vineri, 21 octombrie 2011

Monarhia ca măr al discordiei: 2).Gura Păcătosului adevăr grăieşte

I). Introducere teoretică

Declaraţiile lui Băsescu referitoare la (ex)regele Mihai au stârnit numeroase reacţii de protest. Cele mai multe dintre aceste reacţii, de care eu am cunoştinţă, s-au concentrat asupra persoanei Băsescu, nu asupra declaraţiilor sale. S-a folosit o falsă contraargumentare, încercându-se discreditarea declaraţiilor prin discreditarea persoanei care le-a făcut. De exemplu: „ Auzi, dom’le, ce tupeu are individul ăsta ! Pretinde că apără Constituţia, tocmai el, care a încălcat Constituţia de nenumărate ori !”

Împotriva acestui tip de argument (argumentum ad hominem) trebuie invocat principiul: adevărul sau falsul unei propoziţii trebuie cercetat independent de calităţile persoanei care o asertează, numai în raport cu faptele cu care propoziţia are legătură logică. Cu alte cuvinte, chiar şi păcătosul poate grăi adevăruri.

De la Aristotel încoace, criteriul adevărului unui enunţ constă în corespondenţa dintre enunţ şi realitate. În consonanţă cu acest criteriu, Marx scrie în Teza 2 despre Feuerbach: „Problema dacă gândirea omenească ajunge la adevărul obiectiv nu este o problemă teoretică, ci una practică. În practică, omul trebuie să dovedească adevărul, adică forţa şi caracterul real, netranscendent al gândirii sale. Controversa în jurul realităţii sau nerealităţii unei gândiri care se rupe de practică este o chestiune pur scolastică.”

Totuşi problema adevărului judecăţilor noastre nu-i simplă, dificultate pe care deja o sugera biblicul Pilat din Pont, când îl întreabă, mai mult retoric, pe Isus „Ce este adevărul ?”, precum şi Blaise Pascal în cugetarea „Adevăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo”.

Problema valorii de adevăr (adevărat, fals):

  •          Se pune cu referire la „propoziţiile cognitive (enunţurile de cunoaştere)”, care au intenţia de a transmite o informaţie, care descriu o stare de fapt, cum este propoziţia „Traian Băsescu este Preşedintele României”.
  •          Nu se pune cu referire la:
o   propoziţiilor pragmatice”, care au intenţia să determine o acţiune (practică, verbală) din partea celui căruia i se adresează: „Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege”; „Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu ?”;
o   propoziţiile axiologice (judecăţile de valoare)”, care au intenţia de a face o apreciere: „Manelele sunt frumoase”, „Democraţia burgheză (capitalistă) este imperfectă, dar este cea mai bună dintre democraţiile posibile”.

În fapt, există o dificultate mai mare sau mai mică a distincţiei însăşi între aceste feluri de propoziţii şi, implicit, o dificultate a deciziei asupra valorii de adevăr. De exemplu, e uşor să decidem că enunţul „Triunghiul este un poligon cu trei laturi” este adevărat, dar este mai dificil să decidem asupra valorii de adevăr a enunţului „Ioan Mihai Pacepa este un trădător”.

Toate aceste dificultăţi ţin de relativitatea cunoaşterii omeneşti. Conştient fiind de această relativitate, exprim în continuare câteva opinii.

II). Comentarii asupra declaraţiilor lui Traian Băsescu referitoare la (ex)regele Mihai

1). „tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost ”un mare act patriotic”. Nu, a fost un act de trădare a interesului național al României, abdicarea. (…) Din partea regelui. Ăsta-i punctul meu de vedere”. (…) 

Comentariu:

Aceasta este o judecată de valoare, asumată ca atare de Traian Băsescu („Ăsta-i punctul meu de vedere”). „Act patriotic”, „trădare”, „interes naţional al României” - aceştia sunt termeni care nu au precizia termenilor din ştiinţele exacte, nu au obiectivitatea şi universalitatea termenilor matematicii, de exemplu. Ei exprimă nişte valori, nişte opţiuni, preferinţe, interese, în consecinţă sunt gândiţi cu sensuri diferite, declanşează trăiri subiective diferite, în dependenţă de apartenenţa etnică, de apartenenţa la o clasa socială, de orientarea politico-ideologică şi chiar de individ. 
Băsescu n-a argumentat (justificat) aprecierea sa (este şi vina lui Cristoiu care este, în opinia mea, un jurnalist preocupat de senzaţional, nu de profunzimea dezbaterilor). Eu cred c-a făcut această apreciere pur şi simplu din răutate faţă de ex-regele Mihai. Observaţi şi graba cu care face precizarea „abdicarea”, pentru a nu se înţelege că întoarcerea armelor a fost „un act de trădare a interesului național al României”. Mă întreb, cum ar fi servit „interesul naţional al României” încăpăţânarea regelui de a nu abdica ? România ar fi rămas monarhie până azi, devenind şi o mare putere europeană ? Hai să fim serioşi. Ca român, republican, comunist, apreciez că abdicarea regelui a fost benefică pentru ţară. Dar mă îndoiesc de sinceritatea declaraţiilor ex-regelui că a abdicat din considerente morale, mai probabil c-a făcut-o din conştiinţa inutilităţii cramponării de tron şi din instinctul de a-şi apăra pielea şi bunăstarea materială.

2). „Trebuie să recunoaștem, domnu’ Cristoiu, că noi încă nu ne așezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toți, și pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor și țiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu știu ce… Nimeni nu spune că statul român avea un Șef de stat atunci ! Ăsta era doar Prim-ministru ! [arată revista cu fotografia lui Ion Antonescu – n.m.,V.]. Unora le dăm averile, iar pe alții îi considerăm criminali de război - șeful de stat și primul-ministru – doar pentru că unul a fost slugă la ruși și a lăsat țara, prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele ?

Comentariu :

Aici ceva este adevărat şi ceva este discutabil.

- Partea discutabilă este ierarhia pe care o sugerează Băsescu: Şef de stat (Mihai) - Prim-ministru (Antonescu). În realitate, puterea politică şi militară era concentrată în mâinile lui Antonescu, Mihai era doar o marionetă.

- Adevărat este că evaluarea responsabilităţilor celor doi este părtinitoare. Desigur, cel care a exercitat în mod real puterea, Antonescu, poartă vina cea mai mare. Dar nu-i dreaptă absolvirea fostului rege de orice responsabilitate. Dacă, din perspectiva învingătorilor, angajarea României alături de Germania hitleristă în războiul împotriva URSS implică o vinovăţie, atunci ea aparţine într-o oarecare măsură şi regelui Mihai, care a fost de acord cu această angajare: „Regele Mihai, care aflase de la Radio Londra că ţara sa intrase în război, s-a grăbit să-i trimită o telegramă de felicitare lui Antonescu: „În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei, pentru a întregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul se îndreaptă către Domnia Voastră, domnule general, şi către ostaşii ţării”.” Mai mult, a luat el vreo atitudine oficială, publică, împotriva continuării războiului dincolo de Nistru sau împotriva ororilor rezultate din deciziile lui Antonescu ?
  

3). „România nu are un rege, România are un ex-rege.”

Pentru a înţelege cum Traian Băsescu justifică (argumentează) această declaraţie, redau contextul în care el a făcut declaraţia.  
Ion Cristoiu (IC) : Am sesizat că spuneţi „ex-regele”, n-aţi greşit …
Traian Băsescu (TB): Domnu’ Cristoiu, problema mea este următoarea. Eu, în ţara asta, am jurat să apăr Constituţia. Mie îmi place, nu-mi place, trebuie s-o apăr. România nu are un rege, România are un ex-rege. Şi eu trebuie să am responsabilitatea termenilor, eu nu sunt nici ziarist, nici politician de duzină, iar obligaţia mea constituţională este să apăr Constituţia ţării, s-o respect. De altfel, aduceţi-vă aminte, nu numai obligaţia, şi prima mea campanie a fost „Joc totul pe o singură carte”, şi era o Constituţie. Eu nu pot intra în acest joc mic, în care să mă fac că România are un rege, ca să nu mă atace presa.

Comentariu :

Este clar că TB invocă pentru enunţul „România nu are un rege, România are un ex-rege” un temei constituţional: conform Constituţiei în vigoare a României, Constituţie pe care el, TB, a jurat să o s-o respecte, România nu are un rege.

Din următoarea secvenţă a dialogului cu IC se observă, însă, că TB nu foloseşte consecvent acest temei constituţional. 
IC : Dar raportul Președintelui României cu regele Mihai care e ?
TB : N-avem nici un fel de relaţii. După condamnarea comunismului a încetat să mai vină la Ziua Naţională, spre exemplu, Preşedintele Iliescu, şi n-a mai venit nici ex-regele Mihai. A fost opţiunea dânsului, deci n-avem

În aceeaşi frază, TB spune „ex-regele Mihai” şi „Preşedintele Iliescu”. Dacă este neconstituţional să spună „Regele Mihai”, în sens riguros este tot neconstituţional să spună „Preşedintele Iliescu”, căci, potrivit Constituţiei, România nu are simultan doi Preşedinţi. Deci aplicarea consecventă a  temeiului constituţional îl obligă pe TB să spună „ex-Preşedintele Iliescu”.


Probabil dintr-o determinare sentimentală, Traian Băsescu îi tratează în maniere diferite pe cei doi:
- pe unul îl desemnează prin termenul „ex-rege”, în virtutea unui motiv constituţional;
- pe celălalt îl desemnează prin termenul „Preşedintele Iliescu”, în virtutea unei cutume conform căreia o persoană care a exercitat cândva o demnitate politică (Preşedinte, Prim-ministru, Ministru) este apelată, în continuare, prin termenul corespunzător acelei demnităţi.

În opinia mea, termenul „ex-rege”, cu referire la Mihai:
- este indiscutabil adecvat sub aspect constituțional (după cum a subliniat şi TB);
- este discutabil sub aspect cutumiar. În timp ce Ion Iliescu nu şi-a pierdut calitatea de Preşedinte al României până la limita admisă de lege, Mihai şi-a pierdut această calitate prin actul abdicării. Argumentul că a fost silit să abdice este slab, dar nu-l analizez aici.

4). „80% din români sunt convins că vor să-şi aleagă Şeful de stat, bun, rău, cât e, dar ştiu că-l schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi, pe urmă, mai lasă şi moştenitori. Dacă, Doamne fereşte, iese vreunul cu dezabilități, ce te faci, rămâi cu el Şef de stat ? Deci astea-s deficienţele monarhiilor.”

Comentariu :

Gura păcătosului Băsescu exprimă aici un adevăr esenţial al oricărui regim cu adevărat democratic, acela referitor la dreptul poporului de a-şi alege conducătorul statului.
Curajoasă exprimarea opiniei sale despre „deficienţele monarhiilor” !

5). „Deci nu am o alergie la ideea de monarhie, dimpotrivă, pot să spun că simpatizez regimul monarhic ca structură, spre exemplu, este impresionant, şi toţi monarhii ăştia reprezintă istorie. Totul este… dacă tot ai semnat un act de abdicare, pentru tine şi urmaşii tăi …” 

Semnificativă expresia feţei lui Băsescu atunci când a rostit această ultimă frază: de dezaprobare, de dezgust. Are dreptate, jocul acesta de-a abdicarea – revendicarea, uite Regele - nu e Regele, joc  în care tăticuţul lui Mihăiţă a fost campion şi care a devenit un joc de familie, pune sub semnul întrebării demnitatea celor care-l practică.

6). „Eu am fost revoltat când îl fugărea poliţia pe regele Mihai prin aeroportul Otopeni, pentru că a fost un şef de stat, bun, rău, a fost şef de stat, e în viaţă, lasă-l, dom’le, în banii lui acolo, nu te lega de sufletul lui.
Astăzi, însă, cred că a încerca să te poziţionezi undeva deasupra acestei naţiuni, a părea că eşti Soluţia, - asta e impresia pe care o emană fosta Casă Regală a României - , nu cred că reprezintă decenţă şi de fapt asta mă deranjează cel mai mult.”

Comentariu :

Din nou Băsescu spune un adevăr. Există astfel de mesaje anacronice, parcă venite din Evul Mediu, atât din interiorul aşa-zisei Case Regale a României, cât şi din partea unor promonarhişti ciudaţi (intelectuali, jurnalişti etc.).

Radu Duda: "Aniversarea Regelui nu este pur şi simplu ziua de naştere a unui om, este încă o şansă pe care prezentul românesc o are de a înţelege că instituţia Coroanei e de neînlocuit. Ea este deasupra politicilor, deasupra culturii, educaţiei, banului, influenţei de orice fel, e deasupra Puterii, are legătură cu identitatea noastră şi nu e nimic de făcut. O vom purta în sufletele, în biologia noastră, în fibra naţiunii, că o vrem sau nu. E un moment frumos, care ne dă mândrie şi speranţă pentru viitor."

Gabriel Liiceanu :  „Un domn, un rege, un monarh există pentru a garanta că un popor poartă în el ceva sfânt.  (…) Un popor căruia i s-a luat Regele îşi pierde fereastra spre cer şi posibilitatea de a privi în sus. Regele este capul întors spre cer al unui popor întreg, fiinţa noastră adunată laolaltă, într-un punct înalt. Când unui popor i se ia suveranul, lui i se ia capul întors către cer. El este decapitat.”

16 comentarii:

  1. Mi-a plăcut analiza dvs. Este un model de analiză.

    Am o singură observație, pe care v-am mai adus-o la cunoștință. Este cea legată de vârsta ex-regelui. Fostul regele al nostru a cam stat mereu într-o cușcă aurită, pus acolo de tată-său, apoi de Mareșalul Antonescu.
    În 1941, când cu telegrama, avea fix 20 de ani. Este foarte posibil ca aceasta să fi fost transmisă la sugestia mamei sale, regina Elena. Trebuie mereu să avem în vedere vârsta sa crudă și grupurile de influență din jurul său, de care acesta a fost manevrat.

    Domnule Valerius, am făcut la un moment dat un curs de psihologie axat pe formarea de formatori, o chestie ermetică. Acolo am făcut de ajusn de multă psihologie de bază. Am și dat teste psihologice. La unul din ele a reieșit, spre surprinderea mea, că sunt ușor manipulabil. Am și înțeles de ce, oamenii ca mine și dvs., idealiștii, de onoare, care au tendința de a crede că interlocutorii sunt ca ei și spun adevărul, că nu ascund nimic, sunt cei mai ușor de manipulat. Ei vor crede, de exemplu, când li se spune că industria este de fiare vechi, când x zice de el însuși că este sărac și și cinstit, când unul plânge după Stolo ș.a.m.d.

    De atunci, în afara unor oameni verificați în timp, ca dvs, mă îndoiesc de ceea ce afirmă cineva. Mă întreb întotdeauna, prima dată: ”Cui folosește?”.

    Băsescu este un manipulator înnăscut. Este un homo capitalistus perfect din punct de vedere al manipulării, în capitalismul contemporan unde mass-media face și desface. Lovitura carierei lui a dat-o la ultimele prezidențiale, când l-a devansat pe Mircea Geoană cu manevra aceea cu Vântu, Geoană fiind până la acel moment în fața lui.
    Eu cred că el vede în rege nu neapărat un rival direct la putere, ci un factor care, alăturat taberei duşmanilor lui, la anul, la alegeri, ar putea cântări ceva în balanţa opţiunilor alegătorilor. Cuminte, Băsescu a pornit o campanie mediatică împotriva factorului numit Regele Mihai. Pe de altă parte, Mihai l-a ignorat constant, de exemplu, nu l-a invitat pe Băsescu la aniversarea nunţii lui de diamant. Băsescu a răspuns devenind naş pentru fiul lui Paul şi al Liei Lambrino.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru dl. Bogdan

    „Am o singură observație, pe care v-am mai adus-o la cunoștință. Este cea legată de vârsta ex-regelui. (…) Trebuie mereu să avem în vedere vârsta sa crudă și grupurile de influență din jurul său, de care acesta a fost manevrat.”

    Sunt conştient de vârsta pe care o avea. Dar azi nu vreau să zic mai mult, căci e aniversarea lui.

    „Băsescu este un manipulator înnăscut.”

    Nu cred că există manipulatori înnăscuţi, dar sunt convins că Băsescu este un manipulator versat.

    „Am și înțeles de ce, oamenii ca mine și dvs., idealiștii, de onoare, care au tendința de a crede că interlocutorii sunt ca ei și spun adevărul, că nu ascund nimic, sunt cei mai ușor de manipulat.”

    Sunt om, deci mai mult sau mai puţin manipulabil, dar nu sunt un copil pe care poţi să-l manipulezi cu o bombonică.

    În comentariile pe care le-am făcut asupra declaraţiilor lui TB m-am străduit să fiu cât mai obiectiv. Dacă s-ar face abstracţie de faptul că acele declaraţii au fost făcute de TB, mult mai mulţi oameni ar fi de acord cu ele. Şi păcătosul poate grăi adevăruri.

    Am atras atenţia, suficient, că parte din declaraţiile lui TB sunt judecăţi de valoare, exprimă nişte aprecieri subiective ale lui, deci nu pot avea forţa constrângătoare a propoziţiilor matematicii („act de trădare a interesului naţional”, „slugă la ruşi” etc.). Nu întâmplător am dat ca exemplu de judecată de valoare propoziţia "Mihai Pacepa este un trădător". Unii îl consideră trădător de patrie, alţii îl consideră un erou. Tot aşa şi cu ex-regele Mihai.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt de acord că tot ce ați apreciat ca adevărat în declarațiile lui Băsescu este și adevărat. Asta nu înseamnă însă că el nu și-a făcut discursul pentru a manipula populația, în scopul surclasării adversarului.

    Sunt sigur că nu puteți fi dus ușor cu zăhărelul, dar există mai multe niveluri ale manipulării, și unele ni se adresează, nouă, celor care suntem oameni cinstiți, capitalismul a ajuns la un rafinament al manipulării.

    Am scris de manipulare tocmai în speranța că fiind conștienți de amploarea și rafinamentul manipulării, o vom putea contracara.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pacepa este trădător. Eu l-aș executa fără cea mai mică remușcare.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Eu l-aș executa fără cea mai mică remușcare."

    Şi eu credeam că vă cunosc destul de bine !

    Domnule Bogdan, fiţi atent la dv., căci începeţi să semănaţi cu cei care declară cinic pe la televiziuni că i-ar mai împuşca o dată pe Ceauşeşti.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dvs. ce ați face cu Pacepa? Asta simt, preferabil însă ar fi să fie judecat. Oamenii, însă, nu mai pot să-l judece.

    Stănculescu ar merita tot un glonte, la fel și ucigașii lui Gaddafi.
    Dar, după cum sugerați dvs, dreptatea trebuie să prevaleze.

    Ceaușescu,azi, ar merita o statuie, când vedem ce este în jurul nostru.

    Aveți dreptate cu execuția, nu aș fi mai bun decât cei care l-au ucis pe IG Duca, de exemplu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Când v-am făcut reproşul am avut în vedere partea următoare din propoziţia dv: "fără cea mai mică remușcare".

    Eu iau cu greu decizii şi sunt devorat de îndoieli. De exemplu, mă taie năduşelile până mă hotărăsc pe care pereche de pantofi s-o cumpăr. De asta cred că n-aş fi bun ca politician, deoarece politicianul trebuie să ia decizii rapide.

    Pe de altă parte, sunt conştient că răul prin rău piere. Unul din sensurile dreptăţii este acesta: să-i dai omului ceea ce i se cuvine, răsplată pentru merit, pedeapsă pentru vină. Kant scria undeva cam aşa: dacă ar fi să vina sfârşitul lumii, unul dintre lucrurile care ar trebui făcute urgent ar fi executarea condamnaţilor la moarte.

    Am simţit nevoia să spun că trebuie să ne gândim cu deplină responsabilitate înainte de a hotărî să condamnăm la moarte un om.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, am înţeles acum ce vreţi să spuneţi. Şi eu am îndoieli în ceea ce priveşte pantofii. :) Mă tem că nu aş avea îndoieli cu cei de mai sus, însă, aici e altceva, ca să fie civilizaţie şi umanism, trebuie să existe un proces corect.

    Românii au nişte vorbe, foarte sugestive: "Cine trage sabia, de sabie va pieri" şi "Nu face altuia ce ţie nu-ţi place".

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnule Valerius,

    Recunosc că este posibil ca eu să fi fost cam blând cu Mihai. Poate îmi dezvăluiţi acum, după ce 25 octombrie a trecut, care sunt principalele dvs. critici la adresa comportamentului lui Mihai, din perioada cât acesta a fost rege (şi nu numai, la o adică).

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Bogdan,

    În "episodul" 1 al acestui serial, "Monarhia ca măr al discordiei", am prezentat un plan, după care intenţionez să mă conduc:

    1. Eris de la Cotroceni
    2. Gura Păcătosului adevăr grăieşte
    3. Pupici pe fesele Majestăţii Sale
    4. Despre monarhie în general, despre regele Mihai în particular
    5. Mecanicul constrâns să fie rege

    Intenţionez să exprim " care sunt principalele mele critici la adresa comportamentului lui Mihai".

    Dar resursele mele (de timp, culturale, intelectuale etc.) sunt limitate. În plus, sunt şi meticulos în redactare.

    Sunt conştient şi de faptul că ceea ce scriu şi cum scriu nu se potrivesc cu ceea ce trebuie să fie un blog. Cred că un exemplu de blog autentic este cel al domnului Constantin Gheorghe, „Conştiinţa unui liberal de stânga”: cu texte scurte, incluzând comentarii succinte, esenţiale. Eu, de când mă ştiu, sunt bolnav de ispita de a trata exhaustiv temele pe care le abordez. Deşi ştiu că nu este posibilă o astfel de abordare şi ştiu că textele mele sunt greu de citit, nu mă pot elibera de această „boală”. „Postările” mele sunt mai degrabă studii plicticoase, decât consemnări de jurnal. Contrar aşteptările, am cititorii mei, neaşteptat de mulţi, chiar din locuri foarte îndepărtate de ţara în care trăiesc. Din păcate, cei care au dorit să intre în dialog cu mine sunt până în 20 de persoane. Nu ştiu motivul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ştiţi cum se spune: câte bordeie, atâtea obiceie.

    Eu nu consider că trataţi prea pe îndelete subiectele. Mai comprimate, textele dvs. probabil nu ar avea înţelesul pe care doriţi ca acestea să-l aibă.

    Şi Lorena Lupu spunea că mulţi citesc, dar puţini scriu. Poate este vorba de timiditate.

    Aştept atunci partea referitoare la ex-regele Mihai.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Valerius

    Mie îmi place mult stilul dvs. Avem nevoie de analize serioase ale problemelor, care ating aspecte, clarifică şi pun în lumină nuanţe greu sesizabile.

    Acesta fiind un blog politico-filosofic trebuie, după părerea mea, să menţină un standard intelectual ridicat. E foarte bine că aveţi tendinţa să clarificaţi chestiunile până în pânzele albe, nu spunea Wittgenstein că filosofia nu e decât clarificare?

    De fluştucăreli gen Constantin Gheorghe, care acum vreo două trei săptămâni îl făcea pe Lenin scelerat, e România şi plină şi sătulă.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Florian Liviu

    Mulţumesc pentru sprijinul moral.

    RăspundețiȘtergere
  14. Am citit cu interesa articolul si comentariile. Astept cu nerabdare urmatoarele episoade.

    RăspundețiȘtergere
  15. Comentariu la articolul „Mihai&ortodoxia sau Băsescu&BOR?”, din CriticAtac

    http://www.criticatac.ro/11241/mihaiortodoxia-sau-basescubor/#comments

    „recomandam un text de pe VoxPublica semnat de Elena Vijulie”

    „A recomanda” are şi sensul de „a prezenta în mod elogios, favorabil (pe cineva sau ceva)”.

    Am citit articolul şi nu văd care sunt meritele ce-l fac recomandabil pentru CriticAtac. Dacă ar fi fost propus pentru analiză critică ar fi fost altceva.

    „Infrastructura” articolului are doi piloni:
    - opţiunea pentru monarhia personalizată în Mihai I;
    - anticomunismul afectiv.

    Că eminenţa cenuşie numită Elena Vijulie are a se război cu Traian Băsescu şi cu Daniel Ciobotea nu mă deranjează, căci aceştia sunt, în opinia mea, două vârfuri ale Triunghiului Bermudelor în versiunea românească, al treilea vârf fiind şeful perpetuu al Băncii (Anti)Naţionale. Toţi au fost instalaţi în funcţiile respective cu firmane de la Înalta Poartă a prezentului.

    Dar ar fi bine să ducă acest război cu argumente mai inteligente.

    „Regele Mihai a fost uns monarh în 1927, iar această taină a Bisericii îi conferă prerogative religioase pe care nici abdicarea forţată, nici originala noastră republică nu le poate şterge. Aşa cum explica teologul Dan Ciachir, regele Mihai este episcop al treburilor din afară şi membru de onoare al Sinodului. El are dreptul să intre prin uşile împărăteşti, să se împărtăşească precum preoţii, fără linguriţă, şi el este cel care trebuie să înmâneze episcopilor nou-instalaţi cârja episcopală.”

    Duduie Elena Vijulie, aranjaţi alde matale cu teologul Dan Ciachir ca lui Mihăiţă să i se recunoască şi dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor Măriei Sale, ca să fie cu adevărat împuternicitul lui Dumnezeu pre Pământ. Numai nu uitaţi să-i daţi şi ceva maşinuţe (căci are pasiunea maşinuţelor), spre a nu se plictisi între două execuţii pe eşafod.

    „iar credincioşii roagă acum în zadar înalta ierarhie să-i canonizeze pe sfinţii închisorii de la Aiud.”

    Nu pricep, dacă deja sunt sfinţi, de ce mai trebuie canonizaţi ?

    Stimabilă autoare, suntem noi cam neduşi la biserică, dar tot pricepem că alde matale nu aveţi ceva de împărţit doar cu Traian Băsescu şi cu Daniel Ciobotea, ci aveţi ceva venin pentru „originala noastră republică” şi pentru Biserica Ortodoxă Română, în ansamblul ei.

    RăspundețiȘtergere