Andrei Pleșu - despre Legea 217/2015

          Dintre entitățile Sfintei Treimi Anticomuniste, mă gândesc la Gabriel Liiceanu (Cel-Fanatic), H.-R. Patapievici (Cel-Încrezut) și Andrei Pleșu, ultimul îmi apare, prin comparație cu ceilalți doi, ca fiind Cel-Simpatic. În deosebire de ceilalți doi, care sunt ”încremeniți” în contemplarea Ideilor lor fixe, sfătosul Pleșu este orientat mai mult către realitate, străduindu-se să-i surprindă nuanțele.

          Referitor la Legea 217/2015, ”care incriminează cultul persoanelor vinovate de legionarism, fascism, rasism, xenofobie, precum şi promovarea unor simboluri, concepţii, doctrine, aparţinînd aceluiaşi spectru ideologic”, Andrei Pleșu a scris un articol intitulat ”O dezbatere blocată”. Tâlcul titlului ne este dezvăluit în propoziția ”Din păcate însă, la noi şi aiurea, dezbaterea publică privind cei doi demoni ai veacului trecut (cel brun şi cel roşu) este blocată”.

          Autorul articolului ne sugerează intenția sa de a se plasa ”la mijlocul terenului”, adică ”în teritoriul argumentelor”. Prezint câteva argumente ale lui Andrei Pleșu.

1). Legea nu are ”rigoare juridică”, este mai degrabă o ”declarație politică”

”din punctul meu de vedere, sursa confuziilor se află în însuşi textul legii. E un text dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat într-un limbaj neinspirat, astfel încît tonul şi stilul documentului nu evocă sunetul justiţiei, ci pe acela al unei ”înfierări” tovărăşeşti. În felul acesta şi ceea ce e sustenabil în desfăşurarea lui (incriminarea rasismului, a xenofobiei, a intoleranţei etc) îşi pierde rigoarea juridică, pentru a adopta tonul unui soi de ”declaraţie politică”.

2). Nu trebuie acceptate ”vinovățiile 'paușale'”

”mă declar inapt să accept vinovăţii ”pauşale”. Nu cred că toţi aderenţii sau simpatizanţii legionari erau potenţial asasini şi nu cred într-un antisemitism ireductibil, dacă mă gîndesc la Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu etc. La fel, nu cred că toţi membri (sic!) partidului comunist, sau toţi ”adepţii” filosofiei marxist-leniniste (dl. Radu Florian, de exemplu, sau dl. Ion Ianoşi, sau unii scriitori care au plătit, cu talentul lor, preţul ”literaturii” omagiale, sau mulţi, mulţi alţii, angrenaţi, de voie de nevoie, în ”sistem”…) sunt neapărat vinovaţi de abuzurile regimului totalitar.”

3). Nu trebuie să mai trăim ”sub flagelul interdicției culturale”

”nu vreau să mai trăiesc o dată sub flagelul interdicţiei culturale, sub care am crescut in anii regimului trecut. Nu vreau să fiu suspect nici dacă citesc Sartre, nici dacă citesc Ezra Pound, Céline, sau Heidegger, nici dacă admir talentul lui Cioran, mintea lui Noica, graţia atotştiutoare a lui Mircea Vulcănescu. Nu am nevoie să ader la biografia lor, la opţiunile discutabile ale vieţii lor publice, pentru a mă lăsa sedus de prestaţia lor intelectuală şi, da, pentru a-i omagia fără rezerve şi în orice fel, pentru rolul pe care l-au dobîndit, pe merit, în cultura ţării şi a veacului.”

4). Legiferarea nu trebuie să desființeze libertăți care trebuie ”menajate”

”Dar chiar şi cînd le scrii [legile], e bine să te gîndeşti şi la libertăţile pe care le ai de menajat.”


Apreciez că intenția lui Andrei Pleșu de a se situa ”la mijlocul terenului”, adică în teritoriul argumentelor” s-a împlinit.