luni, 22 octombrie 2012

Cum să ajungi Directorul SRI sau chiar Primul-ministru al Coloniei România


Cuprinsul

1). Sursa
2). Despre supravegherea informaţiilor din Internet
3). Despre controlul politic asupra SRI
4). Despre „recunoaşterea internaţională” a directorilor serviciilor de informaţii române
5). Despre modelul de personalitate politică de care e nevoie azi în fruntea statelor – Otto von Bismark
6). Despre resursele de hidrocarburi din regiunea Mării Negre
7). Despre posibilitatea unei cariere politice a lui George Cristian Maior
8). Comentarii

1). Sursa
George Cristian Maior, Directorul Serviciului Român de Informaţii, i-a acordat un interviu lui Emil Hurezeanu, la Realitatea.net, în 7 octombrie 2012.

2). Despre supravegherea Internetului
George Cristian Maior:
Este o provocare a serviciilor de informaţii dezvoltarea extraordinară a Internetului, a acestor mijloace tehnologice de circulaţie a informaţiei, un lucru benefic pentru cetăţean.
Pe noi nu ne interesează decât aspecte legate de securitatea naţională, dacă privim şi acest domeniu virtual ca un obiect de activitate al Serviciului, mesaje de tip radical care vedeţi foarte bine ce incidenţă au în planul terorismului, alte aspecte legate de securitatea naţională.

3). Despre controlul politic asupra SRI
            Emil Hurezeanu:
L-aţi auzit poate zilele trecute pe domnul Ponta spunând că n-ar exclude o dezbatere ca pe viitor SRI şi SIE să fie subordonate Parlamentului. Aţi avea ceva împotriva schimbării…
George Cristian Maior:
Orice dezbatere este benefică din punct de vedere al arhitecturii instituţionale în care noi acţionăm. Dacă lucrurile au mers bine, iar modelul Serviciului Român de Informaţii şi din punct de vedere al transformării, a capacităţii sale intelectuale şi operaţionale de a înţelege realitatea este unul de succes, nu văd, totuşi, de ce ar trebui să schimbăm ceva care merge bine.

4). Despre „recunoaşterea internaţională” a directorilor serviciilor de informaţii române
Emil Hurezeanu:
La un moment dat (…) domnul Ponta (…) a dat un interviu (…) la Gândul.info şi a spus aşa: „George Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu n-au fost aleşi de Preşedintele Traian Băsescu pentru şefia SRI şi SIE, decizia venind din altă parte”. Asta apropo de dialectica naţional-internaţional. Există un dram de adevăr ? (…) Adică cine ar fi putut să decidă numirea dumneavoastră şi a lui Ungureanu în fruntea Serviciilor, dincolo de Preşedintele Băsescu ?
George Cristian Maior:
Nu ştiu, întrebați-l pe domnul Ponta aceste lucruri. Noi am fost propuşi în cadrul constituţional de Preşedinte, apoi votaţi în Parlament şi a fost o evoluţie normală a poziţionării noastre în aceste funcţii. Evident că avem şi o recunoaştere internaţională, datorită biografiei. Să nu uităm că am fost negociator pentru aderarea României la NATO, multe vizite în acest sens. Asta este o cu totul altă problemă, problema credibilităţii unui Director este foarte importantă şi din punct de vedere intern şi din punct  de vedere extern. Biografia sa şi CV-ul său sunt privite cu multă atenţie şi acest lucru, dacă este pozitiv, ajută Serviciul în exercitarea misiunii sale interne şi externe.
Emil Hurezeanu:
Am văzut o speculaţie într-o revistă interesantă (…): „Domnul Maior a fost însărcinat cu afaceri la Dublin, la începutul carierei sale diplomatice publice şi, deloc întâmplător, în Irlanda trăia un domn, Peter Sutherland, care este unul din fruntaşii Comisiei Trilaterale şi, probabil deloc întâmplător, o reuniune a Comisiei Trilaterale, cu Peter Sutherland cu tot, a avut loc la Bucureşti câţiva ani mai târziu.
George Cristian Maior:
Sunt speculaţii de presă. Noi ar trebui să reglementăm mult mai clar noile ameninţări de tip cibernetic datorate evoluţiei tehnologice…
Emil Hurezeanu:
Faceţi o Cyber-Police !
George Cristian Maior:
Avem o capacitate naţională în acest domeniu, de Cyber-Security (Serviciul), prin decizia CSAT, dar trebuie reglementat şi în lege acest lucru.

5). Despre modelul de personalitate politică de care e nevoie astăzi în fruntea statului – Otto von Bismark
Emil Hurezeanu:
Vă interesează politicienii interesanţi care şi-au marcat epoca. Avem parte de ei astăzi ? Priviţi cu optimism viitorul după decembrie 2012 al României ?
George Cristian Maior:
Avem nevoie de personalităţi puternice – [Otto von] Bismark este un model din acest punct de vedere -  capabile să conducă strategic bine statele în această ordine internaţională fluidă, marcată, vedeţi foarte bine, de crize multiple, de la crize de ordin economic, până la crize de ordin geo-politic, oameni cu viziune strategică şi totdeauna trebuie să ne gândim că mersul înainte pozitiv al unei naţiuni e legat de apariţia acestor conducători.

6). Despre resursele de hidrocarburi din regiunea Mării Negre
(după www.hotnews.ro ):
George Cristian Maior 
"prospecțiunile marii companii Exxon arată că sunt rezerve serioase extrem de importante de hidrocarburi" în regiunea Mării Negre.
"Aceste dezvoltări la Marea Neagra s-ar putea să genereze şi un impact pozitiv pe Nabucco, din punct de vedere al capacității de transport şi al resurselor din Marea Neagră".
"Dacă noi ştim să jucăm inteligent atuurile noastre de ţară riverană pe termen mediu şi lung vom obține mai multă securitate energetică".
 Romania trebuie să se elibereze de "anumite ideologii nefaste" şi să înțeleagă că nu dispune de tehnologiile necesare pentru exploatarea acestor resurse, astfel încât are nevoie să coopereze cu alte ţări şi companii care le dețin.
"Aceste prospecțiuni au deja rezultate, programul investițional e deja demarat în privința acestor mari companii, deci lucrurile se vor accelera în viitor şi e benefic pentru noi".

Comentarii interesante cu referire la problema resurselor din regiunea Mării Negre găsim în saitul www.gandeste.org  :
- În ceea ce privește independenţa energetică (…) primul lucru ce trebuie observat este faptul că aceste rezerve nu prea sunt ale noastre ci ale corporațiilor: OMV Petrom, Exxon, Chevron etc. Cele care vor câștiga grosul profitului şi se vor îngrășa enorm de pe urma exploatărilor vor fi întocmai aceste corporații şi este extrem de neclar, dacă nu de-a dreptul improbabil, că romanii vor beneficia măcar de un preț mai rezonabil al gazelor, de pildă. Pentru că până la demararea explorărilor liberalizarea pieței energiei va fi completă şi, astfel, marile corporații vor avea dreptul să ne vândă propriul gaz la preţurile stabilite de ele, şi nu la preţuri limitate, aşa cum este în prezent.
- Al doilea lucru ce trebuie observat este … rizibilitatea orizontului de independenţă. Cum adică rezervele ar putea asigura o independenţă CHIAR ŞI DE ŞASE ANI?! Asta se cheamă independenţă? Cu asta se salvează proiectul Nabucco? Cu niște gaz pe conductă care să ţină șase ani? Așa ceva e total neserios, nimeni nu va investi în proiecte continentale care să ţină şase ani şi nimeni nu poate vorbi rațional de asigurarea independenţei naționale “pe timp de șase ani”. Pentru că șase ani ar fi ca şi cum n-ar fi.
Ca ipoteză, putem presupune că, în realitate, OMV Petrom încearcă să ridice potul în negocierile cu statul roman pe tema redevențelor. De fapt, chiar CEO-ul OMV Petrom a făcut referire la aceste negocieri, în contextul în care se preamărea pentru ce mare contribuție o să aducă OMV-ul la bunăstarea României, prin asigurarea locurilor de muncă, taxe şi “chiar” şi independenţa energetică în producție limitată. Păi dacă OMV-ul face atâtea pentru România, nu ne-ar fi rușine să mărim redevențele? Iar OMV aproape că spune de la obraz statului nu doar că nu ar trebui mărite redevențele, ci si că ar trebui să existe investiții de stat in proiectul exploatării resurselor din Marea Neagra! (la infrastructură).
- Şi ce ne spune nouă şeful serviciului secret ROMÂN pe acest subiect ce ţine de securitatea națională? Ne spune că ar trebui să ne dezbărăm de ideologii nefaste! Şi care ar fi ideologiile nefaste? Cele “naționaliste”, cele ale unui Ilie Șerbănescu, de exemplu, cele care critică starea de fapt în care se află România, respectiv colonie periferică a marilor imperii şi corporații…
Mai mult decât atât, şeful SRI justifică, în mod diletant, necesitatea corporațiilor străine prin insuficienta putere a statului român de a exploata resursele. De ce atunci CEO-ul OMV Petrom vrea ca statul să se implice prin investiții în ridicarea infrastructurii de exploatare? Iată că până şi PR-ul profesionist al corporațiilor şi al serviciilor are încă de lucru la sincron. Păi se pare că OMV consideră statul roman îndeajuns de puternic să lase redevențele mici şi să se implice în investiții mari. Atunci, dacă tot este chemat statul să investească, de ce nu ar fi chemat să aibă o participare mai mare în cadrul companiilor şi, astfel, o participare mai mare la profit şi la decizii? E aşa “nefast” să se ceară acest lucru?

7). Despre posibilitatea unei cariere politice a lui George Cristian Maior
Emil Hurezeanu, invocând discuţii din mass-media privind asumarea calităţii de prim-ministru de către G. C. Maior, l-a întrebat „Vă pregătiţi şi de o astfel de postură ?”
George Cristian Maior:
Preocuparea mea este legată de această misiune extrem de dificilă, de complexă, pe care o am în acest moment, de a sluji statul în această capacitate şi de a oferi informaţii celor care trebuie să ia decizii. (…) La un moment dat se va termina şi această misiune, după care opţiunile sunt totdeauna deschise, de la zona academică, până la cea politică. Dar este prematur să discut acest lucru.

8). Comentarii
          După experienţa amară a menţinerii în funcţia de Preşedinte al României a lui Traian Băsescu, împotriva voinţei majorităţii electoratului, exprimată în cadrul referendumului de demitere a lui TB, trebuie să fii naiv ca să mai crezi că în România post-decembristă conducătorii instituţiilor fundamentale sunt desemnaţi democratic. Ceva democraţie există pe ici pe colo, de exemplu la nivelul alegerii primarilor. Dar când e vorba de dregătorii înalte, precum Preşedintele României, Guvernatorul Băncii Naţionale, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ministrul Armatei, Directorii Serviciilor Secrete voinţa populară este luată în considerare numai când concordă cu voinţa Lor, a factorilor de putere externi.
          Ion Iliescu a fost sprijinit din afară pentru că avea priză la public, prin aura lui de opozant al lui Nicolae Ceauşescu şi de "comunist adevărat" (discursul lui "revoluţionar" a început cu "Stimaţi tovarăşi"). Bolnav de narcisism intelectualist, gorbaciovistul Ion Iliescu a prezidat instaurarea iadului capitalist în România, precum Pătatul la Moscova.
          Într-o emisiune de la Antena 3, Olguţa Vasilescu sugera că Traian Băsescu este preferatul Occidentului imperialist pentru serviciile şi pentru promisiunile pe care i le-a făcut acestui Occident încă din vremea în care era "negociatorul României" în relaţiile cu instituţiile capitalului occidental.
          Cu mult înainte de referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu am intuit că acesta nu va fi "trecut în rezervă" de stăpânii lui occidentali până când aceştia nu vor fi siguri că succesorul lui va fi tot un supus al lor. Schimbarea era cât pe ce să se producă prin Mircea Geoană, un alt prestator de servicii pentru Marele Licurici. Dar "Prostănacul" a ţopăit de bucurie mai înainte ca Marele Licurici să-l ungă Domn. Apoi a fost scos la "încălzire" Mihai Răzvan Ungureanu, pe care unele pipiţe îl cred genial, dar fostul utecist de frunte s-a răsuflat repede, nu s-a ridicat nici măcar la nivelul performanţelor lui Virgil Măgureanu. Acum se testează opinia publică prin introducerea în scena politică a acestui George Cristian Maior.
          Nu ştiu cine va fi succesorul lui Traian Băsescu aflat în solda Occidentului. Vorba lui Filip Teodorescu, România este înţesată de spioni, de "acoperiţi", de Meleşcoi. Românaşii imbecilizaţi, precum consumatorii înrăiţi de manele, vor prefera grobieni precum Traian Băsescu, sau vreun şmecher precum Dan Diaconescu Direct, adică pe vreunul "de-al nostru". Dar nu-i exclus să fie propulsat şi vreun individ "subţire", precum Cristian Diaconescu (tot un fel de Mihai Răzvan Ungureanu).
          Un aliat de nădejde al neprietenilor României este memoria slabă a românilor înşişi. Nu mă miră ca indivizi care au făcut mult rău României, precum Petre Roman, Victor Ciorbea, Mircea Coşea, şi care acum plâng pe la televizii de grija ţărişoarei lor, România, să fie votaţi cu entuziasm de românaşi. Mircea Geoană aşteaptă şi el să fie învestit, pentru a presta servicii Marele Licurici. Peste vreo 5-10 ani Traian Băsescu însuşi va putea reveni în forţă, purtat pe braţe ca Salvatorul Patriei, de către românaşi.
          N-avem noi norocul să se ridice în fruntea noastră vreun Horea, vreun Tudor Vladimirescu, vreun Nicolae Ceauşescu. Avem conducătorii pe care-i merităm, ştampilaţi de Occident. Pentru noi, istoria noastră este un spectacol de televiziune, începând cu "prima 'revoluţie' transmisă în direct". Privim la televizor cum unii concetăţeni ai noştri, dotaţi cu sentimentul demnităţii, se luptă în stradă cu organele de represiune, cu gerul şi cu arşiţa, privim şi sperăm la modul tâmp că ei ne vor face cadou şi nouă un trai omenesc, adică demn.



sâmbătă, 13 octombrie 2012

Comentarii la articolul "România – țară agresoare (de ce trebuie să ieșim din NATO și să dizolvăm armata)", al lui Florin Poenaru

În CriticAtac a apărut articolul "România – țară agresoare (de ce trebuie să ieșim din NATOși să dizolvăm armata)", al lui Florin Poenaru.

Am scris următoarele comentarii la acest articol.


Valerius spune:
11 octombrie 2012 la 19:41

Acesta este unul dintre cele mai bune articole pe care le-am citit în CriticAtac.
Felicitări îndeosebi pentru curajul de a spune nişte adevăruri incomode pentru Puterea Mondială care ne-a îngurgitat.

Valerius spune:
13 octombrie 2012 la 14:04

România a hotărât să își mențină prezența în Afganistan după 2014, adică după retragerea planificată a trupelor militare. (…) România va aloca 500.000 de dolari pe an drept ajutor financiar pentru reconstrucție. România a făcut parte din trupele NATO din Afganistan încă de la declanșarea războiului (…) Anual acest război costă statul român aproximativ 200 de milioane de dolari.”

România post-decembristă a fost condusă de eunuci. Aceştia au angajat ţara în tot felul de relaţii (economice, politice, militare) păguboase. Singura preocupare a eunucilor a fost aceea de a fi pe placul Sultanului, pentru a-i menţine în fruntea ţării transformate în harem. Le-a cerut Sultanul să desfiinţeze industria de armament ? – au desfiinţat-o. Le-a cerut să desfiinţeze armata populară ? – au desfiinţat-o. Le cere să participe cu mercenari la războaie de cucerire, pe cheltuiala obiditului popor român ? – ei participă fără să crâcnească. Actualul Guvernator al Coloniei România, domnul Traian Băsescu, a dus la apogeu această atitudine servilă. El a fost cel care a decis amputarea veniturilor românilor (evident, la ordinul Sultanului – al „Marelui Licurici” – şi al vizirilor), tot el este executantul obedient al angajării României în războaie păguboase pentru cetăţenii României. Este adevărat, Marele Licurici l-a răsplătit cu menţinerea în funcţia de Eunuc Şef, împotriva voinţei majorităţii alegătorilor.

Sunt un om căruia i-a fost posibilă experienţa trecerii dintr-un mileniu în altul şi, de asemenea, experienţa trecerii dintr-un sistem social (socialist) în alt sistem social (capitalist). Am văzut oameni care se credeau semizei şi care au ajuns ulterior în boxa acuzaţilor. Ai fi zis că este imposibilă o asemenea schimbare de situaţie. Dar s-a dovedit a fi posibilă ! Tare mult îmi doresc să am şi experienţa în care să-i văd pe vinovaţii crucificării României post-decembriste în boxa acuzaţilor. Ştiu, probabilitatea acestei schimbări de situaţie pare a fi către zero. Dar este posibilă ! Am motive să cred că satrapii din ţările decăzute în condiţia de colonii, ajunşi în boxele acuzării, în faţa Justiţiei popoarelor pe care le-au chinuit, s-ar comporta ca nişte râme, ca nişte fiinţe sub-umane, precum acel Tudor Postelnicu. Niciunul dintre Zmeii de azi, ştiind că nu mai au ajutor de la vreun Licurici, n-ar avea demnitatea lui Nicolae Ceauşescu în faţa plutonului de execuţie.

Vise. Speranţe deşarte. Cam astea mi-au rămas. Orizontul e negru şi mi-e imposibil, oricât aş alerga cu mintea, să ies din limita lui.


Andrei spune:
 13 octombrie 2012 la 16:49

Venind dintr-o direcție foarte opusă celei pe care ați îmbrățișat-o dumneavoastră, mi-ar place și mie să văd o populare a sistemului penitenciar cu tot ce a „emanat” începând cu decembrie 1989- criminali sau hoți la scară industrială. În acel simulacru de proces, deși mărturisesc că nu am fost un fan al lui, singurul care a spus adevărul a fost chiar acuzatul. Vorbiți de semizei, de o „elită” al cărei stil de viață nu avea nimic în comun cu românul de rând. Nu știu, să fie niște ani de atunci, era Niculescu-Mizil la televizor în cadrul unei emisiuni care compara momentul august 1968 cu decembrie 1989 și când a fost întrebat dacă pe 21 decembrie 1989 era conștient de frigul și penuriile îndurate de populație, a spus că asta nu era adevărat- Maria Antoaneta în CPEX.
 Îl citați pe Postelnicu dar el a fost un arhetip al tuturor nevertebratelor și decerebratelor cu care s-a înconjurat Ceaușescu- din toate stenogramele lunii decembrie pe care le-am citit, nu am văzut nici un singur comentariu ,nu dizident, măcar moderator. Postelnicu a fost șeful Securității în județul Olt și apoi a fost avansat la Buzău unde s-a „remarcat” pe parcursul lecțiilor de pilotaj ale beizadelei Nicu la baza de la Bobocu, unde temenelele lui și lingoșenia abjectă l-au făcut să iasă în fața plutonului de sicofanți și să fie remarcat de mămica piloțelului. Dacă aș fi fost comunist ca dumneavoastră, deși nu am împărtășit această convingere, aș fi fost la fel de oripilat de sistemul bizantin care s-a creat. George Orwell a fost mentorul spiritual al acelor ani, nici Marx, nici Engels și nici Lenin.

Valerius spune:
 13 octombrie 2012 la 18:56

Dintre mesajele dv., nu le-am citit decât pe cele care mi-au fost adresate. Nu pentru că n-am vrut, ci pentru că timpul, ca orice resursă, este limitat. Impresia mea este că, indiferent de argumentele pe care le folosesc pentru a critica nedreptăţi evidente ale societății capitaliste în care trăim, replica dv. este de tipul „Ba pe-a mă-ti !”. Dacă înţeleg eu, dv. gândiţi aşa: sistemul comunist este (mai) rău, sistemul capitalist este (mai) bun.

Este adevărat, eu am fost şi am rămas comunist. Nu din pur interes mercantil (nu am devenit membru PCR pentru a obţine „butelie de aragaz”), ci din convingeri cu un anumit fundament teoretic şi moral. Recunosc, există în conştiinţa mea şi o doză de „idealism”, şi de „romantism”. Dar… cine nu are cât de puţin din astea nu cred că merită numele de om.

Cred că eu gândesc mai nuanţat. Am şi scris undeva (poate că sunt ani de atunci), că, dacă ar fi să aleg să trăiesc în sistemul care a fost până în decembrie 1989, dar fără speranţă de a-l putea îmbunătăţi, sau să trăiesc în această junglă, dar cu speranţa că o putem transforma într-o societate omenească bazată pe valori cu o largă acreditare socială, aş alege să trăiesc în această junglă. E tot atât de adevărat că, de la deznodământul referendumului pentru demiterea lui Băsescu, mi-am cam pierdut orice speranţă de a face din această junglă societate omenească, deoarece am constatat că instrumentul absolut necesar, democraţia, ne-a fost interzis.

Aşadar nu doresc întoarcerea la sistemul vechi, aşa cum era el în 1989, blocat, dar am nostalgie după ceea ce era bun în el şi aş vrea să-l perfecţionez cu elemente pozitive din acest [actualul] sistem, care nu sunt incompatibile cu esenţa vechiului sistem. Merită să spunem că unele elemente pozitive ale sistemul capitalist au apărut în perioada competiţiei dintre capitalism şi socialism (comunism) pe plan mondial, ca nişte concesii pentru a controla tentaţia celor defavorizaţi de a jindui după elementele pozitive ale sistemului concurent. Capitalismul a fost mai atent la competitor, socialismul a alergat pe culoarul lui de parcă n-ar fi fost într-o competiţie. Acum însă, când concurentul comunist a murit în timpul cursei (unii spun că ar fi fost ajutat să moară de cineva din Puterea interioară), privilegiaţii capitalismului nu mai sunt dispuşi să facă nicio concesie pentru cei defavorizaţi, în consecinţă capitalismul se manifestă autentic, fără farduri şi fără faţă umană. Inclusiv prin războaie de cucerire.

În opinia mea, criticile dv. la adresa „comunismului”, atunci când sunt întemeiate pe realitate, sunt „forţări ale unei uşi deschise”. Adică inutile.

Andrei spune:
 13 octombrie 2012 la 19:08

Vă mulțumesc pentru răspuns și să știți că vă înțeleg poziția dintr-un sentiment omenesc și mai puțin ideologic. Și poate vă surprinde dacă afirm că referirile la trecut le consider utile doar în măsura în care răspund unui negaționism dar nu le văd utile ca industrie și nici ca un surogat de replică la problemele reale de azi.


Valerius spune:
13 octombrie 2012 la 15:06

Conform discursului oficial al statului, preluat și reprodus în mod obedient de către mass-media centrală și de intelectualii aserviți puterii, militarii români în Afganistan par că îndeplinesc misiuni de patrulare și de menținere a ordinii. Practic, aceștia sunt descriși ca menținând pacea, nu participând efectiv la un război sângeros. (…) întreaga clasă politică (…) nu a pierdut niciodată ocazia de a-și manifesta susținerea și admirația pentru efortul depus de militarii români pe teatrele de război, în special în Afganistan. (…) Toți politicienii caută să facă acest lucru, la fel cum tot ei sunt cei care sunt primii care să adreseze cele mai sincere condoleanțe atunci când unul dintre acești militari revine în sicriu acasă. (…) Trupele române, ca și celelalte, sunt de fapt în plin război într-o țară ocupată în forță prin intervenția din 2001. (…) România este parte integrantă din acest mecanism global de guvernare prin frică și de exercitare a puterii militare discreționare –chiar dacă într-o poziție subordonată, exprimată popular prin formula “marele licurici”. ”

Iar citez: „Dacă vrei să distrugi un popor, distruge-i valorile !

Cu puţine excepţii (una fiind aventura lui Ion Antonescu dincolo de Nistru), bătăliile românilor au fost în perimetrul patriei, războaiele lor au fost războaie de apărare. Românii n-au avut setea de cuceriri. Un precept moral al lor a fost: ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face.

Acum ni se inoculează ideea că participarea unor militari români la războaie de cucerire a teritoriilor altor popoare, de luare în stăpânire a resurselor lor naturale ori produse prin muncă, de ucidere a mii de oameni, fie ei cu arma în mână, fie civili („victime colaterale”), de bulversare a unor culturi milenare este justă, este morală.

Adevăraţii noştri eroi îşi odihnesc oasele în pământul patriei. Cei care sunt ucişi prin teritorii cucerite nu sunt eroii noştri. Ei sunt mercenari, ei nu luptă pentru Patrie, ci luptă pentru bani. Nu există temei moral pentru a merge în ţări străine şi a le „democratiza” prin forţa armelor, nu există temei moral pentru umilirea popoarelor (irakian, sârb, afgan etc.). Nu mă bucur de moartea acestor mercenari (îmi provoacă indispoziţie chiar şi filmele cu executarea unor dictatori), dar n-am compasiune pentru aceşti nefericiţi şi în niciun caz nu am preţuire pentru ei ca şi când ar fi eroi.

Trăim o criză a valorilor: trădători de ţară şi de neam, precum acel Pacepa, mercenarii care “democratizează” cu gloanţele popoare străine sunt declaraţi “eroi”.


Valerius spune:
 14 octombrie 2012 la 9:56

Florin Poenaru:
Mai mult decât atât, însăși renunțarea la armata națională și dezvoltarea unei armate pe bază de profesioniști și voluntari a contribuit la autonomizarea sferei militare în raport cu restul populației și a mecanismelor democratice prin care aceasta se poate exprima. Militarii recrutați fac o muncă privată pe banii statului în baza unor contracte. Moartea pe front devine astfel un fel de accident la locul de muncă care eventual poate înlăcrima opinia publică prin intermediul televizorului, dar nu poate genera cu adevărat o mișcare socială împotriva războiului și a prezenței trupelor românești pe front. Astfel, nemaifiind supusă controlului popular, armată capătă o forță specială în interiorul statului, exercitată prin intermediul unor instituții speciale și nedemocratice precum CSAT, dar și printr-o poziție privilegiată a militarilor în raport cu alți bugetari și cetățeni.[i] Cu o asemenea autonomie este normal ca la rândul lor elitele militare să exercite presiune pentru continuarea misiunilor și a intervențiilor, deci a războiului, tocmai pentru că ar asigura perpetuarea poziției lor privilegiate.”

Despre relaţia dintre Armata Naţională şi Statul Naţional
La Antena 3, în emisiunea „Punctul de întâlnire” din 12 august 2012, a lui Radu Tudor, cu participarea lui Dinu C. Giurescu şi a lui Cristian Pîrvulescu, a fost o discuţie despre relaţia dintre Armata Naţională şi Statul Naţional.
 Unul dintre vorbitori a folosit o limbă de lemn, demnă de un propagandist NATO, pe deasupra fiind și incoerent în idei, pe alături de chestiune. Ceilalţi au evidenţiat legătura indisociabilă dintre Armata Naţională şi Statul Naţional.

Redau discuţia mai jos.

Dinu C. Giurescu:
Naţiunea nu prea mai e, e pe cale de dizolvare. Încă mai avem o armată, nu ştiu cât mai e Armată Naţională. Dar a apărut recent un tânăr istoric care a fost studentul şi doctorandul meu şi care a făcut un eseu foarte bun, e Florin Şperlea, despre rolul Armatei în Marea Unire. Și e foarte, foarte bine cumpănit, el nu pune accentul pe Armată, pune accentul pe voința națională, dar arată ce a făcut Armata. Nu știu dacă Armata noastră de azi mai face ceva sau ce mai face.

Radu Tudor:
Face, din punctul meu de vedere. Dați-mi voie să vă dau argumente, cunosc un pic mai bine fenomenul. Armata Română încă, domnule profesor Giurescu, moare pentru această țară. La 22 de ani, la 24 de ani, la 30 de ani, sunt trimiși în misiune, pleacă benevol, nu-i obligă nimeni, mulți dintre ei, din păcate, se duc acolo pentru un salariu mai bun, în Afganistan sau în alte zone, sperând că își fac un rost în viață și o parte dintre ei nu se mai întorc. Deci, în continuare, Armata Română, împreună cu câteva alte entități, fac sacrificiul suprem, pe care noi, câteodată, îl ignorăm. Armata, corpul ei, esența Armatei Române încă face un sacrificiu enorm pentru țară.

Cristian Pârvulescu:
Eu vă înțeleg elementele de mândrie națională. Dar nu mai e Armata Națională, pentru că Armata Națională este formată din cetățeni, nu este o armată de profesioniști. Îmi veți spune că armatele de astăzi sunt armate de profesioniști. Dar s-ar putea ca asta să anunțe, deja, dizolvarea Statului Națiune. Pentru că Statul-națiune a fost construit de armata de cetățeni. În momentul în care omul obișnuit, țăranul care fusese până nu demult aservit, ajunge cetățean, el poate să fie alături de nobil în Armată, poate să poarte arma…
 Chestiunea cu Armata Națională este esențială, să știți. Pentru că Armata Națională este un element constitutiv al Statului-națiune și în momentul în care renunți la Armata Națională este, deja, un semn că statul acela nu mai există. Și nu vorbesc de România. Dacă aș vorbi de România, aș spune un „accident istoric”, dar este ceea ce se întâmplă peste tot. Armatele naționale dispar, sunt înlocuite cu profesioniști. Dar aceste legiuni de profesioniști, „legiuni străine” sau cum vreți să le numiți, nu mai au nimic comun cu națiunea, o fac pe bani.

Radu Tudor:
Vă contrazic. Spun sincer, dacă mergeți cu mine într-un teatru de operațiuni, cum am fost cu Miniștri ai Apărării, însoțindu-i ca jurnaliști, veți înțelege că pentru mulți dintre ei rațiunea de a fi într-un teatru de operațiuni, de a fi veteranul unei operațiuni și de a avea posibilitatea să avanseze în carieră este și o rațiune profesională, nu doar una financiară.

Cristian Pîrvulescu:
Da, dar nu este cetățenească. Sunt de acord că e o meserie. Şi este o meserie riscantă și nu e neapărat foarte bine plătită.

Radu Tudor:
Ne-am dorit să fim în NATO, în procent de 80%, să avem securitate garantată, dar acum ne gândim că sacrificiile s-ar putea să fie prea mari ?!

Cristian Pîrvulescu:
În ce sens „sacrificii prea mari” ?

Radu Tudor:
Pentru că „sunt o armată de mercenari, sunt o armată care, mă rog, nu mai apără…”

Cristian Pîrvulescu:
Să știți că nu toți au renunțat la Armata Națională ! Armata Națională a avut un rol în apariția și democratizarea statelor naționale.

Dinu C. Giurescu:
Da, categoric !

Cristian Pîrvulescu:
Aici sunt niște chestiuni, dacă vreți, de cercetare.

Radu Tudor:
Și în decembrie ’89, și după decembrie ’89, totuși greul a fost pus pe Armata Română.

Cristian Pîrvulescu:
Noi ne gândim la ce se întâmpla acum 200-300 de ani și ceea ce a influențat existența statelor de astăzi. Statele puternice au fost constituite în jurul Armatelor Naționale, care au înlocuit exact aceste armate de profesioniști. De ce armata lui Napoleon era o mult mai combativă decât armata austriacă ? Pentru că era o armată națională !

Video aici




Gheorghita Zbaganu spune:
14 octombrie 2012 la 11:57

Oare ce s-ar fi intimplat in decembrie 1989 daca armata romane era de profesionisti?

Valerius spune:
14 octombrie 2012 la 13:35

În decembrie 1989 Armata Română era formată parţial din profesionişti (cadrele militare – ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari ş.a.), parţial din ne-profesionişti (din militari în termen).

Dar chiar şi profesioniştii erau oameni aflaţi în strânse şi multiple legături cu restul poporului. Mulţi dintre ei aveau familii (părinţi, soţii, copii) şi trăiau în condiţii asemănătoare cu ceilalţi oameni (în deosebire de unii din cadrul serviciile secrete şi de cei din înalta nomenclatură a PCR, care aveau privilegiile lor – „gospodăria de partid”, „bufetul partidului” etc.).

Aşadar „armata de profesionişti” este un termen care trebuie mai bine definit. Armata de profesionişti nu este un rău în sine. Ca în oricare alt domeniu de activitate, şi în armată sunt necesari profesioniştii.

Dar armata poate să devină înstrăinată de popor:

1). dacă este formată exclusiv din profesionişti instruiţi şi educaţi într-o mentalitate de castă, ca fiind o categorie socială supra-pusă poporului şi independentă de popor:
- cu un sentiment exacerbat de reprezentanţi ai unei „elite” (precum în cazul trupelor SS sau al nu ştiu căror „berete” americane);
- cu dispreţ faţă de valorile tradiţionale (dragoste de patrie şi de popor, preţuirea pentru istorie şi strămoşi etc.), dar cu un maladiv interes pecuniar;
- fără familii şi trimişi să presteze serviciul militar în alte locuri decât cele de baştină;

2). dacă este scoasă de sub conducerea, controlul unor reprezentanţi aleşi ai poporului.

Acestea sunt câteva aspecte care pe mine mă îngrijorează.

Constat că ele deja au devenit realităţi:
- armata este formată din lefegii, din oameni care pentru bani şi-ar da şi viaţa;
- aceşti mercenari au un profil psihologic special: pot trage în oameni care nu le-au făcut nici un rău, oameni care sunt pentru ei simple „ţinte”, nu oameni;
- acceptă fără să comenteze ordinul de a ucide de la cel care-i garantează plata;
- conducerea Armatei Române este stabilită pe căi nedemocratice şi este exercitată deja (ca şi în cazul serviciilor secrete) de către factori din afara structurilor statului nostru (NATO etc.). Ministrul Armatei sau şefii serviciilor secrete nu pot fi desemnaţi fără aprobare din afară. Dar mai mult decât aceştia, care pot fi nişte civili (politicieni) ce pot lăsa măcar aparenţa că sunt desemnaţi democratic, cei din vârful structurilor militare propriu-zise sunt executanţii fideli ai factorilor de conducere supra-statali, astfel încât dacă un ministru al Armatei Române ar avea iniţiative ne-conforme cu ordinele din afară, el ar fi imediat pârât la stăpânii din afară, ar fi cel puţin înlăturat din fruntea instituţiei. Să ne amintim ce a păţit ministrul liberal al Armatei, Teodor Atanasiu, pentru faptul că a îndrăznit să vorbească despre retragerea unor trupe române din nu ştiu care „teatru de operaţiuni” aflat sub comandă străină !

marți, 2 octombrie 2012

Comentariu la articolul „Privatizare – etatizare – socializare”, al lui Alexandru Mamina


În CriticAtac a apărut articolul „Privatizare – etatizare – socializare”, al lui Alexandru Mamina.

Am scris următoarele comentarii acolo:

          Apreciez că acesta este un articol foarte bun, prin numărul mic de fraze şi, mai ales, prin conţinutul de idei valoroase. În toată această perioadă post-decembristă de confuzie regizată (ca o perdea de fum pentru a face aproape inobservabilă jefuirea ţării) a fost nevoie de astfel de idei clarificatoare. Din nefericire ele nu s-au impus în dezbaterile publice şi mai ales nu i-au preocupat pe cei care au executat ordinele din afară la nivelul macrosocial. Autorul articolului îşi asumă riscuri prin aceste idei, căci ele nu-s în pas cu moda ideologică dominantă postdecembristă. Mă întreb câte înjurături va recepţiona din partea unor cititori calificaţi în astfel de reacţii !?

Dau câteva exemple de idei pe care le consider deosebit de valoroase:

- „o chestiune fundamentală: aceea a proprietăţii asupra mijloacelor de producţie, sau într-un sens mai larg – a accesului la decizia economică”.
- „O acţiune de stânga consecventă, care vizează schimbarea raporturilor sociale generatoare de exploatare, ajunge în mod necesar la substanţa acestora, care ţine tocmai de accesul la decizia economică. Aici cred că se află esenţa stângii”.
- „În contextul delocalizărilor şi al conturilor off shore, al colonizării impuse de Fondul Monetar Internaţional şi al unei politici a Băncii Naţionale care serveşte mai degrabă finanţa internaţională decât producţia autohtonă, privatizarea în favoarea capitalului autohton nu mai garantează că beneficiarii vor fi în primul rând cetăţenii români.”

          Opţiunea fundamentală a autorului rămâne capitalismul: „ Economia de piaţă rămâne condiţia eficienţei şi a progresului material”, scrie domnia sa. 

          Dar, în deosebire de teoreticienii susţinători ai unei pieţe stihinice, autorul articolului propune corecţii raţionale ale economiei de piaţă, prezintă modele de structurare a acestui sistem:
-   „soluţia etatizării, oricum preferabilă vânzării pe bani puţini către firme private locale sau din alte ţări”. 
- „metoda MEBO de privatizare”;
- „organizarea suedeză, cu sistemul gestiunii tripartite patronat-salariaţi-stat în fiecare întreprindere industrială şi în fiecare bancă”;
- „economia socială de piaţă în Germania, cu gestiunea bipartită patronat-sindicate şi cu statul ca factor de echilibru”.

          N-am nicio îndoială că aceste idei trebuiau spuse. Dar sunt tare curios să ştiu dacă autorul este conştient că în România postdecembristă a fost interzisă orice ieşire din cârdul ţărilor mânate către abator de către oligarhia financiară atotputernică. Sunt curios dacă domnia sa a remarcat agresivitatea cu care a fost respinsă ideea de „democraţie originală”. Altfel spus, avem şi oameni care au gândire creatoare, dar ideilor lor nu pot fi aplicate în practica politică, pentru că România nu se mai autoguvernează, cu adevărat, de peste 20 de ani.


Gogu spune:
3 octombrie 2012 la 0:23

Apreciez ca acesta este un articol foarte prost. De la nonsensuri gen “externalizarea profiturilor” – in caz ca autorul nu e la curent, profiturile activitatii economice se externalizeaza numai in socialism; in capitalism se externalizeaza costurile – pina la imbatrinitele dar inca veninoasele clisee de extrema dreapta gen “statul e un prost administrator/statul exploateaza mai rau ca privatii, numai economia de piata aduce bunastare” luate de bune si trintite in mijlocul articolului fara pic de simt critic. Inca o dovada a confuziei ideologice totale de care sufera intelectualii din Romania post comunista. Inca un autor care – de ce ma mir? ca toti ceilalti – lipsit fie de experienta intelectuala, fie de integritatea necesara pentru a masura obiectiv realitatile de dinainte si de dupa 89, este inca dispus sa creada – sau sa le perpetueze cititorilor credinta – in balivernele pe care le tot auzim, inca de pe vremea razboiului rece, despre socialism. In sloganurile cu care am fost indopati de masinaria propagandistica a dreptei imperialiste globale, pina am ajuns sa le visam noaptea, in minciunile in numele carora au fost spoliate masele proletare din toata lumea, in ultimii 30 de ani, de putinele drepturi economice pe care le cistigasera cu greu dupa razboi. Masele de amariti (nu intelectualii mic burghezi, ei n-au de unde sa o stie) au raspuns foarte clar cind li s-a pus intrebarea “care sistem e preferabil”, au spus ceea ce nici macar autorii de aici, “stingisti” declarati, nu sint capabili pina azi sa recunoasca cu voce tare: nici in cea mai crincena perioada a comunismului degradarea economica, sociala si umana nu a ajuns la cotele la care este ea acum, sub capitalismul globalist (atunci, daca isi mai aduce cineva aminte, intelectualitatea romana in frunte cu Alina Mungiu Pippidi a reactionat instinctiv si la unison “popor de cretini, etc.”) Oare sa nu mai existe nici un loc in spatiul public romanesc necontaminat de tipul acesta de gindire?

Valerius spune:
3 octombrie 2012 la 7:33

Sunteţi nou-venit în spaţiul CriticAtac sau v-aţi schimbat pseudonimul ? Stilul dv. îmi pare cunoscut.

1). Dv spuneţi: „Apreciez ca acesta este un articol foarte prost”.

Articolul este „echilibrat”, de aceea va fi criticat şi „de la stânga” şi „de la dreapta”.

2). „profiturile activitatii economice se externalizeaza numai in socialism; in capitalism se externalizeaza costurile

În primul rând: „externalizarea” depinde de sistemul de referinţă, este relativă, este în raport cu ceva. Explic printr-un „banc”. Iţic nu pricepea cum este cu relativitatea. Ştrul îi zice: “Îţi explic eu. Bagă nasul în cur la mine”. Iţic execută. Ştrul zice: „Vezi tu, măi, Iţic ? Tu nas în cur, eu nas în cur, dar depinde de sistemul de referinţă !” Bancul îl ştiu de la regretatul academician Eugen Macovschi.

În al doilea rând: aţi denaturat ideea domnului Alexandru Mamina. Dumnealui spunea: „ Dar este sigur că patronii autohtoni oferă muncitorilor condiţii de lucru şi salarii mai bune decât cei străini? Este sigur că nu-şi externalizează şi ei profiturile (...) ?” Ideea domniei sale este mai „de stânga” decât ideea dv. „profiturile activitatii economice se externalizeaza numai in socialism”. Dumnealui sugerează că, prin însăşi natura lui, capitalistul nu moare de grija concetăţenilor lui, „patria” lui este acolo unde-i este cel mai bine, el îşi va muta profiturile în acea „patrie”. Interpretarea dv., „profiturile activitatii economice se externalizeaza numai in socialism”, este mai degrabă o ironie la adresa socialismului. Mai spuneţi: „in capitalism se externalizeaza costurile”. Da, se externalizează costurile în raport cu metropola, dar se internalizează profiturile în raport cu metropola (= se externalizează în raport cu colonia).

3). „Masele de amariti (nu intelectualii mic burghezi, ei n-au de unde sa o stie) au raspuns foarte clar cind li s-a pus intrebarea “care sistem e preferabil”.

Sunt mai degrabă în acord cu dv. Am mai scris: marea majoritate a cetăţenilor României Socialiste nu a dorit schimbarea formaţiunii social-politice, nu a dorit înlocuirea socialismului cu sistemul capitalist, a dorit doar îndepărtarea Ceauşeştilor şi a slugilor lor din fruntea statului. Ne amintim sloganul „Nu ne vindem ţara !”, ne amintim numărul de voturi imens în favoarea lui Ion Iliescu, cel care a început discursul „revoluţionar” cu „Stimaţi tovarăşi”. Dar regizorii Marii Păcăleli din decembrie 1989 doreau restaurarea capitalismului, sub forma neocolonialistă. De aceea au pus la cale vărsarea de sânge, plasată în răspunderea instituţiilor statului „comunist” (Securitatea etc.), pentru a provoca ură faţă de fostul sistem. Mă îndoiesc, însă, că, dacă am întreba poporul „Vreţi revenirea la sistemul social anterior lui 1989 ?”, majoritatea ar răspunde „Da”. Cred că oamenii ar vrea ceva din vechiul sistem şi ceva din actualul sistem.

4). „nici in cea mai crincena perioada a comunismului degradarea economica, sociala si umana nu a ajuns la cotele la care este ea acum, sub capitalismul globalist”.

În calitatea mea de „stângist de aici” declar: sunt de acord cu enunţul dv.


Andrei spune:
2 octombrie 2012 la 21:29

Și eu mă bucur să văd soluții alternative care nu propun direct să fie ocupate fabricile, pentru că tot ar trebui să fie cineva care să știe ce să facă cu ele (câte au mai rămas). Deși nu este exemplul cel mai concludent, dat fiind că face un produs de lux și care în vreme de criză nu este în topul priorităților, Harley-Davidson este o companie americană care la un moment dat, în pragul falimentului, a fost preluată de lucrători prin vânzare de acțiuni. Nu are însă zeci de mii de angajați și la momentul actual, din cauza crizei, nu este chiar o stea a industriei (au și făcut câteva investiții proaste, chiar înainte de crach). Dar este o opțiune. Desigur, HD nu este un soviet, are un grup de management care își vede de treaba lui. Unul din cei mai buni ingineri ai lor era un român care a făcut Mașini Termice la București- nu îi dau numele aici că poate omul nu are chef de așa ceva.

Fac abstracții de domeniul serviciilor sau de agricultură, hai să rămân strict în ce este industrial- deci vorbim de “făbrici”. Ziceam că în Occident, la un produs industrial, marja de profit de 10% e considerată rezonabilă, chiar respectabilă (în fine, asta era înainte de criză). Marele capitalist de azi din România, s-a născut în întunericul scărilor de bloc de sfârșit de ani ’80, vânzând marfă de contrabandă. Alții s-au născut vânzând benzină de la stat, sau combine agricole care nu figurau în nici o evidență. Alții s-au născut la școala din Băneasa. Sau la Ștefan Gheorghiu Tipologia asta de patron nu-ți preia o fabrică, nu se leagă la cap cu atâtea probleme, cu sindicat, randament, etc. E mai simplu s-o taie cu brenerul și s-o vândă. Iar din “înalta conducere de partid și de stat”, lăsându-l la o parte pe vârful ei de lance, câți erau capabili să conducă o economie de succes într-un sistem ca acela apărut în 1990 ? Sau chiar mai târziu, nu contează. Deci nu cred că era acolo unul capabil să gireze bine niște macro-fenomene legate de industrie și economie. Acum, iarăși nu spun că directorii de fabrică dinainte de ’89 erau toți ca Roibu. Dar fiind mulți făcuți pe puncte, ai o cantitate ne-neglijabilă, a cărei valoare e nulă ( e nulă și în socialism și în capitalism). Iar dacă erai un director de fabrică onest și capabil, după ’89, de ce ai mai fi rămas dacă ți se oferea ceva mai ușor și mai bine plătit? Să te lupți cu problemele alea zi de zi, în vreme ce lângă tine apar toți milionarii de carton ? Ce sens ar mai fi avut ? Există în societatea românească o profundă răsturnare de valori, dar care nu a început pe 1 ianuarie 90- ea datează de pe vremea când a fi fost profesor de liceu sau chiar universitar, pe lângă un parlagiu sau zarzavagiu, tot rahat era. Acum s-a mai schimbat muzica

Poate ați citit The Pity of War a lui Nyall Fergusson, în care arată cum o societate așezată, stabilă și super-stratificată ca cea a Germaniei în 1914, a căzut în haosul care l-a născut pe Hitler- el spune că pe tot parcursul conflictului inflația s-a întețit și că singurii care au rămas cu salarii indexate la ea, erau muncitorii din fabricile de armament și muniție în vreme ce veniturile celorlalți, economii, pensii, au fost reduse la rahat. Erau niște ierarhii acolo care spulberate au dus la ce-au dus.

Acum, ca să revin, nu știu local câți leaderi de mari unități industriale au mai rămas, capabili să gereze soluțiile sugerate. Dar dacă nu sînt, poate ar trebui să fie creați într-un proces educațional. Poate, chiar dacă văd la mulți atâta ostilitate față de UE, ceva gen Ecole Nationale d’Administration n-ar fi rău, dar nu atât pentru politichie, ci intrând un pic mai în amănut. Oricum, chiar și în condițiile de acum, e necesar așa ceva. Și, marxiștilor n-o să le placă, mă gândesc la o școală/universitate de elită, gratuită dar cu un examen de admitere super-exigent. Cum zicea un profesor de la Politehnică în anii ’70- măi copii, de ingineri proști nu mai e nevoie, s-a făcut cota !


Valerius spune:
3 octombrie 2012 la 8:21

1). „Marele capitalist de azi din România (…) Tipologia asta de patron nu-ți preia o fabrică, nu se leagă la cap cu atâtea probleme, cu sindicat, randament, etc. E mai simplu s-o taie cu brenerul și s-o vândă.”

Nu ăştia au tăiat fabrici şi le-au vândut ca fier vechi. Ei doar şi-au asumat rolul de copii de minge ai capitaliştilor din afară, mulţumindu-se cu un bacşiş.

2). „Acum, ca să revin, nu știu local câți leaderi de mari unități industriale au mai rămas, capabili să gereze soluțiile sugerate. Dar dacă nu sînt, poate ar trebui să fie creați într-un proces educațional.”

Nu se învaţă în şcoală cum să devii un mare capitalist. Cel care se comportă conform celor învăţate la „Educaţie antreprenorială” sau la Ecole Nationale d’Administration poate deveni cel mult un câine domestic, neputincios faţă de lupii din economia de piaţă. Din abecedarul capitalismului din „Educaţia antreprenorială” nu înveţi despre esenţa antreprenoriatului cât înveţi din cunoscuta spusă cinică: „Întreabă-mă orice, dar nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari !” Capitalismul performant transcende regulile, inclusiv pe cele morale. Capitalismul de mare succes este cel de junglă, nu cel de seră.


a spune:
8 octombrie 2012 la 5:57

Nu are rost sa vorbim despre stanga,pentru ca asta presupune neaparat clasa muncitoare, proletariat, ceea ce in Romania n-a existat. A existat o miscare romantica de stanga ( sau, mai bine zis un partid ) format din intelectuali minoritari, presarati cu cativa autohtoni, fara influienta reala, intr-un stat desfigurat ( un stat ” eminamente agrar”, in care taranii s-au incaltat prin 1960, sub comunisti.)Acum se contureaza din nou o stanga intelectuala, dar, poate ca va reprezenta cu totul altceva in conditiile in care Europa dezindustrializata a ramas ( sau va ramane ) fara clasa muncitoare. Locul ei a fost luat de ceea ce s-a chemat pana acum ( in jargonul stangii) ” patura intelectuala “, care da majoritatea salariatilor , dar care nu produce plusvaloarea insusita de patroni, de care era vorba in teoria clasica. Patronii clasici chiar o duc greu. Banii se fac altfel, pe spinarea altora si prin intermediul statelor, pentru ca suntem in mod clar in stadiul numit candva imperialism. Prin cele cateva state imperialiste este atacata in prezent intreaga planeta. Alianta capital financiar-stat nu va spune nimic.Nici asa, din amintiri ? Revenind la ce am scris mai sus, am neagra presimtire ( doar presimtire) ca Romania va fi, cu mare probabilitate, cu totul distrusa, pentru ca datele ei concrete nu s-au potrivit deloc acestei noi ecuatii. Incearca sa-si gaseasca un rost in lumea asta noua ( vezi treaba cu Axa, dar vedeti si raspunsul : deocamdata ( desigur!) nici ca sluga nu va putem lua. Dar, nu disperati… Carcasa va ramane , desigur , asa ca vom avea presedinte, parlament, guvern dar ce rol ( mai ) au toate acestea se poate vedea de azi. Cat despre fondurile de absorbit, acestea ( daca vor fi absorbite ) sunt pentru altii. Pentru cei care le dau cu o mana spre a le lua cu cealalta. Numai daca nu vrem, nu vedem… Ramanem la vorba lui Sofocle cu timpul care le rezolva pe toate…

Valerius spune:
9 octombrie 2012 la 19:44

Cam aşa văd şi eu lucrurile.
Sunt uimit constatând cu câtă ură se scrie despre regimul “comunist” în timp ce trăim în iadul capitalist ! Sau poate nu ne-au băgat încă dracii în cazanele cu smoală ?! Te cruceşti când vezi cum sunt lăudate “hainele cele măiestrite” ale Capitalismului-Împărat, deşi împăratul e gol ! E foarte probabil că mulţi fani ai capitalismului de pe aici sunt ideologi de serviciu sau fac parte din noii îmbogăţiţi de după Marea Păcăleală. Pe aceştia îi înţeleg cel mai uşor şi le apreciez inteligenţa înhămată la carul plin cu interese. Dar cum să-i înţeleg pe aceia care nu-s profitori ai capitalismului restaurat şi refuză să vadă realitatea capitalistă aşa cum e, hâdă ?
Ultima speranţă că acest sistem diabolic poate fi ameliorat din chiar interiorul lui mi-am pierdut-o atunci când Băsescu a fost menţinut ca Preşedinte împotriva voturilor a peste 80% din electori. De atunci mi-e clar că regimul acesta n-are nici măcar tangenţă cu democraţia.
Într-o ţară populată cu oameni care se miră de “hainele măiestrite” ale Capitalismului-Împărat este posibil orice. Inclusiv ceea ce “presimţiţi” dv.: “ca Romania va fi, cu mare probabilitate, cu totul distrusa“.

Andrei spune:
9 octombrie 2012 la 20:07

Eu sînt pro-Băsescu, nu pentru că ar fi un ideal ci pentru că am bănuit că înlocuitorii nu merită efortul și până acum nu m-au dezamăgit. Acel 80% din alegători este mult discutabil, dar nu vreau să transformăm forumul într-o perpetuă discuție despre referendum și tentativa de demitere.
Dar să știți că nu toți cei care preferă opțiuni diferite de cele pe care le-ați îmbrățișat dumneavoastră trebuie neapărat să fie în slujba cuiva- ăsta e un reflex de limbaj de activist de partid. În slujbă sînt mulți, în ziare și în mass-media în general, indiferent de culoare- aici sîntem de acord cu toții. Dar când faceți presupunerea unui angajament propagandistic din partea unora din noi care au alte păreri, cred că vă înșelați. Dacă am face și “noi” la fel cu dumneavoastră? De unde știu că nu ați fost parașutat de la Fenian după ce ați urmat un curs de diversiune ideologică la Tirana, fără a mai vorbi de licența în operațiuni propagandistice de la Ulan Bator ? De ce să gândim așa ?

Valerius spune:
9 octombrie 2012 la 22:24

Nu înţeleg de ce-mi săriţi la beregată !?
Eu nu v-am nominalizat. Dacă dv. „v-aţi simţit cu musca pe căciulă”, cum spune românul, este problema dv. Şi nu mă angajez în băşcăliile pe care le-aţi declanşat (reflex de limbaj de activist de partid, Fenian, Tirana ş.cl.).

Eu sînt pro-Băsescu”.
Să fiţi sănătos ! Îmi daţi voie să fiu anti-Băsescu ?

nu vreau să transformăm forumul într-o perpetuă discuție despre referendum și tentativa de demitere
Înţeleg că sunteţi pro-Băsescu şi nu vreţi să discutăm despre referendumul de demitere. Nu ştiu, însă, dacă aveţi vreo funcţie de moderator, administrator pe aici. Până aflu, consider că pot să discut despre implicaţiile acelui referendum, căci ele sunt, în opinia mea, extrem de importante.

Dar să știți că nu toți cei care preferă opțiuni diferite de cele pe care le-ați îmbrățișat dumneavoastră trebuie neapărat să fie în slujba cuiva
Eu am spus „E foarte probabil că mulţi fani ai capitalismului de pe aici sunt ideologi de serviciu”, ceea ce e diferit de vina pe care vreţi să mi-o puneţi în cârcă („toţi cei care preferă opţiuni…”).

Dar când faceți presupunerea unui angajament propagandistic din partea unora din noi care au alte păreri, cred că vă înșelați.”
Zău, domnule ? Aşadar eu greşesc presupunând. Dv.credeţi că mă înşel. Deci amândoi putem greşi.

De ce să gândim așa ?
Îmi daţi voie să nu gândesc în cor cu dv. ? Vă rog frumos.