România este colonizată, spune Mircea Coşea, unul dintre cei care au contribuit la crearea acestei situaţii

Cuprinsul:

1.Mircea Coşea despre colonizarea României

2.Cum a contribuit Mircea Coşea la colonizarea României

1). Mircea Coşea despre colonizarea României

Sursa: emisiunea „La ordinea zilei”, din 10 septembrie 2012,  cu Dana Grecu, la Antena 3

Mircea Coşea: „Cred că trăim unul dintre cele mai importante momente istorice din 1959 până în prezent. Pentru că România este primul stat din Uniunea Europeană care a trecut la începutul unui proces de, aş zice, „federalizare”, ca să fiu elegant, de consolidare a unui complex european sub o altă formă de conducere, sub o altă formă de organizare şi de gestionare, sub conducerea poate a unei ţări sau a două ţări. Pentru că, după un vot de 7 milioane şi ceva de oameni este imposibil ca oficialii europeni şi americani să nu-şi dea seama că domnul Băsescu nu mai are nici un fel de credibilitate şi autoritate. Deci dânsul nu mai este un Preşedinte, este un fel de comisar european pentru Europa, ales la Bruxelles, sau la Washington, sau nu ştiu unde, dar oricum de-acolo vine, pentru că în ţară dânsul nu mai are autoritatea necesară. Deci suntem într-un proces în care, încet-încet, începem să fim o parte a unui complex care ne guvernează. Asta este foarte clar. Se cheamă globalizare, se cheamă colonizare, se cheamă cum vreţi…

Dana Grecu: Şi cu noi au început asta ?

Mircea Coşea: Cu noi au început, pentru că au început-o în 2009, au început-o cu raportul nostru cu FMI-ul. România nu avea nevoie de un acord cu FMI-ul, nici de un împrumut cu FMI-ul. Împrumutul acesta a fost piatra de moară care ne-a legat în aşa fel încât nu putem să mai mişcăm sub nicio altă formă. Noi trăim din aceste împrumuturi, pentru că altfel nu subzistăm. Şi atunci această presiune economică este fundalul pe care se creează orice. Şi s-a creat această presiune care a venit mai departe sub acest aspect; s-a încercat: „a mers în România ? Poate o să meargă şi în altă parte”.

Dana Grecu: Deci acordul cu FMI, semnat în 2009, măsurile de austeritate din 2010…

Mircea Coşea: … care sunt pe concepţia FMI-ului şi care nu au ca rezultat creşterea economică, nu au decât un singur rezultat: crearea condiţiilor de finanţare a băncilor străine din România prin împrumuturile pe care le luăm şi transferarea unor bani către forţe pe care nu le cunoaştem: campanii electorale sau nu ştiu ce.

Dana Grecu: Ce urmează, domnule profesor ?

Mircea Coşea: Urmează un regim de austeritate instituţionalizat, care va însemna trecerea în permanenţă a factorilor de avantaj comparativ ai României în mâinile altora, pentru că şi alţii sunt în criză şi au nevoie de ceva, ori ceva-ul acesta, deocamdată, îl avem noi. Înainte aveam o forţă de muncă ieftină, acum avem o piaţă care absoarbe şi materiale care pot fi puse în circulaţie.

2.Cum a contribuit Mircea Coşea la colonizarea României

Între timp au priceput şi imbecilii ceea ce românii care purtau pancarta „Nu ne vindem ţara !” au intuit chiar imediat după Marea Păcăleală din 1989: fetişizarea privatizării mijloacelor de producţie  a fost principala şmecherie prin care românii au fost expropriaţi de propria lor ţară.

Când s-a pus problema privatizării, s-au confruntat două propuneri:

a). trecerea mijloacelor de producţie din proprietatea de stat în proprietatea individuală a românilor;

b). privatizarea prin cumpărare.

Prima variantă ar fi avut ca rezultat păstrarea avuţiei naţionale în proprietatea românilor. A doua variantă a dus la înstrăinarea acestei avuţii, căci românii, ca indivizi, spre deosebire de capitaliştii străini, nu aveau banii necesari pentru a cumpăra capacităţile de producţie. A fost impusă, prin intermediul cozilor de topor, varianta a doua. Consecinţa îndepărtată o vedem acum: România este o colonie iar poporul român este umilit de către stăpâni. Pierderea economiei a condus şi la pierderea suveranităţii, românii nu se mai (auto)guvernează, primesc ordine din afară, "democraţia" este o vorbă fără corespendent în realitate (nesocotirea rezultatului referendumului pentru demiterea lui Traian băsescu fiind o dovadă peremptorie în acest sens).

După cum se constată din propriul său sait, Mircea Coşea a năduşit pentru privatizarea în varianta care a condus la transformarea României în colonie. Iar acum se căinează pe la televiziuni că… România este colonizată. Nimic surprinzător din partea acestui om, despre care s-a spus că a fost în serviciul Securităţii, care s-a manifestat ca traseist politic performant. Mă întreb ce interese are acum, când plânge de milă pentru ţărişoara lui, România colonizată, fără să aibă nicio remuşcare pentru că a contribuit masiv la această colonizare. Ipoteza mea este că omul vrea să fie cooptat în echipa USL, probabil vrea să candideze în viitoarele alegeri sau vrea vreo sinecură. Acum prestează cu sârg contra băsismului. Scopul scuză mijloacele !

Surprinzătoare au fost pentru mine comentariile pline de stimă şi respect ale unor cititori faţă de acest om. Avea dreptate Mihai Ralea, şi după el Corneliu Vadim Tudor, românii au o slabă memorie a răului. Oameni care au făcut mult rău  acestui popor sunt deja aclamaţi când apar în public. Nu m-ar mira ca peste 5-10 ani Traian Băsescu să fie primit ca un erou naţional de către românaşii mei.

Cu privire la Mircea Coşea, să argumentăm cu „materialul clientului”.

Articolul din care citez:

Petrom - cea mai păguboasă privatizare din Romania!

(Interviu realizat de Daniel Negut, preluat din revista Business Point, nr 31)

    Care au fost ideile principale, de pornire, privind procesul de privatizare, in Romania?

In prima etapa, privatizarea in Romania a fost influentata de ideile lui Jeffrey Sachs, un economist foarte la moda, in acea perioada, care-si crease o strategie a tranzitiei, prin modelul invers. Adica, tot ceea ce facuse socialismul, trebuia parcurs in sens invers... Astfel ca se poate spune (…) ca el facuse teoria trecerii de la socialism, la capitalism.

Asadar, din 1990, pana prin 1991 - 1992 a existat o perioada in care am fost foarte influentati de ideile unor consultanti straini, care se mutasera in Romania. Aveau aici apartamente si beneficiau de toate facilitatile. De pilda, era o consultanta care nu avea prea multe idei, dar zicea ca trebuie sa inchidem imediat tot ceea ce era numit atunci „industrie strategica” si sa vindem in afara tarii...

Schimbarea radicala s-a petrecut in 1992, cand s-a creat Agentia pentru Privatizare, condusa de Adrian Severin si care a inceput sa cheme in jurul lui oameni cu idei, printre care m-am numarat si eu. Iar eu am venit cu ideea pietei de capital. (…) Acest lucru insemna crearea in Romania a unei piete de capital, prin actionariate, adica punerea pe piata a unor actiuni care ar fi trebuit sa reprezinte potentialul de valorificare prin privatizare.

Cum a fost primita ideea dvs?

           Ideea nu a fost nici imediat si nici bine primita, ci a avut reactii extrem de negative, din partea unor reprezentanti de seama ai conducerii tarii, pana la nivelul domnului Iliescu. Dansul dorea sa fie o privatizare facuta in interesul poporului muncitor. Adica, o impartire a avutiei tarii, cate o bucatica fiecarui muncitor, o idee foarte apropiata de cea a lui Teodor Diamant, cu Falansterul de la Scaieni, din urma cu 200 de ani... 

          Insa, conceptul pietei de capital a avut si cateva elemente de sprijin politic. A fost sprijinita – si am fost sprijinit personal - de catre doi oameni politici importanti: Ovidiu Gherman si Adrian Nastase. Ei au inteles imediat despre ce este vorba. De asemenea, am avut un sprijin important din partea domnului Vacaroiu, care a devenit si el un partizan al ideii. Impreuna cu Consiliul pentru Reforma - in care activau la acea data cativa tineri absolventi de facultate (unii dintre ei, astazi sunt directori de banci, altii lucreaza in SUA, ca dl Croitoru, altii au ajuns chiar viceguvernatori ai BNR, precum dl Popa, care o perioada a lucrat cu mine) – am trecut la crearea unei privatizari prin Piata de Capital.

Ce a insemnat acest lucru?

       Insemna crearea sistemului de joc. Daca vreti, este ca la un joc de carti, in care prima conditie este tocmai sa ai... cartile! Iar noi nu aveam aceste carti, care – atunci – insemnau „actiuni. Dar nu puteau oferi direct actiuni, pana nu era evaluat capitalul, adica potentialul economic. Si-atunci, s-a creat asa-numita „cuponiada. Iar problema care a fost foarte dezbatuta si care nu a reusit integral - pentru ca am avut o rezistenta politica foarte importanta - a fost valoarea cuponului. Eu as fi dorit ca aceasta sa fie data de valoarea de piata a capitalului. Cu tot sprijinul pe care l-am avut din partea celor trei mari oameni politici amintiti mai devreme, nu am reusit sa-mi impun punctul de vedere. Opozantii acestei idei militau pentru valoarea de inventar. De altfel, este o idee care se mai discuta si astazi, fara a fi lamurita pe de-a-ntregul si intra in categoria numita „nostalgie economica”! 

Care era diferenta majora dintre cele doua concepte?

      De foarte multe ori, valoarea de piata este mult mai mica decat valoarea de inventar. (…) Dar valoarea de piata inseamna sa vinzi o societate la valoarea la care putea fi valorificata pe o piata reala! De aici, impreuna cu dl Catarama (…)  am promovat ideea vanzarii „pe un dolar.

Ce a urmat?

Totusi, pot spune ca am o oarecare mândrie (…) prin faptul ca sistemul meu s-a dovedit a fi viabil si am creat piata de capital. (…)

Asadar, lucrurile au evoluat pozitiv!

   Nu chiar! Sistemul ar fi fost acum mult mai avansat, dar a fost total oprit, atunci cand a venit la guvernare Cabinetul Ciorbea - Guvernul CDR - care a anulat privatizarea prin Piata de capital si a introdus privatizarea prin negociere si prin licitatie, ceea ce a creat posibilitatea unor elemente de coruptie nemaiintalnite... si asa este si acum, dar – dupa parerea mea – acest mod de privatizare este discutabil.  Piata de capital este singura care elimina coruptia, pentru ca este nepersonalizata!  

Dincolo de toata istoria, considerati ca procesul de privatizare din Romania a fost un esec sau un succes?

 Privatizarea a fost un succes! Asta, si pentru ca mai este o faza, despre care nu am vorbit: inainte de realizarea Pietei de capital, am creat un sistem care a transmis in proprietatea privata mai mult de 60% din avutia tarii, inca de la inceput. A fost ceea ce am numit Fondul Proprietatii Private (FPP) – restul de 40% ramanand la FPS (Fondul Proprietatii de Stat), transformat ulterior in SIF-uri, care actioneaza acum pe piata de capital.

 Ma incanta foarte mult faptul ca a functionat sistemul de cupoane. Dar, aici trebuie deschisa o paranteza. Atunci cand se emit cupoane intr-o societate care nu a mai avut piata de capital, apar doua chestiuni importante.

Prima, este problema de moralitate, pe care PSD-ul a insistat foarte mult, enuntata astfel: este corect sa se imbogateasca numai unii si nu toti? Dar problema de moralitate trebuie pusa cu foarte mare atentie, pentru ca are si plusuri, si minusuri. Iar aici se poate discuta. Sigur ca ar trebui admisa o teorie socialista, de natura socialismului secolului al XVII-lea, anume ca toti oamenii sunt egali si toti au dreptul la acelasi procent din avutia nationala. Dar, in realitate, pe piata de capital nu toti sunt egali, pentru unii sunt capabili sa foloseasca informatia utila si au spirit antreprenorial, iar altii nu stiu acest lucru! in orice societate sunt posesori de actiuni si neposesori. În nici o tara din lume nu exista o populatie total posesoare de actiuni. Chiar si in tara cea mai actionarizata,– Marea Britanie, – doar 8 procente din populatie este posesoare de actiuni si traiesc din asa ceva. Oricum, slava Domnului ca, la noi, a disparut teoria lui „nu ne vindem tara”!

 A doua chestiune este aceea a posibilitatilor de dezvoltare, iar noi – aici – am reusit foarte bine. Romania a trecut de la o etapa de non-piata, la o etapa de piata de capital si de bursa, care functioneaza. Trecand prin cateva etape: intai, Rasdaq, o piata secundara de capital, apoi, Bursa de Marfuri si – in fine – Bursa de Valori.

Nu sunt si motive de nemultumire?

(…) Majoritatea oamenilor nu a prea inteles ce se intampla atunci, ce era cu acele cupoane, ceea ce a permis o stratificare rapida a populatiei, deoarece un numar mare de actiuni a ajuns in mana unui numar mic de actionari. (…) Si nu vreau sa fie interpretata atitudinea mea drept cinica, dar eu chiar am... mizat pe acest lucru, atunci cand am pus sistemul in functiune! Ma asteptam ca actiunile sa ajunga in posesia unui numar restrans de oameni,  pentru ca – altfel – nu poti sa dezvolti piata. Sa fim seriosi, nu poţi avea piata de capital cu 22 de milioane de actionari...

Se pare ca, daca se analizeaza contract cu contract, se pot gasi multe deficiente...

(…)  Concluzionand, privatizarea in Romania este - pe ansamblu - un succes!

Păi, în această situaţie, să punem de un foc de artificii şi să cânte fanfara ! Ce te mai căinezi pe la televiziuni, plângând de mila României colonizate ?