duminică, 15 iulie 2012

Vă rog să mă iertaţi, domnule Victor Ponta !


          În articolul meu „Profeţia lui Filip Teodorescu” îmi exprimam neîncrederea în Victor Ponta.

Scriam acolo:

„Recent, acest Hopa-Mitică din politica românească, Victor Ponta, a fost chemat la ordin de Marele Licurici. Ieri-seară l-am văzut la… B1 TV ! Un discurs rece, meschin-calculat, parcă tras la xerox după cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu ori al lui Cristian Diaconescu, în care ideea principală a fost că, atunci când va pune mâna pe maneta puterii în România, va executa  neabătut ordinele primite de la Marele Licurici, în chestiunea scutului antirachetă, a ratificării Tratatului Fiscal etc. Nici măcar nu mai era acid faţă de Băsescu. În cuvintele lui, pentru americani Băsescu este „un viitor fost om politic”, iar el, VP, este "un viitor om politic". Am înţeles: doar se va schimba prestatorul de servicii sexuale pentru Marele Licurici. Dacă vom supravieţui, vom fi călcaţi de copitele  acestui Ponta şi ale altor animale înfierate de Marele Licurici ani şi ani de aici încolo.”

          Evenimentele ulterioare, mai ales virulenţa atacurilor externe împotriva politicii de propăşire a României, promovată de Crin Antonescu şi Victor Ponta, m-au convins că am greşit faţă de Victor Ponta.
De aceea, consider că este moralmente necesar să-i cer iertare.

Vă rog să mă iertaţi, domnule Victor Ponta.

Şi nu uitaţi îndemnul lui Simion Bărnuţiu: Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Speranţa USL-istă a României


Reamintesc: eu interpretez, comentez evenimentele politice din perspectiva unui comunist. Cei care nu acceptă această perspectivă ar putea să-şi protejeze „nervii” evitând lectura articolelor mele.
„Regimul Băsescu” a adus la apogeu politica post-decembristă de expropriere a românilor de avuţia lor naţională, în avantajul marelui capital internaţional şi al unor indivizi fără scrupule din fauna pedelistă, politica de transformare a României în colonie.
Restructurarea Puterii politice în România, în detrimentul regimului Băsescu, nu-i o revoluţie, ci o reformă în cadrul aceluiaşi stat burghez (denumit eufemistic „stat de drept”) ai cărui guvernanţi reali nu sunt cei pe care-i alegem noi, ci împuterniciţii marelui capital bancar şi industrial internaţional (FMI ş.cl.).
Nu pot paria, dar sper că între regimul Băsescu (inclusiv PDL) şi USL-işti este o deosebire. Sper că USL încearcă să salveze ceea ce se mai poate salva din demnitatea naţională şi din interesul naţional, sper că ne va scoate din condiţia de colonie în care am ajuns. Va fi extrem de greu: toate forţele economice, politice, mediatice care au interesul ca România să rămână o colonie vor accepta regimul USL numai dacă acesta le va promova, în continuare, interesele, preferând regimul USL pentru că are de partea lui, în deosebire de regimul Băsescu, încrederea, speranţa majorităţii cetăţenilor acestei ţări.
Antonescu şi Ponta au de ales între alternativele:
- ascunderea aceleiași Mării sub altă pălărie (camuflarea aceluiaşi regim antipopular şi trădător de patrie sub alte lozinci politice). În această variantă, ei vor sfârşi politic prin a atrage asupra lor o imensă ură, precum Băsescu;
- realizarea unei politici în interesul cetăţenilor României, inclusiv în interesul capitalului românesc, nedreptăţit în comparaţie cu marele capital internaţional. În această alternativă dificultatea cea mai mare va consta în înţelepciunea, diplomaţia, viclenia prin care se va evita confruntarea (violentă) cu instituţiile europene şi trans-atlantice care reprezintă interesele marelui capital internaţional. Sârbii, în opinia mea un popor cu o coeziune mai puternică şi un sentiment de demnitate naţională mai accentuat decât au românii, au încercat varianta confruntării făţişe cu duşmanii, dar consecinţele au fost tragice pentru ei.
Dacă şi în măsura în care Antonescu şi Ponta vor reuşi să realizeze o astfel de politică, ei îşi vor înscrie numele la loc de cinste în istoria acestui popor. Amândoi au calităţi reale prin care ar putea deveni mari personalităţi politice. O confruntare între ei, mai ales în această etapă, în care balaurul băsesc-pedelist n-a fost învins, ar fi dezastruoasă şi pentru ei, şi pentru majoritatea poporului, care-şi pune speranţa în ei.
Antonescu funcţionează eficient, în parametri maximali, Ponta este puţin jenat de scandalul „plagiatului”. El trebuie să se elibereze de acest complex. „Plagiatul” este un termen vag, nu are precizia termenilor matematicii. Nu avem criterii infailibile pentru a decide care lucrare plagiază şi care nu. E ca şi în cazul termenului „chel”: nu ştim câte fire de păr trebuie să-i lipsească unui om ca să spunem că este chel. Chestiunea dacă doctoratul lui este ori nu umbrit de acuzaţia de plagiat este secundară pentru omul politic Ponta. Dacă ar fi în discuţie cariera de cărturar, de profesor universitar a lui Ponta, atunci acuzaţia de plagiat ar avea o greutate mult mai mare. Găselniţa aceasta, privind plagiatul lui Ponta, este comparabilă cu găselniţa lui Emil Constantinescu „Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu ?”, prin care E.C. a derutat opinia electoratului, căci în acel moment nu desemnarea  Patriarhului României era problema, ci alegerea Preşedintelui României.

duminică, 1 iulie 2012

Balaurul PDL-ist n-a murit !

          Am văzut transmisiuni televizate de la Convenţia Naţională a PDL. Sunt revoltat ! Ăştia n-au elementar bun-simţ. Dacă mai "guvernau" puţin, ar fi putut cânta veşnica pomenire a României. Dar au tupeul să se erijeze în patrioţi, imaculaţi !
          Unde eşti, Doamne ! Trimite-i lângă PNŢCD. Scapă-ne de balaurul ăsta !

duminică, 17 iunie 2012

Naţionalizarea (socializarea) principalelor mijloace de producţie sau popor fără ţară ?


Nu-ţi trebuie un coeficient de inteligenţă de supradotat pentru a constata că scopul principal al celor care au regizat Marea Păcăleală din 1989 a fost privatizarea mijloacelor de producţie, deci restaurarea capitalismului în fostele ţări socialiste, inclusiv în România. De vreo 22 de ani poporul român este manipulat prin minciuni despre valoarea socială şi "naturală" (=conform "naturii umane") a proprietăţii private. Cei care n-au fost îndobitociţi de povestea asta, poveste de felul celei despre "hainele cele noi ale împăratului", pot constata că în cei 22 de ani poporul român a fost expropriat de aproape toată avuţia lui, moştenită de la Mama Natură şi de la strămoşi, ori creată prin muncă în timpul regimului socialist. Acum profitorilor le curg balele după ultimele mari proprietăţi rămase românilor: obiective din domeniul energetic, resurse naturale.
În toată perioada de după Marea Păcăleală am fost umiliţi: mereu ni s-au pus, în mod explicit, condiţii crunte („Dacă vreţi în Uniunea Europeană, atunci ne daţi nouă cutare şi cutare întreprindere, cutare şi cutare avuţie”, „Dacă vreţi în NATO, atunci renunţaţi la independenţă şi suveranitate, la mijloacele de apărare naţionale”) sau condiţii sugerate („Dacă vreţi să mai existaţi ca stat, atunci supuneţi-vă necondiţionat, altfel veţi păţi şi voi ce au păţit sârbii”). Am fost precum „indienii” din perioada colonizării Americii: ni s-au oferit mărgele de tarabă şi ni s-au luat aurul, pământul, libertatea, demnitatea umană. Am ajuns o colonie, iar mâine am putea deveni un popor fără ţară.  
Bineînţeles, toate nenorocirile astea n-ar fi fost posibile fără colaboraţionismul Cozilor-de-Topor.
Aşa gândesc eu: dacă nu vrem să fim „în ţara noastră slugi” şi „cerșetori la noi acasă”, atunci trebuie să ne trezim din hipnoza indusă prin basmul proprietăţii private ca panaceu social şi să ne păstrăm, măcar, ceea ce ne-a rămas din avuţia naţională. Sunt comunist, dar am consideraţie pentru oricare personalitate care manifestă patriotism. De exemplu, am consideraţie pentru Crin Antonescu, pentru că a avut curajul să spună „Nu trebuie să ne temem să fim naţionalişti, aşa cum sunt naţionalişti germanii, francezii”. Prin asta, liderul liberal a redat partidului respectiv dreptul de a se numi Naţional. Am consideraţie pentru profesorul Dinu C. Giurescu, pentru eforturile sale de trezire a sentimentului patriotic al românilor.
Din aceeaşi perspectivă, am consideraţie faţă de comuniştii şi socialiştii care nu şi-au abandonat, ca atâţi oportunişti în 1989, principiile, opţiunile. Astfel de oameni sunt profesorul universitar Gheorghiţă Zbăganu (fratele curajosului şi regretatului comunist asasinat din motive politice), Florian Liviu, titularul blogului „Anticapitalism”, Radu Florin, profesor, Bogdan „Voroşilov”, titularul blogului „Jurnal Bogdan”. Îi puteţi vedea, într-un filmuleţ de pe YouTube, conversând în spaţiul PAS (Partidul Alianţa Socialistă) despre valoarea socială a naţionalizării principalelor mijloace de producție. 

Prima parte a filmului este aici .


A doua parte a filmului este aici .


A treia parte a filmului este aici .


joi, 7 iunie 2012

Irina Loghin: "Treziţi-vă, români !"

          Zapând, am găsit-o pe Irina Loghin cântând (la „Etno” ?) „Treziţi-vă, români !”  Este mesajul unei mari artiste către poporul său, pe care-l iubeşte.



„Sufletul mă doare 
    Când văd nepăsare 
       Şi românii suspinând. 
   Văd durere multă,
Sărăcie cruntă 
             Şi românii mei plângând.


[Refrenul] 


Treziţi-vă, români, 
         Că noi suntem stăpâni 
      Şi aici vom sta mereu. 
    Treziţi-vă, români, 
       Oameni frumoşi şi buni, 
              Speranţa e-n Dumnezeu.


Mulţi în sărăcie,
Alţii-n avuţie 
       Şi minciună peste tot. 
Cine stăpâneşte 
    Nu se mai gândește 
              La cei care nu mai pot. 


[Refrenul]


Suflete rănite, 
Zile necăjite 
     În viaţa românilor. 
           N-or să moară caii 
      Când visează câinii, 
         Ţara nu este a lor. 

                                              [Refrenul]

Videoclipul poate fi găsit şi aici.

          Am fost mirat constatând că mulţi dintre spectatori dansau cu voioşie în timp ce Irina Loghin cânta acest cântec cu mesaj trist.
         Ulterior m-am dumirit: pe scenă au apărut Silviu Prigoană, „viitorul Primar General”  al capitalei, şi Sulfina Barbu, „viitorul primar” al nu ştiu cărui sector al capitalei.
           Aşadar era o adunare electorală a pedeliştilor. Ăştia ar dansa şi dacă s-ar cânta veşnica pomenire a României.

sâmbătă, 26 mai 2012

Cum se prescurtează "domnul" ?

Pe când aşteptam să-mi vină rândul, în calitate de client într-un laborator foto, o doamnă m-a întrebat:

- Cum se prescurtează "domnul" ?
- Prin intervenţia doctorului Ciomu, i-am răspuns.
Doamna a râs. Am râs şi eu.

Deseori, când cineva îmi spune un "banc", îl întreb dacă a făcut vreodată un "banc" sau dacă ştie pe cineva care a creat un "banc". N-am aflat niciun autor de banc.

Oare gluma mea va circula ?

marți, 1 mai 2012

Urare de 1 Mai


          Cu prilejul Zilei Internaţionale a Muncii spun la mulţi ani tuturor celor care trăiesc din propria lor muncă, nu din exploatarea altor oameni.
          În opinia mea, comunismul exprimă cel mai bine interesele celor care trăiesc din propria lor muncă. De aceea, semnalez existenţa a două grupuri de dezbateri comuniste pe Facebook:

"Noi suntem comunişti români"

"Noi, COMUNISTII"