În dialogul Politheia (titlu tradus prin „Republica”),
Platon, în aşa-numitul „mit al peşterii”, ne prezintă alegoric concepţia sa
despre condiţia gnoseologică a oamenilor.
Pe treapta cea mai de jos a cunoaşterii, oamenii sunt precum
nişte prizonieri imobilizaţi care, de când se ştiu, n-au putut vedea decât
peretele peşterii în care sunt închişi. În spatele lor se află un foc ce proiectează
umbrele unor obiecte, obiecte invizibile prizonierilor, pe peretele peşterii.
Prizonierii sunt convinşi că umbrele acelea sunt unica şi adevărata realitate.
Platon ne propune următorul experiment mintal: unul dintre
prizonieri are şansa de a se elibera din chingi şi are experienţa explorării
spaţiului peşterii, apoi a drumului către suprafaţă şi, în sfârşit, a lumii
luminate de Soare.
Dacă el se va întoarce în peşteră şi le va relata celor
rămaşi imobilizaţi acolo cele cunoscute, spunându-le că umbrele sunt doar nişte
aparenţe ale adevăratelor obiecte, el va fi considerat nebun, iar dacă va
încerca să-i elibereze şi să-i ghideze către lumea de afară, ceilalţi l-ar
putea chiar ucide.
Geniul lui Platon a exprimat în această alegorie condiţia
oamenilor imobilizaţi în prejudecăţile lor şi condiţia tragică a oamenilor de
excepţie care reuşesc să se elibereze din lanţurile prejudecăţilor, ale
cunoaşterii superficiale. Să ne amintim doar de experienţa dramatică, respectiv
tragică, a lui Galileo Galilei şi a lui Giordano Bruno, care au vrut să-i
elibereze pe oameni din peştera cunoaşterii superficiale.
Mare parte din omenirea de azi trăieşte în peştera imaginată
de Platon. Oamenii aceştia sunt imobilizaţi, de fiinţe îndrăcite, în chingile
manipulării. Prizonierii sunt convinşi că realitatea este aceea care le este
prezentată de manipulatori: capitalismul este sfârşitul istoriei, democraţia
capitalistă este cea mai bună dintre cele posibile, crizele devastatoare sunt
fireşti, inevitabile şi deci trebuie suportate cu obedienţă, sărăcia, bolile,
moartea prematură, faptul că „Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat”, toate
acestea fac parte din cea mai bună dintre lumile posibile.
"Analiştii" care şi-au vândut sufletul Diavolului au grijă să-i menţină pe
oameni în această peşteră a ignoranţei.
Totuşi, unii oameni reuşesc să se elibereze din condiţia de
prizonieri în peştera ignoranţei. Asumându-şi riscuri mari, ei se străduiesc
să-i elibereze şi pe ceilalţi oameni din peştera aparenţelor.
Un astfel de om este Peter
Joseph, realizatorul filmelor documentare Zeitgeist - The Movie (2007) şi Zeitgeist
- Addendum (2008).
În primul lui film am găsit şi o prezentare a condiţiei oamenilor
manipulaţi, prezentare asemănătoare cu alegoria peşterii a lui Platon. Manipulatorii
ne inoculează ideea că întreaga viaţă, aşa cum ne-o croiesc ei, este ca un
carusel din care nu putem coborî. Dar sunt oameni care au reuşit să înţeleagă
că putem coborî din carusel. Manipulatorii îndeamnă la omorârea acestor oameni
lucizi: „Ucideţi-i ! Ucideţi-i !”.
Redau, în continuare, transcrierea comentariilor din partea
a III-a a filmului Zeitgeist - The Movie
(2007), numită „Don't mind the men behind
the curtain” („Nu-i luați în seamă pe cei din spatele cortinei”).
Lectura - critică,
desigur - a acestui text ne poate ajuta să ne eliberăm din peştera în care
suntem ţinuţi prizonieri prin chingile manipulării.
Zeitgeist - The Movie
(2007)
scenariul şi regia: Peter
Joseph
“În spatele tronului există ceva mai grozav chiar decât
regele însuși.”
Sir William Pitt, Camera Lorzilor, 1770
“Lumea este guvernată de personaje foarte diferite de cele
pe care le cunosc cei de cealaltă parte a cortinei. Aspectul real al problemei
este că guvernul este dominat de elementele financiare ale marilor grupuri, încă
de pe vremea lui Andrew Jackson.”
Franklin Roosevelt, Președinte al Statelor
Unite, 1933
1775. Revoluția
americană a început, coloniile americane căutând să se elibereze de sub dominația
Angliei şi a monarhiei ei opresive. Deși mai mulți factori au concurat la
izbucnirea revoluției, unul în mod special se evidențiază ca principală cauză.
Regele Angliei, George al III-lea, a scos în afara legii banii liberi de dobândă
pe care coloniile îi emiteau şi îi foloseau în tranzacțiile dintre ele. În
schimb, le-a obligat să împrumute bani de la Banca Centrală a Angliei, cu dobândă, îndatorând imediat coloniile
în cauză.
De altfel, Benjamin Franklin scria mai târziu:
“Refuzul
Regelui George al III-lea de a permite coloniilor să opereze un sistem monetar
onest, care elibera omul de rând din ghearele manipulatorilor financiari, a
fost, probabil, cauza primară a revoluției.”
În 1783, America şi-a câștigat independenţa faţa de Anglia.
Oricum, lupta ei împotriva ideii de Bancă Centrală şi împotriva oamenilor
lacomi şi corupți care erau reprezentanții ei abia începuse.
Dar ce este o bancă
centrală? O bancă centrală este instituția care emite moneda naţională a
unei ţări. Bazat pe precedentul istoric, practica băncii centrale a moștenit
două puteri specifice: controlul ratelor dobânzii şi controlul masei monetare, adică
inflația. Banca centrală nu sprijină, pur şi simplu, economia statului cu bani,
ci îi dă sub formă de împrumut cu dobândă.
Prin alternarea măririi şi micșorării rezervei monetare,
banca centrală regularizează valoarea monedei pe care o emite. Este esențial să
înțelegem că întreaga organizare a acestui sistem nu poate avea ca efect pe
termen lung decât un lucru: Datoria. Nu trebuie să fii foarte inteligent ca să
le înțelegi ticăloșia. Fiecare dolar emis de banca centrală este împrumutat cu dobândă.
Asta înseamnă că fiecare dolar emis este, în realitate, dolarul acela, plus un
anumit procent de datorie pentru acel dolar.
Având în vedere că numai banca centrală emite moneda întregii
națiuni şi împrumută fiecare dolar împreună cu un procent de datorie, de unde
vin banii cu care este plătită această datorie? Nu pot veni decât tot de la banca
centrală.
Asta înseamnă ca banca centrală trebuie să-şi suplimenteze
neîntrerupt provizia de bani pentru a acoperi temporar extraordinara datorie
creată… ceea ce duce însă, dat fiind că şi noii bani sunt împrumutați tot cu
dobândă… la crearea unei datorii şi mai mari. Rezultatul final al acestui sistem
fără pierderi este sclavia, pentru că este imposibil ca guvernul, şi deci şi
populația, să reuşească să acopere datoria aceasta auto-generată.
Părinţii fondatori ai
acestei ţări au fost perfect conștienți de acest lucru.
“Cred că instituțiile
bancare sunt mai periculoase decât armatele invadatoare. Dacă poporul american
va permite băncilor private să controleze moneda, băncile şi corporațiile din
jurul lor vor spolia oamenii de avutul lor şi copiii lor vor ajunge ai străzii,
pe continentul cucerit de strămoșii lor.”
Thomas Jefferson,
1743 – 1826
“Dacă vreți să rămâneţi
sclavii bancherilor şi să plătiți costurile propriei voastre sclavii, lăsați-i
în continuare să facă bani şi să controleze creditul întregii națiuni.”
Sir Josiah Stamp, 1880 – 1941
Până la începutul secolului 20, Statele Unite implementaseră
şi renunțaseră deja la câteva sisteme bancare centrale, care doreau numai să înşele
prin practicarea unor dobânzi nemiloase. La acel moment, familiile care făceau
legea în lumea afacerilor şi în lumea bancara erau Familiile Rockfeller,
Morgan, Warburg, Rothschild. Iar la începutul anilor 1900 au căutat să forțeze încă
o dată adoptarea unei legi prin care să creeze o altă bancă centrală.
Oricum, știau că atât Guvernul cât şi opinia publică erau
refractari în privința unei astfel de instituții. Ca urmare, aveau nevoie de un
incident care să afecteze moralul opiniei publice. Astfel, J. P. Morgan, considerat
public un stâlp financiar la acea vreme, s-a folosit de popularitatea sa şi a răspândit
în presa zvonul cum că o banca respectabila din New York n-ar fi fost solvabilă
sau ar fi falimentat.
Morgan știa că aceasta ar cauza o isterie în masă care ar
afecta şi celelalte bănci. Şi așa s-a şi întâmplat. Frica populației de a nu-şi
pierde economiile a dus imediat la retrageri masive. Ca o consecinţă, băncile
au fost nevoite să-şi recupereze împrumuturile silindu-i pe clienții lor să-şi vândă
proprietățile şi astfel s-a declanșat spirala falimentărilor, a abuzurilor de
proprietate şi a haosului.
Punând cap la cap toate firele problemei, ani mai târziu,
Fredrik Allen de la revista “Life” scria:
“Interesele familiei Morgan au
profitat şi au acutizat panica din 1907, ghidând-o cu viclenie pe drumul dorit,
pe măsura proliferării acesteia."
Fără să aibă cunoştinţă de escrocherie, panica
din 1907 a determinat deschiderea unei investigații conduse de Senatorul Nelson
Aldrich, care avea legături secrete cu cartelurile bancare şi care, mai târziu,
a devenit prin căsătorie, membru al familiei Rockefeller.
Comisia condusă de Aldrich a recomandat implementarea unei bănci
centrale pentru a nu se mai repeta ce s-a întâmplat in 1907. Aceasta era scânteia
de care aveau nevoie bancherii internaționali pentru a-şi pune planul în
aplicare. În 1910, la proprietatea lui J. P. Morgan de pe Insula Jekyll de pe
coasta Georgiei, avea loc o întrunire secretă. Acolo a fost concepută acea declarație
a băncii centrale numita Legea Rezervelor Federale. Aceasta legislație a fost
scrisă de bancheri, nu de legiuitori.
Această întâlnire a fost atât de secreta, atât de ţinută sub
tăcere faţă de Guvern şi de opinia publică, încât cam 10 dintre participanți au
intenționat să-şi ia nume fictive când au călătorit spre insulă. După ce a fost
concepută, declarația a fost înmânata reprezentantului lor politic, Senatorul
Nelson Aldrich, ca să o supună spre aprobare Congresului.
Şi în 1913, având susținere politică puternică din partea
bancherilor, Woodrow Wilson a devenit președinte, acesta fiind de acord să semneze
Legea Rezervei Federale în schimbul
sprijinirii sale în campania electorală. Cu doua zile înaintea Crăciunului, când
majoritatea membrilor Congresului erau acasă la familiile lor, Legea Rezervei
Federale a fost votată, după care Wilson a promulgat-o.
Mulți ani mai târziu, Woodrow Wilson scria, cu regret:
“Marea noastră națiune industrială este controlată de propriul sistem de
credite. Sistemul nostru de credite este, în mare parte, concentrat în mâini
private. Din acest motiv, dezvoltarea națiunii şi toate activitățile noastre se
află în mâinile câtorva oameni care, automat, din chiar cauza numărului lor limitat
vor descuraja, vor stopa şi vor distruge veritabila libertate economică
Am ajuns să fim unul din cele mai prost conduse, unul din
cele mai controlate şi dominate guverne din epoca modernă. Un guvern fără
opinie liberă, un guvern care nu mai are încrederea şi votul majorităţii, ci un
guvern aflat la discreția şi sub presiunea grupurilor de interese ale oamenilor
dominanți.”
Şi congresmenul Louis McFadden a recunoscut adevărul după
aprobarea declarației:
“Un sistem bancar mondial se pune la cale acum. Un
superstat controlat de bancherii internaționali, care colaborează pentru a înrobi
lumea după bunul lor plac. Federalii au uzurpat puterea guvernului. ”
Opiniei publice îi fusese spus că Legea Sistemului Federal
era un stabilizator economic şi că inflația şi crizele economice sunt de
domeniul trecutului. Ei bine, după cum a arătat istoria, nimic mai neadevărat. Adevărul
este că acum bancherii lumii aveau o maşină eficientă pentru a-şi extinde ambițiile
personale. De exemplu, între anii 1914 şi 1919, Federalii au mărit masa
monetară cu aproape 100%, ceea ce a dus la acordarea de împrumuturi pe termen
lung către băncile mici şi populație.
Apoi, în 1920 a retras din circulație procente masive din
enorma masă monetară existentă, ceea ce a obligat băncile secundare să retragă
foarte multe împrumuturi şi, la fel ca în 1907, au avut loc speculații bancare,
insolvabilitate şi faliment. Peste 5.400 de bănci competitive din afara Sistemului
Rezervelor Federale s-au prăbușit, consolidând astfel monopolul unui mic grup
de bancheri internaționali.
Informat despre această mârşăvie, congresmanul Lindbergh a făcut
un pas înainte şi a spus în 1921:
“Prin Legea Rezervelor federale, panica este
creată științific. Panica de acum este prima creată astfel, şi concepută ca să funcționeze
ca o ecuație matematică.”
Oricum, panica din1920 a fost doar încălzirea. Din 1921 până
în 1929 federalii au mărit din nou masa monetară, determinând iar împrumuturi masive
către public şi bănci. A mai apărut şi un nou tip de împrumut, numit “împrumutul
marginal pe piaţa de acțiuni”. Acest tip de împrumut permitea unui investitor
să plătească doar valoarea a 10% din acțiuni, restul de 90% putând fi împrumutate
de la broker. Cu alte cuvinte, o persoană putea deține acțiuni de 1000 de
dolari, dând pentru asta doar $100.
Aceasta metodă a fost foarte populară în furtunoșii ani 20,
de vreme ce toată lumea făcea bani la Bursă. Acest împrumut avea, totuși, un șiretlic.
Putea fi retras în orice moment şi trebuia returnat în 24 de ore. De aceea era
numit “apel marginal”, pentru că rezultatul specific al unei astfel de cereri
presupunea vânzarea acțiunilor cumpărate pe baza de împrumut.
Cu câteva luni înainte de luna octombrie a anului 1929, J.
D. Rockefeller, Bernard Baruch şi alți implicați s-au retras pe tăcute de pe piaţă.
Iar pe 24 octombrie 1929, bancherii din New York care avansaseră împrumuturi
marginale, au cerut restituirea lor integrală. Acest fapt a declanșat, brusc, scânteia
unor vânzări uriașe pe piaţă de către cei care contractaseră acest tip de împrumut.
Din același motiv, au falimentat şi peste 16.000 de bănci,
ceea ce le-a permis bancherilor internaționali conspiratori nu numai să cumpere
băncile rivale la un preț de nimic, dar să cumpere şi corporații întregi la
raportul de 1 penny – 1 dolar. A fost cel mai mare jaf din istoria Americii. Însă
nu s-a încheiat aici. În loc să mărească cantitatea de bani existentă pe piaţă,
recuperată din acest colaps economic, Federalii au restrâns-o, alimentând una
din cele mai mari depresiuni din istorie.
Furios din cale-afara, congresmanul Louis McFadden, un
opozant de cursă-lungă al cartelurilor internaționale, a început să facă acuzații
la adresa manevrelor folosite de Consiliul Rezervelor Federale. Referindu-se la
faliment şi la depresiune:
“A fost un lucru
foarte meșteșugit. Bancherii internaționali au urmărit să creeze o stare de
disperare pentru ca astfel să se erijeze în conducătorii noștri.”
Deloc surprinzător că după două tentative anterioare de asasinat,
McFadden a fost otrăvit la un banchet, înainte de a înainta propunerea de
acuzare.
Reducând la tăcere societatea acuzatorilor, bancherii
Rezervelor Federale au hotărât ca aurul să nu mai fie un standard. Pentru a reuși
să facă acest lucru, aveau nevoie să achiziționeze tot aurul rămas în circuit. Așa
că, sub pretextul “de a pune capăt depresiunii”, a venit criza aurului din
1933. Sub amenințarea cu închisoarea pe 10 ani, fiecărui cetăţean din America i
s-a cerut să predea tot aurul deținut către Trezorerie, în fond, jefuind
oamenii de puținul avut pe care îl mai aveau.
Iar la sfârșitul anului 1933, aurul ca standard financiar a
fost desființat. Dacă priviți bancnota de 1 dolar dinainte de 1933, scrie că
poate fi răscumpărată în aur. Dacă o privești pe cea de astăzi, scrie că este
un mijloc de plată, ceea ce înseamnă că nu este garantată de nimic. Este o hârtie
fără valoare. Singurul lucru care dă valoare banilor noștri este câţi dintre ei
sunt in circulație. De aceea, autoritatea care regularizează cursul masei
monetare e şi cea care îi regularizează valoarea, aceeași autoritate care deține
şi puterea de a îngenunchea economii şi societăţi întregi.
“Dați-mi controlul
rezervei monetare a unei națiuni şi nu-mi va mai păsa cine va face legile
acelei națiuni.”
Mayer Amschel Rothschild, Fondatorul dinastiei bancare
Rothschild
Este important să înțelegem deplin. Rezerva Federală este o corporație
privată. E la fel de “federală” ca şi Federal Express. Îşi trasează propriile
politici şi nu este controlată, efectiv, în niciun fel, de guvernul american. E
o bancă privată care împrumută Guvernului toți banii ce-i deține, cu dobândă,
fiind perfect compatibilă cu modelul fraudulos al sistemului bancar central de
care ţara a căutat să se debaraseze când şi-a proclamat independenţa în Războiul
american pentru independenţă.
Revenind în anul 1913, Legea Rezervei Federale nu a fost singurul
act neconstituțional înaintat abuziv în Congres. Au procedat la fel cu Legea
Federală de Impozitare a Veniturilor. Nu merită să mai evidențiem aici ignoranţa
populației americane faţă de această lege care dovedește cât de bătuți in cap şi
de uituci sunt, realmente, americanii.
În primul rând, Taxa Federală pe Venit este total neconstituţională
pentru că este o taxă directă, nedefalcată pe categorii de venituri. Toate
taxele directe trebuie să fie proporționale pentru a fi legale, potrivit Constituției.
În al doilea rând, numărul legal de state care trebuiau să
ratifice amendamentul de înființare a Taxei
pe Venit nu a fost întrunit. Această taxă a fost consfinţită chiar şi prin hotărâri
judecătorești.
În al treilea rând, în ziua de azi, per total 35% din
venitul mediu al salariatului este perceput prin această taxă. Ceea ce înseamnă
că muncești patru luni într-un an ca să plătești această taxă. Şi ghici unde se
duc acești bani? Se duc pe plata dobânzii pentru banii emiși de frauduloasa
Bancă a Rezervelor Federale, un sistem care n-ar fi trebuit să existe niciodată.
Banii pe care îi câştigaţi muncind 4 luni pe an intră, practic, în buzunarele
bancherilor internaționali care sunt proprietarii Băncii Rezervelor Federale.
Şi în al patrulea rând, chiar şi în ciuda pretenției mincinoase
a Guvernului că taxa e legală, nu există niciun statut, nicio lege care vă cere
să plătiți aceasta taxă. Punct.
“Mă așteptam să spuneți
că există o normă în cartea de drept la care să faceți referire, un cod care vă
cere să completați formularul pentru plata acestei taxe. Desigur că există!
Ajunsesem în acel punct în care nu mai găseam un statut care, clar, să mă tragă
la răspundere, cel puțin pe mine şi pe mulți oameni pe care-i cunosc, şi nu
m-am putut gândi decât la demisie.”
(Joe Turner, fost agent fiscal)
“Pe baza cercetărilor întreprinse
de mine de-a lungul anului 2000 şi în cei următori, vă spun că n-am dat de acea
lege. Am întrebat Congresul, o mulțime de oameni, pe cei de la Fisc. Nimeni nu
mi-a putut da un răspuns pentru că dacă o fac, poporul american va afla că
toată chestia asta e o escrocherie.”
(Sherry Jackson, fost agent fiscal)
“Nu mi-am mai
completat formularul de când am plecat.”
(Joe Turner, fost agent
fiscal)
“Nu am mai plătit taxa
din 1999.”
(Sherry Jackson, fost
agent fiscal)
Taxa pe venit nu este altceva decât înrobirea întregii națiuni.
Controlul economic şi jaful perpetuu în domeniul sănătăţii nu sunt decât o fațeta
a cubului lui Rubik pe care bancherii îl au in mâinile lor.
Următorul instrument
cu care ar putea face profit şi deține controlul este războiul.
De la punerea bazelor Rezervelor Federale în 1913, un număr
de războaie mari şi mici au avut loc. Dintre acestea, trei ies în evidenţă –
Primul Război Mondial, Al doilea Război Mondial şi Războiul din Vietnam.
Primul Război Mondial
În 1914, în Europa a izbucnit războiul având în centru
Anglia şi Germania. Poporul american nu vroia să aibă de-a face cu acest război.
În același timp, Președintele Woodrow Wilson a declarat public neutralitatea ţării
lui.
Însă pe ascuns, administrația americană căuta orice scuză
pentru a intra în război. Într-o altă constatare a Secretarului de Stat,
William Jennings: “Marii bancheri sunt foarte interesați ca ţara să intre în război
datorită oportunităților largi de a face profituri imense.”
Este esențial să înțelegem că cel mai profitabil eveniment
pentru bancherii internaționali care se poate întâmpla este războiul. Pentru că
acesta forțează națiunea să împrumute şi mai mulți bani cu dobândă de la Banca
Rezervelor Federale.
Consilierul şi
mentorul lui Woodrow Wilson era Colonelul Edward House, omul care avea relații strânse
cu bancherii internaționali ce vroiau războiul. În stenograma conversației
dintre Colonelul House, consilierul lui Wilson şi Sir Edward Grey, Secretarul
pe Afaceri Externe al Angliei, cu privire la cum să implice America în război,
Grey întreabă: “Ce ar face americanii dacă germanii le-ar scufunda o navă de
linie cu pasageri americani la bord?” House răspunde: “Cred că o flacără de indignare
ar mătura America şi, prin ea însăşi, ar fi suficientă pentru a ne arunca in război.”
Astfel, pe 7 Mai 1915, la sugestia lui Sir Edward Grey, nava
“Lusitania” a fost intenționat trimisă în apele aflate sub jurisdicția
germanilor, unde se știa că se află navele militare germane. Şi cum era de așteptat,
submarinele germane au torpilat vasul, făcând să sară în aer muniția stocată şi
ucigând 1.200 de oameni.
Pentru a înțelege mai bine natura deliberată a acestei înscenări,
să precizăm că ambasada germană a dat anunțuri publicitare în New York Times în
care îi avertiza pe oameni că, îmbarcându-se pe “Lusitania”, o fac pe propriul
risc, ținând cont că o navă, care, pe ruta America – Anglia, trece prin zona de
război, este expusă distrugerii. Așa cum se anticipase, scufundarea “Lusitaniei”
a cauzat un val de mânie în rândul americanilor. Şi America a intrat în război,
la scurt timp după.
Primul Război Mondial a costat America 323.000 de vieți. J.
D. Rockefeller a câștigat 200 de milioane de dolari din război. În jur de 1.9
miliarde, potrivit standardelor de astăzi. Ca să nu mai spunem că efortul de război
a costat America în jur de 30 de miliarde de dolari. Mare parte din ei au fost împrumutați
de la Banca Rezervelor Federale, cu dobândă, mărind, şi pe viitor, profiturile
bancherilor internaționali.
Al doilea Război
Mondial
În ziua de 7 Decembrie 1941 Japonia a atacat flota americană
la Pearl Harbor, atrăgând după sine intrarea noastră în război. Președintele
Franklin D. Roosevelt a numit ziua atacului “o zi a infamiei”. O zi a infamiei,
chiar așa, dar nu din cauza atacului-surpriză de la Pearl Harbor. După 60 de
ani în care au fost aduse la lumină informații, este clar nu numai că se știa
de atacul de la Pearl Harbor cu săptămâni înainte, dar şi că atacul a fost
dorit şi provocat.
Roosevelt, care provine dintr-o familie de bancheri din New
York din secolul 18, al cărui unchi, Frederick, a făcut parte din Consiliul
Fondator al Rezervelor Federale, apăra interesele bancherilor internaționali, şi
avea interesul de a intra în război pentru că, după cum am văzut, nimic nu este
mai profitabil pentru bancherii internaționali decât războiul. În jurnalul său,
pe 25 noiembrie 1941, Secretarul de Război al lui Roosevelt, Henry Stimson,
nota o conversație pe care-a avut-o cu Roosevelt.
Dilema era cum să-i facem să tragă ei primul foc. Era de
dorit să ne asiguram că japonezii vor fi cei care să facă asta pentru a nu
exista niciun dubiu cu privire la identitatea agresorilor. În lunile premergătoare
atacului de la Pearl Harbor Roosevelt făcuse aproape tot ce-i stătuse în putință
ca să stârnească mânia japonezilor pentru a-i pune pe picior de atac. A
interzis toate importurile japoneze de petrol american, a înghețat toate investițiile
japoneze în Statele Unite, a avansat împrumuturi publice Chinei Naționaliste şi
i-a sprijinit militar pe Britanici, ambii fiind inamici ai Japoniei în război,
practici care, apropo, reprezintă o violare absolută a normelor de război internaționale.
Iar pe 4 Decembrie, cu trei zile înainte de atac, serviciile
secrete australiene i-au comunicat lui Roosevelt existenţa unei forţe militare
japoneze îndreptându-se spre Pearl Harbor. Roosevelt a ignorat cele spuse. Ceea
ce se spera şi ce se pregătise a avut loc pe 7 Decembrie 1941, când Japonia a
atacat Pearl Harbor, ucigând 2.400 de soldați. Înainte de Pearl Harbor, 83% din
opinia publica americană nici nu vroia să audă de război. După Pearl Harbor, 1
milion de oameni s-au înrolat voluntar.
E important de știut că efortul de război german a fost larg
susținut de 2 organizații. Una numită I. G. Farben. I. G. Farben producea 84%
din explozibilii Germaniei şi chiar şi gazul Zyklon B folosit în lagărele de
concentrare pentru uciderea a milioane de oameni. Unul dintre partenerii secreți
ai I. G. Farben era Compania Standard Oil din America, a lui J. D. Rockefeller.
În realitate, Aviația Germană nu-şi putea desfășura operațiunile
fără aditivul special patentat de Compania Standard Oil a lui Rockefeller.
Bombardarea drastică a Londrei de către Germania Nazistă, de exemplu, a fost posibila
din cauza combustibilului de 20 milioane de dolari livrat de compania lui
Rockefeller. Acesta e doar un mic exemplu pe tema despre cum afacerile
americane au sprijinit financiar ambele laturi ale celui de-al doilea război
mondial.
O altă organizație trădătoare care merită menționată este Corporația
Unională Bancară din New York City. Aceasta a finanțat nu numai numeroase
aspecte ale accesului lui Hitler la putere împreună cu ajutor efectiv material
în timpul războiului, dar a fost şi o bancă de spălare a banilor naziștilor
care până la urmă a fost demascată ca având în seifurile sale milioane de
dolari ai naziștilor.
Corporației Unionale Bancare din New York i s-a aplicat, în
cele din urmă, sechestrul ca urmare a încălcării Legii Comerțului cu inamicul.
Ghici cine era directorul şi vice-președintele Băncii Unionale? Prescott Bush,
bunicul actualului nostru președinte şi, desigur, tatăl fostului nostru președinte.
Gândiți-vă la asta când aveți in vedere deciziile morale şi politice ale
familiei Bush.
Războiul din Vietnam
Declarația oficială de război a Statelor Unite cu Vietnamul
în 1964 a fost precedată de un presupus incident privind atacarea a 2 distrugătoare
americane de către bărcile poliţiei nord-vietnameze în Golful Tonkin. Acesta a rămas
cunoscut sub denumirea de Incidentul din Golful Tonkin. Acest fapt izolat a fost
pretextul ce a catalizat o desfășurare masiva de trupe şi războiul sângeros ce
a urmat.
A fost o problemă, totuși. Atacul acesta nu s-a întâmplat niciodată.
A fost un eveniment complet înscenat pentru a avea motivul intrării în război.
Fostul Secretar al Apărării, Robert McNamara, a declarat câţiva ani mai târziu
că Incidentul din Golful Tonkin a fost o greșeală, în timp ce mulți membri din
interior şi ofițeri au ieșit la rampă, spunând că a fost o minciună născocită. O
dată cu începerea războiului, a fost considerata o afacere, ca de obicei.
În octombrie 1966, Președintele Lyndon Johnson a ridicat restricțiile
comerciale cu Blocul Sovietic știind foarte bine că Sovietele furnizau până la
80% din resursele de război ale Vietnamului de Nord. În consecinţă, familia
Rockefeller a finanțat fabrici din Uniunea Sovietica în care sovieticii
fabricau echipament militar şi îl trimiteau în Vietnam. Finanțarea ambelor
tabere în acest conflict este doar o faţetă a monedei.
În 1985, Regulile de Luptă în Vietnam au fost date publicităţii.
Acestea arătau, pe larg, ce le era permis trupelor americane să facă în război şi
ce nu. Erau incluse lucruri absurde, cum ar fi: sistemele anti-aeriene
nord-vietnameze să nu fie bombardate dacă nu sunt operaționale, niciun dușman
nu mai poate fi urmărit odată ce a trecut granița în Laos sau în Cambodgia, şi
cel mai relevant dintre toate – țintele strategice de cea mai mare importanţă
nu puteau fi atacate decât daca inițiativa venea de la înalții oficiali
militari. În afară de aceste limitări de tot râsul, Vietnamul de Nord a fost şi
informat de aceste restricții şi, ca urmare, şi-a bazat toată strategia de
luptă în funcție de limitările forțelor americane. Acesta este şi motivul
pentru care războiul a durat atâta timp.
Şi concluzia de final este aceasta. Războiul din Vietnam nu
a fost niciodată pornit pentru a fi câștigat. Doar întreținut. Bilanțul acestui
război cuprinde 58.000 de americani şi 3 milioane de vietnamezi morți.
Deci, unde ne aflam
acum?
11 Septembrie a
fost impulsul de început pentru accelerarea planului unei elite nemiloase. A
fost un pretext înscenat pentru război, deloc diferit de scufundarea Lusitaniei,
provocarea de la Pearl Harbor şi minciuna din Golful Tonkin. De fapt, dacă 9/11
nu ar fi un astfel de pretext de război, ar constitui excepția de la regulă.
Pretextul a fost folosit pentru declanșarea a doua războaie ilegale,
neprovocate, unul împotriva Irakului iar celalalt împotriva Afghanistanului.
Dar 9/11 a fost, în același timp, pretextul pentru un alt război.
Războiul împotriva voastră! Legea Patriotică („Patriot Act”), Legea Siguranței Naționale,
Legea Tribunalelor Militare şi altele sunt toate concepute, în întregime şi cu desăvârşire,
pentru a vă distruge libertățile civile şi pentru a vă limita capacitatea de a
riposta împotriva a ceea ce urmează.
La ora actuală, în Statele Unite, americani neavizați şi cu
creierele spălate, casele va pot fi percheziționate, fără mandat, fără ca măcar
să fiți acasă ! Puteți fi arestați fără să vi se aducă la cunoştinţă acuzațiile,
reținuți pe un timp neprecizat, fără a avea acces la un avocat şi torturat
legal, toate astea pe baza bănuielii ca ați putea fi teroriști.
Dacă vreți să vă fac şi un desen cu ceea ce se întâmplă în
ţara asta, haideți să revedem cum se repetă istoria. În februarie 1933, Hitler
a înscenat un atac “Drapel Fals” incendiindu-şi propria clădire a Parlamentului
German, Reichstag-ul şi acuzându-i, în schimb, pe teroriștii comuniști. În următoarele
câteva săptămâni, a promulgat Actul de împuternicire care eradica complet Constituția
Germană, distrugând libertățile cetățenilor. A inițiat apoi o serie de războaie
preemptive, toate justificate poporului german ca fiind necesare pentru menținerea
“siguranței naționale”.
“Există un rău care amenință
orice bărbat, orice femeie şi copil al acestei mari națiuni. Trebuie să luăm măsuri
pentru a ne asigura siguranța personală şi pentru a ne apăra patria-mamă.”
George Bush?
[Nu] Adolf Hitler, cu ocazia anunțării către
popor a înfiinţării Gestapo-ului.
“Cu privire la comunism,
acesta şi organizațiile sale centrale nu trebuie să ne stea în cale!”
Adolf Hitler
“Inamicii noștri sunt
reţelele teroriste radicale şi orice guvern care le sprijină.”
George
Bush?
Este timpul să ne
trezim.
Oamenii de la putere fac tot ce pot să se asigure că sunteți în
permanenţă păcăliţi şi manipulați. Percepția majorităţii oamenilor asupra realității,
în special sub aspect politic, nu le aparține lor. Le este impusă cu viclenie fără
ca ei măcar să știe asta.
De exemplu, opinia publică crede că, de fapt, invazia din Irak
merge prost iar violenţele religioase nu par să se mai oprească.
Ceea ce publicul eșuează să vadă este faptul că
destabilizarea Irakului este ceea ce vor oamenii din spatele guvernului. Acest
război va fi întreținut pentru ca regiunea să se divizeze, dominația asupra
petrolului să fie menţinută, profituri continue culese pentru firmele din
apărare şi, cel mai important, permanenta amplasare de baze militare utilizate
ca rampe de lansare împotriva altor ţări cu rezerve de petrol, dar nonconformiste
cum sunt Iranul şi Siria.
Pentru o mai bună percepere a faptului că războiul civil şi
destabilizarea sunt intenționate, în 2005, doi ofițeri britanici din elita SAS
au fost arestați de poliţia irakiană după ce au fost prinși făcând ture cu mașina
şi îmbrăcaţi în vestminte arabe, împușcau civili. După arestarea şi trimiterea
lor într-o închisoare din Basra, armata britanică a solicitat imediat
eliberarea acestor barbari. Când guvernul din Basra a refuzat, tancurile
britanice au intrat, practic, în închisoarea din Basra şi şi-au eliberat
oamenii.
“Daca vrei să distrugi o ţară, cum faci asta?
Păi, sunt două moduri:
poți să te duci acolo şi să dai o bombă, dar asta nu e foarte eficient.
Mai eficient este să-i
faci pe oamenii din acea zonă să se omoare între ei şi să le distrugi propriul
teritoriu, propriile ferme, şi asta s-a făcut în această ţară. Deci, modul în
care distrugi legătura dintre ei este să-i faci să se autodistrugă prin învrăjbirea
unuia împotriva celuilalt. Şi apoi sprijini ambele părţi, ai agenți infiltrați
în ambele tabere – agiți spiritele în ambele tabere până ajung să se omoare
reciproc. Este timpul ca unii din noi să se trezească la realitate, să înţeleagă
cum încearcă acești oameni să creeze şi să menţină imperii. Fac acest lucru manipulând
oamenii pe care încearcă să-i cucerească.”
Poate ați vrea să vă întrebați
de ce întreaga cultură este saturată până la refuz de divertisment mass-media
din toate părţile în vreme ce sistemul de învăţământ din America este într-un
declin stupefiant de când guvernul american a decis să preia şi să
subvenționeze învăţământul de stat.
“Guvernul primește atât
cât plătește. Când vom înțelege asta şi când veți vedea instituțiile
educaționale subvenționate de guvern şi veți vedea ce studenți şi ce educație a
dat aceste şcoli finanțate de guvern, logica vă va spune că dacă produsul final
al acestor scoli nu concorda cu ceea ce vrea statul şi guvernul federal poate
atunci vor fi schimbate.
Concluzia este că
guvernul primește ce a comandat. Ei nu vor ca copiii voștri să capete o educație
decentă. Ei nu vor să gândiți prea mult. De aceea în ţara noastră şi în
întreaga lume a proliferat divertismentul, mass media, spectacolele de
televiziune, parcurile de distracții, drogurile, alcoolul şi orice tip de divertisment
care să ţină mintea umană ocupată astfel ca să nu-i inoportunaţi pe oamenii
ăştia importanţi dacă gândiți prea mult. Ați face mai bine să vă treziți şi să înţelegeţi
că există oameni care vă trasează viața şi voi nici măcar nu știți.”
“Suntem într-un mare
necaz! Pentru că voi, oameni buni, şi alte 62 de milioane de americani mă ascultați
acum. Pentru că mai puțin de 3% dintre voi, oameni buni, mai citiți cărţi.
Pentru că mai puțin de 15% dintre voi citiți ziare. Pentru că singurul adevăr
pe care îl cunoașteți este cel care vă vine prin acest tub catodic.
Chiar acum, există o întreagă
generație care niciodată nu a știut nimic altceva decât ce a ieșit din acest
tub! Acest tub este Evanghelia. Revelația de pe Urmă. Acest tub poate face sau dărâma
președinți, preoți, primi-miniștri. Acest tub este cea mai teribilă forţă
blestemată din toată lumea asta fără Dumnezeu şi vai de voi dacă va cădea vreodată
în mâinile unor oameni nepotriviți!
Pentru că atunci când
cea mai mare companie din lume va controla cea mai minunată, cea mai blestemată
forţă propagandistică din lumea asta fără Dumnezeu cine știe ce rahat ne va fi
servit drept adevăr pe acest post TV!
Așa că ascultați-mă. Ascultați-mă!
Televiziunea nu este adevăr.
Televiziunea este un blestemat parc de distracții! Televiziunea este un circ,
un carnaval, o trupă ambulantă de acrobați, de povestitori, dansatori, cântăreţi,
jongleri, ciudați, dresori de lei şi fotbaliști. Ne aflăm pe tărâmul afacerii
de omorât plictiseala. Dar, voi, oameni buni, stați acolo, zi de zi, noapte de
noapte, voi, cei de toate vârstele, culorile, credințele.
Tot ce știți suntem
noi! Începeți să credeți iluziile pe care le fabricăm aici. Începeți să credeți
că tubul ăsta este realitatea şi că propriile voastre vieți sunt false. Faceți
tot ce va spune tubul! Vă îmbrăcaţi, mâncați, vă creşteţi copiii cum vi se
arată în acest tub. Ați ajuns chiar să gândiți ca tubul! Asta este nebunie în
masă, maniacilor! Pentru numele lui Dumnezeu! Voi, oameni buni, sunteți
realitatea! Noi suntem iluzia!”
Ultimul lucru pe care îl vor oamenii din spatele cortinei
este o opinie publică conştientă, informată, capabilă să critice totul. De
aceea, un spirit fraudulos, continuu, vă este transmis prin religie, prin presa
şi prin sistemul educațional. Doresc să vă ţină închişi într-o bulă a naivilor şi
a distraților. Şi reușesc să facă o treabă al dracului de bună.
În 2005 s-a făcut un
aranjament între Canada, Mexic şi Statele Unite. Acest aranjament, nedat publicităţii,
neaprobat de Congres, unește Statele Unite, Mexicul şi Canada într-o singură
entitate, fără a mai exista granițe. Este numita Uniunea Nord-Americană. Poate că vă întrebați de ce n-ați auzit niciodată
despre asta. De fapt, există doar un singur reporter care a auzit şi care a
avut curajul de a transmite acest lucru.
“Politica de
liberalizare a granițelor a Administrației Bush şi decizia ei de a ignora
obligativitatea legilor de imigrare ale acestei ţări face parte dintr-un plan
mai amplu. Președintele Bush a semnat un acord formal care va pune capăt Statelor
Unite așa cum le știm acum. Şi a făcut acest pas fără să ceară nici aprobarea Congresului
american, nici a cetățenilor Statelor Unite.”
Lou Dobbs, CNN
”Este un târg de care
puţini au auzit. ”
CNN
”A fost din nou făcut
de o mână de oameni de la cel mai înalt nivel, în numele clasei investitorilor.
Dar clasa muncitoare, oficialii politici care tranzitează ţara noastră din comunităţi,
din orașe etc. nu știu nimic despre asta.”
Marcy Kaptur
Acesta nu e un acord comercial oarecare. Este o totală desființare
a suveranității acestor ţări care se va concretiza şi în apariția unei monede
complet noi – Amero.
“Pe lângă asta, eu mă gândesc
la un lucru. Oamenii care se bazează pe dolar… trebuie să-şi îndrepte atenția
asupra acestui Amero. Acesta e lucrul despre care nu vorbește nimeni, dar cred
că va avea un impact uriaș asupra vieții tuturor celor din Canada, Statele
Unite şi Mexic, iar Amero este moneda propusă pentru comunitatea nord-americană
ale cărei baze sunt puse chiar acum între cele trei state în scopul nașterii
unei comunităţi fără granițe, cam în genul Uniunii Europene, iar Dolarul, cel
canadian şi american, ca şi Peso-ul mexican, înlocuite cu Amero.”
Ca rezultat al acestui acord, Constituția Americană va fi,
in cele din urmă, scoasă din uz. Vă gândiți probabil că o astfel de situație ar
trebui să fie pe prima pagina a oricărui mare ziar. Asta până când veți înțelege
că oamenii care se află în spatele acestei mutări sunt unii şi aceiași cu cei
din spatele concernelor media şi, de aceea, nu vi se spune ce nu trebuie să știți.
Uniunea Nord-Americană este același concept ca şi Uniunea
Europeană, Uniunea Africană şi viitoarea Uniune Asiatică. Aceiași oameni se
află în spatele tuturor. Şi când timpul va fi favorabil, toate aceste 4 Uniuni
se vor contopi într-una singură alcătuind stadiul final al planului la care acești
oameni lucrează de peste 60 de ani – UN
GUVERN MONDIAL.
“Vom avea un guvern
mondial, fie că ne place sau nu. Singura întrebare este dacă acest guvern
mondial va fi înscăunat prin forţă sau prin consimțire libera.”
Paul Warburg, Consilier pe Probleme Externe/Părinte
al FRS
“Suntem recunoscători publicațiilor
Washington Post, The New York Times, revistei “Time” şi altor trusturi de presă
renumite ai căror directori au participat la întrunirile noastre şi şi-au
respectat promisiunea de a fi discreți aproape 40 de ani. Ne-ar fi fost imposibil
să realizam planul nostru mondial dacă am fi stat in reflectoarele presei toți acești
ani. Dar lumea este mult mai sofisticată şi mai pregătită în marșul său către
un guvern mondial. Suveranitatea supranaturală a unei elite intelectuale şi a
bancherilor lumii este mai de preferat decât autonomia naţională practicată în
secolele trecute.”
David Rockfeller, Consilier pe Probleme
Externe.
O bancă unică, o
armată unică, un centru unic al puterii.
Dacă am învăţat ceva din istoria asta, este ca…
“Puterea corupe. O
putere absolută corupe absolut.”
Lord Acton, istoric englez
Acesta este Aaron
Russo, producător de film şi fost politician. La stânga lui este Nicholas Rockefeller
membru al infamei dinastii Rockefeller din lumea bancherilor afaceriști. După cultivarea unei prietenii strânse cu
Nicholas Rockefeller, Aaron a pus, în final, capăt acesteia îngrozit de ceea ce
aflase despre familia Rockefeller şi ambițiile ei.
“Intr-o zi am fost
sunat de Terry, o femeie pe care o cunoșteam, care m-a întrebat, “Ai vrea să te
prezint unui membru al familiei Rockefeller?” La care eu am spus, “Sigur, mi-ar
face mare plăcere!” Așa am devenit prieteni. A început să-mi mărturisească multe
lucruri. Într-o seara mi-a spus, “Va avea loc un eveniment, Aaron. Şi în urma
acestuia, vei vedea că vom merge în Afghanistan ca să preluam conductele de
petrol din Marea Caspică, mergem apoi în Irak să le luăm petrolul şi să
stabilim o bază în Orientul-Mijlociu, apoi vom merge in Venezuela şi vom
încerca să scăpăm de acel Chavez.”
Pe primele două le-au realizat, pe cea cu Chavez nu. Şi așa veți
vedea tipi intrând în grote, în căutarea unor oameni pe care nu-i vor găsi niciodată.
Știți, îl bufnea râsul la gândul că vom duce acest război al terorismului când,
de fapt, nu există un dușman real. Vorbea despre faptul că, deși purtăm acest război
contra terorismului, nu-l vom câștiga niciodată pentru că este un război etern,
cu scopul răpirii libertăţilor oamenilor pentru totdeauna.
L-am întrebat cum va face oamenii să creadă asta. Mi-a răspuns,
“Prin presă. Presa poate convinge pe oricine că este real. Știi, dacă vorbești
mereu despre același lucru, dacă repeți iar şi iar şi iar același lucru până la
urmă oamenii îl vor crede.”
Au creat Rezerva Federală în 1913 prin minciună, apoi au
creat 9/11 care este o altă minciună,
din cauza acestei minciuni de 9/11 au început războiul ăsta împotriva
terorismului şi apoi au mers în Irak care este o altă minciună. Apoi vor merge
în Iran. E același lucru care conduce la altul, apoi la altul şi la altul.
Iar eu l-am întrebat, “Pentru ce faceți asta? Care este
rostul a toate astea? Aveți toți banii din lumea asta, aveți toată puterea.” Am
mai spus, “Știți, faceți oamenii să sufere, nu e un lucru bun.” El mi-a răspuns,
“De ce îți pasă de oameni? Ai grijă de tine, ai grijă de familia ta.” După care
l-am întrebat, “Care este obiectivul final?” A spus: “Obiectivul final este ca toată lumea să aibă un cip RFID. Iar toți
banii şi totul să fie înregistrat pe acele cipuri. Iar dacă cineva nu e de
acord cu ceea ce facem sau încalcă ce dorim noi, doar să-i oprim cipul.”
Exact. Microcipuri. În 2005, Congresul sub pretextul
controlului imigrației şi al așa-numitului “Război împotriva Terorismului” a
aprobat Legea Actului Real de Identificare, care prevede că până în mai 2008 să
porți asupra ta un card federal de identificare care include un cod de bare
scanabil cu informațiile tale personale. Acest cod de bare este doar un pas
intermediar înaintea dotării fiecărui card cu un microcip, modulul de urmărire
RFID care, pe baza frecvenţelor radio, îți va monitoriza fiecare mișcare pe
planetă. Dacă nu vă sună cunoscut, vă rog să țineți cont că acest cip de urmărire
RFID este deja pe toate pașapoartele americane noi. Iar pasul final este cipul
implantat prin care mulți oameni au fost deja manipulați sub diferite pretexte.
Membrii unei familii din Florida sunt, realmente, pionieri în
noua şi curajoasa lume. Ei s-au oferit voluntar să fie primii cărora să li se
implanteze în corp asemenea dispozitive de identificare.
“După evenimentele din 11 septembrie, îmi făceam, realmente,
griji pentru siguranța familiei mele.”
“Nu m-ar deranja să am ceva implantat permanent în braț prin
care să fiu identificat.”
Până la urmă, toți vom fi închişi într-un dispozitiv de
control monetar unde fiecare acțiune pe care o vei face va fi înregistrată. Şi
dacă ieși în afara frontului, iți vor putea închide, pur şi simplu, cipul
deoarece, la acel moment din timp, fiecare aspect al societăţii va orbita in
jurul acestei interacțiuni a cipurilor. Aceasta este imaginea viitorului dacă deschideți
ochii ca să o vedeți.
O economie centralizată la nivel planetar unde mișcările şi tranzacțiile
fiecăruia dintre noi vor fi urmărite şi monitorizate iar toate drepturile ne
vor fi răpite. Cel mai incredibil aspect dintre toate: aceste elemente
totalitare nu vor fi impuse oamenilor cu forța, ci înşişi oamenii le vor cere.
Pentru că manipularea socială a societăţii prin generarea fricii şi a separării
a detașat total oamenii de sensul puterii şi gândirii lor.
Procesul care durează de secole, dacă nu de milenii,
diferențele de religie, patriotism, rasă, bogăţie, clasă şi toate celelalte
forme arbitrare de separare a identităţilor astfel plăsmuite a servit la
crearea unei populații de indivizi ușor de manevrat de mâinile câtorva. “Separă
şi cucerește” – acesta este motto-ul. Şi atâta timp cât oamenii continua să se vadă
pe ei înşişi separați de tot ce e în jurul lor, cad singuri pradă sclaviei totale.
Oamenii din spatele
cortinei știu asta şi mai știu că dacă oamenii vor realiza vreodată adevărata
lor relație cu natura şi adevărul puterii pe care o dețin, întreagă fantoma
fabricată de ei se va prăbuși ca un joc de cărţi.
“Întregul sistem în care trăim ne repetă că suntem impotenți,
că suntem slabi, că societatea noastră e diabolică, că e frauduloasă şi așa mai
departe… E o minciună mare şi sfruntată. Suntem puternici, frumoși,
extraordinari. Nu există motiv pentru care să nu putem înțelege cine suntem cu adevărat
şi încotro ne îndreptăm. Nu există motiv pentru care cetățeanului obișnuit să
nu-i fie acordate puteri depline. Suntem ființe incredibil de puternice.”
“Cred că mi-am petrecut 30 de ani de viață, primii 30, încercând
să devin ceva. Am vrut să fiu mai bun, am vrut să joc mai bine tenis, am vrut
să învăţ bine şi am vrut să fac cam totul în maniera asta. Nu sunt în regulă așa
cum sunt acum pentru că mi-am dat seama că jocul este greșit. Jocul era să aflu
cine sunt deja.”
Societatea noastră ne învaţă că diferențele fizice între
indivizi sunt cele care contează. Așa că privești fiecare individ şi, imediat, îl
califici ca fiind mai isteț, mai prost, mai bătrân, mai tânăr, mai bogat, mai sărac
şi, trasând aceste distincții, îl plasăm in categorii şi îl tratăm într-un
anumit fel. Şi ajungem până acolo încât îi vedem pe ceilalți ca total diferiți
de noi înșine în felul în care sunt clasificați.
Una dintre cele mai dramatice experiențe este să fii cu o
altă persoană şi brusc să realizezi că este exact ca tine, şi nu diferită, şi că
ceea ce îți este specific ție, îi este specific şi ei, că această specificitate
este unică, înţelegând, deci, că nu este o alta diferită. Toți suntem ca unul.
Nu m-am născut bogat şi nu fac parte dintr-o clasă superioara. M-am născut ca o
fiinţă umană. Apoi am învăţat că toate chestiile legate de cine sunt eu, dacă
sunt bun sau rău, dacă realizez ceva sau nu, toate astea le înveţi pe măsură ce
trăieşti.
“Când puterea dragostei va învinge dragostea de putere,
lumea va cunoaște pacea.”
Jimi Hendrix
Vechile apeluri la șovinismul rasial, sexual şi religios, la
fanatica fervoare naţionalistă, încep să nu mai funcționeze. O nouă conştiinţă
se dezvoltă, care vede Pământul ca un organism unic şi care recunoaște că un
organism în conflict cu însăşi ființa lui este condamnat.
Bill Hicks îşi încheia spectacolele cu următoarele fraze:
“Viața este ca un
carusel dintr-un parc de distracții. Ne dăm în el şi credem că e ceva real,
atât de puternice ne sunt mințile. Iar caruselul o ia în sus, în jos, apoi se
învârteşte şi se învârteşte. Ne oferă senzații tari şi ne dă fiori, e foarte
viu colorat, e foarte zgomotos şi ne simțim bine, pentru un timp.
Unii se dau cam de mult timp în carusel şi încep să se întrebe
dacă este real sau e doar un carusel. Şi alți oameni îşi aduc aminte şi se întorc
la noi spunând: “Hei, nu vă faceți griji, să nu vă fie teamă niciodată pentru
că e doar un carusel…”
Iar noi îi ucidem pe acei oameni. “Închide-i gura. Am
investit o grămadă de bani în caruselul ăsta. Faceți-i sa tacă!”
Uitați-vă câte riduri mi-au apărut de îngrijorare. Uitați-vă
la contul meu mare din bancă şi la familia mea. Trebuie să fie real.
“E doar un carusel.”
Dar ați observat că mereu îi ucidem pe băieții aceia buni
care încearcă să ne avertizeze? Îi lăsăm pe demoni să alerge în voie.
Dar nu are importanţă, e doar un carusel. Şi ne putem da jos
din el oricând dorim. Alegerea ne aparține doar nouă. Nu necesită efort, muncă,
slujbă, economii sau bani. Doar o alegere, chiar în acest moment… între teamă şi
iubire.”
Interesante toate aspectele prezentate, și întristătoare, totodată.
RăspundețiȘtergereSper să nu se ajungă la un control total.
"Sper să nu se ajungă la un control total."
RăspundețiȘtergereÎn ciuda pesimismului meu, mi-e imposibil să cred că, atât timp cât vor mai exista fiinţe care să merite numele de "oameni", se va ajunge la un "control total". Sper că măcar în intimitatea minţii lor, măcar unii oameni îşi vor păstra un anume fel de libertate. Nădăjduiesc că manipularea nu-i va transforma în roboţi, pe toţi.
Am consideraţie pentru astfel de oameni (Peter Joseph, Michael Moore), care se străduiesc să facă lumină în minţile oamenilor.
Peter Joseph îşi oferă filmele în mod gratuit:
http://zeitgeistmovie.com/
Michael Moore le vinde.
Azi am aflat de/şi am văzut filmul "Capitalism: A Love Story". Presupun că şi dv., din aceleaşi surse.
În loc de:
RăspundețiȘtergere"Peter Joseph îşi oferă filmele în mod gratuit"
trebuia să scriu:
"Peter Joseph ne oferă filmele în mod gratuit".
Nu,nu am văzut acel film. Mulțumesc pentru sugestia cu zeitgeist.
RăspundețiȘtergereDacă toți vom avea acel cip implantat și nu vor mai exista bani de hârtie și acte de identitate - tranzacțiile se vor desfășura numai prin intermediul cipului - atunci va exista un control cvasitotal.
"atunci va exista un control cvasitotal".
RăspundețiȘtergereCvasitotal, dar nu total.