Un omuleț de o zi

 

Acesta este David Cristian, cel mai mic nepot, de la fiu, al nostru. 

L-a născut maică-sa, Ramona, în 27 februarie (2011), 27 februarie fiind și ziua ei de naștere ! Fotografia (realizată probabil cu un telefon) este din 28 februarie. Așadar, un omuleț de o zi se încumetă să ia viața în piept, privindu-ne curios.

Multă fericire, David, alături de cei care-ți vor fi dragi !

Tataia Valeriu

02.03.2011


Omulețul  la o lună și jumătate de la naștere.

Un nou blog, care promite a fi foarte interesant

Prietenilor mei, dar nu numai lor, le semnalez apariția relativ-recentă a unui nou blog, blogul domnului Nicolae Nicu. Articolele cuprind multe lucruri interesante și sunt scrise în mod curajos. De exemplu, ultimul articol, ”O fotografie ciudată...”, are ca punct de plecare o imagine inedită, cel puțin pentru mine, din momentul asasinării Ceaușeștilor.

Aniversare

                Azi împlinesc 62 de ani. M-a născut mama pe 14 februarie 1949 (după 1989 am aflat că e ziua darurilor și a iubirii, ziua Sfântului Valentin). Părinții mei mergeau către o nuntă, dar nașterea mea a devenit prioritatea numărul unu și s-au întors acasă. În copilăria mea, apropiații familiei îmi spuneau Nuntașul.

                Când eram (mai) tânăr și la trup curat scriam în jurnalul intim bilanțuri și proiecte. Acum nu mai scriu decât ceea ce mi se pare a fi cugetarea cea mai înțeleaptă a omenirii: dacă dragoste nu e, atunci nimic nu e.

                Din motive lesne de înțeles, ”petrecerea” s-a produs ieri. Au fost prezenți copiii (4), nepoții (doi băieți, o fată și încă un băiat… ”pe drum”), nora și doi gineri din trei. Și, bineînțeles, partenera mea de-o viață. Bucuria cea mai mare a fost că se țin de neamuri, că se iubesc și se respectă reciproc, că se ajută la nevoie. Vedeți fotografii la pagina ”Foto-video”. Dar… așa cum ”croitorul nu are haine”, ”pantofarul nu are pantofi”, tot așa, fotograful nu are poze.

                Din partea surorii mele celei mari, Aurora (Lolica), aflată în suferință, soră care mi-a fost și Moș Crăciun, și profesoară, și reazem în situație de depresie, am primit o scrisoare, unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit vreodată. Eu am plâns, citind-o, dintr-o emoție pozitivă; dv. faceți din lectura acestei scrisori un prilej pentru a depăna amintiri proprii, care v-au umplut viața de sens.

                ” Era în iarna anului 1949. Februarie, noapte, între 13 și 14. În casă e cald și bine. Multă curățenie. Poate că fuseseră sărbătorile de iarnă, iar mama noastră – o minunăție de mamă – iubea enorm curățenia… a casei… a patului… a trupului în frica lui D-zeu. Folosea adesea cuvântul ”curvă” (îmi permit să-l folosesc și eu, pentru că-l găsesc și în Sf. Scriptură). De aceea poate noi am urît curvia și fiindu-ne frică de ea am fost cam ”geloși” și posesivi. Biata mama nu făcea distincție între păcat și persoana căzută în păcat. Le ura pe ambele.

                Îmi amintesc perfect. Lampa, lumina, încăperea. Noi (eu, mamaia dinspre mama, Joița) stăteam în tihnă pe patul acoperit cu o cuvertură de lînă pe care o țesuse mamaia dinspre tata. De altfel, casa, mobila, multe și minunate lucruri manuale, cuverturi, broderii erau confecționate de această harnică bunică, care a murit în putere (62 ani) și care a silit, cu dragoste, să lase celor doi copii, avere. Și le-a lăsat: case, pămînt, lucruri; multe și minunate. De mică mă odihneam în aceste ”daruri”, simțeam în ele hărnicia și dragostea unei mame. Și ea m-a iubit pe mine; dorea să fiu preoteasă.

                În seara aceea de februarie mă odihneam pe cuvertura minunată țesută de ea. Aveam numai 9 ani dar eram fericită. Dragostea bunicii, materializată într-o cuvertură, mă încălzea ca o îmbrățișare a ei. Spărgeam alene semințele coapte pe plită. Eu, mamaia, Joița. Deodată auzim zgomote și voci în prăvălie. Intrase cineva. Cine o fi ? Părinții noștri erau plecați la Cioara, la un văr (bogătaș) al tatălui meu (Andrei), la nuntă. Auzim glasul mamei, al tatălui. Ne miram. Era prea devreme să se întoarcă. Mamaia poate ghicise, eu parcă nu. În cameră intră mama noastră frumoasă și gătită ca la nuntă. E nemulțumită. Primul lucru pe care-l vede sunt cojile de semințe care se așternuseră peste preșurile albe imaculate ca un covoraș. ”Ce-i dezastrul ăsta ?” se întreabă ea. Mamaia cînd evoca mai tîrziu noaptea aceea zicea ”ce-i sihastrul ăsta”. Era primul lucru pe care-l observa mama, obsedată de ordine și curățenie.

                Apoi a intrat în camera de mijloc. Noi am adunat semințele și ne-am dus în salon, o cameră mai îndepărtată. Măsură strategică ce mă privea pe mine. Am adormit fericită și neștiutoare. Cum să nu fii fericită cu o bunică așa de veselă și de bună, care ne spunea la culcare rugăciuni sau îmi povestea basme.

                Dimineață frumoasă de iarnă. Soarele strălucea. Nu mai știu nimic ce făcusem. Momentul de care-mi amintesc mă arată îmbrăcată în ușa de la prăvălie cu spatele spre drum, cu fața spre tejghea, unde tata cîntărea un ”bulgăre de aur”. Un superb copil blond și grăsun. Îmi amintesc că primul meu gînd de copil a fost: ”E mai frumos ca Lușică !” Lușică (alt frățior al meu) murise cu câteva luni în urmă. Orchestra de lăutari de la nuntă a venit și i-a cîntat ”Nuntașului”. Membrii orchestrei l-au numit Nuntașul pînă ce au murit. Mai ales Stere Țuculoi.

                Iar ”Nuntașul”, după botez ”Valeriu”, creștea! Semăna mai mult cu mama pe latura morală. Iubea frumosul. Cuminte. La școală învăța bine și era smerit, timid. Începe să-și facă prieteni. Iubea copiii de mic. Mai tîrziu avea o întreagă trupă. Numai ce auzeai la poartă semnale… ”Valy, Valeruș, Valerică”. Se jucau mai mult de-a armata. Mă mir că n-a ales cariera militară.

                Iubirea față de copii iese la iveală în relația cu copiii mei. Cine s-a jucat cel mai mult din tot neamul cu Răzvan și Florian ? –” 'CHIU VA' ”, ca să-l cităm pe bebelușul Răzvan.

                Ce să mai spun după căsătorie… Iubire totală față de soție, ce-i drept, cam posesivă. Iubire față de copii. Materialicește o duceau la fel de greu ca noi, dar niciodată nu l-am auzit să se plîngă pe tema aceasta. Voia ca Mioara să facă toți copiii. A semănat dragoste și acum culege dragoste. Casa plină de copii și de nepoți.

                Ce să mai spun de relația lui cu sora Aurora. O relație plină de ascultare, de bun simț, de respect și de dragoste cuminte, interiorizată, un frate pe care poți să te bazezi, un frate de caracter.

                Mulți ani trăiască, Valică, și iubirea ta, ce izvorăște chiar fără să ne dăm seama, din Domnul nostru Iisus Hristos. La el găsim iubirea deplină, complet dezinteresată și nespus de generoasă, jertfelnică. Această iubire să-ți aducă mîntuirea sufletului !”

                                                                                  Sora ta Lolica

Despre Nicolae Ceaușescu

 născut: 26 ianuarie 1918, Scornicești
ucis: 25 decembrie 1989, Târgoviște

 Opinia unui străin:

”Poporul Statelor Unite este onorat că are ca oaspete al nostru un mare conducător, al unei mari țări. Este de mare folos pentru mine, ca Președinte, să am prilejul de a mă consulta cu un conducător național și internațional de talia oaspetelui nostru de astăzi. Influența sa pe arena internațională ca lider al României este excepțională”.

Jimmy Carter

(din filmul  Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu)

Opinia unui român: 

”Nicolae Ceauşescu a acumulat o bogată cultură politică orală. A frecventat în anii de guvernare (mai ales în prima etapă) personaje publice de vârf ale lumii: şefi de state, de partide, sociologi şi politologi, ziarişti şi scriitori etc. În dialoguri cu aceştia a beneficiat de o uriaşă cantitate de informaţie intelectuală. În plus, i s-au insinuat maniere originale de abordare a ideilor şi ecuaţiilor sociale. Se vedea cum toate aceste câștiguri dospeau, puneau în mişcare motorul cerebral. Devenise aproape de nerecunoscut. Îl observasem atent şi înainte, prin plenarele UTC, unde dădea indicaţii organizaţiei de tineret. Fusese un om greoi în exprimare, cu idei ferme, dar expuse încâlcit. Eşafodajul argumentaţiei sale, pe fondul unei voinţe politice de neclintit, apărea insuficient de convingător şi mai ales de stimulativ. Acum se deschisese ideilor mari, înțelegea mesajele civilizaţiei, gândea curajos şi sistematic, se mişca înlăuntrul unei logici coerente".

Dumitru Popescu
(din  Jurnalul Național)

POST-SCRÍPTUM

28.01.2011

” D-le Valerius,

          Îmi scuzați insistența, vă pun din nou aceeași întrebare pe care v-am mai pus-o pe blogul meu: ce slăbiciuni ale lui Nicolae Ceaușescu v-au fost relevate de pelicula ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, altele față de cele pe care i le știați de mai-nainte?

          Nu pun această întrebare decât din curiozitate.”

Domnule Bogdan,

              

                Sunt convins că prăbușirea sistemului socialist-comunist, în plan mondial, face necesară reflecția critică asupra acelui sistem, asupra premiselor lui teoretice (marxiste etc.), în general, și asupra regimului ceaușist, în particular. Dar, sunt de asemenea convins că acum, în plină criză de sistem a capitalismului, nu asta ar trebui să fie prioritatea-priorităților noastre, ale celor care mai credem în comunism. De condamnarea comunismului se ocupă, cu asupra-de-măsură, dușmanii acestuia.

                Totuși nu pot să nu răspund întrebării dv.

                Dv. ați prezentat foarte bine, în blogul dv., unele trăsături negative ale lui Nicolae Ceaușescu, prin urmare n-are rost să insist și eu asupra lor.

                Iată câteva ”slăbiciuni” ale lui NC care pot fi constatate vizionând filmul ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”.

                1). NC era convins că el este omul providențial pentru națiunea română, că este omul care cunoaște perfect ce-i trebuie poporului român, fiind, deci, îndreptățit să ia decizii în numele acestui popor, el era convins că tot ce a făcut în cariera lui politică a fost exclusiv în binele poporului.

                Vedeți în film Timeline: 01:34:09

          ”Acum, când împlinesc 55 de ani și 40 de ani de activitate revoluționară, pot spune fără falșă modestie că mi-am făcut întotdeauna datoria ca un soldat credincios al partidului, că am slujit fără preget cauza socialismului, interesele vitale ale întregului nostru popor. (…) Sînt fiu credincios al poporului meu și-i știu durerea și vrerea. Dorința poporului este și a mea, să fie mai puternic, mai fericit, liber, stăpân pe al său destin, mai mândru, mai falnic în comunism”.

                2). Pofta lui maladivă de a da indicații, de a subordona realitatea față de ideile lui s-a concretizat și în crearea unui păienjeniș de consilii, comitete și comisii care au generat birocrație, formalism steril, paralizând creativitatea, spiritul de inițiativă, luarea deciziilor în economie.

                Vedeți în film Timeline: 01:13:23

          ”Avem în vedere ca în întreprinderile industriale, de transport și construcții, în întreprinderile agricole de stat și de mecanizare a agriculturii, precum și în institutele de proiectări și cercetării să se organizeze consilii și comisii pe domenii care vor funcționa pe lângă comitetele oamenilor muncii, sub îndrumarea, în același timp, a organizațiilor de partid din aceste unități. Astfel, se vor crea consilii de control muncitoresc, comisii pentru probleme de organizare a producției și a muncii, comisii pentru economii și buna gospodărire a unităților economice, comisii pentru mecanizarea și automatizarea producției, comisii pentru calitatea producției, iar la întreprinderile care au activități de comerț exterior, comisii pentru probleme de export-import. Și la întreprinderile care vor avea planuri de dezvoltare și de investiții, comisii pentru problemele dezvoltării și investițiilor. 

          Comitetele și consiliile oamenilor muncii, de comun acord cu organizațiile de partid, vor putea organiza, în măsura în care vor fi necesare, și alte comisii.”

                3). Filmul ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” cuprinde și o secvență care ne prezintă un NC veștejit spiritual, debitând stereotipuri verbale (”limba de lemn”), construcții ilogice (”Cu efectivele de animale de care dispunem putem să realizăm realizând greutăți la tăiere un plus de carne peste ceea ce este prevăzut”), dezacorduri gramaticale grosolane. NC ne apare ca un om suferind de un autism sui generis, ca fiind captiv al unui mecanism creat de el însuși și care-l izolează de realitate. Asistența, inclusiv soția lui, constă în oameni cu fețele împietrite, al căror gând comun este, foarte probabil, acela de a scăpa cât mai repede de supliciul de a asculta flașneta vorbitoare care gesticulează în mod ridicol.

                Vedeți în film Timeline: 02:15:40

                ”Am început noul cincinal cu rezultate pe ansamblu pozitive, deși trebuie să spunem deșchis că, dacă lucram mai bine, dacă acționam într-un spirit de mai mare răspundere, organizam și asiguram controlul și buna desfacere a întregii activități, puteam să avem rezultate mai bune în dezvoltarea noastră economică-socială.

                Este, deci, necesar ca anul acesta să facem totul ca prevederile planului să fie în întregime realizate, iar acolo unde dispunem de tot ce este necesar și avem asigurată desfacerea producției, mă refer îndeosebi la esport, să facem totul pentru depășirea producției.

                Este necesar să facem totul ca programele care le avem pentru agricultură în acest an, programul de autoaprovizionare, să fie în întregime realizate. Cu efectivele de animale de care dispunem putem să realizăm realizând greutăți la tăiere un plus de carne peste ceea ce este prevăzut.

                Trebuie să facem totul pentru dezvoltarea științei. Avem mulți inovatori, mulți muncitori de înaltă specialitate, mulți țărani în stare să rezolve multe probleme ale practicii și tehnologiilor industriale și agricole. Practic, întregul popor trebuie să participe activ, în mod democratic, la conducerea tuturor sectoarelor de activitate.

                Este necesar, tovarăși, să dăm o atenție mai mare muncii de educare politico-ideologică, de ridicare continuă a conștiinței revoluționare, muncitorești, socialiste a maselor, a poporului. Problemele complexe care le ridică dezvoltarea socialistă în țară, dezvoltarea mondială, ridică multe întrebări și probleme. Pentru a le înțelege, oamenii trebuie să aibă o cultură politică, o cultură generală înaintată, să înțeleagă bine evenimentele, să știe care este direcția dezvoltării sociale și să înțeleagă că zig-zagurile care au loc în dezvoltarea aceasta impetuoasă este inevitabile în lupta aceasta puternică între forțele socialismului și forțele capitalismului și imperialismului, este inevitabil și anumite reculuri și înaintări, și înfrângeri chiar. Dar că toate acestea nu fac decât să impună măsuri mai bune pentru mersul înainte și că viitorul aparține socialismului, comunismului, lumii fără exploatatori, fără imperialiști și capitaliști.”

Frica

                Acum câteva ore eram în vizită la un cumnat. Mi-a citit niște poezii ale lui. Unele dintre ele sunt critice față de cei care exercită Puterea azi. L-am rugat să-mi dea vreo câteva să le public în internet. ”Fugi de-aici, mi-a spus, am copii care ar putea suferi din cauza asta. Unul lucrează în…, celălalt lucrează la… Nenorociții ăștia s-ar răzbuna pe copii !”.

                Există opinia că regimul postdecembrist oferă, în comparație cu celălalt, ”libertate”, în sensul de a putea lătra la Lună, de a huidui, de a înjura pe cine vrei, de a critica.

                Constat însă că restaurația aceasta a capitalismului prin crimă, minciună (manipulare), inechitate, după ce ne-a expropriat de rodul muncii de veacuri a câtorva generații și de resursele naturale, după ce ne-a pus în jugul cămătarilor internaționali, după ce ne-a amanetat viitorul copiilor și al nepoților, ne inoculează și doze masive de frică. Deja la scurt timp după contrarevoluția din 1989 un lider ”istoric” își dădea cu părerea că ar trebui să moară câteva milioane de comuniști în România ca lucrurile să meargă cum aprecia el că ar fi bine. Simțim tot mai intens cum Caracatița Mondială ne cuprinde, ca popor și ca indivizi, în tentaculele ei. Cozile de topor din politica românească contribuie eficient în acest sens. În gangurile internetului mișună tot felul de indivizi îndrăciți care declară cinic pofta lor de sânge. De exemplu unul scrie pe blogul domnului Bogdan: ”Io m-am bucurat mult, in ’89 cand soldatii la Targoviste si-au stins tigarile pe retina cretinului si-a cotoroantei- problema e ca nu au fost matrasiti suficient de multi comunisti, si nici o decomunizare reala nu s-a facut.” Nu puțini dintre indivizii ăștia se declară creștini și condamnă crimele săvârșite în timpul regimului ”comunist” ! Oare ei nu au auzit de mesajul lui Hristos ”Cine ridică sabia de sabie va pieri” ? Oare n-au atâta minte încât să priceapă că prin pofta lor de răzbunare, de sânge, justifică și crimele din timpul vechiului regim ?

                Încerc să fiu un comunist ”cu față umană”.  Dar ideea că aceste forțe îndrăcite ar putea face rău vreunei ființe dragi mie, neimplicată în dezbaterile mele, mă tulbură și ajung să justific teza luptei de clasă, a înlăturării răului prin forță.

                Probabil că suntem o specie sinucigașă.

Comentarii la articolul ”Adrian Sobaru”, al lui Mihai Gheorghiu

în

OBSERVATOR CULTURAL

1). ” Încercarea de sinucidere a domnului Adrian Sobaru nu a emoţionat puternica naţiune română (…)”

N-aș generaliza, dar nici nu spun că enunțul dv. nu este adevărat cu referire la majoritatea trăitorilor în capitalismul fundamentat pe principiul ”homo homini lupus”. Poate transmiterea în direct a unui act canibalic ar mai putea emoționa ”omul nou”. Căci afectivitatea lui este tăbăcită prin emisiunile suprasaturate de violență, de senzații tari și, bineînțeles, de traiul de zi cu zi în jungla numită ”democrație”. Omul nou își poate savura prânzul chiar și asistând la o necropsie.

2). ”Despre Sfîntul Sinod tac, pentru că şi sinodul tace cu privire la poporul român”.

Tace, căci și acolo Întâi-Stătătorul este, ca și Guvernatorul Băncii (așa-zis) Naționale a României, om cu plecăciune față de Mai-Marii Lumii care-și experimentează proiectele sadice pe turmele numite popoare.

3). ”Încercarea de sinucidere care a avut loc în Parlamentul României este un gest de protest politic cert, fără urmă de îndoială. Este tocmai încărcătura care i-a făcut pe reprezentanţii puterii să tacă, apoi să-l acuze pe „făptuitor“ de intenţii necurate, de boală psihică şi de trădarea propriei familii”.

Inițial am avut îndoială față de motivația politică a gestului lui Adrian Sobaru.

http://anticapitalism2.blogspot.com/2010/12/ne-ati-ucis-viitorul.html

 

Dar, după ce am văzut emisiunea lui Mihai Gâdea, în care l-a avut ca invitat pe Adrian Sobaru, am ajuns la aceeași concluzie, anume că încercarea de sinucidere a lui AS este ”un gest de protest politic cert”.  Adrian Sobaru mi-a făcut o impresie bună prin inteligență, prin problemele pe care și le pune, prin abilitatea de a evita manipularea răspunsurilor sale de către Mihai Gâdea.

4). ”Sinuciderea ca protest politic este o formă extremă de acţiune politică a unui om care îşi vede sfîrşite orice alte posibilităţi de acţiune. Acesta este convins că nimic din ordinea sau dezordinea societăţii nu-l mai poate adeveri ca cetăţean în faţa unei puteri abnorme şi abuzive”.

Astfel de forme de protest, sinuciderea, greva foamei, sunt dovezi că există oameni care trăiesc dureros sentimentul încălcării demnității umane de către un sistem social inechitabil și opresor. 

Dar ele pun în evidență, totodată, după cum remarcați și dv., absența solidarității sociale a celor umiliți. Oare care ar fi fost reacția mulțimii, a ”presei democratice”, a ”Occidentului paznic al drepturilor omului” dacă un om s-ar fi aruncat, în semn de protest, de la balconul Marii Adunări Naționale, în timpul cuvântării lui Nicolae Ceaușescu ? De ce ”mămăliga” nu mai ”explodează” ? Ne lipsesc impulsurile mobilizatoare ale ”Europei Libere”, ”Vocii Americii” ? Sau s-a produs o schimbare esențială în conștiința oamenilor ? Nu cumva am devenit, deja, ”oameni noi” ?

Mihai Eminescu (născut la 15 ianuarie 1850)

„Există o condiție excepțională care-l ridică pe Eminescu deasupra poeților de circulație mărginită. A cunoscut poporul și provinciile românești, a devenit familiar cu speculațiile filozofice cele mai înalte, a iubit fără a fi fericit, a dus o existență nesigură și trudnică, a trăit într-un veac ingrat ce nu răspundea idealului său, a plâns și a blestemat, apoi s-a îmbolnăvit și a murit foarte tânăr. Tot ce a avut de spus  a spus până la 33 de ani. Viața lui se confundă cu opera. Eminescu n-are altă biografie. Un Eminescu depășind vârsta pe care a trăit-o ar fi ca un poem prolix. Oricine-l va citi, pe orice punct al globului, va înţelege că Eminescu a exemplificat o dramă a omului, că el a scris în versuri o zguduitoare biografie. Alţii au o operă eminentă şi o biografie monotonă şi fără semnificaţie. Rar se întâmplă ca un poet să fie sigilat de destin, să ilustreze prin el însuşi bucuriile şi durerile existenţei, şi de aceea multă vreme Mihai Eminescu va rămâne în poezia noastră nepereche”.

               George Călinescu

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.

              George Călinescu