profesorul Radu Florian, un om pe care îl stimez

Navigând prin internet am găsit acest articol al domnului Alexandru Florian (fiul profesorului Radu Florian):  ”Radu Florian – o imagine controversata, un destin asumat” (articol apărut în Observator cultural, Nr. 741 din 26.09.2014).

            Cu acest prilej mi-am amintit că, într-un fel, viața mea s-a intersectat cu aceea a profesorului Radu Florian. Radu Florian nu mi-a fost profesor și nu l-am cunoscut decât ca autor al unor cărți ale sale, pe care le-am citit. În perioada tulbure a lui decembrie 1989, când forțele obscure lucrau pentru restaurația capitalismului în România, profesorul Radu Florian a avut o intervenție curajoasă la Televiziunea Română „Liberă”, în care își exprima opțiunea pentru stânga democratică și socialistă. Nu am reușit să găsesc, până acum, acel discurs al său, nici în format scris, nici în format video. Impresionat de discurs, i-am scris o scrisoare, în care îi comunicam frământările mele, împreună cu textele unor articole publicate de mine în presa locală. Mă simțeam ca un orfan și-l rugam să-mi fie ”părinte spiritual”. Domnia sa a avut amabilitatea să-mi răspundă. A crezut că eu am intenția de a-i propune textele mele pentru publicare, în realitate eu doream să mă ajute doar să-mi fac ordine, lumină în gânduri, în concepție. Mi-a oferit posibilitatea de a publica în revista pe care o conducea, dar n-am răspuns ofertei, pentru că autoexigența nu m-a lăsat. I-am urmărit scrierile (articole, cărți) publicate după 1989 și am aflat, apoi, cu multă tristețe de decesul său.

            Redau, mai jos, corespondența mea cu profesorul Radu Florian, împreună cu documentele scanate. Consider asta nu ca o manifestare orgolioasă a mea, ci un fel de omagiu adus profesorului Radu Florian. 

Scrisoare către profesorul Radu Florian

10.04.1991

DOMNULE PROFESOR RADU FLORIAN,

Nu mă cunoașteți.

Nădăjduiesc, însă, că mă veți ierta pentru îndrăzneala de a vă deranja prin această scrisoare insolită.

Și, pentru a nu pune prea mult la încercare răbdarea dumneavoastră, permiteți-mi să exprim, în chiar primele rînduri, mesajul principal al scrisorii mele: domnule profesor, am nevoie de dumneavoastră;  fiți, vă rog, părintele meu spiritual. Mă aflu într-un moment în care evoluția mea individuală cît și conjunctura social-istorică mă determină să simt această nevoie: de a fi în relație de comunicare cu un om competent profesional și integru din punct de vedere moral. Aș fi foarte mulțumit dacă mi-ați acorda privilegiul de a vă putea scrie și de a beneficia de răspunsurile dumneavoastră în legătură cu preocupările, frământările, neliniștile mele. Sunt conștient de faptul că asta presupune un efort în plus și un sacrificiu de timp din partea dumneavoastră, dar am, totuși, impertinenta speranță că mă veți adopta, că mă veți accepta ca discipol.

Dar cine sunt eu?

Mă numesc Valeriu Stănescu, locuiesc în Slobozia, județul Ialomița, am… 42 de ani, am absolvit facultatea de istorie-filosofie (specializarea filosofie-istorie), lucrez în învățământul gimnazial ca profesor de istorie. Sunt căsătorit (soția este contabil), avem 4 copii.

De ce mă adresez dumneavoastră?

Știam cîte ceva despre ființa dumneavoastră spirituală din lucrările Introducere în teoria marxistă a determinismului social, Procese sociale contemporane, Dialog cu secolul nostru. Cu sufletul la gură, ”v-am ținut pumnii”, cum se spune, cînd, în intervenția dumneavoastră televizată, de după izbucnirea revoluției din dec. '89 [cât de naiv eram atunci, crezând că Marea Păcăleală este revoluție!], ați încercat, curajos, să salvați ideile socialiste generoase din mocirla în care le-a aruncat ceaușismul. V-am urmărit, apoi, reflecțiile pertinente din „Alternative '90”. Încă de atunci doream să vă scriu, dar la un moment dat am constatat că nu mai erați în colectivul redacțional al acestei reviste pe care, presupun, ați fondat-o. Au apărut, în schimb, în urma dumneavoastră, niște accente ironice la adresa unora care „vor să reabiliteze marxismul și care vor găsi, poate, vreo 10 inși să-i aplaude” (N. Lotreanu). Relativ recent, am găsit în librărie nr.1/1990 al revistei „Societate și cultură. Noua alternativă” (alte numere nu au apărut aici, iar poșta nu face abonamente) unde am regăsit, în prezența numelui dvs., principialitate, discernământ critic, bună-credință. Într-o lume în care bântuie cameleonismul, arivismul, spiritul de turmă, pornirile instinctuale și altele de acest fel, revista al cărei redactor-șef sunteți îmi apare ca o oază de luciditate, echilibru și, de ce nu, bun-simț.

Domnule profesor, eu cred că în procesele sociale există o acumulare a răului, rău care, dacă nu i te opui la timp, ajunge să te domine tiranic. Constat că, în procesul transformărilor inaugurate în dec. '89 în țara noastră, se manifestă, deja, unele fenomene pe care le consider negative. De aceea, exprimarea opiniei față de aceste fenomene mi se pare a fi nu doar un drept, ci un act de responsabilitate, o datorie. Pasivismul este o formă de lașitate, am învățat asta din trecut. În măsura posibilităților mele modeste m-am străduit să iau atitudine (vă trimit, alăturate acestei scrisori, niște materiale pe care, cu dificultate, le-am publicat în presa locală;  cu dificultate, pentru că opiniile mele nu se încadrează în curentul ce se manifestă în această presă, dominată de oportuniști. Sunt foarte interesat să cunosc aprecierile dvs. asupra acestor opinii ale mele).

Domnule profesor, nu știu cum veți reacționa la mesajul meu; vă încredințez, însă, că el este expresia unei porniri sincere.

Oricum, vă mulțumesc pentru atenție.

Cu multă stimă,

Valeriu Stănescu  

Scrisoarea de la profesorul Radu Florian

București, 30-IV-91,

Stimate D-le Profesor,

Vă mulțumesc pentru scrisoarea Dumneavoastră și bunele cuvinte la adresa mea. Mă bucur nespus că oamenii de bine, care împărtășesc ideile unei stîngi democratice și socialiste autentice, continuă să fie prezenți în pofida împrejurărilor. Mă bucur cu atît mai mult că ei sunt și între profesorii de liceu.

Am citit unele din textele pe care mi le-ați trimis; le voi citi firește pe toate. Vă mărturisesc că mi-au plăcut. Dacă doriți puteți să elaborați un articol pentru revista Institutului, deși îmi este greu să vă spun cînd va apare, deoarece avem mari probleme materiale. Dacă treceți prin București vă rog să mă căutați.

Al Dumneavoastră,

R. Florian

P.S. Articolul pe care-l veți elabora, dacă veți dori, poate și trebuie să fie mai lung (8-10 pagini) și mai explicit, ideile prezentate și argumentate.

RF

Scrisoare către profesorul Radu Florian

Stimate Domnule profesor,

Scrisoarea Dumneavoastră mi-a prilejuit o mare bucurie. Vă mulțumesc pentru bunăvoința de a-mi răspunde. M-am temut că veți considera pueril apelul meu și că, în consecință, îl veți trece sub tăcere. M-am temut, de asemenea, că nu ați primit scrisoarea mea (v-am trimis-o, deschisă, printr-un nepot, student la Politehnică, dar care nu a reușit să v-o înmîneze personal; am procedat așa deoarece, cunoscînd violența cu care v-au atacat unii neisprăviți, de la tribună sau în presă, mi-am închipuit că o scrisoare de la un necunoscut vi s-ar părea suspectă, poate, ca o scrisoare-capcană).

Vă mulțumesc mult și pentru ofertele pe care, cu amabilitate, mi le-ați făcut. Și nouă (mie și soției mele) ne-ar face plăcere ca, atunci cînd veți dori să petreceți un timp în stațiunea Amara, împreună cu Doamna, să vă găzduim; ar fi două posibilități: să vă cazăm în apartamentul nostru, din Slobozia, într-un confort mai bun, dar să faceți naveta cu autobuzul (8 km) la stațiunea Amara, sau să locuiți într-o casă țărănească (o moștenire a soției de la părinți), în condiții mai modeste, dar chiar în Amara.

Domnule profesor, mi-ar face plăcere să-mi spuneți simplu, Valeriu, și fără pronume de politețe. Ar fi o adresare mai potrivită, mai firească.

Încă o dată, vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate.

Cu multă considerație,

Valeriu Stănescu

Documente scanate

prima scrisoare către profesorul Radu Florian

scrisoarea de la profesorul Radu Florian

a doua scrisoare către profesorul Radu Florian