joi, 30 august 2012

Valeriu Zgonea - exemplar al faunei politice post-decembriste



În ziua în care a fost citită în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului Hotărârea Curţii Constituţionale a României de invalidare a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu am conştientizat că Valeriu Zgonea (ajuns printr-o aberaţie a istoriei Preşedintele Camerei Deputaţilor !) este un exemplar pur-sânge al faunei politice de după Marea Păcăleală.
El are toate calităţile necesare pentru a fi o lichea politică de mare succes:
- este performant în logoree demagogică;
- poate trăda partenerii cu uşurinţă şi se poate alia cu adversarii (în şedinţa menţionată a Parlamentului, l-a umilit pe Ioan Ghişe, dar s-a îmbrăţişat cu membrii Curţii Constituţionale a României care au batjocorit, prin Hotărârea lor, 7,4 milioane de cetăţeni care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu);
- minte cu nonşalanţă că nu s-au exercitat presiuni din exterior pentru a determina Parlamentul să accepte Hotărârea CCR;
- este obedient faţă de Puterile din Occident, este obsedat de satisfacerea Stăpânilor.
                Pariez că ipochimenul acesta va avea o carieră politică durabilă. Dacă interesele îi vor cere, va putea fi şi un bun membru al PDL. Sau al altui partid. Important este să fie în fruntea bucatelor. 


miercuri, 29 august 2012

Decepţii în rândurile protestatarilor anti-Băsescu


După comportamentul USL-iştilor în Parlament, unde a fost citită Hotărârea Curţii Constituţionale a României privind invalidarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României, au început să apară pancarte care exprimă decepţia unor protestatari anti-Băsescu:

"USL a trădat"
"USL, te lepezi de Satana sau coabitezi ?"
"Ponta şi Crin - ctitorii Catedralei Sacre Chior"
"Victoraş şi-a băgat piciorul în... ghips"

sâmbătă, 25 august 2012

Alienarea puterii politice în colonia România


            Conceptul de „putere politică” este controversat.
Definiţia „puterii politice” pe care o propun aici a fost elaborată de Ovidiu Trăsnea (în Mică enciclopedie de politologie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, pp.373-374):
Putere politică (..) constă în a lua decizii la nivelul întregii societăţi, în conformitate cu interesele claselor dominante (sau conducătoare) în sistemul puterii şi a le asigura îndeplinirea prin autoritatea suverană şi prin mijloacele forţei publice. Scopul fundamental al oricărei puteri politice este de a asigura funcţionalitatea întregului corp social potrivit intereselor fundamentale ale claselor dominante în sistemul politic dat, sau în concordanţă cu interesele societăţii globale, în cazul în care deţinătorul puterii este întregul popor”.
În Constituţia actuală a României scrie: 
Articolul 2 - Suveranitatea  
(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
În Enciclopedia Blackwell a gândirii politice (Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, p.705) sunt prezentate atributele suveranităţii:
- putere supremă înăuntrul unei ierarhii politico-juridice;
- decizie finală sau ultimă în cadrul unei ierarhii politico-juridice;
- independenţă în relaţiile cu alţi agenţi (interni sau externi, autohtoni sau străini) etc.
                Din aceste informaţii rezultă că, principial, constituţional, deţinătorul puterii politice în România este poporul, în întregul său, putere pe care ar trebui s-o exercite „prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.
                În anii de după Marea Păcăleală din decembrie 1989 s-a desfăşurat un proces de alienare (înstrăinare) a puterii politice faţă de poporul român: puterea politică este exercitată în numele poporului român, dar împotriva poporului român.
                Dacă până recent această înstrăinare era ascunsă sub sloganurile manipulatoare, experienţa tristă a recentului referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României a aruncat ultimul văl. Pe scurt: majoritatea electoratului (7,4 milioane de oameni) a decis demiterea lui Traian Băsescu din demnitatea de Preşedinte al României. Dar, prin conjugarea eforturilor unor factori de putere externi şi ale unor elemente înstrăinate din instituţii importante ale statului român (Curtea Constituţională, Procuratura, Consiliul Superior al Magistraturii, servicii secrete etc.), Traian Băsescu este reinstalat ca Preşedinte al României. Dispreţul faţă de popor, implicat în decizia de respingere a demiterii prin voinţa majorităţii electoratului, a fost exprimat de Traian Băsescu însuşi: întrebat de un jurnalist străin cum se simte după ce milioane de oameni au votat pentru demiterea sa, el a răspuns cinic: „Sunt mai puternic ca niciodată !”.
                Faptul că puterea politică este înstrăinată în raport cu poporul român este sugerat şi de o sentinţă a unui politruc de la UE, Hannes Swoboda (liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European):  „A existat o decizie politică a poporului român împotriva lui Traian Băsescu, dar, legal, ea nu este validă. Trebuie să acceptăm asta.”  („There was a political decision by the people of Romania  against Basescu but legally it was not valid. We must accept that.”) Reiau interpretarea mea: acest „socialist” susţine că e normală situaţia în care de-o parte se află „decizia politică a poporului” iar de cealaltă parte se află „legalitatea, validitatea”. A dracului „democraţie” este asta, în care „legalitatea” se află în opoziţie cu „decizia politică a poporului” !
                Tot mai multe personalități remarcabile vorbesc despre particularităţile imperialismului contemporan. Aservirea ţărilor şi a popoarelor nu se mai realizează, în primul rând, prin mijloace militare, ci prin mijloace perfide: manipularea, penetrarea instituțiilor statelor aservite cu spioni, cu indivizi obedienţi, substituirea regimurilor democratice prin regimuri politice marionete, inducerea unor crize economice, controlul monedelor naţionale.  
O deosebire importantă între actualul imperialism şi imperiile istorice, care s-au prăbuşit mai devreme ori mai târziu, este aceea că vechile puteri imperiale au consumat într-o proporţie mai mare resurse proprii pentru a-şi impune dominaţia, fapt care le-a slăbit pe ele însele, iar actualul imperialism a perfecţionat metodele şi tehnicile de dominaţie a popoarelor prin chiar exploatarea resurselor popoarelor respective (resurse economice, politice, militare, umane, culturale etc.). Inteligentă strategie, nu-i aşa ?
Cine este Traian Băsescu ?
Până nu demult el a jucat rolul unui justiţiar care se luptă cu „mogulii”, care ia de la bogaţi şi dă la săraci. Un slogan mincinos, celebru, al lui a fost „Să trăiţi bine !” Mai sunt naivi (ca să nu zic imbecili) care-l mai percep încă aşa, dar numărul lor este din ce în ce mai mic.
Tot mai mulţi oameni au înţeles cine este cu adevărat TB. Ascensiunea lui politică şi, acum, menţinerea lui în fruntea statului, împotriva voinţei majorităţii electoratului, se explică prin faptul că TB a slujit interesele unor factori de putere externi, începând cu volatilizarea flotei româneşti şi terminând cu insistenţa lui pentru înstrăinarea unor resurse naturale (Roşia Montană, Cupru Min, gazul de şist etc.), pentru împrumuturi înrobitoare de la FMI, pentru  instalarea scutului antirachetă american. Picătura care a făcut să se reverse paharul nemulţumirii populare a fost aplicarea obedientă a măsurilor de austeritate (amputarea salariilor, a pensiilor etc.), măsuri decise în cancelarii străine.
Recenta campanie electorală a lui TR, care a precedat referendumul pentru demiterea sa din calitatea de Preşedinte al României, a dovedit că TB a consumat toate promisiunile mincinoase. S-a folosit, în schimb, de ameninţări:
- politica USL constă într-o „lovitură de stat” (!), în desfiinţarea statului de drept;
- demiterea lui din funcţia de Preşedinte va avea consecinţe economice şi politice dezastruoase pentru România, căci el, spre deosebire de liderii USL, este omul credibil pentru atotputernicul Occident, el este „cel care împinge România spre Europa”.
Bănuiala că TB este reprezentantul intereselor factorilor de putere din Occident a avut confirmarea în presiunile (porunci, ameninţări), în intervenţia brutală a unor oficiali din Occident în procesul democratic al demiterii lui TB, cu scopul evident de a-l menţine pe TB la putere, chiar împotriva voinţei majorităţii electoratului român.
Prin strădania unor jurnalişti curajoşi de la Antena 3 am aflat informaţii despre unii membri ai reţelei băsiste.
Cum a fost posibilă hotărârea Curţii Constituţionale a României prin care a fost invalidat referendumul de demitere a lui TB, împotriva voturilor a 7,4 milioane de oameni, împotriva normelor de drept (inclusiv europene), împotriva logicii şi a calculelor matematice ?
Acolo sunt şi oameni de nădejde ai lui Băsescu, unii cu grave probleme de morală. De exemplu, Aspazia Cojocaru  a fost implicată, în timpul lui Nicolae Ceauşescu, într-un proces pentru falsificarea unor lucrări de admitere la Facultatea de Drept. După 1989 i s-a dat verdictul de "turnătoare" la Securitate, dar ulterior verdictul a fost modificat ! La scurt timp după referendum ea a declarat că „referendumul ar fi trebuit invalidat. Totul se bazează pe date false", dar ulterior a negat că ar fi spus aşa ceva. Ea a votat împotriva demiterii lui TB. Petre Lăzărescu (fost Ceauşescu), în timpul în care Traian Băsescu era primar al Bucureștiului, a dat, în calitate de judecător, o hotărâre favorabilă lui Traian Băsescu într-un proces în care acesta era acuzat că a dispus plata în mod ilegal a unui proiect, provocând un prejudiciu major. Ulterior Petre Lăzărescu a fost recompensat prin calitatea de membru al Curţii Constituţionale a României. În această calitate el a votat împotriva demiterii lui TB prin referendum. Un gest de recunoştinţă, nu-i aşa ?

Post-scriptum



Administrator:
Institutul Cantacuzino
     După problemele apărute la sediul central al Institutului Cantacuzino, aseară am aflat, cu indignare, că filiala din Iaşi a Institutului Cantacuzino s-a închis! Am aflat că această filială a fost înfiinţată în 1952 şi că aici s-au făcut vaccinuri precum şi renumitul antibiotic polidin.
     Renunţăm la un Institut cu tradiţii, renunţăm la tot ce producea această ţară şi în materie de medicamente, ca să importăm de 10 ori mai scump! Este revoltător şi mi se pare că orice aş spune este de prisos. Unde vrem să ducem această ţară?
Tristus :
O buna prietena a mea lucreaza acolo (acum este in somaj tehnic cu 70%). Si, prin ea, si alti medici, stiu multe despre IC filiala Iasi. Din 2010 de cand s-au retras toate autorizatiile (si la IC Buc si la IC Iasi) in presa e trecut la secret un produs esential care se facea la IC Iasi - vaccinul antitetanic. Vaccinul antitetanic (VTA) era "la raison d'etre" a IC Iasi, nu polidinul sau orostimul (fleacuri). VTA aducea venituri serioase pt. ca era cumparat de Armata, Politie si SRI. Si acum VTA se va aduce din vest cu de 4 ori pretul.
PS - Atansion - ORICE se spune acum in presa de catre Cepoi sunt minciuni pompate pt. a calma populatia. Si in fond, cum zicea ziaristul-medic Val Vilcu desfiintarea IC este ceva f. banal in cadrul procesului numit "taierea Romaniei cu faiul democratiei".
Valerius :
România nu se (auto)guvernează. S-a văzut clar, în procesul referendumului pentru demiterea lui Băsescu, că nici milioanele de voturi nu contează pentru cei care decid, în mod antipopular şi antinaţional, deci nedemocratic, în România. Mă tem că şi USL-iştii vor continua politica dictată din afară de distrugere a acestei ţări.
Tristus :
DLE. VALERIUS f. bine ati punctat: POLITICA DE DISTRUGERE DICTATA DIN AFARA. Cu cai troieni romani, as adauga. Adica oameni fara mama fara tata. Ma uluieste in continuare faptul ca amici intelectuali tot ii trag cu "Vai draga dar ce importanta are RO pt. americani?".
Administrator :
Recunosc că şi eu gîndeam, oarecum, precum amicii dv. E clar că am greşit. După vizita lui Philip Gordon şi după intervenţiile repetate ale ambasadorului american, m-am convins că aveţi dreptate. Aveţi perfectă dreptate!
Tristus :
Flagranta pt. mine a fost prezenta, in studiou, ca si colaborator al lui Ponta (!), a generalului WESLEY CLARKE, un mare mason, locotenent al lui Soros, ucigasul de sarbi in 1999. Domnule, dupa 1945 RO a fost jefuita de sovietici, de acord; acum insa, RO este rupta si eviscerata de 3 hiene nesatule: UE, Rusia si SUA.
Ah ce-mi lipsesc panseurile de duh ale dlui. Pruteanu!
De fapt ce sa ne miram - Intreaga "prabusire a comunismului" a fost regizata la Casa Alba. Pentru salvarea capitalismului care - realmente - era atunci in putrefactie.
Acum ne-am intors la sit. din 1989.
Valerius :
1). Iertaţi-mi "aroganţa": mi-am dat seama că România a fost îmbrâncită pe un tobogan către prăpastie când am citit proclamaţia aceea în 10 puncte a „revoluţiei” române. Mulţi cetăţeni ai acestei ţări au intuit primejdia de a deveni un popor fără ţară. „Nu ne vindem ţara !” a fost un strigăt al maselor care au intuit această primejdie, dar maşinăria infernală a manipulării a luat în băşcălie acest strigăt. Am mai spus, n-am să uit cum Emil Constantinescu făcea băşcălie: Să terminăm cu prostia asta, „Nu ne vindem ţara !”, nu ne ia nimeni ţara, nu pleacă cu ea de aici. Recent, musiu Constantinescu a trimis o scrisoare de protest către birocraţia UE. N-am citit-o încă. E bine-venită, ca orice efort pentru salvarea a ceea ce se mai poate salva din România. Dar nu pot uita cât a contribuit musiu EC la crearea situaţiei în care se află România. Asta în concordanţă cu ideea dv. despre „cai troieni”.
2). Nu de percepţia corectă a realităţii ducem lipsă. În toată perioada post-decembristă, minţi lucide, precum Adrian Păunescu, George Pruteanu, Octavian Paler, Ilie Şerbănescu, Dinu C. Giurescu, ne-au vorbit despre primejdii şi despre realitatea hâdă. Constat că acum şi „oameni simpli”, în Piaţa Universităţii, au conştientizat situaţia gravă în care se află ţara, au înţeles că regimul Băsescu este un regim antipopular şi antinaţional, care duce o politică aservită unor interese externe. Noi ducem lipsă de activism. Cu excepţia acelor oameni, care înfruntă gerul şi arşiţa în pieţe, în timpul protestelor, suntem un popor de „analişti”. Ne consumăm energia comentând prin bloguri, forumuri, privind la televizor tocşouri. Ne lipseşte o personalitate istorică puternică, aptă să solidarizeze energiile într-o amplă mişcare civică pentru salvarea ţării. Această mişcare ar putea face mai mult decât o formaţiune politică, fie ea şi USL. Liderii politici sunt prinşi într-un sistem de reguli suprastatale. Comportamentul acesta de „mămăligă care nu explodează” este real. Nu intru în analiza motivaţiei lui, deja m-am manifestat excesiv ca „analist”. M-aş duce să protestez. Dar unde, împreună cu cine ?



Constantin Gheorghe :

"E greu să accepţi o nedreptate, e greu să vezi cum nişte personaje profund corupte au anulat, prin decizia lor, votul celor care i-au cerut lui băsescu să plece. E greu să accepţi că ai scăpat de Moscova şi de dictatul ei, pentru a intra slugă nu la unul, ci la doi stăpâni: UE şi SUA. Care nici măcar grija  respectării aparenţelor nu o mai au."

Valerius :

"Aceeaşi trăire o am şi eu. E ca şi cum aş suferi de o boală incurabilă, aşteptând, îngrozit, sfârşitul, fără nicio speranţă. Singura mea satisfacţie e că am intuit, încă din decembrie 1989, că am fost mânaţi pe un drum al pierzaniei. Şi mai am o dorinţă perversă: să-i văd pe imbecilii din proximitatea mea, care mai cred în băsism, în Occidentul Moş Crăciun, cum ajung în situaţia de deznădejde în care mă aflu eu."

vineri, 24 august 2012

Pseudo-democraţia neocolonialistă în nuditatea ei


Moto:
There was a political decision by the people of Romania  against Basescu but legally it was not valid. We must accept that.”
Hannes Swoboda, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European.

Unul dintre baloanele de săpun prin care a fost ademenit poporul român după Marea Păcăleală din 1989 a fost cel pe care scria „DEMOCRAŢIE”. „Vrem alegeri libere !” a fost una dintre revendicările răscoalei din 1989.
Numărul mare al partidelor politice înfiinţate, participarea masivă şi entuziastă la primele scrutine de după 1989 au dovedit că poporul ieşit din dictatura ceauşistă credea în democraţie, în rolul său suveran (etimologic, democraţie = puterea poporului).
Cu timpul, realitatea economică, economia de piaţă capitalistă, prin cortegiul ei de nedreptăţi – polarizare a averii, şomaj, inflaţie, sărăcie, criză economică etc. -  i-a determinat pe tot mai mulţi să declare în sondajele de opinie că România post-decembristă se află  pe un drum greşit. „Democraţia” capitalistă şi-a arătat adevărata faţă mai întâi în domeniul economic: avuţia naţională a fost repede redistribuită; neluând în discuţie puţinele excepţii oneste, constatăm că o minoritate rapace a înstrăinat cea mai mare parte din averea ţării sau a redistribuit-o unor privilegiaţi ai fostului capitalism, făcându-şi, ea însăşi, parte grasă din această avuţie, iar marea majoritate a poporului a devenit perdantă.
Mai rămăsese o iluzie: aceea că democraţia se manifestă prin voturilor cetăţenilor.
Prima breşă în această iluzie s-a produs când infractoarea Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor, a fraudat voturile în Parlament şi a rămas nepedepsită. Dar episodul a rămas necunoscut pentru marele public.
Ultimul văl de pe chipul hidos al pseudo-democraţiei capitaliste de tip neocolonialist a căzut în timpul crizei politice a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României. Faptele sunt cunoscute: Traian Băsescu a reuşit performanţa de a personifica un regim politic perceput de majoritatea societăţii româneşti ca fiind antipopular şi antinaţional, aservit intereselor unor factori de putere din afara ţării. USL, rezonând cu dorinţa majorităţii cetăţenilor, a iniţiat procesul democratic de suspendare a Preşedintelui TB şi de aducere a acestuia în faţa judecăţii poporului, prin referendum. 7,4 milioane de cetăţeni au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Dar… pseudo-democraţia a intrat în funcţiune, sfidând voinţa majorităţii electoratului, şi l-a repus pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României.
Consider că pseudodemocraţia s-a manifestat, în principal, prin:
            a). faptul că instituţii foarte importante ale statului (de exemplu Procuratura, Consiliul Superior al Magistraturii, servicii secrete, Curtea Constituţională a României) au răspuns la comenzi şi semnale ale Preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, şi au săvârşit abuzuri pentru a-l servi pe acesta;
            b). faptul că factori de putere externi – cancelarul Germaniei (Angela Merkel), Președintele Comisiei Europene (José Manuel Barroso), ambasadorul american la Bucureşti (Mark H. Gitenstein) şi asistentul  secretarului de stat american (Philip Gordon) – au intervenit brutal în procesul referendumului, sprijinindu-l în mod evident pe Traian Băsescu.
                Ştiam din cărţi că „democraţia” burgheză este o pseudo-democraţie. Acum nu mai am nicio îndoială că acesta este un adevăr. Recentul proces al referendumului de demitere a lui TB a fost, prin implicaţiile lui nedemocratice, o experienţă tristă, o manifestare de dispreţ faţă de majoritatea poporului român, o umilire a acesteia. Agenţii marelui capital internaţional (Merkel, Borroso, Gordon ş.cl.) nici nu se mai sinchisesc să salveze aparenţele: poruncesc, amenință, impun prin forţă în fruntea regimului neocolonialist pe cei care sunt uneltele obediente ale intereselor marelui capital internaţional.
                O prejudecată care mai circulă încă este aceea privind existenţa unui pluralism ideologic la nivelul instituţiilor UE, privind existenţa unor „familii politice”. Potrivit acestei prejudecăţi, Băsescu şi ai lui ar face parte din familia „popularilor”, iar PSD din familia „socialiştilor”. Asta nu-i decât o altă minciună. Toate „familiile” acelea au un singur stăpân: marele capital internaţional. Am citit că primul dintre politrucii din UE care s-a exprimat (în spaţiul Twiter) cu referire la hotărârea Curţii Constituţionale a României de invalidare a referendumului a fost Hannes Swoboda, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European. Stimabilul a spus: „There was a political decision by the people of Romania  against Basescu but legally it was not valid. We must accept that.”  În româneşte, conform traducerii din ziarul „Gândul”, asta înseamnă: „A existat o decizie politică a poporului român împotriva lui Traian Băsescu, dar, legal, ea nu este validă. Trebuie să acceptăm asta.”  Cu alte cuvinte, individul acesta („prietenul” lui Victor Ponta şi al PSD-ului, nu-i aşa ?) susţine că e normală situaţia în care de-o parte se află „decizia politică a poporului” iar de cealaltă parte se află „legalitatea, validitatea”. Păi legalitatea aia a cui voinţă o exprimă ? A marelui capital internaţional ? Asta-i DEMOCRAŢIA pe care ne-aţi plimbat-o pe la nas în decembrie 1989 ?
                Prieteni, nu ştiu ce gândiţi cu referire la situaţia asta, nu ştiu ce sentimente trăiţi. Eu am sentimentul că deja suntem în iad

marți, 21 august 2012

20 de ani de la asasinarea eroului comunist Virgil Zbăganu

          Citez câteva din ideile eroului comunist Virgil Zbăganu ((după prof. univ. dr. Gheorghiţă Zbăganu, fratele lui Virgil Zbăganu):

          Un altfel de partid

          Reintrăm în viaţa politică a ţării după o absenţă nepermis de lungă . Sîntem la începutul unui nou drum. Este esenţial să înţelegem ce s-a întîmplat cu noi, de ce am ajuns aici – ca partid şi ca ţară – şi să ne redefinim obiectivele.

          Este steril ca analizînd cauzele dezastrului să zăbovim prea mult asupra influenţelor din afara partidului. Este steril şi ne-ar împiedica să vedem ce avem de făcut în continuare. Faptul că un partid de patru milioane de membri a dispărut din viaţa politică a ţării în 24 de ore nu poate fi pus numai pe seama intervenţiei străine, ci dovedeşte că partidul era foarte grav bolnav.

          Noi considerăm că experienţa – să fim lucizi: eşuată – a socialismului administrativ dovedeşte că socialismul  nu se poate realiza în condiţiile unui sistem totalitar. Că Partidul Comunist lipsit de confruntarea permanentă cu celelalte componente ale stîngii s-a sclerozat treptat, pierzîndu-şi funcţiile vitale. Acum, la aproape doi ani de la prăbuşire, suntem obligaţi să vedem că sistemul totalitar ne-a făcut mai mult rău nouă decît adversarilor noştri.

          Reorganizăm Partidul Comunist. Ne reîntoarcem la izvoare. Obiectivul nostru este să realizăm o societate în care poporul să fie propriul lui stăpîn, adică o societate democratică. Pornim la drum în condiţii mai grele decît colegii noştri din celelalte ţări din Est, nu avem sediu, suntem complet lipsiţi de mijloace materiale. Dar, spre deosebire de ei, avem şi o şansă în plus: oportuniştii, fripturiştii – pe scurt, tot gunoiul – au plecat să îşi încerce norocul în alte partide, să îngroaşe rîndurile anticomuniştilor. Noi le dorim spor la treabă. Dacă, pe unde sunt acum, vor face la fel de mult rău pe cît ne-au făcut nouă, atunci stăm destul de bine.

          Partidul Comunist Român va trebui să abandoneze structura monolitică. Noi considerăm că principala cauză a prăbuşirii este aceea că democraţia internă nu a funcţionat. Partidul s-a dovedit incapabil să reacţioneze la cele mai grosolane încălcări ale statutului, ale principiilor comuniste. În spatele monolitismului a stat nu atît atitudinea fermă împotriva adversarilor, cît dictatura împotriva partidului şi, prin aceasta, împotriva întregii societăţi. Considerăm că la prima conferinţă naţională statutul nostru va trebui modificat în sensul unei profunde democratizări. Noi dorim democratizarea întregii societăţi pentru că reprezentăm interesele celor mulţi. Vom începe prin a face curat în propria ogradă. Este necesar ca partidul celor mulţi să realizeze întîi în propriile rînduri o adevărată democraţie.

          Noul statut va trebui să recunoască dreptul la tendinţă şi fracţiune în cadrul partidului. Să nu ne temem că în cadrul partidului vor fi mai multe păreri, mai multe voci. Mina are cinci degete. În caz de pericol se face pumn. Dar cu pumnul nu poţi cînta la pian şi nu poţi mîngîia un copil. Noi, ca partid monolit, nu am fost mai puternici, ci am fost infirmi. Am fost incapabili să ne opunem denaturărilor provenind din interior, după cum am fost incapabili să ne opunem atacurilor din exterior. Să nu ne fie teamă că în jurul problemelor care nu ating principiile fundamentale vor exista mai multe păreri, se vor manifesta mai multe tendinţe. Prin aceasta vom dovedi că suntem un organism viu, nu o formă fără conţinut.

          Noul statut va trebui să extindă formele democraţiei directe, participative, în detrimentul celor reprezentative. Poate oare un delegat al unei organizaţii să delege la rîndul său fără ca prin aceasta actul democratic să se golească de conţinut? Noi credem că nu. Credem că aceia care ocupă funcţiile importante, cum ar fi aceea de preşedinte al Partidului Comunist, trebuie aleşi de către întregul partid, prin vot direct, în urma unei campanii electorale interne. Astfel, partidul îşi va putea menţine controlul asupra conducătorilor săi, evitînd jocuri de culise şi manipulări.

          Noul statut va trebui să garanteze autonomia largă a organizaţiilor teritoriale. Revenirea la coordonarea de la centru a tuturor acţiunilor, nu este nici posibilă şi nici de dorit.

          Partidul celor mulţi va deveni astfel ceea ce ar fi trebuit să fie mereu: nu un partid de lider, ci un partid de ideologie. Nu un număr de indivizi uniţi în jurul unui lider şi promovînd interese de grup, ci o mulţime de oameni liberi, avînd în comun aceeaşi credinţă: că societatea omenească poate şi trebuie să devină un pămînt al oamenilor.

Linkuri:

Virgil Zbăganu -primul martir al mişcării muncitoreşti şi comuniste din România în perioada  postdecembristă”, din „Scânteia. Ziar electronic de atitudine pro-comunistă editat de Asociația Scânteia”

19 de ani de la asasinarea lui Virgil Zbăganu”, de prof. univ. dr. Ana Bazac
   
10 ani de la moartea lui Virgil Zbăganu”, de Gheorghiţă Zbăganu

Acum 20 de ani”, de prof. univ. dr. Gheorgiţă Zbăganu 

Virgil Zbăganu - In memoriam_1

miercuri, 15 august 2012

Amintiri despre mama în ziua Sfintei Maria


Pe mama o chema Maria. Era o fată dintr-o familie de oameni săraci. A studiat două clase primare. Pe la 19 ani s-a căsătorit cu fiul unui fost primar al satului, fiu rămas orfan de tată la vârsta de 14 ani. Au avut patru copii, două fete şi doi băieţi, dintre care unul a murit.
Condiţia de fată săracă i-a creat mamei un complex: era obsedată de a avansa în piramida socială, de a fi în „lumea bună”, împreună cu familia, copiii săi. Am auzit femei din sat spunând că Mariţa lui Stirian Stănescu este "coconoasă". Mama n-a avut niciodată un „serviciu”, dar a practicat croitoria. Printre clientele sale erau preoteasa, educatoare, învăţătoare, profesoare. Asculta, învăţa. Nu ştiam niciodată când e ora mesei, căci mama avea mereu alte priorităţi: să spele, să cureţe, să văruiască ceva. 
Am fost un copil dificil. În comparaţie cu trăsnăile mele, poznele lui Ion Creangă sunt absolut scuzabile. Când veneam seara, după o zi plină de boroboaţe, mama mă aştepta în poartă şi mă ameninţa printre dinţi: „Mitulaş, vii tu acasă, să vezi ce-ţi fac !” Mitulaş era prostul satului, care umbla bezmetic de colo până colo.  Întotdeauna pedeapsa era o porţie de mâncare. Uneori veneam rănit. De exemplu o dată m-am înţepat într-un cui ruginit. Toată talpa mi s-a infectat, mi s-a umflat. Noaptea m-a durut piciorul. Ori de câte ori mă trezeam, vedeam chipul mamei aplecat deasupra mea. Avea un somn de iepure, îmi punea comprese cu o cârpă înmuiată în apă rece, pentru a-mi coborî febra.  
Era o femeie scundă şi bolnăvicioasă. Cred că a înghiţit medicamente cât să umpli un coş mare de răchită („coş de paie”, cum se spunea la noi în sat). Suferea de hipertensiune, de diabet şi de alte afecţiuni ştiute de ea. Pe la 45 de ani a avut şi un accident grav, un autocamion i-a provocat o fractură gravă la nivelul bazinului. Dar a trăit aproape 80 de ani, căci trăia cu prudenţă. Gusta de ici şi de colo şi, în general, evita excesele. A murit în Spitalul Fundeni. O doctoriţă ne-a spus că mama are „o boală deosebit de gravă”. Nu ştiu ce boală a avut. Eram extenuat de oboseală, de frică. Eram acolo, împreună cu tata, fiii, nepoţii şi strănepoţii mamei. Aceeaşi doctoriţă ne-a comunicat că directorul spitalului ar fi spus că „Am cheltuit destul cu baba asta”. Enervat de prezenţa noastră, un doctor a ordonat unei asistente să-i facă mamei o injecţie cu mai multe medicamente. Cred că a spus şi morfină. N-am avut puterea să-l întreb ce rost are acea injecţie. În aproximativ 3 ore mama a murit. Am sentimentul de vinovăţie că am asistat, pasiv, la eutanasierea mamei mele.

Fotografii cu mama:
















marți, 14 august 2012

Un text juridic şi puţină logică


În forumul Ion Nanu am avut o discuţie cu amfitrionul. Deşi dumnealui a propus o problemă la capitolul „Politica internă”, cu referire la  Legea nr 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituționale, din vina mea discuţia „a eşuat” într-o polemică de domeniul logicii.
Administratorul forumului:
„Legea nr 47/1992, se referă la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituționale. În această lege găsim: 
     Art.5. - (1) Curtea Constituţională se compune din 9 judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
     Art.51. - (1) Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel.
     Am citat doar două articole şi doar cîte un alineat din fiecare articol. Asupra acestora am de făcut 2 observaţii.
     1) Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători, după cum se spune în articolul 51, deoarece 2/3 x 9 = 6. Aşa se deduce logic din formularea articolului 51. Cu alte cuvinte, dacă la şedinţă se prezintă 7, 8 sau 9 judecători CC nu lucrează legal! Sunt convins că nu aşa a vrut să spună legiuitorul, dar formularea din lege este, evident, prost făcută. Acest exemplu demonstrează încă o dată că legile din România sunt făcute fără cap. De aici decurg o mulţime de interpretări, după cum convine fiecăruia dintre combatanţi. În mod corect, prima parte a art.51, alineatul (1) trebuia să fie aşa: Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel. Sau, ţinînd seama că la articolul 5 se scrie că sunt fix 9 judecători, o formulare şi mai exactă este: Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a cel puţin 6  judecători. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel.
     2) A doua observaţie se referă la qvorum. Se observă aici că numărul minim de judecători necesari pentru legalitatea lucrărilor CC este de 6, adică 2/3 din total. Aceasta ne arată că qvorumul poate fi diferit de 50%, el poate fi mai mare de 50%, ca în acest exemplu, dar poate fi şi mai mic de 50%.
Valerius:
„În opinia mea,
- enunţul din   Legea nr 47/1992 : „Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor.”
- şi enunţul dv.: „Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători” nu sunt logic-echivalente.
          Dv. aţi introdus adverbul restrictiv „doar” (=numai), care nu apare în formularea din lege.
          Reproşul dv. „formularea din lege este, evident, prost făcută.” este justificat, pentru că, într-adevăr, formularea permite diferite interpretări. Totuşi, tocmai pentru că formularea este imprecisă, ea nu are sensul restrictiv (închis) pe care i-l atribuiţi.
Administratorul forumului:
Nu cuvîntul doar este important, el doar întăreşte enunţul, mai important este cuvîntul fix. Eu am vrut să explicitez ce se înţelege prin enunţul din lege. În orice enunţ matematic, ca cel din lege, se înţelege aşa cum am explicitat eu. În matematică semnele =, ≥ se exprimă, în cuvinte (pe acest exemplu) prin:
     = două treimi din
     ≥ cel puţin două treimi (mai mult sau egal cu ...)
     Norocul este că la această lege nimeni nu face pe cîrcotaşul, toţi înţeleg ce a vrut să spună legiuitorul. Dar e bine să se evite astfel de situaţii. Ce costă o exprimare fără cea mai mică ambiguitate?
Valerius:
În discuţia noastră există un acord şi un dezacord.
Acordul:  ca şi dv., apreciez că „formularea din lege este, evident, prost făcută.” Este vorba de enunţul:  „Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor.”
Dezacordul:
- Dv. spuneţi că enunţul: „Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători (= doar dacă sunt prezente două treimi din numărul judecătorilor)” este dedus logic din enunţul din lege.
- Eu spun că dintr-un enunţ (premisă), „formulat prost”  nu se poate „deduce logic” o concluzie. Putem reformula premisa, putem să ne dăm cu presupusul, putem interpreta într-un context mai larg (aşa cum aţi făcut), dar din enunţul „Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor.” nu se poate „deduce logic” enunţul dv. „Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători.”
Dacă enunţul din lege ar fi fost acesta:
„Curtea Constituţională lucrează legal dacă şi numai dacă sunt prezente două treimi din numărul judecătorilor.”,
atunci el ar fi fost logic-echivalent cu enunţul dv.:
„Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători (= două treimi din numărul judecătorilor)”.
Administratorul forumului:
Dumneavoastră formalizaţi enunţul, îl dezbrăcaţi de limbajul natural şi atunci aveţi motive să nu fiţi de acord că cele două enunţuri sunt echivalente. Dar eu n-am spus nicăieri că sunt echivalente. Eu am spus, în mesajul 10037: Aşa se deduce logic din formularea articolului 51.
                Dacă şi numai dacă este, într-adevăr, exprimarea care exprimă echivalenţa. Dar în acest caz e vorba de echivalenţa dintre propoziţia din stînga: "Curtea Constituţională lucrează legal" şi propoziţia din dreapta "sunt prezente două treimi din numărul judecătorilor". Formal, A B. Dar asemenea exprimări se fac de obicei în enunţuri de tip teoremă. În cazul nostru avem de a face nu cu o teoremă, ci cu o definiţie.
                Mai există, totuşi, o interpretare a enunţului din lege, o interpretare care contrazice cîrcoteala mea. Dacă sunt prezenţi 8 judecători M={1,2,3,4,5,6,7,8}, atunci sunt prezenţi 2/3 din total, deoarece putem forma cele 2/3 fie din mulţimea {1,2,3,4,5,6}, fie din {1,2,3,4,5,7}, fie din {1,2,3,4,5,8} ş.a.m.d., în total C82 = 28 variante. La fel putem forma mulţimi de 6 elemente şi dacă sunt prezenţi 7 judecători şi dacă sunt prezenţi 9 judecători. Adică definiţia este cuprinzătoare, se referă la toate cazurile de la 6 judecători în sus. Dar şi aici poate interveni o cîrcoteală! O fi prezenţa legală, dar care dintre mulţimile formate din cîte 6 judecători ia parte la lucrări? Căci, după cum am văzut, în cazul a 8 judecători sunt 28 de variante! E clar că în concepţia legiuitorului iau parte la lucrări toţi 8, dar, după cum se vede, speculaţiile parcă nu au sfîrşit!
Dar am lungit discuţia prea mult. Eu mă refeream la limbajul natural, folosit de omul obişnuit, fără studii de logică formală sau de logică matematică. Dar dacă noi am ajuns să scriem cîteva mesaje pe această temă, înseamnă că oricine, într-un caz politic interesat, poate specula pe acest enunţ. Și atunci, îmi pun întrebarea de ce trebuie să lăsăm loc la interpretări? Ce îl costă pe legiuitor să fie mai clar? În cazul nostru, ce era rău dacă în textul analizat se intercalau încă două cuvinte, repectiv cuvintele "cel puţin". Cu ce era mai puţin concis sau mai puţin frumos enunţul propus de mine "Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul judecătorilor"?
Valerius:
„Dar am lungit discuţia prea mult.”
Înţeleg că sugeraţi întreruperea discuţiei. Îmi asum riscul de a vă deveni antipatic continuând-o.
„Dar eu n-am spus nicăieri că sunt echivalente.”
Într-adevăr, explicit nu aţi spus că sunt echivalente. Dar eu am considerat că în enunţul dv.: „Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători, după cum se spune în articolul 51, deoarece 2/3 x 9 = 6.” exprimaţi, în mod implicit, echivalenţa logică a enunţului din articolul 51 cu enunţul dv.
Dv. spuneţi că nu aţi avut în vedere o echivalenţă, ci o „deducţie logică”. Într-adevăr, continuarea textului dv. justifică distincţia pe care o faceţi: „ Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători, după cum se spune în articolul 51, deoarece 2/3 x 9 = 6. Aşa se deduce logic din formularea articolului 51.
Prin urmare există alternativele:
- sau aţi afirmat echivalenţa logică a celor două enunţuri, dar această echivalenţă logică nu este reală. Cum dv. aţi admis că nu e vorba de o echivalenţă, nu mai este nevoie să demonstrez non-echivalenţa logică a celor două enunţuri;
- sau aţi afirmat că enunţul dv. este „dedus logic din formularea articolului 51”, dar enunţul dv. nu poate fi „dedus logic din formularea articolului 51”. Aici este nevoie să argumentez.
Cred că neînţelegerea noastră provine din faptul că noi folosim, în discuţia noastră, expresia „deducţie logică”  cu sensuri diferite.
Eu susţin că exclusiv din (= numai din) enunţul „Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor.” (art. 51 din Legea nr 47/1992) nu se poate deduce logic enunţul dv.: „Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători” (= doar dacă sunt prezente două treimi din numărul judecătorilor). Dv. scrieţi: „formularea din lege este, evident, prost făcută. Acest exemplu demonstrează încă o dată că legile din România sunt făcute fără cap. De aici decurg o mulţime de interpretări, după cum convine fiecăruia dintre combatanţi.” Aşadar, din chiar punctul dv. de vedere, dintr-un enunţ prost formulat se pot obţine tot felul de concluzii, „interpretări”. Dar asta nu este o deducţie logică. Deducţia logică riguroasă, conduce în mod constrângător, necesar, la o anumită concluzie, nu la o ţesătură de păreri. Iar enunţul dv. „Curtea Constituţională lucrează legal doar dacă sunt prezenţi fix 6 judecători” nu poate fi o concluzie dedusă riguros logic din enunţul „Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor”.
În concluzie, din punctul meu de vedere, atât afirmarea echivalenţei  logice a celor două enunţuri la care ne-am referit, cât şi afirmarea existenţei unui raport de deducţie logică între ele sunt greşite.
Am epuizat toate argumentele. Nu văd decât o justificare pentru a continua: semnalarea unor greşeli în argumentele mele.
Administratorul forumului :
           Continuaţi să-mi atribuiţi o afirmaţie pe care nu am făcut-o. Nu am făcut-o cel puţin din considerentede prudenţă. Dacă A este enunţul din lege şi B enunţul meu, atunci eu am spus A ⇒ B, ceea ce nu este totuna cu A ⇔ B. Dar asta nu înseamnă că se exclude posibilitatea ca A ⇔ B.
 Se ştie că prezentările de modă le fac fete înalte. Nu cred că într-un anunţ de forma "recrutăm fete pentru a deveni modele" veţi găsi cerinţa ca "fetele să aibă înălţimea de 170 cm", ci cerinţa ca "fetele să aibă înălţimea de cel puţin 170 cm".
  Nu am afirmat ceea ce spuneţi dv., ci am afirmat aşa cum stă scris acolo: Aşa se deduce logic din formularea articolului 51. Noi discutăm aici probleme de exprimare, nu de logică. Dacă afirmaţia din lege înseamnă ce am înţeles eu, atunci implicaţia trebuie luată ca atare, fără demonstraţie. Nu are rost să încercăm demonstraţii atunci cînd problema nu este de logică, ci de exprimare. Din acea exprimare lipseşte, cum am mai spus, expresia "cel puţin". Altfel, v-am arătat cum ne putem juca cu înţelesurile prin exemplele cu mulţimile din mesajul 10041. De ce nu mi-aţi dat dv. un alt înţeles care să justifice non-echivalenţa pe care mi-o atribuiţi? Căci eu m-am dezis de non-echivalenţă chiar prin interpretarea din exemplul cu mulţimile.
     Poate că cineva îmi va spune că enunţul din lege este perfect, dar îl întreb, enunţul meu "Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul judecătorilor", cu ce este mai prejos?
     Am iniţiat acest dialog pentru că mi s-a părut că enunţul din lege nu este în concordanţă cu ceea ce a gîndit legiuitorul. Aceasta trebuia să fie problema de fond pe care s-o dezbatem, nu divagaţiile pe chestiuni de logică. Aş fi trecut sub tăcere acest aspect dacă n-aş fi constatat că în aceste zile au loc discuţii aprinse asupra unor legi şi mai ales asupra unor definiţii ca cea a listelor electorale care trebuie luate în calcul pentru stabilirea validităţii referendumului. Ideea mea de fond este că legile trebuie scrise cu claritate maximă, chiar cu riscul de a introduce redundanţe. Este preferabil să avem redundanţe, decît să avem ambiguităţi. Mai ales că legile nu prea folosesc simboluri şi operatori matematici.
Valerius:
„Aceasta trebuia să fie problema de fond pe care s-o dezbatem, nu divagaţiile pe chestiuni de logică.”
De acord, un cititor „standard” al forumului nu va fi interesat de subtilităţi logice.
Insistenţa mea cu privire la chestiunile de logică o justific astfel:
- În general dezbaterea problemelor necesită o abordare logică, măcar la nivelul „logicii naturale”. Nu-mi pot imagina vreo problemă autentică în rezolvarea căreia să nu fie necesară gândirea logică. În special „problema de fond” pe care aţi propus-o cerea o abordare logică, deoarece aţi pus-o ca problemă de gândire logică, măcar prin acel „Aşa se deduce logic din formularea articolului 51”.
- Am un interes special faţă de logică, inclusiv din motiv profesional. Cum ceea ce ştiu este mult mai puţin faţă de ceea ce urmează să învăţ, mă angajez în polemici cu interlocutori pe care-i bănuiesc a avea într-ale logicii un nivel de cunoaştere cel puţin egal cu al meu, tot aşa cum unul care vrea să se perfecţioneze în jocul de şah căută adversari care au măcar nivelul lui de şahist.
Aş mai avea multe de spus (începând cu, de exemplu, exprimarea nedumeririi privind juxtapunerea acestor enunţuri : „Aşa se deduce logic din formularea articolului 51. Noi discutăm aici probleme de exprimare, nu de logică.), dar am ajuns, în sfârşit, şi eu, la concluzia că am întins prea mult pelteaua.
Drept pentru care rog să fiu scuzat şi mă opresc.
Administratorul forumului:
Vă răspund la ultima nedumerire, cea cu juxtapunerea unor enunţuri. Cînd am scris primul mesaj pe această temă, şi cînd am folosit prima oară cuvîntul logic ("Aşa se deduce logic..."), nu m-am gîndit nicio clipă că voi genera o discuţie pe teme de logică, ca ştiinţă (v. logic). Am folosit cuvîntul în sensul obişnuit, de raţionament corect. În schimb, în propoziţia "Noi discutăm aici probleme de exprimare, nu de logică", sensul este de cel al ştiinţei (v. primul sens din dicţionar). Aşa stînd lucrurile, nu există nicio contradicţie şi sper că v-am lămurit. Aşa a fost în mintea mea. Dacă aţi înţeles altfel, de vină poate fi  exprimarea mea defectuoasă sau, poate, limitele limbii naturale. În general nu am răbdarea să-mi cizelez mesajele şi atunci pot apărea probleme de înţelegere greşită.
     Dacă vă plac discuţiile despre logică, ca ştiinţă, indiferent de ramurile ei, putem crea un subiect specific, aşa cum am creat subiectul de filosofie, care a fost creat special cu gîndul la dv. Nu sunt sigur dacă vor exista interlocutori!
Valerius:
 Domnule Nanu,
Pentru mine lucrul cel mai important este să ştiu că nu v-am supărat. Vă stimez cu adevărat. În schimb, am motive să fiu supărat pe mine însumi: ştiu că sunt sâcâitor, îmi propun mereu să mă opresc la timp, dar... nu reuşesc. I-am supărat pe mulţi cu pisălogeala mea.
     Nu am niciun motiv să fiu supărat. De aceea am creat acest spaţiu, pentru dialog. Interveniţi fără reţinere ori de cîte ori aveţi ceva de spus.
     [Moderator]

luni, 13 august 2012

Am ajuns în ţara noastră slugi şi suntem cerşetori la noi acasă !


Doamne, e dureros de adevărat ceea ce a exprimat poetul patriot în această poezie !

România, ultimul bal !
Adrian Păunescu

 În loc să fim o ţară numai frați,
Simțim în noua epocă barbară,
C-am fost în viața noastră blestemați
S-ajungem chiriași la noi în ţară.

Din tot ce facem nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Faina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese!

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi
De zici că ești din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerșetori la noi acasă!

Trăim același tragic simțământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi ca neam avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili ne cerem scuze de la toți,
Că nu ne-am chinuit destul în viaţă
Şi ne conduc niște fanarioți
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Şi vii şi morți amestecați acum,
Dispuși să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate jurământu-şi schimbă.
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.

Şi-acum se-aude clopotul fatal
Din vremuri de urgie şi de grindeni,
Şi este seara ultimului bal,
Din zori vom fi români de pretutindeni.

Probabil mâine aici va fi pustiu
Şi toți în pribegie vom porni-o,
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio mamă patrie, adio!

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerșetori la noi acasă!

Text reprodus după : politicalosii


duminică, 12 august 2012

Democraţie sau Diktat ?


           Există o dialectică a binelui şi a răului. În lumea noastră relativă, în oricare bine există şi rău, în oricare rău există şi bine, dar în proporţii diferite. 
Criza politică declanşată de procesul suspendării-demiterii lui Traian Băsescu are, pe lângă implicaţiile rele (adâncirea prăpastiei dintre „băsişti” şi „antibăsişti”, speculaţiile asupra monedei naţionale, umilințele la care suntem supuşi, ca ţară şi ca popor etc.), şi consecinţe benefice.
O consecinţă de acest fel este aceea că tot mai mulţi oameni din această ţară conştientizează că Occidentul nu este Moş Crăciun, că nu este nici Paznicul Democraţiei, cum pretinde, că factorii de putere din Occident susţin o personalitate politică sau alta, un partid sau altul în funcţie de gradul de promovare a intereselor acestor factori în România. Cancelarul german Merkel, ambasadorul şi emisarul Philip Gordon, reprezentând SUA, delegaţia FMI, Barroso ş.cl. au puternice motivaţii economice, politice, militare, geo-strategice în România. N-au scrupule atunci când e vorba de realizarea intereselor factorilor de putere pe care-i reprezintă.
              Până şi Petrică Roman, cel care, decretând că „industria este un maldăr de fiare vechi”, a pornit procesul dinamitării economiei socialiste şi al transformării României în colonie a Occidentului, a ajuns la concluzia că România este „în genunchi” faţă de „ăia din afară” şi că Traian Băsescu este vinovat de această îngenunchere. În emisiunea „Q&A” din 11 august 2012 (de la Antena 3, cu Alessadra Stoicescu), el a spus:
Îmi displace foarte tare situaţia în care am ajuns: o Românie îngenuncheată,  ne dictează ăia de-afară. Detest să spun nişte lucruri care altădată le-aş fi considerat în afara oricărui spirit de libertate, democraţie, dar e o realitate. Am ajuns în genunchi în faţa celor de-acolo. Ei decid ce şi cum se întâmplă în România, pentru că şi-au găsit, ca să spun aşa, omul care să le întindă covorul. Şi poate că compatrioţii noştri români înţeleg atâta lucru: că ţărişoara asta, atât cât e ea, are şi ea o demnitate, are şi ea o demnitate care nu merită să fie călcată în picioare niciodată, sub nicio formă
Traian Băsescu-i vinovat de această îngenunchere, e vinovat de această umilinţă pe care o suferă România. El. Şi ca să spun mai simplu, pentru că dânsul a zis [unui chestor – n.m.,V.S.] „Cred că te-am făcut chestor”: Cred, domnule  Traian Băsescu, că te-am promovat de vreo 5 ori ministru. Nu e bine, domnu’ Traian Băsescu! Nu e bine ! Îmi pare rău că trebuie să spun chestia asta. Nu e bine ! Şi nu e bine în primul rând din motivul acesta: nu l-aş fi crezut niciodată, cum l-am cunoscut, că va fi atât de, cum să spun eu, cu un orgoliu atât de mare, cu o ambiţie atât de absurdă, încât să pună România în genunchi. Nu l-aş fi crezut. Aveam o altă părere. Nu are conştiinţă de sine, are numai conştiinţă de el, în termenii lui Constantin Noica”.
Mai bine mai târziu, domn Petrică, decât niciodată !
Rămân la convingerea că trebuie să facem front comun, ignorând momentan deosebirile dintre noi,   împotriva băsismului trădător de neam şi de ţară. Ultimul cuvânt în rezolvarea acestei probleme îl are Curtea Constituțională a României. Formal, CCR are, în această problemă, o putere mai mare chiar decât factorii de putere din Occident. Insistând cu imperativul „Lăsaţi CCR să decidă în mod independent !” Occidentul metropolitan a învestit cu maxima putere CCR. Dacă va mai exista un popor român, membrii CCR vor rămâne în istoria acestui popor, fie ca membrii unei instituţii care nu a trădat menirea ei fundamentală, respectarea spiritului Constituţiei,  forma juridică supremă  a puterii suverane a poporului, fie ca nişte bicisnici care au trădat spiritul Constituţiei şi au umilit majoritatea cetăţenilor cu drept de vot. Anticipez că, dacă Băsescu va fi demis, va fi sărbătoare în ţară, cam ca la Revelion sau ca în situaţia unei victorii importante a echipei de fotbal a României.
Zarva aceasta politică are şi o altă implicaţie rea: ne distrage atenţia de la un alt risc, pe care-l exprim în limbaj popular astfel: „Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”. Este un subiect care merită a fi dezvoltat într-un articol distinct.
Aşadar: Democraţie sau Diktat ? Este o temă de reflecţie pentru minţile lucide, în nopţile de insomnie indusă de grija pentru soarta ţării. Pentru ceilalţi – un cântec de leagăn: „Dormiţi liniştiţi, FMI  veghează pentru voi !”. Când vă veţi trezi, dacă vă veţi trezi vreodată, veţi constata că realitatea este un coşmar. Chiar şi pentru voi. Şi veţi dori să vă culcaţi din nou, dar realitatea-iad nu vă va lăsa, vă va induce insomnie.

vineri, 10 august 2012

Demnitate românească


          Unul dintre lucrurile care m-au întristat în toată perioada post-decembristă a fost atitudinea de slugi pe care politrucii români au manifestat-o în raport cu factorii de putere europeni şi euro-atlantici. De exemplu, până cu puţin timp în urmă, constituia un fel de tabu exprimarea unei critici, unui reproş faţă de un ambasador american în România, faţă de un demnitar din instituţiile UE, faţă de FMI, faţă de Mugur Isărescu însuşi. Dacă te comporţi ca o râmă, nu vei fi tratat ca om. Cât timp europarlamentarii români vor fi precum EBA (un fel de Elena Ceauşescu), cât timp un prim-ministru român va lua poziţia de drepţi în faţa demnitarilor din instituțiile UE, aceşti demnitari, precum Barroso, ne vor da porunci umilitoare, în dispreţ faţă de voinţa electoratului român.
          Prin conferinţa sa de presă de azi (10 august 2012), Norica Nicolai mi-a prilejuit trăirea unui sentiment de demnitate.
          Citez după „Gândul”:
          Europarlamentarul PNL, Norica Nicolai, a criticat atitudinea comisarului european pe justiţie Viviane Reding, spunând că aceasta ar fi trebuit să răspundă întrebărilor venite din România pe cale oficială şi nu pe conturile de socializare. „Îi cer doamnei Reding să trateze România ca un stat membru. România este stat membru al UE, este o ţară suverană şi răspunsurile le dorim pe cale oficiale. România nu trebuie să fie tratată cu răspunsuri pe conturi de socializare, pe Twitter”.
          Ea a adăugat că va propune, la începutul sesiunii legislative, o dezbatere „clară” despre conduita unor membri ai UE faţă de ţara noastră.  „Ştiu că Barroso şi Reding sunt membri ai PPE, dar valorile Tratatului de la Lisabona sunt valabile şi pentru comisarii europeni şi pentru România”, a declarat Norica Nicolai.


Căutând prin internet am constatat că NN a avut astfel de intervenţii şi acolo, în instituţiile UE. 

joi, 9 august 2012

'Democraţia' post-decembristă din perspectiva crizei politice generate de referendumul de demitere a lui TB


Să ne amintim.
Nicolae Ceauşescu, un alt însetat de Putere, în dorinţa de a scrie propriul lui nume şi „Epoca de aur” cu litere mari în istoria ţării, a hotărât să facă Binele pentru poporului său, chiar şi cu forţa. Din perspectivă istorică, multe decizii ale lui s-au dovedit a fi greşite, altele multe s-au dovedit  a fi corecte. Greşeală majoră a fost că nu a comunicat în mod autentic cu poporul, nu a obţinut consimţământul poporului pentru înfăptuirea deciziilor respective. Astfel s-a ajuns în situaţia în care marea majoritate a poporului a ajuns să-l urască.
A venit decembrie 1989. Poporul, profund nemulţumit de privaţiunile la care a fost supus de regimul Ceauşescu, a căzut în capcana Marii Păcăleli (restauraţia capitalismului în forma neocolonialistă).   Gurişti telecomandaţi din Est sau din Vest au început să promită aducerea Raiului pe pământ: Libertate, Democraţie, Demnitate, Prosperitate etc. În fapt, s-a lucrat cu metode extrem de eficiente pentru transformarea României (ca şi a altor ţări foste socialiste) în colonie. Poporul a primit, în locul celor promise, şomaj, sărăcie, deteriorarea serviciilor de sănătate şi educaţie. Ni s-au prezentat ca binefaceri integrarea în UE şi NATO. Preţul acestor „binefaceri”: înstrăinarea unei mari părţi din avuţia naţională, cedarea controlului suveran asupra monedei naţionale; cotizăm din greu pentru bugetul UE, dar primim cu picătura; instituţiile noastre de apărare, de ordine şi de informaţii sunt sub control străin; militari ai noştri mor pe tărâmuri îndepărtate, pentru cauze care nu-s ale noastre; suntem permanent monitorizaţi, ameninţaţi, umiliţi de funcţionari care se răstesc la noi pentru că nu ne construim viaţa după cum poftesc ei, pentru că nu votăm cum vor ei şi pe cine vor ei etc.
Criza politică declanşată cu prilejul referendumului de demitere a lui Traian Băsescu a destrămat şi mitul manifestării democraţiei prin voturile cetăţenilor:
- Un număr mare de cetăţeni - 7,4 milioane – a decis demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României.
- În ciuda acestui fapt, Traian Băsescu a declarat unui ziarist străin că se simte „mai puternic ca niciodată”! E clar că individul acesta nu are scrupule, că este incorigibil şi că este o piază rea pentru poporul pe care-l dispreţuieşte. În opinia mea, TB a rămas, chiar şi după suspendarea lui din funcţia de Preşedinte al României, cel care exercită puterea Preşedinţiei, el este în legătură cu factorii de putere externi, el controlează serviciile de informaţii, elemente din Procuratură şi din Curtea Constituţională a României. În mod deosebit, Antena 3 a prezentat fapte care evidenţiază exercitarea puterii de către Preşedintele suspendat. Traian Băsescu nu acceptă că a fost rejectat prin voturile a peste 7 milioane de cetăţeni, el se agaţă cu disperare de pârghiile Puterii.
- Marele capital internaţional şi-a manifestat făţiş sprijinul pentru cel care-i reprezintă interesele în chiar fruntea României. Personalităţi şi instituţii precum Merkel, Barroso, Reding, ambasadorul SUA, Comisia de la Veneţia, delegaţia FMI, organe de presă importante din mass-media capitaliste au intervenit brutal în procesul democratic din România, impunând condiţii favorabile băsismului. Mugur Isărescu însuşi, cel care este, prin sprijinul marii finanţe mondiale, cel mai puternic om din România,  a ieşit din poza lui de tehnocrat şi i-a urecheat pe politicienii care se războiesc, provocând prejudicii monedei naţionale, pe care, nu-i aşa ?, Măria Sa Mugur Isărescu o păzeşte cu preţul insomniei.
- Liderii antibăsismului, Crin Antonescu şi Victor Ponta, împreună cu USL, au venit cu promisiunea că se vor întoarce cu faţa către popor, către interesul naţional. Declaraţiile lor au fost percepute ca „naţionaliste” şi au iritat marele capital transnaţional, care a văzut în aceste declaraţii primejduirea propriilor lui interese. În consecinţă, Antonescu şi Ponta au început să-şi schimbe sloganurile din campania anterioară referendumului („Vreau o Românie în picioare, care respectă şi este respectată”, „Traian Băsescu şi PDL au vândut ţara pe nimic” etc.) cu declaraţii de fidelitate faţă de marele capital internaţional: „Nu vom schimba nicio iotă din înţelegerile cu partenerii noştri externi”, „Vom respecta înţelegerile privind introducerea managementului privat şi privatizarea unor întreprinderi” ş.a.m.d. Victor Ponta dovedeşte că învaţă cel mai repede lecţiile obedienţei faţă de marele capital internaţional. El a acceptat, în mod nedemocratic, fără crâcnire, precum un Emil Boc, Cele 11 porunci ale lui Barroso. Andrei Marga avea dreptate spunând că Ministerul de Externe „nu poate să compenseze (…) prostia celorlalţi” (făcea aluzie la acceptarea de către Ponta a condiţiilor impuse de Barroso) şi afirma că putea fi evitată presiunea externă care a cerut impunerea unui cvorum la referendum, dacă instituţiile statului ştiau să colaboreze. Victor Ponta a declarat: „Și eu și Crin Antonescu suntem interesanți să facem orice fel de sacrificiu personal sau politic pentru ca România să fie considerată și pe plan extern un partener viabil, un partener serios și o țară care respectă toate regulile democratice.” Aşadar, sunt mari „şanse” să avem aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.
                Atitudinea marelui capital internaţional faţă de evenimentele din România necesită o analiză mai atentă.
                Repet, marele capital internaţional nu este Moş Crăciun. Factorul determinant al comportamentului său este interesul mercantil. Sloganurile privind „apărarea democraţiei” sunt doar praf în ochi.
Dar interesele imperialiste, neocolonialiste nu mai sunt realizate în primul rând prin mijloace militare, ci prin mijloace perfide, cum este impunerea, prin corupţie, manipulare, a unor marionete în fruntea regimurilor politice şi a sistemelor financiar-bancare din ţările-colonii. Niciodată nu se mizează pe un singur om sau pe o singură echipă. Întotdeauna există un „plan B”. Manipulatorii ştiu foarte bine că Băsescu şi acoliţii lui sunt urâţi de marea majoritate a poporului, dar „băsismul” este „vrabia din mână”, care nu trebuie abandonată pe „cioara din par”. Mai există un motiv foarte important pentru susţinerea lui Băsescu: marele capital internaţional nu vrea crearea unui precedent constând în demiterea unui lider marionetă (= impus de el) prin voinţă populară, căci exemplul românesc ar putea fi preluat de alte popoare.
Angajarea delegaţiei FMI în discuţii cu guvernul Ponta şi cu Preşedintele interimar, Crin Antonescu, este un prim semn că marele capital internaţional începe să mizeze pe liderii USL. Dacă vor fi convinşi de jurămintele de fidelitate ale acestora, atunci Traian Băsescu ar putea fi demis înainte de sfârşitul mandatului de Preşedinte. Dacă nu, atunci acesta va fi menţinut în funcţie încă doi ani, ca un instrument de control al politicii USL.
                Ce ne va aduce viitorul ? Poate un Prim-ministru Ponta şi un Preşedinte Crin Antonescu, dacă vor fi pe deplin domesticiţi. Sau un Prim-ministru Ponta şi un Preşedinte Mihai Răzvan Ungureanu ori Cristian Diaconescu. Ceva este sigur: în oricare variantă, determinant va fi interesul marelui capital internaţional, nu voturile cetăţenilor.
                Există printre noi oameni lucizi. Dar vacarmul, manipularea nu ne permit să-i identificăm, să-i auzim, să-i citim. Un astfel de om este, în ciuda unor incoerenţe (pe care mi le explic prin faptul că nu are curajul de a spune tot adevărul), Ilie Şerbănescu. Printre altele, el susţine că:
- România este în condiţia de colonie (emisiunea „Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, din 5 august 2012);
- dintre taberele aflate în luptă - băsismul şi antibăsismul - , câştigătoare va fi aceea care va oferi mai mult celor faţă de care suntem colonie.
               
                

miercuri, 1 august 2012

Curtea Constituţională a României - Sfatul Înţelepţilor sau un grup de roboţi ?

Soarta referendumului din 29 iulie 2012 este sub imperiul deciziei Curţii Constituţionale a României. Prin această decizie, cei câţiva membri ai CCR au putere asupra destinelor a milioane de oameni.

Problema mea este: membrii CCR se vor implica în mod responsabil şi înţelept în luarea deciziei în spiritul şi litera Constituţiei ? Dacă ei vor gândi că rolul lor se rezumă la a verifica, aritmetic, îndeplinirea cvorumului, comparând numărul celor participanţi la referendum cu numărul celor de pe o listă de alegători mult diferită de numărul real (ne-ar trebui un Gogol, pentru a scrie "Sufletele moarte de pe listele electorale"), atunci nu avem nevoie de această CCR, formată din oameni plătiţi, fiecare în parte, cu sute de milioane de lei vechi, ne-ar fi suficient un robot, un computer !

Traian Băsescu – un „Preşedinte laş” şi mincinos



Prezint mai jos, pentru comparaţie, transcripturile a două intervenţii televizate ale lui Traian Băsescu.
Veţi constata că, potrivit propriei sale concepţii, el este „un Preşedinte laş”. Veţi putea constata singuri şi că minte.
Ce blestem o fi asupra noastră, de ce trebuie să avem în fruntea țării un astfel de om ? Cum e posibil ca un astfel de individ să rămână în istoria noastră, alături de mari personalităţi, ca Preşedinte al ţării timp de 10 ani ? Ce păcat ispășim ? Păcatul prostiei ? Al obedienței ?

Pentru cei care consideră că exagerez voi da o explicaţie detaliată.

Pe buletinul oficial de vot de la referendum era scrisă întrebarea: "Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei, Traian Basescu?", existând două posibilităţi de răspuns: DA sau NU.
Traian Băsescu a cerut "românilor" să nu se prezinte la referendum, să nu voteze. 
De ce ? Trebuie să distingem între motivul real şi pretextul mincinos. 
Motivul real este că el ştia foarte bine că nu are nicio şansă să obţină mai multe voturi pentru respingerea demiterii !  Şi mai ştia că, prin însumarea voturilor pentru demitere cu cele pentru respingerea demiterii, s-ar fi realizat cvorumul ("pragul") legal necesar pentru validarea referendumului, consecinţa aproape certă fiind demiterea lui (s-a văzut în final că au votat împotriva lui aproape 90% dintre cei care au participat). 
Pretextul a constat în următoarea minciună perfidă: el a susţinut tot timpul că miza reală nu este demiterea lui, ci "legitimarea loviturii de stat" ! Adică a falsificat rostul referendumului, exprimat clar prin întrebarea de pe buletinele de vot, manipulând o parte din cetăţenii cu drept de vot. 
Prin îndemnul de neparticipare la referendum, Băsescu a realizat următoarele scopuri:
- a împiedicat realizarea cvorumului şi, prin aceasta, el poate obţine invalidarea referendumului (consecinţa fiind reîntoarcerea lui pe funcţia de Preşedinte);
- a făcut ca susţinătorii lui reali să se amestece cu cetăţenii care au drept de vot şi care nu au dorit să participe la referendum, dar care nu-s susţinătorii lui; pe baza acestei confuzii el a insinuat ulterior că toţi cei peste 10 milioane de electori care nu s-au prezentat la vot au fost împotriva demiterii sale.
Îndemnul la neparticipare la referendum este, după cum el însuşi declara în interviul de la TVR1,  "atitudinea unui Preşedinte laş".

Interviu la TVR1 (12 iulie 2012)

Jurnalistul :
Ce le spuneţi acestor oameni ? Pentru că am văzut multe opinii în rândul populaţiei de genul „Domnule, îl vreau pe Traian Băsescu jos ! Nu contează cum, nu mă interesează că respectă sau nu legea, noi îl vrem să plece de-acolo, de la Palatul Cotroceni !”
Traian Băsescu :
Eu o să plec prin decizia lor. Până la urmă, prin acest referendum, Preşedintele este la judecata poporului. Cum vor judeca, aşa se va întâmpla.
Jurnalistul :
Important e şi în ce condiţii vor judeca, cu prag de prezenţă sau fără prag de prezenţă.
Traian Băsescu :
Pentru mine n-are relevanţă. Eu am obligaţia să stau în faţa românilor şi să respect rezultatul referendumului.
Jurnalistul :
Dar aţi spus că nu e important acest lucru pentru dumneavoastră ?
Traian Băsescu :
Pentru mine nu este. Eu am alt obiectiv.
Jurnalistul :
E important acest mesaj pe care îl transmiteţi opiniei publice, pentru că ieri aţi lăsat impresia, sau cel puţin aşa a fost interpretată insistenţa cu care aţi spus că „românii nu vor participa la acest joc necinstit”, această insistenţă a fost interpretată în sensul că oamenii să stea acasă, susţinătorii dumneavoastră, să nu se realizeze condiţia de prezenţă.
Traian Băsescu :
Nu este adevărat. Pentru mine nu e important acest lucru.
Jurnalistul :
Dar ar trebui să fie, nu ?
Traian Băsescu :
Obiectivul meu este să obţin mai multe voturi cu NU, pentru nedestituirea Preşedintelui, decât cu DA. Eu nu sunt un om care să se ascundă sub un prag.
Jurnalistul :
Nu v-ar aranja situaţia următoare ? Nu se îndeplineşte condiţia pragului de prezenţă la vot, atunci referendumul este declarat invalidat, dumneavoastră reveniţi la Cotroceni, dar cu 7 milioane de voturi împotriva dumneavoastră.
Traian Băsescu :
Da, aici este dificultatea politică. De aceea vă spuneam: obiectivul meu este să obţin cu un vot mai mult pentru rămânerea în funcţie decât împotrivă.
Jurnalistul :
Deci nu le veţi spune susţinătorilor dumneavoastră să stea acasă ?
Traian Băsescu :
Nu. Ar fi atitudinea unui Preşedinte laş. Deşi, pe de altă parte, nu-i cinstit: un Preşedinte după 8 ani de mandat, dintre care ultimii 3 ani ani de criză, să-i ceri să aibă 51% din voturile electoratului. Este foarte greu. Dar nu vreau să rămân în funcţie „la masa verde”. Ştiţi cum e, când eşti campion „la masa verde”, la fotbal ? La Liga lui Mitică merge.

Traian Băsescu – apel către români (27 iulie 2012)

În calitate de Preşedinte ales, le cer românilor să nu fie părtaşi la o gravă ilegalitate care a dus la decapitarea conducerii statului. (…) De aceea îi rog pe români, îi rog, ei vor decide, să nu participe la acest referendum.