În căutarea unui titlu de carte

(comentarii în blogul doamnei Sorina Druga)

Sorina:

Am nevoie de un titlu

Un titlu de carte. Am subiectul, am personajele, văd cu ochii minții întîmplarea, nu știu încă finalul, nu pot găsi titlul. Nu am niciun plan și nici nu o să fac. Scriu ca și cum aș citi. Mi se dezvăluie noi posibilități. Sînt ca pe un drum plin de răspîntii, îmi place să o iau la dreapta, mă răzgîndesc și-o iau la stînga. Nu sînt în opoziție cu planul, nu am ce să respect. Aș vrea să scriu liber, deși mă gîndesc că poate va ieși ceva dezlînat. Am contextul istoric ca fir călăuzitor, iar personajele se adaptează vremurilor așa după cum au  caracterul. O carte ca o mie și una de alte cărți. O muncă grea, doar fiindcă am impresia că am ceva original de spus?!

Mă gîndeam la titlul: Dihotomia vieții mele. O mai fi pus cineva titlul ăsta? lol

Update: Am vorbit cu un prieten la telefon și mi-a recomandat să schimb titlul din Dihotomia vieții mele în Dihotomia nu are ce căuta în titlu.

Păreri?

Valerius :

Ştiu că sunt plicticos, dar consider că e bine să ascultaţi şi opiniile mele, căci printre cititorii viitoarei dv. cărţi ar putea fi şi oameni ca mine. Sau veţi scrie sub titlu: „Lectura acestei cărţi este interzisă celor care…” ?

1). „Am subiectul, am personajele, văd cu ochii minții întîmplarea, nu știu încă finalul (…)”

Presupun că prin „subiect” înţelegeţi faptele, evenimentele care constituie „povestea”, naraţiunea. Fără a avea intenţia de a catehiza structura operei literare, aş spune că, măcar uneori, deznodământul (parte a „subiectului” operei literare) constituie, în ordinea creaţiei, punctul de plecare. Foarte probabil că aşa procedează autorii de romane, de scenarii poliţiste (cum ar fi cazul serialului Columbo).

 O altă posibilitate ar fi să se plece de la „temă”. Dar în această situaţie procesul de creaţie ar fi cam ca elaborarea unei teorii filozofice, ar suferi de exces de abstractizare, i-ar lipsi sau ar fi deficitar în concreteţe, afectivitate pe care plecarea de la „deznodământ” le poate impune.

2). Există o chestiune cu privire la care am o opinie fermă: „Nu am niciun plan și nici nu o să fac”.

Că nu aveţi un plan, încă, este scuzabil, că „nici nu o să faceţi” un plan este o greşeală. Hegel spune undeva cam aşa: un produs merită să fie considerat „creaţie” numai dacă acel produs este consecinţa unui proiect, a unui plan. Prin comparaţie, un colţ de natură poate fi frumos, dar nu-l considerăm creaţie, dar când el este metamorfozat artistic de un pictor, conform preferinţelor lui, conform scopului său (exprimat prin mesajul artistic), acel colţ de natură va fi inclus într-o creaţie artistică.

În general, creaţiile omului se deosebesc de produsele animalului prin faptul că sunt elaborate conform unui proiect, unui plan. Marx spune, frumos, undeva: oricare zidar este superior albinei celei mai perfecte (sic) prin faptul că zidarul construieşte mai întâi în minte. Tot aşa ţesătorul faţă de păianjen. Lucian Blaga, în „Geneza metaforei şi sensul culturii”, argumentează, în mod asemănător, superioritatea omului faţă de (celelalte) animale prin „destinul creator de cultură” al omului.

Cu siguranţă îmi displace ideea de a citi un roman, de exemplu, creat în acest fel, fără proiect. Îi compătimesc pe oamenii care îşi irosesc ani din viaţă vizionând seriale de mii de episoade, precum „Tânăr şi neliniştit”, fiind prizonierii unor scenarişti care improvizează continuu, într-un film în care actorii nu reuşesc nici măcar să înveţe rolurile, cu atât mai puţin să le interpreteze cu adevărat în mod artistic.

3). „Mă gîndeam la titlul: Dihotomia vieții mele.”

E prea abstract, rece, chiar tern.

Sorina:

Domnule Valerius,

Am citit observațiile dumeavoastră, vă mulțumesc!

 Dacă e musai să fac un plan, fiindcă atît de multe personalități susțin necesitatea lui, cred că mă las de carte. Ideea unui plan mă plictisește îngrozitor, planul, pe măsură ce l-aș scrie, ar deveni cartea. Nu știu cum e serialul despre care vorbiți, nu am văzut niciun episod!

 Sînt, mai degrabă, de acord cu răspunsul lui G.Arriaga, un răspuns din interviul Întotdeauna am preferat latura întunecată a lucrurilor apărut în revista Dilema veche:

Care este, de fapt, relaţia sau raportul dintre memorie şi imaginaţie în cărţile dvs.?

 Sigur că imaginaţia este o componentă uriaşă în scrisul meu, nu scriu autobiografii. Imaginaţia îmi permite să rejoc ceea ce am trăit sau am simţit eu într-o altă circumstanţă.

 Interesant este că Arriaga este și un cunoscut scenarist, deși nu-i face plăcere să i se atribuie acest titlu.

 Titlul acela cu dihotomia era în glumă, totuși, cartea despre asta va fi, în linii mari!

Ce titlu s-ar potrivi?

Valerius:

1). “Sînt, mai degrabă, de acord cu răspunsul lui G.Arriaga”

Răspunsul lui nu vă foloseşte, căci el răspunde la întrebarea “Care este, de fapt, relaţia sau raportul dintre memorie şi imaginaţie în cărţile dvs.?”, nu la întrebarea “Când scrii o carte e bine să urmăreşti un plan, sau e bine s-o scrii ca şi când ai naviga pe ocean fără hartă, fără busolă şi fără percepţia Stelei Polare ?”

2). “Ce titlu s-ar potrivi?”

Păi şi eu scriu o carte. Sunteţi amabilă să-mi spuneţi ce titlu i s-ar potrivi ?

Sorina:

Despre ce e vorba în carte?

Valerius:

Despre ce e vorba în cartea dv. ?

Sorina:

Ce dur vă purtați cu mine azi. Probabil că o merit cu vîrf și îndesat.

 În linii mari, e vorba despre destinul unei fete al cărei arc interior se frînge în tranziție. Cartea nu e descriptivă, ea se conturează ca o sumă de trăiri sinusoidale. Nu spun mai mult. Acum e rîndul dvs.!

Valerius:

Doamnă,

Femeia care a scris frumuseţea asta de frază, „e vorba despre destinul unei fete al cărei arc interior se frînge în tranziție. Cartea nu e descriptivă, ea se conturează ca o sumă de trăiri sinusoidale.”, cu siguranţă va găsi un titlu potrivit pentru cartea sa.

Probabil că aţi priceput: atunci când v-am vorbit de o carte pe care intenţionez s-o scriu am folosit un tertip.

Valerius:

Îmi permiteţi să copiez discuţia noastră în (pe) blogul meu ?

Sorina:

Da, de ce nu?

bogdan:

Sorina, îţi urez succes cu scrisul, să scrii bine şi repede!

Mi-au plăcut intervenţia d-lui Valerius şi răspunsul tău la ea, cu citatul din Arriaga. 

Văzând acest nume, Arriaga, mi-am adus aminte că am văzut un film deosebit, scenariul şi regie sunt asigurate ambele de către Guillermo Arriaga, filmul se numeşte “Departe de câmpia în flăcări” (“The burning plain”), fiind lansat în anul 2008 :

http://www.imdb.com/title/tt1068641/ .