sâmbătă, 4 iunie 2011

"Democrație Reală Acum" vine în România (Cluj, duminică, Eroilor,18.00)


                  Comunicat mișcarea „Democrație Reală Acum”

          Mișcarea „Democrație Reală Acum” se manifestă și la Cluj, duminică, 5 iunie, 2011, începând cu ora 18.00, pe B-dul Eroilor, în jurul monumentului dedicat Memorandiștilor (la „Clopot”). Clujul se alătură sutelor de mii de tineri protestatari din peste 130 de orașe europene care ies în stradă în data de 5 iunie, sub egida „European Revolution”. Vă așteptăm cu mesaje de protest, pancarte ori nemulțumiri cetățenești, pe care le vom aduna într-o „Cutie a indignărilor” după care le prezentăm opiniei publice și autorităților.
Mișcarea „Democrație Reală Acum” din România se solidarizează cu evenimentele din Spania, Grecia, Franța, Marea Britanie etc. și consideră că problemele pentru care cetățenii din întreaga Europă au ieșit în stradă le regăsim și în România.

            Nu reprezentăm vreo formațiune politică și nu susținem exclusiv vreun grup religios sau etnic. Suntem simpli cetățeni, iar factorul nostru de coeziune îl reprezintă indignarea față de felul în care funcționează sistemul politico-economic în Romania și la nivel internațional.

            Suntem indignați de abuzurile și corupția politicienilor, băncilor și afaceriștilor care au adus România în starea actuală. Vrem ca responsabilii pentru criza și inegalitățile economice să plătească pentru această injustiție și nu cetățenii prin impunerea măsurilor de austeritate (tăieri salariale, creșterea taxelor și impozitelor, creșterea prețurilor la servicii, disponibilizări etc.).

           Dorim asigurarea unor locuri de muncă plătite decent, accesul la educație publică de calitate și la un sistem sanitar gratuit și eficient, dreptul la egalitate de șansă, la o participare politică reală, dincolo de democrația electorală, și la o dezvoltare personală liberă.

           Vrem să fim considerați ființe umane, nu mașini de vot manipulabile o dată la 4 ani. Iluzia democrației este întreținută de un vot care nu îți dă posibilitatea reală de a schimba ceva, ci doar să alegi răul cel mai mic. Indiferent de rezultat, puterea rămâne în mâinile lor.

           Dorim suspendarea acordurilor cu FMI și Banca Mondială deoarece acestea reprezintă sursa îndatorării și sărăcirii României pe termen lung, în condițiile în care populația va trebui să suporte returnarea împrumuturilor prin impunerea unor noi măsuri de austeritate. Într-o paradigmă de tip neoliberal, FMI-ul și Banca Mondială sunt organisme care urmăresc doar profitul câtorva privilegiați și nu bunăstarea generală a populației. O Românie săracă și îndatorată își pierde libertatea și suveranitatea de a-și alege viitorul.

         Pentru toate acestea suntem indignați! Vom lupta pentru drepturile noastre! Vrem o Democrație Reală Acum! Cetățenii nu sunt subordonați statului și capitalului speculativ, comunitățile de cetățeni asociați constituie statul!

Indignații
http://www.eurevo.org/
http://www.eurevolution.com/
http://roarmag.org/
http://wrong.ro/manifest/

Contact:

indignativacluj@gmail.com

Preluat după:

8 comentarii: