Despre valoarea pluralismului

Unul dintre câștigurile noului regim politic, în comparație cu cel desființat în 1989, este acceptarea principială a valorii pluralismului, manifestat sub multiple forme: pluripartitismul, pluralismului opiniilor, multiculturalitatea etc.

Dovada caracterului autentic-democratic al unui regim politic n-o constituie retorica principiilor și a conceptelor ademenitoare (”libertate”, ”drepturi ale omului”, ”pluralism” ș.cl.), ci existența unor realități care corespund principiilor și conceptelor respective.

După 1989, ca efect al unor nevoi sociale diverse, în locul partidului unic au apărut o puzderie de partide (cred că existau vreo 300 de partide la un moment dat).

O analiză mai atentă, însă, pune în evidență caracterul pseudo-democratic al acestui regim politic. Se citează frecvent, ca un verset din Biblie, o cugetare a lui Ion Rațiu: ”Chintesența democrației se poate exprima printr-o singură frază: Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Cu alte cuvinte, esența democrației constă nu doar în acceptarea declarativă a opoziției, ci și în crearea condițiilor concrete ca opoziția să se poată manifesta, în mod real.

Dacă cercetăm programele și activitatea partidelor politice care au participat, mai mult sau mai puțin, la guvernarea României de după 1989, constatăm că, toate, au cântat oda capitalismului. În consecință, niciunul dintre aceste partide nu constituie opoziția față de sistemul capitalist.

Adevărata opoziție față de capitalism este comunismul. Deosebirea esențială dintre capitalism și comunism este atitudinea față de forma de proprietate asupra mijloacelor de producție. Temelia capitalismului este proprietatea privat-capitalistă asupra mijloacelor de producție, dimpotrivă, sistemul comunist se întemeiază pe proprietatea socială asupra acestor mijloace de producție. Așadar adevărata opoziție în raport cu sistemul capitalist ar fi un partid comunist.

Însă în România, în deosebire de alte țări, cu o mai largă respirație democratică, au fost elaborate reglementări juridice care interzic înființarea unui partid comunist. Dimpotrivă, sistemul acesta, care se teme de comunism mai mult decât de dracul însuși, tolerează mișcările, manifestările de extremă dreaptă, pentru a-i face treburile murdare, pe care instituțiile represive ale statului nu le pot face fără a compromite definitiv aparența de democrație. Există indicii că inițiativa lui Virgil Zbăganu de a înființa partidul comunist a fost stopată prin asasinat politic.

Principiul pluralismului este doar o manifestare a demagogiei în sistemul capitalist restaurat. Nu numai că Ion Rațiu nu și-a vărsat chiar și ultima picătură de sânge pentru a face posibilă apariția și activitatea unui partid comunist, ca instituție politică reprezentând adevărata opoziție, ci nu a contenit, prin vorbe și fapte, să diabolizeze comunismul și comuniștii. O altă personalitate a hagiografiei anticomuniste, Corneliu Coposu, spunea că în România ”ar trebui să moară vreo două milioane de comuniști”. Expresia este ambiguă, nu spune dacă ar trebui mitraliați sau ar trebui să ”iasă din sistem în mod natural”, cum zicea un alt reprezentant al acestui sistem alienant, cu referire la pensionari. Important este că dorea să moară două milioane de comuniști, nu să se manifeste ca opoziție.

Din contra, cu mulți ani înainte ca Ion Rațiu să declame, cu sinceritate de Farfuridi, principiile lui ”democratice” în România post-comunistă, Adrian Păunescu scria, în plin regim ceaușist, o poezie cu un mesaj profund dialectic și democratic.

Liedul dialecticii

Nimic nu se face de n-are opus,

nimic nu trăiește cînd nu-i să-l conteste,

oricît se înalţă puterea de sus,

ovaţii o ţin, dar o ţin şi proteste.

Eternul război dintre minus şi plus

e cea mai curată şi sfîntă poveste,

nimic nu se face de n-are opus

şi viaţa, mereu, opoziţie este.

Aceasta n-o cred nici tiranii cei mari,

nici servii de rînd ce le cîntă din tavă.

Trăiţi, învăţînd fericirea grozavă

că nu veţi muri monolit, gospodari.

Putere, iluzie definitivă,

de vrei să durezi, fă-ţi ceva împotrivă.

În:

Iubiţi-vă pe tunuri (1981)

Manifest pentru mileniul trei, Ed. Eminescu 1984, p. 742