duminică, 6 august 2017

Dacă dragoste nu e, nimic nu e!

A avut parte de o copilărie nefericită, cu un tată aspru, care-l punea în fața unor cerințe exagerate pentru un copil și care-l pedepsea inclusiv prin bătaie. Odată, copilul de atunci, tatăl meu de acum, a sustras de la  tatăl lui un săpun, care ”mirosea frumos”, și a mers cu el la școală. Taică-său, după ce i-a aplicat pedeapsa corporală, i-a legat săpunul de gât și l-a plimbat prin toată școala, spre amuzamentul copiilor. Pe când eram deja adult, tata mi-a spus, cu un zâmbet schițat pe figură, o frază care exprima și un fel de fatalitate, dar și un fel de scuză: ”Tatăl lui l-a bătut pe el, el m-a bătut pe mine, eu te-am bătut pe tine, tu îl bați pe Marian…”. La vârsta de treisprezece ani a rămas orfan de tată și cu o mamă care nu se putea mișca, din cauza afecțiunii picioarelor. Practic era capul familiei. Putea să urce singur plugul în căruță, așa a făcut și o hernie, cu ”ieșirea mațelor” când și când, hernie care i-a fost tratată chirurgical abia pe la vârsta de 45-50 de ani.
Tinerețea nu i-a fost mai fericită. Era căsătorit când a fost trimis pe front. A mers cu războiul până în Munții Tatra, unde a fost împușcat în picior cu un cartuș ”Dum-Dum” (care făcea a doua explozie când lovea ținta). Chirurgii au vrut să-i amputeze piciorul, dar el a refuzat, spunând că dacă Dumnezeu va vrea să trăiască, va trăi, dacă nu, nu. A rămas cu o concavitate în picior, în care puteam să bag pumnul meu de copil. Deși avea piciorul acela curbat și mai scurt, a muncit toată viața, inclusiv în agricultură. În timpul colectivizării forțate a fost trecut pe lista ”chiaburilor”. Odată, când cei care ridicau produsele sub formă de ”cotă”, nu i-au mai lăsat nimic din recoltă, taică-meu a fugit la biserică și ”a tras clopotul” ca pentru incendiu. Când s-au adunat oamenii, le-a spus ce a pățit. Sub presiunea mulțimii, cei care strângeau ”cotele” i-au mai lăsat ceva din recoltă.
Copilăria mea fost asemănătoare cu a lui. Îmi amintesc de sarcina de a uda grădina. Aveam paisprezece ani și trebuia să umplu în fiecare seară ”tocitoarea” cu cele 100 de găleți cu apă, apoi să scurg apa, cu un furtun, pe vaduri. De câte ori nu am îndeplinit sarcina am primit sfânta bătaie. Ultimul băț l-am primit pe spinare la vârsta de 18 ani, când, în pijamale fiind, am ”dormit” într-un vagon de tren staționat în gară.
Târziu, când tata a îmbătrânit și au început bolile să-l roadă (adenom de prostată, diverticuli esofagieni, probleme cardiace și altele) și a trebuit să-l ajut și eu cu ce am putut, mi-am dat seama că răutățile lui sunt consecințele mentalității care i-a fost indusă prin educația primită. Ne-am împăcat. De când a aflat că sunt bolnav se roagă la Dumnezeu pentru sănătatea mea.
Acum are 96 de ani. Cu greu, am găsit un bărbat priceput care să-i facă menajul și să-i dea medicamentele necesare. Din nefericire, azi am primit un telefon prin care am fost anunțat că tata a căzut și nu se mai poate deplasa. A fost dus la spital, i-au făcut radiografie și au stabilit că are dislocare de șold și, undeva mai jos, o fisură. Eu sunt la București. Fac ”naveta” între locuința fiicei mele Valentina și spitalul Fundeni, unde sunt tratat pentru leucemia care m-a afectat în luna iunie 2017. Tata a fost însoțit la spital de o verișoară a mea, respectiv nepoată de soră a tatălui meu, ea însăși bătrână și operată de cancer la sân. Medicul i-a cerut să semneze pentru asumarea răspunderii în vederea operației. Ea m-a sunat la telefon pe mine. Parcă m-a lovit cu un ciomag în cap! În 5 minute trebuia să decid. Inițial am gândit că un bătrân de 96 de ani, cu organismul uzat, nu poate rezista la operație și, în consecință, să-l ducă acasă. Dar pe cine să găsesc să stea tot timpul cu el, ca menajeră și ca infirmieră? Apoi m-am gândit că e mai bine să stea în spital, poate între timp ne vine un gând mai bun.
Dacă aș fi sănătos, mi-aș putea îndeplini datoria de fiu față de tatăl meu!
În situația nenorocită în care mă aflu, două idei mă preocupă:
- ideea ”repetabilei poveri”
- și gândul care apare la Apostolul Pavel și care a fost exprimat de Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni astfel: Dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Epistola întâi către Corinteni a apostolului Pavel:

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=13&id=12

POST-SCRIPTUM

Cei trei ”copii” ai tatălui meu (cele două fiice - Aurora, Isabela - și subsemnatul) suntem neputincioși pentru a acționa direct în vederea rezolvării problemei de sănătate a părintelui nostru. Din fericire, ”generația următoare”, copiii noștri, a preluat inițiativa. Fiecare dintre ei, în moduri și cantități diferite, a avut, cândva, un ”beneficiu” de la tata (nu neapărat în sensul economic). Oana, fiică-mea, i-a contactat telefonic pe verișorii ei (Răzvan și Florian, fiii Aurorei, Octavian, fiul Isabelei), au discutat despre situația tatălui meu și au decis că e mai bine pentru el să fie operat.

Da, mai există dragoste, deci nu este totul pierdut!


Tata, când avea 94 de ani

43 de comentarii:

  1. În marea majoritate a cazurilor, sînt convins, copiii percep severitatea părinților - mai firească sau mai excesivă, de la caz la caz - ca manifestare a răutății acestora. E normal pentru ei să perceapă așa. Și, desigur, nu mă refer aici la cazurile excepționale de copii cu părinți denaturați sau abrutizați. De aceea, cred că la vîrsta maturității se cuvine să nu mai acordăm importanță percepțiilor pe care le-am avut atunci față de severitatea lor, dacă aceasta a existat. Importantă rămîne dragostea lor absolută pentru noi și, deopotrivă, dragostea noastră indispensabilă pentru ei. Cît îi mai avem în viață, încă sîntem copii. Și-aceasta e un dar de neprețuit de la Dumnezeu.

    Și eu cred că se cuvine să optați pentru soluția tratării medicale, cu orice risc, a tatălui dvs. Așa se cuvine și e singura șansă de a-l repune cumva pe picioare. Nu-l puteți abandona pradă așteptării sfîrșitului, sub motivul că, oricum și în mod firesc, acesta nu-i poate fi prea departe la vîrsta asta.

    Desigur, e ușor să dai sfaturi altora, se zice. De fapt, dvs. știți ce și cum. Se cer și posibilități. Operația costă, recuperarea costă și ea și poate fi mai de durată, un îngrijitor va trebui să aibă și costă și acesta, chiar rudă dacă ar fi. Și, mai e ceva. Depinde ce își dorește și dumnealui. Căci, știm ce își doresc oamenii aflați la vîrsta și în situația respectivă. De aceea, cred că nici a proceda împotriva voinței sale insistente nu se recomandă.

    În fine, eu cred ca grija și dragostea pentru părintele dumneavoastră vă vor ajuta și propria sănătate. Căci, indiferent cum veți proceda mînat de aceste trăiri și sentimente, ele vă vor asigura în toate momentele prezentului și pentru totdeauna liniștea sufletească și împăcarea interioară a datoriei duse pînă la capăt față de tată. Față de Tatăl.

    Sănătate și încredere tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca de obicei, comentariul dv. îmi este de mare folos. Mulțumesc.

      Ștergere
  2. Am fost în durere când iubitul meu m-a părăsit, l-am vrut înapoi. Am citit câteva mărturii despre o vrăjeală de dragoste numită Dr. Ogala despre modul în care a ajutat mulți oameni să-și readucă foștii iubiți în 48 de ore. Cu sinceritate, mă gândeam doar dacă asta era real și dacă acest bărbat mă putea ajuta cu adevărat să-l aduc înapoi pe iubitul meu pe care îl iubesc atât de mult. Am decis să-l contactez pentru că îmi iubesc atât de mult iubitul și suntem despărțiți de câteva luni, chiar mi-a fost atât de dor de el. Am încercat toate celelalte mijloace pentru a-l recupera înapoi, dar nu am putut. L-am contactat pe Dr.Ogala și mi-a spus că fostul meu se va întoarce la mine în următoarele 48 de ore. Dr.ogala l-a eliberat pentru a ști cât de mult îl iubeam și îl voiam înapoi. Și și-a deschis ochii pentru a ne imagina cât de mult avem împreună. Fosta mea s-a întors din nou la mine. În timp ce scriu această mărturie cu bucurie în inima mea acum. Sunt cel mai fericit om de pe pământ, iubitul meu și cu mine trăim o viață fericită, iar dragostea noastră este acum mai puternică decât cum a fost chiar înainte ca el să plece și să se despartă de mine. Îi mulțumesc doctorului Ogala pentru munca excesivă pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să mă întorc cu fostul meu iubit. Aș dori să renunț aici la adresa de e-mail a Dr. Ogala și sper să vedeți această mărturie și să-l contactați dacă aveți un iubit pe care îl doriți cu adevărat înapoi .. E-MAIL: Drogalad02@gmail.com SAU
    SUNĂ / WHATSAPP: +2347049668119 .. Mulțumesc ...

    RăspundețiȘtergere
  3. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a vrut niciodată să mai rămână cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat din răsputeri să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu a fost să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a vrăjitorului pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Așadar, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 HPV leac medicament pe bază de plante.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună ziua prieteni, multe persoane suferă astăzi de dureri în diferitele lor relații, pentru că este greu să renunți la dragostea adevărată, uneori ne prefacem că suntem bine, dar nu este așa. Pentru a obține o persoană dragă, încercăm, de asemenea, să ne recâștigăm bucuria și fericirea. Dr. Egwali este aici pentru a ajuta inimile frânte, deoarece este capabil să-ți restabilească fostul sau să-ți restabilească viața amoroasă cu vrăjile sale puternice de dragoste, pentru că l-am testat și l-am crezut că sunt un martor viu astăzi. Mi se solicită persoanelor cu traume conjugale sau de relație să-l contacteze cât mai curând posibil prin WhatsApp la +2348122948392 sau să îi trimită un e-mail. Trimiteți un e-mail /dregwalispellbinder@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Astăzi majoritatea oamenilor suferă de dureri în diferitele lor relații, deoarece este dificil să renunți la dragostea adevărată, uneori ne prefacem că suntem în regulă, dar nu este ceea ce este. Pentru a obține o persoană dragă, încercăm, de asemenea, să recâștigăm bucuria și fericirea din cauza legăturii pe care ați creat-o de-a lungul anilor. Dr. Egwali este aici pentru a ajuta inimile frânte, deoarece, prin vrăjile sale puternice de dragoste, este capabil să redea o viață de dragoste care a dispărut, așa cum am încercat-o și am crezut că sunt un martor viu astăzi. Mă adresez persoanelor cu relații similare sau traume conjugale să îl contacteze cât mai curând posibil pe WhatsApp la +2348122948392 sau prin intermediul
    Trimiteți un e-mail /dregwalispellbinder@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Vreau să-i mulțumesc foarte mult lui DR WALE pentru munca minunată pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să-mi salvez căsnicia, soțul meu a cerut o scrisoare de divorț din cauza micii neînțelegeri pe care am avut-o în ultimele luni, și eu niciodată mi-am dorit asta pentru că îmi iubesc atât de mult soțul și toată investiția noastră a fost o afacere comună și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii drăguți ai mei. Prietenul meu mi-a spus despre DR WALE și despre cum a ajutat-o ​​și el cu problemele ei conjugale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia unită și, după ce l-am contactat, am Mi s-a spus ce trebuie să fac și când aveam de gând să încep să văd rezultatul, am făcut așa cum mi-a spus DR WALE și după ce în câteva zile soțul meu m-a sunat și a început să-mi ceară iertare și totul a fost ca un vis pentru mine și noi toți trăiesc din nou fericiți împreună, datorită lui DR WALE. Contactați-l astăzi pentru ajutor conjugal prin numărul Whatsapp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut, prieteni, sunt atât de bucuros când scriu acest articol astăzi să spun lumii cum DR WALE mi-a vindecat VIRUSUL HSV, am fost detectat cu HSV-1 ȘI HSV-2 de acum șase ani, de atunci viața mea a fost complet bizară. si agonie, am folosit atat de multe medicamente care mi-au fost prescrise de mai multi medici, dar nu mi-a vindecat VIRUSUL HSV si nici nu mi-a redus durerea, pana cand un anume cautam solutie pe internet, apoi ca prin minune am dat peste DR WALE, puternicul herbalist care vindecă numeroase persoane INFECȚIA HSV-1 ȘI HSV-2, apoi i-am contactat numărul de WhatsApp la +2347054019402 i-am explicat totul și i-am pregătit un remediu care îmi vindecă total boala HSV-1 ȘI HSV-2 după ce am primit medicamentul lui pe bază de plante, așa că prietenii mei telespectatori de ce să aștepte și să sufere când există cineva ca DR WALE care poate vindeca orice boală HIV/ CANCER/ VIRUS HEPATIT B, îl puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@ gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  8. În această viață, cu toții merităm să fim fericiți în căsnicia noastră. căsătoria este pentru timp mai bun și pentru cel mai rău timp, căsătoria este pentru ca ambii părinți să devină puternici și să crească împreună copiii. acest lucru de care toate căsătoriile au nevoie. Sunt recunoscător pentru ajutorul acordat de DR WALE mie și soțului meu, căsnicia noastră a fost în pragul colapsului, soțul meu nu a mai contribuit la lucrurile pe care le facem în casă, el aduce mereu tot felul de scuze, nici măcar nu-i pasă mai despre a copiilor noștri. Pe măsură ce am început să-i observ comportamentul amuzant, am fost rapid să-i spun unui prieten care mi-a făcut cunoștință cu DR WALE, apoi i-am spus lui DR WALE despre problemele mele cu care mă confrunt în căsnicia mea. De acolo, DR WALE mi-a spus tot ce trebuie făcut. Am făcut tot ce mi-a cerut el, am plătit și pentru articolele pentru care mi-a cerut. în timp ce scriu această mărturie, acum fericirea mea a fost restabilită și eu și soțul meu suntem acum fericiți împreună. În cazul în care sunteți în DR WALE, ajutați-l să-l contactați pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  9. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  10. Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogagakunta@gmail.com
    1) Vrăji de dragoste
    2) Vrăji de dragoste pierdută
    3) Vrăji de divorț
    4) Vrăji de căsătorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vrăji de despărțire
    7) Alungați un Iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău/ Vraja de loterie
    9) vrei să-ți mulțumești iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  11. Bună din nou, am vrut doar să vă mulțumesc pentru vraja de dragoste. Am vrut să vă fac o scurtă istorie a căsătoriei mele. Soțul meu m-a părăsit pentru o femeie mai tânără și am fost devastată. A fost ca și cum l-a avut sub o vrajă diabolică, soțul s-a întors împotriva mea peste noapte fără niciun avertisment. S-a întâmplat anul acesta, eram disperat să se întoarcă pentru că am construit multe împreună și le-ar rupe inimile copiilor. Am folosit fiecare site web de vrăji pe care l-am putut găsi fără rezultate. Apoi am văzut o mărturie specială despre DR WALE și chiar mi-a dat speranță pentru că era similar cu cazul meu. L-am contactat și mi-a explicat totul despre ce ar trebui să fac. A început să lucreze cu mine și, ca urmare a tuturor lucrărilor sale minunate, soțul meu este aici chiar acum lângă mine, ceea ce este un vis devenit realitate. Sunt atât de fericit și privilegiat că l-am cunoscut pe DR WALE. Mulțumesc! Dacă aveți probleme similare, vă rugăm să contactați DR WALE și fiți siguri că veți primi ajutor.
    Aici contactul lui.
    WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau
    E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu și soțul MEU ne-am despărțit recent. Suntem căsătoriți de șase ani și a fost o relație abuzivă în toate felurile. Vreau să-mi dau seama și să-mi rezolv propriile probleme, astfel încât să pot fi o mamă și o soție grozave, dar simt că este o pierdere de timp să încerc să-mi rezolv căsnicia pentru că s-a stricat și sunt epuizată din punct de vedere emoțional și vreau doar să o fac. concentrează-te pe copiii mei. Și simt că este nedrept pentru mine să încerc să repar ceva în care sunt singurul care depune eforturi. Sunt așa confuz. Acestea au fost deciziile mele până când am dat peste un articol într-un blog despre cum Ultimate Spell a lui DR WALE, care a ajutat mulți oameni să restabilească căsătoriile/relațiile rupte. L-am contactat repede și mi-a spus ce ar trebui să fac, ceea ce am făcut imediat. În câteva săptămâni, soțul meu s-a întors și cea mai mare parte este că soțul meu s-a schimbat complet, nu mă mai abuzează sau insultă. Astăzi, a devenit un soț iubitor și grijuliu. puteți contacta DR WALE pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  13. SERVICII PRESTATATE DE DR. WALE
    (1) Dacă îți dorești fostul înapoi.
    (2) Pentru a vindeca HIV/SIDA sau boli asociate
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei ca femeile/bărbații să alerge după tine.
    (5) Dacă vrei un copil.
    (6) Sunteți antreprenor și doriți să câștigați un contract
    (7) Vrei să-ți lege soțul/soția să fie
    al tău pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de ajutor spiritual.
    (9) Ați fost înșelat și doriți să recuperați banii pierduti.
    (10) Opriți divorțul
    (11) Ritualul de invocare a banilor
    (12) Pentru a verifica dacă iubitul tău online este real
    (13) Pentru a verifica dacă împrumutul dvs. online este real
    (14) A fi foarte strălucitor
    (15) Dacă sunteți în căutarea unui loc de muncă bun
    (16) Dacă ești bătrân și vrei să arăți tânăr
    (17) Dacă vrei să fii liber de amenințările cu moartea
    Si multe altele..
    Contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  14. Funcționează cu adevărat, nu pot să cred că DR WALE este un adevărat vrăjitor de dragoste.
    Tocmai mi-am recăpătat soțul cu ajutorul adevăratului vrăjitor de dragoste DR WALE. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, au fost doar trei ani de căsnicie. Cel mai dureros lucru este că am fost însărcinată cu al doilea copil. L-am vrut înapoi. Am făcut tot ce era la îndemâna mea să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o aveam pentru el, l-am implorat cu tot, am făcut promisiuni, dar a refuzat. I-am explicat prietenei mele problema mea, iar ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi, nu aveam de ales decât să încerc. I-am trimis un mesaj vrăjitorului numit DR WALE și m-a asigurat că nu este nicio problemă și că totul va fi bine în câteva săptămâni. A făcut vraja și, în mod surprinzător, după câteva săptămâni mai târziu, soțul meu m-a sunat. Am fost atât de surprins că am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, că a vrut să mă întorc la el. A mai spus că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el, așa am început să trăim din nou fericiți împreună. multumesc lui DR WALE. dacă ești aici și iubitul tău te refuză sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plânge, contactează acum DR WALE pentru ajutor. Aici contactul lui. WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU
    E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  15. Bună ziua tuturor, vreau să împărtășesc experiența pe care am avut-o cu un vrăjitor numit DR WALE, este un om foarte puternic binecuvântat de tatăl său anterioară pentru a ajuta oamenii cu diferite probleme de viață, treceam prin cea mai proastă fază a vieții mele pentru că Soțul meu mi-a spus că vrea să divorțeze de nicăieri, l-am întrebat unde am greșit, dar nu mi-a dat niciun răspuns, în schimb, sa mutat din casă, asta a fost foarte ciudat, așa că am căutat ajutor atunci l-am cunoscut pe DR WALE. vrăjitor online, i-am explicat starea mea după câteva consultări, am aflat că soțul meu este cu secretara lui la serviciu și este sub vraja ei, marele vrăjitor mi-a spus ce trebuie făcut și i-am urmat instrucțiunile. Astăzi, sunt o femeie mândră pentru că soțul meu este acasă cu mine și așteptăm al doilea copil, datorită lui DR WALE, vrăjitorul, dacă aveți nevoie de ajutorul unui vrăjitor pentru orice fel de problemă, DR WALE este cel potrivit. persoană pentru un rezultat perfect și de încredere. Contactați-i WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome.com

    RăspundețiȘtergere
  16. Vreau doar să-mi împărtășesc recenzia despre puternicul vrăjitor DR WALE, soțul meu a cerut divorțul după nouă ani de căsnicie. Mi-a fost greu și pentru copii. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva căsnicia și familia, dar toți au eșuat până la un moment dat. Prietenul meu mi-a povestit despre munca minunată a lui DR WALE. L-am contactat și m-a asigurat că în câteva săptămâni totul va fi bine, după câteva săptămâni, spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu s-a întors acasă și a plecat în genunchi și a plâns rugându-mă. pentru iertare Sunt atât de fericit acum, mulțumesc mult DR WALE, Un mesaj pentru el astăzi îți poate schimba viața în bine. contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna, Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson de ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat cu totul, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat prietenei mele problema mea ?i ea mi-a sugerat sa contactez mai degraba un vrajitor care ar putea sa ma ajute sa fac o vraja pentru a-l aduce înapoi, dar eu sunt genul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa încerc, am a trimis vrajitorului prin po?ta ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a facut vraja ?i, surprinzator, în a doua zi, era în jurul orei 16. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut sa ma întorc la el, ca ma iube?te atât de mult. Am fost atât de fericit ?i m-am dus la el, a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, am promis ca oricui cunosc care are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, trimi?ându-l la singurul vrajitor real ?i puternic care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierduta
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de despar?ire
    7) Alunga?i un Iubit trecut
    8.) Vrei sa fii promovat în biroul tau/ Vraja de loterie
    9) vrei sa-?i mul?ume?ti iubitul
    (ogagakunta@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  18. Vreau să mărturisesc despre marele și puternicul vrăjitor pe nume DR WALE, care l-a adus înapoi pe fostul meu care m-a părăsit și s-a logodit cu o altă fată, eram fericiți împreună când dintr-o dată, el doar se schimbă, mă suna în fiecare dimineață. și noaptea înainte de a merge la culcare, dar toate acestea s-au oprit fără un motiv întemeiat. oricând îl sun, el țipa la mine și mi-a spus că nu mai vrea să aibă nimic de-a face cu mine, eram atât de trist și confuz că nu știam ce să fac, apoi am intrat online să caut cum să-mi recuperez fost apoi am găsit un articol în care cineva vorbea despre modul în care marele și puternicul DR WALE a ajutat-o și ea a lăsat numărul lui de WhatsApp +2347054019402, l-am luat și l-am contactat. I-am spus problema mea, el doar a zâmbit și mi-a spus să mă relaxez, totul va fi în regulă, am făcut tot ce mi-a cerut să fac și m-a asigurat că în câteva săptămâni fostul meu se va întoarce, spre marea mea surpriză trei zile mai târziu, iubitul meu a venit. îngenunchează înapoi și imploră să-l accept înapoi acum suntem atât de fericiți împreună. DR WALE vă poate ajuta și să-l contactați pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  19. Este un privilegiu să împărtășesc lumii această mărturie miraculoasă. Soțul meu a divorțat de mine Cu cincisprezece luni în urmă și am fost plin de remușcări pentru că nu știam ce să fac să rezolv problemele cu soțul meu. Am căutat ajutor pe internet despre cum aș putea obține ajutor în căsnicia mea și am descoperit mărturisitori grozavi despre DR WALE, care a fost progresist cu vrăjile sale. Am luat legătura cu el și iată, DR WALE, mi-a spus că îmi va pregăti o vrajă care să-mi aducă înapoi soțul. Eram sceptic, dar nu aveam altă opțiune decât să lucrez cu el. După ce am lucrat cu DR WALE, câteva zile mai târziu, soțul meu m-a sunat că se întoarce acasă și din acea zi și până în acest moment, trăim în pace. S-a întors acum cu multă dragoste și grijă. Astăzi sunt bucuros să vă anunț că acest vrăjitor are puterea de a aduce iubiți înapoi și cel mai surprinzător lucru este că dragostea noastră este foarte puternică acum, fiecare zi este fericire și bucurie. și Nu există nimic ca să fii cu bărbatul pe care-l iubești. Îl voi recomanda cu căldură pe DR WALE oricărei persoane care are nevoie de ajutor. Dacă aveți vreo problemă, contactați-l pe DR WALE, vă ofer 100% garanție că vă va ajuta!!. WhatsApp/Viber/Telegramă: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  20. Vreau să folosesc acest mediu pentru a-i mulțumi marelui vrăjitor DR WALE pentru că mi-a adus înapoi dragul soț. Când soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie, trăiam în dureri pentru că îl iubesc atât de mult, nu știam ce să fac, de fapt am fost confuz până când am întâlnit o prietenă de-a mea pe nume Ella și cu mine. i-a spus prin ce trec, apoi mi-a spus să nu-mi fac griji că și ea a trecut prin aceeași problemă, dar în cazul ei a fost iubitul, apoi m-a dus la un spiritist, un vrăjitor, pe nume DR WALE, care a ajutat-o. înapoi pe iubitul ei, Când l-am contactat pe DR WALE pe WhatsApp +2347054019402, i-am spus problemele mele, după aceea, mi-a spus ce să fac și mi-a spus după ce am făcut ce mi-a spus, după câteva săptămâni soțul meu va veni să se târască pe genunchii lui rugându-mă să-l iert. După câteva săptămâni a venit soțul meu și a început să mă roage, nu m-am așteptat să se întâmple așa de curând, am bătut la ușă, când am deschis ușa, spre cea mai mare surpriză, l-am văzut pe soțul meu în genunchi rugându-mă și pe mine și pe noștri. copiii să-l ierte.
    De asemenea, vindecă tot felul de boli, inclusiv pe cea enumerată mai jos,
    1. HIV/SIDA.
    2. HERPES 1/2.
    3. CANCER.
    4. ALS (boala lui Lou Gehrig).
    5. Hepatita B.
    6. HIPERTENSIUNEA.
    7. NUMĂR scazut de spermatozoizi.
    8. ASTMB.
    9. PROBLEMA VIRGINIA.
    10. DIAREE.
    11. GRAND.
    12. herpes rece.
    13. AVC.

    Și a făcut și următoarele vrăji,

    1. vrei o căsnicie bună,
    2. ești politician și ai nevoie de protecție,
    3. ai nevoie de o vrajă de dragoste,
    4. vrei să fii un bărbat sau o femeie bogată,
    5. vrei ca partenerul tău să te iubească,
    6. Cauți soție sau soț,
    7. vrei să lucrezi cu o viză în orice țară la alegere,
    8. ești un om de afaceri sau o femeie și vrei ca afacerea ta să se miște,
    9. vrei ca șeful tău să te iubească,
    10. vrei ca sotul sau sotia ta sa te inchine,
    11 Ai nevoie de un loc de muncă,
    12 Ai nevoie de promovare în locul tău de muncă,
    Oricine are problemele enumerate mai sus ar trebui să contacteze DR WALE, marele vrăjitor. Contactați-l prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  21. Viața mea s-a întors!!! După nouă ani de căsnicie întreruptă, soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi gemeni ai noștri. Am simțit că viața mea era pe cale să se sfârșească, aproape m-am sinucis, am fost emoționat foarte mult timp. Datorită unui vrăjitor numit DR WALE, pe care l-am întâlnit online. Într-o zi credincioasă, în timp ce răsfoiam pe internet, căutam un vrăjitor bun care să-mi rezolve problemele. Am dat peste o mulțime de mărturii despre acest vrăjitor special. Unii oameni au mărturisit că și-a adus fostul iubit înapoi, alții au mărturisit că restaurează uterul, vindecă cancerul și alte boli, unii au mărturisit că poate face o vrajă pentru a opri divorțul și așa mai departe. Am întâlnit și o mărturie anume, era despre o femeie pe nume Sofia, ea a mărturisit despre modul în care DR WALE și-a adus înapoi fostul iubit în mai puțin de o săptămână și a inversat efectul cancerului băieților lor, iar la sfârșitul mărturiei ei, ea a renunțat la DR WALE „WhatsApp: +2347054019402. După ce am citit toate acestea, am decis să discut cu DR WALE. L-am contactat prin WhatsApp: +2347054019402 și i-am explicat problema mea. În doar câteva săptămâni, soțul meu s-a întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem și mai fericiți decât înainte. DR WALE este cu adevărat un om talentat și nu mă voi opri din a-l publica pentru că este un om minunat... Dacă ai o problemă și cauți un vrăjitor real și autentic care să îți rezolve toate problemele. Încercați DR WALE oricând, acesta este răspunsul la problemele dvs. Iată contactul lui: WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  22. Ce aș fi putut face dacă nu pentru DR WALE care îmi restabilește căsnicia și aduce pace în casa mea, îți voi fi mereu recunoscător DR WALE, soțul meu a plecat pentru o altă femeie, m-a lăsat cu cei trei copii ai noștri, am fost confuz și inima frântă, aproape că am pierdut unul dintre fiul meu în procesele pe care le-am discutat cu un prieten de-al meu și ea mi-a spus despre DR WALE și cum a ajutat-o în trecut, așa că l-am contactat pentru ajutor și mi-a promis că după câteva zile în care soțul meu o să mă sune și să-mi ceară scuze pentru iertare, chiar cred în el pentru că am văzut multe vești bune despre el online, mi-a spus ce să fac și am făcut tot ce mi-a cerut, după câteva zilele mele a sunat telefonul și spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu a început să sune și să mă roage să-l iert pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să trec, așa că l-am iertat și acum trăim din nou fericiți. Îi spun totul mulțumesc lui DR WALE, aici sunt contactele lui, dacă treceți prin orice stres conjugal, vă voi sfătui să-l contactați pentru rezolvare și vă promit că toată problema dumneavoastră va fi rezolvată. WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  23. Am strigat familiei soțului meu să ne salveze căsnicia, măcar de dragul copiilor noștri. El este păcălit doar că și-a părăsit familia pentru o fată de la universitate, sunt atât de deprimat pe punctul de a mă sinucide, dar când mă uit la fiul meu de șapte ani, pur și simplu nu mai pot. Cu câteva zile în urmă mi s-a spus că au plecat în Bahamas în vacanță, când încă își plătește pensia pentru copii, mi-am vândut mașina doar pentru a continua să plătesc ipoteca. Am dat totul copiilor mei și am plecat cu absolut nimic în afară de respirația mea. Sora mea a văzut starea mea când a venit să-și vadă nepoatele și nepotul, m-a forțat să-l contactez pe DR WALE pe WhatsApp: +23457054019402, Din acel moment l-am contactat pe DR WALE, viața mea s-a schimbat. ghici ce? Am mașina înapoi, soțul meu s-a întors acasă și a lăsat-o singură pe târfa proastă. N-am văzut nimic care să funcționeze atât de repede în cei 53 de ani din viața mea. Soțul meu mi-a dat mașina lui și m-a condus la tribunal ieri pentru a ne reînnoi jurământul. Sunt atât de fericit că căsnicia mea funcționează din nou și că lucrurile au revenit la normal în doar câteva săptămâni. Soțul meu m-a contactat imediat DR WALE A terminat vraja. A fost instantaneu. Sunt încă șocată și aștept să văd cât va dura asta. Dar deocamdată se simte ca în rai, pentru că soțul meu este chiar înăuntru cu mine, așa cum ne-am întâlnit prima dată când am fost de acord să mă căsătoresc cu el. Doctorul dragostei a spus că este pentru totdeauna. Voi continua să depun mărturie dacă asta va fi pentru totdeauna așa cum a garantat. Du-te acum, adu-ți iubitul înapoi......WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  24. Întotdeauna mi-am dorit să nu pot trăi din cec cu cec sau să am vreo datorie. Am lucrat în contabilitate vreo 20 de ani și abia am reușit să fac rost de bani. Mi s-a părut că de fiecare dată când mă mutam în companie și primeam o mărire de salariu, cheltuielile mele de trai vor crește semnificativ și nu am reușit niciodată să merg înainte. vrăji de loterie. Apoi, într-o zi, cel mai bun prieten al meu mi-a spus adevărul despre ce a făcut când soția lui l-a părăsit. El a făcut o vrajă de dragoste și ea a oprit procedura de divorț și s-au întors împreună. Când mi-a spus asta, am întrebat pe cine a folosit și mi-a dat contactul lor WhatsApp. +2347054019402 și am contactat imediat DR WALE pentru ajutor. Am văzut că au oferit diferite tipuri de vrăji de bani pentru a ajuta la câștigarea la loterie. Am fost imediat intrigat. Întotdeauna am simțit că voi câștiga la loterie cândva. Am avut vraja de loterie cu jackpot și am așteptat câștigul meu. Mi s-a spus să joc la loterie în fiecare săptămână și am făcut ce mi sa spus. Am jucat oricum la loto în fiecare săptămână, așa că nu s-a schimbat nimic. În aproximativ două săptămâni s-a întâmplat. Am câștigat 100.000 de dolari!! Nu pot sa cred! Nu au fost suficienți bani ca să mă pensionez imediat, dar i-am investit bine și mi-a permis să merg la muncă cu normă parțială și mă va ajuta să mă pensionez mult mai devreme. Sunt veșnic recunoscător că l-am găsit pe DR WALE. Îl puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  25. Soția mea suferă de cancer tiroidian, care s-a confirmat că este stadiul patru, doctorul mi-a spus că nu putea face nimic, deoarece ea nu răspundea la tratament, dar un prieten de-al meu a venit în ajutorul nostru comandând acest ulei de canabis de la DR. WALE despre care a spus că a ajutat unii pacienți să lupte împotriva cancerului de diferite tipuri, așa că am decis să îi dăm o șansă, până acum soția mea se îmbunătățește foarte bine și în prezent poate să se plimbe prin casă singură. Am simțit că este necesar să le permit altora care suferă de această boală acută că, odată ce ai un ulei bun de canabis, acesta poate oferi cu adevărat o a doua șansă de a trăi. întâmplător, dacă se întâmplă să aveți nevoie de acest ulei de canabis, puteți contacta DR WALE care mi-a furnizat mie și soției mele acest WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    EL REPARA URMĂTOARELE PROBLEME TUTUROR
    PRIN GLOBUL PE:
    1. Să-ți recuperezi iubitul sau soțul
    2. Spiritual antiglonț
    3. Loterie
    4. Vraja de bani
    5. Vrajă de viață lungă
    6. Vraja de prosperitate
    7. Vraja de protecție
    8. Obțineți un loc de muncă
    9. A deveni un manager vrajă
    10. Obțineți un împrumut uriaș fără să plătiți niciun comision
    11. Recuperarea banilor de escrocherie
    12. Vraja copilului
    13. Vrajă de sarcină
    14. Vraja de libertate
    15. Vraja de dragoste
    16, vraja de dispariție
    17. Vrajă umană invizibilă
    18. Succes sau trece vraja
    19. Vraja căsătoriei
    20. Vrajă răzbunătoare
    21. Vraja de popularitate
    22. Vraja uciderii
    23. Vraja cancerului
    24. Vraja puterii supranaturale
    25. Vraja de nebunie
    26. Vrajă de împrumut gratuit pentru casă
    27. Vraja de producție de filme și film
    28. Vraja HIV/SIDA
    29. Vrajă de tuberculoză
    30. Pierde in greutate si vraja corpului

    RăspundețiȘtergere
  26. Aveam probleme serioase în relația cu iubitul meu și asta l-a determinat să se mute în apartamentul prietenului său. Totul s-a înrăutățit pentru că a început să meargă frecvent în baruri și cluburi de striptease cu prietenul său, să se îmbată și să leșine. Mă amenință mereu la telefon ori de câte ori îl sun din cauza tuturor sfaturilor proaste pe care i-a dat prietenul lui. Îl iubesc foarte mult și ne întâlnim de cinci ani, ceea ce ne-a dat o fiică frumoasă. De asemenea, pierdusem o mulțime de bani pe terapeuți până când am fost prezentată pe DR WALE de către un prieten pe care l-a ajutat să se căsătorească cu iubitul ei din copilărie; asta mi-a dat încredere totală și putere să-l recuperez. Am făcut tot ce mi-a cerut și într-o săptămână iubitul meu m-a sunat și s-a repezit acasă, lucrurile s-au schimbat emoțional între noi. Are o slujbă și a încetat să bea și să-și păstreze prieteni irelevanți. Este un miracol pe care nu l-am crezut niciodată posibil pentru că îmi pierdusem orice speranță până l-am găsit pe DR WALE. De aceea am promis că îmi voi împărtăși mărturia în tot universul. Toate mulțumirile sunt către DR WALE pentru munca excesivă pe care a făcut-o pentru mine. Mai jos sunt detalii DR WALE.WhatsApp: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com în situația în care suferiți o rupere la inimă și vă asigur că, deoarece mi-a făcut-o pe a mea, cu siguranță vă va ajuta și pe dvs.

    RăspundețiȘtergere
  27. Soția mea s-a întors!!!
    Am avut o problemă cu soția mea în urmă cu șase luni, ceea ce ne-a determinat să ne despărțim. Când s-a despărțit de mine, nu mai eram eu însămi, mă simțeam atât de goală în interior. Până când o prietenă de-a mea mi-a spus despre un vrăjitor care a ajutat și în aceeași problemă, pe care a găsit-o pe o pagină Web. i-am scris vrăjitorul pe WhatsApp și i-am spus problema mea și am făcut ceea ce mi-a cerut pe scurt Ca să scurtez povestea lungă, înainte să știu ce se întâmplă, nu până la o săptămână soția mea mi-a trimis mesaj și a spus că vrea să se întoarcă și așa s-a întors la mine și mi-a spus că îi pare rău de ceea ce s-a întâmplat, acum îmi spune de fiecare dată și în fiecare zi că mă iubește și îi lipsește. Sunt atât de recunoscător acestui mare vrăjitor DR WALE și nu voi înceta să-i public numele pe Internet doar pentru munca bună pe care a făcut-o. Dacă aveți nevoie de ajutor, îl puteți contacta pe acest om grozav, el vă va ajuta în orice mod doriți, îi puteți trimite un e-mail la WhatsApp: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  28. Sunt aici pentru a împărtăși această mărturie partenerilor care suferă în relațiile lor, deoarece există o soluție durabilă. Iubitul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie timp de patru ani. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima. Am fost rănit și confuz. Aveam nevoie de ajutor, așa că am făcut câteva cercetări pe internet și am dat peste un site pe care am citit o mulțime de comentarii bune despre DR WALE, vrăjitorul lui, care poate ajuta la întoarcerea iubiților rătăciți într-o săptămână. L-am contactat și i-am explicat totul. I-am trimis și poza atât cu mine, cât și cu iubitul meu și am plătit și bani pentru toate materialele necesare pentru a face treaba. Mi-a spus că voi afla de la iubitul meu într-o săptămână. Spre surprinderea mea, după câteva zile, iubitul meu s-a întors acasă. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. De asemenea, puteți contacta DR WALE, un puternic vrăjitor pentru soluții la contactul său. WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  29. Sunt aici să apreciez munca bună a lui DR WALE, când am crezut că s-a terminat în viața mea, atunci acest mare om numit DR WALE a venit în ajutorul meu. Aveam probleme serioase cu soția mea, așa că a depus o scrisoare de divorț spunându-mi că vrea să divorțeze de mine. Asta mă face să-mi pierd concentrarea la locul meu de muncă, ceea ce l-a făcut pe șeful meu să-mi dea o scrisoare de concediere, iar lucrurile s-au înrăutățit pentru mine. Până în ziua de azi, un bun prieten de-al meu mi-a spus cum a ajutat-o ​​DR WALE cu problema ei. Așa că mi-am făcut curaj să-l contactez pe DR WALE și i-am spus totul. Tot ce a făcut pentru mine a fost că a făcut o vrajă pentru mine, care a făcut-o pe soția mea să nu mai divorțeze de mine și șeful meu de la serviciu m-a sunat înapoi să încep să lucrez din nou. Acum, soția mea și cu mine trăim amândoi fericiți împreună. Puteți contacta DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  30. Sunt plin de bucurie să împărtășesc această mărturie aici. Am dat peste mărturia doamnei T despre modul în care DR WALE a ajutat-o ​​să-și salveze căsnicia și a ajutat-o ​​să-și recapete locul de muncă unde șeful ei plănuia să o concedieze. Dar, așa cum a spus ea, cu ajutorul lui DR WALE, totul a revenit la normal pentru ea. După ce i-am citit mărturia, am contactat-o ​​pe DR WALE pentru că aveam o ceartă serioasă cu soțul meu. Plănuia să pună capăt căsniciei noastre de nouă ani. După ce i-am spus lui DR WALE ce se întâmplă în căsnicia mea, el mi-a spus că totul va fi bine în căsnicia mea și l-am crezut. Așa că a făcut o vrajă pentru mine și iată că soțul meu a început din nou să se poarte bine cu mine. Mă bucur că am dat peste mărturia doamnei T, deoarece asta m-a ajutat să-mi găsesc pacea și odihna sufletească în propria mea căsnicie. Și tu îl poți contacta pe DR WALE pe WhatsApp/Viber +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  31. Soția mea m-a părăsit pentru un alt bărbat și am avut inima zdrobită și devastată. Dar într-o zi bună, răsfoiam internetul când am văzut o doamnă depunând mărturie despre cum a ajutat-o ​​DR Gideon, așa că am decis să-l contactez pentru ajutor și el m-a ajutat să-mi refac relația ruptă, iar acum soția mea s-a întors și mă iubește mult. mai mult decât mi-am putut imagina vreodată. Daca treci prin situatii similare chiar daca vrei sa ramai insarcinata. sau vindeca boala.
    Câștigă la loterie.
    Cazul Win Curt.
    Răzbunați, nu ezitați, contactați Dr Gideon dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor contactați DR GIDEON pe Whatsapp: +2347042191323

    E-mail: drgideon611@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  32. Soția mea s-a schimbat dramatic față de mine și nu mai comunică. Mă lipsește de respect și mă acuză în mod fals de infidelitate din cauza bârfelor răutăcioase... dar sunt pur și simplu UIMIT de rezultatele DR WALE, care a făcut o vrajă de dragoste pentru reuniune. Totul merge atât de bine și EXACT așa cum a spus el că va fi. Chiar dacă a durat câteva zile pentru a progresa complet, a meritat atât de mult pentru că lucrurile sunt aproape la perfecțiune! Modul în care mi-a luat situația și a întors-o complet pentru a-mi oferi exact ceea ce îmi doream este peste mine, dar ceva pe care nu-l voi pune niciodată la îndoială și nu voi fi complet recunoscător zeilor să-l binecuvânteze pe DR WALE pentru că a transformat tristețea în fericire. Contact DR WALE: WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  33. Vreau să-i mulțumesc nelimitat lui DR WALE, sunt fericit astăzi pentru că soțul meu s-a întors plin de dragoste, soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, doar pentru că am avut o mică neînțelegere. M-a părăsit și mi-a promis că nu se va mai întoarce niciodată la mine. Am plâns toată ziua căutând o soluție care să mă ajute să-l aduc înapoi. Apoi am văzut o mărturie împărtășită pe internet despre DR WALE de o doamnă. Așa am primit DR WALE WhatsApp: +2347054019402 contact. I-am spus lui DR WALE durerile cu care mă confruntam și i-am spus problemele mele cu soțul meu, iar el a promis că-mi va aduce soțul înapoi acasă în două zile. intr-adevar el este minunat. M-a ajutat să-mi recuperez soțul în două zile, ceea ce mi-a promis, iar soțul meu s-a întors la mine și mi-a promis că mă va iubi pentru totdeauna și mă va implora pentru durerile pe care mi le-a provocat. Îți voi fi mereu recunoscător DR WALE și nu voi înceta să-ți public numele pe internet pentru ca oamenii să vadă cât de sincer ești. Și vreau să spun tuturor celor de pe acest site că voi rămâne mereu recunoscător acestui bărbat DR WALE pentru tot ce a făcut pentru mine, soțul meu s-a întors cu dragoste, grijuliu, sincer și promite că mă va iubi pentru totdeauna. Am făcut o promisiune că toți cei pe care îi cunosc nu vor avea niciodată o problemă de relație. Puteți contacta DR WALE prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  34. EFICIENT ȘI PUTERNIC CASTER DRAGOSTE DR WALE
    Am fost respinsă de soțul meu după nouă (9) ani de căsnicie doar pentru că o altă femeie a avut o vrajă asupra lui și m-a lăsat pe mine și pe copii să sufere. Într-o zi, când citeam pe web, am văzut o postare despre cum acest vrăjitor pe acest WHATSAPP +2347054019402 a ajutat o femeie să-și recapete soțul și i-am dat un răspuns la WHATSAPP lui și mi-a spus că o femeie a avut am făcut o vrajă pe soțul meu și mi-a spus că mă va ajuta și după câteva zile îl voi avea pe soțul meu înapoi. L-am crezut și astăzi sunt bucuros să vă spun tuturor că acest vrăjitor are puterea de a aduce îndrăgostiți înapoi. pentru că acum sunt fericit cu soțul meu. Mulțumesc pentru DR WALE Ajungeți la el pe WhatsApp/Număr Viber: +2347054019402 sau e.mail: drwalespellhome@gmail.com Vă mulțumim DR WALE. Fie ca zeii tăi să te răsplătească mereu pentru binele tău.

    RăspundețiȘtergere
  35. CASTER DE VORAȚI DE IUBIRE ONLINE REALĂ ȘI GENUINĂ PENTRU A-ȚI READUCE ÎN FOȘI IUBIT SAU URGENT SAU WHATSAPP +2347054019402.
    Vreau să profit de această oportunitate. Trebuie să-i mulțumesc mult lui DR WALE pentru că mi-a revenit soția. După șapte ani buni de căsătorie, femeia mea m-a părăsit pentru un alt bărbat. Am făcut tot ce am putut ca să o recuperez, dar tot ce am făcut a fost în zadar. Eram tristă, dar nu mi-am pierdut speranța de a o recupera pentru că aveam încredere că o voi aduce înapoi la mine. Așa că caut online cum să-mi recuperez soția și am dat peste o postare a DR WALE despre cum a ajutat o doamnă să-și recupereze fostul, l-am contactat și i-am spus durerea prin care treceam, el mi-a spus ce să fac și am făcut-o, apoi mi-a făcut o vrajă de dragoste în câteva săptămâni mai târziu, soția mea m-a sunat și mi-a spus că îi pare rău pentru ceea ce a făcut și că îi este foarte dor de mine, mai târziu în acea zi s-a întors acasă și a implorat pentru mele iertare, de atunci dragostea noastră a devenit mai puternică. Pentru lucrurile minunate pe care DR. WALE le-a făcut pentru mine, ar fi nedrept pentru mine să nu anunț întreaga lume că un vrăjitor atât de puternic trăiește. Dacă doriți să vă recuperați fostul rapid, contactați DR WALE pe WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhomel@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  36. Sunt atât de încântat că căsnicia mea ruptă a fost restabilită. Ne-am împăcat recent, deși a fost dificil. A trecut mai bine de o lună și totul pare că a revenit la normal. El a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care a durat aproape șase ani înainte să ne despărțim sa încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou! Amândoi am lăsat trecutul în urmă și amândoi mergem înainte și pentru prima dată după mult timp viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima lumii cât de recunoscător îi sunt DR WALE pentru că a reînviat. Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate grijile și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc DR WALE pentru că mi-ai salvat căsnicia ruptă și mi-ai adus soțul înapoi la mine. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți împreună. Toate mulțumim lui DR WALE. dacă aveți vreo problemă și cu problemele cu vatra. Contactați DR WALE WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  37. Ai o neînțelegere cu iubitul tău care a dus la despărțire și ai încercat să te împaci cu el sau ea, dar el/ea nu îți dă un răspuns pozitiv și simți că ceva nu merge bine în relația ta și ai nevoie de o soluție rapidă , contactați DR WALE astăzi și vedeți rezultate bune și perfecte, DR WALE m-a ajutat să restabiliz pacea în casa mea, deoarece soțul meu m-a părăsit pentru opt luni și a locuit cu o altă femeie și nu a vrut niciodată să se întoarcă acasă, dar cu ajutorul al vrăjitorului DR WALE l-a făcut să se întoarcă acasă după câteva săptămâni. După o vrajă puternică de restaurare a fost făcută de DR WALE. Deci, dacă aveți nevoie de o soluție rapidă în relația sau căsătoria dvs. și sănătatea dvs. cu ajutorul unui vrăjitor care este DR WALE, totul va fi bine cu voi. contact: WhatsApp/Viber/Telegram: +2347054019402 sau E.Mail: drwalespellhome@gmail.com

    El poate efectua și următoarea vrajă de mai jos
    1. Vraja de loterie
    2 Vraja de noroc
    3. Vrăjiți pentru a câștiga cazul în instanță
    4. vrajă de sarcină
    etc..

    RăspundețiȘtergere
  38. Sunt aici pentru a mărturisi cum un om grozav numit DR WALE m-a ajutat cu ierburi și rădăcini pe care le-a pregătit pentru mine sub formă de vindecare a FIBROMIALGIEI. Îi iau produsul (tratamentul) timp de (10) zile înainte să știu că am fost complet vindecat de el și i-am promis că voi mărturisi întregii lumi despre vindecarea mea despre cum m-a vindecat, ceea ce sunt foarte fericit că fac acum, DR WALE vindecă și tot felul de boli, HEPATITA, A, B, C, CANCER, DIABETIC, PICIOARE, PENTRU A-ȚI READUCE FOSTA IUBITĂ TOATE TIPUL DE VORAȚI, și multe altele, vă rugăm să îl puteți contacta pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU pe e-mail: drwalespellhome@gmail.com
    El poate vindeca și următorul virus.
    (1). Herpes
    (2). Cancer
    (3). hepatită
    (4). HIV/SIDA
    (5).Picioare de rândunică
    (6). Fibrom
    (7) Diabet
    (8) Fibromialgie
    (9) Câștigă-ți înapoi fostul iubit
    (10) Loterie
    etc.

    RăspundețiȘtergere
  39. După opt ani de relație cu iubitul meu, iubitul meu a început să iasă cu alte fete și să-mi arate dragoste rece, în mai multe rânduri amenință că se va despărți de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte fete, am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un vrăjitor de pe internet numit DR WALE, care îi ajută mai întâi în relația lor cu puterea, care îi ajută pe oameni să-și îmbunătățească relația. M-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să încerc. Când l-am contactat, mi-a spus tot ce trebuie să fac și să plătesc. Am făcut-o și m-a ajutat să fac o vrajă de dragoste și în câteva săptămâni iubitul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să iasă cu fetele și este cu mine definitiv și pe bune. Contactați acest mare vrăjitor pentru relația dvs. sau problema căsătoriei.

    Iata contactul lui..
    WHATSApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  40. După ce am fost ani de zile într-o relație cu fostul meu, S-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat pentru tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. Am fost la o prietenă și i-am explicat prietenei mele problema mea, iar ea mi-a sugerat să iau legătura cu DR Wale, care a ajutat-o ​​în timpul ei. Așa i-am explicat totul pe WHATSAPP DR Wale, vrăjitorul, și i-am spus că mintea mea este tulburată din când în când. și mi-a spus că nu este nicio problemă, că totul va fi bine în câteva săptămâni, mi-a spus că fostul meu se va întoarce la mine în câteva zile, a făcut vraja și mi-a spus să urmez instrucțiunile, așa că am făcut și am urmat toate instrucțiunile pe care mi le-a dat. În mod surprinzător, în a treia zi, era în jurul orei 20.00. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el. Așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, mi-am promis că oricui cunosc care are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la singurul vrăjitor real și puternic care m-a ajutat cu propria mea problemă. WhatsApp/Viber lui: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com
    dacă ai nevoie de ajutorul lui în relația ta sau în orice alt caz din casa ta.

    (1) Atacul cu vrăji spirituale
    (2) Vrăji de dragoste pierdută
    (3) Opriți vrăjile de divorț
    (4) Vrăji de căsătorie
    (5) Vrajă de sarcină
    (6) Vrăji de despărțire
    (7) Vraja morții
    (8) Vrei să fii promovat în biroul tău
    (9) Atacul rău și al vrăjitoarelor
    (10) Loterie

    RăspundețiȘtergere
  41. Nu am știut niciodată că oamenii sunt lipsiți de inimă și foarte răi pe lumea asta. Totul a început când o prietenă de familie a început să ne viziteze acasă, nu am știut niciodată că ea vine la noi acasă nu a fost cu bune intenții. Ea venea la noi acasă cu lucruri rele doar pentru a ne face să nu procesăm nimic din ceea ce facem. Motivul pentru care a fost rău cu noi a fost pentru că era geloasă pe procesul nostru familial. Nu era fericită pentru că lucrurile mergeau bine pentru noi. Așa că își folosește răul pentru a planta lucruri spirituale în casa noastră. Lucrurile din casa noastră au început să meargă rău, tatăl meu a avut un accident oribil care aproape că i-a luat viața, din viața bună pe care o trăiam înainte ca totul să înceapă să meargă rău pentru noi. După câteva luni, atunci unul dintre verii noștri a venit la noi acasă și a văzut cum stau lucrurile la noi. El a spus că aceste lucruri care ni se întâmplă nu sunt doar obișnuite. Vărul nostru care a venit să ni-l prezinte pe DR WALE, ne-a spus că DR WALE îl ajută pe prietenul său să-și restabilească căsnicia ruptă. El a spus că DR WALE ne poate ajuta, așa l-am contactat pe DR WALE spre surprinderea noastră, după ce l-a contactat pe DR WALE, el ne-a spus că prietenul nostru de familie este cel care ne face tot răul. Cu ajutorul lui DR WALE aflăm unde a îngropat farmecele malefice. Cu ajutorul DR WALE, totul în casa noastră a revenit din nou la normal. Tatăl meu s-a întors din nou în picioare. Dacă aveți ceva care vă deranjează mintea, vă voi spune să contactați DR WALE pentru că el este cel mai bun rezolvator de soluții. Puteți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  42. L-am cunoscut pe DR WALE și m-a ajutat să-mi salvez relația de șase ani. Eu și prietena mea ne întâlnim în ultimii șase ani și totul mergea bine cu noi. Aveam de gând să ne căsătorim anul viitor. Eu și prietena mea am fost fericiți să ne facem lucrurile împreună până când ea a început să se poarte amuzant cu mine. De fiecare dată când o întreb dacă am greșit, ea va spune NU. Această coutine de câteva săptămâni și într-o zi mi-a spus că nu mai este interesată de relația noastră, deoarece mi-a spus că sunt șocată și cu inima zdrobită. O implor ea spune NU ca totul sa terminat intre noi. Așa că după ce au trecut câteva luni și văd că nu pot merge mai departe fără ea și am făcut câteva cercetări și am dat peste o mulțime de mărturii bune despre DR WALE, așa am ajuns la concluzia că DR WALE este omul principal, mă adresez lui și îi împărtășesc durerile mele. După ce i-a spus tot ce mi-a cerut numele meu și numele iubitei mele. După ceva timp, mi-a explicat că femeia mea fusese prinsă de altcineva cu un farmec voodoo, așa cum mi-a spus el. Atunci văd de ce femeia mea nu mi-a acționat acum. Ei bine, lucrul bun este că DR WALE a făcut toate lucrurile necesare care trebuiau făcute. Pe măsură ce scriu acum, prietena mea și cu mine ne căsătorim anul acesta. Ea s-a întors la mine și suntem amândoi fericiți împreună. Puteți contacta DR WALE prin: WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere