Cândva am vrut să devin securist

De câteva zile evenimentul cel mai mediatizat este scandalul în legătură cu abuzurile interceptărilor telefonice. Un grup de senatori PNL, în frunte cu Sorin Roşca Stănescu, a cerut  să se înfiinţeze o comisie de anchetă privind posibila interceptare telefonică a judecătorului CEDO Corneliu Bîrsan. Sorin Roşca Stănescu i-a acuzat, în termeni duri, pe primul-ministru Victor Ponta şi pe pesedişti că se opun aflării adevărului. Victor Ponta, care în mod evident are aceiaşi stăpâni cu ai lui Traian Băsescu, pare să fi găsit pretextul pentru a rupe alianţa cu PNL din cadrul USL: el a cerut excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din USL, ca o condiţie a menţinerii alianţei.

Agitaţia asta m-a făcut să mă gândesc la condiţia celor care lucrează în serviciile secrete.

În acest context, mi-am amintit că am vrut, cândva, să devin securist. După absolvirea liceului şi satisfacerea serviciului militar, pe la 19-20 ani, lucram ca funcţionar la serviciul „Aprovizionare” al unei întreprinderi de construcţii-montaje. Într-o zi m-a căutat un subofiţer de miliţie, propunându-mi să devin miliţian. I-am spus că nu vreau şi că, dacă mi s-ar propune, aş fi de acord să devin securist. Era vremea în care eram influenţat de cărţile şi de filmele în  care securiştii erau eroii pozitivi angajaţi în lupta cu spionii, cu duşmanii ţării. Ulterior am aflat câte ceva despre privilegiile securiştilor şi chiar despre aroganţa unora dintre ei. Într-adevăr, puterea corupe. Cam în aceeaşi perioadă, am fost duşi să participăm la o adunare în care urma să vorbească Nicolae Ceauşescu. Mi-am luat şi aparatul de fotografiat, Smena, cu intenţia să fac poze cu prietenii din întreprinderea în care lucram. M-am trezit înconjurat de vreo 3 tineri care vroiau să-mi ia aparatul, motivând că intenţionez „să-l acostez pe Tovarăşu’ ”. Eu tot întrebam, ca prostul, „Care tovarăşu’ ?”, iar ei îmi răspundeau invaribil: „Pe Tovarăşu’”. Nu pricepeam că „Tovarăşu’” era Nicolae Ceauşescu. Tare antipatici mi-au fost băieţandrii aceia îngâmfaţi ! M-am simţit nedreptăţit, căci nici prin gând nu-mi trecea să-i fac vreun rău lui Nicolae Ceauşescu. Îmi închipui ce-or fi simţit cei care au suferit incomparabil mai mult decât mine, în raporturile lor cu securiştii.

Imaginea mea despre Securitate s-a întunecat după Marea Păcăleală din decembrie 1989, când am aflat, din mass-media, că vârful Securităţii, în frunte cu Iulian Vlad, a trădat nu numai pe Ceauşeşti, ci şi regimul politic pe care trebuiau să-l apere.  

N-am o impresia bună nici despre instituţia care a ocupat locul fostei Securităţi, SRI. Am o impresie chiar mai rea decât despre fosta Securitate. Securitatea şi-a făcut datoria faţă de patrie şi faţă de popor, cel puţin până în momentul trădării de la vârf. Să mă ierte Dumnezeu, am sentimentul că serviciile secrete actuale nu mai lucrează în slujba poporului, ci sunt sub comandă externă. Cum aş putea să cred altfel, când constat că de peste 20 de ani aceste servicii secrete nu fac nimic pentru a împiedica exproprierea românilor de propria lor ţară, nu fac nimic pentru a împiedica transformarea României în colonie, în schimb sunt foarte activi în a-i spiona pe cetăţenii acestei ţări care se opun distrugerii ţării ?  

Cunosc cel puţin patru foşti elevi ai mei care acum lucrează în servicii secrete. Pe vreo doi i-am pregătit la logică şi psihologie pentru nu ştiu ce teste urmau să susţină. Toţi sunt oameni de calitate. Îmi place să cred că şi ei au consideraţie pentru mine. Cu unii dintre ei m-am întâlnit şi după ce au fost admişi în serviciile respective. Niciodată nu am deschis vreo discuţie politică, pentru că nu mi s-a părut moral să-i implic într-o astfel de discuţie. O singură dată, unul dintre ei mi-a dat un sfat, anume să întrerup legăturile cu cei care intenţionau să creeze un nou partid comunist. Am mai scris despre acel episod (petrecut cu mulţi ani în urmă) undeva, nu mai ştiu unde (poate în acest blog, poate în forumul Ion Nanu). Ţin minte că fusesem la un congres al unui partid socialist, unde s-a hotărât schimbarea denumirii partidului în partid comunist. M-a surprins că ştia acele amănunte din viaţa mea. I-am mulţumit pentru grija pe care mi-o purta, dar i-am spus că nu pot renunţa la convingerile mele.

De câţiva ani nu-i mai văd pe foştii mei elevi prin Slobozia. Cred că există o „politică” de transferare a celor care lucrează în serviciile secrete, pentru a nu fi cunoscuţi de cetăţeni ca fiind lucrători în serviciile secrete şi pentru a nu fi legaţi afectiv de oamenii din localitatea în care lucrează. M-am mai întâlnit, totuşi, o dată cu unul dintre ei, un băiat foarte respectuos şi comunicativ, dar, deşi am trecut unul pe lângă celălalt la distanţă de 2 metri, s-a prefăcut că nu mă vede.

Înţeleg că am devenit un pericol pentru securitatea statului şi că este compromiţător pentru un fost elev, devenit lucrător într-un serviciu secret, să aibă contact cu mine. De ce sunt un pericol ? Pentru că-mi iubesc Ţara şi pentru că mă doare hăcuirea ei din interese străine poporului meu ? Pentru că mă revoltă nedreptatea, genocidul la care este supus poporul meu ? Pentru că spun că nu poate fi democratic un regim în care sunt falsificate voturile în Parlament şi călcată în picioare voinţa majorităţii electoratului, exprimată prin referendum ?

Ori de câte ori vorbesc la telefon cu domnul Gheorghiţă Zbăganu aud  în aparat nişte ecouri. Nu ştiu de unde am aflat că asta  înseamnă că este interceptată convorbirea telefonică. Mi s-a întâmplat şi la ultima convorbire cu o colegă. Probabil că ne sunt monitorizate şi emailurile, şi discuţiile din Facebook.

N-am nimic de ascuns, cum se spune: „Ce mi-e în guşă, şi-n căpuşă”. Spionaţi-ne, fraţilor. Dar nu uitaţi, dincolo de salariile mari, de avantajele materiale şi de altă natură, mai este ceva: Legea Morală. Şi nu uitaţi nici îndemnul lui Bărnuţiu: „Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi !”

Cât de proşti putem fi ?

Traian Băsescu şi-a scos tupeul la plimbare prin ţară. Există românaşi care-l primesc cu pâine şi sare, cu mâna întinsă, se fotografiază cu el. Sunt conştient că unii dintre ei au interese comune cu ale lui, dar ceilalţi ? Cum trebuie să fii pentru a-l confunda pe Traian Băsescu cu Salvatorul Patriei ?

Antenele lui Dan Voiculescu (şi nu numai ele) năduşesc făcând propagandă promonarhistă. „Principesa moştenitoare”, în numele aşa-zisei „Case Regale a României”, împarte onoruri unor personalităţi. Sorin Oprescu, Margareta Pîslaru, Marina Voica ş.a. se înclină în faţa „Principesei”. Cum trebuie să fii pentru a nu vedea că „alteţele” astea au venit în România cu pofta de a-şi trage averi imense, într-o ţară în care tot mai mulţi oameni trăiesc într-o situaţie nedemnă de un om ? Cum trebuie să fii ca să speri că „monarhia salvează România” ?

Victor Ponta şi ai lui, după ce au jucat în campania electorală rolul de „luptători cu Traian Băsescu şi regimul lui trădător de ţară”,  continuă programul de expropriere a românilor de propria lor ţară.

Oare cât de proşti putem fi ? M-am inclus în persoana verbului. 

Am primit prin email: Povestea unei strălucite lovituri de stat sovietice celebrată anual în România ca „revoluţie”

I). Textul emailului

II). Câteva comentarii

I). Textul emailului

POVESTEA UNEI STRĂLUCITE LOVITURI DE STAT SOVIETICE CELEBRATĂ ANUAL

ÎN ROMÂNIA CA "REVOLUŢIE"

1 - Historic background:

După vizita din  China  lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu a început o campanie susţinută de "îndepărtare" de patria mumă U.R.S.S.. O schimbare de politică nu era de loc uşoară, având în vedere că marea majoritate a generalilor de securitate şi armată făcuseră "studii" în U.R.S.S. şi vorbeau curent limba rusă.

Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul socialist...

Noua politica a fost însă foarte persistentă şi în anii 1980, toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali "tovarăşului şi tovarăşei".

Economia "socialistă" nu mergea însă de loc şi atunci a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc...

La un moment dat, Marin Ceauşescu i-a sugerat "tovarăşului" că ar fi bine să vândă sisteme de armament moderne sovietice unor părţi interesate ca Statele Unite, de exemplu. Problema principală era că RSR nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic, iar pentru cel existent în dotare aveau restricţii de înstrăinare.

Excelenta carte a lui Liviu Vălenaş "Fabrica de spioni" relatează pe larg dificultăţile unei tentative de vânzare a unui tanc T72 aflat în dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat şi au fost terminate cu succes pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol şi sol-aer, pe care Nicolae Ceauşescu le-a cumpărat de la bunul său prieten Muammar Gaddafi şi care ne-au fost livrate pe coasta de Est în schimbul a câtorva zeci de milioane de dolari depuşi de C.I.A. într-un cont cifrat la o bancă elveţiană.

Ghinionul lui Ceauşescu a fost că ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele său Marin Ceauşescu, ajuns consilier la Ambasada RSR din Austria , într-un meeting secret cu şeful nostru de staţie C.I.A. din Viena în vara anului 1987. Atunci a fost pecetluită soarta familiei Ceauşescu şi a început proiectul de lovitură de stat care nu a avut nimic în comun cu mişcările populare anti-comuniste din Europa Orientală şi Centrală în anul 1989.

Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov. Una din principalele acuzaţii la simulacrul penibil de proces judiciar al soţilor Ceauşescu din 23-25 Decembrie 1989 a fost că au vândut sisteme avansate de armament Statelor Unite, care i-a plătit prin intermediul unei bânci elveţiene. Guvernul american a încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în momentul în care echipa GRU-Spetsnaz care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în subsolul ambasadei tocmai părăsea clădirea...

Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A început cu reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generaţia lui Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania în 1936 , devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica din Bucureşti unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit din închisoare în 1964), precum şi a "generaţiei tinere" a lui Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.

Problema esenţiala a lui Gorbaciov era că "fosilele" nu aveau acces la generaţia curenta de comandanţi ai securităţii şi armatei, care erau loiali familiei Ceauşescu. Pe de altă parte, "bascularea" securităţii şi armatei de partea guvernului sovietic era absolut esenţială, întrucât în RSR nu exista nici o societate civilă sau culturală naţională, totul fiind distrus de dictatura absolută şi tembelismul naţional tradiţional.

Phase I - Operaţia "Troika"

La sfârşitul lui Iulie 1989 a fost înfiinţat un comandament central la Kishinev (fost Chişinău) şi au fot selectaţi aproape 15000 de ofiţeri şi subofiţeri aparţinând la trei servicii diferite:

1 - Komitet Gosudarstvenoy Bezopasnasti (K.G.B.) - Committee for State Security - Comitetul pentru Securitatea de Stat,

2 - Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) - Main Intelligence Directorate of the General Staff - Directiunea Generala de Informatii a Marelui Stat Major,

3 - Voyska Spetsialnogo Naznacheniya (Spetsnaz) - Force for Special Purposes  - Forţa Militară pentru Scopuri Speciale, unităţi subordonate fie la G.R.U., fie la K.G.B în 1989, iar actualmente subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti Rossiyskoy Federatsii) - Federal Security Service of theRussian Federation - Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse.

Au fost formate circa 5000 de echipe de către trei ofiţeri sau subofiţeri reprezentând cele trei servicii, iar fiecare echipă a fost dotată cu un autoturism (marea majoritate Lada) special prevăzute cu compartimente pentru ascunderea armamentului, muniţiei şi a explozivelor.

Participanţii au luat la Chişinău lecţii speciale de limba română şi geografia Românieicu o durată de trei luni, în diverse cazarme ale oraşului.

Începând cu a doua jumătate a lunii Octombrie 1989, echipele Troika au fot introduse ca "turişti" în România , în ritmul de circa 150 maşini pe zi. Au fost trimise în majoritatea judeţelor, dar destinaţiile prioritare au fost Timişoara şi Bucureşti.

Timişoara a fot aleasă ca o buna candidată pentru "demonstraţii populare anti-Ceauşescu", datorită apropierii relative de Europa de Vest şi datorită prezentei unui vechi "prieten" al G.R.U., pastorul protestant Tokes.

Am citit câteva rapoarte trimise de un căpitan KGB, care fusese recrutat mai înainte şi lucra pentru noi ca agent dublu.

El descrie în detaliu acţiunile din Calea Girocului şi de la reşedinţa lui Tokes. La un moment dat în seara zilei de 16 Decembrie 1989, colonelul KGB care era comandant operativ al "operaţiei Tokes" a cerut să se facă "numărul", adică identificarea tuturor protestatarilor din jurul locuinţei lui Tokes. "Şi ne-am alarmat, fiindcă noi (echipele Troika) eram peste 80% din participanţi. Noroc că a doua zi a venit ordinul să ne deplasăm laBucureşti..."

Acţiunea importantă era acum la Bucureşti unde 2 generali sovietici şi un număr de ofiţeri superiori KGB or GRU care toţi vorbeau "moldovineşte" au dus tratative timp de aproape două săptămâni cu diverşi generali români de securitate şi armată pentru a asigura "bascularea" ...

Echipa sovietică de negociatori era în contact radio quasi-permanent cu comandamentul operaţiei Troika din Chişinău. Ei au prezentat ultima propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care promitea în mod solemn că nici un salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat, şi că toţi aceşti salariaţi vor fi promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător...

Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii şi armatei la 20 Decembrie 1989.

Singura excepţie a fost un general de armată care era ministru adjunct; el a refuzat şi a fost imediat "sinucis" de "negociatori". Generalii care acceptaseră propunerea lui Gorbaciov au cerut apoi lui Ceauşescu să organizeze faimoasa "adunare populara" din 22 Decembrie 1989.

Mi s-a părut deosebit de interesant faptul că toate aceste negocieri cu conducătorii securităţii şi armatei au fost purtate exclusiv de către militarii sovietici care nu au implicat, evident din motive de securitate, echipa de spioni civili destinaţi fazei următoare, operaţia "Flanela".

E foarte probabil că marea majoritate a securiştilor care au executat lovitura de stat sovietcă nu au ştiut cine sunt noii conducători politici ai României până când i-au văzut pe "flanelişti" defilând pe ecranele televizoarelor...

Phase II - Operaţia "Flanela"

Ziua de 22 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţa pentru trei agenţi operativi CIA care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la Bucureşti. Erau îmbrăcaţi "româneşte" şi au ajuns devreme în Piaţa Palatului, aşa că au asistat la toate fazele faimosului meeting.

Au văzut cum s-a construit "dreptunghiul" şi "razele", care erau o procedură standard la toate meetingurile publice a lui Ceauşescu. "Dreptunghiul" era constituit din circa 200 de securişti masaţi sub balconul de la care urma să vorbească Ceauşescu. De la "dreptunghi" plecau "razele" constituite din câte doi (uneori trei) securişti umăr la umăr, mergând spre exterior. Între aceste "raze" erau apoi plasate grupurile de muncitori şi alţi membri de partid aduşi cu autobuzele.

Această descriere tehnica e probabil plictisitoare, dar veţi vedea că este foarte importantă pentru meetingul din 22 Decembrie 1989.

Când Ceauşescu a ajuns la punctul în care a făcut o pauză, securitatea a pus la difuzoare o înregistrare a unor rafale de mitralieră. Am văzut filmul meetingului şi văd şi acum privirea speriată a lui Ceauşescu care nu înţelegea ce se întâmplă. Emil Bobu intră pe balcon în spatele lui şi-i spune: " E SECU !". În momentul acela Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de partea sovieticilor şi că partida era pierdută.

Acesta este momentul în care nişte "tineri curajoşi" au început să alerge prin mulţime strigând: "Jos Ceauşescu! Jos cu dictatorul".

Oamenii noştri de la Ambasada Americană au remarcat imediat ca aceşti "tineri curajoşi" nu alergau de la periferia masei de oameni către centru. Ei alergau întotdeuna dinspre "dreptunghi" spre periferie, şi ALERGAU NUMAI PRIN "RAZELE" DE SECURIŞTI, unde evident se simţeau în siguranţă. Era clar că erau toţi securişti...

Cronologia evenimentelor din 22 Decembrie 1989 este in general cunoscuta, aşa că n-am să insist asupra ei...

Vreau însă să relatez un eveniment amuzant, raportat de un informator din Tulcea. La 21 Decembrie 1989 Petre Roman era în Delta Dunării la vânătoare de mistreţi. Începand de la 10 dimineaţa toţi cei care lucrau la comitetul judeţean de partid din Tulcea au fotmobilizaşi să-l găsească pe Petre Roman pe care-l caută la telefon cu insistenţă "cineva" de la Bucureşti. L-au găsit în fine în jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă:

- "Da, tovarăşu!

- "BĂI PETRICĂ, FLANELA E MÂINE!"

- "Am înţeles, tovarăşu!"...

După care "Petrică" se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea "revoluţia" fără el...

A doua zi după masă a început defilarea la televizor a "flaneliştilor", tovarăşi cu pulovere şi flanele, dar fără sacouri sau costume de haine, care a durat mai bine de două săptămâni.

Securitatea lor personala era asigurată de echipele Troika care s-au ocupat de asemenea de organizarea fazei următoare a loviturii de stat...

Phase III - "Teroriştii"

De îndată ce căderea lui Ceauşescu a devenit cunoscută, o mulţime de oameni de buna credinţă, informaţi asupra evenimentelor din celelalte ţări din Europa de Est, au crezut că totul s-a schimbat şi că au devenit peste noapte "LIBERI".

Aceasta era o problemă majoră pentru securitatea care trecuse de partea sovieticilor cu condiţia de a-şi menţine puterea intactă.

Ei trebuiau să arate "prostimii" că nu s-a schimbat nimic şi că FRICA, nu libertatea este baza noii "societăţi".

S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika, faza denumită "Teroriştii" care a început chiar în seara de 22 Decembrie 1989.

Unităţile USLA au început să joace prin rotaţie rolul de "terorişti" şi de "anti-terorişti".Aceiaşi militari de securitate erau o noapte "terorişti" şi noaptea următoare "anti-terorişti".

Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori morţii erau transportaţi de la o strada la alta, ca să se propage teroare în toate cartierele.

Dacă fazele anterioare, Troika şi Flanela, au fost executate ireproşabil, faza Teroriştii nu a dat în totalitate efectele scontate. O mulţime de oameni de bună credinţă credeau că sunt într-adevăr liberi şi se comportau ca atare, înfiinţând sau reînfiinţând vechi partide şi organizaţii politice.

În plus direcţia afacerilor religioase din securitate era complet blocată pentru un motiv foarte simplu:

aşa-zisul "Patriarh al Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist cum îi strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se spune că avea grad de general de securitate, a crezut cu adevărat că a sosit momentul să dea socoteală pentru toate crimele comise de conducerea securistă a bisericii române în ultimii 41 de ani, şi s-a retras la o mânăstire, refuzând să mai "conducă" Biserica Ortodoxă.

În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de ţară din Oltenia care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de la Târgul Jiu unde Gheorghiu-Dej era de asemenea internat. Preotul Marina fusese condamnat pentru complicitate cu o bandă de hoţi de cai.

Îmediat după "hirotonisire" Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice din România . Toţi episcopii Greco-Catolici au fost arestaţi, condamnaţi şi au murit în închisoare ca adevăraţi martiri ai credinţei. Mii de preoţi Greco-Catolici de toate vârstele au fost de asemnea arestaţi şi condamnaţi la 15-20 de ani de închisoare.

Am cunoscut în închisoare în perioada 1959-1964 câteva zeci de preoţi Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru aceşti preoţi adevăraţi, martiri ai credinţei care îşi continuau vocaţia de preoţi în condiţiile de exterminare din închisoare. Un exemplu: părintele Crişan, văr al excelentului profesor de matematici Iacob Crişan care mi-a fost profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab din Bucureşti. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!

Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România , incluzând peste 2500 de biserici şi alte clădiri au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, "condusă" de Justinian Marina.

Faptul că securitatea comunistă controla conducerea Bisericii Ortodoxe nu însemna că preoţii şi monahii trecuseră în serviciul Satanei. În primăvara anului 1958, Justinian Marina a ordonat tuturor preoţilor şi monahilor Bisericii Ortodoxe să semnezeangajamente cu organele securităţii locale că vor informa asupra oricăror fapte sau intenţii de a acţiona împotriva guvernului comunist, MĂRTURISITE ÎN TAINASPOVEDANIEI.

Spre cinstea lor veşnică, mii de preoţi ortodocşi AU REFUZAT să semneze aceste angajamente cu Satana...Ei au fost toţi arestaţi şi condamnaţi între 10 şi 20 de ani de închisoare.

Am întâlnit sute de preoţi ortodocşi între 1959-1964. Numai în lagărul Grădina de la Piatra Frecăţei în Balta Brăilei erau 3 "brigăzi" de preoţi (150 de persoane).

"Cum să trădez eu sfânta taină a spovedaniei? Înseamnă că nu mai sunt preot!" îmi spunea cu lacrimi în ochi un preot bătrân, trecut de 75 de ani, care a şi murit câteva luni mai târziu...Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe aceşti martiri ai credinţei şi ai neamului românesc, care au împărtăşit soarta miilor de preoţi Greco-Catolici şi Romano-Catolici...

Mai târziu, când Ceauşescu a început construcţiile faraonice, sute de biserici au fost dărâmate fără ca conducerea securistă a Bisericii Ortodoxe Române să protesteze în nici un fel...

Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Române şi motivul pentru care Teoctist-Anticrist credea că a sosit ora judecăţii până în prima săptămână a lunii Aprilie 1990, când securitatea l-a convins în fine că nimic nu s-a schimbat şi i-a promis solemn că va putea să păstreze toate proprietăţile furate de la Biserica Greco-Catolică.

ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI, spre deosebire de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina  ,  Bulgaria  ,  Serbia  , Croaţia şi  Slovenia  .

În perioada Ianuarie-Aprilie 1990 toţi salariaţii Ministerului de Interne şi ai Ministerului Forţelor Armate au fost avansaţi în grad şi salariile li s-au mărit în mod corespunzător.

De exemplu, şeful tribunalului militar al sectorului 2 Bucuresti care în 1959 era căpitanul Prună Liviu şi care ajunsese în 1989 general-maior, a fost avansat direct general-colonel şi numit de Iliescu şef al Justiţiei Militare din România "post-revoluţionară". Faptul că el condamnase în August 1959 la 225 ani închisoare pe cei 12 membri ai organizaţiei Frontul Eliberării Naţionale de la Liceul Matei Basarab a fost desigur ceva minor comparat cu cele câteva zeci de condamnări la moarte pe care le-a "pronunţat" în perioada 1958-1959.

Între timp "turiştii" din operaţia Troika s-au întors progresiv acasă în U.R.S.S., până în Mai 1990, dar situaţia politică în România continua să fie critică, cu toate eforturile securităţii de a "cultiva" frica şi teroarea.

Phase IV - "Mineriada"

Astfel "conducerea post-revoluţionară" a hotărât să organizeze o variantă română a"revoluţiei culturale" a lui Mao-Tze-Dong şi a mobilizat importante resurse financiare şi umane care au asigurat "succesul strălucit" al MINERIADEI din Iunie 1990.

Au dezlănţuit sălbăticia fără precedent a lumpen-proletariatului împotriva "duşmanilor poporului". Mii de oameni au fost bătuţi şi maltrataţi, sute de oameni au murit sau au fost schilodiţi pe viaţă.

Scopul era unul singur şi anume să impună frica şi teroarea fără de care securitatea nu putea funcţiona.

Şi au avut un succes deplin care a asigurat rolul dominant al securităţii până în ziua de astăzi.

"Tovarăşi minieri, vă mulţumesc!" dixit criminalul Iliescu.

Ştiaţi că efectivele forţelor de securitate în România (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi alte câteva mai mici), au crescut cu peste 10% între 1989 şi 2010? Au crescut foarte mult şi capacităţile tehnologice ale securităţii care în 2011 înregistrează "TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE" şi filmează toate întâlnirile "suspecte".

Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE, PROFESIONALE , CULTURALE şi POLITICE sunt controlate de oamenii securităţii "post-revoluţionare". Ei încurajează corupţia şi furtul la toate nivelele, pentru că toţi cei care fac un ban trebuie să-şi dea obolul la securitate.

Comparaţi situaţia securităţii în România cu fosta Cehoslovacie unde securiştii au fostlinşaţi pe stradă în 1989 adresele lor fiind publicate la toate oficiile de poştă. Sau cu Germania de Est, unde li s-a interzis securiştilor să intre în clădirile unde lucrau. Sau cu Bulgaria unde TOŢI salariaţii securităţii, de la ministru până la gardian, au fostDEMIŞI ÎNTR-O SINGURĂ ZI (24 DE  ORE  ).

QUO VADIS ROMÂNIA ?
Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences) Preşedinte al Frontului Eliberării Naţionale în 1956-1959 "Bandit Contrarevolutionar", deţinut politic între 1959 şi 1964 Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în 1970 Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco, 1976-1984 Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank în San Francisco, 1984-2004

II). Câteva comentarii

1). Cum am ajuns în posesia acestui text ?

          În 23 aprilie 2013 am primit, în pagina mea de Facebook, următorul mesaj de la Joli Martin: „Hai noroc Valere,te rog trimite-mi E-mailul pentru noutati,voi fii recunoscator .!” Şi mi-a dat adresa de email.
          Nu ştiu cine este domnul Joli Martin, dar m-am gândit că un „prieten” în plus în lista mea din Facebook nu strică. Şi i-am răspuns printr-un mesaj: „Hai noroc Joli !” şi i-am dat adresa mea de email.
         Azi am primit, prin email, textul pe care l-am pus mai sus.

2). Cine este autorul textului ?

La sfârşitul emailului stă scris:

„Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences) Preşedinte al Frontului Eliberării Naţionale în 1956-1959 "Bandit Contrarevolutionar", deţinut politic între 1959 şi 1964 Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în 1970 Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco, 1976-1984 Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank în San Francisco, 1984-2004”

3). Despre conţinutul textului primit prin email

          Trăim într-o lume relativă, în care bine şi răul, adevărul şi falsul etc. sunt „amestecate”, în proporţii diferite. Nu pot separa eu adevărul de fals. Dar nişte opinii personale pot exprima.

a). Împotriva cui este autorul textului ?

- Împotriva U.R.S.S. şi a politicii ei de control al ţărilor din sistemul socialist. 

De exemplu:

„Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul socialist...”

„Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov.”

- Împotriva socialismului. 

De exemplu: „Economia "socialistă" nu mergea însă de loc şi atunci a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc...

- Împotriva regimului Ceauşescu. 

De exemplu: “toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali "tovarăşului şi tovarăşei".

- Împotriva conducerii armatei şi a securităţii RSS, pe care încearcă să le compromită in corpore. 

De exemplu:

„ultima propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care promitea în mod solemn că nici un salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat, şi că toţi aceşti salariaţi vor fi promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător... Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii şi armatei la 20 Decembrie 1989.”

“Când Ceauşescu a ajuns la punctul în care a făcut o pauză, securitatea a pus la difuzoare o înregistrare a unor rafale de mitralieră. Am văzut filmul meetingului şi văd şi acum privirea speriată a lui Ceauşescu care nu înţelegea ce se întâmplă. Emil Bobu intră pe balcon în spatele lui şi-i spune: " E SECU !". În momentul acela Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de partea sovieticilor şi că partida era pierdută.”

Notă:
Nu era Emil Bobu şi nu i-a spus lui N. Ceauşescu "E secu", ci "Vino în sediu !". Toţi fugiseră, ca şobolanii, la adăpost, dar Nicolae Ceauşescu a rămas la microfon. 

Ăla chiar a fost un om curajos. A fost o vreme când mă îndoiam de poveştile despre "tinereţea revoluţionară" a lui, dar din decembrie 1989 încoace le cred. Comparaţi comportamentul lui Nicolae Ceauşescu din decembrie 1989 cu acela al lui G. W. Bush când a aflat despre atacurile teroriste asupra Turnurilor Gemene. Ziceai că l-a hipnotizat un şarpe ! "Cel mai puternic om de pe planetă" ! Mă întreb cum s-ar comporta alde Gorbaciov, Bush şi alţii ca ei în faţa unui "tribunal" precum cel de la Târgovişte, ştiind că nu mai sunt apăraţi de forţe uriaşe !?

“Unităţile USLA au început să joace prin rotaţie rolul de "terorişti" şi de "anti-terorişti".Aceiaşi militari de securitate erau o noapte "terorişti" şi noaptea următoare "anti-terorişti".

Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori morţii erau transportaţi de la o strada la alta, ca să se propage teroare în toate cartierele.

- Împotriva serviciilor secrete ale României post-decembriste:

"Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE, PROFESIONALE , CULTURALE şi POLITICE sunt controlate de oamenii securităţii "post-revoluţionare". Ei încurajează corupţia şi furtul la toate nivelele, pentru că toţi cei care fac un ban trebuie să-şi dea obolul la securitate."

- Împotriva celor implicaţi în evenimentele din dec. 1989 şi prezentaţi ca fiind gorbaciovişti. 

De exemplu:

“Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A început cu reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generaţia lui Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania în 1936 , devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica din Bucureşti unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit din închisoare în 1964), precum şi a "generaţiei tinere" a lui Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.”

“La 21 Decembrie 1989 Petre Roman era în Delta Dunării la vânătoare de mistreţi. Începand de la 10 dimineaţa toţi cei care lucrau la comitetul judeţean de partid din Tulcea au fotmobilizaşi să-l găsească pe Petre Roman pe care-l caută la telefon cu insistenţă "cineva" de la Bucureşti. L-au găsit în fine în jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă:

- "Da, tovarăşu!

- "BĂI PETRICĂ, FLANELA E MÂINE!"

- "Am înţeles, tovarăşu!"...”

După care "Petrică" se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea "revoluţia" fără el...

"Tovarăşi minieri, vă mulţumesc!" dixit criminalul Iliescu.

- Împotriva conducerii Bisericii Ortodoxe Române:

„aşa-zisul "Patriarh al Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist cum îi strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se spune că avea grad de general de securitate”

“În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de ţară din Oltenia care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de la Târgul Jiu unde Gheorghiu-Dej era de asemenea internat. Preotul Marina fusese condamnat pentru complicitate cu o bandă de hoţi de cai. Îmediat după "hirotonisire" Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice din România.”

"crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Române"

b). Cu cine “ţine” autorul textului ?

- Ţine cu SUA. 

De exemplu:

“Guvernul american a încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în momentul în care echipa GRU-Spetsnaz care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în subsolul ambasadei tocmai părăsea clădirea...”

„Băieţii buni” au avut doar un rol de spectatori în Marea Păcăleală, nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le pute: „Ziua de 22 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţa pentru trei agenţi operativi CIA care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la Bucureşti. Erau îmbrăcaţi "româneşte" şi au ajuns devreme în Piaţa Palatului, aşa că au asistat la toate fazele faimosului meeting.”

Autorul se identifică cu “băieţii buni” din SUA: “Oamenii noştri de la Ambasada Americană”

- Ţine cu Biserica Greco-Catolică:

 Am cunoscut în închisoare în perioada 1959-1964 câteva zeci de preoţi Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru aceşti preoţi adevăraţi, martiri ai credinţei care îşi continuau vocaţia de preoţi în condiţiile de exterminare din închisoare.

„Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România , incluzând peste 2500 de biserici şi alte clădiri au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, "condusă" de Justinian Marina.”

„ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI”

4). Două fraze de încheiere:

1). Filip Teodorescu dixit (1989): România va colcăi de spioni timp de multe decenii de aici încolo.

2). Sper că, împotriva manipulării diabolice, a „spălării creierilor”, au mai rămas oameni cu dragoste de această ţară şi de acest popor, în  toate instituţiile (în armată, în serviciile secrete, în Biserica Ortodoxă etc.), în „masele populare”. Dacă nu, atunci merităm să pierim din istorie, ca nişte nevolnici.

Creştinism şi comunism

          

          N-am intenţia să realizez şi-mi lipsesc resursele necesare, în acest moment, pentru un studiu aprofundat pe tema „creştinism – comunism”.

          Mă limitez la a aminti că în doctrina lui Iisus există idei compatibile cu ideile comuniste. De exemplu: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie” (Matei, 19, 22).

          Creştinismul este o religie a sărmanilor, a nedreptăţiţilor, şi poate crea crispări îmbuibaţilor: „Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei, 19, 24-25).

          Cel mai mult îmi place mesajul iubirii de oameni, prin care Iisus a venit să „plinească legea”.

          O deosebire fundamentală între „comunismul” creştin şi cel marxist este modul cum este concepută înfăptuirea dreptăţii. În doctrina lui Iisus dreptatea se va împlini în cer. În proiectul lui Marx dreptatea trebuie înfăptuită aici, prin transformarea revoluţionară a societăţii.

          Farisei sunt şi în zilele noastre: sunt îmbogăţiţii din jefuirea ţării, din sărăcirea noastră, sunt politicienii mincinoşi, preocupaţi exclusiv de interesele lor personale şi de interesele de mafie. Mai tot timpul calcă pe cadavre, când şi când joacă rolul de credincioşi, de creştini.

         Aici un exemplu de om faţă de care am stimă, un om care-şi riscă şi viaţa pentru crearea unui partid comunist în România şi pentru cauza comunismului, în general. 

Hegel, "Viaţa lui Iisus"

I). Texte din Viaţa lui Iisus

II). Comentarii

I). Texte din Viaţa lui Iisus

Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Scrieri teologice de tinereţe, I, Viaţa lui Iisus,

Traducere, note şi comentarii de Alexandru Boboc,

Bucureşti, Editura Paideia, 1994, pp. 22-31

 „Să nu credeţi că am venit cumva să predic netemeinicia legilor; nu am venit să desfiinţez obligativitatea acestora, ci pentru a le perfecţiona, pentru a insufla spirit acestui schelet mort. Cerul şi pământul pot să piară cu totul, nu însă şi cerinţele legilor morale, nu şi datoria de a ne supune lor; căci cel ce se absolvă el însuşi şi îi absolvă şi pe alţii de îndatorirea de a le urma, acela nu este demn de a purta numele de cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu; cel care însă le îndeplineşte el însuşi, şi îi învaţă şi pe alţii să le respecte, acela se va bucura de consideraţie în Împărăţia cerurilor.
Dar ceea ce adaug eu pentru a completa sistemul legilor în ansamblu nu este altceva decât condiţia capitală, anume să nu vă mulţumiţi, asemeni fariseilor şi învăţaţilor poporului vostru, cu observarea şi păstrarea literei legii, ce nu poate constitui decât obiectul tribunalelor umane, ci să acţionaţi în spiritul legii din respect pentru datorie.
Ca să vă explic prin câteva exemple alese din tabla voastră de legi, v-aş spune: vă este cunoscută ca o veche poruncă următoarea: nu trebuie să ucizi – cel ce ucide, acela trebuie adus în faţa tribunalului – eu vă spun însă că nu moartea altcuiva constituie tocmai ceea ce e vrednic de pedeapsă la o crimă; căci cel ce se mânie pe nedrept pe fratele său, acela într-adevăr nu va putea fi pedepsit de nici un tribunal omenesc; dar după spiritul legii el este la fel de vinovat ca şi un criminal”.

„Vi s-a poruncit să aduceţi unele ofrande, la timpul cuvenit. Atunci când vă apropiaţi de altar şi vă amintiţi că aţi ofensat un om, nemulţumindu-l din această cauză, lăsaţi darul vostru în faţa altarului şi mergeţi să daţi mâna fratelui vostru spre împăcare; abia atunci vă veţi apropia de altar într-un chip plăcut lui Dumnezeu.”

„De asemenea, una dintre poruncile voastre spune: „Să nu comiţi adulterul” – eu vă spun însă că nu fapta reală pur şi simplu constituie o greşeală, ci, în genere, râvnirea dovedeşte că inima e deja impură. Oricare ar fi înclinaţia, fie ea cea mai naturală, cea mai agreabilă, înfrângeţi-o cu forţa, înăbuşiţi-o chiar înainte de a fi fost antrenaţi de ea dincolo de limitele justiţiei şi înainte ca prin aceasta ea să vă fi subminat principiile şi să le fi corupt; aceasta chiar dacă, satisfăcându-vă pofta, nu este lezată deloc litera legii.”

„Mai departe, există încă o lege veche: „să nu juri strâmb”; - în general însă, dacă vă respectaţi pe voi înşivă, orice asigurare, orice promisiune însoţită de un simplu „da” sau „nu”, trebuie să fie la fel de onestă, la fel de sacră şi inviolabilă, ca şi un jurământ depus în numele Divinităţii; căci acel „da” sau „nu” al vostru trebuie acordat numai cu convingerea că veţi acţiona pentru eternitate.”

„Există şi o lege civilă, care sună astfel: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” – dar voi să nu faceţi din această formulă judiciară o măsură a vieţii voastre particulare atunci când e vorba de riposta la ofense sau de dovedirea de amabilităţi. Fiţi indiferenţi faţă de posesia averii şi sacrificaţi sentimentelor nobile de blândeţe şi bunătate setea de răzbunare, ba chiar şi propriile voastre avantaje, fie ele adesea cu totul legitime.”

„Vi s-a impus de asemenea iubire faţă de prieteni şi de naţiunea voastră, fiindu-vă însă permisă ura faţă de duşmanii voştri şi faţă de străini; eu vă spun însă dimpotrivă: respectaţi până şi în duşmanii voştri umanitatea, chiar de nu-i puteţi iubi; celor ce vă blestemă, doriţi-le binele; faceţi bine celor ce vă urăsc, puneţi o vorbă bună pentru cei ce vă defăimează faţă de alţii şi care caută prin alţii să vă facă nefericiţi; numai astfel veţi deveni fii adevăraţi ai Tatălui ceresc, asemănători Preabunului Dumnezeu, care îşi aruncă lumina solară asupra binelui şi răului, care le hărăzeşte ploaia sa şi celor oneşti şi celor nedrepţi. Căci dacă iubiţi tot numai pe cei ce vă iubesc, dacă faceţi bine binefăcătorilor voştri sau dacă daţi cu împrumut, ca să vă fie returnată aceeaşi valoare, atunci voi ce merite mai aveţi ? Este aci un sentiment natural, care nu este tăgăduit nici de cei răi; cu aceasta însă voi nu aţi făcut încă nimic pentru datorie. Sfinţenia să fie ţelul vostru, aşa cum sfântă este Divinitatea.”

„Milostenia şi caritatea sunt virtuţi demne de recomandat, dar dacă ele nu sunt exersate în spiritul virtuţii, ca şi comandamentele menţionate mai sus, ci numai pentru ca lumea să te vadă practicându-le, atunci ele sunt lipsite de orice merit; aşadar dacă vreţi să daţi de pomană, atunci nu o faceţi trâmbiţând aceasta în stradă şi de la înălţimea amvonului sau prin ziare, cum o fac ipocriţii, pentru a fi ridicaţi în slăvi de oameni; faceți-o în ascuns, aşa încât mâna stângă să nu ştie ce dă dreapta. Răsplata voastră, dacă aveţi nevoie de reprezentarea unei recompense, este gândul tainic că aţi acţionat bine şi că oricât de puţin ar cunoaşte lumea autorul, efectul acţiunii voastre, fie şi în mic, - cum ar fi ajutorul pe care l-aţi adus în împrejurările unei nefericiri, consolarea pe care aţi oferit-o în cazul unei mizerii, - este, totuşi, pe plan etern bogat în consecinţe binefăcătoare.”

„Atunci când vă rugaţi, vedeţi să nu se petreacă câtuşi de puţin în maniera ipocriţilor, care în biserici stau în genunchi, iar pe stradă îşi împreună mâinile, ori îşi supără vecinul cu cântecele lor; şi aceasta pentru a fi văzuţi de oameni; evident, ruga lor este cu totul nerodnică. Ruga voastră însă, fie ea sub cerul liber sau în camera voastră, să fie o înălţare a cugetului vostru deasupra scopurilor mărunte, pe care şi le propun adesea oamenii, precum şi deasupra poftelor ce îi mână încolo şi încoace; ea trebuie să se împlinească prin gândul la Cel Sfânt, gând care să vă amintească de legea gravată în inima voastră şi să vă umple de consideraţie pentru ea, cea care rămâne inviolabilă în faţa oricărei vrăji a poftelor. Nu puneţi esenţa rugăciunii într-un mare număr de cuvinte, asemeni celor superstiţioşi, care îşi închipuie că dobândesc astfel favoarea lui Dumnezeu sau că ar putea avea vreo putere asupra Lui şi a planului înţelepciunii Sale eterne. Să nu vă asemănaţi lor în aceasta! Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă chiar mai înainte ca să cereţi voi de la El: astfel, nevoi ale naturii, dorinţe pornite din pofte, nu pot să constituie un obiect al rugăciunii voastre; căci cum aţi putea şti voi dacă satisfacerea acestora este scop al planului moral al Prea-Sfântului ? Spiritul rugăciunii voastre să fie astfel încât, însufleţiţi de gândul vostru către Divinitate, el să vă facă să luaţi în faţa acesteia hotărârea fermă de a vă consacra întreaga comportare în viaţă numai virtuţii.

Acest spirit al rugăciunii s-ar putea exprima cumva în cuvinte astfel: Părinte al oamenilor, Cel căruia toate cerurile îi sunt supuse, Tu, Cel Unic, fii imaginea [idealul – Al Boboc] ce pluteşte în faţa ochilor noştri şi de care noi să ne dăm silinţa să ne apropiem; fie ca într-o zi să vină împărăţia Ta, în care toate fiinţele raţionale să facă din lege singura regulă a acţiunilor lor. Acestei idei îi vor fi subordonate, puţin câte puţin, toate înclinaţiile, chiar şi strigătele naturii! Având sentimentul imperfecţiunii noastre, în raport cu sfânta Ta voinţă, cum am putea noi oare să ne arogăm rolul de judecători severi sau chiar vindicativi ai fraţilor noştri ? Mai bine să lucrăm doar asupra noastră înşine astfel încât să ne facem inima mai bună, să înnobilăm mobilurile acţiunilor noastre şi să purificăm din ce în ce mai mult sentimentele noastre de orice rău, pentru a deveni mai asemănători Ţie, a cărui sfinţenie şi mântuire sunt infinite.”

„Sunteţi în posesia unui semn de recunoaştere a progreselor voastre în perfecţionarea morală; acesta este progresul vostru în iubirea de frate şi în înclinaţia către iertare. Nu adunaţi comori pe acest pământ, pe care nici nu aţi putea vreodată să le consideraţi a fi întru totul bunul vostru propriu, nici aur şi argint sau frumuseţe, abilitate – care sunt expuse vremelniciei, schimbării împrejurărilor, chiar ruginirii şi distrugerii de către insecte, ori pericolului de a fi furate; nu de acest fel trebuie să fie comorile ce umplu sufletele voastre. Adunaţi în voi înşivă o comoară neperisabilă, o bogăţie de moralitate; numai una ca aceasta aţi putea-o numi, în sensul deplin al cuvântului, proprietatea voastră, întrucât ţine de sinele vostru cel mai intim, şi constrângerile exercitate de natură, sau voinţa rea a oamenilor, şi nici chiar moartea, nu au nici o putere asupra ei. Aşa cum ochiul serveşte corpului ca să-i dea lumină, şi, dacă e sănătos, îl conduce în toate împlinirile sale, iar dacă este defectuos, corpul este greşit îndrumat în tot ceea ce face, la fel şi dacă lumina sufletului, raţiunea, este eclipsată, de unde ar mai putea vreun instinct sau vreo înclinaţie să-şi primească adevărata ei îndreptare ?”

„Aşa cum nu pot fi serviţi doi stăpâni cu acelaşi zel, la fel şi servirea lui Dumnezeu şi a Raţiunii este de neîmpăcat cu servirea simţurilor; căci una dintre cele două o exclude pe cealaltă sau între ele se naşte o funestă şi neputincioasă şovăire. De aceea, vă sfătuiesc să vă smulgeţi din eterna grijă pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, - nevoi ce constituie aproape întreaga sferă a eforturilor celei mai mari părţi dintre oameni, şi care, după importanţa ce li se acordă, par a constitui menirea, scopul ultim al existenţei lor. Nu există oare în sufletul uman şi o nevoie mai sublimă decât cea privind mâncarea şi îmbrăcămintea ? Priviţi doar păsările fără de grijă ale cerului: ele nici nu seamănă, nici nu recoltează şi nu adună în hambare, căci Stăpânul naturii s-a îngrijit de hrana lor. Nu este oare menirea voastră mai înaltă decât a acestora şi trebuie oare ca voi să fiţi condamnaţi de natură să vă încordați toate forţele nobile ale sufletului numai pentru a satisface nevoile stomacului ? Voi consacraţi atâta trudă gătelii şi înfrumuseţării înfăţişării ce v-a conferit-o natura – dar poate oare vanitatea voastră, cu toată risipa de socoteli şi de griji pe care vi le faceţi, să adauge staturii voastre măcar un ţol ?! Luaţi seama, de asemenea, la florile câmpului, care înfloresc azi atât de minunat şi care mâine se vor transforma în fân; a putut oare Solomon, cu toată splendoarea lui, să imite frumuseţea liberă a naturii ? Mi dezbăraţi-vă, deci, un pic de grijile neliniştitoare pentru hrană şi îmbrăcăminte; ţelul suprem al eforturilor voastre să-l constituie Împărăţia lui Dumnezeu şi moralitatea, căci doar astfel veţi deveni demni de a fi cetăţeni ai acestei Împărăţii ! – restul vi se va acorda atunci de la sine.”

„Să nu fiţi severi în judecăţile voastre asupra altora; căci tocmai măsura de care vă folosiţi în aprecierea lor vi se va aplica şi vouă, iar aceasta s-ar putea să nu fie totdeauna în avantajul vostru; de ce vedeţi cu atâta satisfacţie aşchia cât de mică în ochiul altuia, şi n-o observaţi pe cea mult mai mare din ai voştri ? Şi pentru ce îi mai şi spuneţi: Opreşte-te, amice, şi lasă-mă să-ţi scot aşchia din ochi – dar în acelaşi timp, în ai voştri rămâne cea mult mai mare ! Făţarnicule, scoate-o mai întâi pe aceasta, şi apoi gândeşte-te să vindeci pe altul; acţionează mai întâi asupra ta însuţi, înainte de a vrea să acţionezi asupra altuia ! Cum poate un orb să arate drumul unui alt orb ? Nu vor cădea amândoi în groapă ? Sau altfel spus, poate dascălul să-şi facă elevul mai abil decât este el însuşi ? Dacă însă vreţi să-i îndreptaţi pe alţii, atunci nu vă orientaţi atenţia în mod imprudent asupra oricui, fără deosebire, nu aruncaţi ceea ce este sacru (inelele) câinelui, nici perlele porcilor, căci aceştia doar le vor călca în picioare şi se vor întoarce împotriva voastră şi vă vor zdrobi. Apropiaţi-vă oamenii cu rugăminţi, şi adesea ei vă vor urma; căutaţi din ce parte v-aţi putea apropia de ei, şi cu siguranţă că veţi găsi, bateți încetişor în poartă şi veţi fi primiţi”.

„Maxima după care acţionaţi să rezulte din ceea ce veţi dori să aibă valabilitate ca lege generală atât printre oameni cât şi pentru voi înşivă – aceasta este legea fundamentală a moralităţii, conţinutul oricăror legislaţii şi al Cărţilor sfinte ale tuturor popoarelor. Intraţi în Templul virtuţii prin această poartă a Dreptăţii; e adevărat, această poartă este strâmtă, calea către ea e plină de primejdii, iar însoţitorii voştri vor fi puţin numeroşi; în schimb palatul viciului şi al pierzaniei, a cărui poartă este largă şi a cărui cale este netedă, va fi cu atât mai mult căutat. Luaţi aminte la calea pe care mergeţi, îndeosebi la falşii învăţători, la cei care cu aerul blajin al unui miel caută să se apropie de voi, ascunzându-şi poftele de lupi feroce. Aveţi un indiciu sigur prin care le puteţi percepe uşor prefăcătoria, anume să-i judecaţi după faptele lor – căci nu se pot culege struguri din mărăcini şi nici smochine din ciulini ! Pomul bun poartă fructe bune, iar cel rău – doar fructe rele, ceea ce înseamnă că nu este pom bun cel care poartă fructe rele, nici pom rău cel care dă roade bune. Îi veţi recunoaşte astfel numai după fructele lor.”

„Din comoara unei inimi bune izvorăşte binele, din abundenţa unei inimi rele izvorăşte răul. Nu vă lăsaţi înşelaţi de vorbele cucerniciei. Căci nu fiecare dintre cei ce-L invocă pe Dumnezeu, care Îi aduc rugi şi ofrande, este membru al Împărăţiei Sale, ci numai cel ce face voia Sa, ceea ce i se anunţă omului în legea raţiunii sale. Mulţi vor fi cei care, în eternitate, în faţa Judecătorului lumii vor spune: Doamne, Doamne, atunci când făceam miracole, când izgoneam spiritele rele şi când săvârşeam alte lucruri mari, oare nu ne-am folosit de numele Tău, nu Te-am preamărit tocmai datorită operelor Tale ? Atunci El le va răspunde: Ce importă miracolele voastre, proorocirile voastre, ori marile fapte, dacă de aceasta ar fi vorba ? Dumnezeu nu vă recunoaşte ca fiind ai Săi – voi nu sunteţi cetăţeni ai Împărăţiei Sale, anume voi făcători de miracole, profeţi, voi autori de fapte mari ! Făcându-le, aţi făcut răul, moralitatea e singura măsură a satisfacţiei lui Dumnezeu ! Pe fiecare dintre cei care au ascultat aceste principii, făcând ca să fie ale sale, îl asemăn cu un om înţelept care şi-a construit casa pe o stâncă; atunci când a venit o furtună, când torenţii s-au năpustit zgomotos asupra ei, iar vânturile suflând s-au izbit tot de acea casă, ea nu a căzut însă, întrucât a fost întemeiată pe rocă; tot la fel, şi pe cel care, cu toate că auzit de această învăţătură, nu a urmat-o, îl asemăn cu un smintit care şi-a construit casa pe nisip, astfel încât, atunci când vine furtuna, ea se izbeşte de această casă, care se prăvăleşte cu zgomot; căci ea a avut un fundament cu totul şubred”.

Această alocuţiune a făcut o puternică impresie asupra ascultătorilor; căci Iisus vorbea cu energie şi insistenţă, iar chestiunile în discuţie erau dintre cele ce constituiau interesul suprem pentru omenire.

II). Comentarii

Al Boboc, op. cit., p.1o6:

          Fragmentul cel mai semnificativ [din „Viaţa lui Iisus” - n.m.,VS], sub aspect teoretico-filosofic, de o impresionantă densitate ideatică:

„Rațiunea pură, nesupusă vreunei îngrădiri, este Divinitatea însăși. Planul lumii în genere a fost ordonat după Rațiune; căci numai rațiunea este aceea care îl învață pe om să/și cunoască menirea și țelul absolut al vieții sale”.

Termenul „Rațiune” și sintagma „Rațiune pură” par a aduce în prim plan fie spiritul „luminilor” (şi, în genere, aşezarea de tip clasic a valorilor adevărului, binelui şi frumosului, în funcţie de o instanţă superioară, un fel de panaceu, mediu şi remediu universal), fie ideea critică a lui Kant (în forma în care funcţionează ca „raţiune pură practică”, adică îndreptar, criteriu al comportamentului şi al definirii sensului şi rolului omului în univers).

Este însă de precizat că Hegel foloseşte sintagma „Raţiune pură” în contextul unei filosofii moderne a religiei şi, în ciuda echivalării cu „Divinitatea însăşi”, cu funcţie de instituire în ordinea existenţei şi cunoaşterii, nu se circumscrie nici panteismului (şi cu atât mai puţin deismului), nici concepţiei cunoscută ca „religie raţională”, iar, după Kant, „credinţă raţională” („în limitele simplei raţiuni”), funcţionând prin valoarea ei morală.

Hegel nu reproduce forma textului biblic, ci caută o altă formă, prin care să-i dezvăluie înţelesul pentru un alt context (al „Raţiunii pure” – criteriu de ordonare a lumii, după un plan, şi de cunoaştere de către om a sensului vieţii sale).

1 Mai: de la lupta de clasă, la picnicul cu mici şi bere

          Am găsit într-un articol mai vechi din www.dw.de câteva constatări cu privire la semnificaţia zilei de 1 Mai în conştiinţa socială, constatări care mi se par, în mare, corecte.

1. „Ziua de 1 Mai este de ani buni în România o simplă mini-vacanţă. Chiar dacă revendicările sociale au dobîndit uneori note acute, ele nu mai sînt asociate, ideologic, cu 1 Mai”.

2. „Ideea unui conflict social între bogaţi şi săraci, între salariaţi şi patronate nu mai este cultivată în România nici măcar de partidele de stînga. Pentru politicienii inteligenţi ai stîngii – nu mai vorbesc de cei de dreapta- agitarea vechilor idei marxiste ar părea cel puţin indecentă. Cu puţine excepţii, sindicatele se arată, la rîndul lor, foarte moderate cu acest tip de limbaj şi evită generalizări de tip ideologic.”

3. „Este adevărat că mai există pe scena publică din România economişti de factură marxistă şi de şcoală veche, care continuă să interpreteze toate fenomenele economice ca pe o luptă între munca salariată şi capital. Ei nu mai vorbesc despre “proletariat”, întrucît cuvîntul este grav compromis şi acoperit de oprobiu. Ei nu mai vorbesc de asemenea nici de “lupta de clasă”, deoarece noţiunea evocă cea mai întunecată perioadă din istoria României moderne. “Lupta de clasă” a devenit de fapt sinonimă cu genocidul în întreaga Europă răsăriteană. Marxizanţii vorbesc, aşadar, cu precauţie conştientă sau instinctivă, dar, indiferent de subiect, ei apasă asupra aceluiaşi aspect: polarizarea socială.”

Comentarii

          Repet, constatarea că 1 Mai a fost golit de semnificaţia lui iniţială, de moment de conflict social relevant, şi încărcat cu festivism (în anul acesta, proximitatea Paştelui induce şi ea un sentiment de sărbătoare), cu un hedonism de joasă specie, al cărui corespondent "filozofic" este „Din viaţă te alegi cu ce bagi în gură şi cu ce tragi în p...”, este corectă, corespunde realităţii.

          Dar nu sunt de acord cu interpretările, explicaţiile care sunt date în articolul la care m-am referit.

1). „Chiar dacă revendicările sociale au dobîndit uneori note acute, ele nu mai sînt asociate, ideologic, cu 1 Mai, din cauza unei repudiate tradiţii comuniste.”

Repudierea tradiţiei comuniste, în măsura în care există, e mai mult din partea privilegiaţilor epocii de după dinamitarea sistemului ţărilor socialiste, iar când ea există şi în rândul păcăliţilor este mai mult efectul unei manipulări anticomuniste, decât rezultatul unei reflecţii serioase. Sondajele de opinie dovedesc „nostalgia” majorităţii cetăţenilor după „tradiţia comunistă”.

2). „Pentru politicienii inteligenţi ai stîngii – nu mai vorbesc de cei de dreapta - agitarea vechilor idei marxiste ar părea cel puţin indecentă.”

De acord, dacă inteligenţa despre care-i vorbirea este manifestată prin oportunism.

3). „În ciuda sărăciei relative există în România o stare de spirit mai curînd optimistă. Din anul 1999 şi pînă în prezent România a cunoscut o creştere economică continuă, o scădere spectaculoasă a şomajului şi a inflaţiei. Există aşadar o realitate psihologică care nu concordă cu resentimentul care stă la temelia contestaţiilor sociale radicale. Aflaţi în marea lor majoritatea într-o stare materială mai curînd precară românii evită totuşi conflictul social şi se feresc de capcana revendicărilor marxizante.”

Să fii „într-o stare materială mai curînd precară” şi să ai „o stare de spirit mai curînd optimistă” ar fi cel puţin ciudat. Situaţia reală nu-i asta. Constatarea că românii, în marea lor majoritate, sunt într-o „stare materială mai curând precară” este conform realităţii, dar afirmaţia despre „o stare de spirit mai curînd optimistă” este o minciună. Sondajele de opinie arată că, după 1989, majoritatea românilor spun că România se află pe un drum greşit şi că sunt pesimişti.

4). „Marxizanţii, atît de imprudent prizaţi în ţările Europei occidentale, au în România un iz de mucegai şi de gaz toxic.”

Iată modul de exprimare al unui ideolog de serviciu. Că marxismul şi marxiştii îi put acestui ideolog de serviciu este dovada că ideea luptei de clasă nu a pierit, că ea este prezentă în mintea adversarilor marxismului chiar prin aversiunea faţă de marxism, pentru că acesta şi-a permis să evidenţieze rolul luptei de clasă în istoria omenirii. Ideologii de servicii vor să ne inducă ideea că între lupi şi oi, între vulpi şi găini a fost şi va fi frăţietate, nu cum spun „mucegăiţii şi toxicii marxişti”, că ar fi o luptă de clasă.

În încheiere:

- recunosc, există o deplasare a percepţiei zilei de 1 Mai de la semnificaţia ei primară, de manifestare a luptei de clasă, la aceea de zi liberă, prilej de ospăţ la iarbă verde, cu mici şi cu bere;

- dar această deplasare s-a produs, în cazul multor oameni, nu din cauza respingerii teoriei luptei de clasă, ci parţial ca urmare a „spălării creierilor” tot mai multor cetăţeni ai capitalismului planetar, parţial din resemnare, din sentimentul că tot ce mai se poate face este salvarea individuală, fie şi sub forma unui hedonism de joasă specie. Eşecul ultimei încercări de solidarizare larg-socială, în timpul referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, a creat acest sentiment al ineficienţei solidarizării în lupta cu inamicul social şi al speranţei salvării pe cont propriu.