Eunucii şi România-ca-harem

Nu am o plăcere perversă, patapievici-ană, de a-mi jigni ţara şi poporul din care fac parte. Doar exprim, într-o formă amar-metaforică, felul în care-mi apar, într-un moment de tristeţe, conducătorii post-decembrişti ai României şi condiţia României însăşi.

România a avut, are şi va avea (sper încă) fii şi fiice apţi pentru a purta cu demnitate drapelul acestei ţări. Dar după Marea Păcăleală din 1989 ei au fost etichetaţi ca fiind „extremişti” şi accesul lor la rolul de conducători ai ţării a fost barat de către Regizorii Teatrului Mondial.

În schimb, au fost promovaţi în cele mai înalte funcţii eunuci a căror misiunea este aceea de a transforma România într-un harem, care este folosit în devălmăşie, începând cu Sultanul de la Washington, continuând cu paşalele europene şi ajungând până la spahiii care cutreieră pe aici, precum ăla care l-a omorât pe Teo Peter, ori acest Mark Gitenstein, care le-a sugerat românilor să fie mulţumiţi de faptul că regimul Băsescu nu îi întâmpină cu gloanţe pe contestatari, precum în Siria („simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au”).

Primul Eunuc Şef post-decembrist a fost tovarăşul Ion Iliescu. Acesta a spus, cocoşeşte, în discursul lui de la Televiziunea Română „Liberă”, început cu „Stimaţi tovarăşi”, că alde Ceauşescu „n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”. Eu, care am fost şi am rămas comunist, l-am votat, împreună cu rudele şi prietenii mei, pentru funcţia de Preşedinte al României. Pe Nicolae Ceauşescu îl uram din cauză că se considera Ştie-Tot (inclusiv ce este bine pentru popor) şi din cauza  nevoii lui maladive de a se hrăni cu aplauze şi ovaţii după fiecare frază pe care o spunea, umilind sute şi mii de oameni care trebuiau să-i aducă această ofrandă, stând în picioare. Speram că tovarăşul Ion Iliescu va păstra regimul socialist, înlăturându-i de la conducere pe Ceauşeşti şi pe slugile lor. Ulterior am conştientizat că Ion Iliescu era doar un eunuc. El fusese castrat de Pătatul de la Răsărit (care-şi ascunsese semnul diavolului sub vopsea roşie) şi a fost făcut cadou, împreună cu haremul din România, Sultanului-Capital. Ion Iliescu şi-a găsit sensul vieţii în a se considera un fel de Pierre Abélard (el ne aminteşte mereu că Nicolae Ceauşescu l-a acuzat de „intelectualism”!). Având consistenţa trahanalei, Iliescu a fost omul cel mai potrivit pentru cei care doreau să transforme România în harem. În timpul eunuc-atului său au început orgiile sexuale în România: privatizarea ca expropriere a poporului muncitor, cedarea suveranităţii şi independenţei naţionale etc. Acum Ion Iliescu nu mai este Eunucul Şef, dar încă mai scrie, cu nostalgie, despre Héloïse a lui, adică despre „Revoluţia din Decembrie”.

Al doilea Eunuc Şef a fost Emil Constantinescu. Fostul secretar pecerist, după Marea Păcăleală, s-a îmbăţoşat ca anticomunist. S-a erijat în ţap, dar s-a purtat ca o capră pe care au muls-o neprietenii României. Eunuc-atul lui rămâne în istorie cu acordarea dreptului de survol pentru avioanele NATO, care i-au bombardat pe demnii noştri vecini sârbi, şi cu încheierea în condiţii dezavantajoase pentru România a Tratatului cu Ucraina. Fiind strâns de penisul lui de ţap fără testicule, Emilică a reacţionat obedient la comenzile Mai Marilor Vremii: „Eu, ca preşedinte, trebuie să vorbesc cu foarte mare grijă, nu am voie să deranjez ţările din jur".

Al treilea Eunuc Şef, Traian Băsescu, s-a dovedit a fi cel mai performant.  Deontologia lui profesională de Eunuc Şef a fost exprimată, sintetic, într-o cunoscută declaraţie. “Întrebat de ce ţine atât de mult la “Axa Washington-Londra-Bucureşti” şi nu este adeptul unor relații la fel de apropiate cu partenerii tradiționali Franța şi Germania, Traian Băsescu a afirmat râzând: “Decât să sug (bip!) la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug (bip!) la un licurici mai mare”!”

Umilirea multor persoane („găozar”, „ţigancă împuţită” etc.), jignirea unor largi categorii socio-profesionale (funcţionari publici, profesori, medici,  magistraţi, poliţişti ş.a.), afrontul adus poporului român în ansamblul lui („Cei cărora nu le convine în Romania pot să plece !”) sunt doar câteva exemple dintre isprăvile de vitejie ale acestui Traian Băsescu.

În timpul eunuc-atului lui serviciile sexuale ale haremului din România s-au intensificat şi diversificat:

- conducerea ţării prin metode autoritare sau pseudo-democratice (de exemplu asumarea rolului neconstituţional de „preşedinte jucător”, exercitarea funcţiei de prim-ministru, abuzul de ordonaţe de urgenţă şi de asumări ale răspunderii guvernului);

- înstrăinarea unei mari părţi din avuţia ţării, începând cu flota;

- promovarea unor interese străine (de ex. campania pentru exploatarea de la Roşia Montană);

- sărăcirea populaţiei (prin reducerea veniturilor), periclitarea educaţiei (prin neacordarea procentului necesar din PIB), primejduirea gravă a sănătăţii (prin desfiinţare unor spitale şi prin proiectul Legii Sănătăţii);

- renunţarea la recuperarea unor sume mari de bani pe care alte state le datorau României;

- angajarea militarilor români în conflicte străine de interesele patriei, pe cheltuiala cetăţenilor români;

- implicarea României în conflictul potenţial al rachetelor nucleare, prin crearea „scutului antirachetă” de la Deveselu;

- obedienţa manifestată prin semnarea (uneori în grabă şi în secret) a unor acorduri, tratate care implică România, fără ca românii să fie consultaţi: de exemplu semnarea ACTA, viitorul Tratat Fiscal European ş.a.m.d.

Eunucul Traian Băsescu a făcut ceva deosebit faţă de predecesorii lui: a transformat haremul din România în bordel.

Nu întrevăd nicio tragere la răspundere a acestor eunuci pentru crimele lor împotriva poporului. Pentru tot restul vieţilor lor şi ale membrilor familiilor lor, ei vor beneficia de avantaje materiale şi de pază, pe cheltuiala noastră. Eunucii Şefi nu sfârşesc nici în faţa plutonului de execuţie, precum preşedintele Nicolae Ceauşescu, nici în accident aviatic, precum preşedintele polonez Lech Kaczynski. Singurul lor sacrificiu îl constituie bărbăţia pe care ar fi putut-o dovedi în lupta pentru apărarea intereselor ţării care le-a dat ţâţă când erau mici.