”Nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic”?

          Citind texte din sfera internetului mustind de ură, de batjocură, de nedreptăți, de tot felul de răutăți, mi-am amintit de ”Mitul lui Gyges”, din dialogul Republica al lui Platon și de mesajul acestui mit: ”nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic.” Marele filozof grec vrea să ne spună că nu există un temei al comportamentului drept în însăși natura umană, ci oamenii se comportă drept doar prin constrângeri exterioare.

Gyges, un păstor aflat în slujba regelui Lydiei, ajunge, într-o situație specială, în posesia unui inel cu ajutorul căruia putea deveni, după propria lui voință, vizibil sau invizibil. Având posibilitatea de a evita răspunderea pentru faptele lui, făcându-se invizibil, Gyges îl înșeală pe rege cu regina, apoi, împreună cu aceasta, îl ucide pe rege și preia el domnia.

Desigur, în forma ei universală, propoziția lui Platon ”Nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic.” nu este adevărată. Dar propoziția particulară ”Unii oameni nu sunt drepți de bunăvoie, ci doar silnic” este adevărată. Făcându-se ”invizibili”, prin folosirea unor pseudonime, mulți internauți, și nu numai ei, săvârșesc tot felul de nedreptăți.


Iată ”Mitul lui Gyges” din dialogul platonic Republica:

”Iar că cei ce practică dreptatea, o fac fără voie, din pricina neputinţei de a face nedreptăţi , am înţelege lesne, dacă ne-am gîndi în felul următor : să dăm şi dreptului şi celui nedrept îngăduinţa să facă ce vor şi apoi să-i urmărim privind încotro îi va duce pofta fiecăruia. Ei bine, îl vom prinde pe omul cel drept în flagrant delict, îndreptîndu-se spre aceeaşi ţintă ca omul nedrept, datorită poftei de a avea mai mult, pe care orice fire o urmăreşte ca pe un bine - doar legea şi forţa o conduc spre preţuirea egalităţii .

Asemenea îngăduinţă, despre care vorbesc, ar fi maximă, dacă ei ar avea puterea pe care se zice că a avut-o odinioară [Gyges] , strămoşul Lydianului: se povestea, astfel , că omul acela era păstor în slujba regelui de atunci al Lydiei . Întîmplîndu-se să vină o ploaie mare şi un cutremur, pămîntul s-a crăpat şi s-a căscat o prăpastie sub locul unde el se afla . Văzînd aceasta şi mirîndu-se, păstorul a coborît şi a văzut multe lucruri de l;asm, printre care şi un cal de aramă, gol pe dinăuntru, cu mici porţi. Vîrîndu-şi capul pe acolo a văzut: înăuntru un mort, de statură mai mare decît părea firesc pentru un om. Păstorul nu luă nimic altceva decît un inel de aur pe care mortul, altfel gol, îl avea la mînă şi ieşi. La adunarea obişnuită a păstorilor, dnd i se trimiteau lunar regelui produsele păstoritului, veni şi păstorul avînd inelul . Aşezîndu-se laolaltă cu ceilalţi, i s-a întîmplat să răsucească piatra inelului către sine, spre interiorul mîinii şi, făcînd aceasta, deveni nevăzut pentru cei de faţă, care vorbeau despre el ca despre unul plecat . El se miră şi, atingînd uşor inelul, răsuci piatra în afară, redevenind vizibil. Gîndindu-se să probeze dacă inelul avea într-adevăr această putere, i se întîmpla astfel : cînd întorcea piatra înăuntru devenea nevăzut, cînd o întorcea în afară - vizibil. Băgînd de seamă aceasta, orîndui să fie printre solii trimişi la rege şi, ajungînd acolo, îl înşelă cu regina. Apoi, împreună cu ea, îi pregăti regelui uciderea şi îi luă astfel domnia.

Aşadar, dacă ar exista două astfel de inele şi dacă pe primul 1-ar a vea omul drept şi pe celălalt omul nedrept, se poate crede că nimeni nu s-ar dovedi in asemenea măsură stană de piatră, încît să se ţină de calea dreptăţii şi să aibă tăria de a se înfrîna de la bunul altuia, fără să se atingă de el, atunci cînd îi este îngăduit şi să ia din piaţă, nevăzut, orice ar voi, sau, intrînd în case, să se împreuneze cu orice femeie ar vrea, să ucidă sau să elibereze din lanţuri pe oricine ar dori, putînd face şi alte asemenea lucruri, precum un zeu printre oameni. Însă, făcind aşa ceva, prin nimic nu s-ar deosebi omul drept de celălalt, ci amîndoi s-ar îndrepta spre aceleaşi fapte. Aşa fiind, aceasta este o bună dovadă că nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic. Astfel, neexistînd un bine propriu al /dreptăţii/, oricînd şi oriunde omul se gîndeşte că e în stare să săvirşească nedreptăţi, le face . Căci toată lumea crede în sinea ei că e mult mai profitabilă nedreptatea decît dreptatea şi bine gîndeşte, după cum va afirma cel ce opinează astfel. Iar dacă cineva, stăpîn pe atari puteri, nu va voi să făptuiască nedreptăţi şi nici nu se va atinge de bunul altuia, va fi socotit de c ătre cei ce îl vor cunoaşte omul cel mai nenorocit şi mai neghiob . Desigur, ei îl vor lăuda unii faţă de ceilalţi, amăgindu-se astfel reciproc, de frică să nu păţească vreo nedreptate. Acestea , deci, stau aşa.”