Prăbușirea
URSS și a sistemului socialist, prin contribuția lui Gorbaciov (corespondentul
lui Iuda din Biblie), propulsarea bețivului decrepit Elțân la conducerea celei
mai întinse țări din lume m-au îngrijorat profund. Mi-am zis că mașinăria
infernală a manipulării este mai eficientă decât bombele nucleare. Mă întrebam:
cum e posibil ca un popor mare, precum poporul rus, care a reușit să îngenuncheze doi mari demenți ai istoriei, Napoleon și Hitler, să suporte să fie călărit de
caricatura de om care răspundea la numele Elțân ? Și-mi răspundeam: probabil că
prin manipulare totul este posibil.
Nu după un
Tătuc plângeam eu. Regretam lumea în care pluralismul se manifesta prin două
sisteme concurente, capitalismul și socialismul. Trăiam nostalgia lumii
bipolare în care cele două superputeri se controlau reciproc. În timpul
coexistenței celor două sisteme, capitalist și comunist, deși au apărut crize
majore, precum aceea a rachetelor sovietice din Cuba, niciodată nu a existat un
conflict militar între două țări aparținând celor două sisteme. Și Dreptul
internațional, ONU, funcționau. Cu opinteli, cu scârțâieli, dar funcționau.
Prăbușirea
URSS a avut drept consecință menținerea unei singure superputeri (SUA) care a
devenit tot mai arogantă, până la cinism și tiranie. Mă grăbesc să precizez,
din nou: n-am nimic împotriva poporului american, nimic împotriva națiunii
americane (interesant, până și termenul ”americanii” este imperialist (!)],
căci nu doar cei din SUA sunt americani). Și americanii, ca și noi, sunt păgubașii
unei pseudodemocrații. Și de ei, ca și de noi, politicienii înstrăinați își
aduc aminte în campaniile electorale. Antipatia mea este față de politicienii
care și-au pierdut rațiunea sub efectul beției puterii. Prăbușirea surprinzător
de rapidă a URSS, a sistemului socialist în ansamblul lui, i-au încurajat în
ideea că pot face orice vor. Au proclamat dreptul lor la ”război preventiv” și au început
să facă ”bine”, să ”democratizeze”, să ”apere drepturile omului” în lume, dezintegrând
state, împrăștiind moartea, punând cu nonșalanță eticheta ”victime colaterale” peste civilii uciși. Dreptul
internațional a fost suspendat, ONU a devenit o marionetă cu rolul de a da o ”justificare”
intervențiilor americane în lumea largă. Vecinii noștri sârbi au simțit la
modul tragic binefacerea americană.
Redeșteptarea
demnității rușilor are mai multe semnificații. Pe de-o parte, rușii au
conștientizat că sub acoperirea norului de vorbe mincinoase (”Rusia nu este un
inamic pentru noi, este un partener”, bla, bla) lațul se strânge tot mai mult
în jurul lor. Prin prăbușirea URSS, vechiul dușman, Rusia, nu a fost ucis, ci
doar rănit, de aceea el trebuia adus la pasivitate prin povești de adormit
copiii. Pe de altă parte, reacția și discursul lui Putin în problema Crimeei au
provocat devoalarea ipocriziei politicienilor de la Washington. Cei care au
provocat experimentul Kosovo au urlat că Putin taie și spânzură, cei care l-au
strâns pe Ponta de oulețe ca să declare în Parlament că România trebuie să
recunoască statul Kosovo au răcnit în cor că nu vor recunoaște unirea Crimeei cu Rusia.
Suntem o țară
mică, slăbită și mai mult prin aducerea ei la condiția de colonie. Suntem o
țară condusă de politicieni de bordel, care afirmă public opțiunea lor pentru felație
întru satisfacția Marelui Licurici. România nu se mai autoguvernează. Ordinele
vin din marile cancelarii. Milioanele de voturi ale cetățenilor care au vrut să
sancționeze democratic un politician înstrăinat au fost călcate în picioare. Reprezentantul
SUA la București a calificat această reacție populară ca fiind ”tirania
majorității”. Atunci a murit firava mea speranță că, totuși–totuși,
democrația capitalistă ar putea să funcționeze.
România se
află între niște elefanți, între monștri ai capitalismului. Acești monștri sunt
veșnic înfometați după resurse, după piețe. Îngurgitarea țărilor foste socialiste
le-a potolit puțin foamea. Când foamea devine insuportabilă, monștrii încep să se
lupte între ei. Capitalismul are înscris în codul lui genetic tendința către
război. Fie că elefanții se luptă, fie că fac dragoste, iarba suferă. Șansa
noastră, ca popor mic, stă nu în armele care nu mai sunt ale noastre, ci în
apelul disperat la respectarea principiilor. Nicolae Ceaușescu a devenit o mare
personalitate a politicii internaționale prin chemarea permanentă la
respectarea principiilor și normelor dreptului internațional. Trebuie să cerem reinstaurarea
dreptului internațional și respectarea lui. Trebuie să cerem, chiar cu prețul
vieții.
PS
Cineva ar putea contraargumenta: dar noi suntem parte a elefantului NATO și parte a elefantului UE. E o naivitate să crezi că apartenența la aceste structuri face ca interesele noastre specifice să se identifice cu interesele celor care conduc aceste structuri. Cu alte cuvinte, chiar și în cadrul acestor structuri există interese divergente. Și există unii mai egali decât alții.
PPS
Un comentariu din Facebook, cu referire la articolul lui CTP având titlul ”Puterea lui Putin”:
L-a lăsat Dracul din mâini, o clipă, pe îngâmfatul ăsta, care scrie editoriale admirându-se în oglindă, și a scris și un adevăr mai neplăcut pentru cei pe care-i slujește cu tastatura: ”Totuşi, există o privinţă în care Putin are dreptate: moştenirea lăsată de Clinton şi Bush lui Obama – Kosovo. Rusia şi-a luat „Sfânta” Crimee înapoi, călcând în cizme legislaţia internaţională, America a smuls Kosovo din inima Serbiei, călcându-i pe sârbi, mai elegant, cu avionul.”
Prin articolul ăsta a răspuns și el la comanda ”Aport !”. Marele Licurici testează obediența slugilor sale. Ce elogiu mișto: ”Pentru mine, putere adevărată, bună, umană înseamnă Obama, niciodată Putin.” Și ce bășcălios este Geniul Presei Românești cu referire la cei care au alte reacții: ”acei românaşi care rânjesc mulţumiţi la o bere: „Putin are 3-0 la Obama şi-i mai dă...”.”
Ce ne mai sugerează Narcis ăsta ? Că Putin ar putea să-și piardă mințile, din cauza beției puterii. Mersi, ne ducea mintea și pe noi. Deocamdată Marele Licurici dă semne de beție a puterii. Nu strică să-l tragă cineva de mânecă: ”Nu mai bea, că ești deja beat ! Trage puțin pe dreapta și odihnește-te, că faci rele !”.
PS
Cineva ar putea contraargumenta: dar noi suntem parte a elefantului NATO și parte a elefantului UE. E o naivitate să crezi că apartenența la aceste structuri face ca interesele noastre specifice să se identifice cu interesele celor care conduc aceste structuri. Cu alte cuvinte, chiar și în cadrul acestor structuri există interese divergente. Și există unii mai egali decât alții.
PPS
Un comentariu din Facebook, cu referire la articolul lui CTP având titlul ”Puterea lui Putin”:
L-a lăsat Dracul din mâini, o clipă, pe îngâmfatul ăsta, care scrie editoriale admirându-se în oglindă, și a scris și un adevăr mai neplăcut pentru cei pe care-i slujește cu tastatura: ”Totuşi, există o privinţă în care Putin are dreptate: moştenirea lăsată de Clinton şi Bush lui Obama – Kosovo. Rusia şi-a luat „Sfânta” Crimee înapoi, călcând în cizme legislaţia internaţională, America a smuls Kosovo din inima Serbiei, călcându-i pe sârbi, mai elegant, cu avionul.”
Prin articolul ăsta a răspuns și el la comanda ”Aport !”. Marele Licurici testează obediența slugilor sale. Ce elogiu mișto: ”Pentru mine, putere adevărată, bună, umană înseamnă Obama, niciodată Putin.” Și ce bășcălios este Geniul Presei Românești cu referire la cei care au alte reacții: ”acei românaşi care rânjesc mulţumiţi la o bere: „Putin are 3-0 la Obama şi-i mai dă...”.”
Ce ne mai sugerează Narcis ăsta ? Că Putin ar putea să-și piardă mințile, din cauza beției puterii. Mersi, ne ducea mintea și pe noi. Deocamdată Marele Licurici dă semne de beție a puterii. Nu strică să-l tragă cineva de mânecă: ”Nu mai bea, că ești deja beat ! Trage puțin pe dreapta și odihnește-te, că faci rele !”.