Criza valorilor

(articol apărut în revista „Tribuna învăţământului”, nr. 365, 21.01.1997, p.5)

          Transformările din România post-decembristă readuc în câmpul reflecţiei o temă majoră a filozofiei culturii: „Criza valorilor”.   

          Valoarea, în sens larg, este „ceva” ce constituie obiect de apreciere, prin raportare la trebuinţele umane; ea presupune un raport între un subiect care apreciază şi un obiect de apreciat. Valorile manifestă polaritate (sunt pozitive, dezirabile sau negative, indezirabile) şi grade (permiţând o ierarhizare). Ele reprezintă repere ale vieţii spirituale şi practice şi se constituie într-un sistem de valori propriu unei comunităţi umane într-o anumită epocă.

          Transformarea radicală a unei societăţi implică o criză a valorilor.

          Astfel, procesul declanşat în dec. 1989 în România include o criză a valorilor, o „revoluţie axiologică”, din complexitatea căreia evidenţiem unele aspecte:
   
          1) eradicarea duplicităţii, prin abolirea vechii (unicei) table de valori oficiale, impuse, şi manifestarea liberă a pluralismului opţiunilor, corespunzător nevoilor umane reale, diverse;
   
          2) mutaţii în sistemul de valori; dintre acestea, amintim:
     a). inversarea polilor, în cadrul unor cupluri valorice (unele valori pozitive au devenit negative sau invers): - economie socialistă, planificată, centralizată – economie de piaţă; - proprietate a întregului popor – proprietate privată; - monopartitism – pluripartitism;
     b). contestarea unor valori acceptate în trecut (egalitate, prioritatea intereselor colective asupra celor individuale, ateismul);
     c). acceptarea unor valori contestate anterior (şomajul, falimentul, inegalitatea averilor, credinţa religioasă);

          3) diversitatea trăirilor subiective ale acestor mutaţii valorice: (indiferenţă, arivism, atitudine revanşardă, frustrare, dezorientare, sentimentul culpabilităţii etc.);

          4) conflictul principal apare, „cum spunea Simmel, între formele vechi, depăşite de viaţă, şi formele noi, pe care viaţa le caută” (N. Bagdasar).

          În acest proces, al reconsiderării valorilor, se manifestă şi unele tendinţe negative:

     a) nihilismul constă în negarea absolută a tuturor valorilor („trebuie s-o luăm de la zero”). El este expresia unui sindrom comunisto-ceauşist, dar şi a unei manipulări. Nihilismul (= „valorile supreme se devalorizează” – Nietzsche) atacă şi valorile fundamentale (de ex., teza „istoria este falsificată integral de comunişti” permite speculaţii asupra valorilor istorice fundamentale: vatra strămoşească, continuitatea, dreptul istoric etc.);

     b) snobismul este preluarea fără discernământ a ceea ce este „la modă” (lozinci, atitudini), abdicarea de la spiritul critic, expresia reacţiei de turmă. Snobul cântă în cor, dar se crede solist talentat, pluteşte leneş în aval, dar se consideră campion la înot, înregistrează fapte, dar nu caută sensuri (de ex. subapreciază cultura naţională -„cultură mică!”-, dar îngurgitează pseudocultura importată);

     c) eludarea diversităţii opţiunilor reale ale oamenilor, manifestă în erijarea unora în purtătorii de cuvânt ai poporului, pe care nu-l consultă însă nici în cazul unor decizii de importanţă istorică. A nu se uita că „mămăliga a explodat” şi „plopul a făcut mere” pentru că cineva „omogenizase” tablele de valori;

    d) lărgirea abuzivă a sferei de aplicare a unor valori (de ex., prin extinderea mecanismelor economiei de piaţă la toate domeniile vieţii sociale, totul tinde să devină marfă: femeile (prin prostituţie), funcţionarii publici (prin corupţie), „creierele”, sportivii, copiii etc.;

    e) paseismul – tendinţa de restaurare a valorilor unui anumit trecut, mai apropiat sau mai îndepărtat (de ex. manifestările pro-monarhie).

          O criză a valorilor nu este o „piatră de mormânt” (N. Bagdasar). Pentru depăşirea ei se cer identificarea şi promovarea valorilor pozitive, iar ca mijloace trebuie folosite recunoaşterea opţiunilor reale ale oamenilor, spiritul critic-antidogmatic, competenţa, umanismul, dialogul sincer şi compromisul-toleranţa.