Gânduri înaintea unui test medical important

            Viaţa omului este şi o succesiune de suferinţe.

Unele suferinţe sunt nişte experienţe de tip „situaţie limită”, cum ar spune un existenţialist. Cu mulţi ani în urmă am avut nişte noduli pe corzile vocale. Diagnosticul prezumtiv era de cancer laringian. Dacă ar fi fost cancer, ar fi fost necesară intervenţia chirurgicală specifică, de extirpare a laringelui, iar speranţa de viaţă ar mai fi fost de vreo doi ani. N-a fost cancer. Acum cumplitul semn de întrebare s-a aşezat deasupra unei alte zone a trupului meu. M-am interesat cu privire la cel mai bun specialist în domeniu. S-a uitat, grăbit, doar asupra rezultatului unei ecografii şi a vrut să-mi prescrie o reţetă cu niscai pastile. După ce i-am atras atenţia asupra rezultatului alarmant al testului specific major (o valoare de 52 de unităţi,  limita maximă normală fiind de 4 unităţi), a decis să mi se facă o biopsie. Sunt programat pentru biopsie pentru mâine dimineaţa.
             

          „Sănătatea ne poartă spre obiectele exterioare, boala ne readuce în noi.”

Aflu, din cartea Jurnalul unui pseudo-filozof, a lui Arşavir Acterian, că Maine de Biran a notat acest gând în jurnalul său. Dacă autorul menţionat a gândit că sănătatea ne orientează către extrospecţie, iar boala ne orientează către introspecţie, atunci adevărul acestui gând se confirmă în cazul meu.

Totuşi, de ce facem publice gândurile, trăirile noastre din „situaţiile limită”?

Emil Cioran a fost bântuit, de-a lungul vieţii sale, de sentimentul lipsei de sens a vieţii şi de ideea sinuciderii, dar a trăit devenind octogenar. De la el am învăţat că scriind şi publicând ceea ce scriem facem un fel de exorcizare, o depresurizare a psihicului care, în situaţii limită, atinge valori ale tensiunii ce fac posibilă explozia. Conştientizez că destăinuirea  mai are o motivaţie: nevoia de a constata că nu eşti singur în confruntarea cu suferinţa ta, că există oameni care rezonează cu tine, în suferinţa ta.

„Numai insuficientul este creativ”

D. D. Roşca, în Existenţa tragică, ne face cunoscut acest gând al lui Goethe. Dacă admitem ca adevărat acest gând, atunci faptul că Dumnezeu a simţit nevoia de a crea Lumea dovedeşte că nici măcar Dumnezeu nu-şi este suficient sieşi.

Trăim suferinţa şi ca o conştientizare a unei insuficienţe. Suferinţa ca insuficienţă ne determină să creăm, pe măsura resurselor noastre personale. Cei înzestraţi cu geniu reuşesc performanţa de a converti suferinţa lor în capodopere artistice.

Se spune că Titu Maiorescu opina că o viaţă fericită, confortabilă,  a lui Eminescu ne-ar fi lipsit de perlele artistice pe care ni le-a lăsat poetul-nepereche. Consider că nu doar suferinţa, ca manifestare a insuficienţei, constituie sursa creaţiei. Şi fericirea, bucuria pot constitui o sursă pentru creaţie:

„Cât de frumoasă te-ai gătit,

Naturo, tu! Ca o virgină

Cu umblet drag, cu chip iubit!

Aş vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,

Că pot să văd ce-ai plăsmuit!”

(George Coşbuc, „Vara”)

Viaţa, infinit-complexă, refuză siluirea sa în patul procustian al (pre)judecăţilor noastre

           Citez, după Arşavir Acterian, şi o idee din „Salonul nr. 6”, al lui Cehov: „Fericirea omului şi tihna sa nu sunt în afară de el, ci în el însuşi… Omul vulgar găseşte binele sau răul într-un obiect oarecare, într-o caleaşcă sau o cameră agreabilă; omul care gândeşte află totul în el însuşi”. Nu este adevărat. Cum spunea altcineva: singur, omul este ceva nedesăvârşit; îi trebuie un al doilea ca să fie fericit.

Căutarea sensului vieţii – alternativa la sinucidere

          Problema sensului (rostului) vieţii este atât de importantă încât Albert Camus o evalua ca fiind problema fundamentală a filozofiei. La întrebarea „Are viaţa omului un sens (un rost)”, filozofii răspund, de regulă, fie afirmativ, fie negativ. Preferinţa mea este pentru concepţia lui D. D. Roşca, exprimată în Existenţa tragică, conform căreia în existenţa omului coexistă sensul şi absurdul. „Absurdul este divorţul intre spiritul care doreşte şi realitatea care dezamăgeşte” (Albert Camus). Dar sensul nu este dat, prin naştere, ci fiecare om trebuie să confere un sens vieţii sale. Uneori sensul poate să constea în însăşi lupta cu absurdul, cum sugerează Camus în Mitul lui Sisif.

          Sper să am şi eu puterea de a lupta cu suferinţa, cu absurdul care mă asediază.

Post-scriptum

     Dem Rădulescu, într-o emisiune din seria  Profesioniştii, realizată de Eugenia Vodă, recomanda, pentru momentele în care viaţa ni se pare insuportabilă; "Priveşte în jos!" Marele actor vrea să spună că în astfel de momente conştientizarea faptului că există oameni mai nefericiţi decât noi ne poate întări.