Uriaşul şi pigmeii sau Despre Nicolae Ceauşescu şi lighioanele politice post-decembriste

A fost o vreme în care România era o „mare putere politică”, era vremea în care glasul României era ascultat în toate punctele cardinale, vremea în care România era mediator în conflictul dintre URSS şi China ori în cel dintre evrei şi arabi, vremea în care Preşedintele României era plimbat în caleaşca reginei Marii Britanii şi primit cu onoruri de către liderii Marilor Puterii ale lumii aceleia. În acea vreme România era şi un partener remarcabil în relaţiile economice internaţionale.

Acum România este o ţară cu economia devastată, în care sistemul bancar, unităţile economice care încă mai produc nu aparţin românilor, în care resursele naturale (solul şi subsolul, cu bogăţiile lor) sunt în mare parte înstrăinate. Din punct de vedere politic România actuală este monitorizată, admonestată, ameninţată, umilită până şi de cutare ambasador sau de cutare funcţionar al UE. Primim porunci, ni se pun condiţii, dar nu ni se oferă nimic consistent în schimb. În România actuală poporul nu mai este suveran, nu mai există democraţie. Dovada peremptorie a constituit-o menţinerea ca Preşedinte al României a unui om împotriva căruia au votat multe milioane de cetăţeni, menţinere prin acţiunile concertate ale unor instituţii înstrăinate de popor, aflate sub controlul factorilor de putere externi.

Cum îmi explic această discrepanţă între cele două ipostaze ale României ?

Factorul principal care a determinat această discrepanţă este trecerea de la socialism la capitalism. Dar nu despre acest factor vreau să vorbesc acum, ci despre deosebiri între politica externă a lui Nicolae Ceauşescu şi politica externă a liderilor post-decembrişti.

Un duşman de moarte al lui Nicolae Ceaușescu, Silviu Brucan, a spus despre acesta că „în politica externă a fost genial”. În această politică Nicolae Ceauşescu a dovedit inteligenţă, patriotism şi curaj. Motivaţia politicii externe a lui Nicolae Ceauşescu a fost preocuparea constantă de a asigura independenţa şi suveranitatea României. Nicolae Ceauşescu s-a făcut remarcat în politica externă nu prin putere economică şi militară, putere pe care România nu o avea, ci prin fundamentarea acestei politici, în mod inteligent, pe apărarea interesului naţional şi apelul constant la respectarea principiilor şi normelor dreptului internaţional. Ceauşescu a fost preocupat permanent de a avea contact nemijlocit cu poporul, de a avea sprijinul poporului în deciziile pe care le lua. Dar între mitingul din 21 august 1968, când Ceauşescu a condamnat invadarea Cehoslovaciei de către trupe ale unor state semnatare ale Tratatului de la Varşovia, şi mitingul din 21 decembrie 1989, când Ceauşescu a condamnat intervenţia străină în România pentru răsturnarea regimului socialist, s-a produs o deteriorare a relaţiei dintre Ceauşescu şi popor.

Liderii României de după Marea Păcăleală din decembrie 1989 au făcut o politică externă diametral opusă celei ceauşiste. Începând cu Ion Iliescu, continuând cu Emil Constantinescu şi culminând cu Traian Băsescu, politica externă a fost o politică de trădare a interesului naţional, de oferire a României ca pradă pentru rechinii internaţionali. Toţi s-au comportat ca nişte râme, fiind trataţi ca atare de către Mahării din Occident. Dacă în cazul lui Iliescu şi al lui Constantinescu mai existau îndoieli cu privire la obedienţa lor, în cazul lui Traian Băsescu nu mai există nicio astfel de îndoială. Traian Băsescu nici măcar nu se mai străduieşte să salveze aparenţa, el se manifestă ca un om care-şi urăşte poporul şi ţara, dar mulţumeşte Puterilor din Occident pentru faptul că l-au menţinut în funcţia de preşedinte al României împotriva voinţei majorităţii electoratului român. Nu se jenează în a-şi manifesta slugărnicia faţă de oligarhia financiară internațională şi complexul industrial-militar asociat acesteia, nu se sfieşte să se implice în promovarea intereselor acestora.

Speram în proiectul USL, încă mai consider că acesta poate fi o schimbare în bine faţă de regimul Băsescu. Dar speranţa mea devine tot mai slabă. Victor Ponta, începând cu acceptarea umilitoare şi în mod nedrept faţă de poporul român a celor 11 porunci ale lui Barroso, este consecvent în a-şi manifesta micimea în raport cu puterile din Occident. Crin Antonescu, în care aveam mai multă încredere, dă semne de oboseală, răstindu-se la jurnalişti, dar lipsind în mod laş  din şedinţa Parlamentului, ca şi Ponta, când s-a citit Hotărârea Curţii Constituţionale privind menţinerea lui Băsescu în demnitatea de Preşedinte al României.

În opinia mea, majoritatea clasei politice post-decembriste constă într-o clică de arivişti care pun interesele lor personale mai presus de interesul ţării. Divergenţele lor politico-ideologice sunt mincinoase, doar pentru a înşela electoratul. În realitate ei sunt uniţi prin interese comune. Când şi când, din neatenţia lor, ajung la noi semne ale acestei reţele transpartinice. Valeriu Zgonea îşi umileşte partenerul din USL, pe Ioan Ghişe, dar se plimbă la braţ cu pedelistul fundamentalist Cezar Preda şi se îmbrăţişează cu lichelele din CCR care au umilit milioanele de români ce au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Victor Ponta l-a desemnat ca ministru de interne pe băsistul Ioan Rus, împotriva voinţei multor pesedişti, dar în conformitate cu voinţa socrului lui, Ilie Sârbu (cum sugera, la Antena 3, generalul Pavel Abraham).

Aşa cum am mai scris chiar în acest blog, prin politică mare nu înţeleg să te iei de piept cu Satana. O politică mare pentru România o pot realiza doar nişte oameni care-şi iubesc cu adevărat poporul şi patria, oameni pentru care cariera lor politică nu-i decât un mijloc pentru a servi scopul propăşirii patriei, oameni care se consultă cu masele populare în luarea deciziilor importante, decizii care implică mari riscuri. De exemplu, se spune că asupra lui Victor Ponta s-au făcut presiuni uriaşe, cu ameninţări grave pentru România, în momentul în care Barroso i-a dat cele 11 porunci. Este foarte probabil că asta a fost situaţia, căci România a fost adusă, prin contribuţia tuturor cozilor de topor post-decembriste, pe marginea prăpastiei, România şi-a pierdut autonomia economică şi este somată de oligarhia financiară să accepte poruncile ei, sub ameninţarea că nu-i mai dă creditele necesare supravieţuirii de azi pe mâine. Dar, dacă aceasta a fost situaţia, reacţia corectă a lui Victor Ponta ar fi fost nu să-i dea pumni lui Barroso, ci să-i spună în termeni civilizaţi că el, Victor Ponta, nu este dictatorul României şi că trebuie să se consulte cu partenerii din ţară, să obţină sprijinul majorităţii poporului. Însă el a decis să accepte fără a crâcni poruncile lui Barroso. O politică mare se poate realiza prin folosirea inteligentă a principiilor şi a normelor europene şi internaţionale. Ponta a acceptat diktatul lui Barroso fără a apela la norme ale UE prin care ar fi putut combate diktatul. Abia după ce Ponta s-a angajat să execute poruncile, uselişti precum Şova au început să caute prin legislaţia europeană temeiuri legale pentru a opri stânca prăvălită asupra dreptului la suveranitate al poporului român. Aşa s-a întâmplat tot timpul după 1989, şi când am fost îngurgitaţi de UE, şi când am fost înghiţiţi de NATO. Liderii noştri de paie nu cunosc regulile şi nu sunt preocupaţi de consecinţele aplicării lor asupra celor pe care pretind că-i reprezintă. Ei acceptă necondiţionat poruncile, urmărind exclusiv realizarea intereselor lor personale şi de grup.

Extrem de periculoasă mi se pare şi mentalitatea celor care exprimă acordul cu politica decisă în spatele uşilor închise. Ieri (vineri, 7 septembrie), în emisiunea „La ordinea zilei”, de la Antena 3, deputata pesedistă Carmen Moldovan a spus că presiunile făcute de Barroso asupra lui Ponta „trebuie să rămână în spatele uşilor închise” ! Prin „reprezentanţi ai poporului” de felul acestei defutate se „justifică” însăşi crucificarea post-decembristă a României, jefuirea ţării prin contracte oneroase, cu anexe secrete, însuşi genocidul la care este supus poporul prin sărăcire, prin  înfometare, prin politica orientată contra copiilor, bolnavilor, pensionarilor.

Din perspectiva acestui articol, între Nicolae Ceauşescu şi lighioanele politice post-decembriste îmi pare că există o diferenţă de altitudine ca între Everest şi Groapa Marianelor.

Fereşte-ne, Doamne, de „prieteni”, căci de duşmani ne-am putea feri singuri !

Protestatarii au cerut "Demisia!", Băsescu a răspuns "După nuntă!"

Video

După cum ştie tot românul, Traian Băsescu a participat sâmbătă, 1 septembrie 2012, la nunta fiicei sale, Elena Băsescu. La Primăria Sectorului 2, unde s-a oficiat căsătoria civilă a Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu, protestatarii nemulţumiţi de revenirea lui Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României au scandat „Demisia ! Demisia !”. Răspunsul lui Băsescu a fost „După nuntă ! După nuntă !”.

În presă, în internet, au început comentariile privind înţelesul spusei lui Băsescu.

Cotidianul : „Să însemne asta că după nuntă va face declarații sau după nuntă îşi va da demisia?”

intactmedia.ro : „EXCLUSIV: Traian Băsescu îşi dă demisia după nuntă !”

adiparvu.blogspot.ro : „Ştiind bine cam ce-l duce capul pe marinar, sunt tentat să interpretez aceste simple cuvinte în sensul "termin cu nunta şi mă ocup eu şi de voi!!".

ionutiancu.ro : „Ce înseamnă acest ’după nuntă’? În niciun caz ceea ce ne dorim cu toţii şi anume demisia lui. Nu. După nuntă începe ultima bătălie a lui Băsescu cu poporul român, cu cei pe care îi consideră duşmani, cu oricine. Nu va mai conta nimic. Nici măcar viitorul ţării. E greu de spus care vor fi urmările acestui Jihad. Dar nimic bun nu se arată….”

dantanasescu.ro  : „după ce lumea a scandat “Demisia!” Traian Băsescu a răspuns: “După nuntă, după nuntă!” Oare i-a dat Dumnezeu gândul cel bun?!”

criterii.ro : „Este posibil ca Traian Băsescu doar să-i fi rugat pe acei oameni să protesteze după nuntă, însă nu este exclus ca președintele să folosească aceste proteste drept pretext pentru demisie.”

Cu voia dv., îmi dau şi eu cu presupusul.

Cine crede că Traian Băsescu poate demisiona, pur şi simplu, ca o reacţie morală la faptul că 7,4 milioane de cetăţeni au votat pentru demiterea lui nu ştie nimic despre Traian Băsescu. Omul care, după ce a aflat că 7,4 milioane de oameni au spus că nu-l mai vor Preşedinte, a declarat că „Sunt mai puternic ca niciodată !” este atât de însetat de putere, de privilegiile din timpul mandatului şi de după mandatul de Preşedinte, încât nu va demisiona în mod necondiţionat. El ştie că are sprijinul oligarhiei financiare internaţionale şi al complexului militar-industrial  euro-atlantic.

Probabil că Traian Băsescu a avut, uneori, şi secunde de insatisfacţie, de lehamite, în calitatea de Preşedinte nelegitim, contestat de milioane de oameni, şi a dorit liniştea din afara sferei în care este contestat, huiduit. Dar el nu-şi mai aparţine pe deplin, este un subsistem, o rotiţă, într-un mecanism uriaş, infernal, căruia nu i se mai poate împotrivi, sustrage. Setea de putere i-a fost fatală. Sistemul Globalist l-a sprijinit în satisfacerea setei de putere, dar l-a prins în tentaculele lui şi nu-l va elibera până când  va stoarce din el toată substanţa utilă Sistemului. Traian Băsescu este prins în conexiunile angajamentelor asumate în raport cu Sistemul în schimbul puterii care i-a fost acordată de către Sistem. O anumită libertate Traian Băsescu va putea dobândi abia când Sistemul îl va înlocui cu altă rotiţă, de exemplu cu un Mihai Răzvan Ungureanu. Expresii precum „Cel mai puternic om din România”, „Cel mai puternic om din lume” n-au nicio justificare în raport cu Sistemul. La acel nivel de dependenţă, "eliberarea" din tentaculele Sistemului nu se poate obţine decât precum John Fitzgerald Kennedy sau prin sinucidere.

Este posibil ca Traian Băsescu să propună societăţii româneşti un alt fel de demisie, o demisie condiţionată, care ar putea fi inacceptabilă prin condiţiile puse.

Valeriu Zgonea - exemplar al faunei politice post-decembriste

În ziua în care a fost citită în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului Hotărârea Curţii Constituţionale a României de invalidare a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu am conştientizat că Valeriu Zgonea (ajuns printr-o aberaţie a istoriei Preşedintele Camerei Deputaţilor !) este un exemplar pur-sânge al faunei politice de după Marea Păcăleală.

El are toate calităţile necesare pentru a fi o lichea politică de mare succes:

- este performant în logoree demagogică;

- poate trăda partenerii cu uşurinţă şi se poate alia cu adversarii (în şedinţa menţionată a Parlamentului, l-a umilit pe Ioan Ghişe, dar s-a îmbrăţişat cu membrii Curţii Constituţionale a României care au batjocorit, prin Hotărârea lor, 7,4 milioane de cetăţeni care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu);

- minte cu nonşalanţă că nu s-au exercitat presiuni din exterior pentru a determina Parlamentul să accepte Hotărârea CCR;

- este obedient faţă de Puterile din Occident, este obsedat de satisfacerea Stăpânilor.

                Pariez că ipochimenul acesta va avea o carieră politică durabilă. Dacă interesele îi vor cere, va putea fi şi un bun membru al PDL. Sau al altui partid. Important este să fie în fruntea bucatelor. 

Video

Decepţii în rândurile protestatarilor anti-Băsescu

După comportamentul USL-iştilor în Parlament, unde a fost citită Hotărârea Curţii Constituţionale a României privind invalidarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României, au început să apară pancarte care exprimă decepţia unor protestatari anti-Băsescu:

"USL a trădat"
"USL, te lepezi de Satana sau coabitezi ?"
"Ponta şi Crin - ctitorii Catedralei Sacre Chior"
"Victoraş şi-a băgat piciorul în... ghips"

Alienarea puterii politice în colonia România

            Conceptul de „putere politică” este controversat.

Definiţia „puterii politice” pe care o propun aici a fost elaborată de Ovidiu Trăsnea (în Mică enciclopedie de politologie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, pp.373-374):

„Putere politică (..) constă în a lua decizii la nivelul întregii societăţi, în conformitate cu interesele claselor dominante (sau conducătoare) în sistemul puterii şi a le asigura îndeplinirea prin autoritatea suverană şi prin mijloacele forţei publice. Scopul fundamental al oricărei puteri politice este de a asigura funcţionalitatea întregului corp social potrivit intereselor fundamentale ale claselor dominante în sistemul politic dat, sau în concordanţă cu interesele societăţii globale, în cazul în care deţinătorul puterii este întregul popor”.

În Constituţia actuală a României scrie: 

Articolul 2 - Suveranitatea  

(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

În Enciclopedia Blackwell a gândirii politice (Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, p.705) sunt prezentate atributele suveranităţii:

- putere supremă înăuntrul unei ierarhii politico-juridice;

- decizie finală sau ultimă în cadrul unei ierarhii politico-juridice;

- independenţă în relaţiile cu alţi agenţi (interni sau externi, autohtoni sau străini) etc.

                Din aceste informaţii rezultă că, principial, constituţional, deţinătorul puterii politice în România este poporul, în întregul său, putere pe care ar trebui s-o exercite „prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.

                În anii de după Marea Păcăleală din decembrie 1989 s-a desfăşurat un proces de alienare (înstrăinare) a puterii politice faţă de poporul român: puterea politică este exercitată în numele poporului român, dar împotriva poporului român.
                Dacă până recent această înstrăinare era ascunsă sub sloganurile manipulatoare, experienţa tristă a recentului referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României a aruncat ultimul văl. Pe scurt: majoritatea electoratului (7,4 milioane de oameni) a decis demiterea lui Traian Băsescu din demnitatea de Preşedinte al României. Dar, prin conjugarea eforturilor unor factori de putere externi şi ale unor elemente înstrăinate din instituţii importante ale statului român (Curtea Constituţională, Procuratura, Consiliul Superior al Magistraturii, servicii secrete etc.), Traian Băsescu este reinstalat ca Preşedinte al României. Dispreţul faţă de popor, implicat în decizia de respingere a demiterii prin voinţa majorităţii electoratului, a fost exprimat de Traian Băsescu însuşi: întrebat de un jurnalist străin cum se simte după ce milioane de oameni au votat pentru demiterea sa, el a răspuns cinic: „Sunt mai puternic ca niciodată !”.

                Faptul că puterea politică este înstrăinată în raport cu poporul român este sugerat şi de o sentinţă a unui politruc de la UE, Hannes Swoboda (liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European):  „A existat o decizie politică a poporului român împotriva lui Traian Băsescu, dar, legal, ea nu este validă. Trebuie să acceptăm asta.”  („There was a political decision by the people of Romania  against Basescu but legally it was not valid. We must accept that.”) Reiau interpretarea mea: acest „socialist” susţine că e normală situaţia în care de-o parte se află „decizia politică a poporului” iar de cealaltă parte se află „legalitatea, validitatea”. A dracului „democraţie” este asta, în care „legalitatea” se află în opoziţie cu „decizia politică a poporului” !

                Tot mai multe personalități remarcabile vorbesc despre particularităţile imperialismului contemporan. Aservirea ţărilor şi a popoarelor nu se mai realizează, în primul rând, prin mijloace militare, ci prin mijloace perfide: manipularea, penetrarea instituțiilor statelor aservite cu spioni, cu indivizi obedienţi, substituirea regimurilor democratice prin regimuri politice marionete, inducerea unor crize economice, controlul monedelor naţionale.  

O deosebire importantă între actualul imperialism şi imperiile istorice, care s-au prăbuşit mai devreme ori mai târziu, este aceea că vechile puteri imperiale au consumat într-o proporţie mai mare resurse proprii pentru a-şi impune dominaţia, fapt care le-a slăbit pe ele însele, iar actualul imperialism a perfecţionat metodele şi tehnicile de dominaţie a popoarelor prin chiar exploatarea resurselor popoarelor respective (resurse economice, politice, militare, umane, culturale etc.). Inteligentă strategie, nu-i aşa ?

Cine este Traian Băsescu ?

Până nu demult el a jucat rolul unui justiţiar care se luptă cu „mogulii”, care ia de la bogaţi şi dă la săraci. Un slogan mincinos, celebru, al lui a fost „Să trăiţi bine !” Mai sunt naivi (ca să nu zic imbecili) care-l mai percep încă aşa, dar numărul lor este din ce în ce mai mic.

Tot mai mulţi oameni au înţeles cine este cu adevărat TB. Ascensiunea lui politică şi, acum, menţinerea lui în fruntea statului, împotriva voinţei majorităţii electoratului, se explică prin faptul că TB a slujit interesele unor factori de putere externi, începând cu volatilizarea flotei româneşti şi terminând cu insistenţa lui pentru înstrăinarea unor resurse naturale (Roşia Montană, Cupru Min, gazul de şist etc.), pentru împrumuturi înrobitoare de la FMI, pentru  instalarea scutului antirachetă american. Picătura care a făcut să se reverse paharul nemulţumirii populare a fost aplicarea obedientă a măsurilor de austeritate (amputarea salariilor, a pensiilor etc.), măsuri decise în cancelarii străine.

Recenta campanie electorală a lui TR, care a precedat referendumul pentru demiterea sa din calitatea de Preşedinte al României, a dovedit că TB a consumat toate promisiunile mincinoase. S-a folosit, în schimb, de ameninţări:

- politica USL constă într-o „lovitură de stat” (!), în desfiinţarea statului de drept;

- demiterea lui din funcţia de Preşedinte va avea consecinţe economice şi politice dezastruoase pentru România, căci el, spre deosebire de liderii USL, este omul credibil pentru atotputernicul Occident, el este „cel care împinge România spre Europa”.

Bănuiala că TB este reprezentantul intereselor factorilor de putere din Occident a avut confirmarea în presiunile (porunci, ameninţări), în intervenţia brutală a unor oficiali din Occident în procesul democratic al demiterii lui TB, cu scopul evident de a-l menţine pe TB la putere, chiar împotriva voinţei majorităţii electoratului român.

Prin strădania unor jurnalişti curajoşi de la Antena 3 am aflat informaţii despre unii membri ai reţelei băsiste.

Cum a fost posibilă hotărârea Curţii Constituţionale a României prin care a fost invalidat referendumul de demitere a lui TB, împotriva voturilor a 7,4 milioane de oameni, împotriva normelor de drept (inclusiv europene), împotriva logicii şi a calculelor matematice ?

Acolo sunt şi oameni de nădejde ai lui Băsescu, unii cu grave probleme de morală. De exemplu, Aspazia Cojocaru  a fost implicată, în timpul lui Nicolae Ceauşescu, într-un proces pentru falsificarea unor lucrări de admitere la Facultatea de Drept. După 1989 i s-a dat verdictul de "turnătoare" la Securitate, dar ulterior verdictul a fost modificat ! La scurt timp după referendum ea a declarat că „referendumul ar fi trebuit invalidat. Totul se bazează pe date false", dar ulterior a negat că ar fi spus aşa ceva. Ea a votat împotriva demiterii lui TB. Petre Lăzărescu (fost Ceauşescu), în timpul în care Traian Băsescu era primar al Bucureștiului, a dat, în calitate de judecător, o hotărâre favorabilă lui Traian Băsescu într-un proces în care acesta era acuzat că a dispus plata în mod ilegal a unui proiect, provocând un prejudiciu major. Ulterior Petre Lăzărescu a fost recompensat prin calitatea de membru al Curţii Constituţionale a României. În această calitate el a votat împotriva demiterii lui TB prin referendum. Un gest de recunoştinţă, nu-i aşa ?

Post-scriptum

În forumul Ion Nanu :

Administrator:

Institutul Cantacuzino

     După problemele apărute la sediul central al Institutului Cantacuzino, aseară am aflat, cu indignare, că filiala din Iaşi a Institutului Cantacuzino s-a închis! Am aflat că această filială a fost înfiinţată în 1952 şi că aici s-au făcut vaccinuri precum şi renumitul antibiotic polidin.

     Renunţăm la un Institut cu tradiţii, renunţăm la tot ce producea această ţară şi în materie de medicamente, ca să importăm de 10 ori mai scump! Este revoltător şi mi se pare că orice aş spune este de prisos. Unde vrem să ducem această ţară?

Tristus :

O buna prietena a mea lucreaza acolo (acum este in somaj tehnic cu 70%). Si, prin ea, si alti medici, stiu multe despre IC filiala Iasi. Din 2010 de cand s-au retras toate autorizatiile (si la IC Buc si la IC Iasi) in presa e trecut la secret un produs esential care se facea la IC Iasi - vaccinul antitetanic. Vaccinul antitetanic (VTA) era "la raison d'etre" a IC Iasi, nu polidinul sau orostimul (fleacuri). VTA aducea venituri serioase pt. ca era cumparat de Armata, Politie si SRI. Si acum VTA se va aduce din vest cu de 4 ori pretul.

PS - Atansion - ORICE se spune acum in presa de catre Cepoi sunt minciuni pompate pt. a calma populatia. Si in fond, cum zicea ziaristul-medic Val Vilcu desfiintarea IC este ceva f. banal in cadrul procesului numit "taierea Romaniei cu faiul democratiei".

Valerius :

România nu se (auto)guvernează. S-a văzut clar, în procesul referendumului pentru demiterea lui Băsescu, că nici milioanele de voturi nu contează pentru cei care decid, în mod antipopular şi antinaţional, deci nedemocratic, în România. Mă tem că şi USL-iştii vor continua politica dictată din afară de distrugere a acestei ţări.

Tristus :

DLE. VALERIUS f. bine ati punctat: POLITICA DE DISTRUGERE DICTATA DIN AFARA. Cu cai troieni romani, as adauga. Adica oameni fara mama fara tata. Ma uluieste in continuare faptul ca amici intelectuali tot ii trag cu "Vai draga dar ce importanta are RO pt. americani?".

Administrator :

Recunosc că şi eu gîndeam, oarecum, precum amicii dv. E clar că am greşit. După vizita lui Philip Gordon şi după intervenţiile repetate ale ambasadorului american, m-am convins că aveţi dreptate. Aveţi perfectă dreptate!

Tristus :

Flagranta pt. mine a fost prezenta, in studiou, ca si colaborator al lui Ponta (!), a generalului WESLEY CLARKE, un mare mason, locotenent al lui Soros, ucigasul de sarbi in 1999. Domnule, dupa 1945 RO a fost jefuita de sovietici, de acord; acum insa, RO este rupta si eviscerata de 3 hiene nesatule: UE, Rusia si SUA.

Ah ce-mi lipsesc panseurile de duh ale dlui. Pruteanu!

De fapt ce sa ne miram - Intreaga "prabusire a comunismului" a fost regizata la Casa Alba. Pentru salvarea capitalismului care - realmente - era atunci in putrefactie.

Acum ne-am intors la sit. din 1989.

Valerius :

1). Iertaţi-mi "aroganţa": mi-am dat seama că România a fost îmbrâncită pe un tobogan către prăpastie când am citit proclamaţia aceea în 10 puncte a „revoluţiei” române. Mulţi cetăţeni ai acestei ţări au intuit primejdia de a deveni un popor fără ţară. „Nu ne vindem ţara !” a fost un strigăt al maselor care au intuit această primejdie, dar maşinăria infernală a manipulării a luat în băşcălie acest strigăt. Am mai spus, n-am să uit cum Emil Constantinescu făcea băşcălie: Să terminăm cu prostia asta, „Nu ne vindem ţara !”, nu ne ia nimeni ţara, nu pleacă cu ea de aici. Recent, musiu Constantinescu a trimis o scrisoare de protest către birocraţia UE. N-am citit-o încă. E bine-venită, ca orice efort pentru salvarea a ceea ce se mai poate salva din România. Dar nu pot uita cât a contribuit musiu EC la crearea situaţiei în care se află România. Asta în concordanţă cu ideea dv. despre „cai troieni”.

2). Nu de percepţia corectă a realităţii ducem lipsă. În toată perioada post-decembristă, minţi lucide, precum Adrian Păunescu, George Pruteanu, Octavian Paler, Ilie Şerbănescu, Dinu C. Giurescu, ne-au vorbit despre primejdii şi despre realitatea hâdă. Constat că acum şi „oameni simpli”, în Piaţa Universităţii, au conştientizat situaţia gravă în care se află ţara, au înţeles că regimul Băsescu este un regim antipopular şi antinaţional, care duce o politică aservită unor interese externe. Noi ducem lipsă de activism. Cu excepţia acelor oameni, care înfruntă gerul şi arşiţa în pieţe, în timpul protestelor, suntem un popor de „analişti”. Ne consumăm energia comentând prin bloguri, forumuri, privind la televizor tocşouri. Ne lipseşte o personalitate istorică puternică, aptă să solidarizeze energiile într-o amplă mişcare civică pentru salvarea ţării. Această mişcare ar putea face mai mult decât o formaţiune politică, fie ea şi USL. Liderii politici sunt prinşi într-un sistem de reguli suprastatale. Comportamentul acesta de „mămăligă care nu explodează” este real. Nu intru în analiza motivaţiei lui, deja m-am manifestat excesiv ca „analist”. M-aş duce să protestez. Dar unde, împreună cu cine ?

În blogul Conştiinţa unui liberal de stânga :

Constantin Gheorghe :

"E greu să accepţi o nedreptate, e greu să vezi cum nişte personaje profund corupte au anulat, prin decizia lor, votul celor care i-au cerut lui băsescu să plece. E greu să accepţi că ai scăpat de Moscova şi de dictatul ei, pentru a intra slugă nu la unul, ci la doi stăpâni: UE şi SUA. Care nici măcar grija  respectării aparenţelor nu o mai au."

Valerius :

"Aceeaşi trăire o am şi eu. E ca şi cum aş suferi de o boală incurabilă, aşteptând, îngrozit, sfârşitul, fără nicio speranţă. Singura mea satisfacţie e că am intuit, încă din decembrie 1989, că am fost mânaţi pe un drum al pierzaniei. Şi mai am o dorinţă perversă: să-i văd pe imbecilii din proximitatea mea, care mai cred în băsism, în Occidentul Moş Crăciun, cum ajung în situaţia de deznădejde în care mă aflu eu."

Pseudo-democraţia neocolonialistă în nuditatea ei

Moto:

„There was a political decision by the people of Romania  against Basescu but legally it was not valid. We must accept that.”

Hannes Swoboda, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European.

Unul dintre baloanele de săpun prin care a fost ademenit poporul român după Marea Păcăleală din 1989 a fost cel pe care scria „DEMOCRAŢIE”. „Vrem alegeri libere !” a fost una dintre revendicările răscoalei din 1989.

Numărul mare al partidelor politice înfiinţate, participarea masivă şi entuziastă la primele scrutine de după 1989 au dovedit că poporul ieşit din dictatura ceauşistă credea în democraţie, în rolul său suveran (etimologic, democraţie = puterea poporului).

Cu timpul, realitatea economică, economia de piaţă capitalistă, prin cortegiul ei de nedreptăţi – polarizare a averii, şomaj, inflaţie, sărăcie, criză economică etc. -  i-a determinat pe tot mai mulţi să declare în sondajele de opinie că România post-decembristă se află  pe un drum greşit. „Democraţia” capitalistă şi-a arătat adevărata faţă mai întâi în domeniul economic: avuţia naţională a fost repede redistribuită; neluând în discuţie puţinele excepţii oneste, constatăm că o minoritate rapace a înstrăinat cea mai mare parte din averea ţării sau a redistribuit-o unor privilegiaţi ai fostului capitalism, făcându-şi, ea însăşi, parte grasă din această avuţie, iar marea majoritate a poporului a devenit perdantă.

Mai rămăsese o iluzie: aceea că democraţia se manifestă prin voturilor cetăţenilor.

Prima breşă în această iluzie s-a produs când infractoarea Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor, a fraudat voturile în Parlament şi a rămas nepedepsită. Dar episodul a rămas necunoscut pentru marele public.

Ultimul văl de pe chipul hidos al pseudo-democraţiei capitaliste de tip neocolonialist a căzut în timpul crizei politice a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României. Faptele sunt cunoscute: Traian Băsescu a reuşit performanţa de a personifica un regim politic perceput de majoritatea societăţii româneşti ca fiind antipopular şi antinaţional, aservit intereselor unor factori de putere din afara ţării. USL, rezonând cu dorinţa majorităţii cetăţenilor, a iniţiat procesul democratic de suspendare a Preşedintelui TB şi de aducere a acestuia în faţa judecăţii poporului, prin referendum. 7,4 milioane de cetăţeni au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Dar… pseudo-democraţia a intrat în funcţiune, sfidând voinţa majorităţii electoratului, şi l-a repus pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României.

Consider că pseudodemocraţia s-a manifestat, în principal, prin:

            a). faptul că instituţii foarte importante ale statului (de exemplu Procuratura, Consiliul Superior al Magistraturii, servicii secrete, Curtea Constituţională a României) au răspuns la comenzi şi semnale ale Preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, şi au săvârşit abuzuri pentru a-l servi pe acesta;

            b). faptul că factori de putere externi – cancelarul Germaniei (Angela Merkel), Președintele Comisiei Europene (José Manuel Barroso), ambasadorul american la Bucureşti (Mark H. Gitenstein) şi asistentul  secretarului de stat american (Philip Gordon) – au intervenit brutal în procesul referendumului, sprijinindu-l în mod evident pe Traian Băsescu.

                Ştiam din cărţi că „democraţia” burgheză este o pseudo-democraţie. Acum nu mai am nicio îndoială că acesta este un adevăr. Recentul proces al referendumului de demitere a lui TB a fost, prin implicaţiile lui nedemocratice, o experienţă tristă, o manifestare de dispreţ faţă de majoritatea poporului român, o umilire a acesteia. Agenţii marelui capital internaţional (Merkel, Borroso, Gordon ş.cl.) nici nu se mai sinchisesc să salveze aparenţele: poruncesc, amenință, impun prin forţă în fruntea regimului neocolonialist pe cei care sunt uneltele obediente ale intereselor marelui capital internaţional.

                O prejudecată care mai circulă încă este aceea privind existenţa unui pluralism ideologic la nivelul instituţiilor UE, privind existenţa unor „familii politice”. Potrivit acestei prejudecăţi, Băsescu şi ai lui ar face parte din familia „popularilor”, iar PSD din familia „socialiştilor”. Asta nu-i decât o altă minciună. Toate „familiile” acelea au un singur stăpân: marele capital internaţional. Am citit că primul dintre politrucii din UE care s-a exprimat (în spaţiul Twiter) cu referire la hotărârea Curţii Constituţionale a României de invalidare a referendumului a fost Hannes Swoboda, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European. Stimabilul a spus: „There was a political decision by the people of Romania  against Basescu but legally it was not valid. We must accept that.”  În româneşte, conform traducerii din ziarul „Gândul”, asta înseamnă: „A existat o decizie politică a poporului român împotriva lui Traian Băsescu, dar, legal, ea nu este validă. Trebuie să acceptăm asta.”  Cu alte cuvinte, individul acesta („prietenul” lui Victor Ponta şi al PSD-ului, nu-i aşa ?) susţine că e normală situaţia în care de-o parte se află „decizia politică a poporului” iar de cealaltă parte se află „legalitatea, validitatea”. Păi legalitatea aia a cui voinţă o exprimă ? A marelui capital internaţional ? Asta-i DEMOCRAŢIA pe care ne-aţi plimbat-o pe la nas în decembrie 1989 ?

                Prieteni, nu ştiu ce gândiţi cu referire la situaţia asta, nu ştiu ce sentimente trăiţi. Eu am sentimentul că deja suntem în iad. 

20 de ani de la asasinarea eroului comunist Virgil Zbăganu

          Citez câteva din ideile eroului comunist Virgil Zbăganu ((după prof. univ. dr. Gheorghiţă Zbăganu, fratele lui Virgil Zbăganu):

          Un altfel de partid

          Reintrăm în viaţa politică a ţării după o absenţă nepermis de lungă . Sîntem la începutul unui nou drum. Este esenţial să înţelegem ce s-a întîmplat cu noi, de ce am ajuns aici – ca partid şi ca ţară – şi să ne redefinim obiectivele.

          Este steril ca analizînd cauzele dezastrului să zăbovim prea mult asupra influenţelor din afara partidului. Este steril şi ne-ar împiedica să vedem ce avem de făcut în continuare. Faptul că un partid de patru milioane de membri a dispărut din viaţa politică a ţării în 24 de ore nu poate fi pus numai pe seama intervenţiei străine, ci dovedeşte că partidul era foarte grav bolnav.

          Noi considerăm că experienţa – să fim lucizi: eşuată – a socialismului administrativ dovedeşte că socialismul  nu se poate realiza în condiţiile unui sistem totalitar. Că Partidul Comunist lipsit de confruntarea permanentă cu celelalte componente ale stîngii s-a sclerozat treptat, pierzîndu-şi funcţiile vitale. Acum, la aproape doi ani de la prăbuşire, suntem obligaţi să vedem că sistemul totalitar ne-a făcut mai mult rău nouă decît adversarilor noştri.

          Reorganizăm Partidul Comunist. Ne reîntoarcem la izvoare. Obiectivul nostru este să realizăm o societate în care poporul să fie propriul lui stăpîn, adică o societate democratică. Pornim la drum în condiţii mai grele decît colegii noştri din celelalte ţări din Est, nu avem sediu, suntem complet lipsiţi de mijloace materiale. Dar, spre deosebire de ei, avem şi o şansă în plus: oportuniştii, fripturiştii – pe scurt, tot gunoiul – au plecat să îşi încerce norocul în alte partide, să îngroaşe rîndurile anticomuniştilor. Noi le dorim spor la treabă. Dacă, pe unde sunt acum, vor face la fel de mult rău pe cît ne-au făcut nouă, atunci stăm destul de bine.

          Partidul Comunist Român va trebui să abandoneze structura monolitică. Noi considerăm că principala cauză a prăbuşirii este aceea că democraţia internă nu a funcţionat. Partidul s-a dovedit incapabil să reacţioneze la cele mai grosolane încălcări ale statutului, ale principiilor comuniste. În spatele monolitismului a stat nu atît atitudinea fermă împotriva adversarilor, cît dictatura împotriva partidului şi, prin aceasta, împotriva întregii societăţi. Considerăm că la prima conferinţă naţională statutul nostru va trebui modificat în sensul unei profunde democratizări. Noi dorim democratizarea întregii societăţi pentru că reprezentăm interesele celor mulţi. Vom începe prin a face curat în propria ogradă. Este necesar ca partidul celor mulţi să realizeze întîi în propriile rînduri o adevărată democraţie.

          Noul statut va trebui să recunoască dreptul la tendinţă şi fracţiune în cadrul partidului. Să nu ne temem că în cadrul partidului vor fi mai multe păreri, mai multe voci. Mina are cinci degete. În caz de pericol se face pumn. Dar cu pumnul nu poţi cînta la pian şi nu poţi mîngîia un copil. Noi, ca partid monolit, nu am fost mai puternici, ci am fost infirmi. Am fost incapabili să ne opunem denaturărilor provenind din interior, după cum am fost incapabili să ne opunem atacurilor din exterior. Să nu ne fie teamă că în jurul problemelor care nu ating principiile fundamentale vor exista mai multe păreri, se vor manifesta mai multe tendinţe. Prin aceasta vom dovedi că suntem un organism viu, nu o formă fără conţinut.

          Noul statut va trebui să extindă formele democraţiei directe, participative, în detrimentul celor reprezentative. Poate oare un delegat al unei organizaţii să delege la rîndul său fără ca prin aceasta actul democratic să se golească de conţinut? Noi credem că nu. Credem că aceia care ocupă funcţiile importante, cum ar fi aceea de preşedinte al Partidului Comunist, trebuie aleşi de către întregul partid, prin vot direct, în urma unei campanii electorale interne. Astfel, partidul îşi va putea menţine controlul asupra conducătorilor săi, evitînd jocuri de culise şi manipulări.

          Noul statut va trebui să garanteze autonomia largă a organizaţiilor teritoriale. Revenirea la coordonarea de la centru a tuturor acţiunilor, nu este nici posibilă şi nici de dorit.

          Partidul celor mulţi va deveni astfel ceea ce ar fi trebuit să fie mereu: nu un partid de lider, ci un partid de ideologie. Nu un număr de indivizi uniţi în jurul unui lider şi promovînd interese de grup, ci o mulţime de oameni liberi, avînd în comun aceeaşi credinţă: că societatea omenească poate şi trebuie să devină un pămînt al oamenilor.

Linkuri:

„Virgil Zbăganu -primul martir al mişcării muncitoreşti şi comuniste din România în perioada  postdecembristă”, din „Scânteia. Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia”

„19 de ani de la asasinarea lui Virgil Zbăganu”, de prof. univ. dr. Ana Bazac

   

„10 ani de la moartea lui Virgil Zbăganu”, de Gheorghiţă Zbăganu

„Acum 20 de ani”, de prof. univ. dr. Gheorgiţă Zbăganu 

Virgil Zbăganu - In memoriam_1

Virgil Zbăganu - In memoriam_2
Virgil Zbăganu - In memoriam_3