Implicații perfide ale utilizării termenului de ”elită”

          O strategie veche a dușmanilor democrației constă în folosirea perfidă a termenului de ”elită”. Prezentarea succintă, în limbaj neacademic, a acestei strategii ar fi următoarea: ”Tu nu te pricepi, lasă-mă pe mine să decid pentru amândoi, căci eu știu ce este bine și pentru mine și pentru tine”.

          În conținutul (intensiunea)  termenului ”elită” este implicată și ideea de competență. Dar oricare elită (”elita intelectuală”, ”elita politică” etc.) este relativă, inclusiv sub aspectul competenței. Nu există elită absolut competentă. Un grup de oameni ar putea să constituie o elită în rezolvarea problemei ”Cum poate fi combătută gripa aviară?”, dar ar putea să fie doar un grup de ageamii în chestiunea ”Au manelele o valoare culturală?”. O ”elită politică absolută” ar trebui să poată rezolva orice problemă a societății  într-un mod care să mulțumească pe toți cetățenii. În realitate, nicio elită politică nu ar putea, de exemplu, să rezolve în acest mod recenta problemă a atacării Andreei Marin, pe stradă, de câini scăpați de sub control.

          Folosirea abuzivă, perfidă a termenului de ”elită” constă în utilizarea lui cu înțelesul de elită absolută. Aducerea la conducerea țării, într-un mod pseudo-democratic, a acestui ”guvern de tehnocrați”, erijați în specialiști infailibili și nepărtinitori în domeniul guvernării este un exemplu de consecință politică perfidă a utilizării abuzive a termenului de ”elită”. Comentariile potrivit cărora ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost consecința voturilor proștilor, precum și concluzia generalizatoare că proștii nu ar trebui să aibă dreptul de vot sunt alte exemple de implicații perfide ale utilizării termenului de ”elită”.

          În acest context (numai în acest context), sunt de acord cu judecata atribuită lui Winston Churchill: democrația este imperfectă, dar este cea mai bună dintre formele de guvernare posibile (citat ”aproximativ”). Desigur, există multiple riscuri implicate de un regim democratic, inclusiv așa-numita (peiorativ) ”dictatură a proștilor”. Dar aceste riscuri pot fi neutralizate prin promovarea pluralismului opiniilor și a dialogului social, prin înțelegerea și, eventual, adoptarea punctului de vedere al minorității, prin educație și instrucție de calitate superioară (îndeosebi prin educație cetățenească adecvată), nu prin delegarea unei ”elite” pentru a conduce în mod abuziv societatea.

          Când cineva erijat în Atoateștiutor va hotărî tot ce este bine și tot ce este rău pentru mine, voi ști că, deja, sunt în Iad.