexistenţei paşnice între cele două sisteme opuse, pentru a se opune totuşi cu fermitate şi cu succes dirijismului sovietic. Dar independenţa faţă de Moscova a însemnat pentru comuniştii români semnarea pactului cu diavolul imperialist de care nimeni nu a scăpat.
    Ca să revin la întrebarea dvs. de unde am plecat, poporul român în marea sa majoritate nu a dorit capitalism, ci un socialism democratic, în care clasa muncitoare să devină cu adevărat subiectul vieţii politice şi nu obiectul ei. Dar situaţia geopolitică a fost defavorabilă dorinţei poporului nostru. Forţele imperialismului care reuşiseră să îngenuncheze socialismul în patria sa, Rusia, erau mult prea puternice pentru a ţine cont de dorinţa unui popor mic şi neînsemnat. Ce s-a întâmplat cu ţările mici din Est după 1989 a adeverit teza lui Stalin care spunea înainte de al doilea război mondial că paşaportul credinţei comuniste este loialitatea faţă de Uniunea Sovietică,garantul socialismului mondial.
    Tragedia care s-a petrecut prin dispariţia Uniunii Sovietice a aruncat din nefericire mişcarea comunistă înapoi cu o sută de ani.

    RăspundețiȘtergere
  4. D-le Valerius, chiar mă bucur că ați mai scris un articol, fie el și sintetic.

    Noi când am ieșit în stradă am vrut să-l dăm jos pe Ceaușescu, eu, la 21 de ani, nici nu auzisem de Iliescu. Nici nu s-a pus problema ca poporul să vrea să schimbe socialismul. Numai că cei care aveau acces la avuția poporului aveau nevoie de schimbarea orânduirii, ca să se bucure de această avuție.

    Nu pot să-l văd pe Stalin ca dl Liviu. Când d-sa vorbește de stalinism, de vigilență revoluționară, de lupta continuă și fără preget cu elementele dușmănoase, parcă îl văd pe Robespierre la fereastră privind la ghilotina din piață și aud zgomotul acesteia și al capetelor căzând, văd abuzul și arbitrarul personificate. Și, să nu uităm un lucru, rușii sunt un popor sălbatic, nu degeaba a zis Napoleon: ”dacă zgârii un rus, dedesubt dai de un tătar”.

    Pe de altă parte a zis un lucru interesant dl Liviu: ”Victor Atanasie Stănculescu, generalul trădător, a recunoscut că a urât socialismul încă de la instaurarea sa pentru că provenea dintr-o familie burgheză”. Eu, care sunt din familia Elenei și provin din familii de țărani, din partea mamei, așa după cum am mai spus, familia era foarte săracă, cu bunicul văduv de când mama mea avea 5 ani, bunica, o femeie frumoasă, murind la 38 de ani de un avort provocat și lăsând în urmă 5 copii, după mama mai era un copil, un băiat, nu pot să nu recunosc acest meritul al socialismului care i-a ridicat pe ai mei și da, și pe mine. Deși mama era verișoară de-a doua cu Elena, deoarece tata era un om demn, care nu voia nimic nemeritat, și pe bună dreptate, noi am trăit ca toți ceilalți, normal, într-un apartament de două camere, apartament situat, e adevărat, într-o zonă bună, primit de tata de la serviciu, tata a fost ofițer.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce părere aveți, d-le Valerius, de Păunescu? Pentru dvs., d-le Liviu, sunt sigur că Păunescu este un capitalist. :)

    Nu știu dacă l-a cunoscut vreunul dintre dvs. pe dl Plătică Dănilă, lipovean ca origine, născut undeva în jur de 1920, un mare comunist, fost redactor-șef la o publicație centrală de propagandă, poate chiar a Sindicatelor, ”Drapelul roșu” sau cam așa ceva.
    Mama și soția domnului sunt prietene din tinerețe, au fost casnice, conform modei. De mic eu mergeam cu mama în vizită la dl Plătică. Dl Plătică, lipovean voinic, mă fascina când eram mic prin două lucruri, avea chelie și pipă. La pipă, pe care o vedeam pe birou mă uitam cu religiozitate, așa cum mă uitam la cutia din tablă cu o corabie pe ea cu tutun de pipă. Când am văzut odată un birou al lui Stalin mi-am dat seama că biroul d-lui Plătică semăna leit cu cel al lui Stalin.
    Dl Plătică nu a avut noroc de copii studioși, d-sa pornise de jos și urcase odată cu Partidul, studiind, muncind, avea cred două facultăți, Gheorghiu și încă una, cred că Istoria. Pentru dânsul eram o încântare cu victoriile mele școlare, am intrat, de exemplu, foarte bine la liceu, fără meditator, mai apoi student la stat, la ASE și tată la 23 de ani, după armată. Tata era foarte deștept, dar pe lângă cultivatul domn Plătică era totuși numai un ofițer. Mama este de asemenea foarte deșteaptă, orfană și copil sărac, nu apucase să facă decât 4 clase apoi fusese dată ca fată în casă la proprietara unui mic atelier de croitorie, așa cum tata fusese dat să învețe meserie la un cismar (de unde a fugit! :)), apoi la un proprietar de garaj, unde i-a plăcut și a stat. Așa a ajuns tata, datorită carnetului, atunci când în București erau câteva mașini, șofer și gardă de corp la Dej. Mama a rămas cu 4 clase deși îi dai măcar liceul, iar tata, remarcat pentru inteligența lui, a fost făcut ofițer, a făcut liceul la seral, apoi școala de ofițeri.
    Când vorbea dl Plătică de comunism și de politică era o încântare. Era un om și un comunist pur. A murit prin 2000, a apucat să trăiască dezamăgirea cu Iliescu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru domnul Florian Liviu

    Mulțumesc pentru răspuns.
    În esență, opțiunile și trăirile mele sunt asemănătoare cu ale dv.

    ” Eu personal eram mult mai fericit în socialism pentru că toată mizeria şi nedreptatea pe care o văd zilnic în jurul meu îmi frânge inima şi mă mâhneşte. Apoi resimt toată această epoca ca fiind lipsită de ţel, de ideal.”

    Mie mi-a fost cel mai greu în 1989-1990. În timp ce mulțimile de marionete exultau, eu trăiam la modul dureros schimbările, căci conștientizam perfidia păpușarilor. Împreună cu lăturile a fost aruncat și copilul. Nu sunt fericit nici acum. Sunt condamnat să trăiesc într-o societate alienantă, dezumanizantă, pe care n-am ales-o eu, n-am vrut-o. Lucrez cu tineri, care reprezintă România de mâine, și sunt pesimist, căci constat pervertirea multora dintre ei. Mă străduiesc să-mi fac datoria, în mod kantian, dar nu pot face minuni, nu pot lupta cu sistemul care fabrică pe bandă rulantă ”omul nou”. Cel mai grav este că am sentimentul culpabilității, prin faptul că mă simt colaboraționist în acest sistem pe care îl detest. Sunt constrâns să realizez obiectivele programelor de economie, de educație antreprenorială, adică să argumentez superioritatea modului de producție capitalist și chiar o fac cu eficiență, căci am datoria profesională să-i pregătesc pe acești tineri pentru examene, pentru traiul în această societate-junglă. N-am puterea să dezertez, nici să mă sinucid, cum ar sugera Sartre.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru domnul Bogdan

    1).”Noi când am ieșit în stradă am vrut să-l dăm jos pe Ceaușescu, eu, la 21 de ani, nici nu auzisem de Iliescu. Nici nu s-a pus problema ca poporul să vrea să schimbe socialismul.”

    Asta cred și eu. Alții, vorbind și ei în numele poporului, susțin că ”revoluția” a fost anticomunistă. Cert este că, și în România, și în celelalte foste țări socialiste, păpușarii s-au ferit ca dracul de tămâie de referendumuri.

    2). Cu tot respectul pentru dv., nu pot să nu constat o incoerență în modul dv. de gândire și de exprimare:
    - vă place imaginea de om flexibil în gândire, preocupat de nuanțele realității, dar în fapt manifestați un dogmatism față de marxism, comunism;
    - în blogul dv. îi reproșați domnului Florian Liviu: ” Stalinismul este sinonim cu răul, d-le Liviu. O mostră de propagandă oficială stalinistă, marca Ilya Ehrenburg, că tot m-am referit la crimele Armatei Roșii: „… Germanii nu sunt oameni. De acum încolo cuvântul – german – devine pentru noi cea mai rea dintre insulte. De acum încolo cuvântul – german – face sa se descarce arma. Nu vom vorbi. Nu ne vom agita. Noi vom ucide. Daca într-o zi n-ai omorât cel puțin un neamț, ziua e pierduta pentru tine. Daca-ți închipui că un vecin îl va omori, înseamnă ca nu ai înțeles primejdia. Daca nu îl omori tu pe neamț, te va omori el pe tine. Îi va aresta pe ai tăi și îi va tortura in Germania sa blestemată. Daca nu-l poți omori pe neamț cu un glonte, omoară-l cu baioneta. Daca e calm in sector, ucide-l înainte ca lupta sa înceapă. Daca îl lași sa trăiască, el va lua prizonieri bărbați ruși si o va dezonora pe femeia rusă. Daca ai omorât un neamț, omoară-l și pe al doilea, pentru noi nu e nimic mai vesel decât hoitul unui neamț. Nu număra kilometri, număra doar câți nemți ai ucis! Ucide-l pe neamț, iată ce-ți cere bătrâna ta mamă. Ucide-l pe neamț, iată ce-ți cer copiii tai. Ucide-l pe neamț, iată ce-ți strigă pământul patriei. Nu-l lăsa să scape. Nu lovi alături. Ucide-l…”. Dar aici scrieți negru pe alb, săvârșind o greșeală de tipul celei pe care o condamnați: ” Și, să nu uităm un lucru, rușii sunt un popor sălbatic, nu degeaba a zis Napoleon: ”dacă zgârii un rus, dedesubt dai de un tătar”.

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnule Valerius, istoria ne învață că noi ca popor am avut de suferit extrem de mult din partea rușilor. Și tot istoria ne învață ce grozăvii au făcut rușii de-a lungul timpului, inclusiv când au invadat Germania în timpul celui de-al doilea război mondial. Mă tem că Napoleon cu greu poate fi contrazis când ne gândim la acestea, lucruri pe care eu ca român ar fi o naivitate să le uit. Orice român care se gândește la patrie și popor nu poate să treacă peste aceste lucruri. Eu însă nu țip ca Ehrenburg că trebuie să-i ucidem pe bărbații ruși, că trebuie să luăm în vârfurile baionetelor copiii ruși și să le batjocorim femeile.

    Trecând de la datoria patriotică de a nu uita învățămintele istoriei în privința rușilor, voi spune că pe de altă parte am admirație față de spiritualitatea rusă și că eu consider poporul rus un mare popor (dar, după cum spuneam, asta nu înseamnă că trec peste acele învățăminte la care fac referire mai sus). Și mai cred că în loc să-i învrăjbim împotriva noastră, așa cum a făcut Băsescu la un moment dat, am putea căuta oportunități de colaborare. Nu uit nici că noi am luptat alături de armata rusă țaristă la Mărăști și Mărășești.
    Și încă o chestie, călătorind prin Europa și îndeosebi în Grecia, am văzut că cele mai frumoase femei întâlnite au fost rusoaicele.
    Nu, categoric nu sunt împotriva rușilor, sunt de fapt mai curând prorus, numai că sunt prudent când e vorba de ei.

    RăspundețiȘtergere
  9. ”Lucrez cu tineri, care reprezintă România de mâine, și sunt pesimist, căci constat pervertirea multora dintre ei.”

    ” Mă străduiesc să-mi fac datoria, în mod kantian, dar nu pot face minuni, nu pot lupta cu sistemul care fabrică pe bandă rulantă ”omul nou”.”

    D-le Valerius, sunt interest de afirmațiile dvs. cu privire la tineret deoarece eu sunt tatăl unei tinere de 19 ani. Am postat două mai sus, pe care le consider reprezentative. Am câteva întrebări:

    - În ce constă pervertirea?
    - Ce înțelegeți prin ”omul nou”?
    - Cum ar trebui să fie un tânăr?

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru domnul Florian Liviu

    1). ” Elemente ostile socialismului se aflau în conducerea statului, partidului, armatei şi a securităţii la cel mai înalt nivel.”

    Cum s-ar fi putut evita această situație ?
    Alții spun, dimpotrivă, că exista un control riguros, de către Ceaușești, al promovării ”la cel mai înalt nivel”.

    2). ” conducătorii duşmanului veneau la noi în „vizite prieteneşti”, iar Ceauşescu la rândul său era primit cu mare pompă şi festivităţi în capitalele Occidentului şi chiar la Washington.”

    Izolarea față de Occident ar fi asigurat supraviețuirea sistemului ? Izolarea este un cuțit cu două tăișuri; de exemplu, ”blocada continentală” ordonată de Napoleon ar putea fi un subiect de reflecție în acest sens.

    3). ” La moartea lui Stalin, socialismul era mai puternic decât va fi vreodată iar Uniunea Sovietică se afla în plin avânt economic şi cultural.”

    N-am constatat, în scrierile dv., și judecăți critice față de Stalin și stalinism. Pe Hrușciov îl acuzați pentru faptul că ”a lansat teza otrăvită a coexistenţei paşnice între cele două sisteme opuse”. Dar înțelegerile lui Stalin cu Hitler (acordul Ribbentrop-Molotov, protocolul secret) ce-or fi ? Intransigență față de sistemul dușman comunismului ?

    4). Scrieți: ” trebuie să fim naţionalişti în formă şi comunişti în fond, cum spunea Stalin, şi nu invers cum făcea Ceauşescu”. Îl dați ca exemplu pozitiv de lider comunist pe Enver Hoxha. Dar în cartea acestuia, pe care o traduceți, am constat că în ”fondul” ideilor acestui lider clocotea naționalismul; dușmănia lui față de Tito are o puternică motivație naționalistă: ” nu numai că [Tito, în fața hrușcioviștilor,] nu a ridicat problema provinciei Kosovo, care este realmente albaneză , cu scopul de a o ceda Albaniei căreia îi aparţine, dar a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a evita orice discuţie pe acest subiect."

    5). ” Ca să revin la întrebarea dvs. de unde am plecat, poporul român în marea sa majoritate nu a dorit capitalism, ci un socialism democratic, în care clasa muncitoare să devină cu adevărat subiectul vieţii politice şi nu obiectul ei.”

    Sunt în acord cu dv., nu cred că marea majoritate a poporului român a vrut capitalism în decembrie 1989. Dar am reticențe față de aplicarea dogmatică a tezei rolului conducător al clasei muncitoare după victoria revoluției socialiste. Nu sunt de acord cu excesele domnului Bogdan, care sugerează că muncitorimea este o masă de proști, dar nici nu pot să nu observ că politica de promovare a celor cu ”origine muncitorească” a propulsat mulți indivizi incompetenți profesional și oportuniști, precum Tudor Postelnicu. Cunosc șobolani, absolvenți ai Academiei ”Ștefan Gheorghiu”, care au părăsit rapid corabia comunistă, devenind, peste noapte, din activiști în cadrul Cabinetului ideologic de partid lucrători la Camera de Comerț a statului capitalist.

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule Valerius, eu nu am spus niciodată că muncitorii sunt o masă de proşti. Eu însumi am fost muncitor opt ani de zile. Unul dintre aceşti oameni mi-a fost ca un tată, un domn dat afară de la actorie şi foarte cult, citit, în condițiile în care mie mi-a murit tatăl când aveam 23 de ani. Când mi-a murit tatăl lucram, fiica mea avea aproape un an și eram student în anul I. Acesta domn, da, ar fi fost capabil să ia decizii înţelepte. Ce spun eu este altceva: ca să conduci destinele unei ţări îţi trebuie şcoală şi practică. I-am văzut pe muncitori acţionînd în bloc în perioada 1990-1997, perioada cât am fost muncitor. I-am văzut manipulaţi şi acţionând mânaţi de sentimente în detrimentul logicii, i-am văzut de exemplu cum au dat jos conducerea de dinainte de 1989, după lovitura de stat, pentru că aceia erau, vezi Doamne, comunişti, ca peste tot în ţară ei fiind manipulaţi de eşalonul doi care voia puterea pentru el.
    Muncitorii nu sunt în stare să conducă ţara, ei sunt folosiţi doar ca masă de manevră din ceea ce am observat eu, din păcate.
    La conducere, d-le Valerius, dacă ar fi să vorbim de eventualitatea revenirii comuniştilor, ar trebui să fie oameni educaţi precum dvs. sau dl. Liviu.
    Concluzia, simplă, este: ”Cine vrea să conducă trebuie să se instruiască”.

    RăspundețiȘtergere
  12. Pentru domnul Bogdan

    1). ”Domnule Valerius, eu nu am spus niciodată că muncitorii sunt o masă de proşti.”
    Nici eu nu am spus că ați spus asta. Am spus că ”sugerați” (în stilul dv. … dialectic) că muncitorimea este o masă de proști. Dacă insistați, pot să aduc citate.

    2). ”D-le Valerius, sunt interest de afirmațiile dvs. cu privire la tineret”

    a) ”- În ce constă pervertirea?”
    Nu mă plasez, în mod necritic, nici în tabăra lui Rousseau (omul este bun de la natură), nici în tabăra lui Hobbes (omul este rău de la natură – homo homini lupus). Cred că omul se naște (prin ereditatea sa) cu posibilități spre ambele sensuri, spre bine sau spre rău. Mediul și educația vor determina sensul în care va evolua omul. Unele posibilități se vor realiza, altele vor dispărea. Societatea capitalistă este o societate alienantă, căci statuează ca valoare supremă profitul, sacrifică pe ”a fi” pe altarul lui ”a avea”. În loc să fie un scop în sine, omul devine doar un mijloc, devine un lucru printre lucruri, relațiile dintre oameni se ”reifică”, devin relații între lucruri. Îmi place cum exprimă Antoine de Saint-Exupéry transformarea omului din scop în sine în simplu mijloc: se produc oameni pentru chewing gum, nu chewing gum pentru oameni. În capitalism totul devine marfă, inclusiv omul: muncitorii (prin salarizare), funcționarii publici (prin corupție), femeile (prin prostituție), copiii (din cauza sărăciei ”părinților”), fotbaliștii etc. Prin vectorii ei, societatea capitalistă impune ca modele indivizi performanți întru realizarea de profit prin orice mijloace, precum Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu.

    b) ”- Ce înțelegeți prin ”omul nou”?
    Am în vedere ”omul nou” al societății capitaliste. El a fost prezentat în literatura marxistă și filo-marxistă, în beletristică (vd., în literatura noastră, pe alde Dinu Păturică, Grigore Bucșan, Nae Gheorghidiu și Tănase Lumânăraru, Stănică Rațiu ș.a.).
    Omul nou al societății capitaliste este obsedat de a avea (bani, casă, autoturism, haine, mâncare etc.), prin orice mijloace, și pentru a-și realiza acest scop fundamental sacrifică oricare altă valoare (dacă e nevoie își sacrifică și mama, tatăl, fratele, sora, fiul sau fiica).
    Omul nou al societății capitaliste este un ”om unidimensional” (Marcuse), în sensul că doar aprobă și conservă sistemul social existent, dar este incapabil de a-l critica și transforma.
    Omul nou al societății capitaliste este hedonist de joasă speță, sexul, pornografia, divertismentul imbecilizant fiind repere fundamentale ale existenței lui.
    Omul nou al societății capitaliste, societate care proclamă preferința pentru competiția exacerbată, în detrimentul solidarității între oameni, este agresiv, violent.

    c) ”- Cum ar trebui să fie un tânăr?”
    Nu am intenția să creez un portret robot al tânărului care ”ar trebui să fie”. Propun doar câteva trăsături pe care cred că societatea ar trebui să le cultive în personalitățile tinerilor:
    - umanismul autentic, manifestat prin considerarea fiecărui individ uman și ca un scop în sine, nu doar ca un mijloc (conform imperativului kantian), și prin solidaritate cu ceilalți oameni;
    - formarea și exersarea discernământului;
    - înțelegerea libertății ca posibilitate de a alege, dar în cunoștință de cauză și direct proporțional cu responsabilitatea (asumarea răspunderii pentru consecințele alegerilor).

    RăspundețiȘtergere
  13. Din nefericire ceea ce spuneți la a) și b) este perfect valabil pentru România. Aici este o mare durere a mea, căci și eu văd răul din capitalismul românesc exact la fel ca dvs. Cred că dacă ar fi ca poporul român să aleagă acum între un socialism adevărat, uman, și capitalismul tâmpit de la noi, ar alege prima variantă.

    Ce pot să mai adaug este că se par că acest capitalism nu este peste tot la fel. Eu am rude în Danemarca, Olanda, Franța și Spania. Mai cu seamă în Franța se pare că există o formă de capitalism pe care l-aș numi ”social”, în care omul este văzut aproape precum spuneți dvs. și anume ca scop și nu ca mijloc, siguranța socială și sistemul de sănătate mai ales în Franța sunt formidabile. Pe locul doi și foarte aproape, din ce mi s-a spus, se situează Spania, apoi Danemarca și Olanda.

    Referitor la c) nu pot să spun din nou decât că gândesc la fel ca dvs, un tânăr așa trebuie să fie și exact la fel îmi doresc să fie și fiica mea.

    Cu muncitorii, chiar dacă se poate înțelege că eu îi cred proști, vă spun că nu este așa. Eu doar consider că numai oamenii educați, școliți peste un anume nivel, pot conduce corespunzător,i ar muncitorii, deși nu îi disprețuiesc ca clasă, așa cum nu disprețuiesc clasa din care mă trag, până la urmă, țărănimea, pe care o și respect, ei sunt depozitarii înțelepciunii ancestrale, cei dintre ei care au rămas nepervertiți, consider că nu au capacitatea de a decide destinul unei țări din postura de guvernanți. Da, cu siguranță, muncitorii, pe care îi respect, de asemena, pot și trebuie să fie consultați, dar de decis trebuie să decidă numai cei care au primit educația corespunzătoare pentru așa ceva. Mai degrabă aș avea încredere în înțelepciunea unor bătrâni ai satelor, decât în muncitori, care sunt totuși în mai mică sau mai mare măsură pervertiți de viața artificială de la oraș. Credeți-mă, nu degeaba am trăit opt ani printre muncitori, mulți dintre ei sunt prea atrași de ceea ce le oferă orașul, nu prea dovedesc obiectivitatea care este dată de educație, de școală.

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnule Valerius,
    În primul rînd, îmi pare foarte rău că nu aţi comentat nimic cu privire la spusele lui Berdiaev. Pusesem citatul şi ca să vă provoc un pic la polemică. Discuţiile în care toţi participanţii sînt de aceeaşi parte a baricadei sau a unei idei nu sînt nici pe departe la fel de antrenante ca cele purtate între convorbitori cu puncte de vedere complet diferite.
    Sînt destul de confuză dacă să continuu răspunsul sau nu, fiindcă, din moment ce aţi luat această hotărîre: de a nu mai citi, am impresia că scriu în zadar. Totuşi mă gîndesc să pun răspunsul şi la dumneavoastră pe blog, astfel că voi continua.
    Nu ştiu de ce am aşa un ghinion, că altfel nu ştiu cum să-l numesc, că nu se înţeleg, acceptă, suportă, nici măcar doi dintre cei care scriu la mine pe blog. Totuşi, eu am sperat că, atraşi fiind de împletitura de lucruri serioase şi frivolităţi pe care le scriu eu aici, ei vor continua să vină, să citească şi chiar să comenteze. Se pare că m-am înşelat. Simpatia faţă de scrisele mele e prea mică pentru a anihila vechile antipatii. Nu judec, nici nu sînt de acord.
    Cît priveşte ceea ce spuneţi despre Dan M. sînt şocată. Niciodată nu mi-a făcut impresia unui impostor în ale culturii, dar poate că aveţi dvs. motive întemeiate să susţineţi aşa ceva pe baza unor discuţii mai vechi pe care eu nu le cunosc.
    În ceea ce priveşte viaţa lui personală, nu mă pronunţ, nu cunosc nimic despre el şi nici nu consider că e frumos să fac speculaţii cu privire la aceasta. Aş avea şi eu o curiozitate în ceea ce-l priveşte. Şi anume ce facultate absolvit. Probabil că va rămîne o necunoscută.
    În aceeaşi ordine de idei, relaţia mea cu Dan M. e destul de veche ca să nu-mi fie frică de băşcălia sa. Poate sînt naivă, dar mai mult decît a fost nu văd ce ar mai putea fi. Eu sper să se schimbe în bine dialogul, iar dacă nu o să ne înţelegem pe anumite probleme, sîntem suficient de rinocerizaţi amîndoi, ca să putem depăşi băşcăliile inerente.
    Vă rog să reconsideraţi hotărîrea dea nu mai citi aici, dar dacă nu s-o putea şi nu s-o putea, ne vedem la dvs. pe blog.
    Cu simpatie,

    RăspundețiȘtergere
  15. Stimate d-le Valerius,

    Îmi pare rău că se repetă pentru dvs. situația de pe forumul d-lui profesor Pruteanu și de pe cel al d-lui Nanu, că iar v-ați intersectat în cadrul unui conflict cu Dan M.

    Ce post să spun este că pe de-o parte îi transmit Sorinei pe această cale că eu consider că este bine ca să-l roage pe Dan M. ca să nu mai folosească expresii peiorative gen ”întinzătorul de cearceafuri” la adresa dvs.. pe viitor, iar pe de altă parte vă rog să vă reconsiderați decizia dvs. de a nu mai intra pe blogul Sorinei. O să dezvălui acum faptul că Sorina vă apreciază ca om, vă apreciază spiritul umanist, justițiar și cultura dvs. filozofică. En nu am făcut niciodată un secret din faptul că vă apreciez și vă respect ca om și ca pregătire, pentru cultura dvs., pentru cunoștințele dvs. de excepție. De fapt, acea postare cu Berdiaev s-a vrut un prilej de polemică, ploemică unde erați dorit să participați de căte posesoarea blogului, conform convingerilor dvs.

    Nu știe nimeni nimic despre Dan M, nimeni nu are nicio dată personală despre el, de exemplu ce studii are, ce meserie are, nu se știe despre el absolut nimic în afară de două lucruri pe care le-a dezvăluit el despre el însuși și anume că este din Craiova și că este simpatizant al președintelui Băsescu și al PD-L.
    Odată, într-o polemică cu Sorina, îndrăcită, în cadrul căreia Dan a tratat-o aspru pe aceasta, despre poetul medieval francez Jaufre Rudel, al cărui versuri superbe despre iubirea lui castă față de contesa de Tripli le postase anterior în original în franceză și în traduse în limba română (traducerea nu am găsit-o oficial undeva), Dan a venit cu un studiu extrem de bine întocmit, de profesionist, despre poemul lui Rudel ca sursă de inspirație pentru mari autori ai literaturii universale. Eu sunt un pasionat de istorie, de lirică, medievală, printre altele, iar ce a prezentat Dan despre Jaufre Rudel de Blaye a fost cu totul și cu totul de de excepție, în momentul acela nu numai că mi-a trezit respectul și m-a făcut să șterg tot ceea ce aveam personal cu el, dar mi-am dat seama că avem și aceeași pasiune pentru Evu Mediu, romantism, în general și lirica medievală.

    Promit că dacă Dan va mai veni cu ceva memorabil vă voi anunța de îndată. La final, vă rog să vă mai gândiți încă o dată la hotărâtea de nu scrie pe blogul Sorinei.

    Notă: Această postare este o copie a celei originale postate pe blogul Sorinei.

    RăspundețiȘtergere
  16. Doamnă Sorina,

    Mulțumesc pentru răspuns. Chiar nu mă așteptam să veniți aici, pentru a-mi răspunde. Poate pentru că n-am gândit nici măcar o secundă că aveți vreo astfel de datorie. Sunteți mai bună decât mine. Sincer.

    ” nu aţi comentat nimic cu privire la spusele lui Berdiaev.”

    Iertați-mă, doamnă, când am văzut că a apărut individul ăla, cu bășcălia lui toxică (”întinzătorul de cearșafuri”), mi-a pierit orice dorință de a mai spune ceva în legătură cu tema propusă de dv. Din motive asemănătoare am plecat și din forumul Nanu.

    ” Discuţiile în care toţi participanţii sînt de aceeaşi parte a baricadei sau a unei idei nu sînt nici pe departe la fel de antrenante ca cele purtate între convorbitori cu puncte de vedere complet diferite.”

    De acord, dar să fie o confruntare civilizată de idei, nu dejecții. Slăbiciunea mea constă în faptul că nu rezist pornirii de a răspunde cu aceleași mijloace.

    ” Totuşi, eu am sperat că, atraşi fiind de împletitura de lucruri serioase şi frivolităţi pe care le scriu eu aici, ei vor continua să vină, să citească şi chiar să comenteze. Se pare că m-am înşelat.”

    Nu știu cât ”contează” pentru dv. opinia mea, dar cred sincer că merită citite cele scrise de dv. acolo. Din nefericire, n-am puterea să ignor zgomotele.

    ” Cît priveşte ceea ce spuneţi despre Dan M. sînt şocată. Niciodată nu mi-a făcut impresia unui impostor în ale culturii, dar poate că aveţi dvs. motive întemeiate să susţineţi aşa ceva pe baza unor discuţii mai vechi pe care eu nu le cunosc.”

    Nu cred că am formulat o judecată atât de largă („impostor în ale culturii”). Am simțit că are o anumită competență în orizontul cultural al unui, să zicem, absolvent al facultății de limba și literatura română. Dar fudulia îi dă ghes, determinându-l să intervină ritos în domenii în care este semidoct. Recunosc, stilul lui prețios, grandilocvent, m-a păcălit cândva, în forumul Pruteanu, când am crezut că e ”profesor de socio-umane”. Ulterior am conștientizat că e ageamiu în economie, filozofie, și încă unul fudul. Îmi amintesc, de exemplu, de tâmpeniile pe care le-a scris, în forumul Nanu, despre atitudinea lui K. R. Popper față de Marx. A trebuit să aduc citate ample din Popper pentru a demasca tâmpeniile, iar contraargumentul ageamiului a fost că… ”întind cearșafuri”.

    ” Aş avea şi eu o curiozitate în ceea ce-l priveşte. Şi anume ce facultate absolvit. Probabil că va rămîne o necunoscută.”

    Individul ține foarte mult la ipostaza lui fantomatică. Totuși, dacă nu mă înșeală memoria, în forumul Pruteanu a scris odată și o dată un mesaj din care am reținut că ar fi urmat cursurile facultății de limba și literatura română.

    ” În aceeaşi ordine de idei, relaţia mea cu Dan M. e destul de veche ca să nu-mi fie frică de băşcălia sa.”

    Impresia mea este că vi se potrivește zicala ”cei care se iubesc se tachinează”.

    Vă doresc cât mai mulți cititori care să vă merite.

    RăspundețiȘtergere
  17. Domnule Bogdan,

    Vă mulțumesc și dv. pentru răspuns. Nu uitați să purtați masca pe figură când sunteți în apropiere de Patru-litere-și-un-punct.

    Părrrrerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  18. Domnule Valerius, mă scuzați că mă bag, dar nu cred că între cei doi, Sorina și Dan, există vreo dragoste, ba din contră …

    RăspundețiȘtergere
  19. Individul nu cred că este dotat cu vreun astfel de sentiment nobil. El își este suficient (sieși). Ca Narcis, ca tenia.

    În schimb, doamna cred că-l admiră cu adevărat din punct de vedere intelectual.

    RăspundețiȘtergere
  20. D-l Valerius, Sorina, după cum spuneam, vă prețuiește foarte mult. Este adevărat, există și prețuirea de care vorbiți, dar asta nu înseamnă că nu îi vede lui Dan și defectele.

    RăspundețiȘtergere
  21. Am citit răspunsul dumneavoastră şi vă mulţumesc. Nu e un răspuns foarte prietenos, dar e un punct de vedere corect. Trebuie să recunosc asta. Îmi pare rău că v-am lăsat impresia unei femei care, fascinată fiind de un anumit tip de masculinitate, să zicem, ar fi în stare să-şi încalce principiile.
    Pe de altă parte, e omeneşte să avem anumite preferinţe, ba chiar pe unele dintre acestea să nu ni le putem explica, nu este aşa?

    RăspundețiȘtergere
  22. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  23. I

    Pentru domnul Profesor,

    Vă mulţumesc pentru observaţiile dvs. pe care le socotesc foarte întemeiate şi utile pentru dezbatere. Voi încerca să aduc anumite lămuriri în cele ce urmează.
    Am să încep cu problema legăturii dintre clasa muncitoare şi socialism care m-a frământat şi încă mă mai frământă. Calea de atac este, după mine, descompunerea problemei în probleme mai mici ce pot fi rezolvate mai uşor.
    a.Poate fi construit socialismul numai de către socialişti, fără participarea clasei muncitoare? Cum ?
    b.Ce forţe sociale ar fi interesate şi ar avea puterea necesară răsturnării sistemului capitalist ? Ce forţă ar putea duce la bun sfârşit expropierea marelui capital, mai cu seamă a marelui capital străin ?
    c.Dacă socialismul înseamnă în esenţă o societate liberă de clase, bazată pe egalitate şi dreptate socială, cine ar putea fi garantul perpetuării existenţei sale ?
    d.Dacă în urma revoluţie socialiste sau în urma războiului civil social, socialismul ar învinge,iar în cursul luptelor clasa muncitoare ar fi nevoită să dea un greu tribut de sânge (cine altcineva l-ar putea da) s-ar resemna ea oare să predea puterea unui grup de socialişti.
    In lucrarea sa binecunoscută „Ce-i de făcut?”, Lenin teoretizează pe marginea acestei probleme şi lansează teza, în opinia mae justă, că partidul marxist este unirea mişcării muncitoreşti cu socialismul.

    În România, ca şi în ţările din Estul Europei, unde socialismul a venit la putere „de sus” şi „din exterior” –în această extindere a socialismului Stalin a avut un rol hotărâtor, rol trecut sub tăcere în mod ruşinos de către cuplul Dej, Ceauşescu –clasa muncitoare a avut doar o contribuţie limitată la victoria revoluţiei.
    Putem spune că practic socialiştii au preluat puterea din mâinile burgheziei fără revoluţia clasei muncitoare.
    Dar pe orice cale ar accede socialismul la putere ea este legitimă, iar accederea binevenită deoarece inumanul sistem de exploatare capitalist trebuie răsturnat prin orice mijloace.
    Însă există şi o latură negativă a fenomenului, cu care socialismul românesc, şi nu numai, s-a confruntat şi pe care din păcate nu a ştiut să o depăşească.

    RăspundețiȘtergere
  24. Stimate domnule Valerius,

    Am promis să vă aduc la cunoștință dacă Dan M. va scrie ceva memorabil și îmi țin cuvântul. Dan a scris ceva memorabil, dar doar din punct de vedere al injuriilor. Invocând, printre altele, că l-ați făcut pupător în cur de-al lui Băsescu și cititor în diagonală de cărți, ca exercitare a dreptului de replică a venit cu niște lucruri îngrozitoare la adresa dvs.

    Îmi pare rău că azi s-a nimerit să fie tocmai ziua când dl Liviu a scris pentru prima dată pe blogul Sorinei.

    RăspundețiȘtergere
  25. ... Văd că Dan M a început să polemizeze cu dl Liviu, dar din fericire, a început civilizat această polemică.

    RăspundețiȘtergere
  26. Sorina i-a făcut observație lui Dan pentru comnportamentul lui la adresa dvs., d-le Valerius.

    RăspundețiȘtergere
  27. Domnule Bogdan,

    Mulțumesc pentru informații.
    Probabil că, vrând-nevrând, voi citi cele scrise de neprietenii mei în blogul doamnei Sorina când voi copia ce am scris acolo. Poate peste câteva luni. Până atunci au timp să scuipe tot veninul din ei.
    ”Patru-litere-și-un-punct” poate să vină și să scrie aici, la mine, tot ce-i fată mintea. Am creat o pagină intitulată ”Aveți cuvântul”. Spuneți-i că nu-i voi cenzura nici măcar o virgulă.
    Eu am declarat că mă retrag de acolo și trebuie să-mi exersez voința în acest sens.

    RăspundețiȘtergere
  28. ”Aveți cuvântul”:

    http://www.aveti-cuvantul.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  29. Bine, domnule Valerius, o să transmit mesajul dvs. Ca o chestiune tehnică: am intrat pe pagina respectivă, dar nu am dat de cap modului cum se postează. Mesajul dvs. o să-l postez chiar acum pe blogul Sorinei.

    Îmi pare rău de un lucru, am observat că anticomuniștii nu au obiectivitatea de a admite că sistemul comunist a avut realizări, unele de marcă, și că ei doresc să nege totul când vine vorba de comunism, ceea ce denotă, la rândul ei, o mare lipsă de simț al dreptății.

    RăspundețiȘtergere
  30. ”am observat că anticomuniștii nu au obiectivitatea de a admite că sistemul comunist a avut realizări, unele de marcă, și că ei doresc să nege totul când vine vorba de comunism”

    Mie îmi spuneți ? De-ați ști câtă energie, cât timp am irosit pentru a-i determina prin argumente să iasă și ei o clipă din cazemata lor anticomunistă !

    Am avut momente în care m-am considerat mai nebun decât ei (dacă se poate spune așa) în încercarea mea de a-i scoate din fanatism.

    RăspundețiȘtergere
  31. D-le Valerius, eu încerc mereu să fiu obiectiv. Cred că istoria trebuie rescrisă, iar comunismul la noi trebuie prezentat așa cum a fost în realitate, cu bunele și cu relele lui și nu așa cum în mod eronat este prezentat acum, numai ca o orânduire complet negativă și criminală.

    RăspundețiȘtergere
  32. I.

    Deoarece mesajul curent este socotit prea mare de blogspot, l-am separate în trei părți.

    D-le Valerius, la comentariile de la ultima postare de pe blogul d-lui Liviu, intitulată ”Pentru domnul profesor Valerius”, am văzut acum două zile că sunt menționat și eu, fiind categorisit ca un exemplu relevant pentru cei care fac parte din clasa ”proletarilor cu guler alb și egoiști”, specimen despre care dl Liviu spune: ” … cu toate că nu este mulţumit de veniturile sale, este cel mai reacţionar, refractar la ideile socialismului –se teme de ideea de egalitate socială deoarece îşi închipuie că în socialism ar fi pus pe aceeaşi treaptă cu celelalte straturi, că şi-ar pierde statutul său de elită a clasei muncitoare (reprezentant tipic domnul Bogdan)- şi înclină să fie mereu de partea capitalului de care se simte mai legat decât faţă de colegii săi proletari din păturile inferioare.”

    Deaorece pe blogul d-lui Liviu nu mai pot posta, îmi dispar postările ca pe vremuri la dvs., am două rugăminți pentru dvs.:

    - Explicați-i d-lui Liviu ce ați făcut atunci, în cazul meu, ca să pot posta din nou și la dumnealui – fie și numai de la serviciu.
    - Postați dvs. mesajul de mai jos pe blogul d-lui Liviu, din partea mea, ca exercitare a dreptului la replică.

    ”Dacă îmi permiteți să vin cu câteva comentarii, stimați domni, mai ales că ambii m-ați pomenit:

    Pentru domnul Liviu:

    RăspundețiȘtergere
  33. 1. In decembrie 1989 auzisem deja de Iliescu (de la radio Europa Libera), voiam sa cada Ceausescu (desi, sincer, eram convins ca este imposibil) si, mai ales, voiam sa cada cu tot cu comunism. Este foarte adevarat ca nu stiam exact ce inseamna trecerea de la socialism la capitalism, dar pe de alta parte s-a dovedit ca aproape nimeni n-a stiut ce inseamna. Dar stiam ca traim intr-o minciuna, pe care realizarile de care vorbiti dvs. nu o pot acoperi. Si dat-mi voie sa va aduc un argument in acest sens: in perioada socialismului s-a trait binisor (nu bine ca in capitalism, dar binisor) o perioada scurta, sa zicem in anii '70. Numai ca in occident s-a trait bine si in anii '60, si in anii '70, si in anii '80, plus anii '90 si 2000, pana in criza. Si atunci mai conteaza acele realizari care ne-au rapit toate acele decenii?
    2. Este greu sa te descurci in capitalism - dar prefer asa, decat socialismul. Ca dovada ca nu doar vorbesc, in 1991 fabrica in care lucram a fost restructurata, conform cerintelor capitaliste, iar eu, fiind cel mai tanar, am fost concediat. Si, credeti-ma, nu mi-a parut rau! A fost incomod, bineinteles, dar m-am bucurat ca lucrurile incep sa mearga spre normal, asa ca m-am apucat de alta meserie si am mers mai departe.
    Sincer, nu cred ca trebuie condamnat capitalismul doar pentru ca in Romania este prost aplicat. Nu e vina capitalismului, ci a celor care l-au aplicat.

    RăspundețiȘtergere
  34. MISCAREA SOCIALISTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LEI

    RăspundețiȘtergere
  35. Pentru domnul Florian Liviu,

    Vă rog să mă scuzaţi pentru că abia acum am observat că nu v-am răspuns.

    În comentariul din 25 octombrie aţi prezentat mai multe întrebări deosebit de interesante. Pentru unele dintre ele aţi dat şi răspunsuri.

    Dacă înţeleg, nu sunteţi în acord cu reticenţele pe care le-am exprimat.
    Eu am scris: "Dar am reticenţe faţă de aplicarea dogmatică a tezei rolului conducător al clasei muncitoare după victoria revoluţiei socialiste". Mă gândeam la perpetuarea "dictaturii proletariatului", fie şi sub denumirea eufemistică de "rol conducător al clasei muncitoare". Şi trebuia să precizez, după consolidarea societăţii socialiste. Căci, evident, nu mă gândeam la prostia de a ceda puterea politică a doua zi după ce ai cucerit-o.

    Dv aţi scris: "c.Dacă socialismul înseamnă în esenţă o societate liberă de clase, bazată pe egalitate şi dreptate socială, cine ar putea fi garantul perpetuării existenţei sale ?"

    Eu interpretez aşa: dacă, după ce "socialismul ar învinge", clasa muncitoare ar fi "garantul perpetuării existenţei societăţii libere de clase, bazată pe egalitate şi dreptate socială", atunci clasa muncitoare ar fi (cu un termen din tabăra anticomunistă) un fel de "mai egal decât alţii". Dar dacă unii au poziţia privilegiată de "garanţi", atunci nu mai poate fi o societate "bazată pe egalitate şi dreptate socială". Nemulţumirea mea provocată de constatarea faptului că "disidenţii, revoluţionarii care au răsturnat comunismul odios" în decembrie 1989 consideră că li se cuvin privilegii mă împiedică să accept, la nivel de principiu, privilegii pentru cei care fac o revoluţie (autentică). Cred că o revoluţie socialistă nu trebuie să schimbe nişte privilegiaţi cu alţi privilegiaţi. Ştiu, scopul final nu este socialismul, ci comunismul, deci aţi spune că este nevoie de un "garant". Este posibil să merit eticheta de "deviaţionist", dar mă întreb cum să facem ca drumul spre comunism să nu fie precum "drumul spre Iad", adică "pavat cu intenţii bune", ale unor "garanţi" ?

    RăspundețiȘtergere