La mulţi ani !

Monarhia ca măr al discordiei: 6).Monarhia salvează România ?

Monarhia salvează România ?

Da. Aşa cum molia poate salva hainele din șifonier.

Mă tem că poporul român a fost adus în situația omului  aflat în pericolul de a se îneca: îngrozit fiind, se agață și de un pai, sperând că se va salva.

Post-scriptum


Am purtat un minidialog în blogul domnului Constantin Gheorghe, "Conştiinţa unui liberal de stânga", sub forma unor comentarii la articolulul "Ce-i lipseşte Republicii, de ziua ei"

Valerius spunea...
 @pacos

"Nu stiu daca un rege ne-ar scoate din rahatul in care traim azi. Dar poate s-ar constitui intr-un adevarat punct de echilibru in societate."

Cu "poate că" vreţi să convingeţi ? Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc. Gloata din stradă care răcneşte "noi suntem poporul" şi care este cuprinsă de febra demolării nu-mi inspiră încredere, nu mă reprezintă. Unde sunt imbecilii care strigau în decembrie "Jos comunismul !", "Moarte tiranului !", "Nu vrem repartiţie !" ? Probabil că o parte din ei au privilegii de "revoluţionari", dar cea mai mare parte o duc mai rău decât înainte de 1989, fără să priceapă de ce.

"Nebunia ultimilor 7 ani ne arata cata nevoie e de o persoana neinregimentata politic la varful statului. O persoana echidistanta, care sa poata amenda derapajele justitiei fara ca aceasta sa fie considerata ingerinta politica."

Dv. vorbiţi de "persoană", deci de un om, nu de relaţii geometrice ! Oamenii acţionează ca fiinţe dotate şi cu afectivitate, cu preferinţe, interese. Nu există "persoana echidistanta", "persoana neinregimentata politic" (decât doar declarativ, la modul mincinos). Nici pe Dumnezeu nu-l putem gândi ca fiind "echidistant", suntem constrânşi logic-axiologic să-l gândim ca având preferinţele lui. Altfel toată povestea, cu tâlc moral, despre rai şi iad este lipsită de sens.

În sens riguros logic monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie. Presupunând că în mod democratic (adică prin voinţa majorităţii) se hotărăşte instaurarea monarhiei (fie ea şi în forma corcită de "monarhie constituţională"), decizia aceea este biletul de sinucidere al democraţiei. "Poate că [regele] s-ar constitui intr-un adevarat punct de echilibru in societate." este un fel de a semna un cec în alb. Eu n-aş fi de acord cu un astfel de act.

Drama (uneori tragedia) noastră, a oamenilor, este că suntem fiinţe sociale, în consecinţă suntem dependenţi de deciziile altora, tot aşa cum alţii trebuie să suporte consecinţele deciziilor noastre.
Şansa poate fi într-o educaţie prin valori autentice a cetăţenilor (ceea ce şcoala românească actuală nu realizează). Alternativa este mistică ("poate că un Dumnezeu ne va salva") sau dictatura celor proşti, dar mulţi.

 1 ianuarie 2012, 11:49

pacos spunea...

 @Valerius

Nu incerc sa conving pe nimeni. Mai ales ca ar trebui sa incep cu mine.

"Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc".

Vi se pare ca acest ceva pe care-l avem acum functioneaza perfect? nu e stricat deja? ce-ar mai fi de stricat, in acest moment? Gloata aia din strada, desi nu ne reprezinta, voteaza. In timp ce noi, astialalti, "subtirii", n-o facem.

E adevarat, vorbesc de un om. Oamenii pot gresi, au afinitati, interese. Absolut corect. Numai ca, raportat la prezent, greseala e regula, nu exceptia. Si, poate, si din aceasta cauza suntem aici.
Iar partea cu Dumnezeu e mult prea complexa ca sa poatafi abordata in cateva cuvinte. Dumneavoastra spuneti ca n-ar fi echidistant. Unii sustin contrariul, partea aceea cu iadul si raiul fiind doar optiunea omului.

"Monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie".

N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia. Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia. Desigur, e parerea mea.
Si mi se pare ca semnam cecuri in alb din patru in patru ani.

Citatul exact este asta: "Adica un punct de echilibru al societatii, mai ales a unei societati bolnave ca a noastra. Indiferent daca e rege sau presedinte"

Nu stiu care sunt acele valori autentice de care vorbiti (si nu numai scoala e vinovata de starea actuala de decadere). Si, pentru unii, singura alternativa e un Dumnezeu. Un singur lucru e cert: dictatura celor prosti dar multi, care voteaza, se numeste democratie.
 1 ianuarie 2012, 20:21

Valerius spunea...

 @pacos

1). ""Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc". Vi se pare ca acest ceva pe care-l avem acum functioneaza perfect?"

Tocmai de la ceea ce avem am plecat. Mi-am exprimat nemulţumirea faţă de imbecilii care răcneau în stradă în decembrie 1989 crezând că fac istorie, inconştienţi fiind de faptul că sunt simple marionete. Au stricat fără discernământ ce era atunci, aruncând, o dată cu lăturile, şi copilul. Aşa se face că acum mulţi dintre ei sunt şomeri ş.a.m.d.

2).""Monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie". N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia. Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia."

Am spus "În sens riguros logic monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie."
Monarhia autentică (cea absolută) este aceea în care toată puterea, inclusiv dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor, aparţine unei singure persoane. Din această perspectivă devine evident că între termenii "monarhie (puterea unei singure persoane)" şi "democraţie (puterea poporului, a "demosului")" există un raport logic de opoziţie.

3)."N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia"

Dv. vă gândiţi la "monarhiile constituţionale".
Dar din punct de vedere riguros logic "monarhia constituţională" este o contradicţie între termeni. Ea presupune că "monarhul" împarte puterea cu altcineva, care prin Constituţie îi limitează puterea. În această situaţie nu mai este monarh.

4)."Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia."

Şi cine garantează că "monarhia" garantează democraţia ?

5)."Si mi se pare ca semnam cecuri in alb din patru in patru ani."

Deosebirea este că după expirarea mandatului (posibil şi mai devreme) cei aleşi pot fi traşi la răspundere de către alegători. Monarhul are mentalitatea omului care nu are o astfel de răspundere în faţa cetăţenilor. Nu credeţi ? Vă ofer o dovadă. Traian Băsescu i-a adus ex-regelui Mihai acuzaţii extrem de grave: că a trădat interesul naţional, că a fost slugă la ruşi. Întrebat fiind de un jurnalist de la BBC cum răspunde acuzaţiilor, Mihai a răspuns râzând "Şi ce dacă ?". S-au găsit destui "analişti" (printre care Bogdan Teodorescu) încântaţi de acest răspuns, "Şi ce dacă ?", apreciindu-l ca o dovadă a măreţiei monarhului. Un monarh poate răspunde la orice întrebare, la orice acuzaţie aşa. "Au fost ucişi ţărani la 1907 !". "Şi ce dacă ?". Cinismul e liber să se manifeste.

6)."Un singur lucru e cert: dictatura celor prosti dar multi, care voteaza, se numeste democratie."

Dictatura poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.

 1 ianuarie 2012, 22:08

pacos spunea...

 @Valerius

E ok, putem sa polemizam pe tema asta mult si bine. Ma voi limita insa la aceasta ultima postare.

1. Imi place sa cred ca cei care-au fost in strada in decembrie '89 n-au fost niste imbecili. Nemultumirea ar trebui indreptata impotriva celor care ne-au condus. Parerea mea.

2.Puteti sa-mi spuneti unde, intr-o tara civilizata, mai exista monarhie absoluta?

3. Exact, monarhia constitutionala. Cu limite impuse de Constitutie si echidistanta politic. Dumneavoastra sustineti ca in aceasta situatie nu se mai poate vorbi de monarh. Cum i-ati numi pe cei care conduc regatele mentionate mai sus?

4. Si cine nu?

5. Am spus doar ca, in situatia actuala, cu un presedinte care n-are nicio treaba cu Constitutia, poate ca mai nimerit ar fi fost ca sa avem un monarh. Asa cum spuneam, echidistant politic, un arbitru intre putere si opozitie, un real pastrator al echilibrului dintre puterile statului.
10 ani. 7 au trecut. Inca 3 potentiali. Atat mai poate dura aventura cu actualul presedinte. Si dupa aia? daca din nou vom alege unul care, desi nu se manifesta inca, va forta, mai abitir, limitele constitutionale? mai ales ca are in jurisprudenta CC si argumente s-o faca? Exista vreo diferenta intre cinismul ex-regelui si cel al lui Traian Basescu? si care dintre ele va afecteaza acum?

6. "Manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun" = DEMOCRATIE.
 1 ianuarie 2012, 23:07

Valerius spunea...

@pacos

 Propun să facem pace. Preferaţi monarhia ? Facă-se voia dv. Eu prefer republica.
Orice preferinţe am avea noi doi, istoria se face la un nivel inaccesibil nouă. Dacă vrea Cine Poate cu adevărat în lumea asta ca într-o săptămână România să devină monarhie, va deveni monarhie. "Entuziaştii" din stradă vor fi fericiţi, crezând că au făcut istorie. Vox populi - vox (derbe)Dei.

 2 ianuarie 2012, 00:59

Valerius spunea...

@pacos

"Manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun" = DEMOCRATIE.”

Aţi observat că am făcut o greşeală de oligofren.

Am intenţionat să scriu:
„Democraţia poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.”,

dar am scris:
„Dictatura poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.”

Mulţumesc pentru înţelegere.

2 ianuarie 2012, 16:28

Monarhia ca măr al discordiei: 5).Despre regele Mihai

Imaginea regelui Mihai I este disproporţionată faţă de personalitatea reală a acestuia, este o imagine gonflată prin contribuţia mai multor factori:

- factori din interiorul instituţiei monarhiei, din interiorul Casei Regale, răspunzători de făurirea aurei monarhice;

- factori din interiorul mass-media, aserviţi Casei Regale sau motivaţi politic de interese comune cu ale Casei Regale (de exemplu postul de radio „Europa liberă” a avut o contribuție majoră la construirea acestei imagini gonflate în perioada de după abdicare);

- intelectuali oportunişti sau pur şi simplu persoane care preferă monarhia în locul republicii;

- înfăţişarea agreabilă a tânărului Mihai ş.a.

Dacă înlăturăm brizbrizurile - cum sunt: regele este o „entitate sacră” (Marilena Rotaru); este „mesagerul lui Dumnezeu către noi” (Radu Duda); este „legătura cu Dumnezeu” (Gabriel Liiceanu); este „Eroul”, „Istoria” (Valentin Stan); este „portdrapelul speranţei româneşti” (Bogdan Şerban-Iancu) etc. - constatăm că Mihai I a fost un rege minor, fie prin vârstă, fie prin aptitudini, fie chiar prin faptele sale.  

Despre vârsta lui Mihai ca suveran al României:

- în prima perioadă, de aproape 3 ani (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930), Mihai a avut vârsta între 6 şi 9 ani, conducerea ţării fiind realizată cu adevărat de o regenţă formată din prințul Nicolae - fratele mai mic al lui Carol al II-lea, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație;

- în a doua perioadă, care a durat puţin mai mult de 7 ani (6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947), el a avut între 19 şi 26 de ani, vârstă la care nu mai era copil, dar nici un om cu o vastă experienţă de viaţă şi politică.

Despre aptitudinile lui Mihai:

                Când se pronunţă cuvântul „rege” te gândeşti, într-adevăr, la măreţie, nobleţe, distincţie, competenţă şi nu la prostul satului.

                Dar se poate construi imaginea unui rege-„Erou”, personificare a „Istoriei”, om care „a avut nişte momente megaistorice” prin satisfacerea fie şi a doar trei condiţii:

1. „dacă tăceai, … (filozof) rege rămâneai”;

2. respectarea unui protocol regal gândit în cele mai mici detalii de către specialiști în domeniu;

3. existenţa unei prese care prestează servicii pupincurist-monarhiste.

                Mihai n-a fost niciodată un bun vorbitor, nici prin dicţie, nici prin idei, persuasiune. O posibilă polemică între el şi Nicolae Ceauşescu, transmisă „în direct”, ar fi dovedit superioritatea inteligenţei  „cizmarului” asupra celei a „Majestăţii Sale”.

Probabil că Mihai a conştientizat de mult timp această slăbiciune a sa şi s-a comportat ţinând cont de ea: „Mihai a avut dintotdeauna o reputație de taciturn. I-a spus odată bunicii sale: Am învățat să nu spun ce simt și să le zâmbesc celor pe care-i urăsc cel mai mult.” [ Wikipedia  ]

Cu timpul, Mihai a mai învăţat ceva, a învăţat să spună „Şi ce dacă ?” atunci când i se aduc acuzaţii, oricât de grave, precum cele exprimate de Traian Băsescu. Aplaudacii pupincurişti au sugerat că acest „Şi ce dacă ?” este dovada supremă a măreţiei regale !

Modalităţile de adresare ale lui Mihai către marele public sunt mesajele citite (precum mesajele de Anul Nou), interviurile din cărţi dichisite ori din filme regizate cu multă atenţie. O emisiune tv. „în direct”, cu întrebări necunoscute de el în prealabil, i-ar şifona iremediabil imaginea artificială.

Textul citit de el în Parlamentul României, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, a fost evaluat de pupincurişti ca având o valoare excepţională. Dar oricum ar fi, un produs de geniu ori o sumă de platitudini, aflăm (din emisiunea „Sinteza zilei”, din 25 octombrie 2011) că el a fost produsul în devălmăşie al mai multor oameni:

- Dana Grecu: „Discursul l-a scris regele ?”

- Ioan Luca Vlad (avocat în cadrul „Casei Regale”): „Discursul, de dactilografiat, nu, l-a scris secretara executivă a regelui. Dar au colaborat împreună (sic). Deci regele a fost autorul principal şi, da, într-adevăr, l-a discutat şi cu Familia Regală înainte”. [ video ]

                În opinia mea, rolul principal al lui Mihai a fost de a citi textul respectiv în Parlament, rol pe care Andreea Esca l-ar fi realizat impecabil.

                Chiar şi din mesajele lui sulemenite cu multă atenţie transpar prostioare. De exemplu, într-un interviu realizat de Bogdan Şerban Iancu, Mihai declară următoarele: „Mă gândesc că regele Carol I când a venit şi până a trebuit să plec eu au fost patruzeci şi mai bine de ani. Şi Carol I a făcut România modernă. Şi au trebuit vreo sută patruzeci de ani ca să facă o ţară. Ca după aceea, în 40 şi ceva de ani să fie dărâmat totul. Asta este ceva… pentru mine este… să întrebuinţez un cuvânt mai grav, este criminal. Cum să te porţi cu un popor, să-l prosteşti în aşa hal, încât să nu mai poată să gândească cum a fost înainte şi cum ar trebui să fie. Este foarte trist. Poate spun lucruri care nu le-am spus până acum, dar mă frământă”.

                S-au dărâmat, Majestate, multe în cei 40 de ani, dar s-au şi construit mult mai multe, pentru care Măria Ta n-ai ochi spre a le vedea şi nici minte spre a le înţelege. Şi să mai ştii Măria Ta că în cei 40 de ani, pe lângă o anumită zgură ideologică, a existat un proces de educaţie şi de instrucţie a acestui popor, prin urmare doar în mintea obosită a Domniei Tale poporul român, în totalitatea lui, este un popor prostit, care nu mai poate să gândească.

Mihai n-a avut vocaţie pentru a fi rege, ci a avut o pasiune pentru automobile. Asta reiese din propriile-i cuvinte: „Eu conduc de când conduc ca şi cum aş fi fost născut cu volanul în mână. (…) Tatăl meu nu prea înghiţea pasiunea mea pentru maşini şi pentru a-mi murdări mâinile. El era dintr-o educaţie mai din trecut, cu poezii, cu cărţi, cu literatură, cu lucruri d-astea. Eu eram cu nasul în maşină, în motoare şi nu se potrivea totdeauna.” (din filmul „Automobilul, o pasiune regală”).

Păcăliţi de imaginea contra-făcută de pupincuriştii promonarhişti, mergem la Pomul Lăudat cu carul. Ne aşteptăm ca fostul rege al României să fie un tezaur de informaţii istorice esenţiale, de interpretări subtile ce ţin de domeniul filozofiei politicii. Spre dezamăgirea noastră, atunci când nu ne oferă răspunsurile stereotipice, pe care le bănuim a fi produsele în devălmăşie ale mai multor oameni, el ne oferă descrierea unor percepţii de om de rând. În filmul „Nihil sine Deo”, realizat de Cristina Ţopescu, Mihai, referindu-se la momentul în care i-a fost impus guvernul Petru Groza, în locul unor informaţii esenţiale ne spune cu lux de amănunte cum Vîşinski a bătut cu pumnul în masă şi cum a trântit uşa atât de tare încât a crăpat zidul. [ video ].

Despre faptele lui Mihai :

Prin strădania unora, s-a creat o mitologie în care Mihai este un Hercule. Am scris pe larg despre astfel de exagerări în „Monarhia ca măr al discordiei: 3). Monarhiștii în acțiune”.

În opinia mea, Mihai a fost întotdeauna un mediocru în calitate de monarh. Mereu a fost marioneta cuiva: a Regenţei, a mamei sale, a consilierilor, a lui Ion Antonescu, a comuniştilor sprijiniţi de sovietici, a fiicei Margareta şi a ginerelui Duda. El n-a avut tăria de caracter a tatălui său, care şi-a asumat riscurile unor decizii proprii. Mihai a excelat prin oportunism, uneori mercantil, şi printr-un instinct de supravieţuire.

Nu vreau să spun că România a lipsit în momentele mari ale istoriei de după primul război mondial, vreau să spun doar că Mihai n-a fost, cu adevărat, marea personalitate a României în acele momente.

Mă refer, în continuare, la câteva „calităţi” prin care este împăunat Mihai.

1). Comandant suprem al Armatei Române

Una din marile inepţii pe care mi-a fost dat să le aud provine de la Bogdan Teodorescu. El a spus, cu referire la regele Mihai, că  „A condus armatele române, prin poziţia pe care o avea, până la Cotul Donului, până la Odessa şi până în Tatra.”

Hai să vedem cât de Comandant Suprem al Armatei Române a fost acest Mihai.

Mai întâi, reiau un citat dintr-un articol al profesorului Ioan Scurtu: „Regele Mihai, care aflase de la Radio Londra că ţara sa intrase în război, s-a grăbit să-i trimită o telegramă de felicitare lui Antonescu: ’În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei, pentru a întregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul se îndreaptă către Domnia Voastră, domnule general, şi către ostaşii ţării’.”

În al doilea rând, fac trimitere la un filmuleţ din YouTube din care se poate vedea cine era adevăratul Comandant al Armatei Române: Ion Antonescu. Acesta merge înaintea lui Mihăiţă, stă cu spatele către el, iar Mihăiţă este vădit stânjenit în prezenţa Conducătorului Statului. Antonescu l-a tratat pe Mihai ca pe un copil şi s-a folosit de el ca de un simbol pentru a-şi întări propria autoritate.

Redau comentariile crainicului din film: „Majestatea Sa Regele Mihai I soseşte pe front fiind întâmpinat de Comandantul de căpetenie al oştilor şi Conducătorul Statului, domnul general Ion Antonescu. Majestatea Sa urmăreşte de pe o poziţie de la est de Prut desfăşurarea operaţilor. Cu spiritul de onoare şi de jertfă de care dau mereu dovadă, zburătorii români şi germani cuceresc văzduhul şi-l stăpânesc. Ei atacă şi distrug oriunde găsesc forţele mecanizate bolşevice”.

Păi, dacă Mihai a fost adevăratul şef, atunci Traian Băsescu avea dreptate când spunea: „noi încă nu ne așezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toți, și pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor și țiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu știu ce… Nimeni nu spune că statul român avea un Șef de stat atunci ! Ăsta era doar Prim-ministru ! [arată revista cu fotografia lui Ion Antonescu – n.m.,V.]. Unora le dăm averile, iar pe alții îi considerăm criminali de război - șeful de stat și primul-ministru – doar pentru că unul a fost slugă la ruși și a lăsat țara, prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele ?”

2). Arestarea lui Antonescu şi întoarcerea armelor de la 23 august 1944

Acelaşi Bogdan Teodorescu spune, ridicându-l în slăvi pe Mihai: „A făcut o schimbare de arme în 1944, a salvat România de invazia rusească, din postura de ţară cucerită.”

Iată şi un alt punct de vedere, aparţinând generalului Platon Chirnoagă, șef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est:

„În noaptea de 23 August regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii (…) De fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. (…)  Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul după ordinul regelui Mihai au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare şi nu un armistiţiu. Exista aici un rege care îşi preda armata duşmanului. În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!” 

„În cadrul Acordului de Armistițiu de la 12 septembrie 1944, au fost stabilite modalitățile politice de guvernare a României precum și plata de despăgubiri materiale URSS-ului în valoare de 300 milioane de dolari sub formă de bunuri, timp de 6 ani. Alte rezultate ale loviturii de stat de la 23 August 1944 au fost retrocedarea Transilvaniei de Nord României, a Basarabiei și Bucovinei de Nord Uniunii Sovietice.” [ Wikipedia ]

Ce s-a întâmplat după 23 august 1944 ?

„Forțele germane au lansat a doua zi un bombardament asupra Bucureștiului, distrugând o parte din Palatul Regal. Trupele de recruți români prezente în București au rezistat bombardamentelor și atacurilor germane, cu sprijinul aviației americane, care a bombardat și ea pozițiile germane din zona Băneasa și Otopeni, dar și obiective românești (linii ferate și șosele susceptibile de a fi întrebuințate de Wehrmacht pentru evacuare).” [ Wikipedia ]

Ce făcea viteazul rege Mihai în acest timp ?  Timp de trei săptămâni, după 23 August 1944, Mihai şi regina mamă s-au ascuns la Dobriţa, în Oltenia. Aici viteazul rege se juca cu automobilul, motocicleta, avionul. Avea un număr considerabil de militari care-l apărau şi personal pentru a-l deservi. Avea la dispoziţie avion pentru a pleca din ţară dacă ar fi fost nevoie. [ video ]

2). Greva regală

Un fâs. Viteazul rege se uita cu un ochi la Răsărit și cu celălalt la Apus, spre a vedea care punct cardinal este mai puternic. Constatând că Împăratul de la Răsărit este mai tare, a încetat jocul de-a greva regală.

3). Nobleţea abdicării

Mărețul rege, vorbind despre momentul abdicării, spune că a fost constrâns din considerente morale să abdice: cică ar fi fost amenințat că, dacă nu abdică, mulți dintre susținătorii lui vor fi executați.

Dumnezeu știe care este adevărul. Cert este că Majestatea Sa nu a plecat cu mâna goală din țară. Șantajiștii au fost generoși cu el.

Relatând momentul abdicării, în filmul „Nihil sine Deo”, Mihai-Inimă-de-Leu spune:

„Groza a dat telefon, prin mareşalul Curţii, că să vin imediat la Bucureşti, c-are de discutat o chestiune de familie cu noi. Şi noi credeam că poate aveam de-a face cu logodna mea. În schimb, a venit cu Gheorghiu Dej, pe neanunţat, şi a venit cu ce se ştie, hârtia asta, care vrea s-o… Şi eu m-am dus alături, în casa asta, sus, deasupra. Şi eu am ieşit pe balcon ca să intru pă odaia de dincolo. Şi acolo era mareşalul Curţii, Negel, şi secretarul meu, Ioanniţiu. Şi i-am spus: uite, hârtia asta este. Şi el a spus: „Da, Casa e înconjurată”. Santinelele noastre erau luate şi înlocuite cu cei de la „Tudor Vladimirescu”, în jurul Casei era artilerie, gata să tragă dacă se întâmplă ceva, în parc, aici alături. Am mai citit chestia asta încă o dată şi m-am înapoiat. Şi şi mama a intervenit şi eu spunând că asta nu e… asta nu pot să fac aşa ceva, trebuie întrebată ţara.”

Iarăşi zic: Majestatea Sa a depins mereu de alţii, de consilieri, de mămiţica. Mare om, mare caracter.

Concluzie

În opinia mea fostul rege al României nu este un om fundamental rău, aşa cum este Traian Băsescu. Problema lui este că s-a născut acolo unde şi atunci când nu  trebuia. El a fost şi este prizonierul unui destin. El este mecanicul de vocație constrâns de destin să fie rege. Condiția lui a exprimat-o foarte bine persoana care-l cunoaşte, probabil, cel mai bine, soţia lui, Ana: „Aşa cum am mai spus, în loc să fie cine este, un rege, mai bine se făcea mecanic” (în filmul „Automobilul, o pasiune regală”).

Dar destinul acesta vitreg i-a adus şi ceea ce condiţia de fiu de ţăran nu i-ar fi putut aduce: i-a oferit „ mașinuțele” de care avea atâta nevoie. În momente în care românii de rând mureau de foame, de boli, ori de război, Mihăiţă se juca cu „maşinuţe” scumpe (vezi filmul „Automobilul, o pasiune regală”).

Monarhia ca măr al discordiei: 4).Despre monarhie în general

Să începem cu o „cugetare memorabilă” a celui despre care Emil Cioran spunea că „este singurul geniu pe care l-am cunoscut în viaţă”, Petre Ţuţea. „Sigur că forma ideală de guvernământ e monarhia. Monarhia ar presupune şi alegeri, şi partide şi ar presupune un arbitru: acest arbitru, văzând forțele politice în conflict, alege el, de fiecare dată, dar n-o alege pe cea mai populară, ci pe cea mai adecvată interesului general. Deci monarhia n-are criterii de conducere democratice.”

V-a convins ? Pe mine nu m-a convins. Aceasta nu e singura tâmpenie pe care Ţuţea o spune convins fiind că spune o cugetare genială. „Arbitrul” poate fi şi un Nero. Un imbecil ajuns împărat sau rege are o „logică” specială, conform căreia „forţa politică cea mai adecvată interesului general” e distinctă de „forţa politică cea mai populară”. E mare Grădina lui Dumnezeu şi prin ea bântuie tot felul de „filozofi ai politicii”. N-ar fi nicio problemă dacă „filozofii” ăştia nu s-ar încăpăţâna să ne croiască vieţile după tiparul minţilor lor „speciale”.

Eu prefer democraţia republicană, fie ea şi burgheză, în locul monarhiei. Cea mai bună variantă pentru societate este „cea mai populară”, adică aceea aleasă de majoritatea societăţii, nu aceea aleasă de vreun „Arbitru”, pe care ar trebui s-o acceptăm pentru că a ales-o „Unsul lui Dumnezeu pre Pământ”.

Opţiunea pentru monarhie, absolută sau constituţională, presupune că societatea nu are dreptul de control, respectiv are un control limitat asupra Conducătorului. Este ca şi cum ai miza cu libertatea, cu dreptul tău la fericire într-un joc al hazardului. Monarhul ar putea fi şi unul „luminat”, dar mult mai probabil este că puterea, pentru exerciţiul căreia nu este răspunzător în faţa societăţii, îl va corupe. Cu cât va fi mai mare puterea de care poate dispune, cu atât va fi mai mare tentaţia de a abuza de ea. Cred că a spus-o Lord Acton.

Varianta de monarhie în care „regele domneşte, nu guvernează” nu este nici ea de dorit: este un element de decor mult prea costisitor pentru cei care muncesc, produc în societatea respectivă.