Conflict şi criză a valorilor

În 1997 am publicat articolul "Criza valorilor" (în revista „Tribuna învăţământului” nr. 365, p.5), articol în care evidenţiam aspecte ale crizei valorilor determinate de transformarea societăţii româneşti, începută în dec. 1989.

Articolul poate fi citit aici .

În opinia mea (care nu se bazează pe o cercetare ştiinţifică), chiar şi actualul conflict, care la prima vedere pare a fi între Guvernul Grindeanu şi protestatarii care vor înlăturarea acestui guvern, are la bază tot o criză a valorilor. Ceea ce deosebeşte şi opune cele două tabere nu sunt diferenţele de niveluri de cultură (există atât analfabeţi, cît şi elite intelectuale în ambele tabere), nu vârstele medii (deşi, într-o măsură, conflictul se manifestă şi ca un conflict între generaţii), ci conflictul valorilor. Simplificând, opinez că în principal este un conflict între valorile conexate cu naţionalismul şi valorile conexate cu globalismul promovat de marele capital mondial.

O tabără s-a constituit, în principal, din cei care au votat pentru PSD şi ALDE în cadrul ultimelor alegeri parlamentare. Aceşti oameni au fost atraşi de programul de guvernare care promovează un naţionalism-moderat, prin măsuri care vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor şi susţinerea capitalului autohton, vitregit, până acum, în comparaţie cu marele capital trans-naţional. Membrii acestei tabere sunt, de regulă, oameni mai în vârstă, care au contribuit prin munca lor la construirea României moderne (1945-1989). Sunt oameni pentru care "patria", "economia naţională (fabrici, uzine etc.)", "identitatea de român", "suveranitatea şi independenţa", "tradiţia", "etosul popular", "stabilitatea şi liniştea" constituie, încă, repere valorice. Prin opţiunile şi comportamentul lor, ei manifestă şi un fel de conservatorism. În această tabără se includ, în afară de activişti ai partidelor respective, pensionari, salariaţi, sindicalişti şi unii întreprinzători autohtoni.

Tabăra cealaltă, a protestatarilor care contestă guvernul Grindeanu, este alcătuită, de regulă, din "oamenii noi", mai tineri, instruiţi şi educaţi prin Şcoala şi mass-media de după 1989, oameni care nu sunt interesaţi de valorile naţionalismului,  valori pe care le consideră "comuniste", "ceauşiste". Ubi bene, ibi patria. Valorile lor fundamentale sunt altele: un job bun, salariu ca în Occident, autoturism, circulaţie liberă etc. Orizontul lor este european şi global. Cultura şi limbajul lor, morala şi comportamentul sunt corcite, cosmopolite. Sunt oameni cu un individualism pragmatic, ei reproşează ţării de baştină că nu le oferă condiţii pentru a munci şi trăi cum ar vrea sufletele lor, problema "Ce oferi tu ţării tale?" pentru ei nu există.  Reflexivitatea şi dimensiunea critică a conştiinţei  nu sunt dezvoltate ("omul unidimensional" despre care scria Marcuse). Ei devorează informaţii, dar nu caută sensuri. În schimb, inventivitatea şi adaptabilitatea sunt însuşiri pregnante, care îi transformă în "roboţi joviali", performanţi în a umfla cu profit conturile patronilor. Această tabără este susţinută de marile firme care au acaparat economia României şi care-şi văd ameninţate interesele prin prevederile programului guvernului Grindeanu. Există informaţii că aceşti protestatari sunt susţinuţi prin reducerea programului zilnic de lucru, prin alimente, articole de îmbrăcăminte şi chiar cazare. Steven Van Groningen, bossul băncii Raiffeisen, a fost văzut printre cei care protestează împotriva guvernului. Caracterul ordonat al protestelor a sute de mii de oameni, comparabil cu al trupelor militare, resping caracterul spontan al protestelor şi permit ipoteza unui centru de comandă, eventual din partea unor instituții ale statului, controlate de marele capital mondial.

Bineînţeles, analiza mea a încercat să surprindă câteva aspecte esenţiale. În realitate, fenomenele sunt mai complexe. De exemplu, în fiecare tabără sunt şi "rătăciţi" sau oameni care participă prin solidaritate de familie, ori de breaslă, nu neapărat prin concepţii clare.

O încercare de concluzionare în termenii raporturilor vechi-nou, regres-progres ar fi abuzivă. Aici vorbim de valori, de oameni. În domeniul tehnic, de exemplu, putem opta cu uşurinţă pentru o maşină mai performantă, trimiţând-o la topit pe cea veche. Când e vorba de oameni, nu avem voie să trecem cu şenilele noului peste valori care constituie piloni ai existenţei lor.