Crucea răstignirii României

Deocamdată, în această stare emoțional-euforică, aceia care au pariat pe Iohannis sunt opaci față de argumentele logice. Pentru ei nu contează constatările că, deja, Iohannis, care părea un om din plastilină, a început să manifeste semnele beției de Putere.

Pe mine nu mă surprinde: Iohannis, prin sine însuși, este o personalitate ștearsă, dar forța lui, care va deveni evidentă în curând, vine din culise. Această marionetă gonflabilă ne va pricinui multă suferință, nouă, celor care nu putem capitula în fața campaniei orientate împotriva valorilor naționale.

Unii dintre cei care au pariat pe Iohannis vor fi dezamăgiți. Cei ”vrăjiți” și masochiștii vor fi în extaz, ori de câte ori Marioneta-Șefă va mușca din ceea ce a rămas din sistemul de valori al României care a fost, cândva, independentă și suverană.

Adrian-Paul Iliescu a scris un articol foarte bun, în opinia mea, deși deprimant prin conținutul, prin concluziile lui. Motivația prin care Iohannis a fost preferat de Mahări nu ține de interesul național, cum cred naivii (eufemism), ci de o perspectivă geo-strategică. Iohannis este un pion al NATO, al SUA și al UE, în fruntea căreia se află Germania.

A-P Iliescu susține că Ponta și PSD-ul nu puteau câștiga această confruntare electorală, pentru că nu ar fi fost în interesul celor care fac jocurile geo-strategice (NATO, SUA, UE). Ponta nu s-a dovedit suficient de anti-Rusia, iar PSD-ul era un partid prea puternic, existând riscul să ia, precum este cazul Turciei, al Ungariei lui Orban și chiar al Bulgariei, o orientare naționalistă. Autorul anticipează că va urma o politică de slăbire accentuată a PSD-ului, pentru a nu mai prezenta un astfel de risc pentru forțele occidentale.


Articolul poate fi citit aici.



1). Constat că există dovezi care confirmă concluziile lui A-P Iliescu.

a). Iohannis și-a început discursul de după victoria în alegeri nu exprimându-și bunele intenții pentru calitatea vieții cetățenilor României (dimpotrivă, a declarat că este împotriva promisiunilor făcute de Ponta și PSD privind acordarea unor majorări de venituri, promisiuni pe care le-a etichetat ca fiind ”pomeni electorale”), ci și-a început discursul afirmând obediența sa față de cei care l-au impus în fruntea statului: NATO, UE. Evenimentele ulterioare vor confirma aceste concluzii: Iohannis va transforma România în vârf de lance (vârf de rachetă?) al NATO contra Rusiei.

b), Procesul de slăbire a PSD-ului a început deja. Vanghelie, Negoiță, Șova, Șerban Nicolae  au scos săbiile contra unor lideri pesediști, cum sunt Liviu Dragnea, Ilie Sârbu, Ioan Rus. Din partea lezată au apărut semnale că-i vor exclude din partid pe răzvrătiți. Luptele acestea interne revelează un aspect, anume că gustul puterii, ”ciolanele” au fost factorii care au ținut laolaltă fripturiștii pesediști, nu convingerile, principiile ideologice. Acum, când avantajele exercițiului Puterii încep să dispară și corabia PSD-ului este în primejdia de scufundare, șobolanii, fripturiștii încep să-și arate adevărata înfățișare.

Mă întreb: oare ce mai clocește Marele Licurici, în legătură cu PSD-ul?

Marele Licurici nu are, logic vorbind, interesul să dispară PSD-ul, ci, așa cum argumentează A-P Iliescu, vrea ca PSD-ul să devină atât de slab încât să nu mai poată să-și asume decizii naționale pe cont propriu, decizii care ar scăpa, măcar parțial, de sub controlul Marelui Licurici. PSD-ul, redimensionat, va rămâne unul dintre cele 2-3 partide (musai UDMR!) care se vor schimba la butoanele Puterii, precum în SUA, pentru a lăsa impresia că este democrație, chipurile unul va fi de stânga, iar altul de dreapta, în realitate neexistând deosebiri esențiale (pleacă ai lor, vin ai lor).

Mă întreb, de asemenea, care va fi următorul lider al PSD-ului, preferat de Marele Licurici? Cred că acela va fi Mircea Geoană, care văd că se încălzește pe margine, un individ muuult mai obedient față de Marele Licurici decât Ponta. Nu este exclus ca, în viitor, să apară un alt individ din PSD, pe care acum Marele Licurici îl crește în taină, individ care să ofere prestații și mai profitabile pentru Stăpân. Nu exclud nicio posibilitate, nici ca acest Liviu Dragnea să devină mai servil, nici posibilitatea ca Ponta însuși să rămână favoritul Marelui Licurici. Dar soarta lui Ponta depinde de ceea ce va face cât timp va rămâne Prim-ministru, depinde de trecerea testelor de obediență (verde pentru exploatarea gazelor de șist și alte nenorociri pentru români și România). Dintre toți pesediștii din fruntea partidului pe care-i cunosc, individul care se aseamănă cel mai mult cu portretul-robot al marionetei Marelui Licurici este Valeriu Zgonea.

2). Frustrările mele nu sunt în calitatea mea de comunist (în condițiile actuale, teoretice și practice, comunismul este, hăăăt!, mult prea departe), ci în calitatea mea de om care mai gândește încă, prin mintea proprie, și care-și iubește Țara, cât a mai rămas din ea, materialmente și spiritualmente. România, ca stat național care se autoguvernează, împreună cu sistemul de valori inerent, este în comă.

Ceea ce ar trebui să fie atuul nostru, poziția geo-strategică deosebit de importantă, a devenit, prin colaboraționismul trădător al unor politicieni de la vârf, crucea răstignirii noastre. Aici, în această zonă, se ciocnesc elefanții și, potrivit unei cugetări orientale, ”Fie că elefanții fac dragoste, fie că se luptă, iarba suferă”.

Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România, articol al lui Adrian-Paul Iliescu

Un articol excepțional, scris de un profesionist al politologiei și al filozofiei politicii:

”Cheia geopolitică a alegerilor prezidențiale din România”

autor: Adrian-Paul Iliescu




În marginea acestui articol, am scris următorul comentariu:

Valeriu Stănescu says:

19 noiembrie 2014 at 00:28


Un articol excepțional, scris de un profesionist al politologiei, al filozofiei politicii.

Domnule profesor,

- pe de o parte, articolul dv. mi-a intensificat tristețea pe care o resimt, conștient fiind că țara mea se află în această zonă, în care elefanții se încaieră;

- pe de altă parte, am și o mulțumire, prin faptul că mai există oameni cu minți lucide, cum sunteți dv., care au curajul să exprime niște adevăruri. Prea s-au prăsit ciudații care se minunează de ”hainele cele noi ale împăratului”, imbecilii care cred că relațiile comerciale ale României cu China ar instaura comunismul la noi, deși Germania are relații intense de acest fel, iar germanii nu se tem că vine comunismul la ei!

Am citit cărți și articole scrise de dv., vă urmăresc intervențiile din emisiuni tv. și pot spune că sunteți printre puținii intelectuali de marcă ale căror discursuri fac dovada ”dezvrăjirii”. Veți fi înjurat, veți fi scuipat de imbecilii care nu pot gândi în afara limitelor prin care le-au fost setate mințile, dar veți fi și apreciat la adevărata dv. valoare, căci mai există și oameni cu discernământ în țara asta.

Ponta, de la ipostaza de preș, la ipostaza de hârtie igienică

Din toată fauna politică post-decembristă, animalul pe care nu am reușit să-l clasific este Victor Ponta. Este al dracului de versatil. Au fost momente în care mi-a provocat dezgust, altă dată i-am cerut, retoric, scuze.

Hotărâsem să nu votez, pentru motivul că nu mă simțeam reprezentat de niciunul dintre cei doi candidați din turul II al alegerilor prezidențiale. Aveam, însă, argumente că Ponta este răul mai mic. În deosebire de ciudații care erau îngroziți la gândul că Ponta aduce comunismul în România, eu îi acordam niște bile albe lui Ponta pentru pragmatismul manifestat prin inițiativele de creare a unor relații economice cu China, cu Rusia. Germania are relații comerciale intense cu China, iar germanii nu sunt speriați că, prin aceste relații, se va instaura comunismul în Germania.

În momentul în care am simțit că există pericolul ca Iohannis, cu sprijinul băsiștilor, să devină Președintele României, m-am decis să-l votez pe Ponta, exprimându-mi, totuși, îngrijorarea că Ponta ar putea să se facă preș pentru Mahării care conduc din umbră România, cum se mai făcuse și altă dată, de exemplu când a executat fără nicio obiecție cele 11 porunci ale lui Barosso.

Faptul că Ponta s-a declarat învins de Iohannis, înainte ca BEC să fi comunicat rezultatele finale, m-a determinat să presupun că Ponta a executat un ordin de la Mahări, dând o nouă dovadă de obediență.  Ulterior au apărut în mass-media semnale că, într-adevăr, Ponta a primit un astfel de ordin, pe care l-a executat urgent.

Există în internet un film, intitulat ”2 pentru România”, în care se spune că Ponta a fost inițial în PNL, apoi a trecut la pesediști, pentru că ”i-au oferit o șansă”, deși îl considera pe Ion Iliescu ”un cripto-comunist”! Auzi, Ion Iliescu, cel care a îngropat comunismul în România, cripto-comunist! Cât ”de stânga” poate să fie acest Victor Ponta, dacă îl consideră pe Iliescu ”cripto-comunist”? S-a lăudat în campania electorală că guvernul lui a luat măsuri de dreapta.

Așadar există suficiente argumente că individul este extrem de versatil și că ar înghite și un arici pentru a urca în ierarhia puterii politice. Și este dotat cu însușirea esențială pentru a putea parveni: obediența. Cândva mi-am exprimat teama că Ponta ar putea să se manifeste ca preș. Acum îmi dau seama că poate fi mai performant, el poate fi chiar hârtie igienică.

Rareş Bogdan: Victor Ponta a fost sunat pentru a-şi recunoaşte înfrângerea 

Despre valoarea pluralismului

Unul dintre câștigurile noului regim politic, în comparație cu cel desființat în 1989, este acceptarea principială a valorii pluralismului, manifestat sub multiple forme: pluripartitismul, pluralismului opiniilor, multiculturalitatea etc.

Dovada caracterului autentic-democratic al unui regim politic n-o constituie retorica principiilor și a conceptelor ademenitoare (”libertate”, ”drepturi ale omului”, ”pluralism” ș.cl.), ci existența unor realități care corespund principiilor și conceptelor respective.

După 1989, ca efect al unor nevoi sociale diverse, în locul partidului unic au apărut o puzderie de partide (cred că existau vreo 300 de partide la un moment dat).

O analiză mai atentă, însă, pune în evidență caracterul pseudo-democratic al acestui regim politic. Se citează frecvent, ca un verset din Biblie, o cugetare a lui Ion Rațiu: ”Chintesența democrației se poate exprima printr-o singură frază: Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Cu alte cuvinte, esența democrației constă nu doar în acceptarea declarativă a opoziției, ci și în crearea condițiilor concrete ca opoziția să se poată manifesta, în mod real.

Dacă cercetăm programele și activitatea partidelor politice care au participat, mai mult sau mai puțin, la guvernarea României de după 1989, constatăm că, toate, au cântat oda capitalismului. În consecință, niciunul dintre aceste partide nu constituie opoziția față de sistemul capitalist.

Adevărata opoziție față de capitalism este comunismul. Deosebirea esențială dintre capitalism și comunism este atitudinea față de forma de proprietate asupra mijloacelor de producție. Temelia capitalismului este proprietatea privat-capitalistă asupra mijloacelor de producție, dimpotrivă, sistemul comunist se întemeiază pe proprietatea socială asupra acestor mijloace de producție. Așadar adevărata opoziție în raport cu sistemul capitalist ar fi un partid comunist.

Însă în România, în deosebire de alte țări, cu o mai largă respirație democratică, au fost elaborate reglementări juridice care interzic înființarea unui partid comunist. Dimpotrivă, sistemul acesta, care se teme de comunism mai mult decât de dracul însuși, tolerează mișcările, manifestările de extremă dreaptă, pentru a-i face treburile murdare, pe care instituțiile represive ale statului nu le pot face fără a compromite definitiv aparența de democrație. Există indicii că inițiativa lui Virgil Zbăganu de a înființa partidul comunist a fost stopată prin asasinat politic.

Principiul pluralismului este doar o manifestare a demagogiei în sistemul capitalist restaurat. Nu numai că Ion Rațiu nu și-a vărsat chiar și ultima picătură de sânge pentru a face posibilă apariția și activitatea unui partid comunist, ca instituție politică reprezentând adevărata opoziție, ci nu a contenit, prin vorbe și fapte, să diabolizeze comunismul și comuniștii. O altă personalitate a hagiografiei anticomuniste, Corneliu Coposu, spunea că în România ”ar trebui să moară vreo două milioane de comuniști”. Expresia este ambiguă, nu spune dacă ar trebui mitraliați sau ar trebui să ”iasă din sistem în mod natural”, cum zicea un alt reprezentant al acestui sistem alienant, cu referire la pensionari. Important este că dorea să moară două milioane de comuniști, nu să se manifeste ca opoziție.

Din contra, cu mulți ani înainte ca Ion Rațiu să declame, cu sinceritate de Farfuridi, principiile lui ”democratice” în România post-comunistă, Adrian Păunescu scria, în plin regim ceaușist, o poezie cu un mesaj profund dialectic și democratic.

Liedul dialecticii

Nimic nu se face de n-are opus,

nimic nu trăiește cînd nu-i să-l conteste,

oricît se înalţă puterea de sus,

ovaţii o ţin, dar o ţin şi proteste.

Eternul război dintre minus şi plus

e cea mai curată şi sfîntă poveste,

nimic nu se face de n-are opus

şi viaţa, mereu, opoziţie este.

Aceasta n-o cred nici tiranii cei mari,

nici servii de rînd ce le cîntă din tavă.

Trăiţi, învăţînd fericirea grozavă

că nu veţi muri monolit, gospodari.

Putere, iluzie definitivă,

de vrei să durezi, fă-ţi ceva împotrivă.

În:

Iubiţi-vă pe tunuri (1981)

Manifest pentru mileniul trei, Ed. Eminescu 1984, p. 742

Americanii sunt cu noi!

Americanii sunt cu noi!

Nu doar la Deveselu. Sunt pretutindeni, ca Dumnezeu! Și mai ales în politică. ”Democrația” lor a fost clonată aici. Jocul cu voturile este pentru întreținerea iluziei de democrație. Deciziile finale se iau în spatele ușilor închise. Ca în SUA. Deja se observă trendul, vom avea doar două partide mari, ca în Patria Democrației, singurele care se vor schimba la butoanele puterii; pleacă ai lor, vin ai lor.

Ceea ce s-a întâmplat acum în România este cam ceea ce s-a întâmplat în 2000 în SUA. Ponta este corespondentul lui Al Gore, Iohannis este corespondentul lui George W. Bush.

Ca Al Gore, Ponta s-a declarat înfrânt, afirmând că democrația a învins. Era într-o stare de groggy, de parcă-l lovise Muhammad Ali în cap. În realitate îl lovise telefonul de la Marele Licurici. Întrebat de cineva de la Antena 3 (Mircea Badea?) dacă a primit un telefon din afară, Ponta, după un timp de tăcere cu tâlc, a spus că a vorbit la telefon doar cu soția. Înclin să-l cred. Dar nu de telefonul ordinar era vorba, ci de ăla special!

Îmi închipui că discuția a fost cam așa:
- Băiețaș, dă-te învins.
- Dar, Șefu...
- Lasă, lasă. Trebuie să mai crești. Deocamdată am decis ca Sasul să fie la butoane, în locul lui Băsescu. Tu mergi la Guvern, în locul lui Boc.Vezi că am scos piețarii în stradă, ca să-ți asigur un fel de justificare: ”Poporul a decis! Poporul e în stradă!” Mă înțelegi?
- Înțeleg, Șefu... Și cu mine ce faceți?
- Nu ți-am spus? Tu trebuie să mai crești. Și nu uita să fii disciplinat acolo, la Guvern, să faci echipă bună cu Sasul, cu Mugur, cu băieții de la Ochii-și-Timpanul, cu Baschetbalista ș.cl.
- Da, Șefu, dar am promis... am un program electoral...
- Lasă, băiețaș, nu-ți face griji. Acum ai scuze, că la Cotroceni a ajuns altcineva. Și nu te las mult acolo. Aranjez o nouă majoritate parlamentară și te scot de la șefia guvernului. Mă mai gândesc unde te pun.
- Bine, Șefu... Cum ziceți Dv. Să trăiți!

Epilog deprimant al alegerilor prezidențiale din 2014

Reproduc aici niște mesaje pe care le-am publicat inițial pe Facebook.

Înainte de ora 21

Simt o agitație a echipei de la Antena 3. S-ar putea ca regimul Băsescu să se prelungească!? Băsiștii au răspuns masiv la apelul Tartorului? Simt fiori gândindu-mă la posibilitatea de a-l vedea pe Băsescu prim-ministru! Coșmar! Nu vreau să-mi reproșez vina de a fi contribuit, prin neprezentare, la supraviețuirea politică a Tartorului. Între certitudinea răului și speranța firavă într-o ameliorare aleg speranța. Mă duc să votez pentru Ponta.

X X X

După ora 21

În pseudo-democrațiile astea, de după căderea Zidului Berlinului, soarta națiunilor este determinată de minorități agresive, în stradă. Buna lor organizare dovedește că nu sunt adunări spontane. Este izbitoare asemănarea dintre aceste manifestații, din diferite țări: cam același comportament, cam aceleași sloganuri. Ei fac politica și noi toți o suferim. Am ajuns o colonie, un popor fără țară, pentru că niște [bip!] tot ies în stradă, din 1989 încoace, și vor să strice înainte de a ști ce vor pune în loc.

Câți imbecili dintre pieţarii din 1989 or fi trăind sub pragul sărăciei? Câți or fi șomeri? Câți or fi murit, pentru că n-au avut șansa unui serviciu medical satisfăcător?

N-am încredere în adunătura asta, care răcneşte ”Noi suntem poporul!”. Am un sentiment de frustrare. Dar am și o mulțumire: că nu am fost, niciodată, părtaș la aceste cârduri de indivizi care se cred oameni liberi, conștienți, dar care nu sunt decât turme. Bieți indivizi, care nu văd pădurea, pentru că orizontul vizual le este acoperit de copac: unul este supărat că l-au îndepărtat, din considerente politice, de pe un post, deși fusese pus acolo tot politic. Altul, dimpotrivă, se integrează în turmă nu în baza unor principii, ci în temeiul unor avantaje imediate. Și seria continuă, cu tot felul de exemple de acest fel. Iar în timpul ăsta țara piere! Dar lor nu le pasă!

Mai există un adevăr, pe care se pare că l-a rostit chiar acest Trahanache care a asistat pasiv la prăbușirea țării, la transformarea ei în colonie, la exproprierea românilor de avuția țării lor, mă refer la individul care răspunde la numele Ion Iliescu. Cică i-ar fi acuzat pe lupii din PSD că ”au transformat partidul într-un monstru”. Ar fi și asta o explicație a faptului că mulți au preferat să voteze împotriva candidatului PSD și în favoarea candidatului scos de sub mantaua lui Traian Băsescu, acesta din urmă fiind omul despre care eu cred că este una dintre cele mai malefice personalități din întreaga istorie a acestui neam.

Am crezut că Ponta este, după ce Băsescu a devenit o gloabă epuizată politic, noul cal pe care pariază Marele Licurici. Cred în continuarea asta. Dar mi-a scăpat din vedere un aspect important: Marele Licurici nu acționează niciodată fără a avea un plan B. Iohannis ăsta este planul B.

Post-scriptum:

Ponta a anunțat că recunoaște înfrângerea sa. Înainte de numărarea tuturor voturilor!

           În opinia mea:

- Ponta a deranjat pe Marele Licurici cu unele tentative de mișcare în front (cum au fost inițiativele de încheiere a unor relații comerciale cu China);

- Marele Licurici a ajuns la concluzia că planul B este mai profitabil (îl puteți vedea pe Iohannis ăsta zicând măcar ”Dar, Șefu'...” în fața Marelui Licurici?);

- Ponta a primit comandă să se declare înfrânt;

- protestele din stradă, bine orchestrate, au fost folosite ca pretext pentru a forța această decizie;

- românii masochiști vor avea orgasme multe și intense: regimul băsist, cel mai obedient regim față de mahării din exterior, continuă;

- planul B mi s-a părut răul cel mai mare; sunt mulțumit că am mers la vot și am votat pentru Ponta, asta mă face să nu mă simt vinovat pentru ce va urma în țara asta.

Prăbușirea României va continua:  

1) schimbarea Constituției în dezavantajul poporului va fi un obiectiv major pentru EI;

2) secătuirea țării de ultimele resurse;

3) angajarea țării în tot felul de jocuri planetare periculoase, primejdioase pentru întreaga lume;

4) vânarea și persecutarea, pe motive fabricate, a cârtitorilor, a politic-disidenților.

Pentru mine, ultima speranță se numește Dumnezeu. 

Doamne, ocrotește-i pe români!


PPS

Gata! Tartorul și gașca lui vor scăpa nepedepsiți!
Trăiască Marele Licurici!

Dialoguri despre comunism

Interlocutor 1:

” daca ar depinde doar de noi - chiar daca pare cinic - ar trebui sa impingem capitalismul pe buza prapastiei economice, sociale si politice. Ce ne pasa noua, care am iesit din competitie, ce vor vota cei pe care exponentii capitalistilor ii prostesc? Cu cat le va fi mai rau votantilor simpli cu atat noi avem mai multe sanse sa schimbam sistemul capitalist. Eu nu ma duc la vot! Sa se aleaga ei intre ei, au destui prosti (prostiti) care sa-i voteze”.

Valeriu Stănescu:

sper că glumiți! Cinismul ăsta nu are nimic în comun cu umanismul comunist.

Interlocutor 1:

Nu glumesc ci spun adevarul. Atat timp cat nu de comunisti depinde proasta LOR guvernare umanismul comunist nu este incalcat.

Valeriu Stănescu:

Și eu m-am supărat, uneori, pe poporul meu (ca văcarul pe sat), pentru că se lasă umilit, îmbrobodit (am scris un articol intitulat ”popor bolnav de SIDA”). Dar a fost o răbufnire afectivă, iar dpdv logic o generalizare pripită și moralmente nedreaptă.

Când am scris ”Cinismul ăsta nu are nimic în comun cu umanismul comunist” m-am gândit că nu trebuie să facem calcule politicianiste cinice, precum acești politicieni post-decembriști diabolici (inclusiv acel șarpe veninos, cu al său ”stupid people”). Nu trebuie să ne bucurăm de răul suportat de ”votanții simpli”, din motivul că vântul politic va sufla în pânzele corabiei noastre comuniste.

Am rămas atât de puțini cei care mai credem în valoarea proiectului comunist de societate și care avem și curajul să afirmăm opțiunea noastră! Eu am fost decepționat de acel 0,3% acordat candidatului Rotaru, de aceea am scris acel articol, ”Popor bolnav de SIDA”.

Dar sunt convins că nu prin acuze generalizate vom putea recâștiga încrederea categoriilor dezavantajate ale acestui sistem alienant față de programul comunist. Și nu confundând teoria marxistă cu o dogmă. Chiar și în Biblia se constată o reformare, de la Vechiul Testament la Noul Testament. Nu întâmplător Marx și Engels au elaborat documentele programatice pentru societatea comunistă doar ca niște schițe (Manifestul Partidului Comunist, Critica Programului de la Gotha). Nu întâmplător ei nu au scris, de exemplu, câtă pâine să se repartizeze fiecărei persoane în comunism sau câți copii să facă fiecare cuplu.

Firește că a existat și va exista riscul trădării marxismului, sub ”justificarea” adaptării sale creatoare. Dar nu există „drumul absolut corect” al aplicării marxismului. În opinia mea, noi nu trebuie să mai repetăm greșeala facerii binelui cu forța, cum a fost cazul abuzurilor din timpul colectivizării. Probabil că unii mă vor critica, acuzându-mă de deviaționism, de trădare. Eu nu am calitățile necesare unui om politic, sunt doar teoretician, însetat de certitudini, dar chinuit de îndoieli. A încerca să mergem pe același drum al înfăptuirii societății comuniste, cu greșelile care s-au făcut atunci, mi se pare prostie crasă. Înțelept este să învățăm din acele greșeli și să le evităm, să explicăm oamenilor că acele abuzuri nu au fost generate de teoria însăși (cum pretind dușmanii care spun ”comunismul este o doctrină, o ideologie criminală”), ci din aplicarea greșită a acelei teorii. Știința despre energia atomică poate fi folosită în folosul oamenilor sau a putut fi folosită în genocidul de la Hiroshima și Nagasaki. Teoria energiei atomice nu este ”vinovată” de acel genocid. Tot așa, nu teoria marxistă este vinovată de crimele și de abuzurile care s-au săvârșit sub stindardul său, ci oamenii care au aplicat greșit acea teorie.

Interlocutor 2:

Valeriu Stănescu, e relativ ce spuneti...vad ca tot mai mullti comunisti tind sa se delimiteze de asa zisele parti negative ale trecutului comunist.... Insa a judeca ceea ce s-a intamplat atunci din perspectiva de acum,influentati si de cultura burgheza mi se pare atat de superficial! As fi vrut sa va vad atunci,din perspectiva de atunci...de exemplu in Rusia de dupadupa un razboi civil si o interventie militara burgheza internationala... atunci cu securea deasupra capului,cu haosul creat in urma acestor evenimente si cu dificultatile practice care cateodata pareau insurmontabile in tentativa de a fauri o noua societate...atunci dupa ce au vazut cu totii ce s-a intamplat cu revolutionari in Germania dupa esec...As fi vrut sa va vad in locul comunistilor romani,dupa ce au stat in puscarii,batjocoriti si umiliti,dupa ce si-au vazut tovarasi ucisi..dupa ce au vazut 2 razboaie mondiale..dupa ce au vazut si unii chiar luptat in Spania contra lui Franco vazand ce a urmat dupa infragere.. in realitatile alea as fi vrut sa va vad,cu burghezii luptand in muntii...cu taranii inapoiati care tineau cu dintii de petecul de pamant care nu le aducea decat mizerie si inapoiere...cu propagandistii burghezi printre mase...cu propagandistii occidentali si cu razboiul rece in plina desfasurare.... Acum e usor de vorbit si de facut pe moralistii...

Interlocutor 3:

trebuie sa ne delimitam de practicile totalitare are stalinismului, mai ales din timpul Marii Terori, carora le-au cazut victime tocmai comunisti, inclusiv conducatorii Marii Revolutii Socialiste din Octombrie. Ca tot ai adus vorba de comunistii romani din ilegalitate, tin sa iti amintesc ca toti secretarii generali din ilegalitate, cu exceptia lui Gheorghe Cristescu, condamnat si el la Canal, au sfarsit-o la ordinele Moscovei staliniste. Un caz ilustrativ este cel al lui Stefan Foris, eliminat in stil mafiot. Motivul: tradare. Pentru ca nu a reusit sa organizeze in Romania o lupta de partizani, tovarasii l-au declarat tradator si eliminat dupa 23 august. Si poti gasi cazurile tuturor. Nu mai spun ce au patit Trotki, Kamenev, Zinoviev si multi altii. Pai ce legatura mai are teroarea stalinista cu leninismul? Nu mai vorbesc de marxism.

Interlocutor 4:

insa nu putem nega gradul crunt de inapoiere in care se gasea romania dupa al doilea razboi mondial cand a sosit comunismul adus cu tancurile.asta inseamna ca el nu putea fi mentinut la acea vreme prin alta metoda decat cu bata si forta.abuzurile de care vorbesti au avut loc tocmai din cauza gradului mare de inapoieere/subdezvoltare generala a tarii.si la revolutia franceza cand a venit capitalismul au fost orori,chiar orori mai mari decat ale stalinismului.asemenea aspecte negative se pare ca sunt inevitabile la cumpana dintre ere.din pacate socialismul a venit prea devreme in europa de est.personal eu cred ca in prezent la situatia generala si mai ales la calitatea culturala/etica a maselor, romania nu are nici o sansa de a implementa vreun soi de socialism sanatos,decat stalinismul,la fel ca in trecut:cu bata,pentru ca per general poporul roman nu stie sa respecte,sa faca ceva util comunitatii decat din frica si constrangere.bineinteles ca,contextul politic actual nu permite romaniei instaurarea uei lumi socialiste indiferent de tipul ei.sa discutam realist,iarasi tinand cont de calitatea generala culturala si etica a poporului roman,cred ca miscarea dizidenta radicala de stanga este legata de maini,de picioare,la ochi si la gura, de lupta de clasa nici nu se poate pune problema,saracia extrema si foamea cronicizata nu ascute lupta de clasa,ci egoismul si restul defectelor umane,toate conditiile favorabile dezvoltarii fascismului,pentru ca majoritatea indivizilor gandesc cu stomacul.pentru o reusita a comunismului,singura varianta dupa mine ramane izbucnirea de scantei puternice socialiste in tarile dezvoltate ale europei si romania sa fie trasa si ea dupa ele.cauzele principale ale acestor aspecte defavorabile noua sunt propaganda anticomunista agresiva care a prins si prinde la 8 din 10 persoane poate chiar la 9 din 10,lipsa de opozitie politica(reala), lipsa culturii alternative/contraculturii in sanul societatii civile,lipsa intelectualitatii notorii de stanga,si nu in ultimul rand lipsa traditiei miscarilor politice progresiste de-a lungul istoriei romaniei.nu este de mirare ca in prezent toate categoriile sociale urmeaza etica dominanta,exceptiile fiind noi categoria dizidentilor de stanga,cazuri foarte izolate.daca ne uitam la slabele miscari dizidente relativ notorii,de exemplu uniti salvam,paradoxal sau nu,vom constata ca si acestea sunt tot de dreapta,compuse din:persoane declarate apolitice cu vederi moderate reformisto-culturale;liberale;conservatoare si fasciste.tragi-comedie si extrem de ciudat.

Interlocutor 2:

nu m-am referit la rafuielile interne dintre comunisti...ala e alt discurs... din cate stiu eu si Stalin Si Mao,indentificasera un fenomen de formarea unei noi burghezii rosii,deci tocmai o continuare a luptei de clasa si tocmai asta a fost motivul epurarilor tovarasilor..acuma sigur,asta e varianta stalinistilor... e regretabil oricum ce s-a intamplat... Florian Liviu ca stalinist e mai indicat sa iti raspunda la ce ai scris mai sus... Eu insa m-am referit la cu totul altceva...si anume la tendinta de a condamna colectivizarea,nationalizarea,lupta cu burghezia,care nu includea doar burghezia ci evindet si sustinatorii acesteia din randul proletariatului...intr-un cuvant tot ceea de ce acuza propaganda burgheza pe comunisti.... Si tocmai asta am spus ca e usor sa facem pe moralisti acum,iar burghezia e de o perversitate iesita din comuna in a-si impune varianta de adevar...pai daca in Romania de exemplu detinutii politici erau bagati in puscarii in baza aceleasi legi in care inainte de 47,tocmai comunistii erau bagati in puscarii!!! Iar restul le-am scris mai sus Costi,as fi vrut sa te vad si pe tine contextul ala pe care l-am descris mai sus...ca acuma cand comentezi doar si nu risti nimic e simplu sa faci pe moralistul si pe umanistul...as fi vrut sa te vad acolo in miezului unui razboi adevarat,cand insusi viata ta si a tovarasilor atarna de o decizie,cand ai vazusei tot ceea de ce e capabila burghezia pt a conserva status quo-ul ... nu stiu daca ma intelegi...

Valeriu Stănescu :

1). Interlocutor 2: ”Valeriu Stănescu e relativ ce spuneti...”

N-am pretenția că spun adevăruri absolute. Dar, dacă ați deschis cutia relativismului, trebuie să admiteți că acesta afectează și enunțurile dv.

2). Interlocutor 2:

” Insa a judeca ceea ce s-a intamplat atunci din perspectiva de acum,influentati si de cultura burgheza mi se pare atat de superficial! As fi vrut sa va vad atunci,din perspectiva de atunci...de exemplu in Rusia de dupadupa un razboi civil si o interventie militara burgheza internationala... atunci cu securea deasupra capului (…) As fi vrut sa va vad in locul comunistilor romani,dupa ce au stat in puscarii,batjocoriti si umiliti,dupa ce si-au vazut tovarasi ucisi..dupa ce au vazut 2 razboaie mondiale..dupa ce au vazut si unii chiar luptat in Spania contra lui Franco vazand ce a urmat dupa infragere.. in realitatile alea as fi vrut sa va vad,cu burghezii luptand in muntii...”

Când am scris despre ”greșeli” și despre ”abuzuri” care s-au săvârșit pe drumul înfăptuirii societății comuniste nu m-am gândit la folosirea forței, a violenței împotriva celor care, ei înșiși, foloseau violența.

În anumite scrieri ale lor, Marx și Engels au reflectat și asupra problemei folosirii violenței în procesul edificării societății comuniste.

De exemplu, Engels, în ”Principiile comunismului” răspundea la întrebarea ”Este posibilă desființarea pe cale pașnică a proprietății private?” astfel: ”Ar fi de dorit ca acest lucru să fie posibil, și comuniștii ar fi, desigur, ultimii care să aibă ceva împotrivă. Comuniștii știu prea bine că toate conspirațiile sunt nu numai nefolositoare, dar chiar dăunătoare. Ei știu prea bine că revoluțiile nu se fac în mod intenționat și arbitrar, ci că pretutindeni și oricând ele au fost o consecință inevitabilă a unor împrejurări cu totul independente de voința și directivele unor partide și chiar ale unor clase întregi. Dar ei își dau seama și de faptul că aproape în toate țările civilizate dezvoltarea proletariatului este împiedicată prin violență și că în felul acesta înșiși adversarii comuniștilor acționează prin forța lucrurilor în direcția unei revoluții. Dacă toate acestea vor împinge, în cele din urmă, proletariatul asuprit la revoluție, noi, comuniștii, vom apăra atunci cu fapta la fel cum apărăm acum cu cuvântul cauza proletariatului”.

Eu însumi am avut un dialog cu un proaspăt absolvent de liceu în care exprimam, cred că în acord cu teoria marxistă, următoarele idei:

” România în care a fost implantat comunismul era o țară în care societatea era puternic polarizată: polul bogaților (puțini) și polul săracilor (o mulțime de oameni). Polarizarea după avere a determinat polarizarea după nivelul instrucției: marea majoritate a intelectualilor era din clasa bogaților, căci săracii nu-și puteau permite să suporte costurile școlarizării, până la nivelul învățământului superior. Polarizarea după avere a determinat o mentalitate greșită, mentalitatea că bogații de aceea sunt bogați, pentru că sunt ”deștepți”, săracii de aceea sunt săraci (și ”sărăntoci”, varianta peiorativă), pentru că sunt ”proști”. Adică se confunda cauza cu efectul.

Cum oamenii nu sunt precum personajul Data, din Star Trek, adică lipsiți de afectivitate, ei sunt determinați, în mare măsură de interesele lor, de opțiunile lor. Așa se face că majoritatea intelectualilor din acea vreme gândea ca niște privilegiați ai societății, de aici și atitudinea lor anticomunistă, pentru că sistemul comunist le punea în pericol averile, condiția privilegiată. Cu mijloacele ideologice, teoretice, dar și cu armele în sens propriu, unii dintre ei s-au opus regimului comunist, care, deși implantat cu ajutorul tancurilor sovietice, avea sprijinul tacit al mulțimii dezavantajate a societății, nu din considerente teoretice (căci erau ”proști”), ci pentru că regimul comunist le promitea o distribuire mai echitabilă a avuției la nivelul societății. Este adevărat că au existat și crime, pentru simplul fapt că anumiți intelectuali aveau alte concepții, opuse concepției comuniste, dar unii au fost executați pentru că nu se limitau la o opoziție ideologică, ci au pus mâna pe arme, s-au refugiat în munți și atacau autoritățile comuniste instalate. Sau se constituiau în autorități intelectuale, precum un Nae Ionescu (1890-1940), și instigau la luptă împotriva regimului comunist.

Nu știu cum gândești, cu privire la aceste situații. Dacă, de exemplu, eu și încă vreo sută de inși care am rămas comuniști, am pune mâna pe arme și am vrea să răsturnăm regimul capitalist, iar instituțiile militare finanțate să apere acest regim ne-ar împușca, ne-ai apăra, măcar pe Facebook? Mă îndoiesc că ai face-o, ți s-ar părea corect să fim împușcați. Ei bine, poate spre surprinderea ta, și eu gândesc la fel. Ceva este ”corect” în funcție de un sistem de reguli. Din perspectiva regulilor acestui regim politic ”corect” este să se reprime grupurile care vor să răstoarne prin forța armelor regimul.

J. P. Sartre, preluând o idee a altui autor, scrie într-o lucrare a sa: ”În război nu există victime inocente”. Dacă eu pun mâna pe armă și vreau să răstorn regimul capitalist, fiind împușcat de cei care apără regimul, nu voi fi o victimă inocentă, pentru că aleg să lupt cu arma în mână împotriva regimului, deși aș putea să mă limitez la a-i face opoziție doar ideologică. Tot așa, intelectualii care au pus mâna pe arme pentru a se opune regimului comunist, sau au instigat pe alții să lupte cu arma în mână împotriva acelui regim, nu au fost victime inocente.”

3). Interlocutor 2:

”in realitatile alea as fi vrut sa va vad (…) cu taranii inapoiati care tineau cu dintii de petecul de pamant care nu le aducea decat mizerie si inapoiere...”

Uneori, față de țărani și alți mici producători, care nu exploatau munca altora s-au făcut abuzuri, s-au săvârșit chiar crime, un fel de a le face ”bine” cu forța (pentru a-i scoate din ”mizerie si inapoiere”).

În lucrarea citată (”Principiile comunismului”), Engels recomanda altfel de măsuri, diferite de crime și de încarcerare:

- ”Îngrădirea proprietății private prin impozite progresive (…);

- ”Exproprierea treptată a proprietarilor funciari, a fabricanților, a proprietarilor de căi ferate și a armatorilor, în parte prin concurența industriei de stat, în parte direct prin despăgubiri în asignații”.

- ”Organizarea muncii sau folosirea proletarilor în fabrici, ateliere și pe domeniile naționale, înlăturându-se prin aceasta concurența dintre muncitori și silindu-i pe fabricanți, atâta timp cât aceștia vor mai exista, să plătească aceleași salarii majorate ca și statul”.

Constatăm că nu se regăsesc, în aceste texte, ”justificări” ale unei răzbunări sângeroase a proletariatului.

Valeriu Stănescu:

”revolutia proletara este ciocnirea violenta dintre cele doua clase aflate in lupta. vezi tot la Engels rolul violentei in istorie. Tocmai caracterul violent legitimeaza caracterul revolutionar. Ce ar fi fost revolutia franceza fara teroarea iacobina, o plimbare in parc.”

Interlocutor 5:

” ar fi fost mai bine. Din nefericire, nu exista revolutie sociala fara violenta, asa cum stiu si Valerius. Privilegiatii nu renunta la privilegii decit de frica....”

Interlocutor 6:

” Comunismul nu este umanism este eliberare! Așa zicea Althuser. Eu nu sunt stalinist, nu în sensul a ce se înțelegea în epoca lui Stalin prin stalinist dar m am saturat de toți cei care își zic comuniști și o țin ca tonomațele aria terorii staliniste. Eu sunt marxist și la mine practica este criteriul adevărului iar conform acestui criteriu la moartea lui Stalin mișcarea comunistă s-a aflat la maximul puterii și întinderii sale amenințând în mod cat se poate de real restul lumii capitalist ca apoi cei care au venit după Stalin să ducă totul de râpă și asta destul de rapid clamând ca ei sunt antistaliniști, democrați, umaniști sau cum s-or mai fi numind ei și bătându-se cu pumnu în piept ca ei știu ce înseamnă construcția socialismului. Asa de bine au știut ca s-a ajuns la momentul 1989 care a aruncat mișcarea comunistă cu 100 de ani în urma.”

Interlocutor 5:

” Si totusi, comunismul este umanism. Este religia egalitatii.”

Valeriu Stănescu :

I). Interlocutor 6: ” Valeriu Stănescu revoluția proletara este ciocnirea violenta dintre cele doua clase aflate in lupta. vezi tot la Engels rolul violentei in istorie.”

Dv. aveți o perspectivă greșită asupra lucrării pe care ați numit-o. ”Rolul violenței în istorie” este reluarea, într-o formă ușor modificată, a unor capitole din ”Anti-Dühring”. Iar acolo, în ” Anti-Dühring”, Engels nu face, cum sugerați, o apologie a violenței ca mijloc folosit în edificarea comunismului, ci combate concepția lui Eugen Dühring, care acorda un rol fundamental violenței în istorie, argumentând că rolul fundamental în istorie îl are factorul economic, nu violența.

Eu prețuiesc eforturile celor care, ca și dv., luptați pentru comunism. Dar insistența dv. pătimașă asupra rolului violenței în istoria comunismului, tendința de a justifica și greșelile, abuzurile, mă determină să mă simt mai apropiat de Marx și Engels (chiar dacă ei au trăit în altă epocă), decât de dv.

Din punctul meu de vedere, atitudinea aceasta, ne-nuanțată, față de folosirea forței în trecutul și în viitorul comunismului are mai multe consecințe negative:

- negarea unor greșeli, abuzuri reale în acel trecut;

- ratarea șansei de a învăța din acele greșeli;

- îndepărtarea unor oameni care ar fi tentați să se apropie de ideile comuniste, prin faptul că le apărem ca fiind așa cum ne prezintă dușmanii ideologici (criminali, însetați de sânge, exponenții unei ideologii criminale);

- justificarea măsurilor dușmanilor de etichetare ca ”extremiști”, a atentatelor, a încarcerărilor pentru motive născocite, de drept comun;

- suntem atât de puțini, mișcarea socialist-comunistă nu mai are o bază socială largă. În situația acestui raport de forțe disproporționat, în dezavantajul nostru, al comuniștilor, excesele de limbaj, neasumarea greșelilor trecute, exagerarea rolului violenței ne fac cel puțin ridicoli, dacă nu chiar antipatici. Nimeni (cu excepția rudelor noastre) nu va plânge după noi când vom fi aruncați sub roțile trenului sau în pușcării.

Marx și Engels nu au fost niște vampiri însetați de sânge, au fost niște oameni de geniu, care au recomandat proletariatului tactici, mijloace inteligente, adecvate situațiilor concret-istorice.

Dau un exemplu din aceeași lucrare, ”Principiile comunismului”:

”în Germania ne aflăm abia în ajunul luptei hotărâtoare dintre burghezie și monarhia absolutistă. Dar, întrucât comuniștii nu se pot gândi la o luptă hotărâtoare între ei și burghezie înainte ca burghezia să fi ajuns la putere, este în interesul comuniștilor să ajute burghezia să ajungă cât mai repede posibil la putere, pentru a o putea doborî apoi tot cât mai repede posibil. În lupta dintre burghezia liberală și guvern, comuniștii trebuie, așadar, să se situeze întotdeauna de partea celei dintâi, ferindu-se însă să împărtășească iluziile burghezilor sau să dea crezare asigurărilor lor amăgitoare în ceea ce privește urmările salutare pentru proletariat pe care le-ar avea victoria burgheziei.

Singurele avantaje pe care victoria burgheziei le va oferi comuniștilor sunt următoarele:

1) diferite concesii acordate comuniștilor, care le vor ușura apărarea, discutarea și răspândirea principiilor lor și implicit unirea proletariatului ca clasă organizată, închegată și gata de luptă; și

2) certitudinea că, din ziua în care vor cădea guvernele absolutiste, se profilează la orizont lupta dintre burghezi și proletari. Începând din acea zi, politica de partid a comuniștilor va fi identică cu cea din țările unde burghezia este de pe acum la putere”.

O astfel de idee, ”este în interesul comuniștilor să ajute burghezia să ajungă cât mai repede posibil la putere”, este incompatibilă cu gândirea unui ”comunist” fanatic, în care afectele sunt mai puternice decât rațiunea.

Valeriu Stănescu :

II). Interlocutor 6: ” Comunismul nu este umanism este eliberare!”

Habar n-am despre care comunism vorbiți.

Domnule, scuzați-mi sinceritatea: ăsta-i un enunț care, din partea unui anticomunist este de așteptat, dar din partea unui comunist este o trăsnaie! Este împotriva nu doar a spiritului comunismului marxist, ci și împotriva literei lui.

Domnule, date fiind astfel de teze, nici nu mai este nevoie de dușmani ai comunismului!