Unul dintre lucrurile care m-au întristat în toată perioada
post-decembristă a fost atitudinea de slugi pe care politrucii români au
manifestat-o în raport cu factorii de putere europeni şi euro-atlantici. De
exemplu, până cu puţin timp în urmă, constituia un fel de tabu exprimarea unei
critici, unui reproş faţă de un ambasador american în România, faţă de un
demnitar din instituţiile UE, faţă de FMI, faţă de Mugur Isărescu însuşi. Dacă
te comporţi ca o râmă, nu vei fi tratat ca om. Cât timp europarlamentarii
români vor fi precum EBA (un fel de Elena Ceauşescu), cât timp un prim-ministru
român va lua poziţia de drepţi în faţa demnitarilor din instituțiile UE, aceşti
demnitari, precum Barroso, ne vor da porunci umilitoare, în dispreţ faţă de
voinţa electoratului român.
Prin conferinţa sa de presă de azi (10 august 2012), Norica Nicolai mi-a
prilejuit trăirea unui sentiment de demnitate.
Citez după „Gândul”:
Europarlamentarul PNL, Norica Nicolai, a criticat atitudinea
comisarului european pe justiţie Viviane Reding, spunând că aceasta ar fi
trebuit să răspundă întrebărilor venite din România pe cale oficială şi nu pe
conturile de socializare. „Îi cer doamnei Reding să trateze România ca un stat
membru. România este stat membru al UE, este o ţară suverană şi răspunsurile le
dorim pe cale oficiale. România nu trebuie să fie tratată cu răspunsuri pe conturi
de socializare, pe Twitter”.
Ea a adăugat că va propune, la începutul sesiunii
legislative, o dezbatere „clară” despre conduita unor membri ai UE faţă de ţara
noastră. „Ştiu că Barroso şi Reding sunt
membri ai PPE, dar valorile Tratatului de la Lisabona sunt valabile şi pentru comisarii
europeni şi pentru România”, a declarat Norica Nicolai.
Căutând prin internet am constatat că NN a avut astfel de
intervenţii şi acolo, în instituţiile UE.
Este necesar să avem reprezentanţi demni. Dacă vom sta mereu în genunchi, nu vom fi niciodată respectaţi. Un om demn poate contracara încercarea oricui de a-l umili, folosindu-i chiar propriile arme.
RăspundețiȘtergereUnii spun că "avem conducătorii pe care-i merităm".
ȘtergereDesigur, există cetăţeni ai acestei ţări care sunt reprezentaţi fidel de politicienii de tip Traian Băsescu. Dar marea majoritate a cetăţenilor merita conducători de calitate superioară, sub aspectul moral, sub aspectul devotamentului faţă de patrie şi popor. Din nefericire, oamenii de acest fel au fost intimidaţi de furia anticomunistă, care a etichetat ca fiind "ceauşism", "nostalgie comunistă" valori precum patriotismul, interesul naţional. Cei care au avut, totuşi, curajul să se angajeze în lupta politică pentru apărarea acestui fel de valori au fost etichetaţi, discreditaţi ("extremişti", "naţionalişti") de către forţele antinaţionale din exterior şi din interior.